Recalculare pensie. Decizia nr. 115/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA

Decizia nr. 115/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 05-03-2013 în dosarul nr. 10560/118/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIE CIVILĂ Nr.115/AS:

Ședința publică de la 05 Martie 2013

Complet specializat pentru cauze privind

Conflicte de muncă și asigurări sociale

Completul constituit din:

PREȘEDINTE R. A.

Judecător M. A.

Judecător J. Z.

Grefier C. D.

S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurentul reclamant T. G. domiciliat în . Satu Nou, ., împotriva sentinței civile nr. 5378 din 17 octombrie 2012 pronunțate de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C. cu sediul în C., ., având ca obiect recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită, cu respectarea prevederilor art.87 și următoarele C.proc. civilă.

Recursul este declarat în termen, motivat și scutit de la plata taxelor judiciare de timbru.

S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, care a evidențiat părțile aflate în cauză, obiectul și stadiul dosarului, mențiunile privind îndeplinirea procedurii de citare.

Curtea, având în vedere că recurentul reclamant a solicitat judecata cauzei în lipsă, constată dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra recursului.

CURTEA

Asupra recursului civil de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._ reclamantul T. G. a chemat în judecată pe pârâta C. Județeană de Pensii C., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să oblige pârâta la emiterea unei decizii de revizuire și recalculare a pensiei pentru limită de vârstă, cu luarea în considerare a numărului suplimentar de puncte acordat asiguraților care au desfășurat activitate în grupa I de muncă, în temeiul OUG 100/2008 și al Legii 263/2010.

Totodată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la menținerea stagiului complet de cotizare de 20 de ani, stabilit prin Sentința civilă nr. 1275/04.03.2011 pronunțată de Tribunalul C. în Dosar nr._/118/2010, precum și la plata diferenței dintre pensia recalculată și pensia efectiv încasată, actualizată cu indicele de inflație la data plății.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a fost pensionat în temeiul Legii 3/1977, drepturile inițiale de pensie fiindu-i stabilite prin decizia nr._/2000 privind acordarea pensiei pentru muncă depusă și limită de vârstă. Fiind o pensie stabilită înainte de . Legii 19/2000, a intrat în categoria celor cărora li s-a aplicat recalcularea reglementată de OUG 4/2005 și HG 1550/2004.

Reclamantul a mai susținut că a desfășurat activitate în grupa I de muncă, astfel că îi erau aplicabile dispozițiile OUG 100/2008, prin care a fost reglementată acordarea unui număr suplimentar de puncte asiguraților pensionați în baza Legii 3/1977 și care au realizat stagiu de cotizare în fostele grupe superioare de muncă.

A subliniat totodată reclamantul că a fost pensionat în baza unei legi cu caracter general, iar în reglementarea Legii 19/2000 constituie pensii stabilite potrivit unor legi speciale sau unor prevederi cu caracter special, acele pensii pentru care stagiul complet de cotizare utilizat la stabilirea punctajului mediu anual este mai mic decât cel prevăzut de legea cadru.

În apărare, pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii.

Pe această cale, pârâta a susținut că reclamantul a beneficiat de majorarea punctajului mediu anual cu 0,_ puncte la data de 01.06.2009, ca efect al aplicării OUG 100/2008.Totodată, prin Sentința civilă nr. 1275/04.03.2011 pronunțată de Tribunalul C. în Dosar nr._/118/2010 reclamantului i-a fost recunoscut un stagiu complet de cotizare de 20 de ani, punctajul mediu anual crescând astfel cu 0,_ puncte în decembrie 2011.

În condițiile în care reclamantul a beneficiat de un stagiu complet de cotizare stabilit prin hotărâre judecătorească, derogatoriu de la stagiul de drept comun de 30 de ani, prevăzut de art. 8 din Legea 3/1977, a apreciat pârâta că nu pot fi aplicate concomitent și dispozițiile OUG 100/2008, aceleași restricții în privința acordării numărului suplimentar de puncte fiind cuprinse de legiuitor și în alin.2 al art. 169 din Legea 263/2010.

În concluzie, a susținut pârâta, majorarea de punctaj i-a fost acordată reclamantului prin aplicarea OUG 100/2008, dar i-a fost retrasă prin aplicarea stagiului complet de cotizare de 20 de ani.

