Obligaţie de a face. Decizia nr. 1166/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1166/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 02-12-2013 în dosarul nr. 12343/118/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.1166/CM
Ședința publică din 2 decembrie 2013
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE M. B.
Judecător R. A.
Judecător J. Z.
Grefier D. R.
S-au luat în examinare recursurile civile formulate de:
- recurenții reclamanți A. N., A. D. E., A. E., A. V., B. G., C. D., C. M. A., C. C., C. M. C., C. L., C. T., D. G., D. C., D. D., E. M., G. I., G. M., G. V., I. C., I. S., I. M., I. M., M. N., M. V. A., M. R., M. L., N. C., N. A., N. R. N., N. F., O. H. C., O. A., P. G., P. F., R. P., S. D., S. S., S. A., S. T., S. T., T. C., T. G., T. C., V. I., Z. T. ȘI Z. G., toți cu domiciliul procesual ales la reclamantul M. L., în C., . nr.41, ..B, .>
- recurenta pârâtă C. NAȚIONALĂ A ENERGIEI ELECTRICE (C.N.T.E.E.) TRANSELECTRICA S.A. cu sediul în București, .-4, sector 3, împotriva sentinței civile nr. 3069/17.07.2013 pronunțate de Tribunalul C. în dosarul nr._ .
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința de judecată din data de 19 noiembrie 2013 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 25.11.2013 și 02.12.2013, când a dat următoarea soluție.
CURTEA
Asupra recursurilor de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. la 26.10.2012, reclamanții A. N., A. D. E., A. E., A. V., B. G., C. D., C. M. A., C. C., C. M. C., C. L., C. T., D. G., D. C., D. D., E. M., G. I., G. M., G. V., I. C., I. S., I. M., I. M., M. N., M. V. A., M. R., M. L., N. C., N. A., N. R. N., N. F., O. H. C., O. A., P. G., P. F., R. P., S. D., S. S., S. A., S. T., S. T., T. C., T. G., T. C., V. I., Z. T. și Z. G. au solicitat în contradictoriu cu pârâta C. Națională de Transport al Energiei Electrice CNTEE Transelectrica SA obligarea acesteia la reîncadrarea locurilor de muncă în care reclamanții își desfășoară activitatea în locuri de muncă încadrate în condiții speciale și pe cale de consecință să acorde acest beneficiu de la 1.04.2001 până la zi.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că au lucrat în grupa I de muncă potrivit Ordinului nr. 50/1990 până la 1.04.2011, după care continuat să lucreze ca salariați ai pârâtei (electrician, electrician principal, maistru, maistru principal, șef de tură, șef de stație, dispecer șef de tură, inginer principal specialist). Deși condițiile de muncă și factorii de risc nu s-au schimbat, iar reclamanții întrunesc cerințele HG nr. 1025/2003, pârâta a refuzat demararea procedurii prevăzute de art. 3 din acest act normativ. Din interpretarea pc. 1 din Anexa 1 a HG nr. 1025/2003 rezultă că, în situația îndeplinirii criteriilor prevăzute de art. 2, activitatea poate fi încadrată în condiții speciale, enumerarea din cuprinsul Anexei nr. 1 din HG nr. 1025/2003 fiind exemplificativă, întrucât dacă ar fi fost limitativă actul normativ ar fi fost compus din anexă și nu ar mai fi prevăzut o metodologie de urmat.
Prin întâmpinare înregistrată la 16.01.2013, pârâta a invocat excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamanților, inadmisibilității, prematurității și prescripției extinctive, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, arătând că încadrarea în prevederile Ordinului nr. 50/1990 s-a făcut fără o fundamentare științifică sau o documentare corectă; nu a fost parcursă procedura prevăzută de HG nr. 1025/2003, nu a existat nici o solicitare din partea reprezentanților salariaților, s-a efectuat un studiu al riscului de îmbolnăvire profesională și accidente și acesta nu a depășit nivelul 4 pe o scală de la 1 la 7; cabinetul de medicina muncii și Direcția de Sănătate Publică C. nu au înregistrat nici o boală profesională sau legată de profesie de la înființarea pârâtei în anul 2000 până în prezent.
Prin încheierea din 18.02.2013, instanța a respins ca neîntemeiate cele 4 excepții invocate prin întâmpinare.
Pentru dovedirea pretențiilor și a apărărilor formulate, instanța a administra proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar carnetele de muncă ale reclamanților, sentința civilă nr. 2084/16.12.2010 a Tribunalului C., decizia civilă nr. 271/CM/7.06.2011 a Curții de Apel C., procesul-verbal nr. 1/2002, un raport de evaluare a riscurilor de accidentare și îmbolnăvire profesională, extras din studiul Evaluarea impactului instalațiilor din stațiile electrice asupra stării de sănătate a personalului, buletine de analiză, sinteze cu factorii de risc de accidentare și îmbolnăvire profesională, sinteza unor analize medicale, rapoarte privind măsurătorile câmpului electric și magnetic, adeverințe privind munca prestată în grupe de muncă, precum și proba cu expertiză în domeniul protecției muncii.
Prin sentința civilă nr. 3069/17.07.2013, Tribunalul C.a respins cererea formulată de reclamanți.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele :
Ulterior datei de 1.04.2011, reclamanții au avut calitatea de salariați ai pârâtei, iar anterior acestei date au beneficiat de încadrarea în grupa I de muncă în condițiile Ordinului nr. 50/1990.
Din cuprinsul raportului de expertiză în domeniul protecției muncii efectuat în cauză a rezultat că reclamanții au desfășurat activități de exploatare, întreținere, reparații și intervenții la avarii în instalațiile electrice de foarte înaltă tensiune în funcțiune, activitatea s-a desfășurat permanent, ziua și noaptea, cu foc continuu, instalațiile prezintă un grad ridicat de complexitate și periculozitate prin nivelul mare al tensiunilor și volumului de echipamente cu pericol de producere a unor accidente, explozii, incendii, depășite moral și uzate fizic, sarcinile de muncă și atribuțiile de serviciu necesită suprasolicitarea organismului prin efort fizic ridicat prin lucru la înălțime și necesitatea manipulării materialelor și echipamentelor grele, sarcinile de muncă necesită efort psihic ridicat prin responsabilitatea activității pentru siguranța sistemului energetic, în condiții de stres determinat de acesta. Activitatea reclamanților s-a desfășurat în aer liber, sub acțiunea intemperiilor și în condiții de microclimat nefavorabil, sub acțiunea noxei semnificative CEM – câmp electromagnetic cu valori peste limita maximă admisă, în numeroase puncte din instalații. Activitatea s-a desfășurat în ture zi/noapte, care produc dereglarea ritmului circardian specific organismului, lucrul în condiții deosebite a fost recunoscut de angajator prin acordarea de sporuri, iar reclamanții au suferit afecțiuni ale stării de sănătate, astfel cum rezultă din sinteza analizelor medicale și studiul special efectuat la stație Lacul Sărat. Astfel, sunt întrunite criteriile obiective prevăzute de art. 2 din HG nr. 1025/2003, pentru încadrarea locurilor de muncă ale reclamanților în condiții speciale.
Potrivit art. 2 din HG nr. 1025/2003, criteriile pentru încadrarea persoanelor în locurile de muncă în condiții speciale sunt următoarele: a) încadrarea locurilor de muncă în grupa I de muncă, anterior datei de 1 aprilie 2001; b) desfășurarea activității în condiții speciale pe durata programului normal de lucru din luna respectivă numai în locurile de muncă definite la art. 1 lit. a); c) existența la locurile de muncă în condiții speciale a unor factori de risc care nu pot fi înlăturați, în condițiile în care s-au luat măsurile tehnice și organizatorice pentru eliminarea sau diminuarea acestora, în conformitate cu legislația de protecție a muncii în vigoare; d) efecte asupra persoanelor din punct de vedere al securității și sănătății în muncă, datorate în exclusivitate unor cauze profesionale și înregistrate pe perioada ultimilor 15 ani; e) efecte asupra capacității de muncă și stării de sănătate, evaluate în baza datelor medicale înregistrate la nivelul cabinetelor medicale de întreprindere, de structurile medicale de medicina muncii sau la comisiile de expertizare a capacității de muncă, pe perioada ultimilor 15 ani.
Cu toate că raportul de expertiză în domeniul protecției muncii dovedește întrunirea acestor cerințe, încadrarea muncii reclamanților în condiții speciale nu este posibilă pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
La 1.04.2001 a intrat în vigoare Legea nr. 19/2000, prin care a fost abrogată Legea nr. 3/1977 care reglementase până atunci condițiile de muncă sub forma a 3 grupe de muncă.
Potrivit art. 19 alin. 1 din legea nr. 19/2000, în sensul prezentei legi, locurile de muncă în condiții deosebite reprezintă acele locuri care, în mod permanent sau în anumite perioade, pot afecta esențial capacitatea de muncă a asiguraților datorită gradului mare de expunere la risc. Potrivit art. 20 alin. 1, n sensul prezentei legi, locurile de muncă în condiții speciale sunt cele din: a) unitățile miniere, pentru personalul care își desfășoară activitatea în subteran cel puțin 50% din timpul normal de muncă în luna respectivă; b) activitățile de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare, zonele I și II de expunere la radiații; c) aviația civilă, pentru personalul navigant prevăzut în anexa nr. 1; d) activitatea artistică desfășurată în profesiile prevăzute în anexa nr. 2. Alte locuri de muncă în condiții speciale decât cele prevăzute la alin. 1 pot fi stabilite numai prin lege. Metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale se vor stabili prin hotărâre a Guvernului, pe baza propunerii comune a Ministerului Muncii și Solidarității Sociale și a Ministerului Sănătății și Familiei, în urma consultării CNPAS.
Este important de reținut că sistemul grupelor de muncă prevăzut de Legea nr. 3/1977 nu se suprapune exact peste sistemul condițiilor de muncă (speciale, deosebite sau normale) prevăzut de Legea nr. 19/2000 și dezvoltat analitic prin Ordinul nr. 50/1990.
Astfel, Legea nr. 19/2000 a descris condițiile deosebite de muncă printr-o referire generală la însușirile acestora, iar condițiile speciale de muncă printr-o enumerare limitativă la art. 20 alin.1, urmată de precizarea din cadrul alin. 2 în sensul că alte locuri de muncă în condiții speciale decât cele prevăzute la alin. 1 pot fi stabilite numai prin lege.
În aplicarea art. 20 alin. 3 din Legea nr. 19/2000 a fost adoptată HG nr. 1025/2003 privind metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale.
La art. 2 al acestui din urmă act normativ au fost prevăzute criteriile mai sus menționate, iar la art. 3 a fost reglementată metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiții speciale, cuprinzând următoarele etape, în ordinea cronologică indicată: a) nominalizarea locurilor de muncă care se solicită a fi încadrate în condiții speciale, efectuată de angajator împreună cu sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, cu reprezentanții angajaților în cadrul comitetului de securitate și sănătate în muncă ori cu responsabilul cu protecția muncii; b) solicitarea de verificare a activităților cuprinse în lista locurilor de muncă în condiții speciale, inițiată de angajator împreună cu sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, cu reprezentanții angajaților în cadrul comitetului de securitate și sănătate în muncă ori cu responsabilul cu protecția muncii, adresată inspectoratului teritorial de muncă pe raza căruia se află locul de muncă respectiv sau Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare. Lista locurilor de muncă în care se desfășoară activități ce pot fi încadrate în condiții speciale, cu respectarea prevederilor prezentei hotărâri, este prevăzută în anexa nr. 1; c) verificarea de către inspectoratele teritoriale de muncă sau Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare a locurilor de muncă nominalizate la lit. a), din punct de vedere al îndeplinirii măsurilor tehnico-organizatorice pentru eliminarea sau diminuarea riscurilor profesionale prevăzute de legislația privind protecția muncii ori în normele fundamentale de securitate radiologică, după caz, confirmată prin procesul-verbal întocmit conform anexei nr. 2.1, respectiv anexei nr. 2.2; d) efectuarea expertizei tehnice, la solicitarea angajatorului împreună cu sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, cu reprezentanții angajaților în cadrul comitetului de securitate și sănătate în muncă ori cu responsabilul cu protecția muncii, în vederea identificării factorilor de risc care nu pot fi înlăturați, conform criteriului prevăzut la art. 2 alin. 1 lit. c), precum și a efectelor asupra persoanelor, definite conform criteriului prevăzut la art. 2 alin. 1 lit. d); e) efectuarea expertizei medicale, la solicitarea angajatorului împreună cu sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, cu reprezentanții angajaților în cadrul comitetului de securitate și sănătate în muncă ori cu responsabilul cu protecția muncii, în vederea identificării și interpretării datelor medicale înregistrate la nivelul cabinetelor medicale de întreprindere, al structurilor medicale de medicina muncii și al comisiilor de expertizare a capacității de muncă, pentru confirmarea criteriului stabilit la art. 2 alin. 1 lit. e).
Se constată că, în cadrul metodologiei, la lit. b) a art. 3 din HG nr. 1025/2003 a fost prevăzut că lista locurilor de muncă în care se desfășoară activități ce pot fi încadrate în condiții speciale, cu respectarea prevederilor acestei hotărâri, este prevăzută în anexa nr. 1.
Anexa nr. 1 include așadar o enumerare limitativă a unor categorii de locuri de muncă, urmând ca numai dintre aceste locuri de muncă să fie identificate acelea în care se desfășoară activități ce pot fi încadrate în condiții speciale.
Prin urmare, faptul că un salariat lucra într-un loc de muncă dintre cele enumerate în cadrul Anexei nr. 1 a HG nr. 1025/2003 nu însemna automat că acesta lucra în condiții speciale, ci doar că urma ca locul de muncă să fie verificat potrivit art. 3, fiind posibil să fie încadrat în condiții speciale în urma verificărilor. În schimb, locurile de muncă neenumerate în cadrul Anexei nr. 1 nu pot fi încadrate în condiții speciale indiferent de rezultatul anumitor verificări, acesta fiind rezultatul interpretării per a contrario a tezei finale a lit. b) din art. 3, respectiv dacă lista locurilor de muncă în care se desfășoară activități ce pot fi încadrate în condiții speciale, cu respectarea prevederilor acestei hotărâri, este prevăzută în anexa nr. 1, alte locuri de muncă decât cele prevăzute în acea listă nu pot fi încadrate în condiții speciale.
Ulterior, în considerarea art. 20 alin. 2 din Legea nr. 19/2000, potrivit căruia alte locuri de muncă în condiții speciale decât cele prevăzute la alin. 1 pot fi stabilite numai prin lege, a fost adoptată Legea nr. 226/2006, al cărei art. 1 alin. 1 a prevăzut că, începând cu data de 1 aprilie 2001, sunt încadrate în condiții speciale locurile de muncă în care se desfășoară activitățile prevăzute în anexa nr. 1.
Coroborând astfel cele două legi și admițând inclusiv valabilitatea Anexei nr. 1 din HG nr. 1025/2003, întrucât deși a intrat în domeniul de reglementare al legii potrivit art. 20 alin. 2 din Legea nr. 19/2000, nu a fost anulată de instanțele de contencios administrativ, rezultă că enumerările locurilor de muncă care pot fi încadrate în condiții speciale, în urma parcurgerii metodologiei prevăzute de HG nr. 1025/2003, sunt numai cele prevăzute de art. 20 alin. 1 din Legea nr. 19/2000, anexa nr. 1 din HG nr. 1025/2003 și Anexa nr. 1 din Legea nr. 226/2006.
Locurile de muncă ale reclamanților nu fac însă parte din aceste locuri de muncă, faptul fiind de altfel necontestat.
În această situație, pârâta a fost îndreptățită să nu parcurgă procedura prevăzută de art. 3 din HG nr. 1025/2003, întrucât un asemenea demers nu s-ar fi înscris în cadrul impus de prevederile legale, chiar același art. 3 prevăzând, la lit. b), că lista locurilor de muncă în care se desfășoară activități ce pot fi încadrate în condiții speciale, cu respectarea prevederilor prezentei hotărâri, este prevăzută în anexa nr. 1, unde locurile de muncă ale reclamanților nu se aflau enumerate.
Situația este aceeași și după abrogarea Legilor nr. 19/2000 și 226/2006, prin Legea nr. 263/2010, intrată în vigoare la 1.01.2011. Potrivit art. 30 alin.1 din această din urmă lege, în sensul prezentei legi, locurile de muncă în condiții speciale sunt cele din: a) unitățile miniere, pentru personalul care își desfășoară activitatea în subteran cel puțin 50% din timpul normal de muncă în luna respectivă; b) activitățile de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare, zonele I și II de expunere la radiații; c) activitățile din domeniul apărării naționale, ordinii publice și siguranței naționale, prevăzute de actele normative cu regim clasificat emise până la data intrării în vigoare a prezentei legi; d) aviația civilă, pentru personalul navigant prevăzut în anexa nr. 1; e) activitățile și unitățile prevăzute în anexele nr. 2 și 3; f) activitatea artistică desfășurată în profesiile prevăzute în anexa nr. 4 – din modul de redactare al textului legal fiind evident că enumerările, atât cea de la art. 30 alin. 1, cât și cele din anexe, sunt limitative.
De altfel, orice enumerare aflată în cuprinsul ipotezei unei norme juridice este limitativă, dacă nu se specifică expres că este enumerativă, întrucât altfel domeniul de aplicare al legii ar fi incert, ceea ce nu poate fi admis.
Analogia legii este în principiu permisă, însă nu și în cazurile în care voința legiuitorului este clară și contrară unei interpretări prin analogie, cum se întâmplă în cazul de față, unde voința legiuitorului a fost de a delimita strict domeniul de aplicare a normelor privind condițiile speciale la locurile de muncă expres nominalizate, numai aceste locuri de muncă fiind supuse verificării potrivit metodologiei legale spre a fi sau nu încadrate în condiții speciale.
Or locurile de muncă ale reclamanților nu se regăsesc în cadrul enumerărilor din textele legale mai sus menționate, motiv pentru care aceștia nu sunt îndreptățiți la încadrarea locurilor lor de muncă în condiții speciale, iar cererea lor va fi respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs atât reclamanții cât și pârâta.
Prin recursul lor, reclamanții au invocat următoarele: hotărârea este rezultatul interpretării greșite a dispozițiilor legale, motiv de nelegalitate prevăzut de art.304 pct.9 Cod Pr. Civila; literatura de specialitate si practica judecătoreasca constanta au apreciat ca Ordinul 50/1990 (emis in aceeași modalitate ca si HG 1025/2003, respectiv cu anexe care cuprind o enumerare larga a unor activități, locuri de munca si meserii încadrabile in grupa I, respectiv II de munca) nu poate avea un caracter limitativ in lipsa unei dispoziții exprese a organului emitent sau a unui act normativ cu valoare juridica superioara; este părerea exprimata de ÎCCJ prin Decizia nr. 258/2004, pronunțata . anulare, instanța menționând in continuare ca a accepta restrângerea sferei de aplicare a Ordinului si a crea categorii distincte de beneficiari înseamnă a crea discriminări tocmai acolo unde legiuitorul a urmărit tratarea egala si nediferențiata a tuturor categoriilor de salariați care lucrează in condiții similare de munca; este evident ca nici noua legislație in domeniul protecției sanatatii si securității in munca a salariaților nu se poate abate de la acest principiu; hotărârea de guvern nu este compusa numai din anexa 1 si 2 cu locurile de munca, respectiv unitățile, ci ea cuprinde mai întai o întreaga metodologie care trebuie parcursa de către angajator in situația in care microclimatul de lucru este nefavorabil; altfel spus, legea impune o metodologie obligatorie de urmat pentru toți angajatorii, mai ales cei ai căror salariați au lucrat anterior in condiții de grupa I de muncă, pentru a se verifica daca microclimatul de lucru defavorabil existent pana in anul 2001 subzista in continuare, iar lista cu activități este o anexa la metodologia obligatorie de urmat, dovada constituind-o exprimarea legiuitorului pe care o folosește in titlu - lista cu activitățile „care pot fi încadrate…”; în concluzie, instanța a interpretat greșit dispozițiile H.G. 1025/2003, considerând ca acestea reprezintă un impediment pentru salariat in a solicita instanței sa aprecieze asupra propriei activități si in a i se califica dreptul corelativ activității prestate, dar si atunci când a apreciat asupra caracterului limitativ al listei anexa la HG 1025/2003; de altfel, instanța, pentru a justifica un caracter limitativ expres al
listelor cuprinse in anexele HG 1025/2003, fracționează procedura prevăzuta la
art. 3 din actul normativ, reținând doar ca lit. b a art. 3 prevede faptul ca lista
locurilor de munca in care se desfășoară activități ce pot fi încadrate in condiții
speciale este prevăzuta in anexa nr.l, anexa care, arata instanța, are un caracter
limitativ; ceea ce nu a observat instanța, este faptul ca art. 3 din norma sus-amintita impune o metodologie care cuprinde mai multe etape, metodologie precedata la rândul sau de îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 2 din hotărârea de guvern; evident ca societatea angajatoare nu a procedat la nominalizarea locurilor de munca, la verificarea activităților reclamanților si la expertizarea locurilor de munca în vederea identificării factorilor de risc care nu pot fi înlăturați, atât timp cat nu era îndeplinita condiția prevăzuta la art. 2 alin. 1, lit. i din HG 1025/2003, respectiv încadrarea locurilor de muncă în grupa I de muncă, anterior datei de 1 aprilie 2001; mai mult decât atât, raportul de expertiza administrat in cauza a demonstrat întrunirea la locurile de munca, a tuturor cerințelor prevăzute la art. 2 din HG 1025/2003, fiind evident ca, cel puțin din punct de vedere al factorilor de risc ce subzista la locurile de munca in care își desfășurau activitatea si al efectelor acestor factori asupra sanatatii si securității in munca, prestau activitate in condiții speciale de munca; de altfel, raționamentul instanței de respingere a cererii având in vedere caracterul limitativ expres al locurilor de munca enumerate in anexa 1 a HG 1025/2003 este in contradicție cu încuviințarea si administrarea unei probe cu expertiza tehnica in protecția muncii având ca obiective tocmai verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 2 din hotărârea de guvern; este evident ca, in situația in care instanța a apreciat ca daca locurile de munca nu se regăsesc printre cele enumerate limitativ de textul de lege, administrarea unei astfel de probe tehnice ar fi fost inutila.
Prin recursul său, pârâta a invocat următoarele: instanța de fond nu a făcut o interpretare completa cu privire la raporturile existente intre reclamanți si subscrisa, calitatea reclamanților raportata la dispozițiile revăzute in HG nr. 1025/2003 precum si la procedura indicata de norma pentru a putea încadra locurile de munca ale reclamanților in locuri de munca in condiții speciale; aspectele reținute in cuprinsul hotărârii criticate nu au avut in vedere toate împrejurările relatate si dezvoltate în întimpinare; critică in principal respingerea excepțiilor privind lipsa calității procesuale civile active a reclamanților precum si prematuritatea acțiunii sub aspectul îndeplinirii criteriilor si a metodologiei de nominalizare, cronologica si etapizata pentru a putea încadra locurile de munca ale reclamanților in locuri de munca in condiții speciale, in cauza fiind incidente dispozițiile art. 304 pct 8 si 9 din Codul de procedura civila, in sensul ca hotărârea nu cuprinde, pe de o parte, motivele pe care aceasta se sprijină, iar pe de alta parte, instanța de fond a interpretat greșit raporturile juridice dintre parti cu privire la calitatea acestora precum si metodologia prevăzuta de norma.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale civile active a reclamanților:
Această excepție ar trebui admisă de instanța având in vedere caracterul limpede si explicit indicat in norma cu privire la calitatea persoanelor care pot solicita demararea procedurii de nominalizare a locurilor de munca in condiții speciale. Potrivit art. 3 din HGR nr. 1025/2003, norma reglementează pașii procedurali ce urmează a fi efectuații in vederea încadrării locurilor de munca in condiții speciale. Va rugam sa observați ca in același art. 3 alin. I lit.a se arata ca nominalizarea locurilor de munca care se solicita a fi încadrate in condiții speciale se face de către angajator împreuna cu sindicatele reprezentative potrivit legii sau după caz cu reprezentanții reclamanților in cadrul comitetului de securitate si sănătate in munca al angajatorului ori cu responsabilul de protecția muncii al angajatorului.
Art. 3 alin. 1 lit.a, din HG nr. 1025/2003 arata fara a mai fi nevoie de o alta interpretare ca nominalizarea locurilor de munca care se solicita a fi încadrate se face de către angajator împreuna sindicatele reprezentative potrivit legii sau dupa caz cu reprezentanții angajaților in cadrul comitetului de securitate si sănătate in munca ori cu responsabilul de protecția muncii. Arătând acestea este evident aspectul ca cererea nu a fost formulata către angajator, petentii semnatari cererii, precum si ai acțiunii nu reprezintă opinia sau punctul de vedere al unui sindicat reprezentativ si nici măcar nu a fost ridicata aceasta problema reprezentanților angajaților in cadrul comitetului de securitate si sănătate in munca, demersul făcut de semnatarii acțiunii reprezentând un demers individual, sporadic prin care s-a urmărit in principal eludarea procedurii prevăzute de norma pentru incadarea locurilor de munca ale angajaților semnatari ai acțiunii in locuri de munca cu condiții speciale.
Cu privire la excepția prematurității:
Primul aspect privea neîndeplinirea procedurii prealabile pentru demararea procedurii de încadrare a locurilor de munca in condiții speciale, aspect reținut de instanța in motivarea hotărârii in sensul ca acesta excepție si sub acest aspect nu poate fi admisa pentru ca norma nu reglementează si nu condiționează îndeplinirea procedurii prealabile, iar faptul ca angajatorul si-a oprimat refuzul sunt chestiuni care privesc fondul cauzei.
Al doilea aspect vizează însăși metodologia reglementata de norma la art. 3. unde este indicata situația in care are angajatorul nu declanșează procedura de încadrare a locurilor de munca in condiții speciale, in sensul ca sindicatele reprezentative sau membrii comitetului de securitate si sănătate in munca al angajatorului au dreptul de a sesiza inspectoratele teritoriale de munca care vor dispune verificarea locurilor de munca. Or, si acest aspect procedural a fost omis a fi îndeplinit de persoanele cărora norma le atribuie aceasta calitate iar reclamanții cu buna știința au inteles sa eludeze aceasta procedura care poate fi eventual calificata ca prealabila, înțelegând sa se adreseze in nume propriu instanței.
O alta chestiune privește criterii prevăzute la art. 2 din HG nr. 1025/2003. criterii ce trebuiesc îndeplinite pentru a se proceda la aplicarea metodologiei prevăzute la art.3; astfel, legiuitorul subliniază punctual ceste criterii ca fiind obligatorii de îndeplinit in mod cumulativ. F. de aceste criterii, singurul criteriu îndeplinit de majoritatea reclamanților este cel cu privire la încadrarea locurilor de munca in rupă I de munca anterior datei de 01.04.2001, beneficiu acordat de instanța. Restul criteriilor nu sunt îndeplinite ori norma reglementează atent aceste criterii si impune îndeplinirea acestora in mod cumulativ.
Nefiind îndeplinite in mod cumulativ criteriile, nefiind îndeplinita cronologic si etapizat procedura reglementata in mod strict de dispozițiile HG nr. 1025/2003 este evident ca excepția prematurității acțiunii ar fi trebuit admisa de instanța de fond.
Referitor la excepția inadmisibilității cererii:
1. In preambulul FIGR nr. 1025/2003 se face referire la temeiul acestei hotărâri care a fost art. 107 din Constituția României - privind abilitatea Guvernului respectiv a prim-ministrului de a emite acte si dispoziții pentru organizarea executării dispozițiilor legale precum si art. 20 alin. 3 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale, care precizează ea metodologia si criteriile de încadrare in locurile de munca in condiții speciale vor 11 stabilite prin hotărâre de guvern.
Dispozițiile HGR nr. 1025/2003 vin să completeze prevederile Legii 19/2000, or aceasta prevedere legala, respectiv Legea nr. 19/2000 a fost abrogata prin Legea nr.263/2010, publicata in MO nr. 852/20.12.2010. Deși in art. 196 din Legea nr. 263/2010 nu se prevede ca dispozițiile HGR nr. 1025/2003 au fost abrogate este evident ca aceasta hotărâre a devenit caducă.
2. Al doilea aspect privește insasi cererea reclamanților in sensul ca aceștia au solicitat instanței, ca prin hotărârea pe care o va pronunța si dincolo de metodologia prevăzuta in cuprinsul dispozițiilor HGR nr. 1025/2003 „sa dispună obligarea paratelor la reîncadrarea locurilor de muncă in care reclamanții isi desfășoară activitatea in locuri de munca încadrate in condiții speciale si in consecința sa oblige paratele sa acorde acest beneficiu de la data de 01.04.2001 si în prezent”.
Or, in aceste condiții apare evident ea cererea formulata de reclamanți nu poate fi admisibila pentru considerentul ca reclamanții solicita instanței sa adauge la lege in sensul completării prevederilor anexei nr. 1 la HGR nr. 1025/2003 - lista locurilor de munca in care se desfășoară activități ce pot fi încadrate in condiții speciale, cu locurile de munca ale reclamanților; învederează instanței ca potrivit din Codul civil: „Este oprit judecătorului de a se pronunța în hotărârile ce dă, pe cale de dispoziții generale și reglementare,asupra cauzelor ce-i sunt supuse".
In plus, reclamanții solicita instanței de judecata „sa dispună obligarea paratelor la încadrarea locuri/or de munca in care reclamanții își desfășoară activitatea in locuri de munca încadrate in condiții speciale si in consecința sa oblige paratele sa acorde acest beneficiu de la data 01.04.2001 si pana in prezent", solicitare făcuta in temeiul HGR nr. 1025/2003, act normativ edictat ulterior datei de 01.04.2001 ceea ce face cererea inadmisibila si pentru acest motiv.
Printr-o hotărâre judecătoreasca nu se poate acoperi procedura de încadrare a locurilor de nea a salariaților in condiții speciale prin derogare de la normă. Aceasta procedura este de stricta aplicabilitate in sensul ca potrivit art. 2 din HGR nr. 1025/2003 criteriile sunt stricte si trebuiesc cumulativ îndeplinite, iar etapele procedurii sunt graduale si cronologice, fiind reglementate de art. 3 a. 1 litt. a – e: nominalizare, solicitare verificare încadrare, verificare propriu-zisa, încadrare expertiza tehnica a locurilor de munca, efectuare expertiza medicala.
F. de cele 2 aspecte învederate, este evident ca excepția inadmisibilității cererii reclamanților ar fi trebuit admisa de instanța de fond.
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune:
Instanța fond ar fi trebuit sa o admită in temeiul art.283 alin.(2) din Codul Muncii, ca urmare a nerespectării termenului de 3 ani de la data nașterii dreptului de a solicita instanței reîncadrarea locurilor de muncă în condiții speciale, în raport de data nașterii dreptului care este data intrării în vigoare al HG nr.1025/2003.
Intimata pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului sens în care a reiterat, în esență, susținerile din întâmpinarea formulată în fața primei instanțe.
În recurs nu s-au administrat alte probe.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a susținerilor părților, a prevederilor legale aplicabile și a probatoriului administrat în cauză, în conformitate cu art. 3041 Cod.pr.civ., Curtea constată următoarele:
§1. Cu privire la recursul pârâtei:
Se constată că recurenta invocă în susținerea recursului excepții dirimante, considerând că acțiunea nu ar fi trebuit respinsă ca nefondată ci ca urmare a admiterii uneia dintre aceste excepții.
Se mai constată că excepțiile lipsei calității procesual active, a prematurității și a inadmisibilității sunt toate bazate pe argumente referitoare la necesitatea și modalitatea de realizare a procedurii de încadrare a activității în condiții speciale astfel cum a fost stabilită de HG nr.1025/2003.
Dar, în condițiile în care pârâta nu și-a îndeplinit obligația de a derula procedura prevăzută de HG nr.1025/2003, reclamanții aveau posibilitatea de a sancționa această omisiune adresându-se instanței de judecată de vreme ce nu aveau posibilitatea ei înșiși să deruleze procedura administrativă astfel cum chiar recurenta susține. Pe de altă parte, într-o astfel de situație, când angajatorul omite să își îndeplinească obligațiile, nu se poate susține prematuritatea unui astfel de demers prin invocarea propriei turpitudini.
Concluzia este în acord cu dispozițiile art. 21 din Constituție, dar și a dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dispoziții care asigură deopotrivă accesul la o instanță de judecată în vederea dobândirii sau protejării unii drept recunoscut de lege, iar împrejurarea că pârâta nu a dat curs dispozițiilor legale nu poate constitui un fine de neprimire a cererii de chemare în judecată, instanța de judecată, având obligația și căderea să se pronunțe cu privire la legalitatea cererii formulate din prisma temeiurilor juridice invocate, dând o dezlegare corectă a acestora. Lipsa demersurilor efectuate de sindicat sau indiferența angajatorului în vederea încadrării activităților desfășurate de reclamanți în condiții speciale cu consecința inexistenței societății pârâte între societățile în care se desfășoară activități încadrate în condiții speciale nu poate constitui un motiv suficient de puternic în respingerea cererii reclamanților, câtă vreme activitatea desfășurată de aceștia se încadrează în condiții speciale din perspectiva HG nr. 1025/2003.
Curtea are în vedere în cauză legislația aplicabilă în perioada relevantă respectiv începând cu 01.04.2010 până la data formulării cererii de chemare în judecată – 26.10.2012, deci trebuie avute în vedere inclusiv prevederile HG nr. nr. 1025/2003 care era în vigoare în perioada relevantă.
Este adevărat că HG nr. nr. 1025/2003 a fost adoptată ulterior datei de 10.04.2001 dar trebuie avută în vedere și incidența Legii nr. 226/2006.
Astfel, potrivit art.1 din această lege, încadrarea anumitor activități în codiții speciale era recunoscută cu efect retroactiv de la 01.01.2001 astfel cum stabilea în mod expres textul legal respectiv.
Tocmai de aceea, potrivit art. 1 al.5 din Legea nr. 226/2006 se stabilea că pentru perioada cuprinsa intre 1 aprilie 2001 si data intrării in vigoare a acestei legi nu se datorează diferența dintre cota de contribuție de asigurări sociale datorata de angajator pentru condiții speciale de munca si cea declarata de către acesta.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune se reține că în mod corect prima instanță a avut în vedere că obiectul cererii este unul nepatrimonial astfel încât acesta nu este prescriptibil decât în cazul în care legea prevede în mod expres aceasta, ceea ce nu este cazul.
§2. Cu privire la recursul reclamanților:
Reclamanții au solicitat în cererea introductivă încadrarea activității lor în condiții speciale începând cu 01.04.2001 până „în prezent (la zi)”.
Ca urmare, Curtea se va pronunța în limitele învestirii instanței de fond adică pentru perioada 01.04.2001 – 26.10.2012 (data cererii de chemare în judecată), având în vedere legislația aplicabilă în perioada relevantă.
În cauză, activitatea desfășurată de reclamanți au fost încadrată anterior datei de 01.04.2001 în grupa I de muncă, aspect necontestat de către pârâtă ci, din contră, recunoscut prin întâmpinare și confirmat și în cuprinsul raportului de expertiză întocmit în cauză de expert I. D..
Trebuie avut în vedere că art.1 lit.a) din HG nr. 1025/2003 stabilea că locurile de munca in condiții speciale reprezintă acele locuri de munca unde exista factori de risc profesional, care, prin natura sarcinii de munca si a condițiilor de realizare a acesteia, conduc in timp la reducerea prematura a capacitații de munca, îmbolnăviri profesionale si la comportamente riscante in activitate cu urmări grave asupra securității si sănătății angajaților si/sau a altor persoane.
Apoi, unul dintre criteriile pentru încadrarea în condiții speciale a unor locuri de muncă era, potrivit art. 2 al.1 lit.a) din HG nr. 1025/2003 încadrarea locurilor de munca in grupa I de munca, anterior datei de 1 aprilie 2001.
Acest criteriu era îndeplinit.
Îndeplinirea celorlalte criterii prevăzute de art.2al.1 din HG nr. 1025/2003 a fost verificată cu ocazia efectuării expertizei tehnice în cauză.
În cauză, expertul desemnat a concluzionat, pe baza analizei activității pe care o implică fiecare tip de post ocupat de reclamanți, că aceste activități îndeplineau condițiile încadrării în condiții speciale de muncă.
În conformitate cu art. 201 Cod.pr.civ. vor fi avute în vedere concluziile expertizei.
Pe de altă parte, HG nr. 1025/2003 impunea angajatorului obligația de a nominaliza locurile de munca care se solicita a fi încadrate in condiții speciale, de a solicita verificarea activităților cuprinse in lista locurilor de munca in condiții speciale și de a solicita efectuarea expertizei tehnice.
Or, pârâta nu își poate invoca propria culpă pentru a susține imposibilitatea reclamanților de a se adresa instanței pentru a obține recunoașterea încadrării activității lor în condiții speciale.
Acest act normativ – HG nr.1025/2003 trebuie avut în vedere întrucât era actul normativ în baza căruia ar fi trebuit realizată încadrarea inițială a activității reclamanților în condiții speciale astfel încât raportarea trebuie făcută la prevederile acestuia.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 312 Cod.pr.civ. se va respinge ca nefondat recursul formulat de pârâtă dar se va admite recursul formulat de reclamanți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul formulat de recurenta pârâtă C. NAȚIONALĂ A ENERGIEI ELECTRICE (C.N.T.E.E.) TRANSELECTRICA S.A. cu sediul în București, .-4, sector 3, împotriva sentinței civile nr. 3069/17.07.2013 pronunțate de Tribunalul C. în dosarul nr._ .
Admite recursul formulat de recurenții reclamanți A. N., A. D. E., A. E., A. V., B. G.,C. D., C. M. A., C. C., C. M. C., C. L., C. T., D. G., D. C., D. D., E. M., G. I., G. M., G. V., I. C., I. S., I. M., I. M., M. N., M. V. A., M. R., M. L., N. C., N. A., N. R. N., N. F., O. H. C., O. A., P. G., P. F., R. P., S. D., S. S., S. A., S. T., S. T., T. C., T. G., T. C., V. I., Z. T. ȘI Z. G., toți cu domiciliul procesual ales la reclamantul M. L., în C., . nr.41, ..B, . civile nr. 3069/17.07.2013 pronunțate de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu recurenta pârâtă C. NAȚIONALĂ A ENERGIEI ELECTRICE (C.N.T.E.E.) TRANSELECTRICA S.A. cu sediul în București, .-4, sector 3.
Modifică în tot sentința.
Admite acțiunea.
Obligă pârâta să încadreze activitatea desfășurată de reclamanți în perioada 01.04.2001 – 26.10.2012 în condiții speciale de muncă corespunzător timpului lucrat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 2 decembrie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
M. B. R. A. J. Z.
Grefier,
D. R.
Jud.fond: M.S. S.
Red.dec.jud.A. R.
3 ex. - 30.12.2013
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 450/2013.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 852/2013.... → |
|---|
