Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 697/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 697/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 04-09-2013 în dosarul nr. 2639/118/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 697/CM
Ședința publică din 4 septembrie 2013
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE J. Z.
Judecător M. A.
Judecător M. G.
Grefier C. M.
S-a luat în examinare recursul civil formulat de recurentul reclamant M. G., cu domiciliul procesual ales în C., .. 20, ., împotriva sentinței civile nr. 6149/16.11.2012, pronunțată de Tribunalul C., secția I civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă S.C. C. H. S.A., cu sediul în Ploiești, ., jud. Prahova, având ca obiect contestație decizie de concediere.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică din 28 august 2013 și au fost consemnate în încheierea din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Având nevoie de timp pentru a delibera completul de judecată a amânat pronunțarea asupra recursului la data de 4 septembrie 2013, când a dat următoarea soluție:
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea adresată Tribunalului C. la data de 13.03.2012 și înregistrată pe rolul instanțe sub nr._, reclamantul M. G. în contradictoriu cu pârâta S.C. C. H. S.A. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța dă dispună:
- anularea deciziei nr. 06/09.02.2012 de încetare a contractului individual de muncă
- Repunerea părților în situația anterioară emiterii actului de concediere – reintegrarea pe postul deținut anterior concedierii
- obligarea angajatorului la plata unei despăgubiri egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, în condițiile aret. 80 alin.1 din C.muncii.
- obligarea angajatorului la plata bonusului pentru îndeplinirea planului de vânzări pentru luna iulie 2011, estimat la 1500 lei
- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În considerentele cererii, reclamantul critică decizia de concediere apreciind-o netemeinică și nelegală.
Sub aspectul temeiniciei, reclamantul a susținut că desființarea postului ocupat ( manager zonă), nu a avut loc ca urmare a existenței unuia din motivele enumerate expres și limitativ de art. 65 alin.1 C.muncii ci a avut la bază atitudinea subiectivă a angajatorului față de salariatul său, pe care îl consideră că nu mai corespunde postului.
Sub aspectul legalității, reclamantul a susținut că la emiterea actului de concediere au fost încălcate de către angajator dispozițiile art. 76 lit.d C.muncii, potrivit cărora, decizia de concediere trebuie să cuprindă în mod obligatoriu lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul în care salariatul poate să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant.
Reclamantul a concluzionat că motivul concedierii a fost reprezentat de atitudinea subiectivă a conducerii care a urmărit îndepărtarea sa din cadrul societății prin orice mijloc. Desființarea postului de manager zonal nu este efectivă, postul existând în continuare sub altă titulatură și nici nu a avut o cauză reală și serioasă, rezultatele vânzărilor din zona coordonată fiind net superioare celor din anii anteriori.
Cu privire la capătul de cerere privind plata bonului pentru îndeplinirea planului de vânzări pentru luna iulie 2011, reclamantul a susținut că este îndreptățit la un bonus de 15% din suma ce a depășit targetul ca și achiziție, bonus estimat provizoriu la suma de 1500 lei.
În apărare pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca nefondată.
Cu privire la critica de netemeinicie, pârâta a susținut caracterul real și serios al desființării locului de muncă ocupat de salariat. Se arată că decizia a avut la bază un studiu economic – financiar ce a determinat luarea deciziei de reorganizare a activității și de reducere corespunzătoare a costurilor. Se arată că astfel de decizii au fost luate la nivelul macro al firmei, în aplicarea planului de reorganizare fiind desființate și alte posturi.
În ceea ce privește critica de nelegalitate invocată de reclamant, pârâta susține că în cadrul societății nu exista nici un post vacant compatibil cu funcția acestuia, aspect ce i s-a adus la cunoștință prin actul de concediere.
Cu privire la cererea de acordare a unui bonus în valoare de 1500 lei pârâta a învederat instanței că în cadrul raporturilor de muncă derulate cu reclamantul nu s-au negociat și nici stabilit acordarea de adaosuri la salariu.
