Recalculare pensie. Decizia nr. 728/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 728/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-03-2015 în dosarul nr. 1109/116/2014
Dosar nr._ (Număr în format vechi 8049/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 728/2015
Ședința publică de la 09 martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. P.
Judecător R. G.
Grefier R. N. C.
Pe rol, soluționarea apelului declarat de apelantul-reclamant S. D., împotriva sentinței civile nr. 876/30.09.2014, pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. JUDEȚEANĂ DE PENSII CĂLĂRAȘI, având ca obiect: recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că apelanta a solicitat prin cererea de apel judecata în lipsă potrivit prevederilor art. 411 alin.1, pct. 2 Cod procedură civilă, precum și că, în cadrul procedurii prealabile, motivele de apel au fost comunicate intimatei la data de 20.11.2014, care la data de 28.11.2014 a formulat întâmpinare, comunicată apelantului la data de 04.12.2014, după care:
Curtea, având în vedere că, în cauză, s-a solicitat judecata în lipsă, potrivit dispozițiilor art. 411 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, constată că apelul este în stare de judecată și, în raport de dispozițiile art. 394 Cod procedură civilă, îl reține în pronunțare.
CURTEA ,
Deliberând asupra apelului de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.876 din data de 30.09.2014, pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă, în dosarul nr._, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul S. D., în contradictoriu cu pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII CĂLĂRAȘI.
Pentru a pronunța această hotărâre judecătoreacă, prima instanță a reținut următoarele:
Conform deciziei nr._/16.12.1991 privind acordarea pensiei pentru munca depusă și limită de vârstă, în baza prevederilor legii 3/1977, s-a stabilit că reclamantul S. D. are deschis dreptul la pensie începând cu data de 01.11.1991 pentru o vechime totală în muncă de 41 ani, din care un stagiu de 24 ani 8 luni 08 zile în grupa I a de muncă.
Prin sentința civilă nr. 1862/16.06.2010 pronunțată de Tribunalul Călărași în dosarul nr._, rămasă irevocabilă, pârâta C. Județeană de Pensii Călărași a fost obligată să recalculeze drepturile de pensie ale reclamantului S. D., prin utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 20 ani.
Prin cererea dedusă judecății, reclamantul solicită să i se recalculeze drepturile de pensie reglementate de art. 169 din Legea nr. 263/2010 și de OUG nr. 100/2008.
Conform art. 782 din Legea nr. 19/2000, „(1) Asigurații care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în grupa I și/sau grupa II de muncă, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, beneficiază de majorarea punctajelor anuale, după cum urmează:
a) cu 50% pentru perioadele în care au desfășurat activități în locuri încadrate în grupa I de muncă;
b) cu 25% pentru perioadele în care au desfășurat activități în locuri încadrate în grupa a II-a de muncă.
(2) Prevederile alin. (1) se aplică numai în situațiile în care, potrivit legii, la determinarea punctajului mediu anual se utilizează stagiile complete de cotizare prevăzute în anexa nr. 3, în funcție de data nașterii, respectiv stagiile complete de cotizare, în funcție de data deschiderii dreptului la pensie, conform prevederilor art. 167^1.”
Potrivit art. II lit. a din OUG 100/2008 pentru completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, așa cum a fost modificat prin OUG 209/2008, „beneficiază de un număr suplimentar de 0,50 puncte pentru fiecare an de spor, respectiv 0,_ puncte pentru fiecare lună de spor, acordat pentru vechimea realizată în activitatea desfășurată în grupa I a de muncă, persoanele ale căror drepturi de pensie au fost recalculate conform dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, aprobată cu completări prin Legea nr. 78/2005, cu completările ulterioare, cu excepția acelora în cazul cărora pentru determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat vechimea în muncă necesară deschiderii dreptului la pensie prevăzută de acte normative cu caracter special”.
Legea 19/2000 a fost abrogată prin Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, care a intrat în vigoare de la data de 01.01.2011 și care la art. 169 alin. 1 prevede: „Pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi de pensie au fost stabilite potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, care au desfășurat activități în locuri încadrate în grupa I și/sau grupa a II-a de muncă, beneficiază de o creștere a punctajelor anuale realizate în aceste perioade, după cum urmează:
a) cu 50% pentru perioadele în care au desfășurat activități în locuri încadrate în grupa I de muncă;
b) cu 25% pentru perioadele în care au desfășurat activități în locuri încadrate în grupa a II-a de muncă.”
Drepturile de pensie ale reclamantului s-au născut în baza Legii nr. 3/1977, data inițială de stabilire a pensiei fiind 01.11.1991, astfel cum rezultă din decizia nr._/16.12.1991. Acesta a beneficiat de recalcularea pensiei conform OUG nr. 4/2005. În cadrul acestui proces de recalculare, pentru determinarea punctajului său mediu anual s-a utilizat un stagiu complet de cotizare de 30 de ani. Nemulțumit de acest mod de calcul, reclamantul a obținut, prin hotărâre judecătorească recalcularea drepturilor sale de pensie pe baza unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani, pentru activitatea desfășurată în grupa a II a de muncă.
Raportând situația de fapt din speță la dispozițiile legale anterior citate, se observă că reclamantul a beneficiat deja de recalcularea pensiei pe baza unui stagiu complet de cotizare derogator, ceea ce atrage incidența art. II din OUG nr. 100/2008, ultima teză.
În consecință, pretențiile acestuia pentru recalcularea punctajului în baza OUG nr. 100/2008 și art. 169 din Legea 263/2010, prin acordarea unor puncte suplimentare pentru munca desfășurată în grupele superioare, în condițiile în care acesta deja a obținut recalcularea în baza unui stagiu derogator de cotizare ca urmare a aceluiași fapt, respectiv munca în grupele superioare, sunt neîntemeiate.
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel, în termenul legal și motivat, reclamantul S. D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului, invocând, în drept, dispozițiile art. 480 din Codul de procedură civilă, apelantul-reclamant susține că în mod greșit instanța de fond i-a respins acțiunea, invocând faptul că a beneficiat de „normă derogatorie cu caracter special", conform art.14 din Legea nr.3/1977, care în opinia instanței echivalează cu lege specială, respectiv „act normativ cu caracter special".
Consideră că instanța de fond a făcut o greșită interpretare a noțiunii de „acte normative cu caracter special "folosită în cuprinsul art.169 din Legea nr.263/2010.
Menționează că nu face parte din categoria persoanelor pentru care s-au aplicat acte normative speciale cum ar fi de ex HG 267/1990, HG 610/1990, HG 407/1990 etc.
Precizează că a beneficiat de stagiul complet de cotizare de 20 ani prevăzut de legislația în vigoare în perioada respectivă, respectiv art.14 din Legea 3/1977, iar această lege nu poate fi considerată, un act normativ cu caracter special, întrucât a constituit drept comun în materie de pensii anterior intrării în vigoare a Legii nr.19/2000.
Nici împrejurarea că în cadrul Legii nr.3/1997 au existat norme generale și norme derogatorii referitoare la vechimea în muncă necesară pentru deschiderea dreptului la pensie, vechime care ulterior, în sistemul Legii nr.19/2000, a constituit „stagiul complet de cotizare " în raport de care se calcula punctajul mediu anual, nu poate fi interpretat în sensul că normele derogatorii cuprinse în art.14 din Legea nr.3/1977 reprezintă „acte normative cu caracter special". Mai mult, un articol dintr-o lege (art.14) nu poate fi considerat în sine „act normativ". Totodată, un articol dintr-o lege care constituie dreptul comun într-o anumită materie nu se poate considera că are „caracter special".
În consecință, apelantul susține că are dreptul la recalcularea pensiei atât în temeiul OUG nr.100/2008, cât și în temeiul art.169 din Legea nr.263/2010, cu menținerea stagiului complet de cotizare de 20 ani, prevăzut de art.14 din Legea nr.3/1977.
Analizând apelul declarat, prin prisma motivelor de apel formulate, în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Prin motivele de apel, apelantul-reclamant susține că în mod greșit instanța de fond a respins acțiunea, invocând faptul că a beneficiat de „normă derogatorie cu caracter special", conform art.14 din Legea nr.3/1977, care în opinia instanței echivalează cu lege specială, respectiv „act normativ cu caracter special".
Sub acest aspect apreciază că utilizarea unui stagiu complet de cotizare mai mic decât cel prevăzut de legea sub imperiul căruia s-a pensionat asiguratul, pe baza interpretării dispozițiilor conținute de art.14 din Legea nr.19/2000 - act normativ cu caracter general, iar nu special, nu înlătură de la aplicare beneficiul conferit de OUG nr.100/2008, respectiv art.169 din Legea 263/2010.
Acest motiv de apel nu este întemeiat și va fi respins.
Așa cum a reținut în mod corect prima instanță, conform deciziei nr._/16.12.1991 privind acordarea pensiei pentru munca depusă și limită de vârstă, în baza prevederilor legii 3/1977, s-a stabilit că reclamantul S. D. are deschis dreptul la pensie începând cu data de 01.11.1991 pentru o vechime totală în muncă de 41 ani, din care un stagiu de 24 ani 8 luni 08 zile în grupa I a de muncă.
Prin sentința civilă nr. 1862/16.06.2010 pronunțată de Tribunalul Călărași în dosarul nr._, rămasă irevocabilă, pârâta C. Județeană de Pensii Călărași a fost obligată să recalculeze drepturile de pensie ale reclamantului S. D., prin utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 20 ani.
Într-adevăr, potrivit dispozițiilor art.169 alin.1 din Legea 263/2010: „pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi de pensie au fost stabilite potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, care au desfășurat activități în locuri încadrate în grupa I și/sau grupa a II-a de muncă, beneficiază de o creștere a punctajelor anuale realizate în aceste perioade, după cum urmează:
a) cu 50% pentru perioadele în care au desfășurat activități în locuri încadrate în grupa I de muncă;
b) cu 25% pentru perioadele în care au desfășurat activități în locuri încadrate în grupa a II-a de muncă.”
Aliniatul 2 al aceluiași text legal stabilește următoarele: „Prevederile alin.1 nu se aplică în situația în care, la recalcularea pensiilor în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr.4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, aprobată cu completări prin Legea nr.78/2005, cu modificările și completările ulterioare, pentru determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat vechimea în muncă necesară deschiderii dreptului la pensie prevăzută de acte normative cu caracter special.”
Pornind de la aceste dispoziții legale, Curtea reține că apelantului-reclamant i s-au deschis drepturile de pensie în baza Legii nr.3/1977, iar prin sentința civilă nr. 1862/16.06.2010 pronunțată de Tribunalul Călărași în dosarul nr._, rămasă irevocabilă, pârâta C. Județeană de Pensii Călărași a fost obligată să recalculeze drepturile de pensie ale reclamantului S. D., prin utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 20 ani.
Legea nr.3/1977 consacra cu caracter de principiu stagiul complet de cotizare de 30 de ani, însă această lege a instituit și o . situații speciale, când stagiul complet de cotizare era mai mic. Astfel, stagiul complet de cotizare era de 20 de ani în cazul persoanelor ce lucrau în grupa I de muncă și de 25 de ani pentru cei ce lucrau în grupa a Il-a de muncă sau care lucrau ca personal navigant, în cazul nevăzătorilor stagiul complet de cotizare era de 15 ani bărbații și 10 ani femeile.
Prin urmare, este corectă concluzia primei instanțe, în sensul că orice recalculare a drepturilor cuvenite reclamantului trebuie să se facă pe baza acestui stagiu complet de cotizare redus, singurele elemente care se pot modifica fiind punctajul mediu anual și valoarea punctului de pensie.
Numai că, în litigiul dedus judecății s-a pretins că, suplimentar acestui stagiu special de cotizare, este îndreptățit și la majorarea de punctaj prevăzută de art.169 alin.1 din Legea nr.263/2010, pentru perioada în care a desfășurat activități în locuri încadrate în grupa a I-a de muncă.”
Or, stagiul complet de cotizare de 20 de ani, aplicabil apelantului-reclamant pentru activitatea desfășurată în grupa a l-a de muncă, în legătură cu care instanța s-a pronunțat irevocabil, reprezintă un stagiu complet de cotizare consacrat de o normă specială (art.14 alin.1 și 2 din Legea nr.3/1977), astfel încât, în conformitate cu prevederile art.169 alin.2 din Legea nr.263/2010, apelantul-reclamant nu poate cumula cele două beneficii legale, neputându-se bucura și de un stagiu complet de cotizare special, pentru activitatea desfășurată în grupa a I-a de muncă, și de majorarea de punctaj, pentru aceeași perioadă.
Împrejurarea că textele legale sus menționate folosesc sintagma acte normative cu caracter special, nu poate conduce la o altă concluzie, având în vedere scopul evident urmărit de legiuitor în momentul elaborării normei, de a acorda o majorare de punctaj numai persoanelor care și-au desfășurat activitatea în grupele superioare de muncă, dar care nu au beneficiat de un stagiu complet de cotizare redus, în baza unor dispoziții legale derogatorii de la stagiul complet de cotizare de 30 de ani, instituit prin Legea nr.3/1977, acesta fiind conținutul real al normei juridice civile analizate.
Pentru toate considerentele expuse mai sus, în temeiul dispozițiilor art. 480 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge apelul, ca nefondat și va menține, ca legală și temeinică, sentința atacată, apreciind că aceasta a fost pronunțată, atât cu interpretarea corectă a actului juridic dedus judecății, cât și cu interpretarea și aplicarea corespunzătoare a normelor de drept incidente în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE ,
ÎN NUMELE LEGII ,
DECIDE :
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-reclamant S. D., având CNP_, domiciliat în . și cu domiciliul procedural ales la Avocat M. M. din București, .. 2A, ., ., sector 6, împotriva sentinței civile nr.876 din data de 30.09.2014, pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. JUDEȚEANĂ DE PENSII CĂLĂRAȘI, având CF_, cu sediul în Călărași, .-59, județul Călărași.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 martie 2015.
Președinte, M. P. | Judecător, R. G. | |
Grefier, R. N. C. |
Red.: M.P. /07.07.2015
Dact.: N.V./4 ex./25.05.2015
Jud. fond: Sevastița S.
← Obligaţie de a face. Decizia nr. 1050/2015. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 564/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
---|