Prin sentința civilă nr. 5378 din 17 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ s-a respins acțiunea formulată de reclamantul T. G. în contradictoriu cu pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C., ca nefondată.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului rezultă următoarele:

Reclamantul este beneficiarul unei pensii pentru muncă depusă și limită de vârstă stabilită sub imperiul Legii 3/1977 și intrată ulterior în procesul de recalculare reglementat de OUG 4/2005 și HG 1550/2004.

În cadrul acestui proces de recalculare, pentru determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat un stagiu complet de cotizare de 30 de ani. Nemulțumit de acest mod de calcul, reclamantul a obținut prin hotărâre judecătorească recalcularea drepturilor sale de pensie pe baza unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani, pentru activitatea desfășurată în grupa I de muncă.

Astfel, prin Sentința civilă nr. 1275/04.03.2011 pronunțată de Tribunalul C. în Dosar nr._/118/2010, pârâta a fost obligată la recalcularea pensiei reclamantului cu luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani, precum și la plata diferențelor dintre pensia recalculată și cea efectiv încasată, începând cu data de 24.11.2007.

Prin cererea de față, reclamantul a pretins acordarea suplimentului de punctaj prevăzut de OUG 100/2008 și Legea 263/2010 pentru asigurații care au desfășurat activitate în grupe superioare de muncă, cu menținerea și a stagiului complet de cotizare de 20 de ani.

Analizând succesiunea în timp a reglementării legale în materie, instanța reține că prin OUG 100/2008 s-a prevăzut introducerea în Legea 19/2000 a art. 782, potrivit cu care asigurații care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în grupa I și/sau grupa II de muncă, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, urmau a beneficia de un număr suplimentar de puncte.

Făcând aplicarea acestui act normativ, pârâta a acordat reclamantului un supliment de punctaj de 0,_ puncte, calculat în temeiul OUG 100/2008 cu începere din data de 01.06.2009, astfel cum rezultă din imaginea de plată aflată la fila 28 din dosar.

Pentru persoanele pensionate în baza legislației anterioare date de 01.04.2001, cum este cazul reclamantului, același act normativ a stipulat că prevederile art. 782 se aplică și în cazul în care drepturile de pensie au fost recalculate potrivit OUG 4/2005, cu excepția pensiilor în cazul cărora pentru determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat vechimea în muncă necesară deschiderii dreptului la pensie prevăzută de acte normative cu caracter special.

Această situație de excepție reglementată expres de lege a fost apreciată de pârâtă ca fiind incidentă în cazul reclamantului, în condițiile în care acesta a beneficiat de un stagiu complet de cotizare derogator de la dreptul comun, potrivit unei hotărâri judecătorești irevocabile. Prin urmare, pârâta a procedat la retragerea suplimentului de punctaj acordat în temeiul OUG 100/2008, aspect care rezultă cu claritate din imaginea de plată aferentă anului 2011.

Odată cu . Legii 263/2010, a fost reglementată o nouă majorare de punctaj pentru pensiile stabilite potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001 și cu referire la activitățile desfășurate în locuri încadrate în grupa I și/sau grupa a II-a de muncă. La alin.2 al acestui articol a fost delimitat domeniul de aplicare al textului, fiind prevăzută în mod concret excluderea de la aplicarea suplimentului de punctaj a pensiilor provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, la recalcularea cărora s-a utilizat vechimea în muncă necesară deschiderii dreptului la pensie prevăzută de acte normative cu caracter special.

Întrucât din examinarea înscrisurilor depuse la dosar rezultă că anterior formulării prezentei acțiuni, reclamantul a beneficiat de recalcularea pensiei pe baza unui stagiu complet de cotizare derogator de la dreptul comun, instanța apreciază că în cazul său sunt incidente dispozițiile art. 782 alin.2 din Legea 19/2000 și a art. 169 alin.2 din Legea 263/2010, care reglementează imposibilitatea acordării de punctaj suplimentar.Deși Legea 3/1977, în baza căreia s-a născut dreptul de pensie al reclamantului a reprezentat dreptul comun în materie în perioada anterioară datei de 01.04.2001, acest act normativ a reglementat atât un stagiu complet de cotizare care constituia regula, respectiv de 30 de ani pentru bărbați și 25 de ani pentru femei, cât și o . situații speciale, când stagiul complet de cotizare era mai mic. Astfel, stagiul complet de cotizare era de 20 ani în cazul persoanelor care lucrau în grupa I de muncă și de 25 ani pentru cei care lucrau în grupa a II-a de muncă sau care lucrau ca personal navigant, în cazul nevăzătorilor stagiul complet de cotizare fiind de 15 ani la bărbați și 10 ani la femei.

În consecință, reclamantul a fost beneficiarul unui stagiu complet de cotizare stabilit printr-o normă specială, derogatorie de la dreptul comun în materie, situație care îl exclude de la beneficiul unui nou supliment de punctaj. Activitatea desfășurată de reclamant în grupa I de muncă a influențat deja modalitatea de calcul a punctajului mediu anual, prin împărțirea numărului total de puncte la 20 în loc de 30, astfel că nu mai pot fi acordate și puncte suplimentare pentru aceeași activitate.

Pentru aceste considerente, instanța reține că reclamantului nu îi pot profita dispozițiile OUG 100/2008 și ale art. 169 din Legea 263/2010, simultan cu menținerea stagiului complet de cotizare de 20 de ani, motiv pentru care acțiunea va fi respinsă ca nefondată.

Împotriva sentinței civile nr. 5378 din 17 octombrie 2012 pronunțate de Tribunalul C. a declarat recurs reclamantul, care a criticat soluția, având în vedere următoarele motive de recurs:

A fost pensionat la limita de vârsta si vechime integrala, in conformitate cu prevederile Legii nr. 3/1977, drepturile inițiale de pensie i-au fost stabilite de C. județeană de Pensii Constanta care nu a ținut cont de faptul ca prin încadrarea sa in: grupa I de munca 26 ani,01 luni si 04 zile, grupa II de munca de 0 ani 0 luni si 0 zile, unitatea a achitat contribuții pentru pensie mai mari decât pentru salariații încadrați in grupa condiții normale de munca.

Prin Sentința Civila nr.1275 /04.03.2011 pronunțata de Tribunalul Constanta, aceasta inechitate a fost îndreptata, C. Județeană de Pensii Constanta fiind obligata sa-i recalculeze pensia folosind un stagiu de cotizare de 20 ani.

Corect si legal se consideră indreptatit ca la toate recalculările mele sa se tina cont ca stagiul meu complet de cotizare sa fie cel stabilit de către instanța, adică 20 ani,deoarece așa cum dispune si art.134,alin.(3) din HG nr.257/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice,,in cazul recalculărilor pensiilor pentru limita de vârsta,stabilite potrivit legislației anterioare intrării in vigoare a legii se utilizează stagiul complet de cotizare avut in vedere la stabilirea pensiei".respectiv se va utiliza stagiul complet de cotizare de 20 ani stabilit la prima recalculare in baza Legii nr. 3/1977 lege cu caracter general,iar nu cum greșit susține C. județeană de Pensii ca pentru determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat vechimea in munca necesara deschiderii dreptului la pensie prevăzuta de acte normative cu caracter special.

Faptul ca printr-o hotărâre judecătoreasca (Sentința Civila nr.1275/04.03.2011 pronunțata de Tribunalul Constanta in dosarul nr._/118/ 2010 ) a obținut un stagiu de cotizare de 20 ani,nu constituie temei pentru a invoca caracterul special in cazul determinării punctajului mediu anual iar in lumina dispozițiilor art.6 alin.(2) din HG 257/2001 care prevede ca documentele doveditoare pentru determinarea stagiului de cotizare, poate fi, pe lângă actele de pensionare si o hotărâre judecătoreasca.

C. Județeană de Pensii arata ca nu ar exista temei legal sa i se recalculeze pensia in baza OUG nr. 100/2008 si a Legii nr.263/2010 deoarece la determinarea punctajului mediu anual a fost utilizat un stagiu de cotizare mai mic decât cel prevăzut de lege,respectiv un stagiu de complet de cotizare de 20 ani,conform Sentinței Civile, fără insa a indica expres vreun temei legal al acestei afirmații, limitându-se a arata netemeinic si nelegal "pentru determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat vechimea in munca necesara deschiderii dreptului la pensie prevăzuta de acte normative cu caracter special" si ca ar putea beneficia de doua avantaje(stagiu complet de cotizare mai mic si totodată majorarea punctajelor anuale).

