Recalculare pensie. Decizia nr. 568/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 568/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-02-2015 în dosarul nr. 1125/98/2014

Dosar nr._ (Număr în format vechi 6593/2014)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 568/2015

Ședința publică de la 23 Februarie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE E. D. B.

Judecător M. P.

Grefier R. N. C.

Pe rol, soluționarea apelului declarat de apelanta-reclamantă N. E., împotriva sentinței civile nr.1244 din data de 01.07.2014, pronunțată de Tribunalul Ialomița – Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. JUDEȚEANĂ DE PENSII IALOMIȚA, având ca obiect: recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că prin cererea de apel, s-a solicitat judecata în lipsă, potrivit dispozițiilor art. 411 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă, precum și că, în cadrul procedurii prealabile, motivele de apel au fost comunicate intimatei la data de 07.10.2014, care a depus întâmpinare la data de 15.10.2014, ce a fost comunicată apelantului la data de 22.10.2014, după care:

Curtea, având în vedere că, în cauză, s-a solicitat judecata în lipsă, potrivit dispozițiilor art. 411 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă, constatând că apelul este în stare de judecată, în raport de dispozițiile art. 394 din Codul de procedură civilă, îl reține în pronunțare.

CURTEA ,

Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:

  1. SOLUȚIA PRIMEI INSTANȚE

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița la data de 29.04.2014 sub nr._, reclamanta N. E., având CNP_, cu domiciliul în . a chemat în judecată pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII IALOMIȚA cu sediul în mun. Slobozia, ., jud. Ialomița, solicitând pe cale judecătorească recalcularea drepturilor de pensionare potrivit art. 169 lit. a din Legea nr. 263/2010, începând cu data de 01.04.2011, prin folosirea unui stagiu de cotizare de 20 ani, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr.1244/F din data de 01 iulie 2014, pronunțată de Tribunalul Ialomița a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta N. E., împotriva pârâtei C. Județeană de Pensii Ialomița.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că,

rezultă din înscrisurile aflate la dosar, respectiv Decizia nr._ din 05.02.2001, că defunctul soț al reclamantei N. E. a fost pensionat pentru munca depusă și limită de vârstă în condițiile Legii nr. 3/1977, având o vechime în grupa I de muncă de 21 ani, 5 luni și 9 zile.

Ulterior, potrivit sentinței civile nr. 2101/F din 18 octombrie 2011 a Tribunalului Ialomița, pronunțată în dosarul nr._, rămasă definitivă și irevocabilă, i s-a recunoscut reclamantei un stagiu complet de cotizare de 20 de ani, situație în care, și în raport de prevederile HG nr. 1550/2004 și OUG nr. 4/2005, s-a procedat la recalcularea drepturilor de pensionare prin folosirea acestui stagiu, emițându-se o decizia de recalculare în urma căreia s-a mărit punctajul mediu anual, reclamanta primind și o diferență pe o perioadă anterioară.

Potrivit prevederilor art. 169 alin. 1 din Legea nr. 263/2010, pensionarii beneficiază de un număr suplimentar de 0,50 puncte pentru fiecare an de muncă realizat în activitatea desfășurată în grupa I de muncă și 0,25 puncte pentru fiecare an de muncă realizat în activitatea desfășurată în grupa II de muncă, însă conform dispozițiilor alin. 2 al aceluiași articol, majorările de puncte :,,… nu se aplică în situația în care, la recalcularea pensiilor în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, aprobată cu completări prin Legea nr. 78/2005, cu modificările și completările ulterioare, pentru determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat vechimea în muncă necesară deschiderii dreptului la pensie prevăzută de acte normative cu caracter special”.

Ori, în cazul de față s-a dovedit că reclamanta a beneficiat de majorări cu ocazia recalculării dreptului de pensionare, prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare de 20 ani corespunzător vechimii în muncă, desfășurată în grupa I de muncă, așa cum s-a dispus prin sentința civile nr. 2101/F din 18 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr._, rămasă definitivă și irevocabilă .

