Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1322/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1322/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-04-2015 în dosarul nr. 14619/3/2014
Dosar nr._ (Număr în format vechi 1552/2015)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.1322
Ședința publică din data de 30.04.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE – L. H.
JUDECĂTOR - P. A.
JUDECĂTOR - E. L. U.
GREFIER - F. V.
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta-pârâtă C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE S.A. – SUCURSALA REGIONALĂ CF BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr._ din data de 17.12.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă U. SINDICATELOR LIBERE FEROVIARE MIȘCARE-COMERCIAL BUCUREȘTI, în numele și pentru membrii săi I. M., Z. M., P. I., I. M., A. G., B. C., B. C., B. I., C. I., D. A., având ca obiect „drepturi bănești – pretenții, obligație de a face”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la data de 25.03.2015 prin Serviciul Registratură, intimata-reclamantă U. SINDICATELOR LIBERE FEROVIARE MIȘCARE-COMERCIAL BUCUREȘTI a depus întâmpinare, în două exemplare. În prezenta cauză s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Nemaifiind alte cereri formulate, Curtea constată cauza în stare de judecată și având în vedere că, în prezenta cauză s-a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. 1 pct.2 Cod procedură civilă, judecarea cauzei în lipsă, o reține în pronunțare.
După strigarea cauzei și reținerea în pronunțare consilierul juridic al recurentei-pârâte a depus la dosar înscrisuri prin Serviciul Registratură.
CURTEA ,
Prin sentința civilă nr._ din data de 17.12.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII a Conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul cu nr._ a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune ca neîntemeiată.
A fost admisă acțiunea formulată de reclamanta U. SINDICATELOR LIBERE FEROVIARE MIȘCARE-COMERCIAL BUCUREȘTI, în numele și pentru membrii săi I. M., Z. M., P. I., I. M., A. G., B. C., B. C., B. I., C. I., D. A., în contradictoriu cu pârâta C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE "CFR" SA.
A fost obligată pârâta să plătească reclamanților, diferențele dintre de drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, conform art. 41 alin. 3 lit. a) din CCM Unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 și drepturile salariale efectiv plătite, pentru perioada octombrie_10, actualizate cu rata inflației, la data plății efective.
A fost obligată pârâta la plata către reclamanți a dobânzii legale aferente, calculată de la data scadenței fiecărei obligații de plată a drepturilor salariale și până la data plății efective.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că:
Potrivit art. 41 alin. 3 lit. a) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Transporturi pe anii 2008-2010, s-a prevăzut un salariu de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 01.01.2008, negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, în valoare de 700 lei, stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.
Ulterior, a fost încheiat contractul colectiv de muncă pe anii 2009-2010 la nivel de unitate, prin care s-a prevăzut un salariu de bază brut corespunzător clasei de salarizare 1, în cuantum de 570 lei. Totodată, prin actul adițional nr. 1708/21.04.2010, s-a prevăzut un salariu de bază brut corespunzător clasei de salarizare 1, în cuantum de 600 lei.
Această împrejurare nu determină însă inaplicabilitatea prevederilor CCM Unic la Nivel de R. Transporturi deoarece contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură are forță juridică superioară în raport de contractele colective încheiate la nivel inferior.
În acest sens, statuează și dispozițiile art. 8 alin. 2-4 din Legea 130/1996, în vigoare la momentul încheierii contractului colectiv de muncă, potrivit cărora contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior. Contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă. La încheierea contractului colectiv de muncă, prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal.
Prin urmare, contractul colectiv de muncă are caracter obligatoriu numai dacă este încheiat cu respectarea legii, or, în cauza de față, contractul colectiv încheiat la nivel de unitate nesocotește clauzele cuprinse în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură, neputând produce efecte juridice în relațiile dintre părți.
În concluzie, ținând seama de dispozițiile art. 11 din Legea nr.130/1996, Tribunalul a reținut faptul că pârâta trebuia să respecte clauzele CCM Unic la nivel de ramură referitoare la nivelul salariului de bază minim brut în negocierea contractului colectiv la nivel de unitate.
În ceea ce privește aplicabilitatea CCM Unic la nivel de ramură, Tribunalul a avut în vedere dispozițiile art. 4 alin. 1 din CCM Unic la Nivel de R. Transporturi pe anii 2008-2010, conform cărora acesta se aplică până la 31.12.2010 și că, dacă niciuna din părți nu denunță contractul cu 30 zile înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, atunci valabilitatea acestuia se prelungește până la încheierea unui nou contract, dar nu cu mai mult de 12 luni, respectiv încă un an calendaristic.