Pârâta a depus la dosar documentația completă ce a stat la baza emiterii deciziei de concediere contestate: Hotărârea Consiliului de Administrație nr. 12/12.12.2011; organigrame anterioare și ulterioare deciziei de desființare a postului de muncă al reclamantului; situații financiare;
Prin sentința civilă nr. 6149 din 16.11.2012, Tribunalul C. a respins cererea formulată de reclamantul M. G. în contradictoriu cu pârâta S.C. C. H. S.A., ca nefondată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul M. G. a fost angajat în cadrul S.C. C. H. S.A. în perioada 01.07.2010 – 14.02.2012, pe postul de Manager Zonă – cod C._, conform mențiunilor din contractul individual de muncă înregistrat sub nr._/02.07.2010 la I.T.M Prahova.
În data de 13.01.2012, unitatea angajatoare a emis adresa nr.175/13.01.2012, prin care reclamantul este notificat în legătură cu desființarea postului de manager zonă – Locația C., pentru motive care nu țin de persoana salariatului, urmând ca la expirarea perioadei de preaviz, de 20 de zile lucrătoare ( 17.01.2012 – 13.02.2012), să fie concediat în conformitate cu dispozițiile art. 65 - 67 din C.muncii.
Prin decizia nr. 06/09.02.2012 s-a dispus concedierea reclamantului în temeiul art. 65 alin.1, art. 64 alin.2 C.muncii, încetarea contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului fiind determinată de desființarea postului de Manager Zonă – cod C._ pentru județele C., G., B., Tulcea, Călărași și Ialomița urmare a reorganizării activității, în baza Hotărârii Consiliului de Administrație nr. 12/12.12.2011.
În cuprinsul deciziei contestate este menționată Decizia Consiliului de Administrație nr.12/12.12.2011 a S.C. C. H. S.A., prin care s-a decis desființarea a 2 posturi de Manager Zonă din cadrul Departamentului Vânzări, printre care și cel ocupat de reclamant, pentru zona Sud – Est, Locația C..
Reclamantul M. G. critică decizia de concediere nr. 06/09.02.2012 pentru nelegalitate învederând următoarele aspecte.
Prima critică, de nelegalitate vizează nerespectarea art. 76 alin.1 lit.d) C. muncii in sensul că, decizia de concediere contestată nu conține toate elementele obligatorii prevăzute de lege, cu referire la lipsa oricăror mențiuni referitoare la locurile de muncă disponibile din unitate la data emiterii deciziei de concediere și termenul în care salariatul urmează a opta pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condițiile art. 64 C.muncii.
Reclamantul a susținut că, înserarea de către angajator în cuprinsul deciziei de concediere a mențiunii privitoare la lipsa unor locuri de muncă vacante la nivelul societății, care să corespundă pregătirii profesionale și experienței sale, nu echivalează cu respectarea dispozițiilor art. 76 alin.1 lit. d C.muncii. În opinia sa, în situația dată, angajatorului îi revine obligația de diligență, de a oferi salariatului concediat alt loc de muncă vacant în unitate prin prezentarea unei liste cu locurile vacante din firmă la momentul concedierii.
Această problemă de drept, ce a primit soluții diferite în practică a fost soluționată de I.C.C.J. prin Decizia nr. 6 din 9 mai 2011 privind aplicabilitatea dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. d C.muncii ( actual art. 76 lit.d) in situația in care concedierea s-a dispus din motive care nu țin de persoana salariatului, in temeiul dispozițiilor art. 65 din Codul muncii, în sensul că, s-a admis recursul în interesul legii și în consecință, s-a stabilit, ca dispozițiile art. 74 alin. (1) lit. d) din Codul Muncii nu se aplica in situația in care concedierea s-a dispus pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, în temeiul art. 65 din Codul muncii.
În cuprinsul deciziei s-a reținut că, dispozițiile legale înscrise in art. 74 alin. (1) lit. d) din Codul muncii nu pot fi extinse si la situațiile in care concedierea s-a dispus in temeiul art. 65 din Codul muncii, pentru motive care nu țin de persoana salariatului.
S-a apreciat că legiuitorul nu se referă și la ipoteza concedierii individuale prevăzute de art. 65 din Codul muncii, astfel că, în cazul desființării locului de muncă în această situație, angajatorului nu îi revine obligația de a-i oferi salariatului un alt loc de muncă.
Prin sintagma „în condițiile art. 64” trebuie să se înțeleagă nu numai procedura reglementată de alin. (2)—(4) ale art. 64, ci și cazurile limitativ enumerate în alin. (1) al acestui text de lege, întrucât legiuitorul, prin alin. (2) si (3), a prevăzut expres ca o atare procedura își găsește aplicarea în situația „în care angajatorul nu dispune de locuri de muncă vacante potrivit alin. (1)”, când „salariatul are la dispoziție un termen de 3 zile lucrătoare de la comunicarea angajatorului conform prevederilor alin.(1) pentru a-și manifesta în scris consimțământul cu privire la noul loc de munca oferit”.
Potrivit art. 330 7 alin.(4) C.pr.civ. dezlegarea dată problemelor de drept judecate în recursul în interesul legii este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial.
În baza considerentelor expuse, instanța a constatat că această critică nu este fondată.
A doua critică, de netemeinicie, vizează faptul că măsura concedieri nu a avut o cauză reală și serioasă, fiind dispusă arbitrar de către angajator.
Potrivit art. 65. alin.1 din Codul Muncii concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă, determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat ca urmare a dificultăților economice, a transformărilor tehnologice sau a reorganizării activității.
Condiția de legalitate impusă de alin.2 al aceluiași articol este ca desființarea locului de muncă să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.
Din analiza coroborată a organigramelor, anterioare și ulterioare concedierii, rezultă fără nici un echivoc că postul ocupat de reclamant a fost suprimat din structura angajatorului, numărul de posturi de manageri zonă fiind redus de la 15 la 11, comparativ cu anul 2011. Organigrama valabilă pentru anul 2012 nu mai cuprinde locația C. – fila 20.
În ceea ce privește existența unei cauze reale și serioase care să fi avut drept consecință concedierea salariatului, instanța reține că din interpretarea dispozițiilor art.65 alin.1 Codul Muncii se desprind mai multe condiții care definesc cauza reală și serioasă.
Astfel, în primul rând, cauza reală trebuie să aibă caracter obiectiv, adică să fie reclamată de existența uneia dintre situațiile expres menționate în art.65 Codul Muncii, respectiv: dificultăți economice, transformări tehnologice, reorganizarea activității. În al doilea rând, cauza este serioasă dacă este precisă, în sensul că reprezintă adevăratul motiv al concedierii, neavând rolul de a disimula existența unui alt motiv.
Revine așadar instanței de judecată rolul de a aprecia în fiecare caz concret, in funcție de probatoriile administrate de părți,îndeplinirea condițiilor generic impuse de lege.
În cauza de față, din conținutul ansamblului probator, se constată că prin Hotărârea Consiliului de Administrație nr. 12/12.12.2011 s-a hotărât reorganizarea structurii societății în scopul eficientizării activități și reducerii costurilor, prin desființarea unui număr de 2 de posturi de manageri zonă, printre care și cel ocupat de reclamant – zona Sud Est – Locația C..
Din întreaga documentație depusă la dosar de către pârâtă: referat analiza economico financiară nr. 3906/08.12.2011, situații financiare sintetice și analitice; situația activelor, datoriilor și capitalurilor proprii la data de 31.12.2011, rezultă că desființarea postului ocupat de reclamant a fost cauza imediată a situației financiare a societății, determinată de rezultatul financiar negativ pe ultimii 3 ani – fila 122.
Potrivit documentației depusă la dosar, S.C. C. H. S.A. a înregistrat în anul 2011 un rezultat financiar negativ, în creștere, de 2 881 501 lei, față de anul 2010, când pierderea s-a cifrat la 997 249 lei.
În cuprinsul interogatoriului – întrebarea nr. 8, reclamantul recunoaștere situația economico – financiară precară a firmei și încheierea exercițiului financiar aferent anilor 2010 și 2011 în pierdere. Nu se poate reține o atitudine subiectivă a angajatorului ce ar fi vizat înlăturarea din firmă a salariatului M. G. atât timp cât, din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că în cadrul procedurii de reorganizare, dispusă prin mai multe hotărâri ale Consiliului de administrație, au mai fost desființate posturi similare pentru locațiile B. și Cluj dar și un post de manager relații clienți – zona București.
Se constată că prin această măsură, angajatorul a urmărit eficientizarea propriei activități în scopul utilizării cu randament maxim a resurselor umane si financiare, cauza desființării locului de muncă având caracter real și serios.
Față de susținerile privitoare la inexistența unor pierderi zonale imputabile reclamantului, instanța a avut în vedere că este atributul exclusiv al angajatorului de a hotărî asupra modalității în care își organizează activitatea. Prin reorganizarea societății se înțelege inclusiv orice modificare a structurii interne a angajatorului, precum și orice măsură de ordin organizatoric vizând creșterea performantelor în activitate, singurul îndreptățit să decidă în acest sens fiind angajatorul, care este liber să gestioneze politica de personal în direcțiile pe care le considera oportune pentru rentabilizarea activității, interesul legitim al angajatorului pentru concedierea salariatului fiind dictat tocmai de nevoia eficientizării activității sale.
Susținerea reclamantului referitoare la menținerea postului dar sub o altă titulatură și ocuparea acestuia de către numitul C. P. nu este dovedită prin probatoriul administrat.
Din adresa nr. 2835/14.08.2012 emisă de ITM Prahova rezultă că în baza de date a acestei instituții nu au fost înregistrate contracte de muncă ale S.C. C. H. S.A. pentru funcția de manager zonă C._.
Înscrisurile depuse la dosar fac dovada calității de salariat a numitului C. P. în cadrul unei alte firme din cadrul grupului H. și anume S.C. H. Internațional Premium Imports, entitate juridică distinctă, despre care chiar reclamantul susține, în cuprinsul concluziilor scrise că are obiect de activitate similar, dar comercializează alte categorii de băuturi.
Împotriva sentinței civile nr. 6149 din 06.11.2012 pronunțată de Tribunalul C. a declarat recurs reclamantul M. G..
În motivarea recursului, reclamantul a arătat că instanța de fond a analizat doar în mod formal și doar la nivel teoretic condițiile ce trebuie să fie îndeplinite efectiv pentru a emite o decizi de concediere în temeiul art. 65 alin.1 Codul Muncii, fără să se aplece asupra particularităților deosebite pe care le presupune speța dedusă judecății.
Deși este evident că pârâta s-a străduit să confere deciziei sale o aparență de legalitate, prin angajarea noului Director de vânzări pe o altă societate, este evident că, în lumina probelor administrate, aceasta a fost doar o măsură prin care pârâta a „ocolit” interdicțiile legale referitoare la modalitatea și cauzele care pot conduce la desființarea unui post în cadrul societății.
Profitând de managementul comun al celor două societății CH (C. H.) și HIPI (H. Internațional Premium Imports), pe zonele C. și B., au fost concediați vechii Directori de vânzări (G. M. și R. D.) și angajați alți doi, formal contractele individuale de muncă fiind încheiate cu o altă societate, respectiv H. Internațional Premium Import S.R.L.
În aprecierea asupra desființării efective a postului, instanța a făcut trimitere doar la organigramele depuse la dosarul cauzei de către pârâtă, în timp ce aprecierea asupra caracterului serios și real al clauzelor ce determină concedierea se face trimitere „la nivel macro” la situația financiară generală a pârâtei, reținându-se și că societățile își păstrează identitatea juridică deși activează în cadrul unui grup.
Strict raportat la speța de față, intimata pârâtă C. H. nu face nici dovada cauzei reale și serioase care a determinat desființarea postului (nefiind produs nici un înscris din care să rezulte pierderile suferite pe zonă, sau preponderența cheltuielilor asupra veniturilor realizate în zonă prin comparație cu alte zone de vânzări) și nici dovada realității suprimării postului, care de fapt exista în continuare mulțumită unui „artificiu” juridic prin care intimata încearcă să dea o aparență de legalitate deciziei sale.
În ceea ce privește Hotărârea nr.12 din 12.12.2011 arată că aceasta nu poartă nici un antet al societății, nu are număr de înregistrare și nici ștampila societății, fiind în mod evident un înscris constituit „pro causa”. Mai mult decât atât, se face trimitere la procesul-verbal al ședinței Consiliului de Administrație, care ar trebui să conțină probabil motivația desființării postului, însă acest înscris nu a fost depus la dosar; cel mai probabil, acest înscris nu există, hotărârea fiind luată unilateral de către Președintele Consiliului de Administrație – D. I. M. – având această calitate atât în societatea C. H. cât și în H. Internațional Premium Imports; organigramele depuse la dosarul cauzei (care nu existau la momentul judecării contestației similare la Tribunalul B.) sunt în mod evident redactate pro causa, nu au număr de înregistrare, nu sunt ștampilate, nu sunt aprobate de Consiliul de Administrație; asemenea înscrisuri ar trebui înlăturate de le pronunțate, neavând dată certă și fiind destinate să ducă în eroare instanța.
De asemenea s-au depus situații financiare care ar trebui să inducă instanței ideea că pârâta a dispus aceste măsuri întrucât ar funcționa pe pierdere contabilă. Ceea ce nu s-a dovedit este însă de ce din numărul total al posturilor de manageri zonă au fost au fost desființate cele din C. și B.. Atât contestatorul din prezenta cauză, cât și cel din dosarul_ (R. D. – reîncadrat deja pe baza unei sentințe irevocabile a Curții de Apel B.) au susținut că rezultatele obținute din vânzări pe aceste zone sunt din cele mai bune, la maximul istoric pentru societate. Intimata nu a produs niciun înscris din care să rezulte contrariul, sau care să motiveze în fapt decizia de desființare a acestui post, deși sarcina probei îi aparține.
Postul „desființat” exista de fapt în continuare, intimata apelând la un „artificiu” pentru a putea derula în continuare activitate în zona C.. Mai exact, înlocuitorul său a fost angajat pe o altă societate din grup, respectiv H. Internațional Premium Imports, societate cu același obiect de activitate, dar care comercializează alte categorii de băuturi. S-a arătat instanței că, pe tot parcursul derulării activității în grupul de firme H., întreaga forță de vânzări din teritoriu lucra pentru întreg grupul de firme, angajarea pe una sau pe cealaltă dintre acestea fiind o distincție pur formală, de management.
Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că o parte din societățile din grup aveau nu numai același sediu, ci și aceeași conducere.
Site-ul oficial al companiei arata la 31.08.2012 că zonele presupus a fi desființate (B. și C.) există în continuare, poziția de ASM (Manager vânzări) fiind ocupată de către noi persoane – deși se susține de către pârâtă în continuare că societatea C. H. S.A. nu are nicio legătură cu dl. C. P. – noul ASM C., acesta figurează cu aceeași poziție în aceeași zonă de derulare a activității.
Decizia de concediere a fost contestată și de către ASM-ul zonei B.,
respectiv dl. R. D.. Sentința civilă nr. 521 din 10.04.2012 a Tribunalului B. a fost conformată prin Decizia Curții de Apel B., acesta fiind reîncadrat pe poziția deținută anterior, cu toate drepturile ce decurg din aceasta.
Toate aceste înscrisuri se coroborează cu celelalte depuse la dosarul cauzei explicând în mare măsură de ce colaboratorii .. și S.C. Mamaia Resorts S.R.L. îl recunosc pe dl. P. I. C. drept reprezentantul pârâtei și de ce numele său apare pe site-ul companiei pe poziția de Director regional de vânzări în locul său.
Pentru considerentele expuse se solicită admiterea recursului și modificarea
în tot a sentinței atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.
Intimata pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând sentința recurată din prisma criticilor formulate, Curtea a respins recursul ca nefondat pentru următoarele considerente:
Prin decizia nr.06/09.02.2012 s-a dispus concedierea reclamantului în temeiul art. 65 al.1 Codul muncii, începând cu data de 14.02.2012 motivat de desființarea postului de Manager zona cod C._ pentru județele C., G., B., Tulcea, Călărași, Ialomița, urmare a reorganizării activității în baza Hotărârii Consiliului de Administrație nr.12/12.12.2011.
Prin Hotărârea Consiliului de Administrație menționată mai sus s-a decis desființarea a 2 posturi de manager zonă din cadrul Departamentului vânzări, printre care și cel ocupat de reclamant, pentru zona Sud Est, locația C., ca urmare a situației economico-financiare a societății.
Potrivit art. 65 al.1 din Codul muncii „Concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia”.
- alin.(2): „desființarea locului de muncă este efectivă atunci cât el este suprimat din ștatul de funcții sau organigrama societății”.
Din analiza organigramelor societății pârâte, depuse la instanța de fond rezultă că postul ocupat de reclamant a fost suprimat din structura angajatorului, astfel încât, sub aspectul caracterului efectiv al desființării decizia de concediere este legală”.
Concedierea contestatorului a avut o cauză reală și serioasă fiind impusă de rezultatele financiare negative ale societății pe ultimii 3 ani, astfel cum rezultă din documentația depusă de pârâtă la dosar.
În cuprinsul interogatoriului (întrebarea nr.8), reclamantul recunoaște situația economico financiară precară a societății și încheierea exercițiului financiar aferent anilor 2010 și 2011 în pierdere.
În cadrul procedurii de reorganizare, dispusă prin mai multe hotărârii ale Consiliului de Administrație, au mai fost desființate posturi similare pentru locațiile B., Cluj și zona București.
Prin reorganizarea societății se înțelege inclusiv orice modificare a structurii interne a angajatorului, precum și orice măsură de ordin organizatoric vizând creșterea performanțelor în activitate, singurul îndreptățit să decidă în acest sens fiind angajatorul.
Aceste măsuri de ordin organizatoric nu pot fi cenzurate de către instanță, aceasta putând doar verifica dacă punerea în aplicare a acestor măsuri este efectuată cu respectarea dispozițiilor legale.
Pe postul contestatorului nu au fost angajate ulterior alte persoane.
Din adresa nr.2835/14.08.2012 emisă de ITM Prahova rezultă că în baza de date a acestei instituții nu au fost înregistrate contracte de muncă ale S.C. C. H. S.A. pentru funcția de manager cod C._.
Înscrisurile depuse la dosar fac dovada calității de salariat a numitului C. P. în cadrul unei alte firme din cadrul grupului H. și anume S.C. H. Internațional Premium Imports, entitate juridică distinctă.
Deși recurentul reclamant a susținut faptul că documentația care a stat la baza concedierii a fost întocmită pro causa, acesta nu s-a înscris în fals cu privire la aceste înscrisuri.
În final, în mod corect prima instanță a apreciat că sunt îndeplinite condițiile art. 65 din Codul muncii și că măsura desființării postului ocupat de recurent a avut o cauză reală și serioasă.
Pentru considerentele arătate mai sus, potrivit art.312 al.1 Cod proc.civilă, Curtea a respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentul reclamant M. G., cu domiciliul procesual ales în C., .. 20, ., împotriva sentinței civile nr. 6149/16.11.2012, pronunțată de Tribunalul C., secția I civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă S.C. C. H. S.A., cu sediul în Ploiești, ., jud. Prahova, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 04 septembrie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
J. Z. M. A. M. G.
Grefier,
C. M.
Jud. fond – V.T.
Red.dec.recurs-jud.J.Z./19.09.2013
Dact.gref.G.M./2ex./20.09.2013
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Anulare act. Decizia nr. 1252/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA → |
|---|
