Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 74/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 74/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 18-02-2013 în dosarul nr. 521/88/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIE CIVILĂ NR.74/AS
Ședința publică din data de 18 februarie 2013
Complet specializat pentru cauze privind
Conflicte de muncă și asigurări sociale
Completul constituit din:
PREȘEDINTE M. B.
Judecător J. Z.
Judecător M. A.
Grefier C. D.
Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de recurenta reclamantă P. G. M. prin S. C. MILITARE DISPONIBILIZATE ÎN REZERVĂ ȘI ÎN RETRAGERE, cu sediul în București, ., sector 1, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet Av. S. I. S., din C., . Bis, județul C., împotriva sentinței civile nr.4457/14.08.2012, pronunțate de Tribunalul Tulcea în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți: M. ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, cu sediul în București, Piața Revoluției, nr.1, sector 1 și C. DE P. SECTORIALĂ A MINISTERULUI ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, cu sediul în București, .. 3, sector 4, având ca obiect contestație decizie de pensionare.
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din data de 12.02.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, în vederea depunerii de concluzii scrise a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 18.02.2013, când a dat următoarea soluție:
CURTEA
Cu privire la recursul civil de fata, constată:
Reclamanta P. G. M. prin S. cadrelor militare disponibilizate în rezervă și în retragere ("SCMD") a formulat cerere de chemare în judecată împotriva pârâților M. Administrației și Internelor (M.A.I.) și Casei de P. Sectorială a M.A.I. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei nr._/12.12.2011, menținerea deciziei nr._/16.03.2004; obligarea pârâtei la plata diferenței dintre pensia de serviciu stabilită conform Legii nr. 164/2001 și pensia revizuită conform O.U.G. nr. 1/2011, sume actualizate cu dobânda legală și cheltuieli de judecată.
La data de 18 aprilie 2012, reclamanta a depus la dosarul cauzei precizări completatoare, prin care a solicitat să fie obligați pârâții la emiterea unor decizii de pensie de serviciu în temeiul Legii nr. 164/2001 ca un capăt subsidiar cererii de menținere a deciziei nr._/16.03.2004.
In motivare, reclamanta a arătat că a formulat contestație împotriva deciziei de revizuire la Comisia de contestații care funcționează în cadrul M.A.I.
Apreciază că deși Curtea Constituțională a României, în cuprinsul Deciziei nr. 871/2010, a precizat că Legea nr. 119/_ nu încalcă dispozițiile Constituției României, aceasta nu împiedică instanțele de judecată să verifice dacă aplicarea legii în concret nu produce efecte contrare convenției.
Consideră reclamanta că pensia la care are dreptul ca urmare a muncii prestate, reprezintă un „bun” în sensul art. 1 alin. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, care a fost încălcat, și deopotrivă și prevederile art. 14 din CEDO.
A menționat reclamanta că prevederile abrogative ale art. 1 – 3 din Legea nr. 119/2010 au avut ca efect eliminarea totală și intempestivă a pensiei de serviciu și reprezintă o ingerință incontestabilă asupra proprietății din partea statului. Aceasta chiar dacă acest „bun” – pensia de serviciu – a fost înlocuit cu alt bun, dreptul la pensia de drept comun.
A mai menționat reclamanta că, prin emiterea deciziilor contestate se încalcă art. 4, 5, 6 și 11 din Codul civil.
C. de P. Sectorială a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat să fie respinsă cererea reclamantei ca neîntemeiată.
M. Administrației și Internelor a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția inadmisibilității, iar pe fondul cauzei a solicitat să fie respinsă cererea ca neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr. 4457/14.08.2012 Tribunalul Tulcea a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Administrației și Internelor și a respins acțiunea indreptata împotriva acestuia pentru lipsa calității procesuale pasive.
A respins excepția inadmisibilității acțiunii, ca nefondată.
A respins toate capetele de cerere formulate de reclamantă în contradictoriu cu pârâta C. de P. Sectorială a M.A.I., ca nefondate.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele aspecte:
Reclamanta a fost înscrisă la pensie de serviciu, în baza dispozițiilor Legii nr. 164/2001 prin decizia nr._/16.03.2004.
Conform prevederilor art. 1 lit. a) din Legea nr. 119/2010, pensiile militare de stat devin însă pensii, în înțelesul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, efectul Legii nr. 119/2010 fiind așadar desființarea pensiei de serviciu dobândită în regimul Legii nr. 164/2001.
In consecință, C. de P. din cadrul Ministerului Administrației și Internelor a recalculat drepturile de pensie pentru reclamantă și a emis o altă decizie.
La recalculare s-au avut în vedere prevederile Legii nr. 119/2010, ale H.G. nr. 737/2010 coroborate cu cele ale Legii nr. 19/2000.
Ulterior, la data de 12.12.2011, C. Sectorială de P. a M.A.I. a emis decizia nr._/12.12.2011 de revizuire a pensiilor reclamantei prin care a stabilit un cuantum al pensiilor mai mic decât deciziile aflate în plată.
Această revizuire s-a realizat în baza prevederilor O.U.G. Nr. 1/2011, privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică, și siguranță națională.
Comparând cuantumul pensiei de serviciu de care reclamanta a beneficiat în temeiul dispozițiilor Legii nr. 164/2001, cu drepturile de pensie rezultate în urma aplicării O.U.G. Nr. 1/2011, se constată că a avut loc o reducere a cuantumului pensiei inițiale.
Reclamanta a invocat, în argumentarea cererii, încălcarea prev. art. 1 din primul Protocol adițional la CEDO.
Prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la CEDO s-a prevăzut că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauze de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Pentru a verifica dacă sunt încălcate prevederile art. 1 din Primul Protocol adițional la CEDO, s-au analizat mai multe aspecte: existența în patrimoniul reclamantei a unui „bun” în sensul art. (1) alin. 1 din Primul Protocol; existența unei ingerințe a autorităților publice în exercitarea dreptului la respectarea bunului ce a avut ca efect privarea reclamanților de bunul lor în sensul celei de-a doua fraze a primului paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1; dacă sunt îndeplinite condițiile privării de proprietate, respectiv dacă ingerința este prevăzută de lege, dacă ingerința urmărește un scop legitim de interes general (ea a intervenit pentru o cauză de utilitate publică), dacă ingerința este proporțională cu scopul legitim urmărit, adică dacă s-a menținut un just echilibru între cerințele interesului general și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit faptul că noțiunea generică de „bun” acoperă și dreptul unei persoane asupra unei creanțe, inclusiv a uneia de natură salarială; dreptul la o pensie de bătrânețe (cauza Buchen contra Cehia); dreptul la pensie pentru văduvi (cauza Weillis contra Anglia); dreptul de a fi beneficiar al unei prestații sociale pentru persoanele fără niciun venit (cauza Cevat Gaygusuz contra Austria). In viziunea CEDO, noțiunea de „bun” are un înțeles larg și încorporează orice interes al unei persoane de drept privat care are o valoare economică.
Convenția Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că dacă art. 1 din Protocolul nr. 1 garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au plătit contribuții la un fond de asigurare, aceasta nu poate fi interpretată ca, acordând dreptul la o pensie de o valoare determinată (cauza Skorkiewicz contra Poloniei, cauza Jankovich contra Croației, cauza Kuna contra Germaniei, cauza Blanco Callejas contra Spaniei și cauza Maggio și alții contra Italiei).
Dreptul ocrotit de art. 1 alin. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la CEDO nu este, în orice caz, un drept absolut, aceasta însemnând că el comportă limitări de către stat, care are sub acest aspect o largă marjă de apreciere.
Așa cum a stabilit CEDO în cauzele A. M. F. contra României, Jankovich contra Croației, M. și S. contra României, ingerința era prevăzută de lege și a urmărit un interes public, și anume: acela de a proteja echilibrul fiscal între cheltuielile și veniturile statului care se confruntă cu o situație de criză economică. Mai mult decât atât, noțiunea de „interes public” este prin natura sa extinsă, iar decizia de a adopta legi cu privire la echilibrul dintre cheltuielile și veniturile bugetului de stat implică, de obicei, luarea în considerare a aspectelor politice, economice, și sociale.
Astfel, Curtea a statuat că Statele Părți la Convenție beneficiază de o marjă de apreciere destul de amplă atunci când vine vorba de reglementarea politicilor sociale. In ceea ce privește adoptarea unor legi care să stabilească un echilibru între cheltuielile și veniturile statului, care implică de obicei o analiză a problemelor de ordin politic, economic și social, Curtea a considerat că autoritățile naționale sunt în principiu, mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate pentru realizarea acestui lucru și respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care acestea se dovedesc în mod evident lipsite de temei rezonabil.
Legiuitorul a observat ca fiind imperios necesară instituirea unei etape de revizuire a cuantumului pensiilor cu respectarea principiului contributivității, scopul fiind acela de a nu sancționa persoanele care, fără a avea vreo culpă, nu au reușit în intervalul de timp inițial pus la dispoziție de legiuitor prin Legea nr. 119/2000 să identifice documentele doveditoare ale veniturilor realizate pe parcursul întregii cariere.
S-a mai stabilit și că aceste împrejurări vizează interesul public și constituie elementele unei situații extraordinare ce nu suferă amânare, ceea ce impune adoptarea de măsuri imediate pentru reglementarea unor aspecte în scopul revizuirii pensiilor recalculate potrivit art. 1 lit. a) și b) din Legea nr. 119/2010.
Prin urmare, actul normativ criticat (O.U.G. Nr. 1/2011) este o prelungire a dispozițiilor Legii nr. 119/2010, necesitatea aplicării sale fiind impusă de imperativul respectării principiului contributivității, care este fundamentul sistemului de pensii, sens în care s-a dispus revizuirea pensiei pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate lunar, de beneficiari.
CEDO a mai subliniat că reforma sistemelor de pensii, nu a avut efect retroactiv, și nu a adus atingere dreptului la prestații sociale, dobândite în virtutea contribuțiilor vărsate în timpul anilor de serviciu, iar în ceea ce privește diferența de tratament comparativ cu alte categorii de pensionari, curtea a constatat că o distincție este discriminatorie în sensul art. 14 din convenție în cazul în care nu are nicio justificare obiectivă și întemeiată.
Tot în cauza A. M. F. împotriva României, Curtea a mai concluzionat că reducerea pensiilor reclamate deși destul de substanțială, a constituit o modalitate de integrare a acestor pensii în sistemul bugetar și de corijare a disparităților existente între diferitele sisteme, considerând ca și Curtea Constituțională că aceste motive nu pot fi considerate lipsite de temei sau disproporționalitate.
Concluzionând că măsura de reducere a pensiei luată față de reclamantă nu a făcut-o să suporte o povară disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu i-a discriminat în mod nejustificat în comparație cu alți pensionari, fiind justificată în contextul economic actual, Tribunalul a reținut că nu a avut loc o încălcare a textelor invocate din CEDO.
Relativ la contestarea cuantumului pensiei, cu referire la împrejurarea că pentru o anumită perioadă de timp, datorită lipsei actelor doveditoare ale veniturilor realizate lunar, s-a utilizat la efectuarea calculului salariul mediu brut pe economie, s-a reținut că în cauză sunt incidente prev. art. 1 alin. 4 din O.U.G. Nr. 1/2011, conform cărora, în cazul pensiilor care se revizuiesc și pentru care până la data de 31.10.2011 nu pot fi identificate veniturile realizate lunar pentru anumite perioade, la stabilirea punctajului mediu anual, se utilizează cuantumul soldei de grad, și a soldei de funcție minime corespunzătoare gradului militar deținut conform Anexei nr. 1, dar nu mai puțin de salariul mediu brut/net pe economie, iar pentru perioada anterioară anului 1952, se utilizează salariul mediu brut pe economie.
Totodată, potrivit art. 2 alin. 1 din aceeași lege, pensiile pot fi revizuite și la cererea beneficiarului, în baza actelor doveditoare, prezentate de acesta, întocmite conform legii, din care rezultă alte date și elemente decât cele utilizate la recalculare, perioade referitoare la drepturi cu caracter salarial, perioade suplimentare, la vechimea în serviciu, respectiv în muncă, utile în sistemul public de pensii, care se au în vedere la stabilirea stagiului de cotizare și a punctajului mediu anual.
Rezultă astfel că, în lipsa documentelor doveditoare a veniturilor de natură salarială realizate în anumite perioade de timp de beneficiari, aceștia pot solicita personal revizuirea pensiei în baza actelor doveditoare a veniturilor reale incluzând drepturile cu caracter salarial, utile în sistemul public de pensii care se au în vedere la stabilirea stagiului de cotizare și a punctajului mediu anual.
Cum contestatoarea nu a probat prin înscrisuri existența unor alte venituri obținute în perioadele la care se referă, și întrucât instituția din sistemul de apărare ordine publică și siguranță națională în cadrul căreia și-a desfășurat activitatea nu a reușit să identifice un alt cuantum al veniturilor realizate lunar de aceștia, în mod corect C. Sectorială de P. a procedat la revizuirea pensiilor în conformitate cu prevederile art. 1 alin. 4 din actul normativ în baza căruia această operațiune a fost dispusă a se realiza.
S-a înlăturat susținerea reclamantei în sensul că pârâta nu a luat în calcul primele și recompensele, atâta timp cât în cuprinsul hotărârilor deja emise s-a arătat că la stabilirea punctajului mediu anual s-au utilizat datele cuprinse în actele doveditoare privind veniturile realizate aflate în dosarele de pensionare în care sunt incluse sporurile, salariul de merit, indemnizație de conducere, primele, după caz.
Față de respingerea capetelor anterioare de cerere, instanța în baza art.274 c.proc.civ. a respins cererea privind obligarea pârâtelor la plata cheltuielile de judecată
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta P. G. M. prin S. cadrelor militare disponibilizate în rezerva și în retragere care a formulat următoarele critici:
- În legătură cu excepția lipsei calitatii procesuale pasive a MAI, se arată ca instanța nu a tinut seama de modificarile aduse prin Legea nr. 263/2010, potrivit cu care Casele sectoriale de pensii sunt în subordinea ministerelor ceea ce înseamnă ca și MAI trebuia sa stea în judecata ca pârât.
- Nelegalitatea revizuirii prin prisma normelor de drept interne:
Decizia de revizuire a cărei nelegalitateeste reclamata, atât în privința neaplicării actelor normative specifice, respectiv Legea nr.119/2010 și O.U.G.nr.1/2011, cât și sub aspectul încălcării normelor de drept intern edictate la momentul emiterii acestor decizii, a fost emisă sub imperiul Noului Cod Civil, în vigoare în luna decembrie 2011, data emiterii acestora.
În acest context, prevederile abrogative ale art.1-3 din Legea nr.119/2010 (menținute și prin art.196 lit.”i” din Legea nr.263/2010) au avut ca efect eliminarea totală și intempestivă a pensiei de serviciu, și înlocuirea ei cu pensia de drept comun. Constatarea anterioară a constituționalității Legii nr.119/2010 nu împiedică instanța națională să verifice dacă aplicarea legii, în concret, produce încălcări ale dreptului intern sau chiar Convenției, cu atât mai mult cu cât, între momentul pronunțării Curții Constituționale asupra legalității Legii nr.119/2010 și data emiterii deciziei de revizuire contestată au intervenit acte normative noi, de imediată aplicare, respectiv Noul Cod Civil.
Pe cale de consecință, faptul că s-a respins excepția de neconstituționalitate a legii, nu este exclus verificarea de către judecătorul de caz, a modului în care C. Sectorială de P. a înțeles să facă aplicarea legii, în concret.
Astfel că, prin emiterea deciziei de revizuire după data de 01 octombrie 2011, nu se putea da eficiență dispozițiilor Legii nr.119 sau O.U.G.nr.1/2011 pentru raporturi juridice născute din acte juridice anterioare emiterii acestor acte normative.
Cel puțin de la acest moment, aceste acte normative prin care încetează pensiile de serviciu și se nasc pensiile de drept comun, cu consecința aplicării metodologiei din Legea 19/2000 și a calculației speciale prevăzute în O.U.G.nr.1/2011, nu se mai putea aplica raporturilor juridice născute anterior emiterii O.U.G.1/2011.
Ori, în cazul de față, prin supunerea pensiei de serviciu născută anterior lunii iunie 2010 și menținută în plată de către instanță la data de 01.10.2011, data intrării în vigoare a Noului Cod Civil, la o procedură de revizuire aplicabilă situațiilor juridice născute după 31 ianuarie 2011, printr-un act (decizie de revizuire) emis după . Noului Cod Civil, s-au încălcat dispozițiile imperative ale art.4, 5, 6, 8 și 11 din Noul Cod Civil.
Interesul anulării deciziei de revizuire subzistă nu numai sub aspectul reducerii cuantumului efectiv al pensiei rezultată în urma procedurii de revizuire, dar, în primul și primul rând prin pierderea privilegiilor avute prin pensia de serviciu.
Ori, prin pierderea acestor privilegii - posibilitatea actualizării cuantumului pensiei cu solda activilor, conferite de legea specială, nu a fost în nici un fel despăgubit de statul român ceea ce justifică, în continuare, interesul anulării acestei decizii de revizuire, cu consecința menținerii în plată a pensiei de serviciu stabilită prin Legea nr.164/2001 cu toate privilegiile aferente.
În ceea ce privește materializarea punerii în practică a Legii 164/2001 respectiv 179/2004, în prezent abrogate, fac trimitere la Legea 71/2011 care în art.3 prevede: „Actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor”, ca o dovadă a perpetuării în timp a efectelor legilor abrogate – Legea nr.164/2001 respectiv Legea nr.179/2004, tocmai datorită faptului că pensiile reclamanților au fost stabilite pe aceste legi, chiar Casele Sectoriale de P., după 01 ianuarie 2011 – data abrogării lor – au continuat și continuă să emită decizii de actualizare pe Legea nr.164/2001.
Un alt aspect de nelegalitate a deciziei de revizuire, bineînțeles atât ca încălcare a principiului neretroactivități cât și edictat ca normă de drept în art.6 din Codul civil, o reprezintă includerea în cuprinsul deciziilor de revizuire a faptului că „prezenta decizie de revizuire intră în vigoare începând cu data de 01.01.2011”.
Aspectul de nelegalitate rezidă în acest caz din interpretarea sistematică a art.1 și 2 din O.U.G.nr.1/2011 care prevede două cazuri de revizuire – art.1 reglementează revizuirile din oficiu, cum este cazul acestora, iar art.2 reglementează revizuirile la cerere, făcute de petiționarii care ar avea de încasat drepturi suplimentare ce li se „cuvin”. Numai în acest caz, din urmă, prevăzut de art.2 alin.2 lit.”a” din O.U.G.1/2011 se prevede împrejurarea că drepturile revizuite se cuvin „de la data de 01 ianuarie 2011”.
- Nelegalitatea revizuirii și, implicit, a sentinței prin prisma dreptului comunitar:
Reclamanta a beneficiat de o pensie de serviciu stabilită prin decizia emisă de pârâtă în baza Legii 164/2001.
Prin decizia contestată, emisă de pârâtă, s-a revizuit pensia aflată în plata și s-a stabilit cuantumul ei în baza Legii nr.119/2010 (art.1 lit.”h”) și O.G.nr.1/2011.
Se impune analizarea legalității deciziei emise prin prisma legilor în vigoare, dar și a Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Curtea Europeană a constatat că statutul conferit Convenției în dreptul intern permite instanțelor naționale să înlăture – din oficiu sau la cererea părților – prevederile dreptului intern pe care le consideră incompatibile cu Convenția și protocoalele sale adiționale.
În consecință, constatarea anterioară a constituționalității Legii 119/2010 nu împiedică instanța națională să verifice dacă aplicarea legii în concret nu produce efecte contrare Convenției. Este imposibil să nu fie remarcată încălcarea frapantă și gravă a dispozițiilor art.1 al Primului Protocol adițional ale Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, coroborate cu cele ale art.14 din Convenție, pentru considerentele prezentate în continuare.
Natura juridică distinctă a pensiei de serviciu față de pensia de drept comun și calitatea de „bun” a pensiei de serviciu.
Noțiunea juridică de pensie de serviciu (specială) nu se confundă și nici nu se suprapune cu cea de pensie de drept comun.
Dreptul la pensia de serviciu s-a născut în baza unui regim profesional public de securitate socială instituit prin legea internă, distinct de dreptul la pensie din sistemul general.
Oricum, începând cu hotărârea pronunțată în cauza Stec și alții vs.Regatul Unit, Curtea a abandonat definitiv (în materie de pensii și alte drepturi de securitate socială) distincția dintre beneficiile contributive și necontributive (plătite din resurse bugetare), ambele fiind deopotrivă și fără echivoc considerate ca situându-se sub protecția art.1 al Primului Protocol adițional la Convenție, ca bunuri proprietate individuală. Mai mult, Curtea a adăugat, statuând în mod expres, că atunci când un stat alege să instituie prin legea internă o schemă (un regim) de pensii, toate drepturile individuale și interesele derivând din această schemă cad sub incidența art.1 al Protocolului nr.1 și art.14 din Convenție, indiferent de plata sau nu a unei contribuții la schemă sau a scopurilor pentru care schema de pensii a fost fondată (Cauza Andrejeva vs.Letonia, în care s-a reținut încălcarea art.14 din Convenție coroborat cu art.1 al Protocolului m.I).
În acest context, prevederile abrogative ale art.1-3 din legea nr.119/2010 menținute și prin art.196 lit.”i” din Legea nr.263/2010 au avut ca efect eliminarea totală și intempestivă a pensiei de serviciu, inclusiv a părți reclamante (deși aceasta continua să îndeplinească condițiile de acordare a pensiei de serviciu – spre deosebire Cauza Rasmussen vs.Polonia), reprezintă o incontestabilă ingerință asupra proprietății din partea statului. Aceasta chiar dacă acest „bun” (pensia de serviciu) a fost înlocuit cu alt bun, dreptul la pensia de drept comun.
Acordarea în locul vechiului bun (pensia de serviciu), a unui alt bun (pensia de drept comun) cu o valoare substanțial și vădit discriminată la aproximativ doar 31%, nu se încadrează în limitele rezonabilului.
Rezultă, că trebuie procedat la analizarea condițiilor ingerinței statului asupra dreptului la respectarea bunurilor, condiții fixate de Convenție: (3.1.) legalitatea; (3.2.) existența unui scop legitim în acord perfect cu interesul general; (3.3.) proporționalitatea rezonabilă a ingerinței (mijloacelor utilizate) cu scopul legitim urmărit; (3.4) prezervarea unui echilibru echitabil între imperativul protecției dreptului fundamental de proprietate a individului și cerințele interesului general al societății; (3.5.) nediscriminarea.
Ingerința este „prevăzută de lege” și anume de art.1-3 din Legea nr.199/2000, deci există o normă legală în materie.
Întotdeauna, principiul legalității mai presupune ca normă aplicată „din dreptul intern să fie suficient de accesibilă, precisă și predictibilă (cauzele Hentrich vs.Franța, Beyeler vs.Italia).
Ori, în cazul de față, nicio dispoziție din legislația specială sau generală a pensiilor (Legea nr.19/2000) nu prevede printre cazurile legale de încetare a plății pensiilor de serviciu dificultățile financiare ale bugetului de pensii.
Operațiunea de recalculare a dreptului nou (noua pensie de drept comun), prevăzută de art.3-4 din Legea nr.119/2000, vizează în mod expres cuantumul noii pensii de drept comun, „prevăzute de art.1” din aceeași lege, deci se aplică unei „facta praeterita”. Deci, operațiunea recalculării este ulterioară novației obiective legale și vizează cuantumul noii pensii de drept comun aflată în plată, astfel cum aceasta a fost stabilită anterior.
Ori, pensiile aflate în plată nu pot fi recalculate în baza unei legi noi care încalcă însăși substanța dreptului la pensie (reducerea substanțială a nivelului pensiei poate fi considerată ca afectând substanța dreptului de proprietate – Cauza Muller vs.Austria), ceea ce echivalează cu aplicarea retroactivă a legii de recalculare.
Rezultă că legea nouă de recalculare se poate aplica numai faptelor ce se vor produce ulterior datei intrării sale în vigoare, nu și situațiilor anterioare, trecute (facta praeterita), cu toate efectele care s-au produs și se produc în timp, datorită situației create la acel moment. Pensia specială a părții reclamante reprezintă o situație juridică constituită de norma veche, echivalată și de norma legală nouă, situație care a creat efecte juridice definitive, sub formă de prestații succesive, pe care statul este obligat să le respecte.
Este necesară însă o proporționalitate rezonabilă între ingerința (mijloacele utilizate) și scopul legitim urmărit. Curtea a acceptat că în sens larg, poate reprezenta un scop legitim protecția sistemului economic al țării, în contextul necesității instituirii unui sistem de securitate socială viabil și a capacității reduse a bugetului național. Dar instanța europeană a subliniat că, și în acest caz, este obligatoriu să se determine dacă a existat un raport rezonabil de proporționalitate între mai sus menționatul scop legitim și mijloacele utilizate, în fiecare caz în speță (cauzele Andrejeva vs.Letonia și Bunchen vs. Republica Cehă). Ingerința trebuie să fie proporțională în mod rezonabil cu scopul urmărit (cauzele J. și alți vs.Germania, Wiecczorek vs.Polonia).
În primul rând, sub aspectul „asigurării sustenabilității bugetului de asigurări sociale în condițiile de criză economică, condiția proporționalității impune: motivarea suficientă a mijloacelor utilizate; acționarea de către stat într-un timp adecvat, într-o manieră corespunzătoare și cu o maximă consecință.
Cu privire la obligația statului de a acționa într-un timp adecvat, este de reținut că pentru a exista un raport de proporționalitate față de caracterul pur temporar și excepțional al crizei economice, trebuie ca și mijloacele utilizate (prin ingerința asupra dreptului de proprietate) să fie tot temporare.
Ori, mijlocul folosit (al eliminării definitive a dreptului la pensia de serviciu) nu se află într-un raport de proporționalitate rezonabil cu caracterul temporar al crizei economice și a perioadei rezonabile în care statul trebuie să găsească soluții adecvate. Acest scop legitim (al apărării față de criza economică) justifică numai măsuri pe durata determinată a crizei, deci temporare, precum suspendarea temporare a exercițiului unui drept (cum ar fi cel la pensie de serviciu). Deci a fost încălcat art.1 al Primului Protocol adițional, pentru nerespectarea condiției proporționalității.
De asemenea, partea reclamantă a fost supusă unei poveri excesive și disproporționate, prin faptul că i-a fost redusă integral pensia de serviciu, iar nu proporțional cu ponderea acestor pensii în deficitul bugetului de pensii. Ori, este excesiv să se ceară cetățeanului pensionar să suporte integral cheltuieli discreționare ale bugetului de pensii.
Curtea a stabilit că diferențele de tratament sunt discriminatorii și contrare art.14, dacă persoane aflate în situații analoage sau comparabile se bucură de un tratament preferențial și această distincție nu prezintă nicio justificare obiectivă și rezonabilă (cauzele Stubbings și alții vs.Regatul Unit, Bunchen vs. Republica Cehă).
Trebuie să fie prezentate în fața Curții motive extrem de importante pentru a justifica diferența de tratament (cauzele Schler – Zgraggen vs.Elveția, Stec și alții vs.Regatul Unit).
Și în speța de față, este de reținut faptul că pensiile de serviciu nu reprezintă un privilegiu (Decizia nr.20/2000 a Curții Constituționale), deoarece au o justificare obiectivă și rațională, fiind evident că acestea pot fi eliminate doar dacă există o rațiune deosebit de puternică, neputând să se procedeze arbitrar.
În cauză a existat o gravă violare a dispozițiilor art.1 din Protocolul nr.1 coroborate cu cele ale art.14 din Convenție.
Pentru aceste motive, se solicita admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței în sensul admiterii actiunii și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecata.
Analizând sentința recurată în raport de criticile formulate, de probele administrate și de dispozițiile legale incidente în cauza, Curtea constată ca recursul este nefondat.
In conformitate cu dispozitiile art.1 al Legii nr.119/2010 pensiile speciale ale militarilor, politistilor si altor categorii de persoane, au devenit pensii in intelesul Legii nr.19/2000 privind sistemul unitar de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, de la data intrarii in vigoare a legii.
Integrarea in sistemul public de pensii a atras dupa sine si recalcularea pensiilor speciale, art. 3 al Legii nr.119/2010 stipuland ca pensile stabilite conform prevederilor legilor cu caracter special se recalculeaza prin determinarea punctajului mediu anual si a cuantumului fiecarei pensii, utilizand algoritmul de calcul prevazut de Legea nr.19/2000.
Prin O.U.G. nr.1/2011 Guvernul Romaniei a instituit o procedura de revizuire, din oficiu a pensiilor stabilite in conformitate cu Legea nr.119/2010, pana la data de 31.12.2011 recunoscand erorile in procedura de recalculare a drepturilor la pensie cuvenite beneficiarilor proveniti din sistemul de aparare nationala, ordine publica si siguranta nationala, erori ce au avut ca efect prejudicierea drepturilor acestei categorii de persoane.
În baza OUG nr. 1/2011 s-au revizuit deciziile emise în temeiul Legii nr. 119/2010 și aceste decizii isi produc efectele de la data de 01.01.2011 iar eventualele diferente de pensie care au aparut în luna decembrie 2010 în baza deciziei contestate, au fost achitate deja, în luna februarie 2011.
Din expunerea de motive a O.U.G.nr.1/2011 rezultă că măsura revizuirii pensiilor s-a datorat imposibilității identificării documentelor necesare dovedirii în totalitate a veniturilor în cadrul procesului de recalculare, impactul negativ al acestei situații asupra valorificării dreptului la pensie, al beneficiarilor acestei legi, precum și necesitatea stabilirii unei etapizări a procesului de revizuire a cuantumului pensiilor, cu respectarea principiului contributivității, în scopul de a nu sancționa persoanele care, fără a avea vreo culpă, nu au reușit în intervalul inițial pus la dispoziție de legiuitor prin Legea nr.119/2010 să identifice documentele doveditoare ale veniturilor realizate pe parcursul întregii cariere.
În raport de aceste aspecte, Curtea constată că cerințele interesului general în adoptarea O.U.G.nr.1/2011 a fost dovedit.
În ceea ce privește raportul de proporționalitate între interesul general și cel al apărării dreptului de proprietate, instanța apreciază că s-a păstrat un just echilibru între cele două cerințe.
În determinarea proporționalității, a justului echilibru, Curtea va verifica în ce măsură a fost afectată substanța dreptului.
În cauza de față nu a fost sistată plata pensiei, ci pensia a fost doar revizuită în raport cu sumele cu care s-a contribuit la fondul de pensii, potrivit principiului contributivității.
Prin aplicarea acestei modalități de calcul, reclamanta a pierdut doar partea necontributivă, suplimentul adăugat de la bugetul de stat însă dreptul de pensie nu a fost afectat în aspectele sale fundamentale.
Prin decizia nr.29/12.12.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, deși s-a respins recursul în interesul legii, Curtea a statuat că este esențial a se constata în privința fiecărui reclamant în parte dacă s-a respectat raportul de proporționalitate între interesul general și cel al apărării dreptului de proprietate.
Făcând o analiză comparativă a nivelului pensiei revizuite cu pensia medie lunară la nivel național, pe anul 2010 și 2011, se observă un nivel superior al pensiei revizuite, astfel încât s-a respectat raportul de proporționalitate între interesul general și cel al apărării dreptului de proprietate.
În ceea ce privește discriminarea invocată, prin raportare la alte categorii de pensionari, aceasta nu poate fi reținută, în speță nefiind vorba de persoane aflate în situații similare, fiecare categorie de persoane având drepturi și obligații din prisma statutului profesional.
Reclamanta nu a fost supusa unui regim diferențiat față de alte persoane aflate în situații identice sau comparabile, O.U.G.nr.1/2011 s-a aplicat tuturor beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională.
În ce privește respectarea principiului egalității în fața legii și a nediscriminării, chiar în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului se recunoaște că principiul egalității nu este sinonim cu uniformitatea și că situațiile diferite impun un tratament diferit, recunoscându-se astfel dreptul la diferențiere.
Reclamanta a solicitat mentinerea în plata a pensiei de serviciu stabilita anterior în temeiul Legii nr. 164/2001 – care este abrogata, invocand încălcarea dreptului de proprietate din perspectiva art.1 al Protocolului nr. 1 la Convenția Europeana a Drepturilor Omului însă, chiar în jurisprudenta CEDO se reafirma dreptul statului de a reglementa politica sociala deoarece “Statele sunt mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru intre cheltuieli și venituri.”
Astfel chiar și în cauza C. Abaluta s.a contra Roamniei, - la care recurentul/recurentii nu face referire - Curtea Europeana a considerat ca “reforma sistemului de pensii nu a avut efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestatii sociale dobandite în temeiul contributiilor la bugetul asigurarilor sociale achitate în timpul anilor de serviciu si numai acelei părți din pensie care era susținută integral de la bugetul de stat și care reprezinta un avantaj de care reclamantii beneficiasera multumita profesiei lor”.
Prin urmare, chiar Curtea Europeana a stabilit ca în ceea ce privește recalcularea pensiilor speciale nu se aduce nicio atingere dreptului fundamental de proprietate deoarece nu a fost afectat in substanța sa, partea cu care i s-a micșorat pensia fiind suplimentul adăugat matematic la pensia contributiva.
Așadar, toate criticile referitoare la încălcarea art. 14 din din CEDO și art.1 din protocolul nr.1 al CEDO – expuse în mod detaliat atat la instanța de fond cât și în recurs – vor fi respinse ca nefondate având în vedere ca în raport de jurisprudenta Curtii Europene la care s-a făcut referire si în motivarea hotărârii, instanța nu putea sa constate incidenta acestor norme.
OUG 1/2011 s-a aplicat numai după ., revizuind pensiile pe viitor, fără a se aduce atingere prestațiilor anterioare deja încasate, iar prin aplicarea acestui act normativ nu se poate reține că s-ar fi adus atingere în vreun fel ordinii publice și bunelor moravuri.
Nu poate fi reținută nici susținerea că prin revizuirea pensiilor ar fi intervenit o novație reglementată prin noul cod civil.
Novație este definită ca acea convenție prin care părțile unui raport juridic obligațional sting o obligație existentă, înlocuind-o cu o nouă obligație, însă în cauza de față nu suntem în prezenta unui contract, prin urmare, nu exista un raport de natură convențională.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va respinge ca nefondate toate criticile formulate de reclamanta cu privire la legalitatea deciziei contestate.
Față de solutia pronunțată pe fondul cauzei, nu se mai impune a fi analizata critica referitoare la excepția lipsei calitatii procesuale a Ministerului Administratiei și Internelor.
În temeiul art. 312 cod procedură civilă va fi respins recursul declarat împotriva sentinței civile nr.4457/14.08.2012 ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul civil formulat de recurenta reclamantă P. G. M. prin S. C. MILITARE DISPONIBILIZATE ÎN REZERVĂ ȘI ÎN RETRAGERE, cu sediul în București, ., secctor 1, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet Av. S. I. S., din C., . Bis, județul C., împotriva sentinței civile nr.4457/14.08.2012, pronunțate de Tribunalul Tulcea în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți: M. ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, cu sediul în București, Piața Revoluției, nr.1, sector 1 și C. DE P. SECTORIALĂ A MINISTERULUI ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, cu sediul în București, .. 3, sector 4, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 18 februarie 2013.
Președinte, M. B. | Judecător, J. Z. | Judecător, M. A. |
Grefier, C. D. |
Redactat decizie jud.M.B./28.02.2013
2 ex.
| ← Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 331/2013. Curtea... | Recalculare pensie. Decizia nr. 702/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
