Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 345/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 345/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 16-06-2015 în dosarul nr. 4966/118/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 345/CM
Ședința publică din 16 iunie 2015
Complet specializat pentru cauze privind
conflictele de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE - R. A.
JUDECĂTOR - M. B.
GREFIER - M. D.
Pe rol soluționarea apelului civil declarat de apelantul reclamant Ț. E., domiciliat în comuna M. K., ., ., ., împotriva sentinței civile nr. 402 din 25 februarie 2015 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, având ca obiect contestație decizie de concediere, în contradictoriu cu intimata pârâtă S.C. S. R. S.A. BUCUREȘTI – SUCURSALA MOL 1 C. SUD, cu sediul social în Agigea, Incinta Port Mol 1 C. Sud Agigea, județul C..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru apelantul reclamant Ț. E., avocat S. M., în baza împuternicirii avocațiale nr. 352 din 16 iunie 2015 pe care o depune la dosar și pentru intimata pârâtă S.C. S. R. S.A. București – Sucursala Mol 1 C. Sud, consilier juridic I. G., în baza delegației de reprezentare nr. 1732 din 26 mai 2015 depuse la dosar.
Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 155 și următoarele Cod procedură civilă.
Apelul este declarat și motivat în termenul legal prevăzut de lege și scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța acordă cuvântul părților, prin reprezentanți, asupra probelor.
Apărătorul apelantului reclamant Ț. E. solicită proba cu înscrisuri în cadrul căreia să se depună situația privind retribuirea salarială a părții pe care o reprezintă în perioada aprilie –iunie 2014, pentru a face dovada că actul adițional nu și-a produs efectele, apelantul reclamant Ț. E. fiind plătit la același nivel ca și șef de echipă, până la emiterea deciziei de desfacere a contractului individual de muncă, când a fost și retrogradat.
Arată că în cauză au fost aplicate simultan două sancțiuni grele, prima conform actului adițional, de retrogradare și a doua de desfacere a contractului individual de muncă.
Reprezentantul intimatei pârâte S.C. S. R. S.A. București – Sucursala Mol 1 C. Sud solicită respingerea probei cu înscrisuri, având în vedere că această probă s-a administrat la instanța de fond, la dosar fiind depuse bonurile de lucru pentru lunile mai-iunie 2014 și un fluturaș de salariu din luna iunie 2014, în care apelantul reclamant Ț. E. figurează ca fiind docher și nu șef de echipă.
Instanța deliberând, consideră că nu este utilă proba cu înscrisuri propusă de către apărătorul apelantului reclamant Ț. E., având în vedere că retribuirea salarială nu are legătură cu sancțiunea disciplinară aplicată, motiv pentru care o respinge.
Apărătorul apelantului reclamant Ț. E. depune la dosar actul adițional nr. 382 din 30 mai 2014 încheiat între părți și nota de lichidare nr. 6161 din 14 iulie 2014 și comunică reprezentantului intimatei pârâte S.C. S. R. S.A. București – Sucursala Mol 1 C. Sud un exemplar al acestora.
Instanța deliberând, încuviințează proba cu înscrisurile depuse la acest termen, având în vedere că acestea sunt comune ambelor părți.
Întrebate fiind părțile, prin reprezentați, arată că nu mai au alte cereri de formulat, probe de propus sau excepții de invocat, solicitând cuvântul pe fond.
Curtea, luând act de declarația părților, prin reprezentanți, în sensul că nu mai sunt cereri de formulat, probe de propus sau excepții de invocat, în temeiul dispozițiilor art. 392 Cod procedură civilă declară deschise dezbaterile și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Apărătorul apelantului reclamant Ț. E., având cuvântul solicită admiterea apelului și reținând cauza spre rejudecare, să se desființeze sentința civilă atacată și să se admită contestația astfel cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată, la acest moment procesual, pentru motivele arătate pe larg în cererea de apel și în răspunsul la întâmpinare.
Critica principală adusă soluției instanței de fond se referă la faptul că Tribunalul, deși a relevat, nu a reținut aspectul esențial, respectiv că acest contract individual de muncă a fost desfăcut abuziv. De asemenea, nu s-a reținut nici afirmația și susținerea reclamantului, dovedită de altfel, în sensul că acel act adițional s-a constituit procausa.
În acest sens, solicită a se observa data și ora când a fost semnat acel act adițional, care coincide cu nota de lichidare. Astfel, este de necontestat faptul că acel act adițional nu a existat anterior, fiind constituit procausa, pârâta obligându-l pe reclamant să-l semneze la momentul întocmirii notei de lichidare.
Mai mult decât atât, există și o contradicție în afirmațiile intimatei pârâte, care a susținut pe de o parte că, subalternii nu au fost supravegheați și au consumat alcool, iar pe de altă parte că aceștia ar fi sustras o cantitate de oțel beton.
Reprezentantul intimatei pârâte S.C. S. R. S.A. București – Sucursala Mol 1 C. Sud, având cuvântul solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței de la fond ca temeinică și legală.
În fapt, societatea a emis o decizie disciplinară de desfacere a contractului individual de muncă al apelantului reclamant Ț. E., legală și temeinică, ținând cont de conduita acestuia și de gravitatea faptei săvârșite. Salariatul nu a supravegheat echipa în tura de noapte, ceea ce a condus atât la consumul de băuturi alcoolice de către membrii echipei, cât și la sustragerea de oțel beton într-o cantitate foarte mare, fiind adus un prejudiciu intimatei pârâte de 117.000 lei.
Aceste fapte sunt susținute prin probele administrate și prin aceea că s-au desfăcut disciplinar contractele individuale de muncă, pentru consum de băuturi alcoolice, celor doi subalterni, Ț. M. și C. C., persoane care sunt inculpate într-un dosar penal pentru furt de bare de oțel.
În ceea ce privește susținerea că suntem în situația a două decizii pentru abateri disciplinare consideră că, aceasta nu este dovedită, în cauză existând doar o decizie disciplinară de desfacere a contractului individual de muncă și un acord al părților pentru schimbarea funcției. Nu s-a dovedit și nici nu există măcar un început de dovadă, respectiv o cerere sau o reclamație din care să rezulte că reclamantul ar fi fost obligat să semneze actul adițional.
Pe de altă parte, urmează a se reține că acea semnătură de pe actul adițional nr. 382 din 30 mai 2014, datată 14 iulie 2014, ora 09,30, este o dovadă a faptului că apelantul reclamant a primit originalul actului adițional.
De asemenea, solicită respingerea apelului și în ceea ce privește plata daunelor morale, care, de asemenea nu au fost dovedite.
Apărătorul apelantului reclamant Ț. E., având cuvântul - în replică - solicită a se observa că în decizia de desfacere a contractului individual de muncă nu se menționează actul adițional prin care părțile ar fi ajuns la un anumit acord, arătându-se doar că salariatul a fost schimbat din funcție. Consideră că dacă acest act adițional ar fi fost valabil, ar fi trebuit să apară în decizie.
Reprezentantul intimatei pârâte S.C. S. R. S.A. București – Sucursala Mol 1 C. Sud, având cuvântul - în replică - precizează că în decizia de desfacere a contractului individual de muncă nu se menționează toate actele adiționale care există.
Fiind lămurită cu privire la cauza dedusă judecății, în conformitate cu dispozițiile art. 394 alin.1 Cod procedură civilă, instanța declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra apelului.
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._, reclamantul Ț. E., în contradictoriu cu pârâta S.C. S. R. S.A. București – Sucursala Mol 1 C. a solicitat anularea deciziei nr. 25 din 05.05.2014 de desfacere a contractului individual de muncă nr._/21.10.1996, reintegrarea în funcția deținută anterior încetării contractului, obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egală cu drepturile salariale majorate și a tuturor drepturilor salariale, indexate și actualizate, ce i se cuvin până la reintegrarea efectivă deținută anterior schimbării din funcție și desfacerii contractului individual de muncă, obligarea pârâtei la plata daunelor morale profesionale provocate conform art. 269 și următoarele, apreciate la valoarea de 10.000 lei, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, s-a arătat că, la data de 21 octombrie 1996, reclamantul a încheiat cu societatea de muncă, contractul individual de muncă nr._, iar în urma acestui contract și-a respectat toate obligațiile față angajator în ceea ce privește clauzele contractuale, clauzele Regulamentului de ordine Interioară, fișa postului, cât și toate dispozițiile ierarhice primite în perioada de 18 ani de zile, considerente apreciate, întrucât începând cu anul 2002 a fost numit în funcția de docher șef formație și docher șef echipă.
S-a relevat că, la data de 05.06.2014, pârâta a emis decizia nr. 25 prin care s-a dispus încetarea, disciplinar, a contractului individual de muncă, în baza art. 23, art. 24 lit. „f” din regulamentul Intern, raportat la art. 247 și art. 248 lit. „e” din Codul Muncii.
S-a susținut că, această decizie a fost emisă în urma dispariției, la data de 05.05.2014, din inventarul gestionarilor Mitescu A. și D. D. a unei cantități de 21 de legături oțel beton bare din D. 117, linia 1, stiva 1, rândul 12, marfa aparținând clientului STG Steel Focșani, faptă de furt pentru care reclamantul a considerat că nu are nici o legătură și care face obiectul dosarului penal nr. 6255/P/2014 aflat în cercetare la Poliția Transporturi Maritime Agigea, în care a fost audiat ca martor.
Relatând cronologic, s-a arătat că, în timpul serviciului din data de 04.05.2014, etapa 19.00 – 07.00 și-a îndeplinit toate sarcinile de muncă, în sensul că, s-a prezentat la muncă în jurul orei 19.00, a primit foaia de repartiție de la dispecerul de tură, dl. H. R., a fost informat că sunt trei auto pentru încărcare – descărcare mărfuri, a intrat în sala de mese și a repartizat muncitorii astfel: la sectorul silotrans pe I. Metin, P. G. și T. I., la sectorul încărcări auto, muncitorii V. C. - ca șef de formație, M. C., Ț. M., ca docheri, U. G. ca macaragiu, C. C. ca stivuitorist, cu precizarea că, dacă mai era nevoie de un al doilea stivuitorist, să se apeleze la U. G., iar cu auto - wola a fost repartizat I. M., pentru reparații, pe platforma petrolieră în D. 112, platforma petrolieră Diamond Ofsore.
S-a susținut că, după repartizarea oamenilor, a discutat cu dispecerul de tură despre dezordinea și aspectul exterior neplăcut din fața biroului, provenit de la platforma petrolieră și i-a adus la cunoștință că, în situația în care nu vor mai fi mașini, va repartiza un muncitor pentru a face curățenie, aspect cu care a fost de acord. În continuare a procedat la întocmirea foilor de prezență, un exemplar pentru sine, iar unul pentru dispecer. A plecat împreună cu dispecerul spre biroul de expediții, precum și în control pe la locul de muncă al formației, unde executau încărcare de mașini cu colaci de oțel beton și se pregăteau pentru încărcare cu role de tablă. După verificarea muncitorilor, a intrat în biroul expediții, de unde a ridicat bonurile de muncă restante, aferente datei de 30.04.2014, iar în drum spre birou a aruncat o privire spre macaraua nr. 3 și a observat că formația se pregătea să descarce geamuri din auto. Ajuns la birou, și-a făcut situația scriptică.
În continuare, s-a susținut că, în jurul orei 22,00 l-a sunat pe șeful de formație V. C., căruia i-a spus că, dacă nu mai sunt mașini de încărcat/descărcat, să trimită 1 – 2 oameni să facă curățenie în fața birourilor dispeceratului, la care acesta i-a răspuns că va trimite toți oamenii, deoarece nu mai au mașini la încărcat/descărcat. După ora 22,00 a fost sunat de către muncitorul I. M., care i-a comunicat că nu mai funcționează auto – wola, solicitând un ajutor să o repare. C. C. a fost desemnat că ajute la remedierea defecțiunii.
În jurul orei 23,00 a intrat în sala de mese și i-a găsit pe Vierul C., M. C. și U. G., iar la câteva minute după, a intrat și Ț. M. care i-a precizat că, se afla acolo întrucât afară ploua torențial, ploaie ce a durat aproximativ 1 – 2 ore, perioadă în care muncitorii au stat în sala de mese.
Reîntors în biroul său, reclamantul a arătat că a verificat anumite fișe de protecție a muncii și l-a sunat pe I. M. să îl întrebe dacă a reparat auto – wola, acesta confirmându-i că s-a remediat defecțiunea, moment în care a apărut și C. C.. L-a anunțat pe lucrătorul de pe wolă că urmează să intre la descărcat două mașini cu geamuri, după care să se deplaseze la nava cu colaci de oțel, acostată în D. 117, pe U. G. l-a lăsat în continuare pe stivuitor, iar pe macara l-a trimis pe Ț. M.. În jurul orei 2,00 – 2,50, formația de lucru a intrat la descărcarea de colaci de oțel de pe nava acostată la D. 117, iar din acel moment și până la terminarea programului de lucru, formația a efectuat manevre de descărcare, reclamantul verificând cu regularitate și fără să constate aspecte care să îi atragă atenția și care ar însemna abateri.
Revenind la relația conflictuală cu societatea pârâtă, s-a arătat de către reclamant că, în data de 29.05.2014 a fost convocat în vederea efectuării cercetării disciplinare, ca urmare a constatării efectuate în data de 05.05.2014 și, în urma verificării stocului de marfă de pe teren, prilej cu care s-a constatat lipsa a 21 legături oțel beton bare din D. 117, linia 1, rândul 12. S-a precizat că, în fața comisiei, a răspuns la toate întrebările, iar în data de 05.06.2014 i-a fost înmânată decizia nr. 25 prin care i-a fost adus la cunoștință că îi încetează disciplinar contractul individual de muncă.
S-a apreciat că, decizia angajatorului este o dispoziție abuzivă, netemeinică, nejustificată și nelegală, întrucât în mod abuziv s-a reținut în sarcina sa faptul că este vinovat de nerespectarea dispozițiilor din regulamentul Intern al societății ( art.25.5), dar și faptul că, la stabilirea sancțiunii disciplinare s-a avut în vedere că a mai avut alte abateri disciplinare, fiind sancționat cu reducerea salariului de bază pe o lună cu 10%, conform Deciziei din 10.03.2014, pentru neinstruirea angajaților în vederea încărcării – descărcării.
A mai arătat reclamantul că, i s-au aplicat două sancțiuni, în primul rând, ca ocupant al funcției de docher șef – echipă și a fost retrogradat din funcție fără a i se aduce la cunoștință, în vederea contestării, fiind privat de preaviz, perioadă de 15 zile de care a presupus încetarea disciplinară a contractului individual de muncă.
A considerat reclamantul că, sancțiunea retrogradării din funcție, constituie cea mai gravă sancțiune disciplinară după desfacerea contractului de muncă și, cel mult, se putea dispune suspendarea contractului individual de muncă, până la lămurirea complet a împrejurărilor, astfel fiind încălcate prevederile dispozițiilor art. 52 din Codul Muncii.
În drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 192 – 194 Cod procedură civilă, art. 281 și următoarele din Codul Muncii .
Legal citată, pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat decăderea reclamantului din dreptul de a mai administra proba cu interogatoriu, motivat de împrejurarea că acesta nu a fost anexat cererii de chemare în judecată.
Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
S-a apreciat de către pârâtă că, toate apărările reclamantului sunt simple afirmații nefondate, nedovedite. Astfel, s-a arătat că, contractul individual de muncă al reclamantului a fost desfăcut în baza procesului verbal de cercetare disciplinară prealabilă înregistrat sub nr. 4611/20.05.2014 întocmit de către Comisia de cercetare numită prin decizia nr.17/06.05.2014, în care au fost expuse faptele care au condus la această sancțiune disciplinară.
S-a relevat că, prin informarea nr. 3485/05.05.2014 înaintată de către gestionarele Mitescu A. și D. D., conducerea unității a fost înștiințată de faptul că, în data de 05.05.2014 ora 9,00, în urma verificării stocului de marfă de la teren, s-a constatat lipsa a 21 legături oțel beton bare, care erau depozitate în dana 117, linia 1, stiva 1, rândul 12 (dimensiunile barelor de oțel fiind: diametru 8 mm, greutate 41, 54 tone). Reclamantul a fot legal convocat în scris prin adresa nr. 3969/14.05.2014 în vederea cercetării disciplinare, iar acesta s-a prezentat la cercetarea disciplinară, exprimându-și punctul de vedere în scris prin răspunsurile date la lista întrebărilor nr. 4031/15.05.2014.
S-a arătat că, situația de fapt rezultată din probele administrate în urma cercetării disciplinare conduc la concluzia indubitabilă că reclamantul se face vinovat că, în etapa de lucru din data de 04./05.05.2014 nu și-a îndeplinit sarcinile de serviciu prevăzute în fișa postului, respectiv: nu a supravegheat, coordonat formația de lucru aflată în subordinea sa, nu a verificat starea în care se aflau membrii echipei în timpul programului de lucru în etapa respectivă, nu a verificat ce activități au prestat membrii echipei de lucru în etapa respectivă, fapt care a contribuit la producerea prejudiciului în sumă de 111.700, 03 lei cu titlu de daune ca urmare a sustragerii cantității de 41,54 tone oțel beton.
S-a apreciat că nu poate fi primită apărarea reclamantului prin care invocă faptul că, decizia de concediere este netemeinică, deoarece acesta și-ar fi îndeplinit toate sarcinile de muncă în etapa de lucru din data de 04/05.05.2014, întrucât în etapa de lucru din acea dată, reclamantul își desfășura activitatea în funcția de docher șef echipă, fiind în mod ierarhic subordonat funcțional dispecerului de tură H. R..
S-a susținut că, potrivit fișei postului, reclamantul are alocat 75% procent de timp pentru realizarea sarcinii de serviciu constând în urmărirea/coordonarea personalului din subordine, iar ca atribuții și activități specifice postului de muncă sunt și următoarele obligații: este conducătorul procesului de muncă al echipei sale și va stabili procedeul de muncă adecvat, nepericulos, alege mijloace ajutătoare în funcție de operația de executat, ține legătura în permanență cu șeful de tură/dispecer tură; verifică starea în care se prezintă membrii echipei la lucru în etapa respectivă și nu admite la lucru persoanele în stare de ebrietate, bolnave sau fără echipament de lucru și protecție adecvat locului de muncă repartizat; urmărește starea de disciplină a echipei pe întreaga echipă de lucru, efectuează micul instructaj la fiecare început de etapă privind securitatea și sănătatea muncii și P.S.I., inclusiv circulația în porturi și pe platformele portuare, impune purtarea echipamentului de protecție corespunzător locului de muncă respectiv; urmărește îndeplinirea sarcinilor ce le are de realizat fiecare membru al echipei pe care o conduce și calitatea muncii prestate.
S-a arătat că, în speță, reclamantul, în etapa de lucru din data de 04.05.2014 nu a supravegheat, urmărit și verificat ce activități au prestat membrii echipei de lucru, în concret, salariații Țurcanul M. (fratele reclamantului), având funcția de docher mecanizator și C. C., docher mecanizator.
Astfel, s-a relevat că, în data de 04.05.2014, la ora 19,14 a intrat pe poarta de acces în incinta S. R. pentru descărcare autocamionul cu nr. de înmatriculare_ pentru a descărca colete cu geamuri. Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei (bon de lucru nr._/04.05.2014) coroborate cu declarația salariatului H. R., audiat de comisia de cercetare administrativă și respectiv declarația reclamantului, s-a reținut că, la operațiunea de descărcare colete cu geamuri din autocamionul cu nr. de înmatriculare_, au fost repartizați și au participat următorii salariați: V. C. – docher mecanizator, Ț. M. – docher mecanizator, C. C. – docher mecanizator, M. C. – docher mecanizator și U. G. – docher mecanizator.
În jurul orei 21, 45 s-a terminat operațiunea de descărcare colete cu geamuri din autocamionul cu nr. de înmatriculare_ . După terminarea acestei operațiuni, reclamantul a dat dispoziție celor cinci salariați să se prezinte la un front de lucru, respectiv să facă curățenie în fața dispeceratului și a sediului administrativ, dar, în realitate, s-au prezentat pentru curățenie doar salariații M. C., U. G. și V. C.. În acest sens, s-a solicitat a se reține declarațiile dispecerului de tură H. R., a salariatului U. G. și a lui V. C..
S-a mai arătat că, reclamantul, în etapa de lucru din data de 04/05.05.2014, avea obligația de serviciu să urmărească și să verifice dacă membrii echipei de lucru, compusă din salariații Vierul C., Ț. M., C. C., M. C. și U. G. (care au participat la operațiunea de descărcare colete cu geamuri din autocamionul cu nr. de înmatriculare_ ) se aflau prezenți la noul front de lucru, comunicat din dispoziția sa și a Dispecerului de tură H. R., respectiv participarea la activitatea de curățenie în fața dispeceratului și a sediului administrativ. Ulterior, în urma plângerii penale depusă de unitate la data de 07.05.2014 și ca urmare a cercetărilor penale întreprinse de către Biroul de Poliție TN C. Sud în dosarul penal, s-a prezumat că, în data de 04.05.2014, la ora 22,51, autocamionul cu nr. de înmatriculare_ a părăsit incinta Mol 1, fără a deține aviz de expediție pentru marfa transportată, respectiv 21 legături oțel beton bare, marfă ce se afla depozitată la teren în dana 117 și care aparținea clientului societății pârâte S.C. STG Steel S.R.L. București.
Din relațiile furnizate de organul de cercetare penală la data de 30.06.2014 a rezultat că cercetările continuă față de inculpații Ț. M., D. M., C. C., Steharul A. și C. A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, luându-se măsura de către instanță a cercetărilor acestora sub control judiciar, iar față de inculpatul A. C. O., s-a dispus cercetarea în stare de arest preventiv pe o perioadă de 30 zile, pentru comiterea infracțiunii de complicitate la furt calificat.
S-a subliniat faptul că, în etapa de lucru din data de 04.05.2014 nu au fost planificate să aibă loc operațiuni de încărcare pentru legături oțel beton bare, marfă depozitată la teren în dana 117 și care aparține clientului pârâtei, S.C. STG Steel S.R.L. București.
În ceea ce privește neîndeplinirea obligației de serviciu a reclamantului ce constă în fapt, să urmărească starea de disciplină a echipei pe întreaga etapă de lucru și respectiv să verifice starea în care se prezintă membrii echipei la lucru în etapa respectivă și de a nu admite la lucru persoane în stare de ebrietate, pârâta a arătat că, în etapa de lucru 04/05.05. 2014, reclamantul nu a urmărit starea de disciplină a echipei pe care o coordona, situație în care membrii echipei au consumat băuturi alcoolice în incinta unității și la locul de muncă în timpul programului, astfel cum rezultă și din declarațiile date de către salariații Ț. E. și C. C. și nici nu a înștiințat șeful ierarhic superior de acest aspect.
A considerat pârâta că, situația de fapt rezultată din probele administrare în urma cercetării disciplinare, conduc la concluzia indubitabilă că reclamantul, în etapa de lucru din data de 04/05.05.2014 nu a urmărit, supravegheat, verificat îndeplinirea sarcinilor ce le avea de realizat fiecare membru al echipei pe care o conduce (în speță – Ț. M., fratele reclamantului și salariatul C. C.). Sub acest aspect, a apreciat că, fapta culpabilă a reclamantului, menționată în decizia contestată este dovedită, întrucât în realitate, reclamantul – șef echipă docher, fiind conducătorul procesului de muncă, nu a urmărit, supravegheat, verificat dacă membrii echipei care au participat la operațiunea de descărcare colete din autocamionul_, au participat ulterior la activitatea de curățenie din fața dispeceratului și a sediului administrativ.
S-a apreciat că, dacă reclamantul urmărea, supraveghea și verifica ce activități au prestat membrii echipei de lucru în special cu trimitere la activitatea salariaților Ț. M. și C. C., aflați în subordinea sa, sustragerea celor 21 legături oțel beton bare, nu s-ar fi produs deloc, având în vedere că această cantitate de marfă nu putea fi încărcată în autocamionul_ decât cu ajutorul unei macarale și respectiv numai prin coțarea mărfii de către docher. Salariatul Ț. M. este autorizat pentru a lucra pe macarale.
S-a arătat că, abaterea disciplinară imputată reclamantului a constat în faptul că nu a supravegheat, coordonat formația de lucru aflată în subordinea sa, nu a verificat starea în care se aflau membrii echipei în timpul programului de lucru în etapa respectivă, nu a verificat ce activități au prestat membrii echipei de lucru în etapa respectivă, finalizată prin producerea unui prejudiciu în patrimoniul angajatorului, în sumă de 111,700, 03 lei, ca urmare a sustragerii, în etapa de lucru din data de 04/05.05.2014 a celor 21 de legături oțel beton bare, marfă ce se afla depozitată la teren în dana 117 și care aparținea clientului pârâtei, S.C. STG Steel S.R.L., prejudiciu ce poate fi dovedit prin factura . nr. 3922/15.05.2014 în valoare de 107.236, 03 lei – achitată de S. R. prin compensarea Ordinului de compensare nr._ din 31.05.2014, factura . nr._/23.05.2014 în valoare de 2.914,00 lei achitată de S. R. cu O.P. nr._/25.06.2014 și factura nr. 551/12.05.2014 în valoare de 1.550 lei achitată de S. R. cu O.P. nr._/13.06.2014.
S-a relevat că, această situație cu rezultat păgubitor pentru unitate îi este imputabilă reclamantului care, în calitate de docher șef echipă era conducătorul procesului de muncă al echipei sale și avea ca atribuții specifice postului de muncă, să urmărească, supravegheze și verifice ce activități au prestat membrii echipei de lucru, precum și să urmărească starea de disciplină a echipei pe întreaga etapă de lucru. Sub acest aspect, s-a arătat că, salariații Ț. M. și C. C., care în etapa de lucru 04/05.2014, se aflau în directă coordonare și supraveghere a reclamantului, au calitatea de inculpați, fiind cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, luându-se măsuri de către instanță a cercetării acestora sub control judiciar. De asemenea, în aceeași etapă, reclamantul nu a urmărit starea de disciplină a echipei pe care o coordona, situație în care membrii echipei au consumat băuturi alcoolice la locul de muncă, în timpul programului și nici nu a înștiințat șeful ierarhic de faptul că salariații Ț. M. și C. C. au consumat băuturi alcoolice la locul de muncă. Prin urmare, s-a arătat că în concret, reclamantul, în acea etapă de lucru, l-a acoperit pe fratele său, Ț. M. pentru ca acesta, în complicitate cu alți colegi de muncă, să poată sustrage legături oțel beton bare, marfă ce se afla depozitată la teren în dana 117 și nu în ultimul rând, l-a acoperit pe fratele său și cu privire la faptul că acesta a consumat băuturi alcoolice la locul de muncă, în timpul programului de lucru.
A considerat pârâta că, reclamantul a dat dovadă de neglijență în exercitarea atribuțiilor de serviciu, iar cum în materie disciplinară, vinovăția poate îmbrăca și forma culpei, iar fapta reclamantului a avut ca urmare producerea unui prejudiciu în patrimoniul angajatorului, în cauză sunt întrunite condițiile de existență a abaterii disciplinare grave, astfel cum sunt prevăzute de art. 247 alin. 2 din Codul Muncii.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii, pârâta a considerat că aceasta a fost făcută corect față de faptul că, reclamantul a mai fost anterior sancționat disciplinar, prin decizia nr. 7/10.03.2014 cu reducerea salariului de bază pe o durată de o lună cu 10%. În condițiile în care abaterea disciplinară este calificată de către dispozițiile Codului Muncii ca fiind o faptă în legătură cu munca și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, s-a apreciat că, în prezenta cauză, vinovăția reclamantului a fost dovedită, iar aplicarea art. 250 din Codul Muncii a fost corect făcută, ținându-se cont de nivelul culpei și consecințele abaterii disciplinare.
S-a arătat că, nu poate fi primită nici apărarea reclamantului prin care se invocă faptul că au fost aplicate două sancțiuni, respectiv retrogradarea din funcție și desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, întrucât modificarea contractului de muncă al reclamantului cu privire la schimbarea funcției din docher șef echipă în docher, a avut loc ca urmare a întrunirii acordului de voință al părților, aspect dovedit indubitabil prin actul adițional nr. 382/30.05.2014 la contractul individual de muncă încheiat și înregistrat sub nr._ din 21.10.1996 în Registrul de evidență al salariaților. Consimțământul contestatorului la modificarea felului muncii din contractul său individual de muncă efectuată de către unitatea angajatoare, îl reprezintă chiar semnarea acestui act adițional, acesta luând la cunoștință de faptul că actul adițional își produce efectele începând cu data de 15.05.2014. S-a precizat că, actul adițional nr. 382/30.05.2014 a fost emis în baza aprobării de către directorul S. R. a propunerii sucursalei S. R. Mol 1 înaintată prin Referatul nr. 1340/13.05.2014 și ca urmare a adresei nr. 3893/13.05.2014 semnată de dl. A. V., șef adjunct sucursală.
A considerat pârâta că, reclamantul a manifestat atitudinea și comportamentul unei persoane care și-a exprimat neîndoielnic voința de a accepta schimbarea funcției din docher șef echipă în docher și din această perspectivă s-a prezentat, începând cu data de 15.05.2014 la locul de muncă lucrând în funcția de docher, neavând nicio obiecțiune, înțelegând situația și chiar dorind această modificare a felului muncii, deoarece după sesizarea organelor de cercetare penală de către angajator, au început cercetările penale cu privire la stabilirea vinovaților de sustragere a cantității de 41,54 tone oțel beton (21 legături oțel beton bare) în etapa de lucru din data de 04./05.05.2014, dosar în care este cercetat în calitate de inculpat salariatul Ț. M. (fratele reclamantului), reclamantul fiind audiat în calitate de martor.
S-a arătat că, relevantă este și împrejurarea că salariatul Ț. E. a solicitat verbal domnului I. G. – șef secție exploatare portuară complexă, faptul că nu mai dorește să aibă funcția de docher șef echipă, solicitând să fie înlocuit cu o altă persoană, cu motivarea că se efectuează cercetări penale cu privire la stabilirea vinovaților de sustragerea cantității de 41,54 tone oțel beton (21 legături oțel beton bare) în etapa de lucru din data de 04/50.05.2014.
Prin urmare, pârâta a considerat că sunt neîntemeiate susținerile reclamantului că i s-au aplicat două sancțiuni și că a fost retrogradat din funcție fără a i se aduce la cunoștință, întrucât în cauza de față nu este vorba de o retrogradare din funcție, ca urmare a unei abateri disciplinare, deoarece în speță nu s-a întocmit decizie de sancționare, ci act adițional de modificare a elementului „ felul muncii” din contractul individual de muncă al reclamantului, astfel încât, modificarea s-a efectuat cu acordul ambelor părți.
În ceea ce privește ultimul capăt de cerere, referitor la plata daunelor morale/profesionale provocate conform art. 269 și următoarele din Codul muncii, apreciate la valoarea de 10.000 lei, pârâta a considerat pretenția reclamantului ca fiind neîntemeiată, în primul rând pentru faptul că, reclamantul nu a precizat în ce constă prejudiciul moral suferit, nepropunând nici o probă pentru a dovedi legătura de cauzalitate dintre măsura concedierii dispusă de angajator și consecințele acestei măsuri asupra salariatului.
Astfel, s-a apreciat că, în speță nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 253 alin. 1 din Codul muncii pentru obligarea pârâtei la plata de daune morale în favoarea reclamantului, în contextul în care, prin derogare de la regula generală instituită în dreptul muncii, dovada prejudiciului moral suferit de reclamant este în sarcina acestuia, iar în cauză, reclamantul nu a adus un minimum de argumente și indicii din care să rezulte în ce măsură drepturile personale nepatrimoniale i-au fost afectate și nici nu a dovedit legătura de cauzalitate dintre măsura concedierii și impactul acestei măsuri asupra lui. Exemplificând direcția jurisprudenței instanțelor naționale, respectiv cerința impusă de instanțe ca prejudiciul moral suferit să fie dovedit este citată ca și titlu de exemplu decizia nr. 184/17.02.2010 a Curții de Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale, decizia civilă nr. 3173/R din 6 iulie 2010 a Curții de Apel București, secția a VII a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, decizia nr. 769/R din 10 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VII a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și decizia nr. 327/R din 21 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VII a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.
Prin sentința civilă nr. 402 din 25 februarie 2015 Tribunalul C. a respins excepția lipsei de interes ca nefondată și acțiunea formulată de reclamantul Ț. E., în contradictoriu cu pârâta S.C. S. R. S.A. București, sucursala Mol 1 C., ca nefondată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția lipsei de interes.
Prin interes se înțelege folosul material sau moral pe care-l urmărește cel ce pornește acțiunea sau săvârșește un act procedural.
Având în vedere că angajarea reclamantului în străinătate nu impietează asupra acțiunii de față atât timp cât decizia contestată vizează activitatea profesională a acestuia pe care acesta este îndreptățit să o apere, inclusiv pe calea unei acțiuni în justiție. Mai mult, posibila reîncadrare a reclamantului i-ar putea conferi acestuia posibilitatea reîntoarcerii în țară alături de familie.
Mai mult interesul este definit ca folosul practic urmărit de cel ce a pus în mișcare acțiunea civilă, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră în conținutul acesteia, acesta trebuind să existe atât la data formulării acțiunii-dată la care reclamantul nu era reîncadrat-cât și pe parcursul acesteia, iar instanța a apreciat că prezumtiva vătămare a reclamantului există atât timp cât actul juridic contestat există în continuare.
Prin urmare, instanța a respins excepția lipsei de interes ca nefondată.
Cu privire la fond:
Reclamantul Ț. E. a fost angajat al pârâtei S.C. S. R. S.A. București - Sucursala Mol 1 C. Sud. Contractul individual de muncă al reclamantului a încetat prin decizia nr. 25/05.06.2014 în temeiul art. 58 coroborat cu art. 61 lit. „a” și art. 248 alin. 1 lit. „e” din Codul muncii.
S-a reținut că „sancționarea disciplinară aplicată este determinată de fapta reținută în sarcina salariatului Ț. E., respectiv că în data de 05.05.2014 în urma verificării stocului de marfă de la teren de către gestionare s-a constatat lipsa a 21 de legături oțel beton bare. Descrierea faptei care constituie abatere disciplinară în baza procesului verbal de cercetare cu nr. 4611/30.05.2014 conducerea Sucursalei S. R. Mol 1 a fost înștiințată de faptul că în etapa de lucru din 05.05.2014 în urma verificării stocului de marfă de la teren de către gestionare s-a constat lipsa a 21 de legături oțel beton bare.”
Tribunalul a reținut că potrivit art. 247 alin. 2 din Codul Muncii abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca săvârșită cu vinovăție prin care s-au încălcat norme legale, regulamentare sau contractuale ori dispoziții ale conducătorilor ierarhici.
Astfel, instanța a constatat că, așa cum s-a arătat că, „fapta reținută în sarcina salariatului T. E., respectiv că în data de 05.05.2014 în urma verificării stocului de marfă de la teren de către gestionare s-a constatat lipsa a 21 de legături oțel beton bare. Descrierea faptei care constituie abatere disciplinară în baza procesului verbal de cercetare cu nr.4611/30.05.2014 conducerea Sucursalei S. R. Mol 1 este înștiințată de faptul că în etapa de lucru din 05.05.2014 în urma verificării stocului de marfă de la teren de către gestionare s-a constat lipsa a 21 de legături oțel beton bare.”
Totodată pârâta a arătat că „faptele ce revin în sarcina salariatului Ț. E. - docher șef” derivă din nerespectarea dispozițiilor din Regulamentul Intern al societății art.25.5: neîndeplinirea sarcinilor de serviciu prevăzute în fișa postului, nu a supravegheat formația de lucru aflată în subordinea sa, fapte care au contribuit la producerea prejudiciului în sumă de_,67 lei, nu a verificat starea în care se aflau membrii echipei în timpul programului de lucru în etapa respectivă, nu a verificat ce activități au prestat membrii echipei de lucru în etapa respectivă.
Descrierea presupune menționarea aspectelor care o individualizează: în ce constă, modalitatea în care s-a comis, în raport cu care să se poată verifica temeinicia celor reținute în sarcina salariatului. Prin „descriere” trebuie explicit prezentate acele aspecte care pot conduce la concluzia că fapta salariatului reprezintă o încălcare de către acesta a normelor de disciplină săvârșită în legătură cu munca sa, o înfrângere a obligațiilor izvorâte din contractul individual de muncă.
Din analiza materialului probator administrat în cauză rezultă că reclamantul, în calitatea sa de docher șef deși trasase drept sarcină de serviciu efectuarea unei activități de curățenie la dispecerat la care trebuia să participe întreaga echipă de lucru formată din Ț. M., U. G., V. C., M. C. și C. C. a acceptat lipsa de la această activitate a angajaților Ț. M. și C. C. despre care avea cunoștință că au consumat băuturi alcoolice în timpul programului de lucru așa cum rezultă din declarațiile date de aceștia în faza de cercetare disciplinară. Astfel, Ț. M. a declarat că i-a spus reclamantului că mai întârzie 10 minute ca să termine paharul de vin (fila 94), iar C. C. a declarat că a consumat 50 grame de whisky în fața celorlalți …Ț. M., Ț. E.… (fila 104).
Conform fișei postului reclamantul avea atribuții de verificare a stării în care se prezintă membrii echipei de lucru în etapa respectivă și de a nu admite la lucru persoane în stare de ebrietate, bolnave sau fără echipament de lucru …, de a urmări starea de disciplină a echipei pe întreaga etapă de lucru, de aurmări îndeplinirea sarcinilor ce le are de realizat fiecare membru al echipei pe care o conduce și calitatea muncii prestate.
Având în vedere încălcarea acestor obligații asumate de către reclamant prin fișa postului prin modalitatea expusă mai sus, instanța a apreciat că în mod corect s-a constatat săvârșirea faptelor care au îmbrăcat forma abaterii disciplinare.
Instanța a constatat totodată că sancțiunea disciplinară este în mod corect individualizată atât timp cât urmare a încălcării obligațiilor de către reclamant s-a facilitat activitatea numiților Ț. M. și C. C. astfel cum aceasta este reținută în rechizitoriu.
În ceea ce privește susținerea reclamantului că i s-au aplicat două sancțiuni respectiv retrogradarea din funcție și desfacerea contractului de muncă, instanța a reținut caracterul netemeinic al acestei susțineri atât timp cât prin actul adițional nr.382/30.05.2014 (fila 35) s-a modificat de comun acord felul mucii din docher șef în docher, acordul reclamantului fiind prezumat prin semnarea fără obiecțiuni a actului adițional.
Pentru aceste motive, instanța a respins acțiunea ca nefondată.
Împotriva acestei soluții a formulat apel reclamantul. În motivarea apelului său, acesta a arătat următoarele: în motivarea sentinței, „judecătorul nu a interpretat faptele și actele juridice, cel puțin, cu titlu de lege ferenda, nu a manifestat o atitudine obiectivă față de cauză, părțile sale, precum și față de orice alte elemente străine, pentru a fi capabil să facă o apreciere justă, nepărtinitoare, dreaptă, de a reda realitatea în chip nefalsificat, detașat de impresii subiective; toate aceste aspecte ar fi fost ușor, în clar recognoscibile în hotărâre, și ar fi trebuit să alcătuiască irefragabil temeinic și legal hotărârea atacată”; apreciază că instanța de fond, nu a făcut altceva decât o expunere recapitulativă și nu a prezentat motivele de fapt pe care însăși o instanța ar fi trebuit s-o facă; consideră că instanța de fond s-a mulțumit doar să argumenteze foarte sumar, în câteva rânduri, și să încheie sec soluția adoptată, și nu a arătat care sunt elementele de fapt și de drept care stau la baza deciziilor sale, mai mult, nu le-a explicat înțelesul; cu privire la soluția pronunțată, arată că instanța de fond, deși relevă aspectele invocate de către reclamant, nu reține aspectele esențiale potrivit cu care, solicitarea acestuia să fi putut fi admisă; raportul juridic al părților, contractul de muncă, a fost desfăcut abuziv, excesiv pe data de 05.06.2014, prin urmare nelegal; nu s-a reținut susținerea și dovedirea reclamantului cu privire la falsa afirmație a pârâtului, potrivit căreia „modificarea contractului de muncă al reclamantului cu privire la schimbarea funcției din Docher Sef de echipă în Docher a avut loc ca urmare a întrunirii acordului de voință al părților, aspect dovedit indubitabil prin Actul Adițional nr. 382/30.05.2014 la contractul individual de muncă încheiat și înregistrat sub nr._/21.10.1996…”; nu s-a reținut, deși au arătat și dovedit faptul că, actul adițional nr. 382/30.05.2014 la contractul individual de muncă, a fost constituit pro causa și i-a fost impus și obligat, peste voința reclamantului, să îl semneze pe data de 14.07.2014, ora 09:30, ca o condiție a semnării fișei de lichidare de către angajator; a justificat faptul că angajatorul nu semna fișa de lichidare dacă nu semna actul adițional menționat; fișa de lichidare era necesară la căutarea unui loc de muncă; nu s-a reținut faptul că în niciun moment nu se poate spune de acordul de voință al ambelor părți; mai mult, acest act adițional a fost întocmit pro causa, după desfacerea contractului individual de muncă, probabil în urma constatării de către angajator că a procedat nelegal la desfacerea raporturilor de muncă; instanța de fond nu a reținut faptul că i-au fost aplicate două sancțiuni dintre cele mai severe, în primul rând, ca ocupant al funcției de docher-șef-echipă, a fost retrogradat din funcție fără a i se aduce la cunoștință; apoi, a doua sancțiune, i-a fost încetat disciplinar contractul individual de muncă; având în vedere interpretarea istorică și teleologică, se deduce că sancțiunea retrogradării din funcție, constituie cea mai gravă sancțiune disciplinară după desfacerea contractului de muncă; desfacerea contractului de muncă, cea mai gravă sancțiune disciplinară ce se poate lua împotriva unui angajat, pe care o prevede Codul muncii, este o măsura cu caracter de excepție; este o măsură extremă la care se poate ajunge numai dacă, de regulă, aplicarea față de angajat, a mai multor sancțiuni disciplinare s-a dovedit ineficientă; or, în situația de față, nu s-a reținut faptul că, pe de-o parte, apelantul a fost sancționat de două ori, cu două sancțiuni din cele mai grave, fără să i se comunice prima sancțiune în vederea contestării acesteia, simulând-o ulterior prin actul adițional nr. 382/30.05.2014, ca fiind voința părților și obligat să-l semneze pe data de 14.07.2014; în felul acesta a fost privat și de preaviz, perioada de 20 zile de care ar fi putut beneficia; pe de altă parte, pârâta afirmă și invocă ca și motiv suplimentar de desfacere a contractului de muncă, faptul că reclamantul a mai fost sancționat o dată în perioada de 19 ani de zile de când a fost angajat, însă uită faptul că, pentru merite l-a avansat numindu-l și menținându-l în funcția de docher șef echipă; în altă ordine de idei, art. 247 alin. (2) din Codul Muncii spune că abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici, or, până la acest moment nu s-a constatat și reținut nicio formă de vinovăție, în urma efectuării cercetărilor de către organele judiciare în dosarul penal nr. 6522/P/2014; considerent major și important, este lipsa vinovăției, nu prezumtiva vinovăție, așa acum o zugrăvește pârâta și anume cea de a acoperi pe prezumtivii vinovați de furt; solicită a se avea în vedere faptul că reclamantul nu a fost trimis în judecată și nici nu are niciun dosar disjuns din cel trimis în judecată; fe asemenea, nu i-a fost imputată vreo sumă, în urma presupusului prejudiciu invocat de către angajator; mai mult, nu s-a reținut faptul că, martorii audiați în prezenta cauza, au afirmat categoric că, reclamantul și-a respectat întocmai atribuțiile de serviciu, la momentul presupusului incident; a apreciat, și nu s-a reținut, că cel mult se putea dispune suspendarea contractului individul de muncă nu desfacerea acestuia, până la lămurirea complet a împrejurărilor; nu s-a reținut că s-au încălcat prevederile dispozițiilor art. 52 din Codul Muncii (cu toate că nu ne aflăm în niciuna din următoarele situații); nici măcar drepturile salariale nu au fost acordate cu referire la „concediul de muncă” ; angajatul nu a încălcat în mod sistematic obligațiile sale de muncă, pentru a-i fi aplicată sancțiunea disciplinară a desfacerii contractului de muncă; reclamantul a avut un comportament adecvat și exigent în respectarea atribuțiunilor de serviciu nu numai în etapa de lucru cu pricina, dar și de-a lungul timpului, în exercitarea meseriei și a funcției, împreună-aproximativ 19 ani de zile; ar fi trebuit să își lămurească pârâta poziția: ori au fost să consume alcool ori s-au ocupat de furtul legăturilor de bare cei doi subalterni ai reclamantului de față; nu a fost reținut faptul că, astfel cum au arătat, concedierea a fost netemeinică deoarece angajatul a avut per ansamblu o conduită corespunzătoare, astfel că în realitate nu există un motiv pentru a se dispune concedierea acestuia și nici nu s-a reținut vreo vină pentru presupusul furt de fier; netemeinicia și legalitatea angajatorului rezidă în motivele de fapt care au determinat luarea acestei măsuri; atât dispecerului de serviciu cât și șefului de echipă - martorii audiați - nu le-au fost aplicate niciun fel de sancțiune în etapa din 05.05.2014; mai mult dispecerul, prin depoziția acestuia cu prilejul audierii, a declarat că reclamantul și-a respectat și îndeplinit atribuțiunile de serviciu în etapa respectivă de lucru; nu a fost înlăturată afirmația martorului pârâtei cu privire la faptul că ar fi adus la cunoștință reclamantului că în etapa de lucru respectivă, la un moment dat ar fi anunțat că doi muncitori lipsesc din formație, deoarece nu s-a coroborat cu nicio altă probă, în sensul că nu a anunțat și dispecerul ori să reclame la conducerea societății aspectele declarate; cu privire la daune, apreciază că sunt justificate față de prevederile art.6 alin. (2) teza finală din Codul muncii; această protecție se traduce prin reglementarea unei întregi proceduri obligatorii de urmat în cazul dispunerii concedierii unei persoane, prin sancțiunile prevăzute în cazul încălcării acesteia; Codul muncii, în Secțiunea a 7-a din capitolul V, intitulată „Controlul și sancționarea concedierilor nelegale”, prevede sancțiunea nulității absolute pentru concedierile dispuse cu încălcarea procedurii necesar a fi parcursă; referitor la prejudiciul moral, Codul muncii, în forma sa modificată, este singurul din legislația română care instituie răspunderea angajatorului pentru prejudiciul moral pe care acesta i l-a produs angajatului; astfel, se face vorbire despre „prejudiciu material sau moral”, precizându-se expres posibilitatea introducerii unei plângeri la instanțele judecătorești competente în ipoteza în care despăgubirea efectivă nu se realizează; în favoarea angajatului funcționează o prezumție relativă, conform căreia prejudiciul a fost produs; existența sa poate fi contestată de către angajator, dacă răstoarnă prezumția prin intermediul probelor, până la prima zi de înfățișare; totodată, nu trebuie pierdut din vedere faptul că prejudiciul moral nu poate fi probat prin probe materiale în aceeași măsură, precum prejudiciul material; în evaluarea acestuia, instanței îi revine rolul esențial de a constata, prin apreciere, care este întinderea lui; în contextul concedierii nelegale/netemeinice, daunele morale presupun o atingere adusă personalității persoanei. Într-o astfel de ipostază, reclamantul a suportat și suportă cu greu o frustrare greu de evaluat; la toate acestea se adaugă și aspectul financiar, deoarece salariul era singura sursă de venit;
În probatoriu s-a solicitat încuviințarea probelor câștigate și administrate la fond.
Intimata pârâtă S.C. S. Rontrans S.A. București – Sucursala Mol 1 C. Sud a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului, sens în care a reiterat, în esență, apărările formulate în fața primei instanțe.
În apel nu s-au administrat alte probe.
Analizând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, a susținerilor părților, a prevederilor legale aplicabile și a probatoriului administrat în cauză, în conformitate cu art. 476 – 480 Cod.pr.civ., Curtea constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
Cu privire la modul în care Tribunalul a soluționat cauza:
Motivarea în sinteză sau omisiunea instanței de fond de a analiza unele argumente ale părților nu constituie o încălcare a dreptului la apărare de natură a afecta însăși dreptul de acces la o instanță sau dreptul la un proces echitabil garantate de prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale întrucât în materie civilă nu este garantat accesul la un dublu grad de jurisdicție, iar apelantul reclamant a avut posibilitatea să își prezinte în fața instanței de apel susținerile referitoare la pretențiile sale, acestea fiind analizate de instanța de apel, având în vedere caracterul devolutiv al apelului impus de prevederile art.476 al.1 Cod.pr.civ.. În acest mod, dreptul la un proces echitabil este realizat, reclamantul având posibilitatea de a-și expune argumentele în fața unei instanțe care în mod efectiv le-a analizat, considerentele deciziei pronunțate în apel suplinind, acolo unde este cazul, argumentele soluției primei instanțe.
Astfel, în mai multe ocazii, Curtea Constituțională a reținut că dispozițiile art.21 din Constituție, interpretate în spiritul pe care Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale îl conferă principiul liberului acces la justiție prin art.6 pct.1, exceptând situația cauzelor penale, nu prevede în mod explicit dreptul de a ataca o hotărâre judecătorească dar nici implicit din aceste prevederi nu rezultă acest drept. Curtea Constituțională a invocat în sprijinul acestei soluții faptul că, pe de o parte, art.21 din Constituție nu prevede un asemenea drept, iar pe de altă parte că, potrivit prevederilor constituționale ale art.125 alin.(3) și art.128, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt stabilite prin lege căreia părțile interesate și Ministerul Public trebuie să i se supună în exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești (Decizia nr.73 din 4 iunie 1996). În același sens, Curtea Constituțională a mai arătat că accesul liber la justiție nu presupune accesul la toate căile de atac și instanțele judecătorești prevăzute în Constituție. (Decizia nr.66 din 14 aprilie 1997).
Aceste soluții de principiu se mențin în referire la textele constituționale corespunzătoare, care au primit o nouă numerotare după modificarea și republicarea acesteia.
Cu privire la fondul cauzei.
Susținerile privind sancționarea dublă nu pot fi reținute.
Astfel, apelantul a semnat actul adițional nr.382/30.05.2014. Acesta nu a contestat această împrejurare.
Apelantul nu a probat nici o împrejurare care să fie de natură a conduce la concluzia că în acest caz ar fi fost viciat consimțământul său.
Ca urmare, a fost vorba de o modificare a contractului individual de muncă realizată în acord cu art.41 al.1 din Codul Muncii, iar nu de o sancțiune disciplinară. Motivația pentru care actul adițional a fost încheiat și pentru care reclamantul și-a exprimat acordul prin semnarea acestuia sunt lipsite de relevanță câtă vreme nu s-a probat că ar exista o cauză ilicită sau imorală.
De altfel, susținerile apelantului sunt și contradictorii, arătând că ar fi fost vorba de o sancțiune iar apoi arătând că în realitate actul adițional s-ar fi întocmit după desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă ceea ce exclude intenția angajatorului de a aplica o sancțiune mascată de o modificare convențională a contractului individual de muncă care nu ar fi avut sens decât în lipsa sau înaintea desfacerii contractului individual de muncă.
De asemenea, nu pot fi reținute nici susținerile privind neinformarea cu privire la modificarea felului muncii devreme ce apelantul a semnat actul adițional care opera această modificare.
În sfârșit, nu există dovezi că actul adițional ar fi fost semnat ulterior concedierii și, de altfel, nici nu are relevanță asupra măsurii concedierii disciplinare.
Nu are nici o relevanță respectarea prevederilor art.52 din Codul Muncii întrucât acestea nu au incidență în cauză.
Nu pot fi primite nici susținerile referitoare la cursul procedurii penale în care este implicat apelantul.
Din altă perspectivă, Curtea reține că răspunderea disciplinară reglementată de art.247 și următoarele din Codul Muncii este diferită de răspunderea penală și nu se exclud reciproc.
Astfel, răspunderea penală este o formă a răspunderii juridice care intervine pentru nesocotirea normelor juridice penale. Răspunderea penală constă în însuși raportul juridic penal de constrângere, născut ca urmare a săvârșirii infracțiunii, raport care se naște între stat, pe de o parte, și autorul infracțiunii, pe de altă parte, iar în conținutul acestui raport juridic intră dreptul statului de a aplica infractorului sancțiunea prevăzută de lege pentru fapta comisă și de a-l constrânge să o execute, în vederea restabilirii ordinii de drept și a autorității legii. Răspunderea penală intervine întrucât fapta săvârșită afectează relațiile sociale protejate de norma penală prin voința legiuitorului și, în principiu, independent de voința destinatarilor legii penale. Nașterea raportului juridic penal de conflict are loc la data săvârșirii infracțiunii.
Pe de altă parte, răspunderea disciplinară în dreptul muncii constituie un raport juridic între părțile contractului individual de muncă și intervine pentru încălcarea unor norme legale sau contractuale care afectează numai interesele angajatorului, acesta dispunând în mod liber de prerogativa disciplinară.
Așadar, valorile protejate și conținutul raporturilor juridice în cele două forme de răspundere juridică diferă și, pentru acest motiv nu se exclud.
Ca urmare, atunci când angajatorul consideră că un angajat a săvârșit o infracțiune în raport de care are calitatea de parte vătămată, poate opta pentru formularea unei plângeri penale, fără a mai avea, însă, posibilitatea suspendării contractului individual de muncă în temeiul art.52 al.1 lit.b) din Codul Muncii decât atunci când angajatul a fost trimis în judecată pentru o faptă penală incompatibilă cu funcția deținută, ca urmare a declarării neconstituționalității acestuia prin decizia nr.279/2015 pronunțată de Curtea Constituțională, sau poate aplica o sancțiune disciplinară, după caz. Astfel, condițiile răspunderii disciplinare sunt diferite de condițiile răspunderii penale și, în consecință, este posibil să nu fie îndeplinite simultan atât condițiile răspunderii penale cât și ale celei disciplinare sau să nu fie îndeplinite condițiile suspendării contractului individual de muncă.
Ca urmare, angajatorul nu era obligat să aștepte soluția în cauza penală pentru a analiza îndeplinirea condițiilor răspunderii disciplinare a reclamantului și nici nu este împiedicat să aplice o sancțiune disciplinară în cazul în care este antrenată și răspunderea penală a angajatului.
De altfel, în cauza penală, reclamantul este cercetat pentru infracțiunea de furt calificat, fiind acuzat că a sustras 21 de legături de oțel beton, în timp ce sancțiunea disciplinară a fost aplicată pentru nerespectarea unor norme interne privind desfășurarea activității, iar nu pentru sustragerea respectivei cantități de oțel beton.
Faptele pentru care reclamantul a fost sancționat disciplinar nu implică în mod necesar sustragerea acelei cantități de oțel beton.
Astfel, apelantul a fost sancționat pentru neîndeplinirea unor sarcini de serviciu prin aceea că nu a verificat starea în care se aflau membrii echipei, unii dintre aceștia aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, și nu a supravegheat membrii echipei, unii dintre aceștia lipsind în perioada în care sunt suspectați că au participat la sustragerea unei cantități de fier beton.
Astfel, în fișa postului ocupat de reclamant, activitatea de urmărire și coordonare a personalului din subordine are o pondere stabilită la 75% din întreaga activitate, acesta fiind obligat, între altele, să verifice starea în care se prezintă membrii echipei de lucru în etapa respectivă și să nu admită la lucru persoane aflate în stare de ebrietate, să urmărească starea de disciplină a echipei pe întreaga etapă de lucru, ceea ce presupune și verificarea îndeplinirii activităților ce sunt în sarcina membrilor echipei pe parcursul programului de lucru.
Or, din declarațiile angajaților audiați în cursul cercetării disciplinare rezultă atât faptul că Ț. M. și C. C. au consumat băuturi alcoolice în timpul programului, dar și faptul că aceștia, în timpul programului, au lipsit de la locul de muncă, jucând cărți și consumând vin, aspect recunoscut chiar de aceștia.
De asemenea, alți angajați au arătat că angajații au arătat că Ț. M. și C. C. au dispărut din formație la un moment dat (de ex. V. C., U. G.).
Ca urmare, sancționarea disciplinară a reclamantului a intervenit pentru aceste fapte.
Împrejurarea că faptele respective au contribuit sau nu la sustragerea de fier beton nu are relevanță din perspectiva răspunderii disciplinare.
Fiind vorba de o desfacere disciplinară a contractului individual de muncă, reclamantul nu beneficia de preaviz față de prevederile art.75 din Codul Muncii.
De asemenea, din perspectiva art.250 din Codul Muncii, sancțiunea a fost corect individualizată, având în vedere atribuțiile și responsabilitatea reclamantului care ocupa o funcție de conducere, dar și față de împrejurarea că reclamantul a mai fost sancționat anterior.
Împrejurarea că anterior activitatea reclamantului a fost apreciată în mod pozitiv nu exclude în sine posibilitatea săvârșirii unei abateri disciplinare atât de grave încât să justifice aplicarea celei mai severe sancțiuni. De asemenea, este lipsit de relevanță modul în care au fost sancționați alți salariați sau chiar faptul că nu au fost sancționați, fiind opțiunea angajatorului aplicarea unor sancțiuni disciplinare. Pe de altă parte, răspunderea disciplinară este personală iar instanța nu poate verifica vinovăția altor salariați ori necesitatea sancționării lor.
Pentru individualizarea sancțiunii, situația altor salariați poate fi relevantă numai din perspectiva contribuției lor la producerea unei anumite consecințe, în măsura în care ar putea avea relevanță asupra vinovăției celui ce contestă o decizie de sancționare disciplinară sau asupra contribuției sale la producerea unui anumit rezultat, ceea ce nu este cazul de față, atribuțiile de serviciu încălcate nefiind de natură a implica alte persoane.
Nefiind vorba de o concediere nelegală, nu există nici o faptă ilicită care să nască dreptul reclamantului la despăgubiri pentru pretinse daune materiale sau morale astfel încât motivele de apel referitoare la aceste pretenții sunt lipsite de relevanță.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 480 Cod procedură civilă se va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de apelantul reclamant Ț. E., domiciliat în comuna M. K., ., ., ., județul C., împotriva sentinței civile nr. 402 din 25 februarie 2015 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă S.C. S. R. S.A. BUCUREȘTI – SUCURSALA MOL 1 C. SUD, cu sediul social în Agigea, Incinta Port Mol 1 C. Sud Agigea, județul C., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi 16 iunie 2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
R. A. M. B.
GREFIER
M. D.
Red.hot.jud.fond D.I.F.
Tehnored.dec.jud.apel R.A./09.07.2015/4 exp.
| ← Contestaţie decizie de sancţionare. Decizia nr. 356/2015.... | Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 346/2015. Curtea... → |
|---|
