Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 331/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 331/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 28-05-2013 în dosarul nr. 5437/118/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 331/AS
Ședința publică din 28 mai 2013
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE J. Z.
Judecător R. A.
Judecător M. B.
Grefier C. M.
S-a luat în examinare recursul civil formulat de recurentul reclamant C. L. O., membru în Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere, cu domiciliul procesual ales în C., . bis, județul C., la Cabinet de avocat „S. S. I.”, în contradictoriu cu intimații pârâți C. DE PENSII S. A MINISTERULUI ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, cu sediul în București, .. 3 și M. ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, cu sediul în București, Piața Revoluției nr. 1A, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 6673/10.12.2012, pronunțată de Tribunalul C. – secția I civilă – în dosarul nr._, având ca obiect contestație decizie de pensionare.
La apelul părților în ședință publică se prezintă recurentul reclamant, reprezentat de Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere prin d-na avocat S. S. I., lipsind intimații pârâți.
Procedura este legal îndeplinită, potrivit dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
Grefierul prezintă referatul cauzei arătând următoarele: recursul este declarat și motivat în termen și scutit de plata taxelor de timbru; la 07.05.2014 și respectiv 21.05.2013 M. Afacerilor Interne și C. de Pensii S. a Ministerului Administrației și Internelor au depus la dosarul cauzei întâmpinări, care au fost comunicate recurentului reclamant.
După referatul grefierului de ședință:
Reținând că nu sunt cereri ori chestiuni prealabile de discutat, Curtea constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Având cuvântul pentru recurentul reclamant avocatul acestuia solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
Instanța, fiind lămurită cu privire la cauza dedusă judecății, în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă declară dezbaterile încheiate și rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._ reclamantul C. L. O. prin Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere, a chemat în judecată pe pârâții M. Administrației și Internelor și C. S. de Pensii a Ministerului Administrației și Internelor, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună:
- anularea deciziei de revizuire a pensiei nr._/12.12.2011 emisă de C. de Pensii S. a M.A.I.
- menținerea pensiei de serviciu cu consecința menținerea în plată a deciziilor anterioare emise în temeiul Legii 164/2001 și al Legii 179/2004;
- obligarea pârâtei la plata diferențelor dintre pensia specială stabilită conform Legii 164/2001 și pensia nelegal revizuită conform OUG 1/2011;
- obligarea pârâților la emiterea unor decizii de pensie de serviciu în temeiul Legii 164/2001, Legea 179/2004 și Decretului nr. 214/1977
- obligarea pârâților la plata dobânzii legale aferentă sumelor reprezentând diferența dintre cele două decizii (pensia specială și pensia revizuită);
- obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că la emiterea deciziilor de revizuire au fost aplicate dispozițiile H.G. nr. 735 din 21 iulie 2010, deși prin Sentința civilă nr. 338/2010 pronunțată de către Curtea de Apel Cluj în dosarul nr._ s-a dispus suspendarea executării acestei hotărâri de guvern. Așadar, emiterea deciziei de recalculare s-a făcut în baza unui act normativ lipsit de orice efect juridic în temeiul sentinței civile mai sus arătate, prin urmare și decizia de revizuire este lipsită de temei legal.
Totodată, prin deciziile contestate s-a dispus în mod netemeinic și nelegal revizuirea pensiei de care beneficia reclamantul, producându-se o diminuare nejustificată a cuantumului acesteia și implicit a patrimoniului său. Astfel, atât prin Legea nr. 119/2010, cât și prin OUG 1/2011, în baza cărora casa de pensie a procedat la revizuirea pensiei, se încalcă dreptul de proprietate și principiul dreptului câștigat, deoarece pe parcursul anilor în care a fost militar activ, reclamantul susține că a câștigat dreptul de a beneficia de sistemul de pensii sub imperiul căruia și-a desfășurat activitatea.
În plus, această revizuire a cuantumului pensiei militarilor reprezintă o încălcare flagrantă a dreptului de proprietate astfel cum este el prevăzut în art. 44 din Constituția României, o încălcare a tratatelor la care România este parte, dar și a jurisprudenței CEDO. În acest context, s-a menționat că deși s-a constatat de către Curtea Constituțională a României, în cuprinsul Deciziei nr. 871/25.06.2010, că Legea nr.119/2010 nu încalcă dispozițiile Constituției României, nu sunt împiedicate instanțele de judecată să facă aplicarea dispozițiilor art. 20 din legea fundamentală și să dea prioritate pactelor și tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte. Plecând de la dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, trebuie constatat că reclamantul beneficiază de un drept de proprietate asupra pensiei a cărei recalculare a fost dispusă de către pârâte însă este lipsit de această proprietate, prin dispozițiile legale naționale enunțate mai sus .
În aceste condiții, evident aceste norme naționale vin în contradicție directă cu dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, așa încât, instanța este obligată conform art. 20 alin 2 din Constituția României să facă aplicarea directă a reglementărilor internaționale.
În legătură cu privarea de proprietate prin revizuirea pensiilor speciale, reclamantul a concluzionat că reducerea pensiei, ca urmare a recalculării și imposibilitatea de a-și mai recupera vreodată sumele de bani aferente acestui procent au dus la ruperea, în defavoarea sa, ca beneficiar al pensiei stabilite prin acte normative speciale, a justului echilibru ce trebuie păstrat între protecția proprietății și cerințele interesului general. Procedându-se în acest fel, s-a adus atingere chiar substanței dreptului de proprietate al reclamantului, atingere care, în concepția instanței europene, este incompatibilă cu dispozițiile art.1 din Protocolul nr.1 la Convenție.
Un alt motiv de nelegalitate a deciziilor contestate, invocat de reclamant, a vizat încălcarea principiului neretroactivității legii, prevăzut la art.15 alin. (2) din Constituția României.
În plus, s-a susținut și încălcarea prevederilor art. 4-6 și art. 11 din Codul civil intrat în vigoare la data de 01.10.2011, prin supunerea pensiei de serviciu, născută anterior lunii iunie 2010 și menținută în plată la data intrării în vigoare a Codului civil, unei proceduri de revizuire aplicabilă situațiilor juridice născute după 31.01.2011, printr-o decizie de revizuire emisă ulterior datei la care noul cod civil a intrat în vigoare.
Reclamantul a invocat de asemenea incidența în cauză a dispozițiilor art. 3 din Legea 71/2011 de punere în aplicare a noului Cod civil, apreciind că pentru fapte juridice născute sub imperiul legii vechi, se aplică în continuare această lege, respectiv, în speță, legea de la momentul nașterii dreptului la pensia de serviciu.
În dovedirea cererii, reclamantul a depus la dosar deciziile de revizuire a pensiei contestate, buletinele de calcul aferente, cupoane de pensie, contestațiile adresate Comisiei de Contestații din cadrul Ministerului Apărării Naționale.
În apărare, pârâtul M. Administrației și Internelor a formulat întâmpinare prin care, pe cale de excepție a invocat lipsa calității procesuale pasive, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea contestației ca nefondată.
Ulterior, reclamantul și-a completat acțiunea inițială, solicitând și anularea hotărârii nr. 1934/07.03.2012 emisă de Comisia de Contestații Pensii.
În susținerea cererii modificate, au fost invocate aceleași motive de nulitate dezvoltate prin acțiunea inițială.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. Administrației și Internelor a fost respinsă ca neîntemeiată față de dispozițiile Legii nr. 263/2010 care prevăd că, începând cu data de 23.12.2010, se înființează în subordinea M...I. si S.R.I. o nouă structură organizatorică responsabilă cu pensiile, respectivele case de pensii sectoriale fiind succesoare de drept ale structurilor organizatorice responsabile cu pensiile din instituțiile menționate, însă nu stipulează și desființarea acestora din urmă.
Prin urmare, M. Administrației si Internelor are calitate procesuală pasivă, întrucât emitentul deciziei contestate este o structură organizatorică din subordinea sa, iar contestația vizează nu numai recalcularea pensiei, ci și plata unor drepturi bănești reprezentând diferența dintre pensia de serviciu și pensia recalculată.
Prin sentința civilă nr. 6673 din 10.12.2013 Tribunalul C. a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. Administrației și Internelor și a respins acțiunea formulată de reclamantul C. L. O. prin Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere în contradictoriu cu pârâții C. S. de Pensii a Ministerului Administrației și Internelor și M. Administrației și Internelor, ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele:
Reclamantul a fost beneficiar al unei pensii speciale militare, ce a făcut obiect al recalculării reglementată de Legea 119/2010.
Pentru a se asigura punerea în aplicare a dispozițiilor Legii 119/2010 privind recalcularea unor pensii speciale, devenite pensii în înțelesul Legii 19/2000, a fost adoptată OUG 1/2011, prin care se instituie o etapă de revizuire a cuantumului pensiilor militare cu respectarea principiului contributivității și al egalității, dându-se dreptul beneficiarilor acestor categorii de pensii să identifice și să depusă la casele sectoriale de pensii toate documentele doveditoare ale veniturilor realizate pe parcursul întregii activități profesionale.
În temeiul acestui act normativ și cu respectarea metodologiei de calcul prevăzute în anexa la ordonanța de urgență, pârâta C. S. de Pensii a M.. deciziile de revizuire a pensiei contestate prin cererea de față.
Criticile reclamantului nu privesc însă modalitatea în care pârâta a aplicat în concret a metodologia de calcul reglementată de OUG 1/2001, ci se referă la neconstituționalitatea acestui act normativ, la contradicția dintre acesta și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și încălcarea unor dispoziții din Codul civil intrat în vigoare la data de 01.10.2011.
O primă critică formulată de reclamanți se referă lipsa temeiului juridic al emiterii deciziilor de revizuire, în condițiile în care privesc decizii de recalculare emise în baza HG 735/21.07.2010-suspendată prin Sentința civilă nr. 338/2010 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr._, irevocabilă prin Decizia nr. 38/07.01.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Față de motivul de nelegalitate astfel invocat, instanța reține că hotărârea judecătorească prin care s-a dispus suspendarea unui act administrativ, în cadrul unui litigiu în care reclamantul din cererea de față n au avut nici o calitate, nu poate produce efecte decât în privința părților din acel dosar, potrivit principiului relativității efectelor unei hotărâri judecătorești pronunțate în materie civilă.Prin urmare, suspendarea H.G. 735/21.07.2010 nu putea profita reclamantului, față de care hotărârea de guvern menționată continua a produce efecte.
Pe de altă parte, revizuirea pensiilor a operat în temeiul O.U.G. 1/2011, act normativ a cărui aplicabilitate trebuie verificată. În plus, împrejurarea că un act juridic este afectat de anumite vicii, care pot determina anularea sa, nu poate atrage aceleași motive de nulitate și asupra actului modificator, mai ales că este posibil ca tocmai pe această cale să fie înlăturate cauzele de nulitate.
În ce privește susținerile reclamantului referitoare la efectul retroactiv produs de Legea nr. 119/2010, față de cuantumul pensiei stabilit în favoarea sa anterior intrării în vigoare a acestei legi, urmează a se reține că verificarea conformității unui act normativ cu prevederile constituționale constituie atributul exclusiv al Curții Constituționale, iar nu al instanței de judecată, aceasta din urmă fiind ținută a aplica orice text de lege cu privire la care instanța de contencios constituțional nu a constatat anterior încălcarea legii fundamentale. Singura modalitate în care o instanță de drept comun poate interveni în procedura declarării neconstituționale a unui text de lege este aceea a sesizării Curții Constituționale cu soluționarea unei excepții de neconstituționalitate, invocată din oficiu sau de una dintre părți, situație ce nu se regăsește însă în speța de față.
Susținerile reclamantului referitoare la încălcarea dreptului său de proprietate, astfel cum s-a conturat acest concept în practica CEDO, sunt de asemenea nefondate.
În acest context, instanța reține că pensia de care se bucura fiecare reclamant constituie un „ bun” în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar în exercitarea dreptului asupra bunului său reclamantul a suferit o ingerință din partea statului care a adoptat Legea 119/2010, cu consecința diminuării pensiei.
Sub acest aspect, se impune a fi subliniată practica CEDO în sensul că intervenția statului prin diminuarea pensiilor nu este de tipul “privării de proprietate” (a se vedea, spre exemplu, cauza Aizupurua Ortiz c. Spaniei, 2, unde pierderea unei pensii complementare este analizata din perspectiva regulii generale privind dreptul la respectarea bunurilor). Curtea nu analizează situația reducerii pensiilor ca și cum ingerința ar fi o “privare de proprietate”, astfel că lipsa despăgubirii pentru ingerință nu conduce, în mod automat, la încălcarea art. 1 al Protocolului nr. 1. În consecință, este la libera apreciere a statului de a decide cu privire la aplicarea oricărui regim de securitate socială sau de a alege tipul ori cuantumul beneficiilor pe care la acordă, singura condiție impusă statului este aceea de a respecta art. 14 din Convenție, privind nediscriminarea.
Cu toate acestea, ingerința statului trebuie să corespundă celor 3 limitări, condiții impuse de art. 1 din Convenție, respectiv:ingerința să fie prevăzută de lege, să existe un scop legitim și să existe un raport rezonabil de proporționalitate.
Prima condiție este satisfăcută în cauză deoarece limitările aduse unor drepturi de pensie s-au realizat printr-o lege (Legea nr. 119/2010).
Scopul legitim urmărit prin luarea măsuri a fost determinat de necesitatea diminuării cheltuielilor bugetare și instituirea unui regim egalitar de pensii având la bază principiul contributivității și eliminarea inechităților existente în sistem și nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul.
Din expunerea de motive a Legii 119/2010 rezultă că măsura recalculării pensiilor speciale a fost adoptată în considerarea faptului că România trebuie să își respecte angajamentele asumate prin semnarea acordurilor de împrumut cu organismele financiare internaționale, absolut necesare pentru stabilitatea economică a țării și pentru atingerea pragului deficitului bugetar, având în vedere și evoluția crizei economice care face ca aceasta să se extindă și în cursul anului 2010.
În ce privește ultima dintre condițiile menționate, având în vedere că nu este vorba de o privare de proprietate, testul de proporționalitate între ingerința statului și scopul urmărit nu va consta în verificarea acordării, de către stat, a unei despăgubiri adecvate, ci se va analiza în concret, în ce măsura a fost respectat justul echilibru între cerințele interesului general și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului.
De remarcat este opinia CEDO în sensul că statul se bucura de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale în acest domeniu, Curtea constatând că nu este rolul sau de a verifica în ce măsura existau soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit, cu excepția situațiilor în care aprecierea autorităților este vădit lipsită de orice temei. (Wieczorek c. Poloniei, hotarare din 8 decembrie 2009, par. 59 sau Mellacher c. Austriei, hotarare din 19 decembrie 1989, Series A nr. 169, par. 53).
In ceea ce privește raportul de proporționalitate dintre interesul general si cel al apărarii dreptului de proprietate, în materie de pensie, Curtea acceptă reduceri substanțiale ale cuantumului pensiei și/sau ale altor beneficii de asigurări sociale fără a ajunge la concluzia încălcării articolului 1 al Protocolului nr. 1: aprox. 43% (T. c. Suediei – reducere de la 8625 coroane la 4950 coroane ); aprox 38% (Jankovic c Croatia, 12 octombrie 2000); 5% (Lenz c. Germaniei); pierderea statutului de veteran cu avantajele ce decurgeau din acesta (10% din salariul mediu lunar; reduceri de 50% din prețul transportului, consumului de electricitate, caldura, gaz etc., 50% din prețul asigurarii pentru automobile – Domalewski c. Polonia, 15 iunie 1999); reducerea cu 66% a pensiei principale (reclamantul mai primea alte 2 pensii, si reducerea fusese necesara pentru ca suma celor 3 pensii sa nu depășească un plafon maximal stabilit de lege pentru pensiile publice – Callejas c. Spaniei, 18 iunie 2002); reduceri intre 30 si 50% din cuantumul unei alocatii speciale pentru vaduve (A. C. Goudswaard-V. Der Lans c. Olandei, decizie de inadmisibilitate din 22 septembrie 2005).
Prin urmare, analiza acestei condiții presupune o verificare în concret a împrejurărilor speței, în funcție de gravitatea măsurii (lipsirea totală de drept sau reducerea sa într-o măsura care sa-i afecteze substanța) și efectele particulare ale acestei masuri în cazul reclamantului.
Astfel, reclamantului nu i-a fost sistată plata pensiei, ci pensia a fost doar diminuată, fiind înlăturat acel supliment la pensie suportat din bugetul de stat și care conferea acestei pensii un statut special.
Prin urmare, prin aplicarea acestui mod de calcul s-a realizat o uniformizare a întregului sistem al pensiilor publice, cu excepția pensiilor magistraților. Totodată, prin menținerea unei pensii de asigurări sociale în cuantum de peste 1600 lei brut, nu se poate aprecia că este afectată grav situația financiară a reclamantului, care să se afle astfel lipsit de mijloace de subzistență, mai ales că este un nivel al pensiei superior celui înregistrat de cea mai mare parte a pensionarilor din sistemul public.În acest sens, au fost avute în vedere și criteriile la care a făcut referire ÎCCJ în decizia în interesul legii nr.29/2011, respectiv indemnizația socială pentru pensionari în valoare de 350 lei, potrivit art. 7 din Legea nr. 118/2010 ori pensia medie lunară, cu o valoare sub 749 lei în anul 2011.
Dreptul fundamental de proprietate al reclamantului nu a fost deci afectat în substanța sa, partea cu care s-a micșorat pensia fiind suplimentul acordat de stat și care, după cum subliniază Curtea Constituțională, ține de politica statului în domeniul asigurărilor sociale și nu se subsumează dreptului constituțional la pensie, astfel cum este reglementat în art. 47 alin. (2) din Constituție.
În ce privește susținerile reclamantului referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 6 Cod civil privind aplicarea în timp a legii civile, susțineri care fundamentează și capătul de cerere subsidiar având ca obiect obligarea pârâtelor la emiterea unor decizii de pensionare în temeiul Legii 164/2001, instanța apreciază că dispozițiile legale menționate nu au aplicabilitate în speță.
Astfel, trebuie subliniat că raporturile juridice ce au luat naștere ca urmare a emiterii deciziilor de stabilire a pensiei de serviciu, sunt raporturi de drept administrativ, stabilite între beneficiarul pensiei și autoritatea publică cu atribuții în domeniul calculării și plății pensiilor.
Decizia de pensionare are natura juridică a unui act administrativ cu caracter individual, supus regimului juridic specific acestei categorii de acte.Or, unul dintre principiile ce guvernează regimul juridic al actelor administrative, este acela al legalității, care presupune conformarea actului cu legile în vigoare la momentul emiterii lui, precum și cu actele normative care au o forță juridică superioară.
În consecință, orice aspect legat de aplicarea în timp a legii, în cazul deciziilor de recalculare sau de revizuire a pensiei, se rezumă la verificarea respectării legislației în vigoare la momentul emiterii deciziei respective, independent de actul normativ incident la momentul nașterii dreptului la pensie. Conflictul dintre normele abrogate și cele intrate în vigoare ulterior este rezolvat prin dispozițiile tranzitorii ale actului normativ nou sau poate face obiect al analizei instanțelor de judecată.
În cazul de față, nu se poate vorbi însă despre un asemenea conflict și nici de prelungirea efectelor Legii 164/2001, abrogată prin Legea 119/2010, din moment ce fosta pensie de serviciu a devenit pensie în înțelesul de drept comun al termenului, fiind stabilită prin deciziile contestate, emise în conformitate cu legea aplicabilă această dată. De altfel, aspectele analizate se circumscriu și criticilor legate de retroactivitatea Legii 119/2010, analizate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 871/2010 din perspectiva respectării art. 15 din Constituție și apreciate ca neîntemeiate.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs recurentul reclamant C. L. O., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând în esență următoarele:
Prin sentința civilă nr.6673/10.12.2012 Tribunalul C., în mod nelegal și netemeinic a respins cererea de chemare în judecată ca nefondată.
Prin Decizia nr.956/13.11.2012, Curtea Constituțională a României a soluționat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 151 alin. 2 din legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, excepție ridicată de S.C.M.D. în dosarul nr._ și altele prin care a decis că aceste dispoziții „sunt constituționale în măsura în care se interpretează că nesoluționarea contestațiilor și necomunicarea în termenul legal a hotărârilor Comisiei Centrale de Contestație, respective ale comisiilor de contestații care funcționează în cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și Serviciul Român de Informații nu împiedică accesul la justiție”.
Din interpretarea per a contrario celor reținute de C.C.R. rezultă că dispozițiile art.151 alin. 2 din legea nr. 263/2010 sunt neconstituționale atunci când împiedică accesul la justiție.
Astfel, deși pronunțate într-un alt context, considerentele Deciziei nr.874 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I nr.433 din 28 iunie 2010, au în prezenta cauză o deosebită relevanță:” Scopul pensiei este acela de a compensa în perioada pasivă a vieții persoanei asigurate contribuțiile vărsate de către aceasta la bugetul asigurărilor sociale de stat în temeiul principiului contributivității și de a asigura mijloacele de subzistență a celor care au dobândit acest drept în condițiile legii (perioadă contributivă, vârsta de pensionare, etc.).Astfel, statul are obligația pozitivă de a lua toate măsurile necesare realizării acestei finalități și de a se abține de la orice comportament de natură a limita dreptul la asigurări sociale.
În ce privește nelegalitatea revizuirii prin prisma normelor de drept intern:
Deciziile de revizuire a căror nelegalitate o reclamă reclamantul, atât în privința inaplicării în persoana reclamanților a actelor normative specifice, respectiv Legea nr.119/2010 și O.U.G.1/2011, cât și sub aspectul încălcării normelor de drept intern edictate la momentul emiterii acestor decizii, au fost emise sub imperiul Noului Cod Civil, în vigoare în luna decembrie 2011, data emiterii imperiul Noului Cod Civil, în vigoare în luna decembrie 2011, data emiterii.
Constarea anterioară a constituționalității Legii nr.119/2010 nu împiedică instanța națională să verifice dacă aplicarea legii, în concret, produce încălcări ale dreptului intern sau chiar Convenției, cu atâta mai mult cât, între momentul pronunțării Curții Constituționale asupra legalității Legii nr.119/2010 și data emiterii deciziei de revizuire contestată sau intervenit acte normative noi, de imediată aplicare, respectiv Noul Cod civil.
Este cu atât mai justă aplicarea Noului Cod Civil în contextul în care, prin emiterea deciziilor de revizuire, are loc și o novație obiectivă – schimbarea pensiei de serviciu în pensie de drept comun, ceea ce presupune încetarea unor raporturi (născute din pensia de serviciu) li nașterea altora (născute din pensia de drept comun). Situația novației este evidentă în contextul în care deciziile de recalculare emise pentru reclamanți în decembrie 2010 în temeiul Legii nr.19/2010, și prin care încercat realizarea novației, au fost la rândul lor supuse revizuirii prin prevederile O.U.G.1/2011 iar pensiile de serviciu au continuat să subziste până la emiterea acestor decizii de revizuire.
Or, în cazul de față, prin supunerea pensiei de serviciu născută anterior lunii iunie 2010 și menținută în plată chiar de către emitentul actului, data intrării emiterii deciziei de revizuire, la o procedură de revizuire aplicabilă situațiilor juridice născute după 31 ianuarie 2011, printr-un act (decizie de revizuire) s-au încălcat dispozițiile imperative ale art.20 din Constituție și principiul neretroactivității.
Astfel, potrivit art.48 din Legea nr.164/2001 „Cuantumul pensiilor militare se actualizează după cum urmează:
a) ori de câte ori se majorează solda de grad și/sau solda funcției maxime ale cadrelor militare în activitate, potrivit gradului militar avut la data trecerii în rezervă, în raport cu procentul de stabilire a pensiei în condițiile prevăzute de art.22-24;
b) în cursul execuției bugetului de stat, în funcție de posibilitățile financiare, la o creștere a inflației de cel puțin 10% față de ultima lună când s-a efectuat o corecție a pensiilor, cuantumul pensiilor se majorează cu rata inflației, prin hotărâre a Guvernului.
Un alt aspect de nelegalitate a deciziei de revizuire, bineînțeles atât ca încălcare a principiului neretroactivității cât și edictat ca normă de drept în art.6 din Codul civil, o reprezintă includerea în cuprinsul deciziilor de revizuire a faptului că „prezenta decizie de revizuire intră în vigoare începând cu data de 01.01.2011”.
Ignorând interpretarea sistematică, dar și literară, C. S. de Pensii a emis decizii de revizuire cu cuantum mai mic decât cel menținut de instanțele judecătorești, inclusiv pentru perioadele în care, prin hotărâri judecătorești irevocabile, se mențineau în plată cuantumuri superioare.
Analizând sentința recurată din prisma criticilor formulate, Curtea a respins recursul ca nefondat pentru următoarele considerente:
Reclamantul a fost beneficiarul unei pensii de serviciu stabilite în baza Legii nr.164/2001.
Drepturile la pensie ale acestuia au fost recalculate în baza Legii nr.119/2010 și ale O.U.G.nr.1/2011.
Reclamantul a formulat contestație împotriva deciziilor de revizuire a pensiei emise în baza O.U.G.nr.1/2011.
Prin Legea nr.119/2010, pensiile speciale au devenit pensii în înțelesul Legii nr.19/2000 privind sistemul unitar de pensii și alte drepturi de asigurări sociale.
Scopul Legii nr.119/2010 a fost necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel al asigurărilor sociale de stat.
Întrucât în termenul prevăzut de Legea nr.119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu au fost identificate documentele necesare dovedirii în totalitate a veniturilor în cadrul procesului de recalculare, prin O.U.G.1/2011 s-a instituit o etapă de revizuire a cuantumului pensiilor cu respectarea principiului contributivității, astfel încât persoanele vizate de acest act normativ, să aibă posibilitatea să identifice și să depună la casele teritoriale de pensii toate documentele doveditoare ale veniturilor realizate pe parcursul întregii activități profesionale.
În conformitate cu dispozițiile art.1 din O.U.G.1/2011: „pensiile prevăzute la art.1 lit.a) și b) din Legea nr.119/2010 pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariu mediu brut pe economie, potrivit art.5 (4) din lege, se revizuiesc din oficiu, cel mai târziu până la 31 decembrie 2011, pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate de beneficiari.
Prin art.6 al.2 din ordonanță s-a prevăzut că diferențele aferente lunii ianuarie 2011 se achită până la sfârșitul lunii februarie 2011.
Susținerea reclamantului că s-ar fi încălcat principiul neretroactivității legii civile nu poate fi reținută, întrucât revizuirea pensiei speciale nu s-a făcut retroactiv, ci de la data intrării în vigoare a O.U.G. nr.1/2011.
Prin decizia nr.458/02.12.2003 Curtea Constituțională a statuat că: „ o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de fapt născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri, legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare”.
Pensiile de serviciu se bucură de un regim juridic în raport cu pensiile acordate în sistemul public de pensii.
Astfel, spre deosebire de acesta, pensiile de serviciu sunt compuse din două elemente, indiferent de modul de calcul specific stabilit de prevederile legilor speciale și anume: pensia contributivă și nu supliment din partea statului care, prin adunarea cu pensia contributivă, să reflecte cuantumul pensiei de serviciu stabilit în legea specială.
Partea contributivă a pensiei de serviciu se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, pe când partea care depășește acest cuantum se suportă din bugetul de stat. Mai mult, în cazul pensiilor militare întregul cuantum al pensiei speciale se plătește de la bugetul de stat.
Acordarea acestui supliment a urmărit instituirea unui regim special compensatoriu pentru anumite categorii socio-profesionale supuse unui statut special.
Această compensație neavând ca temei contribuția la sistemul de asigurări sociale, ține de politica statului în domeniul asigurărilor sociale, și nu se subsumează dreptului la pensie, ca element constitutiv al acesteia.
Prin urmare, în ceea ce privește aceste din urmă drepturi de asigurări sociale, legiuitorul are dreptul exclusiv de a dispune în funcție de politica socială și fondurile disponibile, asupra acordării lor, precum și asupra cuantumului și condițiilor de acordare.
Acordarea pensiei suplimentare este strâns legată de politica statului în domeniul asigurărilor sociale și poate fi eliminată când bugetul de stat nu mai poate suporta sarcina unor astfel de cheltuieli din rațiuni de ordin economic și financiar.
În aceste condiții, partea necontributivă a pensiei de serviciu chiar dacă poate fi încadrată potrivit interpretării pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat-o art.1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, în noțiunea de „bun”, îl reprezintă totuși din această perspectivă un drept câștigat numai cu privire la prestațiile de asigurări sociale, iar suprimarea ei pe viitor nu are semnificația unei exproprieri.
În acest sens, în decizia Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Muller contra Austriei din 1975 s-a arătat că: „art.1 din Protocolul nr.1, nu poate fi interpretat în sensul că acea persoană ar avea dreptul la o pensie într-un anumit cuantum”.
În cauza Andrejeva contra Lituaniei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut: „ de asemenea o simplă marjă de apreciere este de obicei lăsată statului pentru că acesta să poată lua măsuri de ordin general în domeniul economic și social. Datorită unei cunoașteri directe a societăților naționale sunt în principiu mai în măsură decât judecătorul internațional să hotărască ceea ce este de interes public în domeniul economic sau social”.
În materie de pensie și alte drepturi de asigurări sociale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a acceptat reduceri substanțiale ale cuantumului acestora, fără a ajunge la concluzia încălcării art.1 al Protocolului nr.1 (a se vedea Decizia Skorkiewicz contra Poloniei din 01.06.1999; decizia Jankovic contra Croației nr._/1998).
Pentru a aprecia dacă s-a încălcat dreptul unei persoane la proprietate, Curtea Europeană a statuat că trebuie verificate mai multe cerințe și anume: dacă persoana respectivă a avut un bun în sensul art.1 din Protocolul nr.1; dacă există o ingerință a statutului în exercitarea dreptului asupra bunului ce are ca efect privarea totală sau parțială de bun a persoanei respective și, dacă ingerința statului este proporțională cu scopul urmărit în sensul de a se păstra un just echilibru, o proporționalitate între cerințele interesului general și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului.
În cauză, Curtea constată că pensia de serviciu de care se bucură reclamantul chiar dacă poate fi încadrată în noțiunea de „bun” în sensul art.1 din Protocolul nr.1, îl reprezintă totuși din această perspectivă un drept câștigat numai cu privire la prestațiile de asigurări sociale în deplină concordanță cu jurisprudența Curții Europene care lasă libertatea statelor de a alege felul sau cuantumul beneficiilor plătite în cadrul schemelor proprii de asigurări sociale.
Cerința care mai trebuie verificată pentru a stabili dacă măsura aplicată de stat este în concordanță cu prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, este aceea a respectării justului echilibru între cerințele interesului general și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului.
Din expunerea de motive a O.U.G.nr.1/2011 rezultă că măsura revizuirii pensiilor s-a datorat imposibilității identificării documentelor necesare dovedirii în totalitate a veniturilor în cadrul procesului de recalculare, impactul negativ al acestei situații asupra valorificării dreptului la pensie, al beneficiarilor acestei legi, precum și necesitatea stabilirii unei etapizări a procesului de revizuire a cuantumului pensiilor, cu respectarea principiului contributivității, în scopul de a nu sancționa persoanele care, fără a avea vreo culpă, nu au reușit în intervalul inițial pus la dispoziție de legiuitor prin Legea nr.119/2010 să identifice documentele doveditoare ale veniturilor realizate pe parcursul întregii cariere.
Aceste motive avute în vedere de Guvern, aduc în prim plan situația creată ca urmare a intrării în vigoare a legii nr.119/2010, respectiv conversia sistemului de pensii speciale în pensii bazate în exclusivitate pe principiul contributivității.
Această conversie a fost necesară pentru ca România să își respecte angajamentele asumate prin semnarea acordurilor de împrumut cu organismele financiare internaționale, absolut necesare pentru stabilitatea economică a țării, pentru atingerea pragului deficitului bugetar, având în vedere și evoluția crizei economice care s-a extins și în cursul anului 2010.
Față de aceste aspecte, Curtea constată că cerințele interesului general în adoptarea O.U.G.nr.1/2011 a fost dovedit.
În ceea ce privește raportul de proporționalitate între interesul general și cel al apărării dreptului de proprietate, instanța apreciază că s-a păstrat un just echilibru între cele două cerințe.
În determinarea proporționalității, a justului echilibru, Curtea va verifica în ce măsură a fost afectată substanța dreptului.
Reclamantului nu i-a fost sistată plata pensiei, ci pensia a fost doar revizuită în raport cu sumele cu care a contribuit la fondul de pensii, potrivit principiului contributivității.
Prin aplicarea acestei modalități de calcul, reclamantul și-a pierdut doar partea necontributivă, suplimentul adăugat de la bugetul de stat, dreptul de pensie nefiind afectat în aspectele sale fundamentale.
Prin decizia nr.29/12.12.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, deși s-a respins recursul în interesul legii, Curtea a statuat că este esențial a se constata în privința fiecărui reclamant în parte dacă s-a respectat raportul de proporționalitate între interesul general și cel al apărării dreptului de proprietate.
Făcând o analiză comparativă a nivelului pensiei revizuite a reclamantului cu pensia medie lunară la nivel național, pe anul 2010 și 2011, se observă un nivel superior al pensiei revizuite, astfel încât s-a respectat raportul de proporționalitate între interesul general și cel al apărării dreptului de proprietate.
În ceea ce privește discriminarea invocată de reclamant raportat la alte categorii de pensionari, aceasta nu poate fi reținută, în speță nefiind vorba de persoane aflate în situații similare, fiecare categorie de persoane având drepturi și obligații din prisma statutului profesional.
Reclamantul nu a fost supus unui regim diferențiat față de alte persoane aflate în situații identice sau comparabile, O.U.G.nr.1/2011 s-a aplicat tuturor beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională.
De altfel, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la principiul legalității în fața legii și a nediscriminării este constantă și recunoaște că principiul egalității nu este sinonim cu uniformitatea și că situațiile diferite impun un tratament diferit, recunoscându-se astfel dreptul la diferențiere.
Relevantă în speță este Decizia Curții Europene a Drepturilor Omului din 15.05.2012 pronunțată în cauza C. A. și alții împotriva României.
Reclamantul, fost cadru militar beneficia de o pensie calculată potrivit Legii nr.164/2001 privind pensiile militare de stat.
Pensia acestuia a fost recalculată și revizuită în baza Legii nr.119/2010 și O.U.G.nr.1/2011.
Invocând art.1 din Protocolul nr.1 și art.14 din Convenție, reclamantul a susținut că reforma sistemului de pensii a adus atingere dreptului lor de proprietate, lipsindu-i de pensia stabilită la data pensionării, în timp ce alte grupuri sociale, cum ar fi foștii magistrați, continuă să beneficieze de un mod mai avantajos de calcul al pensiilor.
Curtea Europeană a reamintit că, deși art.1 din Protocolul nr.1 garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții unei case de asigurări, acest lucru nu poate fi interpretat ca dând dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat.
De asemenea, Curtea Europeană a reamintit că statele părți la Convenție, dispun de o marjă de apreciere destul de largă atunci când este vorba de reglementarea politicii lor sociale, că autoritățile naționale sunt, în principiu cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai potrivite pentru a atinge acest obiectiv.
Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe rațiuni obiective și anume contextul economic și corectarea inegalităților existente între diferite sisteme de pensii.
Curtea Europeană a reținut faptul că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv, că perioada serviciului militar a fost asimilată perioadelor de contribuție în sensul legii.
În consecință, reclamantul nu a pierdut pensia care îi era datorată în temeiul contribuțiilor la buget vărsate în timpul serviciului militar ci doar o parte din pensie, care era susținută integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care reclamantul beneficiase anterior datorită naturii profesiei lor.
În ceea ce privește diferența de tratament în raport cu alte categorii de pensionari, Curtea Europeană a reamintit că o distincție este discriminatorie în sensul art.14 din Convenție dacă îi lipsește o justificare obiectivă și rezonabilă.
Faptul că alte categorii sociale se bucură în continuare de un mod de calcul mai favorabil al pensiilor ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului.
Având în vedere aceste elemente, Curtea Europeană a considerat că măsurile criticate de reclamant nu au fost de natură să-i facă pe aceștia să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și, reclamantul nu a fost în mod nejustificat discriminat în raport cu alți pensionari.
Susținerea recurentului că s-ar fi încălcat dispozițiile noului cod civil referitoare la aplicarea cu prioritate a dreptului comunitar, a aplicării legii civile în timp și la respectarea ordinii publice și bunelor moravuri este nefondată.
Curtea a arătat în considerentele expuse mai sus, pe care nu le mai reluăm, că prin revizuirea pensiei reclamantului nu s-a încălcat art.1 Protocol 1 din CEDO.
O.U.G. 1/2011 s-a aplicat numai după ., revizuind pensiile pe viitor, fără a se aduce atingere prestațiilor anterioare deja încasate, iar prin aplicarea acestui act normativ nu se poate reține că s-ar fi adus atingere în vreun fel ordinii publice și bunelor moravuri.
Nu poate fi reținută nici susținerea recurentului că prin revizuirea pensiilor ar fi intervenit o novație reglementată prin noul cod civil.
Novație este definită ca acea convenție prin care părțile unui raport juridic obligațional sting o obligație existentă, înlocuind-o cu o nouă obligație. Prin urmare, novația este un contract.
Ori, în cauză între părți nu există nici un contract, nici un raport de natură convențională.
Jurisprudența CEDO invocată de recurent referitoare la privarea de proprietate fără plata unei despăgubiri se referă la alte situații decât cea în speță.
În jurisprudența CEDO noțiunea de privarea de proprietate semnifică preluarea completă și definitivă a unui bun. Situațiile de acest gen reținute de practica jurisdicțională europeană sunt: naționalizări, exproprieri, confiscări.
Or, în prezenta cauză nu este vorba de o sistare completă a pensiei ci de o recalculare a pensiilor pe baza principiului contributivității, pensia plătită reclamantei în baza contribuției la bugetul asigurărilor sociale nefiind afectată.
Prin recalcularea pensiilor nu a avut loc o încălcare a drepturilor câștigate întrucât recalcularea și revizuirea pensiilor nu au avut loc retroactiv, nu au afectat prestațiile de pensie deja încasate ci numai prestațiile care încep să curgă din momentul intrării în vigoare a legii astfel încât, nu se poate reține încălcarea normelor legale referitoare la neretroactivitatea legii civile sau a deciziilor Curții Constituționale prin care s-a statuat că dispozițiile legale noi se aplică numai pentru viitor.
Instanța de fond a respectat dispozițiile art.20 din Constituție și a făcut o analiză temeinică dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, invocate de către reclamant și legile interne și a constatat în mod corect că prin recalcularea pensiilor reclamanților nu a fost încălcat art.1 din Protocolul 1 al CEDO și art.14
din CEDO, arătând pe larg considerentele pe care își întemeiază convingerea făcând trimitere inclusiv la practica CEDO.
Pensia de serviciu chiar dacă poate fi încadrată potrivit interpretării pe care CEDO a dat-o la art.1 din Protocolul 1 în noțiunea de „bun”, ea reprezintă totuși din această perspectivă un drept câștigat numai cu privire la prestațiile de asigurări sociale, iar respingerea ei pe viitor nu are semnificația unei exproprieri, astfel încât nu se impune plata unei despăgubiri.
Susținerea recurentului că i s-ar fi încălcat accesul la justiție este nefondată. Prima instanță a analizat pe fond contestația formulată de reclamant, răspunzând în mod gradual la apărările acestuia.
Pentru considerentele arătate mai sus, potrivit art.312 al.1 Cod procedură civilă, Curtea a respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul civil formulat de recurentul reclamant C. L. O., membru în Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere, cu domiciliul procesual ales în C., . bis, județul C., la Cabinet de avocat „S. S. I.”, în contradictoriu cu intimații pârâți C. DE PENSII S. A MINISTERULUI ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, cu sediul în București, .. 3 și M. ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, cu sediul în București, Piața Revoluției nr. 1A, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 6673/10.12.2012, pronunțată de Tribunalul C. – secția I civilă – în dosarul nr._, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 28 mai 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
J. Z. R. A. M. B.
Grefier,
C. M.
Jud.fond V.T.
Red.dec.jud. J.Z. 14.06.2013
Tehnored.gref.M.C. 14.06.2013/2 ex.
| ← Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 671/2013. Curtea... | Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 74/2013. Curtea... → |
|---|
