Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 413/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 413/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 28-10-2014 în dosarul nr. 6503/118/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.413/CM
Ședința publică din data de 28 octombrie 2014
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
Completul compus din:
Președinte - M. S. S.
Judecător – J. Z.
Grefier - G. I.
Pe rol, soluționarea apelului civil formulat de apelanta pârâtă S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ – „CFR MARFĂ” S.A. – cu sediul ales în municipiul C., . nr.2, județul C., împotriva sentinței civile nr.4663 din data de 19 decembrie 2013, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu intimata reclamantă P. C.E. – domiciliată în municipiul C., Șoseaua Mangaliei nr.9, ., ., județul C., având ca obiect – drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art.153 și următoarele Cod procedură civilă.
Apelul este declarat în termen, motivat și scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință prin care s–au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual.
Totodată, învederează că apelanta pârâtă a solicitat judecata apelului în lipsă, conform art.223 alin.3 Cod procedură civilă.
Curtea constată că nu sunt motive de amânare, apreciază cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare luând act că se solicită judecata cauzei în lipsă conform art.223 Cod procedură civilă.
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._ reclamanta P. C. E. a chemat în judecată pe pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă S.A.-București, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să oblige pârâta la plata drepturilor bănești reprezentând salariul suplimentar 2010, prima de C. 2010, contravaloarea tichetelor de masă aferente perioadei iunie_11. Totodată, reclamantul a solicitat actualizarea sumelor cuvenite cu indicele de inflație și dobânda legală, calculate la data plății efective.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că este angajat al pârâtei, iar drepturile bănești pretinse sunt stabilite prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2009-2010 și 2010-2011, contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar și contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2011.
A susținut reclamantul că prin art. 30 alin.1 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar, a fost prevăzut un salariu suplimentar-al 13-lea salariu, echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv. Acest salariu suplimentar nu a fost plătit de unitate, deși reclamantul nu s-a aflat în vreuna dintre situațiile prevăzute de anexa 6 pct. 2 din contractul colectiv de muncă și care să determine excluderea sa de la plata acestui drept.
Au fost invocate de asemenea dispozițiile art. 71 din același contract colectiv de muncă referitoare la ajutorul social pentru C., neplătit de către pârâte și de acordare a câte un tichet de masă pentru fiecare zi lucrătoare, începând cu data de 01.11.2007, potrivit art. 81 din CCM menționat.
În apărare, pârâta a formulat întâmpinare prin care au invocat excepția prescrierii dreptului la acțiune, apreciindu-se că termenul de prescripție aplicabil pentru drepturile bănești solicitate în cauză este termenul de 6 luni prevăzut de art. 268 alin.1 lit. e și d din Codul muncii. De asemenea, a fost invocată excepția autorității de lucru judecat a Sentinței civile nr.5608/26.10.2012 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._/118/2010, în raport cu cererea de acordare a contravalorii tichetelor de masă aferente perioadei iulie 2010 – 10.12.2010
Pe fondul cererii, în privința celui de-al 13-lea salariu, s-a învederat în cuprinsul întâmpinării că prevederile art. 30 alin.1 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate nu obligă societatea să plătească salariaților un salariu suplimentar la expirarea anului calendaristic, ci părțile sunt de acord cu posibilitatea ca salariații să beneficieze de acest salariu, în funcție de veniturile realizate de societate. Or, în perioada 2008-2009, exercițiile financiare au fost încheiate cu pierderi, ceea ce nu a permis constituirea unor fonduri de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar, în vederea plății celui de-al 13-lea salariu. Cu referire la anul 2010, s-a precizat că părțile dialogului social au stabilit ca prevederile art. 30 din CCM la nivel de unitate să nu se aplice.
În privința primelor de C. s-a arătat că acestea au fost acordate în perioada 2006-2008, iar în anul 2009 reprezentanții salariaților, prin federațiile sindicale semnatare ale contractului colectiv de muncă, au renunțat la executarea acestor drepturi.
Pentru anul 2010, părțile au stabilit să nu se acorde primele și ajutoarele materiale prevăzute la art. 64 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, iar în anul 2011 acestea nu au mai fost reglementate.
A mai arătat pârâta că tichetele de masă au fost acordate integral în perioada ianuarie 2006-martie 2009, iar din aprilie 2009 nu s-a prevăzut alocare bugetară pentru aceste cheltuieli, conform HG 28/2010.Mai mult, prin art.1 din Legea 142/1998 nu se stabilește în sarcina angajatorului obligația acordării tichetelor de masă, ci doar o posibilitate ce se poate realiza sau nu, în funcție de bugetul de venituri și cheltuieli. Totodată, prin contractul colectiv de muncă încheiat în anul 2011, nu s-a mai reglementat posibilitatea acordării tichetelor de masă.
Prin sentința civilă nr.4663 din data de 19 decembrie 2013, pronunțată în dosarul civil nr._, Tribunalul C. a respins excepția prescrierii dreptului la acțiune invocată în temeiul art. 268 alin.1 lit. c), d) și e) Codul muncii, ca nefondată.
Admite excepția autorității de lucru judecat a Sentinței civile nr.5608/26.10.2012 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._/118/2010 în raport cu cererea de acordare a contravalorii tichetelor de masă aferente perioadei iulie 2010 – 10.12.2010.
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta P. C. E., în contradictoriu cu pârâta S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ ,,CFR MARFA SA.
A obligat pârâta la plata către reclamantă, a următoarelor drepturi salariale, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective și dobânda legală aferentă:
- salariul suplimentar aferent anului 2010, egal cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului 2010;
- prima de C. 2010, echivalentă cu salariul de bază la nivelul clasei I de salarizare;
- contravaloarea tichetelor de masă aferente perioadei 11.12._11.
A respins pretențiile ce au ca obiect plata tichetelor de masă aferente perioadei iulie 2010 – 10.12.2010, pentru existența autorității de lucru judecat.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Asupra excepției autorității de lucru judecat
Reclamantul a solicitat, prin cererea ce a făcut obiectul dosarului nr._/118/2010, obligarea pârâtei la plata contravalorii tichetelor de masă începând cu luna aprilie 2009 și până la data formulării cererii, respectiv 10.12.2010.
Prin Sentința civilă nr.5608/26.10.2012 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._/118/2010, instanța a dispus obligarea pârâtei la plata tichetelor de masă pentru perioada 01.04.2009 – 21.04.2010 și a respins celelalte pretenții.
Comparând această cerere de chemare în judecată - soluționată prin sentința menționată - cu cea care face obiectul prezentei cauze, respectiv - pretențiile ce au ca obiect plata contravalorii tichetelor de masă aferente perioadei iulie 2010 – 10.12.2010 - se constată că există identitate de părți, cauză și obiect, întrucât se urmărește obligarea pârâtei la plata acelorași drepturi salariale, deși instanța s-a pronunțat printr-o hotărâre definitivă asupra acestor pretenții.
În raport de considerentele expuse, instanța a constatat că excepția autorității de lucru judecat este întemeiată și, pe cale de consecință, a admis-o și a respins pretențiile ce au ca obiect plata tichetelor de masă aferente perioadei iulie 2010 – 10.12.2010, pentru existența autorității de lucru judecat.
Asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune
Conform art. 268 alin. 1 lit. c Codul muncii, se prescriu în termen de trei ani de la data nașterii dreptului la acțiune pretențiile reclamantului în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator
Potrivit art. 268 alin. 1 lit. e Codul muncii, se prescriu în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, pretențiile formulate în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
În speță, pretențiile ce formează obiectul litigiu se circumscriu sferei drepturilor salariale, întrucât salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de către salariat, aceasta cuprinzând salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adausuri.
În mod evident, excepția vizând incidența art.268 alin.1 lit. Codul muncii nu este întemeiată, drepturile putând fi pretinse în termenul de trei ani stabilit prin lit. c al aceluiași articol.
Pentru aceste considerente, instanța a respins excepția prescrierii dreptului la acțiune, invocată de pârâtă în temeiul disp.art.268 lit.e din Codul muncii.
În ceea ce privește excepția prescrierii dreptului la acțiune invocată în temeiul disp.art.268 lit.c din Codul muncii, s-a constatat că acțiunea a fost introdusă la 11.07.2013, iar reclamantul solicită plata drepturilor de natură salarială începând cu anul 2010.
Pretențiile reclamantului, având caracterul unor drepturi salariale, sub aspectul prescripției, le sunt aplicabile dispozițiile art.283 alin.1 lit.c) din codul muncii, potrivit căruia cererea trebuia formulată în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
Prin urmare, față de considerentele anterior precizate, tribunalul a respins și excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată în temeiul disp.art.268 lit.c din Codul muncii.
Referitor la excepția prescrierii invocată în temeiul art. 268 alin. 1 lit. d Codul muncii, având în vedere prevederile art. 241(1) lit.c) din Codul Muncii (în forma anterioară republicării, aplicabilă în cauză), art. 238 alin.1 și alin.3 din Codul muncii (în forma anterioară republicării, aplicabilă în cauză) și art.8 al.2 din Legea nr. 130/1996 (în vigoare și aplicabilă în perioada relevantă), în condițiile în care prevederile legale incidente interzic în mod expres stabilirea, prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, a unor drepturi la nivel inferior celor stabilite la nivel superior, în cazul în care se încalcă această interdicție, angajații beneficiază de drepturile stabilite la nivel minimal în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior, nefiind necesar a se anula prevederile din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel inferior.
De aceea, în cauză nu sunt incidente și nu au relevanță prevederile art.268 al.1 lit.d) din Codul Muncii, motiv pentru care instanța a respins și această excepție.
Asupra fondului acțiunii
1. Salariul suplimentar
În analiza acestui capăt de cerere, instanța a avut în vedere prevederile art. 30 alin.1 din contractul colectiv de muncă aplicabil la nivelul societății pârâte, text nemodificat în perioada 2007-2010 și potrivit cu care pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Criteriile care au condiționat acordarea salariului suplimentar au fost enumerate prin Anexa nr.6 la contractul colectiv de muncă.
În consecință, art.30 din CCM la nivel de unitate a conferit dreptul salariaților la acordarea unei sume de bani echivalente cu salariul de bază din ultima lună a anului. Sintagma „poate primi”- folosită în alin.1 al art. 30 din CCM aplicabil nu reprezintă o posibilitate a angajatorului de a opta pentru neplată în mod unilateral, ci creează premisele ca în cazul unui acord bilateral al partenerilor sociali, care au negociat contractul colectiv, să se suspende, ori să înceteze plata acestui drept.
Totodată, textul art.30 alin.1 din CCM trebuie interpretat sistematic, avându-se în vedere și art.31 alin.1 care configurează ipoteza în care se poate acorda acest salariu, prin inserarea criteriilor care condiționează acordarea dreptului.
În aceste condiții, angajatorul poate exprima în mod valabil opțiunea de a nu acorda acest drept salarial numai pentru acei salariați care nu respectă criteriile prevăzute în anexa 6 și cum asemenea dovezi nu s-au făcut în privința reclamantei, rezultă că dreptul salarial analizat se cuvine acesteia.
Cu referire la anul 2010, din înscrisurile depuse la dosar de către pârâtă rezultă că prin contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel de unitate, astfel cum a fost modificat prin actul adițional nr. 1713/21.04.2010, s-a prevăzut modificarea art. 30 alin.1, în sensul că salariul suplimentar nu se acordă pentru anul 2010.
Cu toate acestea, societatea pârâtă a semnat contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel de grup de unități, contract a cărui valabilitate a fost prelungită până la data de 31.01.2011 prin acte adiționale succesive, ultimul dintre acestea fiind înregistrat sub nr. 629/04.01.2011 la MMFPS. Or, la art. 30 alin.1 din CCM menționat, s-a prevăzut în mod expres că pentru munca ireprosabila desfasurata in cursul unui an calendaristic, dupa expirarea acestuia, salariatii unitatilor feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de baza de incadrare din luna decembrie a anului respectiv.
În consecință, în temeiul contractului colectiv de muncă încheiat la nivel superior, reclamantul este îndreptățit la plata salariului suplimentar aferent anului 2010.
2. Prima de C. 2010
Potrivit art. 64 din contractul colectiv de muncă aplicabil la nivelul unității pârâte în perioada 2007-2008, cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare; de ajutorul respectiv nu vor beneficia salariații care, în cursul anului respectiv, au absentat nemotivat de la serviciu sau au fost sancționați pentru consum de băuturi alcoolice, precum și salariații care la data acordării ajutoarelor se află în concediu fără plată cu durata de un an.
În anul 2009, în privința acelorași prime s-au aplicat dispozițiile art. 64 din contractul colectiv de muncă înregistrat sub nr. 2984/04.06.2009 la Direcția de Muncă și Protecție Socială a Municipiului București, care au reglementat acordarea celor două categorii de prime începând cu data de 01.01.2010.
Prin actul adițional înregistrat sub nr. 1713/21.04.2010 la Direcția de Muncă și Protecție Socială a Municipiului București, s-a prevăzut modificarea art. 64, în sensul că ajutoarele materiale pentru Paști și C. nu se acordă pentru anul 2010.
Pentru această perioadă, când la nivelul unității pârâte, s-a prevăzut suspendarea plății acestei prime, au fost aplicabile dispozițiile contractului colectiv la nivel de grup de unități din transportul feroviar, care este contractul colectiv de muncă imediat superior, obligatoriu pentru pârâtă în temeiul art. 241 din Codul muncii aprobat prin Legea 53/2003, aplicabil la data nașterii dreptului.
La art. 71 din CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar, aplicabil până la data de 31.01.2011, se prevedea dreptul la prima pentru C., într-o reglementare identică cu cea din CCM încheiat la nivel de unitate.
Față de cele reținute mai sus reiese că pentru anul 2010, până la 31.01.2011, izvorul normativ al pretențiilor reclamantei îl constituie CCM încheiat la nivel de grup de unități, a cărui semnatară a fost și unitatea pârâtă.
3. Tichetele de masă
În susținerea acestui capăt de cerere, reclamanta a invocat dispozițiile art. 81 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar, potrivit cu care începând cu data de 01.01.2007, salariații unităților componente ale grupului de unități feroviare vor beneficia de tichete de masă în cuantum de un tichet pentru fiecare zi lucrătoare din lună, în condițiile legislației în vigoare.
S. pârâtă a semnat contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel de grup de unități, contract a cărui valabilitate a fost prelungită până la data de 31.01.2011 prin acte adiționale succesive, ultimul dintre acestea fiind înregistrat sub nr. 629/04.01.2011 la MMFPS.
Dispoziții similare s-au regăsit și în contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel de unitate în perioada 2009-2010, după cum a recunoscut pârâta prin întâmpinarea depusă la dosar.
Potrivit art. 236 alin 4 din Codul muncii, în vigoare la data încheierii acestor contracte, precum și pe durata lor de valabilitate, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea prevederilor legale constituie legea părților. Tot astfel, art. 241 alin. 1 lit. b din Codul muncii prevedea următoarele: „contractele colective de muncă încheiate la nivel de grup de unități produc efecte pentru toți salariații încadrați la angajatorii care fac parte din grupul de unități pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel.”
Din modalitatea de redactare a dispozițiilor contractuale rezultă cu claritate că beneficiul dreptului nu este condiționat, nefiind impuse negocieri ulterioare, ci dimpotrivă, se stabilesc prin acestea atât numărul de tichete, cât modalitățile concrete de acordare
Această modalitate de reglementare a dreptului salarial constituie un argument decisiv în concluzionarea că angajatorul și-a asumat obligația de plată a tichetelor de masă prin contractele colective de muncă aplicabile. Angajatorul are obligația de a acorda tichetele de masă lunar și anticipat, iar eventualele neacordări ale acestora nu-l exonerează de la îndeplinirea obligației.
În aceste condiții în sarcina angajatorului care nu își respectă obligația stabilită în contractul colectiv de muncă prin acordarea anticipată a tichetelor de masă, se naște datoria dezdăunării salariaților respectiv dreptul la compensație.
Ca urmare, reclamanta este îndreptățită la acordarea tichetelor de masă, urmând ca pârâta să fie obligată la plata contravalorii acestor tichete aferente perioadei 11.12._11, raportat și la soluția admitere a excepției autorității de lucru judecat. Pentru perioada ulterioară, contratul colectiv de muncă aplicabil la nivel de unitate nu a mai reglementat acordarea tichetelor de masă, expirând totodată valabilitatea CCM la nivel de grup de unități.
Solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la plata dobânzii legale și a sumei ce reprezintă actualizarea drepturilor salariale datorate este fondată. Se constată că în aceasta situație exista doua daune distincte, având cauze diferite: pe lângă dobânda legala ca dauna moratorie, creditorul poate pretinde si alte daune ce au caracter compensatoriu si care sunt menite sa acopere prejudiciul cauzat prin scăderea valorii creanței datorata inflației, după ce aceasta a ajuns la scadenta. Valoarea acestuia din urma prejudiciu constă în diferența dintre valoarea nominala a creanței si valoarea sa reala la data executării . Actualizarea în funcție de rata inflației este fundamentata pe natura si scopurile diferite ale celor doua instituții: dobânda este prețul lipsei de folosință, iar actualizarea cu rata inflației urmărește păstrarea valorii reale a obligației bănești.
Raportat la considerentele expuse, instanța a admis acțiunea și a obligat pârâta la plata drepturilor salariale menționate.
Împotriva sentinței civile nr. 153 din 24.01.2014, în termen legal a declarat apel pârâta S.N.T.F.M. C.F.R. MARFĂ S.A., care a criticat sentința pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea apelului se arată următoarele:
Hotărârea pronunțată de prima instanța este nelegala întrucât au fost interpretate greșit dovezile administrate, fiind nesocotite prevederile Contractelor Colective de Munca încheiate la nivel de unitate, probe ce erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii si pentru pronunțarea unei hotărâri legale si temeinice.
Prin hotărârea apelată în mod greșit a fost antrenată răspunderea angajatorului pârât, ce a fost obligat la plata unor drepturi bănești ce nu au fost prevăzute in convenția încheiată de părți, respectiv Contractul Colectiv de Munca în vigoare în perioada analizata 2009/2010 si 2011.
Cum prima instanța a nesocotit dovezile administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, s-a încălcat flagrant dreptul paratei la un proces echitabil.
În conformitate cu dispozițiile art.229 din Legea nr. 53/2003 republicata:
„l) Contractul colectiv de munca este convenția încheiata informa scrisa intre angajator sau organizația le o parte, si salariați, reprezentați prin sindicate ori in alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de munca, salarizarea, precum si alte drepturi si obligații ce decurg din raporturile de muncă.
2.Negocierea colectiva la nivel de unitate este obligatorie, cu excepția cazului in care angajatorul are ai puțin de 21 de salariați.
3.La negocierea clauzelor si la încheierea contractelor colective de munca părțile sunt egale si libere;
4.Contractele colective de munca, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților".
Prin urmare, orice contract individual de munca se încheie nu numai in considerarea prevederilor legii, ci si în considerarea clauzelor contractelor colective ce ii sunt aplicabile salariatului in cauză.
Hotărârea pronunțata este lipsita de temei legal, fiind data cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii marea excepției prescrierii dreptului material la acțiune întemeiata pe dispozițiile art. 268 alin.1 lit.e) C.muncii, referitor la capetele de cerere privind executarea retroactiva a unor clauze prevăzute in Colectiv de Munca si acordarea retroactiva a unor drepturi bănești stipulate in contractele colective încheiate la nivel de angajator.
În mod nelegal, raportându-se la obiectul acțiunii, instanța de fond a apreciat ca sunt aplicabile dispozițiile art. 268 alin 1 lit. c Codul muncii, potrivit cărora cerințele in vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate e 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, in situația in care obiectul conflictului individual de munca re altele fie in plata unor drepturi salariale neacordate.
Potrivit art.268 alin.1 lit. e) din Codul Muncii, cererile privind soluționarea unui conflict de munca, in cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia, pot fi formulate in termen de 6 luni de la dreptului la acțiune.
Or, drepturile bănești solicitate prin acțiune, nu reprezintă un adaos la salariu, pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 160 din Codul muncii, iar simpla cuantificare a ajutoarelor materiale stipulate in CCM la nivel de unitate conform Capitolului VI, prin raportare cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare, nu le conferă natura juridica a unui drept salarial.
Ajutorul material cu ocazia Paștelui, Crăciunului și prima de Ziua Feroviarului sunt reglementate de art. 64 alin 1 și 2 din CCM 2009/2010, modificat prin act adițional pentru aplicarea CCM în anul 2010.
Conform actului adițional la CCM 2009/2010, înregistrat la Direcția de Muncă București sub nr. 1713/21.04.2010, prevede modificarea art.30, 64 alin. 1 și 2 si art. 74, în sensul ca prevederile art.30, 64 alin.1 si 2 si art. 74 să nu se aplice în anul 2010.
Interpretând greșit prevederile Contractului Colectiv de Munca al CFR Marfa SA, instanța a schimbat in mod nelegal înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestora, dând o interpretare diferita, eronata a prevederilor CCM.
Urmează să se reanalizeze probele administrate, urmând sa se constate ca CCM 2007/2008, 2009/2010 stabilit de părți prevede la art.30 următoarele:
„Pentru munca depusa in cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv”.
Așa cum este prevăzută în Contractele Colective de Muncă, aceasta clauza NU are caracter obligatoriu, deci angajatorul nu s-a obligat să acorde și nici nu s-a prevăzut ce salariatul va primi, clauza neavând caracter imperativ, în mod nelegal a fost dispusă angajarea răspunderii contractuale specifica raporturilor de munca.
De asemenea, in temeiul prevederilor art. 723 si urm Cod procedura civila solicită desființarea titlului, repunând părțile in situația anterioara, prin întoarcerea executării, in temeiul dispozițiilor noului Cod de procedurăcivila.
Analizând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, Curtea a admis apelul ca fondat, pentru următoarele considerente:
Cu privire la salariul suplimentar și prima de C. pe anul 2010 și tichete de masă:
În conformitate cu prevederile art. 236 alin 1 din codul muncii, „contractul colectiv de muncă este convenția încheiată în formă scrisă între angajator sau organizația patronală pe de o parte și salariați, reprezentați prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă.”
Prin alin 4 din același articol de prevede: „contractele colective muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților”.
Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate 2009-2010 a fost modificat prin actul adițional nr. 1713/21.04.2010.
Astfel, prin actul adițional menționat s-a modificat art. 30 alin 1 din contractul colectiv de muncă prin care era reglementat salariul suplimentar, prevăzându-se faptul că acesta nu se acordă pe anul 2010.
Prin același act adițional s-a modificat art. 64 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, prin care era reglementat ajutorul material cu ocazia sărbătorii de C., prevăzându-se faptul că acest ajutor nu se acordă pe anul 2010.
Totodată s-a modificat art. 74 din CCM la nivel de unitate prin care se reglementează reglementa acordarea tichetelor de masă, prevăzându-se faptul că acestea nu se acordă pe anul 2010.
Părțile dialogului social au stabilit de comun acord cu reprezentanții salariaților – federațiile semnatare că prevederile menționate mai sus să nu se aplice pe anul 2010.
În ceea ce privește celelalte critici aduse hotărârii primei instanțe, Curtea a apreciat că sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune:
Conform art. 160 din Codul muncii, salariul cuprinde: salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
Drepturile solicitate de reclamanți au caracterul unor drepturi salariale chiar dacă acestea sunt intitulate ajutoare sau premii.
Prin urmare, în cauză sunt aplicabile prevederile art. 268 alin 1 lit.c) din Codul muncii, potrivit cărora: „cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot i formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul contractului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat…”.
Dispozițiile cuprinse în art. 268 alin 1 lit.c) din Codul muncii reglementează dreptul la acțiune în cazul neexecutării unor clauze ale contractului colectiv de muncă ce vizează alte drepturi decât cele salariale.
În ceea ce privește cererea apelantei pentru întoarcerea executării silite, Curtea de asemenea a respins-o ca nefondată, deoarece pârâta nu a făcut dovada punerii în executare a sentinței apelate.
Pentru considerentele expuse mai sus, potrivit art. 480 alin 2 C.pr.civ., Curtea a admis apelul formulat și a schimbat în parte sentința apelată, conform celor dispuse prin dispozitiv.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul civil formulat de apelanta pârâtă S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ – „CFR MARFĂ” S.A. – cu sediul ales în municipiul C., . nr.2, județul C., împotriva sentinței civile nr.4663 din data de 19 decembrie 2013, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu intimata reclamantă P. C.E. – domiciliată în municipiul C., Șoseaua Mangaliei nr.9, ., ., județul C..
Schimbă în parte sentința apelată în sensul că:
Respinge cererea având ca obiect prima de C., salariul suplimentar aferente anului 2010, precum și contravaloarea tichetelor de masă aferente perioadei 11.12.2010 – 31.12.2010, ca nefondată.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 28 octombrie 2014.
Președinte, Judecător,
M. S. S. J. Z.
Grefier,
G. I.
Jud. fond – R.I.S.
Red.dec.Jud.J.Z./18.11.2014
Tehnored.Gref.G.I./5 ex.
Data: 19.11.2014
Emis 2 comunicări/28.11.2014
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 276/2014.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 256/2014.... → |
|---|