Pentru aceste considerente, instanța a admis acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamanților, diferențele dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, conform art. 41 alin. 3 lit. a) din CCM Unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 și drepturile salariale efectiv plătite, pentru perioada octombrie_10, actualizate cu rata inflației la data plății efective.
Totodată, având în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului în materia răspunderii contractuale și ținând seama de dispozițiile art.1535 Noul cod civil potrivit cărora în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu, a fost obligată pârâta la plata dobânzii legale aferente, calculată de la data scadenței fiecărei obligații de plată a drepturilor salariale și până la data plății efective.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal și motivat, pârâta C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE "CFR" SA, prin care solicită următoarele: admiterea recursului; schimbarea în tot hotărârea atacată, iar pe fond să fie respinsă cererea față de recurentă ca netemeinică și nelegală, pentru următoarele motive:
Pe cale de excepție:
În mod greșit instanța de fond a respins excepția prescrierii dreptului la acțiune al intimaților.
Față de termenul de introducere al acțiunii, invocă excepția prescrierii dreptului material la acțiune având în vedere prevederile Legii 53/2003 art. 268 alin 1 punctul e).. Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate: e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune. În cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia."
Din studiul cererii de chemare în judecată rezulta că obiectul solicitărilor formulate de către intimată îl constituie plata unor drepturi prevăzute în contracte colective de munca încheiate la nivel de unitate să ramura transporturi.
Din perspectiva prevederilor legale stabilite la art. 268 (1) lit. e) din Legea 53/2003 - Codul muncii, republicata, cu modificările și completările ulterioare, dreptul material la acțiune al intimatei privind pretențiile ce fac obiectul cauzei s-a prescris.
În aceste condiții, drepturile salariale solicitate, anterioare perioadei de șase luni față de data înregistrării acțiunii la tribunal sunt prescrise având în vedere că termenul prevăzut de codul muncii la art. 268 (1) lit. e) a fost depășit, iar acțiunea este supusă decăderii fiind aplicabile prevederile art. 185 Cod de Procedură Civilă: 1) Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen. Nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate. (2) În cazul în care legea oprește îndeplinirea unui act de procedură înăuntrul unui termen, actul făcut înaintea împlinirii termenului poate fi anulat ia cererea celui interesat".
Cum intimata critică neexecutarea Contractului Colectiv de muncă, este evident că în cazul drepturilor solicitate termenul de prescripție este cel prevăzut la art. 268 alin. (1) pct. e) din codul muncii adică șase luni de la nașterea dreptului la acțiune.
Prin urmare este inadmisibil ca legiuitorul să fi prevăzut două termene de prescripție pentru același obiect. În opinia recurentei termenul de prescriere de trei ani se referă la drepturi salariale ce au ca izvor contractul individual de muncă, iar termenul de prescripție de șase luni se referă la drepturi ce au ca izvor Contractul Colectiv de Muncă.
Luând în considerare toate cele învederate mai sus consideră că toate drepturile solicitate de intimată au ca temei Contractul Colectiv de Muncă, iar în acest caz termenul de prescripție fiind de șase luni, rezulta că acțiunea este tardiv introdusă prin raportare la prevederile art. 268 alin.1 pct. d din codul muncii, motivat de faptul că C.C.M. la Nivel de C.N.C.F. „C.F.R." S.A 2009-2010 a expirat iar, cererea intimaților a fost introdusă în 24.12.2013
În concluzie solicită să fie admisă excepția invocată și pe cale de consecința să fie respinse pretențiile intimaților pentru perioada octombrie_10.
Pe fondul cauzei:
În mod greșit, instanța de fond nu a avut în vedere cele învederate de societatea recurentă cu privire la faptul că acțiunea intimaților este inadmisibilă pentru diferențele de drepturi calculate în raport de salariu minim brut stabilit în CCM la Nivel de Ramura Transporturi. Din perspectiva faptului că salariul de bază a fost negociat iar salariații și-au dat consimțământul cu privire la valoarea lui prin semnarea, în perioada de referința, a actului adițional la CIM.
În perioadele de referința, exista încheiat contract colectiv de muncă, iar în aceste perioade au fost incidente prevederile art. 247 din Codul muncii care statuau ca: „în cazul în care la nivel de angajator, grup de angajatori sau ramura nu exista contract colectiv de muncă, se aplică contractul colectiv de munca încheiat la nivel superior".
Prin urmare prima instanță trebuia să dea eficienta CCM la unitate și numai în lipsa acestuia celui încheiat Ia nivel superior.
CNCF „CFR" -SA ca urmare a negocierilor colective a încheiat cu partenerii sociali Contractul Colectiv de Muncă pentru anii 2009-2010, care a fost înregistrat la MMFPS Direcția de Muncă și Protecția Socială a Municipiului București cu nr. 2591/04.06.2009, valabilitatea acestuia prelungindu-se până la data de 31.01.2011 prin Actul Adițional înregistrat la DMPS cu nr. 1718/22.04.2010.
Prin contractul colectiv de munca modificat prin act adițional s-au stabilit clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă.
Prin urmare, cererea intimaților de acordare a unor diferențe la salariul de bază pentru membrii de sindicat este total neîntemeiata și nejustificata având în vedere că aceștia au semnat CIM și toate actele adiționale aferente fără obiecțiuni în ceea ce privește salariul.
Astfel, prin acte adiționala la C.I.M. al fiecărui intimat. s-a stabilit un salariu de baza brut prin negociere. salariu la care a achiesat fără obiecțiuni.
Mai mult decât atât, valoarea salariului avut de intimați în perioada de referința este mult peste valoarea salariului minim invocat.
De asemenea, la salariul de baza lunar stabilit prin negociere se adăuga și sporurile prevăzute în actele adiționale la CIM sus-menționate, astfel încât se poate concluziona că venitul brut lunar al salariaților în cauza depășește cu mult salariul minim prevăzut în hotărârile de guvern menționate.
Consideră că acordul de semnare a actului adițional în care s-a stabilit salariul intimatului a fost liber exprimat astfel încât nu se justifica atitudinea manifestată în formularea acțiunii.
Situația juridică salariala a intimaților a fost guvernată de prevederile contractelor colective de muncă la nivel de unitate, contracte înregistrate la Inspectoratul Teritorial de Munca București, fără obiecțiuni.
Învederează că, în perioada 01.09._10 în care intimații solicită diferența de drepturi salariale, diferența rezultată dintre salariul de baza minim brut negociat în cuantum de 700 lei, prevăzut de dispozițiile art.41 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de Ramura Transporturi valabil pentru 2008-2010 și sumele efectiv primite în conformitate cu prevederile art.7 și anexei 1 din C.C.M. la nivel de C.N.C.F. „C.F.R." SA, au existat la C. Națională de Căi Ferate CFR S.A. contract colectiv de munca valabil încheiat la nivel de unitate pe anii 2009/2010 ale căror prevederi au fost obligatorii pentru părți conform dispozițiilor art. 7 alin.2 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, salariul astfel negociat fiind menționat și în contractul individual de muncă al reclamanților, în vigoare în perioada de referința.
Acest contract colectiv de munca încheiate la nivel de unitate a fost înregistrate la Inspectoratul Teritorial de Munca București fără obiecțiuni.
Solicită să se rețină că ITM în conformitate cu prevederile legale incidente în cauză au obligația de a verifica înainte de înregistrare îndeplinirea condițiilor legale, iar în cazul în care acestea au fost încheiate fără respectarea dispozițiilor legale sunt restituite semnatarilor pentru îndeplinirea acestora.
Câtă vreme aceste contracte colective nu au fost restituite de către ITM pentru neîndeplinirea condițiilor legale, prezumția legală în sensul că salariul de bază al reclamanților depășește minimul salariului de baza prevăzut în CCM la ramura nu poate fi răsturnată întrucât venitul brut lunar al reclamanților depășește salariul minim prevăzut în CCM la ramura transporturi. Fiind menționat în actele adiționale pe care aceștia le-au semnat fără obiecțiuni.
Prima instanța nu a dat eficienta CCM încheiat la nivel de unitate înregistrat la MMFPS direcția de muncă și protecția socială a municipiului București cu nr. 2591/04.06.2009.
Așa cum a arătat mai sus pentru anul 2010 la nivel de unitate s-a încheiat Contractul Colectiv de Munca care a fost înregistrat la MMFPS Direcția de Muncă și Protecția Socială a Municipiului București cu nr. 2591/04.06.2009. Prin Actul Adițional înregistrat la DMPS cu nr. 1718/22.04.2010 Contractul Colectiv de Munca menționat a fost modificat și completat valabilitatea acestuia prelungindu-se până la data de 31.01.2011.
Pe de altă parte, contractul colectiv de muncă la nivel de unitate aplicabil pentru anii 2009-2010 a fost încheiat cu respectarea contractului de muncă încheiat la nivel superior, respectiv cu respectarea Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități Feroviare pe 2006/2008, a cărui valabilitate a fost prelungită prin act adițional nr. 629/28.12.2010 până la data de 31.01.2011. Prin urmare, salariile de bază lunare stabilite prin contractul individual de muncă al reclamanților se încadrează atât în prevederile CCM încheiat la nivel de unitate, cât și prevederilor Contractului Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități Feroviare.
Mai mult, prin C.C.M. la nivel de C.N.C.F. „C.F.R." S.A. și C.C.M. la Nivel de G. de Unități Feroviare, sunt prevăzute clase și coeficienți de ierarhizare specifici activității feroviare, și mai mult clasa 1 de salarizare nu poate fi asimilata cu salariul minim de 700 lei prevăzut de C.C.M. pe Ramura Transporturi, deoarece în acest contract colectiv nu sunt prevăzute clase de salarizare ci numai coeficienți de ierarhizare pentru diverse categorii profesionale.
Prin urmare, în raport de CCM încheiat la nivel de unitate, salariul de baza brut al intimaților s-a calculat prin aplicarea coeficientului corespunzător clasei de salarizare la salariul minim stabilit pe unitate, iar salariul de baza brut astfel rezultat depășește cu mult salariul de baza brut stabilit la nivel de ramura transporturi.
Prin urmare cererea intimaților de plată a acestor drepturi bănești prin raportare la nivelul salariului minim de 700 lei prevăzut de C.C.M. pe Ramura Transporturi este neîntemeiata.
Atât contractul individual de muncă cât și contractul colectiv de munca reprezintă convenții de munca părțile fiind patronii și salariații. Contractul colectiv are o valoare normativă.
Pentru a fi aplicat într-un raport juridic concret, contractul colectiv de muncă implică în mod necesar existența unui contract individual de munca din care să izvorască acest raport juridic.
Contractele individuale concretizează, în măsură necesară, drepturile și obligațiile parților, prevăzute nu numai de lege, dar și de contractul colectiv.
Pe cale de consecința, salariu fiind un drept de natura consensuală și supus negocierii, atâta timp cât pentru anii 2009, 2010 au existat încheiate la nivel de unitate contracte colective de muncă, unde în Anexa 1 s-a stabilit de către părțile semnatare nivelul clasei 1 de salarizare cât și nivelul celorlalte clase consideră că înlocuirea acestei grile pentru unii salariați este netemeinica și nelegala.
Intimații au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs formulate cât și sub toate aspectele conform art. 3041 C. proc. civ., Curtea pentru motivele ce se vor arăta în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă recursul ca fiind nefondat.
Astfel, Curtea reține că prima instanță a pronunțat o sentință temeinică și legală pe baza probatoriului administrat în cauză și a dispozițiilor legale și contractuale.
Critica recurentei cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune într-un termen de 6 luni este nefondată, instanța de fond a procedat în mod temeinic și legal prin respingerea excepției invocate.
În acest sens sunt pe de o parte dispozițiile art. 268 alin. (1) lit. e) din Codul muncii, iar pe de altă parte dispozițiile art.268 alin. (1) lit. c) care se referă la drepturi salariale neacordate pentru care stabilește un termen de prescripție de 3 ani.
În plus salariul are potrivit art. 160 din Codul muncii, următoarele componente:
„Salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri”.
Prin urmare, chiar dacă salariul de bază a fost stabilit printr-un contract colectiv de muncă, acestuia nu îi sunt aplicabile dispozițiile privind prescrierea dreptului la acțiune într-un termen de 3 ani, deoarece pe de o parte salariul de bază intră în compunerea elementelor ce formează salariul, iar pe de altă parte dispozițiile art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, prevăd un termen de prescripție de 3 ani în ceea ce privește plata drepturilor salariale.
Criticile recurentei-pârâte potrivit căreia părțile contractante, respectiv organizațiile sindicale au participat la negocierea ambelor contracte atât la nivel de ramură cât și la nivel de unitate, precum și faptul că acestea nu au procedat conform art. 24 din Legea nr.130/1996 nu au suport contractual și legal.
Din proba cu înscrisuri administrată în cauză rezultă că Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură nr.722 din 24.01.2008 a fost încheiat și înregistrat anterior Contractului Colectiv de Muncă la nivel de unitate a cărui înregistrare a avut loc sub nr.2591 din 04.06.2009.
Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură a prevăzut în art. 43 alin. (2) lit. a) următoarele:
„Salariul de baza minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 01.01.2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 h medie/lună este de 700 lei, aducă 4, 12 lei/ora, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri, ori îndemnizații incluse în acesta”.
Prin urmare, având în vedere dispozițiile art. 238 alin. (2) din Codul muncii în vigoare la data respectivă, clauza/clauzele contractului individual de muncă al intimatului la data respectivă se adaptau de drept la clauza/clauzele din Contractul Colectiv de Muncă la nivel superior în privința oricăror drepturi, inclusiv în ceea ce privește salariul minim brut.
De asemenea, art. 238 alin. (3) din Codul muncii prevede că
„La încheierea contractului colectiv de muncă prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal”.
La rândul său Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivel de unitate și înregistrat la sub nr.2591 din data de 04.06.2009 nu a modificat sub nici o formă dispozițiile art.43 alin. (2) lit. a) din CCM la nivel de ramură.
Mai mult decât atât în corpul CCM la nivel de unitate se prevăd în Capitolul I „Dispoziții Generale” art. 7 următoarele:
„Prevederile prezentului contract colectiv de muncă la nivelul CN „CFR” se vor adapta contractelor colective de muncă încheiate la nivel de superior unde prevederile minimale ale acestora nu au fost atinse sau ale căror clauze nu se regăsesc incluse”.
Din conținutul acestui articol reiese în primul rând intenția părților de a adapta contractul pe care îl încheiaseră necondițional la contractele superioare existente indiferent de nivelul la care acestea erau încheiate și la nivelul drepturilor minimale pe care acestea le prevedeau.
Prin urmare, din acest punct de vedere Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivel de ramură este un CCM superior și anterior față de acesta din urmă, astfel că drepturile minimale stabilite prin CCM la nivel de ramură trebuiau atinse potrivit art. 7 din CCM la nivel de unitate fără nici un fel de excepție, exprimarea din conținutul art. 7 fiind cât se poate de clară și lipsită de ambiguitate.
Or, față de această clauză introdusă prin art. 7 din CCM la nivel de unitate, adăugarea Anexei nr.1 la acest contract prin care se arată că salariul de bază este de 570 lei nu are nicio relevanță fiind contrară salariului minim deja stabilit prin CCM la nivel de ramură și acceptat ca fiind un nivel minimal al drepturilor stabilite la nivel superior.
Mai mult decât atât, acceptarea Anexei este echivalentă cu renunțarea la drepturi deja existente, ceea ce este contrară dispozițiilor art. 38 din Codul muncii ce stipulează următoarele:
„Salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate”.
Or, salariul de bază minim brut pe țară și garantat în plată era protejat de dispozițiile art. 159 din Codul muncii.
Critica recurentei potrivit căreia reclamantul-intimat trebuia să uzeze de cale deschisă de dispozițiile art. 24 din Legea nr.130/1996 și să solicite anularea clauzelor respective din CCM la nivel de unitate nu este fondată, întrucât așa cum se poate observa Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate nu are stipulată nicio clauză prin care art. 43 alin. (1) lit. a) din CCM la nivel de ramură să fi fost modificat ori înlocuit în mod expres ori implicit și astfel să determine o exprimare echivalentă cu pierderea dreptului la un salariu minim de bază de 700 de lei și să fi impus o astfel de acțiune.
De altfel, în privința obligativității contractului colectiv de muncă, dispozițiile art. 243 din Codul muncii în vigoare la data respectivă prevăd în mod expres următoarele:
„(1)Executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți.
(2)Neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă atrage răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta”.
Mai mult, art. 57 alineatul 4 din Legea nr. 53/2003 din materia nulității contractului individual de muncă, prevede în mod foarte clar că „în situația în care o clauză este afectată de nulitate, întrucât stabilește drepturi sau obligații pentru salariați, care contravin unor norme legale imperative sau contractelor colective de muncă aplicabile, aceasta este înlocuită de drept cu dispozițiile legale sau convenționale aplicabile, salariatul având dreptul la despăgubiri.”
Or, în mod evident, clauza din contractul individual de muncă al membrului de sindicat în numele căruia s-a promovat acțiunea, referitoare la nivelul salariului de bază minim brut aplicabil în cazul său, este afectată de nulitate, întrucât dreptul salarial pe care-l stabilește nu este în acord cu disp. art. 41 alin. 3 lit. a) din CCM unic la nivel de ramura transporturi pe anii 2008-2010, contract ce trebuia să producă efecte și în situația respectivului salariat și membru de sindicat. Așa fiind și în consonanță cu prevederile art. 57 alineatul 4 din Codul Muncii, clauza respectivă este înlocuită de drept cu cea din Contractul Colectiv de Muncă aplicabil, și anume art. 41 alin. 3 lit. a) din CCM unic la nivel de ramura transporturi pe anii 2008-2010. Prin urmare, această clauză trebuie considerată că a produs efecte juridice în perioada menționată în petitul acțiunii, cu toate consecințele decurgând de aici, inclusiv cel al reținerii în sarcina angajatorului a obligației de plată a drepturilor salariale stabilite potrivit art. 41 alin. 3 lit. a) din CCM unic la nivel de ramura transporturi pe anii 2008-2010.
Recurenta-pârâtă se prevalează și de disp. art. 24 din Legea nr. 30/1996, ce au următorul cuprins:
„(1) Clauzele cuprinse în contractele colective de muncă negociate cu încălcarea prevederilor art. 8 sunt lovite de nulitate.
(2) Nulitatea clauzelor contractuale se constată de către instanța judecătorească competentă, la cererea părții interesate
(3) În cazul constatării nulității unor clauze de către instanța judecătorească, partea interesată poate cere renegocierea drepturilor respective.
(4) Până la renegocierea drepturilor, cauzele a căror nulitate a fost constatată sunt înlocuite cu prevederile mai favorabile cuprinse în lege sau în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior, după caz.”
De asemenea au prioritate prevederile legale ale art. 57 alineatul 4 din Codul Muncii; în al doilea rând, pentru că prin cererea de chemare în judecată din prezentul proces, nu s-a adus în discuție problematica nulității uneia sau alteia din clauzele unui CCM, ci pretențiile deduse judecății au un alt obiect: plata drepturilor salariale și a despăgubirilor corespunzătoare pentru neaplicarea unei clauze dintr-un CCM ce ar fi trebuit să producă efecte și pentru salariații recurentei-pârâte.
Recurenta face referire și la chestiunea lipsei fondurilor financiare necesare plății drepturilor salariale solicitate, precum și la aceea că negocierea de drepturi bănești, fără ca acestea să poată fi susținute din bugetul aprobat la nivel superior societății angajatoare, nu naște obligația de plată.
Aceste apărări urmează a fi înlăturate pentru că în caz contrar (adică dacă ar fi acceptate), ar însemna să fie încălcate disp. art. 243 din Codul Muncii referitoare la forța obligatorie a contractului colectiv de muncă și să se aducă atingere principiului supremației legii ce decurge din conținutul art. 1 alineatul 5 din Constituție și, în cele din urmă, regulii fundamentale a preeminenței dreptului, ce trebuie să funcționeze în măsura în care se susține că România este un stat de drept.
În ceea ce privește critica potrivit căreia la nivel de angajator exista contract colectiv de muncă și trebuia să se aplice acesta, nu trebuie trecut cu vederea că la momentul la care acesta a fost încheiat contractul colectiv de muncă care producea efecte era cel încheiat la nivel de ramură, de aceea s-a ținut cont de drepturile minimale deja existente prin clauza de la art. 7 al CCM la nivel de unitate.
Pentru aceste, considerente, Curtea în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să dispună respingerea recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE S.A. – SUCURSALA REGIONALĂ CF BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr._ din data de 17.12.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă U. SINDICATELOR LIBERE FEROVIARE MIȘCARE-COMERCIAL BUCUREȘTI, în numele și pentru membrii săi I. M., Z. M., P. I., I. M., A. G., B. C., B. C., B. I., C. I., D. A., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 30.04.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, L. H. P. A. E. L. U.
GREFIER,
F. V.
Red: P.A.
Dact: D.A.M.
2ex./20.05.2015
Jud.fond:G. C.L.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