Potrivit jurisprudenței în materie, în cauzele în care s-au admis acțiuni de constatare a stagiului de cotizare de 20 ani, pentru cei care au lucrat o anumită perioadă în grupa I de muncă, respectiv 25 ani, pentru cei care au lucrat în grupa II de muncă, ieșiți la pensie anterior datei de 1 aprilie 2001, în interpretarea dispozițiilor art. 2 alin. 3 și 4 din HG. nr. 1550/2004, s-a considerat că vechimea în muncă prevăzută la art. 14 alin. 1 din Legea nr. 3/1977, echivalează cu vechimea în muncă reglementată de act normativ cu caracter special (în acest sens Curtea de Apel București - Decizia civilă nr. 5364/21.09.2011 și Decizia civilă nr. 5966/2010).

Așa fiind, cum din probele administrate în cauză, a rezultat că defunctul soț al reclamantei, pentru determinarea punctajului mediu anual a beneficiat de vechime în muncă necesară deschiderii dreptului la pensie prevăzută de art. 14 alin. 1 din Legea nr. 3/1977, procedându-se și la recalcularea dreptului de pensionare pe baza unui stagiu complet de cotizare special, acesta nu mai poate solicita majorări în considerarea aceluiași stagiu potrivit dispozițiilor art. 169 lit. a din Legea nr. 263/2010.

Pentru aceste considerente a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta N. E. împotriva pârâtei C. JUDEȚEANĂ DE PENSII IALOMIȚA (în aceleași sens este și practica Curții de Apel București – Decizia nr. 6757/28.10.2011).

  1. APELUL FORMULAT DE N. E.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel în termen legal și motivat, reclamanta N. E., criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin motivele de apel formulate, întemeiate în drept pe dispozițiile art.169 lit.a din Legea nr.263/2010, Decizia nr.40/2008 a ÎÎCJ, art.476(1), art.480 (2) din Codul de procedură civilă, apelanta solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

Prin sentința civilă nr. 2101/201 1 a Tribunalului Ialomița, definitivă și irevocabilă, s-a îndreptat o eroare a paratei, în ceea ce privește stagiul complet de cotizare, aplicabil persoanelor care au ieșit la pensie, anterior datei de 01.04.2001. în baza Legea nr. 3/1977, art. 14.

Această problemă a fost tranșata irevocabil de ICCJ, care soluționând recursul în interesul legii prin decizia nr. 40/22.09.2008, pronunțata în dosar nr. 16/2008, a admis că dispozițiile art. 77(2). raportat la art. 43(1) și (2) din Legea nr. 19/2000 se interpretează în sensul că stagiul complet de cotizare, utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul: 01.07._01 și care și-au desfășurat activitatea în grupele I și II de muncă, este reglementat de art. 14 din legea nr. 3/1977, adică de 20 sau 25 de ani.

Legea nr.3/1977 - fosta lege a pensiilor publice, are caracter general și nu special, cum gresit susține parata și instanța de fond, fără a aduce dovezi sau vreun temei legal, caracterul general al Legii nr. 3/1977 rezulta în mod indubitabil și din prevederile fostei Constituții a PvSR, art. 1(1 ) și art. 3(1).

Actele normative cu caracter special, așa cum prevede art. 169, alin. 2 din Legea nr. 263/2010, sunt cele prevăzute în Normele Tehnice, lit. A. pct. 4 și anume:

A 4.2.-pentru nevăzători, stagiul complet de cotizare ce se va utiliza la determinarea p.m.a. va fi de 10 ani pentru Temei și de 15 ani pentru bărbați.

A 4.3. pentru persoanele cu handicap....10 ani pentru femei și 15 ani pentru bărbați-handicap grav, 15 ani pentru femei și 20 de ani pentru barbati-handicap accentuat...

A 4 4. HG nr. 407/1990... 15 ani pentru persoanele care au lucrat în zona 1 de radiații și 17 ani pentru persoanele care au lucrat în zona 2 de radiații, etc.

Pensionarea s-a făcut sub imperiul Legii nr. 3/1977, art. 14 (grupa I și II de munca) și deci stagiul complet de cotizare (vechimea în muncă), este cel prevăzut de Legea nr. 3/1977, conform dispozițiilor exprese ale art. 2. alin. 3 din Anexă la HG 1550/2004, chestiune tranșata definitiv de ÎCCJ, prin decizia nr. 40/2008, pronunțata în dosarul 16/2008.

Stagiul complet de cotizare redus este cel prevăzut de actul normativ – cadru de maniera generală, pentru cei pensionați înainte de 01.04.2001 (art. 169. lit. a și b din Legea nr.263/2010), pe când alin. 2. art. 169 vorbește despre vechimea în muncă, necesară deschiderii dreptului la pensie, prevăzut de acte normative cu caracter special, și nu de stagiul complet de cotizare cuvenit pentru activități desfășurate în grupele de muncă I și II, reglementate de legea cadru în materie (art. 14. Legea nr. 3/1977).

Dacă legiuitorul ar fi dorit excluderea noastră de la beneficiul legii, ar fi prevăzut aceasta în mod expres, ori adăugirile, extensiile și analogiile făcute de instanța de fond pentru situații neprevăzute, sunt interzise.

  1. ANALIZA APELULUI

Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva criticilor formulate, Curtea găsește apelul formulat ca fiind fondat, considerentele avute în vedere fiind următoarele:

Curtea constată că pentru determinarea punctajului mediu anual în cazul soțului apelantei s-a utilizat un stagiu derogator de cotizare corespunzător vechimii în muncă necesară deschiderii dreptului la pensie prevăzută pentru persoanele care au lucrat un minim de ani în grupele de muncă, aceasta la rândul său având caracter derogator de la dreptul comun aplicabil la data deschiderii drepturilor de pensie.

Prin cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentei cauze, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei Casei de Pensii să recalculeze pensia cuvenită conform art. 169 din Legea nr. 263/2010, cu stagiul complet de 20 ani stabilit prin hotărâri judecătorești, considerând că îi sunt aplicabile majorările punctajelor anuale pentru perioadele lucrate în grupa specială de muncă.

Potrivit art. 782 din Legea nr. 19/2000, astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 100/2008, „Asigurații care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în grupa I și/sau grupa II de muncă, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, beneficiază de un număr suplimentar de puncte (…). Aceste prevederi se aplică numai în situațiile în care, potrivit legii, la determinarea punctajului mediu anual se utilizează stagiile complete de cotizare, prevăzute în anexa nr. 3, în funcție de data nașterii, respectiv stagiile complete de cotizare în funcție de data deschiderii dreptului la pensie, conform prevederilor art. 167^1."

OUG nr. 100/2008 a fost abrogată prin OUG nr. 209/2008, dar Curtea constată că și acest act normativ conține aceleași prevederi referitoare la imposibilitatea acordării de puncte suplimentare pentru asigurații care au beneficiat deja de un stagiu complet de cotizare derogator.

Ulterior, prin Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice s-a preluat reglementarea din OUG nr. 209/2008 vizând recompensarea activității desfășurate în grupe superioare de muncă, în sensul că, în loc de acordarea unui număr fix de puncte pentru fiecare an de spor, s-a prevăzut pentru toți pensionarii, indiferent de data ieșirii la pensie, majorarea punctajelor aferente activității desfășurate în grupe de muncă, cu 50% pentru grupa I și cu 25% pentru grupa a II-a.

Dar, reținând situația premisă, respectiv recalcularea drepturilor de pensie în funcție de un stagiu derogator de cotizare, Curtea constată că numărul suplimentar de puncte corespunzător perioadei lucrate în grupele de muncă, așa cum a fost reglementat prin OUG nr. 100/2008, OUG nr. 209/2008 și art. 169 din Legea nr. 263/2010 se acordă doar celor care nu se regăsesc în situația de excepție prevăzută de acest act normativ, respectiv celor în cazul cărora la stabilirea punctajului nu a fost folosit un stagiu derogator de cotizare.

Astfel, art. 1651 alin. 2 din Legea nr. 19/2000, așa cum a fost introdus prin Legea nr. 218/2008, prevede expres că prevederile alin. 1 nu se aplică în situația în care, la recalcularea pensiilor în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, aprobată cu completări prin Legea nr. 78/2005, cu completările ulterioare, pentru determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat vechimea în muncă necesară deschiderii dreptului la pensie prevăzută de acte normative cu caracter special.