De fapt drepturile sale de pensie au fost recalculate in baza unei hotărâri judecătorești - care a îndreptat tot o eroare a Casei Județene de Pensii in ceea ce privește stagiul complet de cotizare aplicabil persoanelor ale căror drepturi de pensie s-au stabilit anterior datei de 01-04-2001 ,deci in baza Legii nr.3/1977,art.14, lege cu caracter general.

Analizând sentința recurată din prisma criticilor formulate Curtea a respins recursul ca nefondat pentru următoarele considerente:

În mod corect prima instanță a apreciat că reclamantului nu îi pot fi aplicabile dispozițiile OUG 100/2008 și ale art. 169 din legea 263/2010 simultan cu menținerea stagiului complet de cotizare de 20 de ani.

Reclamantul a fost beneficiarul unei pensii pentru muncă depusă și limită de vârstă stabilită sub imperiul legii 3/1977.

Ulterior, pensia reclamantului a intrat în procesul de recalculare reglementat de OUG 4/2005 și HG 1550/2004.

Prin sentința civilă nr.1275/04.03.2011 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._/118/2010 pârâta a fost obligată la recalcularea pensiei reclamantului, cu luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani, precum și la plata diferențelor dintre pensia recalculată și cea efectiv încasată începând cu 24.11.2007.

Prin art.I din OUG 100/2008 s-a introdus art.782 din legea 19/2000, prin care s-a prevăzut că: ”asigurații care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în grupa I și/sau grupa II de muncă, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, beneficiază de un număr suplimentar de puncte.

- alin(2): „Prevederile alin.(1) se aplică numai în situațiile în care, potrivit legii la determinarea punctajului mediu anual se utilizează stagiile complete de cotizare în funcție de data deschiderii dreptului la pensie conform art. 1671.

Prin art. II din OUG 100/2008 s-a reglementat în mod expres că: prevederile art.782 din legea 19/2000 se aplică persoanelor ale căror drepturi de pensie au fost recalculate conform dispozițiilor OUG 4/2005, cu excepția acelora în cazul cărora pentru determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat vechimea în muncă necesară deschiderii dreptului la pensie prevăzută de acte normative cu caracter special.

În mod similar, prin art. 169 al.2 din legea 263/2010 se prevede că majorarea punctajelor anuale pentru munca desfășurată în grupa a I-a sau a II-a de muncă nu se aplică în situația în care, la recalcularea pensiilor în conformitate cu prevederile OUG 4/2005 s-a utilizat vechimea în muncă necesară deschiderii dreptului la pensie prevăzută în acte normative cu caracter special.

Deși legea 3/1977 în baza căreia s-a născut dreptul la pensie al reclamantului a reprezentat dreptul comun în materie în perioada anterioară datei de 01.10.2001, acest act normativ a reglementat atât un stagiu complet de cotizare care constituia regula, respectiv 30 de ani pentru bărbați și 25 de ani pentru femei, cât și o . situații speciale, când stagiul complet de cotizare era mai mic.

Astfel, stagiul complet de cotizare era de 20 de ani în cazul persoanelor care lucrau în grupa a II-a de muncă.

În consecință, reclamantul fiind beneficiarul unui stagiu complet de cotizare stabilit printr-o normă specială, derogatorie de la dreptul comun, acesta nu mai poate beneficia de un punctaj suplimentar prevăzut de OUG 100/2008 și art. 169 din legea nr.263/2010.

Pentru considerentele arătate mai sus, potrivit art.312 al.1 C.pr.civ. a respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul civil declarat de recurentul reclamant T. G. domiciliat în . Satu Nou, ., împotriva sentinței civile nr. 5378 din 17 octombrie 2012 pronunțate de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C., cu sediul în C., ., ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 05.03.2013.

Președinte,

R. A.

Judecător,

M. A.

Judecător,

J. Z.

Grefier,

C. D.

Jud.fond: A.C.

Redactat decizie jud.J.Z./28.03.2013

Tehnored.decizie gref.C.D./03.04.2013

2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Recalculare pensie. Decizia nr. 115/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA