Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 158/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 158/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 16-04-2014 în dosarul nr. 4114/118/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.158/CM
Ședința publică din data de 16 aprilie 2014
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
Completul compus din:
Președinte - R. A.
Judecător – M. B.
Grefier - G. I.
Pe rol, pronunțarea apelului civil formulat de apelanta pârâtă S.C. „O. T.” S.A. – cu sediul în municipiul C., ., județul C., împotriva sentinței civile nr.3693 din data de 02 octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu intimata reclamantă Ș. A. E. – cu domiciliul procesual ales la cabinet avocat B. I. C. cu sediul în municipiul C., . nr.2B, ., ., având ca obiect – contestație decizie de concediere.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 08 aprilie 2014, fiind consemnate în încheierea de ședință ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, și când instanța pentru a da posibilitatea apelantei pârâte, prin reprezentant, de a depune concluzii scrise și, având nevoie de timp pentru a delibera, conform art.396 alin.1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea la data de 16 aprilie 2014, când a pronunțat următoarea hotărâre.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată la 11.04.2013, reclamanta Ș. A. E. a solicitat în contradictoriu cu pârâta . anularea deciziei pârâtei nr. 96/12.03.2013, obligarea acesteia la reintegrarea reclamantei în funcția avută anterior și la plata drepturilor salariale cuvenite până la reintegrare și a cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că desființarea locului de muncă nu se fundamentează pe o cauză reală și serioasă. De asemenea, decizia contestată nu cuprinde criteriul de selecție a postului desființat și încalcă art. 47 și 114 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
Prin întâmpinare înregistrată la 30.04.2013, pârâta a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, întrucât concedierea reclamantei a intervenit în condiții obiective, ca urmare a planului de restructurare și reorganizare pe anul 2012 și deciziilor consiliului de administrație nr. 19/28.02.2012 și 134/7.09.2012. În cauză a avut loc o concediere individuală, astfel că nu sunt aplicabile criteriile de selecție prevăzute de art. 114 din contractul colectiv de muncă, iar concedierea a fost dispusă în baza art. 65-67 C. Mc., caz în care decizia nu trebuia să cuprindă lista locurilor de muncă disponibile din unitate și termenul în care salariații urmează să opteze pentru ocuparea lor.
Pentru dovedirea pretențiilor și a apărărilor formulate, instanța a administrat proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar decizia atacată, preavizul nr._/13.09.2012, structura personalului la 15.08.2012, 1.12.2012, 1.08.2012, 15.09.2012 și 1.03.2013, deciziile consiliului de administrație nr. 134/7.09.2012 și 19/28.02.2012, contractul individual de muncă nr. 6637/20.10.2010, procese-verbale de examinare, programul de restructurare 2012, organigrame ale pârâtei, regulamentul de organizare și funcționare a serviciului privat pentru situații de urgență nr. 11/2012, note de fundamentare privind participarea unor salariați la cursuri de calificare.
Prin sentința civilă nr.3693/02.10.2013 pronunțată de Tribunalul C. s-a admis acțiunea; s-a anulat decizia pârâtei nr. 96/12.03.2013; a obligat pârâta la reintegrarea reclamantei în funcția deținută anterior concedierii și la plata către reclamant a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat dacă nu ar fi fost concediată, de la 16.03.2013 (data concedierii) până la reintegrarea efectivă.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Între părți s-au stabilit raporturi de muncă, prin contractul individual de muncă nr. 6637/20.10.2010, reclamanta fiind angajată a pârâtei ca portar și ulterior ca pompagiu PSI.
Prin programul de restructurare 2012, aprobat prin decizia consiliului de administrație nr. 19/28.02.2012, pârâta a prevăzut reducerea numărului de angajați cu 30 de persoane în cursul anului 2012, începând cu semestrul al doilea al anului, în vederea reducerii cheltuielilor de personal cu aproximativ 350.000 lei, precum și alte măsuri menite să ducă la reducerea cheltuielilor.
În continuare, prin decizia consiliului de administrație nr. 134/7.09.2012 a fost aprobată modificarea organigramei societății începând de la 15.09.2012 ca urmare a desființării a 17 posturi ocupate și a 19 posturi ocupate. Între posturile desființate se aflau și 2 posturi de pompagiu PSI din cadrul secției Platformă Port.
Prin preavizul nr._/13.09.2012 pârâta a acordarea reclamantei termenul de preaviz de 30 de zile lucrătoare în perioada 15.09.2012 – 26.10.2012, iar prin decizia nr. 96/12.03.2013 a dispus încetarea contractului individual de muncă al reclamantei începând de la 16.03.2013, în baza art. 65 C. Mc., reținând următoarele motive de fapt: măsura nr. 1 din planul de restructurare și reorganizare pentru anul 2012, situația economică a societății, prezentată în referatul nr. 318/_/3.09.2012, din care rezultă pierderile înregistrate de societate, urmare a nerealizării prgramului fizic comparativ cu planul de prestații estimat, necesitatea adoptării unor măsuri urgente la nivelul societății care să asigure reducerea cheltuielilor corespunzător nerealizării veniturilor în vederea încadrării în indicatorii de eficiență prevăzuți în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat pentru anul 2012, necesitatea adoptării măsurii concedierii individuale pentru motive care nu țin de persoana salariatului și desființarea unui post de dispecer centru de alarmă din cadrul serviciului Pază.
În ceea ce privește motivele de nelegalitate invocate de reclamantă, instanța reține că, potrivit art. 76 C. Mc., decizia de concediere se comunica salariatului în scris si trebuie sa contina în mod obligatoriu: (…) c) criteriile de stabilire a ordinii de prioritati, conform art. 69 alin. 2 lit. d), numai în cazul concedierilor colective. Cum însă concedierea reclamantei nu a avut loc în procedură colectivă, ci individuală, decizia este valabilă și în lipsa indicării criteriilor respective.
De asemenea, potrivit art. 76 C. Mc., decizia de concediere se comunica salariatului în scris si trebuie sa contina în mod obligatoriu: (…) d) lista tuturor locurilor de munca disponibile în unitate si termenul în care salariatii urmeaza sa opteze pentru a ocupa un loc de munca vacant, în conditiile art. 64. Art. 64 C. Mc. privește numai cazul în care concedierea se dispune pentru motivele prevazute la art. 61 lit. c) si d), adică: c) în cazul în care, prin decizie a organelor competente de expertiza medicala, se constata inaptitudinea fizica si/sau psihica a salariatului, fapt ce nu permite acestuia sa îsi îndeplineasca atributiile corespunzatoare locului de munca ocupat; d) în cazul în care salariatul nu corespunde profesional locului de munca în care este încadrat.
Cum reclamanta nu a fost concediată în condițiile art. 61 lit. c) sau d) C. Mc., deci nici în condițiile art. 64 C. Mc., decizia contestată nu trebuia să cuprindă lista tuturor locurilor de munca disponibile în unitate si termenul în care salariatii urmeaza sa opteze pentru a ocupa un loc de munca vacant.
În ceea ce privește art. 47 și 114 din contractul colectiv de muncă, reclamanta nu a formulat critici concrete, în afara celor legate de criteriile de selecție despre care s-a reținut deja că nu sunt aplicabile pentru că nu a avut loc o procedură de concediere colectivă.
Rezultă astfel că decizia atacată întrunește cerințele de legalitate, în continuare urmând a fi analizate susținerile reclamantei privind netemeinicia acesteia, respectiv fundamentarea desființării postului pe o cauză reală și serioasă.
Potrivit art. 65 alin. 2 C. Mc., desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.
Pentru a dovedi că desființarea unui post are o cauză reală și serioasă, angajatorul nu este ținut să prezinte în cuprinsul deciziei de concediere ansamblul de analize economice și strategia sa de dezvoltare în viitor ori intenția de încetare a activității, pe baza cărora a hotărât desființarea postului, și nici nu este ținut să dovedească eficiența economică a acestora, chestiuni care oricum nici nu ar putea face obiectul controlului judecătoresc din punctul de vedere al oportunității, întrucât țin de libertatea fiecărui profesionist de a-și conduce propria activitate în conformitate cu obiectivele și priceperea proprie. Sensul legii nu este ca angajatorul să dovedească oportunitatea desființării postului în privința rezultatelor activității, ci de a garanta cenzurarea de către instanțele judecătorești a posibilei conduite abuzive a acestuia, în cazurile în care desființarea postului se face exclusiv pentru a concedia salariatul respectiv în lipsa incidenței altui motiv de încetare a contractului individual de muncă, fără ca desființarea postului să aibă vreo legătură cu activitatea desfășurată de angajator.
Cauza este reală dacă aceasta există cu adevărat, adică dacă motivația prezentată pentru desființarea locului de muncă are corespondent în realitate. Din acest punct de vedere, programul de restructurare depus la dosar și cele două decizii menționate mai sus ale consiliului de administrație, prin care se invocă necesitatea încadrării în indicatorii de eficiență prevăzuți în bugetul de venituri și cheltuieli, în contextul nerealizării veniturilor estimate din activitatea prestată, dovedesc și legitimează preocupările pârâtei pentru reducerea cheltuielilor, o cale în acest scop fiind inclusiv desființarea unor locuri de muncă.
Instanța nu poate cenzura calitatea managementului angajatorului sub aspectul modalității alese de reducere a cheltuielilor și nici nu se poate pronunța asupra oportunității măsurii desființării locului de muncă. Astfel, afirmarea de către pârâtă a preocupării pentru reducerea cheltuielilor prin acte ale consiliului de administrație, pe baza informațiilor contabile din programul de restructurare, impune reținerea caracterului real al cauzei desființării locului de muncă.
Cerința ca desființarea locului de muncă să aibă o cauză serioasă presupune, alături de existența unei motivații reale, ca această motivație să fie și asumată de angajator, nefiind suficient ca ea să fie doar afirmată. Astfel, preocuparea angajatorului trebuie să se îndrepte în mod concret către obiectivul care corespunde cauzei reale a desființării locului de muncă, altfel cauza respectivă nefiind una serioasă.
Reclamanta a susținut că această cauză este serioasă doar când desființarea postului este impusă de necesități evidente privind îmbunătățirea activității și nu disimulează realitatea, iar cauza serioasă este aceea care face imposibilă continuarea activității la un loc de muncă, fără pagube pentru angajator. Această susținere necesită să fie nuanțată în cele ce urmează.
Prin programul de restructurare s-a prevăzut că măsura reducerii numărului de angajați cu 30 de persoane ar reduce cheltuielile de personal cu aproximativ 350.000 lei. Nu există dovezi că acest obiectiv ar disimula realitatea, fiind evident că desființarea unor posturi conduce de principiu la reducerea cheltuielilor, iar reclamanta nu a invocat nici un alt scop concret al concedierii sale, astfel că nici instanța nu are vreun motiv să-l suspecteze.
Cauza desființării locului de muncă este serioasă când prin aceasta se urmărește cu adevărat reducerea cheltuielilor, fără a fi necesar ca prin aceasta angajatorul să își fi rezolvat toate problemele financiare și organizatorice ori să fi evitat . plată. Angajatorului îi este cerut, din perspectiva art. 65 C. Mc., doar să prezinte o motivație rezonabilă a desființării locului de muncă, bazată pe date obiective ținând de eficiența activității sale, suficient de serioasă încât să permită a se verifica dacă măsura în cauză nu a urmărit doar concedierea salariatului respectiv, printr-o modalitate ocolită, adică prin fraudă la lege. Dimpotrivă, în cadrul unei contestații la decizia de concediere nu este posibil ca instanța să indice angajatorului care alte măsuri economice ar fi fost mai eficiente decât desființarea postului ori să îi impună concluzia că profitul pe care îl obține este suficient de mare și reducerea cheltuielilor nu se impune, întrucât prin aceasta ar aduce atingere art. 135 din Constituție, potrivit căruia economia României este economie de piață, bazată pe libera inițiativă și concurență, iar statul (deci inclusiv instanțele judecătorești) trebuie să asigure libertatea comerțului, ceea ce înseamnă inclusiv libertatea de eficientizare a unei activități comerciale indiferent de gradul ei actual de profitabilitate.
Raportat la datele speței, deși la nivel declarativ cauza desființării locului de muncă al reclamantei pare una serioasă, eficientizarea activității prin reducerea cheltuielilor fiind o preocupare legitimă dintre cele mai importante ale oricărui angajator, instanța constată că în realitate această cauză serioasă nu a fost asumată în cazul concret dedus judecății, fapt care rezultă din următoarele două aspecte de fapt.
În primul rând, potrivit precizărilor depuse de pârâtă la termenul din 23.09.2013, pârâta a efectuat cursuri de calificare în funcția de pompagiu, pentru personalul încadrat în astfel de funcții care avea calificări obținute în perioada 1991-1996, dar care nu deținea diplome de calificare. Altfel spus, pentru . la situația pompagiilor rămași în funcție, aceștia au fost înscriși la cursuri de calificare.
Cu toate acestea, prin nota de fundamentare nr. 1975/23.05.2013, semnată de directorul general al pârâtei și de șeful serviciului de resurse umane, s-a propus la participarea la cursul de pompagiu a doamnei Bachmatchi M., operator tablou de comandă în cadrul compartimentului contorizare, pe motiv că se impune asigurarea de personal calificat pentru casele de pompe din cadrul secțiilor platformă, urmare a îndeplinirii condițiilor de pensionare a unui număr mare de angajate care ocupă postul de pompagiu.
Rezultă astfel că, dacă la 12.03.2013 reclamanta a fost concediată pentru a se face economii, la 23.05.2013 s-a observat că „un număr mare” de pompagii au îndeplinit deja condițiile de pensionare – de vreme ce propunerea de școlarizare s-a făcut „urmare” a îndeplinirii acestor condiții. Așa fiind, este cert că vacantarea cel puțin a unui post de pompagiu urma a se face în termen de câteva luni de la data concedierii reclamantei, lucru care nu putea să fie necunoscut conducerii pârâtei la acea dată, astfel că în loc să se aștepte pensionarea oricăruia dintre pompagiii care compuneau acel „număr mare” a fost aleasă concedierea reclamantei, cu consecința previzibilă a încadrării în viitorul apropiat a altei persoane, ceea ce a presupus și cheltuieli suplimentare constând în suportarea costului cursului de calificare.
Astfel, reducerea cheltuielilor de personal, deși declarată, nu a constituit un obiectiv asumat în realitate de către pârâtă, întrucât în realitate și-a impus cheltuieli suplimentare pentru a ocupa în scurt timp un post similar celui desființat.
În al doilea rând, din precizările pârâtei din 9.09.2013 rezultă că, dintre persoanele care urmau a fi concediate în baza aceluiași plan de reorganizare și hotărâri ale consiliului de administrație, 5 persoane au fost încadrate în alte posturi, ceea ce înseamnă că în privința acestora nu s-a produs o reducere semnificativă a cheltuielilor de personal. Comparând numărul acestor persoane cu cel al persoanelor concediate (10, dintre care și reclamanta), se observă că o treime din numărul salariaților care urma să fie concediați de fapt nu au fost concediați, fapt care întărește concluzia anterioară a instanței că pârâta nu și-a asumat în realitate reducerea cheltuielilor de personal drept cauză a desființării locului de muncă al reclamantei, caz în care această preconizată reducere a cheltuielilor rămâne să se prezinte exclusiv ca un pretext pentru concedierea reclamantei, situat în afara motivelor pentru care legea permite acest lucru.
Caracterul neserios astfel constatat al cauzei desființării locului de muncă face ca decizia de concediere a reclamantei să fie nelegală, fiind emisă cu încălcarea art. 65 alin. 2 C. Mc.
Potrivit art. 80 alin. 1 și 2 C. Mc., în cazul în care concedierea a fost efectuata în mod netemeinic sau nelegal, instanța a dispus anularea ei si a obligat angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul. La solicitarea salariatului instanta care a dispus anularea concedierii a repus părtile în situatia anterioara emiterii actului de concediere.
Ca urmare, în baza acestui text legal, întrucât desființarea postului reclamantei nu a avut la bază o cauză serioasă, instanța a anulat decizia pârâtei nr.96/12.03.2013 și a obligat pârâta la reintegrarea reclamantei în funcția deținută anterior concedierii. De asemenea, a obligat pârâta să plătească reclamantei o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat dacă nu ar fi fost concediată, de la 16.03.2013 (data concedierii) până la reintegrarea efectivă.
Această hotărâre a fost completată prin sentința civilă nr.4236 din data de 18 noiembrie 2013, pronunțată de Tribunalul C. prin care s-a admis cererea de completare a dispozitivului formulată de reclamanta Ș. A. E. și s-a dispus completarea sentinței civile nr. 3693/2.10.2013 a Tribunalului C., secția I civilă, în sensul respingerii cererii reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
Împotriva acestei soluții a formulat recurs pârâta. În motivarea apelului său, acesta a arătat următoarele:
Așa cum reiese din organigramele depuse la dosar precum și din statele de personal, desființarea postului de pompagiu PSI în cadrul Secției Port, ocupat de recurent a fost efectivă. Din totalul de 12 posturi pompagiu PSI în cadrul Secției Port existente la data de 01.06.2012, au rămas doar 10 posturi la data de 15.09.2012.
Învederează instanței faptul că desființarea postului reclamantei a avut o cauză reală și serioasă, fiind impusă de dificultățile economice prin care a trecut societatea.
Astfel, prin Raportul Directorului Economic nr.318/_/03.09.2012, privind analiza economico-financiară a S.C. O. terminal S.A. pe primele două trimestre ale anului 2012, rezultă în mod cert faptul că situația cantităților de produse derulate a fost mai mică decât cea preconizată, fiind afectate veniturile societății și implicit fondul de salarii.
Pentru a reține cauza reală și serioasă a reorganizării, consideră că este suficient ca angajatorul să urmărească eficientizarea propriei activități în scopul utilizării cu randament maxim a resurselor umane și financiare.
Prin restructurarea personalului în baza art.65 Codul muncii, angajatorul a înțeles să aplice orice modificare a structurii interne precum și orice măsură de ordin organizatoric, vizând creșterea performanțelor în activitate.
Subliniază faptul că bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2012, pentru S.C. O. T. S.A. a fost aprobat prin H.G.nr.265/2012. În art.2 al acestei hotărâri se prevede că dacă nu se realizează veniturile societatea poate efectua cheltuieli în funcție de realizarea veniturilor, cu încadrarea în indicatorii de eficiență aprobați.
Astfel, conducerea societății a fost nevoită să aplice decizia restructurării societății (pe lângă alte măsuri) având în vedere că realizarea veniturilor aprobate prin lege, indică un trend descendent de scădere drastică veniturilor, și nerealizarea programului fizic comparativ cu planul de prestații estimat pentru anul 2012.
Referitor la Nota de fundamentare nr.1975/23.05.2013, pe care instanța de fond o invocă, motivând neseriozitatea desființării postului intimatei, arată că instanța de fond în mod greșit a reținut că managementul societății nu a previzionat faptul că se vor elibera posturi de pompagii în urma pensionării unui număr mare de salariați.
Așa cum se poate observa, decizia nr.134 a Consiliului de Administrație, prin care s-a aprobat desființarea postului reclamantei s-a adoptat în data de 07.09.2012.
Precizează în acest sens, că cei 7 salariați care ocupau postul de pompagiu, s-au pensionat, la cerere, cu reducerea vârstei standard, ca urmare a grupelor de muncă, după data de 01.01.2013, situație pe care societatea nu putea să o prevadă.
Arată faptul că pe locul celor 7 pompagii nu s-au făcut angajări, întrucât Planului de măsuri al societății nu dă dreptul acesteia de a angaja personal extern.
Cu referire la reținerea instanței de fond că s-au efectuat cursuri de calificare în funcția de pompagiu, că societatea a făcut cheltuieli, aduce la cunoștință că în cadrul societății există un Plan de școlarizare și perfecționare pentru angajații societății.
Or, în condițiile în care societatea a avut nevoie de personal pentru alte funcții, decât cele desființate, a înțeles să organizeze cursuri de recalificare pentru personalul existent sau concursuri, exclusiv interne, pentru ocuparea acestora, la care au participat și salariați ale căror posturi au fost desființate.
În urma câștigării acestor concursuri, unui număr de 5 persoane li s-a anulat preavizul și s-a procedat la întocmirea de acte adiționale la contractul individual de muncă pentru funcțiile ocupate prin concurs.
Face mențiunea că reclamanta nu s-a înscris la nici un concurs intern pentru ocuparea altui post, aceasta nefăcând nici un demers în acest sens. În funcție de necesitatea șefilor de punct de lucru, acestea au fost scoase la concurs intern, unde se putea înscrie absolut orice angajat, indiferent dacă era în preaviz sau nu.
Instanța de fond se folosește de buna-credință a societății pârâte care în demersul său de a diminua efectele concedierilor a organizat concursuri cu selecție exclusiv internă și induce ideea că societatea a favorizat anumite persoane pentru ocuparea anumitor posturi scoase la concurs.
Arată că insistă în ideea potrivit căreia conducerea societății este suverană în privința modului de organizare internă, a stabilirii compartimentelor funcționale, împărțirii atribuțiilor fiecăruia, alocării unui anumit număr de angajați în deservire, etc.
Acest lucru se poate observa din faptul că întregul proces de selecție internă a avut loc pe o perioadă mai lungă de timp, în funcție de data întocmirii referatului șefului de punct de lucru.
În principiu, o atare reorganizare nu trebuie neapărat să aibă și un rezultat pe plan economic, în sens de economie, de scădere a cheltuielilor cu salariul, fiind suficientă îmbunătățirea activității, a condițiilor de muncă, a rezultatelor specifice.
Intimata nu a formulat întâmpinare, depunând concluzii scrise prin care a solicitat respingerea apelului, reiterând, în esență, susținerile din cererea introductivă.
În apel nu s-au administrat alte probe.
Analizând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, a susținerilor părților, a prevederilor legale aplicabile și a probatoriului administrat în cauză, în conformitate cu art. 476 – 480 Cod.pr.civ., Curtea constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
Este adevărat că angajatorul are, potrivit art.40 al.1 lit.a) din Codul Muncii prerogativa organizării propriei activități ceea ce poate însemna inclusiv desființarea unor locuri de muncă și efectuarea unor concedieri în consecință, pentru a mări eficiența activității inclusiv prin redistribuirea atribuțiilor și reducerea cheltuielilor cu salarizarea.
Totuși, aceste măsuri nu pot fi luate în mod discreționar, legiuitorul instituind măsuri de protecție ale angajaților prin impunerea unor condiții cum sunt cele cuprinse în art.65 din Codul Muncii.
Astfel, potrivit acestui text legal, pentru a se reține legalitatea concedierii determinate de desființarea postului, aceasta din urmă trebuie să aibă un caracter efectiv și să aibă o cauză reală dar și serioasă.
În cauză, în mod corect Tribunalul a reținut că aceste condiții nu sunt îndeplinite.
Astfel, pe de o parte, în cauză nu poate fi vorba de eficientizarea activității prin preluarea atribuțiilor reclamantei de către alți angajați de vreme ce ulterior, după un interval relativ scurt de timp, de aproximativ două luni, apelanta pârâtă a constatat că este necesară încadrarea altei persoane pe aceeași funcție ocupată anterior de reclamantă.
Susținerile apelantei că această măsură a fost determinată de o situație neprevăzută nu pot fi reținute întrucât în nota de fundamentare nr.1975/23.05.2013 se justifică măsura prin aceea că mai mulți angajați au îndeplinit condițiile de pensionare iar nu faptul că ar fi solicitat pensionarea anticipată.
Într-adevăr, pensionarea înainte de împlinirea vârstei standard de pensie este o împrejurarea care nu poate fi în mod necesar cunoscută de angajator, cu excepția cazului în care se probează contrariul, însă îndeplinirea condițiilor de pensie este o împrejurarea cunoscută angajatorului care păstrează toate datele angajaților și are evidența acestora iar necunoașterea acestei împrejurări îi este imputabilă, fiind necesar a se reține că putea și trebuia să aibă în vedere aceste situații.
Pe de altă parte, potrivit art.56 al.1 lit.c) din Codul Muncii, contractul individual de muncă încetează de drept la data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare.
Ca urmare, apelanta nu putea fi surprinsă de încetarea contractelor individuale de muncă ale angajaților respectivi, aceasta operând de drept, la date pe care putea și trebuia să le cunoască, iar nu la cererea angajatului la o dată imprevizibilă.
Pe de altă parte, nu se poate reține nici necesitatea măsurii din perspectiva reducerii cheltuielilor de personal în condițiile în care chiar apelanta susține că din cele 12 posturi de pompagiu au fost desființate doar două în timp ce din cele 36 de posturi desființate numai 17 erau ocupate, celelalte 19 nefiind ocupate astfel încât nu generau nici o cheltuială a cărei eliminare să se fi urmărit, putând fi de altfel păstrate în aceleași condiții, fără a fi ocupate și fără a genera cheltuieli.
Ca urmare, eficiența economică a măsurii desființării posturilor trebuie analizată numai din perspectiva celor 17 posturi ocupate.
În aceste condiții, în mod corect a reținut prima instanță relevanța menținerii în alte locuri de muncă a unei părți dintre angajații propuși inițial spre concediere.
Or, având în vedere că din Decizia nr.134/07.09.2012 a consiliului de administrație rezultă că numărul de posturi s-a redus de la 1232 la 1196 din care în realitate 19 posturi nu erau ocupate iar 5 angajați nu au mai fost concediați, rezultă că în realitate este vorba despre 12 angajați concediați din mai mult de o mie.
Ca urmare, apelanta nu poate justifica realizarea unei economii din perspectiva cheltuielilor de salarizare atât de importantă încât să justifice desființarea postului reclamantei raportat la modul de organizare a activității, în condițiile în care, locul său de muncă a fost ocupat la scurt timp de o altă persoană.
Nu se justifica o astfel de măsură nici din perspectiva prevederilor art.2 din HG NR.265/2012 întrucât apelanta nu a dovedit că prin cheltuielile de personal ar fi depășit bugetul aprobat și nici impactul economic al concedierii reclamantei din această perspectivă invocată.
Din această perspectivă este lipsită de relevanță și împrejurarea că reclamanta nu a participat la concursuri pentru ocuparea altor posturi, ceea ce este în discuție fiind legalitatea concedierii sale prin desființarea locului de muncă angajat iar nu posibilitatea de a ocupa un alt loc de muncă în cadrul societății.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 480 Cod.pr.civ. se va respinge apelul ca nefondat.
În conformitate cu art.451 Cod.pr.civ. va fi obligată apelanta către intimată la 2.000 lei cheltuieli de judecată – factura și chitanța . nr.509/07.04.2014 – av.B. I. C. – Baroul C..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul civil formulat de apelanta pârâtă S.C. „O. T.” S.A. – cu sediul în municipiul C., ., județul C., împotriva sentinței civile nr.3693 din data de 02 octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu intimata reclamantă Ș. A. E. – cu domiciliul procesual ales la cabinet avocat B. I. C. cu sediul în municipiul C., . nr.2B, ., ., ca nefondat.
Obligă apelanta către intimat la 2.000 lei cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 aprilie 2014.
Președinte, Judecător,
R. A. M. B.
Grefier,
G. I.
Jud.M.S.-S.
Red.dec.jud. A. R./4 ex.
Data: 16.05.2014
Emis 2 comunicări/04.06.2014
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 433/2014.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 220/2014.... → |
|---|