Dispoziții asemănătoare se regăsesc și în art. 169 din Legea nr. 263/2010, inclusiv sub aspectul situației de excepție a celor în cazul cărora la stabilirea punctajului nu a fost folosit un stagiu derogator de cotizare.

Soțului apelantei i s-au recalculat drepturile de pensie pentru muncă depusă și limită de vârstă deschise în conformitate cu Legea nr. 3/1977, în baza OUG nr. 4/2005, prin valorificarea unui stagiu de cotizare derogator de la cel prevăzut de art. 8 din Legea nr. 3/1977, și anume cel de 20 ani, prevăzut de art. 14 din lege, în baza unei hotărâri judecătorești (fila 7 din dosarul de fond).

Curtea reține că stagiul complet de cotizare de 20 de ani utilizat la recalcularea pensiei constituie un stagiu distinct, înscris în dispoziții legale cu caracter special, respectiv art. 14 din Legea nr. 3/1977, derogatorii de la dreptul comun.

Așadar, de vreme ce la determinarea punctajului mediu anual a fost utilizat un stagiu complet de cotizare de 20 ani, mai mic decât cel prevăzut de lege, înscris într-o dispoziție legală cu caracter special, respectiv art. 14 din Legea nr. 3/1977, derogatorie de la dreptul comun, la care făcea trimitere expresă HG nr. 1550/2004, în loc de stagiul complet de cotizare de 30 ani prevăzut de Legea nr. 3/1977, în vigoare la data înscrierii soțului reclamantei la pensia pentru limită de vârstă, Curtea reține că nu sunt incidente prevederile art. 169 alin. 1 din Legea nr. 263/2010 privind creșterea punctajului anual pentru perioada lucrată de reclamanți în grupe de muncă.

Cum soțul apelantei a beneficiat deja de recalcularea pensiei pe baza unui stagiu complet de cotizare derogator, devin incidente dispozițiile art. 169 alin. 2 din Legea nr. 263/2010, și anume cele care reglementează imposibilitatea acordării de punctaj suplimentar. Activitatea desfășurată de soțul apelantei în grupa superioară de muncă a fost deja recompensată, prin împărțirea numărului total de puncte realizate la 20, în loc de 30, astfel că nu mai pot fi acordate și puncte suplimentare pentru aceeași activitate.

Întrucât scopul actelor normative invocate a fost tocmai asigurarea unei situații de echitate între persoanele care au desfășurat activitate în fostele grupe I sau/și II de muncă, acordarea în același timp a beneficiului stagiului redus de cotizare și a majorării punctajului anual pentru aceeași situație, respectiv perioada lucrată în grupele superioare de muncă, ar contraveni rațiunii legii și ar crea o situație profund inechitabilă pentru persoanele care s-au pensionat în baza Legii nr. 19/2000 și nu au dreptul la stagiul derogator.

În acest sens, Curtea reține că scopul actelor normative a fost majorarea punctajelor aferente activității desfășurate în grupe de muncă doar în cazul celor cărora la stabilirea punctajului nu a fost folosit un stagiu derogator de cotizare.

Față de toate aceste considerente, în temeiul art. 480 alin.2 Cod procedură civilă, Curtea va admite apelul și va schimba în parte sentința apelată, în sensul că va respinge cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta N. E., CNP_, cu domiciliul în ., împotriva sentinței civile nr.1244/F din data de 01.07.2014, pronunțată de Tribunalul Ialomița – Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata C. JUDEȚEANĂ DE PENSII IALOMIȚA, cu sediul în Slobozia, ., jud. Ialomița.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 23 Februarie 2015.

Președinte,

E. D. B.

Judecător,

M. P.

Grefier,

R. N. C.

R.C. 02 Martie 2015

red.: E.D.B./09.04.2015

tehnored.: S.Ș./4 ex./27.03.2015

Jud. fond: A. B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Recalculare pensie. Decizia nr. 568/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI