Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 217/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA

Curtea de Apel CONSTANŢA - Sentințe și decizii de dreptul muncii / 2014

Decizia nr. 217/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 08-09-2014 în dosarul nr. 15049/118/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE CIVILĂ Nr. 217 CM

Ședința publică de la 8 Septembrie 2014

Complet specializat pentru cauze privind

conflictele de muncă și asigurări sociale:

PREȘEDINTE M. G.

Judecător Vanghelița T.

Judecător G. L.

Grefier C. I.

Pe rol, soluționarea recursurilor formulate de recurenta pârâtă S. N. DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFA ,,CFR MARFA” S.A. cu sediul procesual ales în loc. C., . nr. 2, împotriva sentinței civile nr. 4169/11.11.2013 și a sentinței civile nr. 3519/20.09.2013 pronunțată de Tribunalul C., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant R. N., cu domiciliul în loc. C., ., .. B, . obiect drepturi bănești.

La apelul nominal efectuat în cauză, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință prin care s-a evidențiat că la 29 iulie 2014, intimatul reclamant R. N. a depus la dosar întâmpinare, un exemplar fiind comunicat recurentei reclamante, la aceeași dată.

Instanța, socotindu-se lămurită și având în vedere că a fost solicitată judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, constată terminată cercetarea judecătorească și rămâne în pronunțare asupra recursurilor.

CURTEA

Asupra recursurilor civile de față:

Prin cererea înregistrată cu nr._ la data de 17-12-2012, reclamantul R. N. a solicitat în contradictoriu cu pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă S.A. obligarea acesteia la plata următoarelor drepturi salariale: salariul suplimentar pentru anii 2009-2011, echivalent cu salariul de bază de încadrare pe luna decembrie a anului pentru care se acordă, cuvenit în baza art. 30 din contratul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar; prima de Ziua Feroviarului pentru anii 2010-2011, echivalentă cu un salariu de bază la nivelul clasei 1 de salarizare, cuvenit în baza art. 71 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar; ajutorul material de Paști pentru anii 2010-2011 și de C. pentru anii 2009-2011, cuvenit în baza art. 71 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar; contravaloarea tichetelor de masă neeliberate din aprilie 2009 până la data înregistrării cererii, cuvenite în baza art. 1 din Legea nr. 142/1998 și art. 81 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar. De asemenea, reclamantul a solicitat ca plata drepturilor sa fie actualizata cu indicele de inflatie și obligarea pârâtei să plătească dobânda legală aferentă sumelor la plata cărora va fi obligată prin prezenta hotărâre.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că drepturile salariale menționate nu au fost achitate.

Prin întâmpinare, pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă SA a invocat excepția prescripției extinctive în baza art. 268 lit. e), d) și c) C. Mc. Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea cererii, arătând că drepturile deduse judecății nu se acordă în conformitate cu contractul colectiv de muncă la nivel de unitate și actele adiționale încheiate ulterior. Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior se aplică numai în cazul în care nu există contract colectiv de muncă la nivel de unitate. Pârâta a avut obligația legală de a se încadra în bugetul de venituri și cheltuieli impus prin hotărâre a guvernului, în condițiile în care a înregistrat pierderi. Reclamantul nu a solicitat unei instanțe judecătorești declararea nulității clauzelor contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, astfel că acesta își produce efectele.

Pentru dovedirea pretențiilor și a apărărilor formulate, instanța a administrat proba cu înscrisuri.

La termenul din 05-06-2013, instanta a solutionat exceptia prescriptiei dreptului la actiune, admitand-o pentru perioada aprilie 2009 – 16-12-2009, in temeiul art. 268 lit. c CM.

Soluționând fondul cauzei, Tribunalul C. a pronunțat sentința civilă nr. 359 din 20 septembrie 2013, prin care a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul R. N. în contradictoriu cu pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Marfă „CFR Marfă S.A.”

A fost obligată pârâta la plata către reclamant, a următoarelor drepturi salariale, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective și dobânda legală aferentă;

-salariul suplimentar aferent anilor 2009 și 2010, egal cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului care se acordă;

-prima pentru Ziua Feroviarului aferentă anului 2010, echivalentă cu salariul de bază la nivelul clasei I de salarizare;

-contravaloarea tichetelor de masă, aferente perioadei 17 decembrie 2009-31 ianuarie 2011.

Au fost respinse restul pretențiilor ca nefondate.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că pentru acordarea drepturilor salariale pe care le solicită, reclamantului îi sunt aplicabile prevederile contractului colectiv de muncă la nivel superior.

Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate aplicabil în speță este supus cerințelor prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sale, respectiv Legii nr. 130/1996, care conține sub aspectul discutat prevederi similare Legii nr. 62/2011 prin care a fost abrogată. Dacă art. 24 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 prevede că nulitatea clauzelor contractuale se constată de către instanța judecătorească competentă, la cererea părții interesate, art. 142 alin. 2 din Legea nr. 62/2011 prevede că nulitatea clauzelor contractuale se constată de către instanțele judecătorești competente, la cererea părții interesate, fie pe cale de acțiune, fie pe cale de excepție. Cele două reglementări sunt similare, în sensul că cea de-a doua enumeră expres ambele modalități de invocare a nulității, în vreme ce a doua nu distinge între ele, deci le admite la rândul ei pe ambele.

Invocarea nulității „pe cale de excepție” constituie fie opțiunea reclamantului de a se rezuma, în argumentarea pretențiilor sale, la susținerea incidenței nulității exclusiv în cadrul motivării acțiunii sale, fără a formula o acțiune în nulitate, fie opțiunea pârâtului de a se apăra împotriva pretențiilor reclamantului în aceleași condiții, fără a formula o cerere reconvențională în nulitate.

Invocarea de către reclamant a nulității „pe cale de excepție” nu presupune formularea unei cereri în declararea nulității sau în anulare, ci constituie numai o motivare a pretențiilor sale, prin invocarea prevederilor legale imperative încălcate la încheierea contractului, obiectivul urmărit fiind înlăturarea efectelor acestuia.

În cazul contractului colectiv de muncă, este fără suport legal susținerea pârâtei că cel de la nivel superior nu ar fi aplicabil decât dacă nu ar exista cel încheiat la nivel de unitate. Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior conține drepturi minimal prevăzute pentru salariați, al căror nivel nu poate fi stabilit inferior prin contractele colective de muncă încheiate la nivel inferior. Când există contracte colective de muncă încheiate la niveluri diferite, ele produc efecte sub rezerva condiției de valabilitate mai sus menționată.

Așadar, reclamantul a invocat în favoarea sa, contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior, întrucât acesta se află permanent în vigoare, deși dacă aceasta presupune încetarea aplicării contractului colectiv de muncă încheiat valabil la nivel inferior.

Invocarea în favoarea salariatului a clauzelor contractului colectiv de muncă la nivel superior nu presupune formularea unei cereri în declararea nulității ori în anularea celui încheiat la nivel inferior, instanța urmând să înlăture clauzele din cuprinsul acestuia din urmă, prin care sunt prevăzute drepturi la nivel inferior, în raport cu legea ori cu clauzele contractului colectiv de muncă încheiat la un nivel superior.

În concluzie, reclamantului intimat îi sunt aplicabile dispozițiile contractului de muncă la nivel de grup de unități.

În temeiul art. 30 al. 1 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar, instanța a obligat pârâta să-i plătească reclamantului, salariul suplimentar pentru anii 2009-2010 echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, actualizat cu rata inflației de la scadență până la plata efectivă.

În baza art. 71 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități, instanța a obligat pârâta la plata către reclamant, a drepturilor salariale și anume, prima pentru Ziua feroviarului, aferentă anului 2010, echivalentă cu salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare, primele de Paști și C. pe anul 2010, echivalente cu salariul de bază la nivelul clasei I de salarizare; contravaloarea tichetelor de masă aferentei perioadei 17 decembrie 2009, 31 ianuarie 2011.

Conform sentinței civile nr. 4169 din 11 noiembrie 2013, pronunțată de Tribunalul C. a fost admisă cererea de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 3519 din 20 septembrie 2013, pronunțată de Tribunalul C. în sensul că a fost obligată pârâta la plata către reclamant, a primei de C. pe anul 2009, echivalentă cu salariul de bază la nivelul clasei I de salarizare, actualizată cu indicele de inflație la data plății efective și dobânda legală aferentă.

În termen legal, împotriva sentinței civile nr. 3519 din 20 septembrie 2013, pronunțată de Tribunalul C. și împotriva sentinței civile nr. 4169 din 11 noiembrie 2013, pronunțată de aceeași instanță, a formulat recurs pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Marfă –CFR Marfă S.A.

Au fost invocate aceleași motive de recurs în ambele recursuri și anume:

1. Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, dar cuprinde motive contradictorii, străine de natura pricinii.

2. Prin hotărârea pronunțată, instanța a încălcat formele de procedură sub sancțiunea nulității prevăzute de art. 105 al. 2 Cod procedură civilă.

3. Instanța interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura pricinii ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic.

4. Hotărârea dată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

5. Conform art. 304¹ Cod procedură civilă, a solicitat ca instanța să examineze cauza sub toate aspectele, fără a se limita la motivele de casare prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă.

Motivează recursurile arătând că hotărârea recurată este nelegală întrucât

1. Hotărârea recurată este nelegală întrucât dovezile administrate au fost interpretate greșit, fiind nesocotite prevederile Contractelor Colective de Muncă încheiate la nivel de unitate, probe ce erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii și pentru pronunțarea unei hotărâri legale si temeinice.

Prin hotărârea recurată a fost antrenată răspunderea angajatorului pârât și a fost obligat la plata unor drepturi bănești ce nu au fost prevăzute in convenția încheiata de părți, respectiv Contractul Colectiv de munca al S.C. T.M.C. CFR Ferry-Boat S.A. în vigoare în perioada analizată 2009/2010 și 2011.

Cum prima instanță a nesocotit dovezile administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, apreciază că s-a încălcat flagrant dreptul pârâtei la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din CEDO, drept ce implică, printre altele, obligația pentru instanțe de a proceda la examinarea efectiva a cererilor deduse judecații, a mijloacelor de apărare și a dovezilor administrate, pentru a putea pronunța o hotărâre care să asigure o rezolvare completă și pertinentă a acestora.

În acest sens, CEDO a statuat constant, în jurisprudenta sa că întrucât Convenția nu urmărește să garanteze drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat drept unul efectiv, decât dacă cererile, probele și observațiile pârâților sunt cu adevărat reținute, în sensul de a fi analizate și apreciate corespunzător de către instanța sesizată. (Cauza Artico împotriva Italiei, Cauza D. împotriva României,Cauza Albina împotriva României).

În acest context se constată ca o dispoziție asemănătoare se întâlnește în legislația națională, Codul de procedura civilă statuând prin normele reglementate de art. 129 alin.5 și 6, obligația instanței de a stărui prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului, hotărând asupra tuturor cererilor deduse judecații, apreciind toate probele administrate, în scopul pronunțării unei hotărâri legale si temeinice.

Raportat la aceste argumente, instanța trebuie să rețină că hotărârea instanței de fond încalcă dispozițiile legale sus menționate, neasigurând o rezolvare completă și corectă a cererii deduse judecății, ci una informă, plina de contradicții, încălcând formele de procedură, de natura să atragă incidența cazului de nulitate de ordine publica, reglementat de art. 304 pct.5 Cod procedura civilă și să impună, în raport de dispozițiile imperative ale art. 312 pct.l, 2, 3 si 4 Cod procedura civilă, admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanța de fond.

Cu referire la motivele de recurs prezentate a solicitat instanței de control judiciar să aibă în vedere vătămările aduse recurentei pârâte prin pronunțarea hotărârii recurate, date cu încălcarea formelor de procedura prevăzute de art. 105 alin. 2 Cod procedura civilă. F. de cele prezentate, apreciază că se impune înlăturarea prin casare a hotărârii date cu încălcarea formelor de procedură prevăzute de lege.

Interpretând și aplicând greșit prevederile contractuale, instanța a schimbat în mod nelegal intelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acțiunii, dând o interpretare diferită și aplicând eronat prevederile C.C.M. încheiate la nivel de unitate.

Asa cum a arătat prin întâmpinare, la nivelul unității S.C. TMC CFR Ferry-Boat S.A., au fost încheiate și aplicate succesiv contractele colective de muncă.

În conformitate cu dispozițiile art.229 din Legea nr. 53/2003 republicată:

" (1) Contractul colectiv de muncă este convenția încheiată în formă scrisă între angajator sau organizația patronală, de o parte, și salariați, reprezentați prin sindicate ori in alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă.

(2) Negocierea colectivă la nivel de unitate este obligatorie, cu excepția cazului în care angajatorul are încadrați mai puțin de 21 de salariați.

La negocierea clauzelor și la încheierea contractelor colective de muncă părțile sunt egale și libere.

Contractele colective de munca, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților.

Prin urmare, orice contract individual de muncă se încheie nu numai în considerarea prevederilor legii, ci și în considerarea clauzelor contractelor colective ce îi sunt aplicabile salariatului în cauză.

Astfel, în cazul în care la nivel de angajator, grup de angajatori sau ramură nu există contract colectiv de muncă se aplică contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior, cum dealtfel legiuitorul a stipulat în art. 247 Codul muncii, prevedere abrogată prin art. 1 pct. 90 din Legea nr. 40/2011.

În consecință, dacă la nivelul angajatorului sau, eventual, a grupului de angajatori nu ar fi existat contract colectiv de muncă, s-ar fi aplicat contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură transporturi. Or, dacă la nivelul angajatorului CFR Marfa SA exista și a existat valabil încheiat contractele colectiv de munca ale CFR Marfa SA, aceste contracte constituie legea părților, având caracterul unor norme speciale în raport cu contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.

În concluzie, cum prevederile contractuale din C.C.M. la nivel de unitate au putere de lege, producând efecte juridice penfru toti salariații CFR Marfa, iar contractul colectiv legal și valabil încheiat la nivel de unitate are caracterul unei norme speciale în raport cu contractele colective încheiate la nivel superior, ținând cont și de abrogarea expresă a dispozițiilor art. 238 - 247 Codul Muncii, prin Legea nr.40/2011, concluzionează următoarele:

În acest context, în temeiul art. 40 alin.2 Codul Muncii, raportat la art. 243 Codul Muncii, art. 155 Codul Muncii și art. 41 alin. 5 din Constituție, ce statuează obligația angajatorului de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv aplicabil și contractele individuale de muncă, apreciază că în mod eronat, vădit nelegal pârâta a fost obligată să achite intimatului reclamant drepturi bănești ce nu sunt prevăzute în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, norma speciala aplicabilă în raporturile de muncă între angajatorul CFR Marfa și salariatul reclamant.

În acest context, urmează să se reanalizeze probele administrate, urmând să se constate valabilitatea Contractelor Colective de Muncpă încheiate la nivel de unitate, modificarea legala a acestor contracte prin acte adiționale înregistrate la ministerul muncii, conform legii și prevederile contractelor colective de muncă ce au reglementat raporturile de munca în perioada interesată.

2. Hotărârea pronunțata este lipsită de temei legal, fiind dată cu incalcarea sau aplicarea greșită a legii și în soluționarea excepției prescrierii dreptului material la acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 268 alin.l lit.e Codul muncii, referitor la capetele de cerere privind executarea retroactivă a unor clauze prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă și acordarea retroactivă a unor drepturi bănești stipulate în contractele colectivede muncă încheiate la nivel de angajator.

În mod nelegal, raportandu-se la obiectul acțiunii, instanța de fond a apreciat că sunt aplicabile dispozițiile art. 268 alin.l lit. c Codul muncii, potrivit cărora cerințele în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă printre altele, fie în plata-unor drepturi salariale neacordate.

Potrivit art. 268 alin.l lit. e din Codul Muncii, cererile privind soluționarea unui conflict de munca, în cazul neexecutarii contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, pot fi formulate in termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.

Or, drepturile bănești solicitate prin acțiune, nu reprezintă un adaos la salariu, pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 160 din Codul muncii, iar simpla cuantificare a ajutoarelor materiale stipulate in C.C.M. la nivel de unitate, conform Capitolului VI, prin raportare cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare, nu le conferă natura juridica a unui drept salarial.

În condițiile arătate, premierele si ajutoarele materiale, la care se face referire în C.C.M. nu pot fi considerate drepturi salariale în sensul definiției de mai sus, aceasta pentru că nu sunt stipulate în CIM, nu reprezintă o contraprestație a muncii depuse de angajat și nu se plătește cel puțin o dată pe lună, ci anual, cu prilejul Zilei Feroviarilor, a sărbătorilor religioase de Paste si C., la sfârșitul fiecărui an, daca exista posibilitatea acordării salariului suplimentar in situația obținerii profitului de către societate, daca s-ar fi constituit fondul de 10% privind participarea salariaților la profit, conform art. 30 raportat la dispozițiile art. 21 din C.C.M..

Fiind vorba despre un drept patrimonial ce izvorăște dintr-o clauză a unui contract colectiv de muncă (clauză neexecutată in parte de către angajator), considerăm că incidente în această situație sunt prevederile art. 268 alin. (1) lit. e) din Codul muncii, în conformitate cu care, cererea de chemare în judecată trebuie introdusă „în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune în cazul neexecutarii C.C.M. ori a unor clauze ale acestuia.

Având în vedere prevederile art. 268 alin.l lit.e Codul Muncii solicită admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune, în ce privește cererea de executare retroactivă a C.C.M..

Susținerile privitoare la primele două motive de recurs sunt identice în cele două recursuri declarate de către recurentă, întrucât nu se impunea analizarea lor separată.

Motivul III de recurs referitor la sentința civilă nr. 4169 din 11 noiembrie 2013, pronunțată de Tribunalaul C.:

Recurenta a criticat hotărârea prin prisma interpretării și aplicării greșite aprevederilor contractelor colective de munca încheiate la nivel de unitate S.C. T.M.C. CFR Ferry-Boat S.A., astfel încât se impune modificarea hotărârii și respingerea capetelor de cerere privind plata premierelor, ajutoarelor materiale, salariul suplimentar și contravaloarea tichetelor de masă neacordate.

Reclamantul a fost salariatul recurentei până la data de 31.01.2008, însă ca urmare a reorganizării societății pârâte S.N.T.F.M. CFR Marfa S.A. București prin divizare, în temeiul dispozițiilor H.G. nr.801/2007, privind înființarea Societății Comerciale de Transport Maritim și de Coastă CFR Ferry-Boat SA, raporturile de muncă între reclamant și pârâta S.N.T.F.M. CFR Marfa S.A. au încetat la data de 31.01.2008.

Începând cu data de 01.02.2008 reclamantul a încheiat contract individual de muncă cu S.C. TMC CFR Ferry-Boat SA, retinându-se că drepturile bănești aferente perioadei interesate în cauză se circumscriu perioadei 01.02.2008 și data introducerii cererii de chemare în judecată.

Pârâta CFR Marfa S.A. nu a avut calitatea de angajator al reclamantului, raporturile contractuale de muncă dintre părți încetând la 31.01.2008 ca urmare a reorganizării prin divizare a S.N.T.F.M. CFR Marfă.

În anul 2008 a fost încheiat C.C.M. CFR FERRY-BOAT, înregistrat sub nr. 75 din 26.03.2008 la Ministerul Muncii, Familiei si Egalității de Șanse, Direcția de Munca și Protecție Socială C..

Potrivit art. 2 alin. 2 din C.C.M. 2008 al S.C. TMC CFR Ferry-Boat, valabilitatea contractului este stabilita pana la data de 26.03.2009, deci contractul este valabil de la data inregistrarii sale din 26.03.2008 pana la 26.03.2010.

Art. 26 alin.l din contractul colectiv 2008 stabilește ca la TMC CFR Ferry-Boat SA se consideră sărbători legale în care nu se lucrează ziua de 15 august „Ziua Navigatorului", iar potrivit art. 62 alin.2 din aceeași convenție s-a prevăzut că pentru „Ziua Navigatorului" se va acorda o premiere a cărei cuantum va fi stabilit de Consiliul de Administrație, cu consultarea delegaților aleși ai sindicatelor cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare".

Art. 62 alin. 1 din C.C.M. al S.C. TMC CFR Ferry-Boat S.A. încheiat la data de 26.03.2008 stabilește următoarele: „Cu ocazia sărbătorilor de P. și C. se va acorda salariaților, un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare; de ajutorul respectiv nu vor beneficia salariații care, în cursul anului respectiv, au absentat nemotivat de la serviciu sau au fost sancționați pentru consum de băuturi alcoolice, precum și salariații S.C. TMC CFR FERRY-BOAT care la data acordării ajutoarelor cu ocazia sărbătorilor de Paste si de C. se aflau în concediu fără plată cu o durata de un an ".

Potrivit art. 28 alin.l din C.C.M. al .-Boat SA încheiat la data de 26.03.2008, părțile au prevăzut că „Pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, dupa expirarea acestuia personalul societății poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv".

Art. 71 alin. 1 din C.C.M. al .-Boat SA încheiat la data de 26.03.2008 reglementează acordarea unui tichet de masă pentru fiecare zi lucrătoare, în condițiile legislației în vigoare.

În anul 2009 a fost încheiat C.C.M. CFR FERRY-BOAT valabil pentru anul calendaristic 2009, fiind înregistrat sub nr. 198 din 30.07.2009 la Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, Direcția de Muncă și Protecție Socială C..

În temeiul Contractului colectiv de muncă nr. 198 din 30.07.2009, părțile au stabilit modificarea clauzelor negociate în anul 2008, după cum urmează:

Art. 26 alin.l din contractul colectiv aferent anului 2009 stabilește ca la TMC CFR Ferry-Boat SA se considera sărbători legale în care nu se lucrează ziua de 23 aprilie „Ziua Feroviarului", iar potrivit art. 62 din aceeas convenție s-a prevăzut că pentru ,,Ziua Feroviarului" se va acorda o premiere a cărei cuantum va fi stabilit de Consiliul de Administrație, cu consultarea delegaților aleși ai sindicatelor cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare" însa la alin.3 din același articol părțile au stabilit că ,Aceste prevederi se pot aplica cu 01.01.2010, în funcție de situația financiară a unității de comun acord cu sindicatele".

Art. 62 alin. 1 din C.C.M. al S.C. TMC CFR Ferry-Boat SA încheiat la data de 30.07.2098 stabilește următoarele: „Cu ocazia sărbătorilor de P. și C. se va acorda salariaților, un ajutor material stabilit cei puțin la nivelul clasei 1 de salarizare; de ajutorul respectiv nu vor beneficia salariații care, în cursul anului respectiv, au absentat nemotivat de la serviciu sau au fost sancționați pentru consum de băuturi alcoolice, precum și salariații S.C. TMC CFR FERRY-BOAT care la data acordării ajutoarelor cu ocazia sărbătorilor de P. și de C. se află in concediu fără plata cu o durata de un an", insa la alin. următor părțile au stipulat că aceste prevederi se aplică cu 01.01.2010".

Potrivit art. 28 alin.1 din C.C.M. al .-Boat SA incheiat la data de 30.07.2009, părțile au prevăzut ca „Pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, dupa expirarea acestuia, personalul societății poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv", însa la alin. 4 al aceluiași articol au prevăzut că aceste drepturi se vor acorda ,,la propunerea Directorului Naval, cu aprobarea Consiliului de Administrație".

Art. 71 alin.l din C.C.M. al S.C. TMC CFR Ferry-Boat S.A. încheiat la data de 26.03.2008 reglementează acordarea unui tichet de masă pentru fiecare zi lucrătoare, în condițiile legislației în vigoare, însă la alin. 3 si 4 din același articol, părțile au prevăzut în C.C.M. că: „(3) Alocația de hrana pentru personalul navigant ambarcat pe naveletip ferry-boat se acorda conform H.G. nr. 217/2005 si CC.M. Unic la Nivel de R. Transporturi pe anii 2008/2010,unde se prevede că alimentația de subzistență pe zi este de 18,5 lei, iar pe timpul concediului de odihnă, sau când hrana nu este furnizata la bord, societatea este responsabilă pentru aceasta prin plata acestei indemnizații; pe timpul cât navele sunt în conservare, pe timpul iernatului, pe timpul construcției și reconstrucției în țară, pentru personalul echipajului minim de siguranță, conform Normei din 12.03.2008 secțiunea a III a, art. 15, plata indemnizației este de 16,5 lei. (4) Personalul peste numărul din echipajul minim de siguranța va primi tichete de masă conform alineatului 1 din prezentul articol".

În anul 2010 a fost încheiat actul adițional la C.C.M. CFR FERRY-BOAT 2009, înregistrat sub nr. 1073 din 28.04.2010 la Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, Direcția de Muncă și Protecție Socială Constanta, prin care părțile au modificat valabilitatea și conținutul Contractului Colectiv de Muncă încheiat în anul 2009.

Potrivit art. 2 alin. 2 din C.C.M. 2009 al .-Boat, valabilitatea contractului este stabilită până la data de 31.01.2011, deci contractul își prelungește valabilitatea și are conținutul modificat prin act adițional 1073/28.04.2010.

În temeiul Contractului colectiv de muncă 2009 modificat prin act adițional din 28.04.2010, părțile au stabilit modificarea clauzelor negociate în anul 2009, dupa cum urmează:

Art. 62 prevede ca „Pentru ,,Ziua Feroviarului" se va acorda o premiere al cărei cuantum va fi stabilit de Consiliul de Administrație, cu consultarea delegaților aleși ai sindicatelor cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare", insă la alin.3 din același articol părțile au stabilit ca „Premierea pentru Ziua Feroviarului nu se acorda pentru anul 2010".

Art. 62 alin. 1 din C.C.M. al .-Boat SA încheiat la data de 30.07.2009 stabilește următoarele: „Cu ocazia sărbătorilor de P. si C. se va acorda salariaților, un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare; de ajutorul respectiv nu vor beneficia salariații care, în cursul anului respectiv, au absentat nemotivat de la serviciu sau au fost sancționați pentru consum de băuturi alcoolice, precum și salariații .-BOAT care la data acordării ajutoarelor cu ocazia sărbătorilor de P. și de C. se aflau în concediu fără plată cu o durata de un an", însă la alineatul următor părțile au stipulat că „Ajutoarele materiale menționate nu se acordă pentru anul 2010".

Potrivit art. 28 alin. 1 din C.C.M. al .-Boat SA încheiat la data de 30.07.2009, părțile au prevăzut că „Pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, dupa expirarea acestuia, personalul societății poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv", însă la alin.2 al aceluiași articol s-a stabilita că „Salariul suplimentar menționat nu se acorda pentru anul 2010".

Urmare actului adițional din 28.04.2010, prevederile art. 71 au fost suspendate din C.C.M. al .-Boat SA pentru anul 2010, drept urmare reglementările privind acordarea unui tichet de masa pentru fiecare zi lucrătoare, în condițiile legislației în vigoare nu sunt aplicabile în anul 2010.

Pentru considerentele expuse a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul respingerii cererii ca nefondate.

Cu privire la motivele de recurs ce privesc fondul cauzei, a sentinței civile nr. 3519 din 20 septembrie 2013 pronunțate de Tribunalul C..

Pe fondul cauzei recurenta a criticat hotărârea prin prisma interpretării și aplicării greșite a prevederilor contractelor colective de muncă încheiate la nivel de unitate, astfel încât se impunea respingerea capetelor de cerere privind plata premierelor, ajutoarelor materiale și contravaloarea tichetelor de masă.

Conform C.C.M. 2009 și actului adițional nr. 1713/2010, voința părților semnatare a fost de a nu se aplica prevederile art. 64 în anul 2009 precum și art. 30, art. 64 și 74 din anul 2010, deci, de a nu se acorda primele de Paști, C., Ziua Feroviarului și salariul suplimentar.

Acordarea acestor drepturi bănești nu au un caracter obligatoriu.

Instanța de fond, nesocotind prevederile C.C.M. a obligat recurenta să acorde aceste drepturi reclamantului, depășindu-și în acest fel, rolul activ.

Pentru cele relatate a solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat împotriva sentinței civile nr. 3519 din 20 septembrie 2013, pronunțată de Tribunalul C..

Analizând sentința recurată în baza motivelor de recurs invocate, Curtea constată că recursurile sunt nefondate pentru următoarele:

În ceea ce privește valabilitatea contractului colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi invocat de reclamantă, instanța constată că, deși îi revenea sarcina probei potrivit art. 272 C. Mc., recurenta pârâta S.N.T.F.M. CFR Marfă SA nu a făcut dovada că o instanță judecătorească ar fi declarat nulitatea acestuia, caz în care este considerat valabil.

Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 este aplicabil, potrivit art. 133 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 62/2011 și art. 11 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 130/1996, pentru toți angajații încadrați în unitățile din sectorul/ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă. Prin urmare, contractul este opozabil și pârâtei, care este necontestat că activează în ramura “transporturi”.

Potrivit art. 132 alin. 3 din Legea nr. 62/2011, contractele colective de munca nu pot conține clauze care sa stabilească drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractul colectiv de munca aplicabil încheiat la nivel superior. O dispoziție similară a existat și la art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, conform căruia contractele colective de munca nu pot conține clauze care sa stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca încheiate la nivel superior.

Cerința nestabilirii unui nivel inferior al drepturilor în raport cu prevederile contractului colectiv de muncă la nivel superior constituie o cerință de valabilitate a contractului colectiv de muncă la nivel inferior, sancționată expres cu nulitatea potrivit art. 142 alin. 1 din Legea nr. 62/2011 și anterior potrivit art. 24 alin. 1 din Legea nr. 130/1996.

În cazul contractului colectiv de muncă, nu s-ar putea considera că cel de la nivel de ramură nu ar fi aplicabil decât dacă nu ar exista cel încheiat la nivel de unitate. Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior conține drepturi minimal prevăzute pentru salariați, al căror nivel nu poate fi stabilit inferior prin contractele colective de muncă încheiate la nivel inferior. Când există contracte colective de muncă încheiate la niveluri diferite, ele produc efecte sub rezerva condiției de valabilitate mai sus menționată. Așa fiind, partea interesată poate invoca în favoarea sa contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior, întrucât acesta se află permanent în vigoare, chiar dacă aceasta presupune încetarea aplicării contractului colectiv de muncă încheiat nevalabil la un nivel inferior. Clauzele acestui din urmă contract sunt lipsite de efecte datorită încălcării interdicției legale menționate, astfel încât, ori de câte ori salariatul invocă în favoarea sa clauzele contractului colectiv de muncă încheiat la un nivel superior, acesta invocă implicit și nulitatea celui încheiat la un nivel inferior. În acest caz invocarea nulității are loc „pe cale de excepție”, ceea ce în termeni procedurali se traduce prin calea unei apărări de fond.

În concluzie, invocarea în favoarea salariatului a clauzelor contractului colectiv de muncă la nivel superior nu presupune formularea unei cereri în declararea nulității ori în anularea celui încheiat la un nivel inferior, instanța urmând să înlăture clauzele din cuprinsul acestuia din urmă prin care sunt prevăzute drepturi la un nivel inferior în raport cu legea ori cu clauzele contractului colectiv de muncă încheiat la un nivel superior. Cu atât mai mult, în cazul (precum cel din speță) în care contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior prevede un drept salarial, iar cel încheiat la nivel inferior nu îl prevede, dreptul este cuvenit salariatului direct în baza contractului colectiv de muncă încheiat la nivel superior.

Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Pentru soluționarea judicioasă a acestui motiv de recurs se impune cu prioritate clarificarea teoretică a noțiunii de „salariu” a acestuia din categoria drepturilor salariale pentru a deveni incidente disp.lit.e din art.283 codul muncii.

Dispoziția cuprinsă în art.283 lit.c codul muncii reglementează dreptul material la acțiune în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă, or a unor clauze ale acestuia, altele decât drepturile salariale, întrucât în privința acestora legiuitorul a dat o reglementare distinctă și anume, aceea cuprinsă la lit. „c” a aceluiași art. 283.

Nu trebuie omis faptul că tot în codul muncii legiuitorul a statuat că „dreptul la acțiune cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescriu în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate”, norma cuprinsă în art. 166 alin. 1 Codul muncii.

Regulile care guvernează prescripția în materia drepturilor salariale sunt disp. art. 283 alin. 1 lit.c din codul muncii, în conformitate cu care cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, această regulă fiind aplicată în mod corect de tribunal, atunci când a dat dezlegare excepțiilor invocate referitoare la excepția prescripției dreptului material la acțiune în considerarea naturii drepturilor bănești pretinse, respectiv salarii.

Reclamantul intimat a solicitat acordarea unor drepturi ce izvorăsc din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură transporturi 2008-2010-

Inițial reclamantul a fost încadrat în muncă la S.N.T.F.M. CFR Marfă S.A. până la data de 31 ianuarie 2008, când în baza dispozițiilor H.G. nr. 801/2007 s-a dispus reorganizarea recurentei prin divizare, înființându-se . CFR Ferry Boat SA.

La data de 31 ianuarie 2008 au încetat raporturile de muncă cu S.N.T.F.M. CFR Marfă SA și a încheiat contract de muncă cu . Boat S.A., înregistrat sub nr. 75 din 26 martie 2008 la Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, Direcția de Muncă și Protecția Socială C., valabil până la 26 martie 2010.

În atare situație, contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură transporturi conține drepturi minimale prevăzute pentru toți salariații din grupul unităților feroviare, inclusiv CFR Marfă, societate semnatară a contractului, cât și CFR Ferry Boat S.A., societate desprinsă ca filială, prin reorganizarea CFR Marfă, conform HG nr. 801/2007.

În acest context drepturile minimale stabilite prin contractul la nivel superior, nu pot fi neglijate, ori stabilite la un nivel inferior prin contractele colective încheiate la nivel de unitate.

Susținerea recurentei, potrivit cu care C.C.M. încheiat la nivel superior nu ar fi aplicabil dacă nu a existat contractul la nivel de unitate este nefondată.

Or, când există contracte colectiv de muncă încheiate la diferite niveluri, ele produc efecte sub rezerva condiției de valabilitate.

În speță, astfel cum a reținut și instanța de fond, este aplicabil contractul de muncă încheiat la nivel superior, a cărei semnatară a fost atât recurenta, cât și S.C. TMC Ferry Boat S.A., desprinsă ca filială prin reorganizarea CFR Marfă SA.

Prin urmare, în speță este aplicabil contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, potrivit art. 133 al. 1 lit. c din Legea nr. 62/2011 și art. 11 lit. c din Legea nr. 130/1996 pentru toți angajații încadrați un unitățile de sector, ramură de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă.

Acesta este opozabil și recurentei care este de necontestat că activează în ramura „transporturi”.

Potrivit art. 132 al. 3 din Legea nr. 62/2011, contractele colective de muncă nu pot să conțină clauze care să stabilească la un nivel inferior celor stabilite prin contractul colectiv de muncă la un nivel superior, dispoziție prevăzută și de art. 8 al. 2 din Legea nr. 130/1996, abrogată prin Legea nr. 62/2011.

Tribunalul C. soluționând pe fond cauza, în mod corect a acordat drepturile bănești solicitate, având în vedere contractul colectiv de muncă la nivel de ramură de transporturi, după cum urmează:

Cu privire la salariul suplimentar pe anul 2009, instanța de fond a avut în vedere prevederile art. 30 alin.1 din C.C.M. aplicabil la nivelul societății pârâte, text nemodificat în perioada 2007-2010, potrivit cu care pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.

Textul a conferit așadar dreptul salariaților la acordarea unei sume de bani echivalente cu salariul de bază din ultima lună a anului. Sintagma „poate primi” nu reprezintă o posibilitate a angajatorului de a opta pentru neplată în mod unilateral, ci creează premisele ca în cazul unui acord bilateral al partenerilor sociali, care au negociat contractul colectiv, să se suspende, ori să înceteze plata acestui drept.

Instanța a mai reținut că textul trebuie interpretat sistematic, avându-se în vedere și art. 31 alin.1 care configurează ipoteza în care se poate acorda acest salariu, prin inserarea criteriilor care condiționează acordarea dreptului. În aceste condiții, angajatorul poate exprima în mod valabil opțiunea de a nu acorda acest drept salarial numai pentru acei salariați care nu respectă criteriile prevăzute în anexa 6; cum asemenea dovezi nu s-au făcut în privința reclamantei, rezultă că dreptul salarial analizat se cuvine acesteia.

Pretenția similară pentru anul 2010 a fost admisă, cu toate că apărarea societății pârâte a fost în sensul că modificarea adusă C.C.M. pe unitate prin actul adițional nr. 1713/21.04.2010 a stabilit că salariul suplimentar nu se acordă pentru anul 2010; judecătorul fondului a arătat că dreptul rezidă din prevederile contractului colectiv de muncă aplicabil la nivel de grup de unități, contract a cărui valabilitate a fost prelungită până la data de 31.01.2011 prin acte adiționale succesive, ultimul dintre acestea fiind înregistrat sub nr. 629/04.01.2011 la MMFPS. În consecință, în temeiul contractului colectiv de muncă încheiat la nivel superior, reclamanta este îndreptățită la plata salariului suplimentar aferent anilor 2009 și 2010.

Asupra drepturilor privitoare la prima de Ziua Feroviarului pentru anul 2010, instanța de fond s-a raportat la textul art. 64 din C.C.M. aplicabil în perioada 2007-2008, în care s-a prevăzut că „pentru Ziua Feroviarului se va acorda o premiere a cărei cuantum va fi stabilit de Consiliul de Administrație, cu consultarea delegațiilor aleși ai sindicatelor cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare”.

Prin actul adițional înregistrat sub nr. 1713/21.04.2010 la Direcția de Muncă și Protecție Socială a Municipiului București s-a prevăzut modificarea art. 64, în sensul că ajutoarele materiale și primele menționate prin acest articol nu se acordă pentru anul 2010. Însă, pentru aceeași perioadă (când la nivelul unității intimate s-a prevăzut suspendarea primei pentru Ziua Feroviarului) au fost aplicabile dispozițiile contractului colectiv la nivel de grup de unități din transportul feroviar, obligatoriu pentru pârâtă în temeiul art. 241 din Codul muncii aprobat prin Legea 53/2003, aplicabil la data nașterii dreptului.

La art. 71 din C.C.M. la nivel de grup de unități, aplicabil până la data de 31.01.2011, se prevedea dreptul la prima pentru Ziua Feroviarului la nivelul clasei 1 de salarizare, într-o reglementare identică cu cea din C.C.M. încheiat la nivel de unitate. Prin urmare, pentru anul 2010, până la 31.01.2011, izvorul normativ al pretențiilor reclamantei l-a constituit C.C.M. încheiat la nivel de grup de unități, a cărui semnatară a fost și unitatea pârâtă.

În legătură cu primele de Paști pentru anul 2010 și C. 2009-2010, textul art. 64 din C.C.M. aplicabil la nivelul unității pârâte în perioada 2007-2008 stabilea că se va acorda salariaților (cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C.) un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare; de ajutorul respectiv nu vor beneficia salariații care, în cursul anului respectiv, au absentat nemotivat de la serviciu sau au fost sancționați pentru consum de băuturi alcoolice, precum și salariații care la data acordării ajutoarelor se află în concediu fără plată cu durata de un an.

În anul 2009, în privința acelorași prime s-au aplicat dispozițiile art. 64 din contractul colectiv de muncă înregistrat sub nr. 2984/04.06.2009 la Direcția de Muncă și Protecție Socială a Municipiului București, care au reglementat acordarea celor două categorii de prime începând cu data de 01.01.2010.

Prin actul adițional înregistrat sub nr. 1713/21.04.2010 la Direcția de Muncă și Protecție Socială a Municipiului București s-a prevăzut modificarea art. 64, în sensul că ajutoarele materiale pentru Paști și C. nu se acordă pentru anul 2010. însă, pentru aceleași considerente avute în vedere referitor la prima pentru Ziua Feroviarului, dreptul la încasarea respectivelor prime fiind consacrat într-o modalitate identică prin art. 71 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar, societatea pârâtă nu poate nega acest drept reclamantei, drept care a fost acordat de către instanța de fond, având în vedere contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.

Pentru considerentele expuse, Curtea, în baza art. 312 Cod procedură civilă va respinge ca nefondate recursurile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile formulate de recurenta pârâtă S. N. DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFA ,,CFR MARFA” S.A. cu sediul procesual ales în loc. C., . nr. 2, împotriva sentinței civile nr. 4169/11.11.2013 și a sentinței civile nr. 3519/20.09.2013 pronunțată de Tribunalul C., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant R. N., cu domiciliul în loc. C., ., .. B, ..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 08.09.2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,

M. G. Vanghelița T. G. L.

Grefier

C. I.

Jud.fond: C.S.A.

Red.dec.jud. V.T./30.09.2014

Tehnored.gref.I.C./02.10.2014/2ex.

← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 102/2014....		Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 218/2014.... →

Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 217/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 217/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA