Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 167/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 167/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 04-11-2014 în dosarul nr. 8861/118/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 167/AS
Ședința publică din 04 noiembrie 2014
Complet specializat pentru cauze privind
conflictele de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE - R. A.
JUDECĂTOR - M. B.
GREFIER - M. D.
Pe rol soluționarea apelului civil declarat de apelanta pârâtă C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C., cu sediul în C., ., împotriva sentinței civile nr. 292 din 10 februarie 2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, având ca obiect contestație decizie de pensionare, în contradictoriu cu intimata reclamantă S. M., domiciliată în C., ., ., . și intimata pârâtă C. NAȚIONALĂ DE PENSII PUBLICE BUCUREȘTI, cu sediul în București, ., sector 2.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru intimata reclamantă S. M., avocat B. A., în baza împuternicirii avocațiale nr._ din 20 august 2014 depuse la dosar, lipsind apelanta pârâtă C. Județeană de Pensii C. și intimata pârâtă C. Națională de Pensii Publice București.
Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 155 și următoarele Cod procedură civilă.
Apelul este declarat și motivat în termenul legal prevăzut de lege și scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Întrebat fiind, apărătorul intimatei reclamante S. M. arată că nu mai au alte cereri de formulat, probe de propus sau excepții de invocat, solicitând cuvântul pe fond.
Curtea, luând act de apărătorului intimatei reclamante S. M., în sensul că nu mai sunt cereri de formulat, probe de propus sau excepții de invocat, în temeiul dispozițiilor art. 392 Cod procedură civilă declară deschise dezbaterile și acordă cuvântul pe fond.
Apărătorul intimatei reclamante S. M., având cuvântul solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond ca fiind temeinică și legală.
Apreciază că în mod corect prima instanță a admis capătul de cerere privind încadrarea în grupa a II-a de muncă în procentajul respectiv și a valorificat veniturile brute în conformitate cu prevederile Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 19/2011.
De asemenea, în mod corect a valorificat adeverința eliberată de S.C. Proiect S.A. privind sporul de acord global.
Fiind lămurită cu privire la cauza dedusă judecății, în conformitate cu dispozițiile art. 394 alin.1 Cod procedură civilă, instanța declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra apelului.
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._ reclamanta S. M. a chemat în judecată pe pârâta C. Județeană de Pensii C., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună anularea în parte a deciziei nr._/15.07.2013 și obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii privind pensia anticipată parțială, prin care să ia în calcul activitatea desfășurată în grupa a II-a de muncă în perioada 01.09._91 și să diminueze penalitatea aplicată la calculul pensiei.
Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la recalcularea pensiei începând cu data de 01.09.013, cu luarea în calcul a adeverinței nr. 1308/18.01.2010 emisă de S.C. Proiect S.A.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin decizia contestată a fost înscrisă la pensia anticipată parțială, drepturile de pensie fiindu-i acordate cu începere din data de 29.01.2013. Printre înscrisurile depuse la dosarul administrativ, s-a aflat și adeverința nr._/14.04.2010 emisă de CONSULTA 99 S.P.R.L., potrivit căreia în perioada 01.09._91 a fost încadrată în grupa a II-a de muncă, în procent de 70%, în temeiul art. 2 din H.G. nr. 559/1990 și pct. 5 din Anexa 2 la Ordinul nr. 50/1990.
Reclamanta a susținut că pârâta nu a valorificat stagiul de cotizare realizat în grupa a II-a de muncă, fără a motiva decizia sub acest aspect, ulterior invocând faptul că lipsește baza legală pentru a se lua în considerare grupa de muncă. Or, adeverința emisă de fostul angajator are putere probatorie până la înscrierea în fals, emitentul fiind răspunzător de valabilitatea și corectitudinea datelor înscrise.
Cu referire la adeverința nr. 1308/18.01.2010 emisă de S.C. Proiect S.A., reclamanta a învederat că aceasta atestă veniturile realizate în acord global, fiind înregistrată la C. de Pensii cu cererea de recalculare nr. 583C/05.08.2013, fără a fi avută în vedere de pârâtă la calcularea pensiei. Conduita pârâtei este contrară însă dispozițiilor Legii nr. 263/2010, potrivit cărora sporurile cu caracter permanent pentru care s-a datorat și s-a achitat contribuția de asigurări sociale, fac parte din baza de calcul a pensiilor. În acest sens, s-a pronunțat și Decizia în interesul legii nr. 19/2011, referitoare chiar la formele de retribuire obținute în acord global prevăzute de Legea nr. 57/1974.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar înscrisuri: decizia nr._/15.07.2013 privind acordarea pensiei anticipate parțiale, copia carnetului de muncă, adeverința nr. 1308/18.01.2010 emisă de S.C. Proiect S.A., adeverința nr._/14.04.2011 emisă de lichidator judiciar Consulta 99 SPRL, proces-verbal nr. 9862/22.06.1990 întocmit de S.C. Danubiana S.A.
În apărare, pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prematurității formulării acțiunii, pentru motivul că reclamanta s-a adresat instanței de judecată mai înainte de soluționarea contestației administrative prevăzute de art. 149 din Legea 263/2010.
Prin adresa nr. G/2787/04.12.2013 emisă de C. Națională de Pensii Publice, a fost înaintată la dosar Hotărârea nr. 6399/02.12.2013 emisă de Comisia Centrală de Contestații din cadrul acestei instituții, hotărâre prin care a fost respinsă contestația administrativă formulată de reclamantă.
La termenul din 11.12.2013, reclamanta a depus la dosar precizări scrise prin care a indicat cadrul procesual pasiv al cererii, în sensul chemării în judecată și a pârâtei C. Națională de Pensii Publice, solicitând totodată anularea Hotărârii nr. 6399/02.12.2013 emisă de pârâta menționată.
Prin notele scrise depuse la dosar la ultimul termen de judecată, pârâta C. Județeană de Pensii C. a învederat că activitatea desfășurată de reclamantă în perioada 01.09._91 nu a fost valorificată în grupa a II-a de muncă, întrucât funcția de desenator tehnic nu se încadrează în prevederile legale menționate de adeverința nr._/14.04.2011.Totodată, în mod corect nu au fost valorificate sumele reprezentând venituri în acord global, întrucât acestea nu reprezintă sporuri cu caracter permanent conform Anexei 15 la HG 257/2011 privind Normele metodologice de aplicare a Legii 263/2010.
Prin sentința civilă nr. 292 din 10 februarie 2014 Tribunalul C. a admis acțiunea formulată; a anulat decizia nr._/15.07.2013 privind acordarea pensiei anticipate parțiale; a obligat pârâta să emită o nouă decizie privind acordarea pensiei anticipate parțiale, cu luarea în considerare a perioadei 01.09._91 ca fiind lucrată în grupa a II a de muncă, în procent de 70% și cu aplicarea unei diminuări de 30%, pentru 40 de luni de anticipare; a obligat pârâta să recalculeze pensia reclamantei cu luarea în considerare a adeverinței nr. 1308/18.01.2010, emisă de S.C. Proiect S.A., începând cu data de 01.09.2013; a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 350 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a avut în vedere următoarele:
Prin cererea înregistrată la C. de Pensii sub nr._/29.01.2013, reclamanta a solicitat înscrierea la pensia anticipată parțială.
Cererea de pensionare a fost soluționată prin decizia nr._/15.07.2013, prin care s-a stabilit în favoarea reclamantei o pensie anticipată parțială în cuantum de 349 lei, aferentă unui punctaj mediu anual 0,_ și cu aplicarea unei diminuări de 43,50%, pentru un număr de 58 de luni de anticipare. Potrivit buletinului de calcul anexat deciziei de pensionare, elementele avute în vedere de pârâtă au fost stagiul total de cotizare de 35 ani, 8 luni și 23 de zile, efectuat în condiții normale de muncă, stagiul complet de cotizare de 30 ani și 8 luni, vârsta standard de pensionare de 60 ani și 8 luni, respectiv vârsta la data cererii de pensionare de 55 ani și 10 luni.
Prin cererea de față, reclamanta a contestat refuzul pârâtei de a valorifica perioada lucrată în grupa a II a de muncă, în condițiile în care vechimea în grupă superioară de muncă ar fi atras o reducere a vârstei standard de pensionare și implicit a numărului lunilor de anticipare. Pe parcursul soluționării acțiunii, a fost emisă Hotărârea nr. 6399/02.12.2013, prin care pârâta C. Națională de Pensii Publice a respins contestația administrativă formulată de reclamantă, confirmând astfel legalitatea și temeinicia deciziei de pensionare.
Procedând la examinarea înscrisurilor care alcătuiesc dosarul administrativ, instanța a constatat că reclamanta a prezentat instituției pârâte adeverința nr._/14.04.2011, emisă de lichidatorul judiciar CONSULTA 99 S.P.R.L., prin care se atestă faptul că în perioada 01.09._91 a avut funcția de desenator tehnic, fiind încadrată în grupa a II-a de muncă, în procent de 70%, conform Ordinului nr. 50/1990 al Ministrului Muncii și Protecției Sociale, Anexa 2, pct. 5 și art. 2 din H.G. nr. 559/1990.
Prin urmare s-a reținut că, pârâta a refuzat să ia în considerare relații referitoare la condițiile în care reclamanta a realizat stagiul de cotizare avut în vedere la stabilirea drepturilor de pensie, cu toate că aceste relații rezultau din înscrisuri cu valoare probatorie de necontestat sub acest aspect, potrivit prevederilor Legii nr. 263/2010, respectiv adeverința eliberată de lichidatorul judiciar al fostului angajator.
Astfel, prin art. 6 din Ordinul nr. 50/1990 se prevede în mod expres că nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).Totodată, art. 2 din H.G. nr. 1223/1990 stabilește că nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupa a II-a de muncă, se face de consiliile de administrație, împreună cu sindicatele libere din unități.
Prin urmare, în condițiile în care reclamantei i s-a recunoscut prestarea activității în procent de 70% în condiții specifice grupei a II-a de muncă, acest drept fiind înscris în adeverința emisă de fostul angajator, prin lichidator judiciar, instanța a reținut că pârâta avea obligația de a lua în considerare respectivele mențiuni, neavând nici o competență de a reaprecia situația personalului.
Valorificarea stagiului de cotizare realizat în grupa a II-a de muncă, o îndreptățește însă pe reclamantă și la o reducere a vârstei standard de pensionare, potrivit art. 55 alin. 1 lit. a din Legea nr. 263/2010. Astfel, pentru cei 14 ani, 2 luni și 15 zile, vechime în grupa a II-a de muncă în procent de 70%, echivalentul unei perioade de 9 ani și 10 luni vechime în grupă, în procent de 100%, reclamantei îi profită o reducere a vârstei standard de pensionare cu 1 an și 6 luni, potrivit dispozițiilor legale anterior menționate.
În consecință instanța a constatat că, determinarea numărului de luni de anticipare trebuie efectuată prin raportare la vârsta de pensionare redusă, de 59 ani și 2 luni, iar nu la vârsta standard de 60 ani și 8 luni, avută în vedere de pârâtă, fără valorificarea perioadei lucrate în grupa a II a de muncă. În acest sens, dispozițiile art. 53 alin. 1 din H.G. nr. 257/2011 privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 263/2010, prevăd în mod expres că prin sintagma luni de anticipare se înțelege perioada cuprinsă între data acordării pensiei anticipate sau a pensiei anticipate parțiale și data împlinirii vârstei standard de pensionare sau, după caz, data împlinirii vârstei standard reduse potrivit legii.
Aplicând deci diminuarea de 0,75% pentru fiecare dintre cele 40 de luni de anticipare, calculate ca diferență între vârsta standard de pensionare redusă de 59 ani și 2 luni și vârsta de la data înscrierii la pensie, de 55 ani și 10 luni, rezultă un procent de diminuare a pensiei de 30%, inferior celui calculat de C. de Pensii.
Cum din această perspectivă decizia de pensionare contestată este nelegală, s-a dispus anularea ei și obligarea pârâtei C. Județeană de Pensii C. să emită o nouă decizie privind acordarea pensiei anticipate parțiale, prin care să aplice o diminuare a pensiei cu 30%, pentru 40 de luni de anticipare.
Asupra capătului de cerere ce vizează valorificarea adeverinței nr. 1308/18.01.2010 emisă de S.C. Proiect S.A., s-a reținut că fostul angajator a atestat cuantumul drepturilor salariale plătite în perioada noiembrie 1991-decembrie 1996.
Angajatorul a menționat în mod expres că în perioada de referință atestată prin adeverința emisă, reclamanta a fost retribuită în acord global, realizând venituri pentru care unitatea a reținut și a virat contribuția de asigurări sociale.
S-a mai menționat că această modalitate de plată a drepturilor salariale a fost conformă Legii nr. 57/1974, art. 117 alin. 3.
Față de cuprinsul adeverinței menționate, s-a stabilit deci dacă veniturile indicate în cuprinsul adeverinței au făcut parte din baza de calcul a pensiei, anterior datei de 01.04.2011.
Astfel, potrivit art. 165 alin. 2 din Legea nr. 263/2011, în vigoare la data formulării de către reclamantă a cererii de recalculare a pensiei, la determinarea punctajelor lunare, pe lângă salariile prevăzute la alin.1 se au în vedere și sporurile cu caracter permanent care, după data de 01.04.1992. au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înscrise în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare.
Rezultă așadar că dacă anumite venituri au fost avute în vedere de legislația anterioară datei de 1 aprilie 2001 la calcularea pensiei și au avut un caracter permanent, aceste venituri trebuie avute în vedere la stabilirea pensiei și în conformitate cu Legea nr. 263/2011.
Desigur, nu se poate accepta ca o perioadă în care un asigurat a fost retribuit în acord global să nu fie avută în nici un mod în vedere la stabilirea stagiului de cotizare și implicit a punctajului mediu anual pe baza căruia se determină pensia, întrucât o astfel de concluzie ar contraveni principiului contributivității consacrat de art. 2 lit. c din Legea nr. 19/2000 potrivit cu care fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite.
Așadar, în măsura în care un anumit venit a avut caracter permanent și ca urmare a constituit baza de calcul pentru contribuțiile de asigurări sociale acesta trebuie avut în vedere la determinarea pensiei în sistemul Legii nr. 263/2010.
Astfel s-a reținut că, veniturile obținute în perioada la care se referă reclamanta nu aveau caracterul unui „spor” astfel cum de altfel greșit este identificat în adeverința eliberată de .. Veniturile obținute de reclamantă în acea perioadă erau venituri cu caracter permanent pentru care s-au plătit contribuțiile de asigurări sociale astfel cum atestă emitentul adeverinței.
În acest sens s-a constatat că trebuie avute în vedere prevederile legale în vigoare în perioada respectivă și specificul activității desfășurate de reclamantă.
Astfel, în conformitate cu art. 117 (3) din Legea nr. 57/1974 privind retribuirea după cantitatea și calitatea muncii (republicată), în activitatea de proiectare se utiliza cu precădere forma de retribuire în acord global, potrivit căreia un colectiv de proiectanți își asuma răspunderea de a efectua și finaliza o cercetare sau un proiect, într-un anumit termen, pentru care primea o sumă globală, stabilită în contract, în condițiile prevăzute de lege. Personalul care lucra în acord global primea, pe parcursul executării lucrărilor, avansuri lunare reprezentând 80% din retribuția tarifară. Avansurile cumulate nu puteau fi mai mari de 80% din suma stabilită pe lucrare. La predarea obiectivelor de proiectare, suma totală stabilită pe lucrare se repartiza membrilor colectivului în funcție de contribuția acestora. Din suma cuvenită fiecăruia se reținea o parte de 10%, care se restituia după . obiectivului respectiv și realizarea indicatorilor tehnico-economici prevăzuți în proiecte sau în documentația tehnică, iar cealaltă parte, de 90%, se plătea după ce în prealabil s-au scăzut avansurile primite, dacă au fost îndeplinite condițiile prevăzute în contract.
Așadar, reclamanta primea în realitate tot salariul, dar în altă modalitate de plată, cu un avans lunar de 80% din salariul tarifar și cu plata diferenței la finalizarea lucrării, putând obține la final un venit mai mare ca diferență dintre suma salariilor tarifare și suma cuvenită pentru întreaga lucrare. Având în vedere modului de repartizare a plăților, pe o anumită perioadă de executare a lucrării, cu plata unor sume cu titlu de avans, practic, salariul lunar al reclamantei era media lunară a veniturilor în perioada respectivă, contribuția pentru asigurări sociale fiind corespunzătoare acestei valori.
Diferența dintre suma totală primită pentru o perioadă de activitate (necesară realizării fiecărui proiect) și suma salariilor tarifare, nu constituie un „spor” ci constituie tot parte a salariului pentru care era însă stabilită o modalitate specială de plată în anumite cote procentuale, plățile efectuate de angajator fiind repartizate inegal în perioada de referință.
S-a constatat că mai trebuie avute în vedere și prevederile art. 2 din Decretul nr. 389/1972 cu privire la contribuția pentru asigurările sociale de stat, potrivit cu care contribuția pentru asigurările sociale de stat nu se datora asupra sumelor reprezentând: drepturile plătite asiguraților din fondurile asigurărilor sociale de stat; drepturile plătite potrivit dispozițiilor legale în cazul desfacerii contractelor de muncă; diurnele de deplasare, detașare și indemnizațiile de transferare; drepturile de autor sau de colaborator extern; retribuțiile pentru executarea de lucrări sau pentru prestarea de servicii pe bază de contracte civile ori pentru alte categorii de lucrări care nu au la bază contracte de muncă reglementate, ca atare, prin legislația muncii; premiile acordate de unitățile economice din beneficiile realizate.
În ceea ce privește veniturile obținute în sistem de acord global nu era prevăzută o astfel de excepție.
Așadar, veniturile realizate de reclamantă în plus față de salariul tarifar nu constituiau un spor cu caracter nepermanent și pentru care nu se achitau contribuții de asigurări sociale.
Apoi, mai trebuie avut în vedere că potrivit Legii nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistența socială, veniturile obținute în sistemul de salarizare în acord global erau avute în vedere la stabilirea drepturilor de pensie.
Astfel, potrivit art. 21 alin. 1 lit. b din această lege media retribuțiilor tarifare lunare care se lua în considerare la calcularea pensiei se stabilea pentru personalul care lucra în acord, pe baza retribuției tarifare de încadrare, corespunzătoare la 204 ore.
În aceste condiții s-a reținut că, reclamanta este îndreptățită să beneficieze de calcularea punctajului mediu anual în concordanță cu veniturile avute și în special în concordanță cu contribuțiile realizate la fondul asigurărilor sociale.
De altfel, prin Decizia în interesul legii nr. 19/2011, s-a stabilit cu caracter obligatoriu pentru instanțele de judecată că formele de retribuire obținute în acord global, prevăzute de art. 12 alin. 1 lit. a) din Legea retribuirii după cantitatea și calitatea muncii nr. 57/1974, vor fi luate în considerare la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public, dacă au fost incluse în salariul brut și, pentru acestea, s-a plătit contribuția de asigurări sociale la sistemul public de pensii.″
Deși această decizie a avut în vedere recalcularea pensiei în baza Legii nr. 19/2000, este pe deplin aplicabilă și după . Legii nr. 263/2010, problema de drept soluționată fiind aceeași, în condițiile în care principiile generale ale recalculării drepturilor de pensie au rămas neschimbate sub imperiul noii reglementări.
Pentru toate considerentele expuse, instanța a apreciat că veniturile prevăzute în adeverința nr. 1308/18.01.2010 trebuie avute în vedere la stabilirea pensiei, urmând ca pârâta C. Județeană de Pensii C. să fie obligată la valorificarea respectivei adeverințe.
Față de susținerile reclamantei, din cuprinsul acțiunii și al precizărilor scrise, în sensul că adeverința a fost depusă la C. de Pensii la data de 05.08.2013, pârâta a fost obligată la recalcularea drepturilor de pensie ale reclamantei, în condițiile art. 107 din Legea nr. 263/2010, din data de 01.09.2013, respectiv din luna următoare înregistrării cererii.
În temeiul art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, pârâta a fost obligată și la plata către reclamantă a sumei de 350 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată-onorariu avocat ales.
Împotriva acestei soluții a formulat apel pârâta. În motivarea apelului său, aceasta a arătat următoarele: învederează instanței de apel faptul că fiind nemulțumită cu privire la nevalorificarea perioadei 01.09._91 ca stagiu de cotizare realizat în grupa a II-a de muncă, conform înscrisurilor din adeverința nr._/14.04.2011, eliberată de S.C. Danubiana S.A., penalizarea de 43,50% aplicată pensiei și nevalorificarea sumelor reprezentând „total venit brut realizat” și „spor acord global”, înscrise în adeverința nr. 1308/18.01.2010, eliberată de S.C. Proiect S.A. C., reclamanta s-a adresat Comisiei Centrale de Contestații, care s-a pronunțat prin emiterea Hotărârii nr. 6399/01.12.2013, contestată în continuare de reclamantă; prin decizia nr._/15.07.2013 reclamanta este înscrisă la pensie anticipată parțială, începând cu data de 29.01.2013, cu o penalitate de 43,5%; activitatea desfășurată în grupa a II-a de muncă, aferentă perioadei 01.09._91 nu a fost valorificată, întrucât activitatea de desenator tehnic nu se încadrează în prevederile menționate în adeverința nr._/14.04.2011; Comisia constată că procentul de diminuare aplicat cuantumului pensiei este corect calculat având în vedere numărul lunilor de anticipare, respectiv 58, înmulțit cu 0,75 % astfel cum prevede art. 65 alin. 4 din Legea nr. 263/2010; mai mult decât atât, în mod corect și cu respectarea prevederilor legale, prin decizia nr._/15.07.2013, nu au fost valorificate sumele reprezentând „total venit brut realizat” înscrise în adeverința nr. 1308/18.01.2010 eliberată de S.C. Proiect S.A. întrucât potrivit art. 165 din Legea nr. 263/2010 la determinarea punctajelor lunare, pentru perioadele anterioare datei de 01.04.2001 se utilizează salariile brute sau nete, în conformitate cu modul de înscriere al acestora în carnetul de muncă: „sporurile în acord global” nu reprezintă sporuri cu caracter permanent conform Anexei nr. 15 la Normele de aplicare a Legii nr. 263/2010 și nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 01 aprilie 2001, astfel nefiind nici acestea fructificate.
În drept, apelul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 466 și următoarele Cod procedură civilă.
Intimata reclamantă S. M. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului, sens în care a reiterat susținerile din cererea introductivă.
În apel s-au depus de către intimata reclamantă înscrisuri, respectiv taloane de pensie.
Analizând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, a susținerilor părților, a prevederilor legale aplicabile și a probatoriului administrat în cauză, în conformitate cu art. 476 – 480 Cod procedură civilă, Curtea constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
Cu privire la valorificarea activității încadrate în grupa II de muncă desfășurate în perioada 01.09.1977 – 16.11.1991:
Se constată că soluția de aplicare a unei penalități a fost fundamentată pe constatarea că reclamanta nu îndeplinește condiția de vârstă, consecință a refuzului pârâtei de a acorda acesteia beneficiul reducerii vârstei standard de pensionare rezultat din recunoașterea perioadelor de activitate 01.09.1977 – 16.11.1991 ca fiind desfășurată în grupa II de muncă.
Astfel cum a reținut și prima instanță, se constată că în adeverința nr._/14.04.2010, emisă de lichidatorul . atestă faptul că în perioada 01.09.1977 – 16.11.1991 activitatea reclamantei a fost încadrată în grupa II de muncă în procent de 70%.
În cuprinsul adeverințelor s-a arătat că s-a eliberat în baza documentelor verificabile aflate în arhiva societății iar angajatorul poartă întreaga răspundere pentru valabilitatea și corectitudinea actelor doveditoare utilizate la stabilirea drepturilor de pensie.
Așadar, încadrarea în grupa de muncă nu a fost făcută la momentul eliberării adeverinței ci s-a realizat anterior, în adeverința eliberată atestându-se această împrejurare pe baza documentelor verificabile în acord cu prevederile art. 158 al.2 din Legea nr. 263/2010.
Pe de altă parte, trebuie avut în vedere că în conformitate cu art. 125 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010, angajatorii sau orice alți deținători de arhive sunt direct răspunzători, în condițiile legii, de legalitatea, exactitatea si corectitudinea datelor, elementelor si informațiilor pe care le înscriu, in baza documentelor deținute, în adeverințele pe care le eliberează in vederea stabilirii, recalculării sau revizuirii drepturilor de pensie.
Așadar, este evident că deținătorul arhivelor poate atesta încadrarea în grupa de muncă în baza documentelor deținute dar are și responsabilitatea privind conținutul adeverinței.
Pe de altă parte, în ceea ce privește încadrarea în grupa de muncă de către angajator, prin actele avute în vedere de deținătorul arhivei, responsabilitatea aparținea angajatorului.
În adeverința eliberată se indică drept temei al încadrării în grupa II de muncă art.2 din HG nr.559/1990, pct.5 din Anexa la Ordinul MICHP nr.969/1990 și Ordinul nr. 50/1990.
Astfel, potrivit pct.6 din Ordinul nr. 50/1990 al Ministerului Muncii și Ocrotirii Sociale, „nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.)”.
Ca urmare, este responsabilitatea angajatorului încadrarea activității în grupe speciale de muncă a activității desfășurate de fiecare salariat, față de condițiile concrete de desfășurare a acesteia, și câtă vreme înscrierea din carnetul de muncă, în cazul de față, nu a fost anulată, recurenta pârâtă nu poate ignora această mențiune pentru simplul motiv că în opinia sa este eronată sau incompletă.
În sfârșit, potrivit art. 1 din HG nr. 559/1990, personalul aflat în activitate în locurile de munca cu condiții deosebite din unitățile Ministerului Industriei Chimice si Petrochimice, conform listei-anexe la hotărâre, beneficia de încadrare în grupa I de munca in vederea pensionarii, în timp ce în conformitate cu art.2 din același act normativ, personalul aflat în activitate în aceleași unități, necuprins in grupa I de munca prin reglementările in vigoare, beneficia de încadrarea in grupa a II-a de munca in vederea pensionarii, pe întreaga perioada lucrata după data de 18 martie 1969.
Ca urmare, reclamanta, activând în cadrul unor unități din domeniul industriei chimice și petrochimice, nefiind încadrată în grupa I de muncă, beneficia în temeiul HG nr. 559/1990 de încadrarea în grupa II de muncă potrivit sarcinilor si atribuțiilor de serviciu, astfel cum erau stabilite de Ministerul Industriei Chimice si Petrochimice, proporțional cu timpul efectiv lucrat in condiții deosebite.
Așadar, nu avea relevanță funcția ocupată ci împrejurările concrete în care persoana respectivă lucra, situația de fapt concretă.
Atributul încadrării în grupa II de muncă revenea deci conducerii societății, avea informațiile necesare și care era deci în măsură să nominalizeze persoanele cu activitate în grupa I de muncă, potrivit condițiilor concrete în care lucra.
Trebuie avut în vedere în același sens că pârâta nu este îndreptățită să conteste sau să verifice modul de salarizare a asiguratului sau încadrarea activității sale într-o grupă de muncă de către angajator, responsabilitatea în acest sens aparținând angajatorului, ca și responsabilitatea pentru corectitudinea datelor înscrise în adeverințele eliberate.
Pe de altă parte, esențială este încadrarea în grupa I sau II de muncă, plata drepturilor salariale și virarea contribuției de asigurări sociale corespunzătoare, indiferent cine a plătit aceste contribuții, iar lipsirea asiguratului de beneficiul legal atras de aceste împrejurări pentru simplul motiv că nu se indică temeiul în care a fost realizată încadrarea în grupa de muncă ar constitui o măsură excesivă și disproporționată față de scopul urmărit, afectând în substanța sa dreptul pensie.
Principiul contributivității, reglementat de Legea nr. 263/2010 în art.2 lit.c nu este un principiu nou în sistemul asigurărilor sociale, el regăsindu-se și în Legea nr. 19/2000 art.2 lit.e) și, într-o altă formulare, în art.1 alin. 2, art. 3 și art. 21 din Legea nr. 3/1977. Oricum, Legea nr. 263/2010, deși se aplică pentru viitor ca orice lege civilă, obiectul său de reglementare fiind stabilirea drepturilor de asigurări sociale care se calculează în raport de activitatea desfășurată în trecut, în mod inevitabil se raportează la situații trecute.
Așadar, în mod corect instanța de fond a considerat că în perioada atestată de adeverința respectivă, nevalorificată de intimata C. Județeană de Pensii C., contestatoarea a fost încadrată în grupa a II-a de muncă și, în consecință, reclamanta beneficiază de o reducere a vârstei standard de pensionare suficientă pentru a se încadra în limitele prevăzute de art.65 din Legea nr. 263/2010.
Ca urmare, în mod corect prima instanță a constatat că decizia contestată este nelegală din această perspectivă.
Cu privire la valorificarea veniturilor atestate în adeverința nr.1308/18.01.2010 emisă de .:
Este adevărat că la pct.VI din Anexa 15 la HG nr.257/2011, ca și la punctul VI din Anexa 1 la OUG nr.4/2005 se face o mențiune potrivit cu care nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001 anumite venituri indicate în mod expres precum și alte sporuri care nu au avut caracter permanent.
Dar, acest text legal nu exclude pur și simplu anumite venituri din procesul de recalculare, nefiind vorba de un act discreționar al legiuitorului, care să nu aibă nici o justificare.
Astfel cum arată chiar recurenta, aceste venituri sunt excluse din recalculare pentru un motiv, respectiv faptul că aceste venituri nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001 și, pe de altă parte, nu au avut caracter permanent.
Astfel cum a reținut și prima instanță dacă anumite venituri au fost avute în vedere de legislația anterioară datei de 1 aprilie 2001 la calcularea pensiei și au avut un caracter permanent, aceste venituri trebuie avute în vedere la stabilirea pensiei și în conformitate cu Legea nr.263/2010, și nu pot fi incluse între veniturile la care se referă mențiunea de la punctul VI din Anexa 15 la HG nr.257/2011, care nu sunt avute în vedere la stabilirea pensiei.
Într-adevăr, principiului contributivității consacrat de art.2 lit. c) din Legea nr.263/2010 se opune neluării în seamă la stabilirea stagiului de cotizare și implicit a punctajului mediu anual pe baza căruia se determină pensia a unei perioade în care un asigurat a fost retribuit în acord global sau pentru munca suplimentară în condițiile în care drepturile de asigurări sociale se cuvin în temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite.
Așadar, astfel cum a reținut și instanța de fond, în măsura în care un anumit venit a avut caracter permanent și ca urmare a constituit baza de calcul pentru contribuțiile de asigurări sociale acesta trebuie avut în vedere la determinarea pensiei în sistemul Legii nr. 263/2010.
Astfel, formele de retribuire în acord sau pentru munca suplimentară sunt indicate la pct.VI din Anexa 15 la HG nr.257/2011 printre sursele unor venituri care nu sunt luate în calcul la determinarea punctajului mediu anual în baza Legii nr.263/2010 întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001.
Veniturile obținute de reclamant în acea perioadă erau venituri pentru care s-au plătit contribuțiile de asigurări sociale astfel cum atestă emitentul adeverinței.
În acest sens trebuie avute în vedere prevederile legale în vigoare în perioada respectivă și specificul activității desfășurate de reclamant astfel cum corect a procedat prima instanță.
Mai trebuie avute în vedere și prevederile art.2 din Decretul nr. 389/1972 cu privire la contribuția pentru asigurările sociale de stat, text legal care stabilea excepțiile de la plata contribuțiilor de asigurări sociale, între acestea neregăsindu-se și veniturile realizate în acord global. Așadar, veniturile realizate de reclamant în acord global, erau venituri pentru care se achitau contribuții de asigurări sociale astfel cum se atestă în adeverința prezentată și în acord cu art.21 alin.1 lit.”b” din Legea nr.3/1977.
În aceste condiții, reclamantul este îndreptățit să beneficieze de calcularea punctajului mediu anual în concordanță cu veniturile avute și în special în concordanță cu contribuțiile realizate la fondul asigurărilor sociale.
Veniturile a căror valorificare o solicită reclamantul nu au avut caracter sporadic sau ocazional, astfel cum rezultă cin cuprinsul adeverinței prezentate.
În consecință în mod corect instanța de fond a considerat că la determinarea punctajului mediu anual în vederea stabilirii cuantumului pensiei la care este îndreptățită reclamanta trebuie avute în vedere și veniturile primite în sistemul de plată în acord global și pentru munca suplimentară astfel cum sunt evidențiate de adeverința depusă de acesta.
Mai trebuie avut în vedere că prin Decizia nr.19 din 17 octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 18/2011, (publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 824 din 22.11.2011) s-a admis recursul în interesul legii și s-a stabilit, cu caracter obligatoriu potrivit art.3307 alin.4 din Codul de procedură civilă, că, în interpretarea dispozițiilor art.2 lit.e), art.78 și art.164 alin.(1) și (2) din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale și ale art.1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, formele de retribuire obținute în acord global, prevăzute de art.12 alin.1 lit.a) din Legea nr.57/1974 privind retribuirea după cantitatea și calitatea muncii, vor fi luate în considerare la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public, dacă au fost incluse în salariul brut și, pentru acestea, s-a plătit contribuția de asigurări sociale la sistemul public de pensii.
Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut în motivarea deciziei, între altele, următoarele:
Prevederea de la pct. I-V din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005 „poate fi însă înlăturată întrucât intră în contradicție atât cu prevederile anterioare din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005, cât și cu Legea nr. 19/2000, în condițiile în care s-a încălcat principiul ierarhiei actelor normative, Legea nr. 19/2000 fiind legea-cadru, iar ordonanța de urgență fiind dată în aplicarea acestei legi, astfel încât se încalcă principiul fundamental al contributivității, cu neluarea în calcul a tuturor formelor de retribuire a muncii, anterior datei de 1 aprilie 2001.
Normele speciale reprezentate de dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2005 se completează cu cele generale cuprinse în Legea nr. 19/2000, ambele reglementând domeniul pensiilor din sistemul public. Or, constatând aplicarea principiului contributivității, instanța de judecată nu creează norme juridice noi, după cum nu le ignoră pe cele existente, ci aplică o normă juridică existentă, cu valoare de principiu, unor situații particulare, în care este lipsit de relevanță juridică caracterul temporar și variabil al unor venituri, câtă vreme, pentru acestea, au fost reținute sume reprezentând contribuții la fondul de pensii.
În acest sens trebuie subliniat că dispozițiile mențiunii de la pct. VI din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005 au fost atacate la Curtea Constituțională a României, respingându-se excepția de neconstituționalitate, conform Deciziei nr. 736 din 24 octombrie 2006, însă această decizie a Curții Constituționale nu exclude "de plano" posibilitatea valorificării veniturilor enumerate în mod exhaustiv în acest act normativ, ci prevede că aplicabilitatea la cazul concret a acestor prevederi legale se stabilește de instanță, în funcție de includerea sau nu a acestor venituri în baza de calcul al contribuțiilor de asigurări sociale. Astfel, în opinia Curții Constituționale, problema dacă aceste venituri au făcut sau nu parte din baza de calcul al pensiilor și dacă s-au încasat sau nu contribuții de asigurări sociale de stat pentru veniturile excluse de la punctajul anual constituie probleme de fapt și de aplicare a legii a căror soluționare intră în competența exclusivă a instanțelor judecătorești.
Astfel fiind, în acord cu Decizia nr. 736 din 24 decembrie 2006 a Curții Constituționale, instanțelor judecătorești, în exercitarea deplinei jurisdicții în fapt și în drept, le incumbă atributul exclusiv al verificării împrejurărilor dacă, potrivit legislației anterioare, s-au încasat sau nu contribuții de asigurări sociale de stat pentru veniturile excluse de la stabilirea punctajului anual și dacă aceste venituri au făcut sau nu parte din baza de calcul al pensiilor, acestea constituind probleme de fapt și de aplicare a legii în cazuri concrete individuale, iar nu o problemă de interpretare a legii.
Astfel, interpretarea general obligatorie, care ar contura sau determina înțelesul și sensul legii, are ca obiect principal și exclusiv interpretarea considerată ca necesară, față de sensul îndoielnic sau obscur al legii.
Interpretarea cazuistică, însă, are în vedere nu un impediment determinat de o lege neclară sau obscură, ci aplicarea legii, în funcție de circumstanțele particulare ale cauzei, care incumbă exclusiv instanțelor judecătorești învestite cu o anumită cauză.
Această concluzie este întărită de considerentele Curții Europene a Drepturilor Omului, enunțate în Cauza M. contra României, (Hotărârea din 22 noiembrie 2002, paragraful 42), astfel: în ceea ce privește obligația judecătorilor de a se conforma jurisprudenței stabilite de Secțiile Unite ale Curții Supreme de Justiție, Curtea reamintește că reunirea Secțiilor Unite ale unei jurisdicții are drept scop să confere autoritate deosebită celor mai importante decizii de principiu pe care această jurisdicție este chemată să le pronunțe; această autoritate particulară - fiind vorba de o curte supremă - se impune secțiilor acestei jurisdicții, ca și jurisdicțiilor inferioare, fără a se aduce atingere dreptului și sarcinii lor de a examina, în totală independență, cazurile concrete care le sunt supuse judecății.
În concluzie, neluarea în considerare a unor sume care au constituit baza de calcul al contribuției de asigurări sociale echivalează cu o încălcare a principiului contributivității, având drept finalitate nerealizarea scopului avut în vedere de legiuitor (drepturi de pensie calculate conform contribuției de asigurări sociale) și crearea unei discriminări între persoanele care au realizat stagii de cotizare anterior și ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005 fiind emisă în considerarea atingerii scopului fundamental al înlăturării inechităților dintre persoanele pensionate sub imperiul Legii nr. 3/1977, în raport cu cele pensionate sub imperiul legii noi, Legea nr. 19/2000, în ceea ce privește cuantumul acestor drepturi.
Aceste considerente sunt valabile și în cazul prevederilor art. 165 din Legea nr. 263/2010 și ale pct.VI din Anexa 15 la HG nr.257/2011, care stabilesc aceeași soluție legislativă.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 480 Cod.pr.civ. se va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de apelanta pârâtă C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C., cu sediul în C., ., împotriva sentinței civile nr. 292 din 10 februarie 2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă S. M., domiciliată în C., ., ., . și intimata pârâtă C. NAȚIONALĂ DE PENSII PUBLICE BUCUREȘTI, cu sediul în București, ., sector 2, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 04 noiembrie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
R. A. M. B.
GREFIER
M. D.
Red.hot.jud.fond A.C.
Tehnored.dec.jud.apel R.A./04.12.2014/5 exp.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 99/2014. Curtea de Apel... | Recalculare pensie. Decizia nr. 55/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA → |
|---|
