Recalculare pensie. Decizia nr. 702/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA

Decizia nr. 702/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 10-12-2013 în dosarul nr. 15423/118/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR.702/AS

Ședința publică din data de 10 decembrie 2013

Complet specializat pentru cauze privind

conflicte de muncă și asigurări sociale

Completul compus din:

Președinte - R. A.

Judecător – M. B.

Judecător – Vanghelița T.

Grefier - G. I.

Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de recurentul reclamant C. V. – domiciliat în municipiul C., ., ., . împotriva sentinței civile nr.3501 din data de 20 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu intimata pârâtă C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C. – cu sediul în municipiul C., ., județul C., având ca obiect recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art.87 și următoarele Cod procedură civilă.

Recursul este declarat în termen, motivat și scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință prin care s–au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual.

Totodată, învederează instanței că recurentul reclamant a solicitat judecata recursului în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă.

Curtea constată că nu sunt motive de amânare, apreciază cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare luând act că se solicită judecata cauzei în lipsă conform art.242 Cod procedură civilă.

CURTEA

Asupra recursului civil de față:

Prin acțiunea înregistrată sub nr._ din 20.12.2012 pe rolul Tribunalului C., reclamantul C. V. a solicitat, in contradictoriu cu parata C. Județeana de Pensii Constanta, obligarea pârâtei sa emită o noua decizie de recalculare a pensiei prin aplicarea punctajului suplimentar pentru perioada de 27 ani, 11 luni si 2 zile desfășurata in grupa a II –a conform Legii nr. 263/2010, precum si obligarea paratei la plata diferenței rezultate.

In motivarea acțiunii, reclamantul arată că prin decizia nr._/06-04-2011 i-a fost acordata pensia pentru limita de vârsta, realizând un stagiu de cotizare de 47 ani si 9 zile, dintre care 27 ani, 11 luni si 2 zile in grupa a II-a de munca. Apreciază că pârâta, la stabilirea punctajului mediu anual, nu a ținut seama de majorarea punctajelor lunare cu 25%, prevăzuta de Legea nr. 263/2010 pentru perioada lucrata efectiv in grupa a II de munca.

In drept, reclamantul a invocat Legea nr. 263/2010.

Acțiunea este scutită de la plata taxelor de timbru.

In dovedirea acțiunii, reclamant a folosit proba cu înscrisuri.

Parata C. Județeană de Pensii Constanta a depus întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii, apreciind ca odată cu . Legii nr. 263/2010, reclamantului nu-i sunt opozabile dispozițiile art.169 din lege, întrucât, prin prisma datei deschiderii dreptului la pensie, reclamantul beneficiază de dispozițiile Legii nr.218/2008.

Prin sentința civilă nr. 3501 din 20.09.2013 a Tribunalului C. s-a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamant.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:

Reclamantul C. V. a investit instanța cu o cerere având ca obiect recalcularea pensiei prin aplicarea punctajului suplimentar pentru perioada de 27 ani, 11 luni si 2 zile desfășurata in grupa a II –a conform Legii nr. 263/2010, precum si obligarea paratei la plata diferenței rezultate.

Instanța a reținut ca prin decizia nr._/06-04-2011, s-au stabilit drepturile de pensie ale reclamantului, începând cu data de 17.01.2011, total puncte realizate in număr de 34,_, total drepturi in suma 853 lei.

Instanța a constatat că in speță sunt aplicabile prevederile art. 106, 107, 149 și 153 lit.d, f și g din Legea nr. 263/2010.

Din actele dosarului nu rezulta ca reclamantul ar fi contestat decizia nr._/06-04-2011, prin care i s-au stabilit drepturile de pensie.

Potrivit art. 149 din Legea nr. 263/2010, deciziile de pensionare pot fi contestate in termen de 30 de zile la Comisia Centrală de Contestații. In cazul in care decizia nu este contestata, aceasta are caracter definitiv.

D. urmare, odată stabilit cuantumul pensiei si punctajul realizat, acesta poate fi modificat doar prin recalculare, solicitata insa in temeiul art. 107 din Legea nr. 163/2010, de către titularul dreptului la pensie.

Aceasta presupune ca reclamantul sa formuleze o cerere către C. Județeană de Pensii C., in care sa solicite recalcularea pensiei cu valorificarea unui stagiu de cotizare ce nu a fost luat in considerare la stabilirea pensiei.

In conformitate cu prevederile art. 153 lit. d, f, g din Legea nr. 263/2010, tribunalul soluționează cauze limitativ prevăzute.

In ceea ce privește cererea dedusă judecații, instanța a constatat că aceasta nu se încadrează in nici una din situațiile prevăzute de art. 153 din Legea nr. 263/2010, cat timp reclamantul nu a înregistrat la C. Județeana de Pensii Constanta cererea de recalculare a drepturilor de pensie, nu exista nici o proba din care sa rezulte refuzul de a primi o astfel de cerere sau de a o soluționa.

Legea pensiilor conferă caselor de pensii atribuții de stabilire/recalculare a pensiei, instanța de judecată verificând doar daca au fost respectate prevederile legale la momentul stabilirii/recalculării pensiei.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul. În motivarea recursului său, a arătat următoarele: instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegala; prin sentința, instanța de fond in motivarea soluției, condiționează promovarea cererii de chemare in judecata de formularea in prealabil a unei cereri către C. Județeană de Pensii Constanta, fapt de natura sa adauge la lege; în speța, reclamantul nu a contestat decizia inițiala prin care i-au fost stabilite in prima etapa drepturile, ci, a solicitat instanței sa oblige parata sa procedeze la aplicarea legii, respectiv la aplicarea punctajelor suplimentare prevăzute de Legea 263/2010; depunerea unei cereri către C. de Pensii având ca obiect solicitarea de aplicare a legii nu este prevăzuta in lege ca si procedura prealabila pe de o parte, iar pe de alta parte, depunerea cererii denota un formalism excesiv in condițiile in care toate astfel de cereri sunt respinse de C. de Pensii Constanta; faptul ca a utilizat calea in justiție pentru a-și valorifica deplin dreptul conferit de disp.art.169 din Legea 263/2010, de a beneficia de recalcularea pensiei potrivit noilor criterii legale, nu are alta semnificație decât aceea ca a urmărit ca beneficiul recunoscut de actul normativ menționat sa-i fie acordat corespunzător „coordonatelor” sale legale; în susținerea acțiunii sale invocă disp.art.107 din Legea 263/2010 care reglementează posibilitatea ca in cadrul termenului general de prescripție sa se solicite recalcularea drepturilor de pensie când se constata diferențe intre drepturile stabilite si cele legal cuvenite.

Intimata nu a formulat întâmpinare.

În recurs nu s-au administrat alte probe.

Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a susținerilor părților, a prevederilor legale aplicabile și a probatoriului administrat în cauză, în conformitate cu art. 3041 Cod.pr.civ., Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

În cauză se constată că reclamantul a beneficiat de pensie în baza deciziei nr._/06.04.2011 deci drepturile acestuia s-au stabilit sub imperiul Legii nr. 263/2010.

Ca urmare, beneficiul majorării punctajului mediu anual pentru activitatea desfășurată în grupe speciale de muncă nu se acorda în baza art.169 din Legea nr. 263/2010 care privea persoanele pensionate anterior datei de 02.11.2008 astfel cum se indică în mod clar în textul articolului, ci în baza art. 100 aplicabil persoanelor pensionate sub imperiul Legii nr. 263/2010.

Ca urmare, în cauză nu se pune problema obligării pârâtei să procedeze la o recalculare ulterioară și obligatorie a pensiei în aplicarea art.169 din Legea nr. 263/2010, în situația în care nu a procedat la această recalculare din oficiu, ci se pune problema modului în care s-a stabilit punctajul mediu anual prin decizia nr._/06.04.2011 din perspectiva aplicării prevederilor art. 100 din această lege cu ocazia calculării punctajului.

Or, în conformitate cu art.107 al.3 din Legea nr. 263/2010, recalcularea pensiei poate avea loc numai prin adăugarea stagiilor de cotizare nevalorificate la stabilirea acesteia, iar revizuirea se poate solicita în conformitate cu art.107 al.1 din aceeași lege.

În mod corect a reținut prima instanță că, în condițiile în care decizia de pensie nu a fost contestată în termenul și în condițiile prevăzute de art.149 din Legea nr.263/2010 aceasta devine definitivă în conformitate cu alineatul 4 al aceluiași articol de lege și nu se poate eluda această dispoziție legală, în special termenul legal stabilit, prin formularea ulterioară a unei cereri de obligare a pârâtei la emiterea unei noi decizii de pensie în care să revină asupra deciziei de pensii necontestate.

Reclamantul a avut la dispoziție posibilitatea de a contesta decizia de pensie și are posibilitatea formulării la C. Județeană de Pensii C. a unei cereri de recalculare sau revizuire, dacă este cazul, în condițiile și limitele prevăzute de lege și numai în situația în care pârâta nu ar răspunde unei astfel de cereri ar putea solicita instanței obligarea acesteia la soluționarea cererii și emiterea unei decizii care, la rândul său, ar putea fi contestată.

Astfel, se constată că în mod corect Tribunalul a reținut că, pe această cale, aleasă de reclamant, nu poate fi repus în discuție punctajul mediu anual stabilit și aflat în plată. Pentru acest motiv, analiza modului de valorificare a perioadei de activitate în grupa II de muncă este inutilă în prezenta cauză. Susținerile recurentului că un astfel de demers ar fi inutil pentru că pârâta ar respinge aceste cereri nu pot fi primite fiind simple supoziții.

Față de aceste considerente, în temeiul art. 312 Cod.pr.civ. se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de recurentul reclamant C. V. – domiciliat în municipiul C., ., ., ., județul C. împotriva sentinței civile nr.3501 din data de 20 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu intimata pârâtă C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C. – cu sediul în municipiul C., ., județul C., ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 10 decembrie 2013.

Președinte JudecătorJudecător

R. A. M. B. Vanghelița T.

Grefier

G. I.

Redactat jud. A. R. 10.01.2014

Tehnored.G.I./14.01.2014/2ex

Jud.fond C.S.A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Recalculare pensie. Decizia nr. 702/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA