Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 41/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 41/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 28-01-2015 în dosarul nr. 41/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.41/CM
Ședința publică din data de 28 ianuarie 2015
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
Completul compus din:
Președinte - J. Z.
Judecător – R. A.
Grefier - G. I.
Pe rol, pronunțarea asupra apelurilor civile formulate de apelantul reclamant și intimat P. M. – cu domiciliul procesual ales la SCA „Calipetre și Asociații din municipiul C., . nr.99C, . și, apelanta pârâtă și intimată S.C. „R.&R.” – cu sediul procesul ales în municipiul C., . nr.8, județul C. împotriva sentinței civile nr.2125 din data de 22 septembrie 2014, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._, având ca obiect – contestație decizie de concediere.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 20 ianuarie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, și când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 28 ianuarie 2015, când a pronunțat următoarea hotărâre.
CURTEA
Asupra apelurilor civile de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._ reclamantul P. M. a chemat în judecată pârâta ., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună anularea deciziilor nr. 2921/28.02.2013 de suspendare a Contractului individual de muncă, precum și nr. 4277/28.03.2013 de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă, repunerea reclamantului în situația anterioara, in sensul reintegrării pe postul deținut potrivit contractului individual de munca; obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri bănești egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate, precum si cu celelalte drepturi bănești de care ar fi beneficiat ca salariat, de la data emiterii deciziei și până la reintegrarea efectivă; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
In motivarea acțiunii, reclamantul P. M. arată că a fost angajat al pârâtei, pe durată nedeterminată, în baza Contractului Individual de munca nr. 1939/21.09.2011 și a Actului Adițional nr._/03.09.2012, pe funcția de operator imagine. Raporturile de muncă au încetat ca urmare a emiterii Deciziei nr.4277/28.03.2013 de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă al reclamantului, decizie emisă de către Administratorul societății pârâte. Decizia contestată este netemeinică și nelegală, întrucât: inițial, contractul individual de munca a fost încheiat pe o perioada determinată, de 6 luni. Începând cu data de 01.09.2012, contractul a fost transformat . durata nedeterminata si, pentru o scurta perioada de timp, a fost promovat În funcția de producător audio-video, pentru ca imediat după aceea, în octombrie 2012, să revină pe postul de operator imagine, fără ca actul prin care s-a stabilit aceasta modificare să-i fie comunicat. În data de 27.02.2013, prin intermediul unui e-mail, a fost convocat la cercetarea disciplinară dispusă a fi efectuata in ceea ce-l privește, cercetare care a avut loc in data de 28.02.2012, după cum susține reclamantul. Ulterior, conducerea societății a emis Decizia nr. 2921/28.02.2013 prin care i-a fost suspendat Contractul individual de muncă, până la terminarea cercetării disciplinare, reclamantul afirmând faptul că această decizie care nu i-a fost comunicată niciodată. Ulterior, societatea a recurs la desființarea Contractului individual de munca al reclamantului prin Decizia nr. 4277 din 28.03.2013, pe motiv ca ar fi săvârșit abateri disciplinare grave care constau in neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu si încălcarea Regulamentului Intern de Funcționare. Reclamantul precizează că măsura a fost dispusă cu încălcarea legii, în perioada în care se afla in incapacitate temporara de munca, fapt adus la cunoștința unității încă din data de 04.03.2013.
În drept au fost invocate dispozițiile art.49, art.52 alin.1 lit.a), art.60 lit. a), art.61-63, art.78-80, art. 247-252, art.268 alin.1 lit.a și b Codul muncii, art.208-216 din Legea nr. 62/2011, art.451-453 cod proc. Civilă.
În apărare, pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației, invocând și excepția prescrierii dreptului la acțiune, întrucât acțiunea a fost înregistrată la Tribunalul C. la data de 07.05.2013, reclamantului i-a fost comunicată decizia de suspendare a contractului de muncă pe perioada efectuării cercetării disciplinare – la data de 01.03.2013, iar decizia de încetare - a fost comunicată la data de 29.03.2013, astfel că termenul de contestare a deciziei respective s-a împlinit la data de 28.04.2013 care, fiind zi nelucrătoare, s-a prelungit până la data de 29.04.2013. S-a susținut că la data de 27.02.2013 administratorul R.&R. S.A. a fost informat prin referatul nr. 693/27.02.2013 de faptul ca salariații P. M. - operator imagine in cadrul departamentului Digi 24 si respectiv M. A. au procedat la realizarea unui reportaj prin realizarea unei regii in data de 25.02.2013, pregătindu-se in prealabil anumite roluri pentru cei intervievați, simulându-se practic intervievarea unei persoane care nu avea calitatea de cumpărător si respectiv a unei alte persoane in rol de consultant, ci erau coparticipanți in calitate de comercianți la vânzarea de produse in cadrul unui târg de mărțișoare. Astfel, DIGI 24 CONSTANTA ar fi procedat la „fabricarea" in acest mod a unei știri a devenit de notorietate, in condițiile in care aceste aspecte au fost relatate de către una dintre persoanele intervievate pe site-ul de specialitate www.paginademedia.ro (pentru știrea "M. bugetara" lovește din nou. "Actori" și mărțișoare, la DIGI 24. Interviu exclusiv cu "actorul" din data de 26.02.2013 au fost postate nu mai puțin de 46 comentarii, iar pentru articolul Cazul „M. bugetara" de Constanta in varianta lui M. P., cameramanul Digi24 au fost postate alte 16 comentarii ale unor cititori, fapt ce demonstrează impactul larg al acestui site si evident afectarea imaginii si credibilității publice a postului de televiziune Digi24 Constanta). Mai mult, subiectul a fost relatat si discutat si de presa radio din România - in cadrul unei emisiuni la postul de radio Europa FM in data de 27.02.2013, ora 17,00 in care s-a tratat acest subiect. Pe fondul situației respective - devenita publica in condițiile respective, astfel reclamantul a adoptat o poziție publica, fără să fi avut un mandat prealabil in acest sens din partea R.&R., confirmând practic prin explicațiile postate tehnica de lucru pe care a folosit-o, divulgând astfel informații privind situația respectiva, cu prejudicierea imaginii publice a pârâtei.
In aceste condiții, administratorul companiei R.&R. S.A. a dispus inițierea unei cercetări disciplinare, sens in care a fost emisa convocarea nr. 2414/27.02.2013 prin care contestatorul a fost invitat sa participe in cadrul procedurii de cercetare disciplinara prealabila, fostul salariat fiind informat telefonic sa se prezinte la sediu pentru a i se înmâna convocarea, iar in condițiile neconformării acestuia sub diferite pretexte ce ar fi ținut de „îndeplinirea de probleme profesionale", s-a comunicat, potrivit prevederilor Codului Muncii, in scris invitația respectiva prin intermediul corespondentei electronice. In acest mod, salariatul a fost invitat sa se prezinte in data de 28.02.2013, ora 9,00 toate apărările in favoarea sa si sa prezinte toate probele si motivațiile pe care le considera necesare pentru efectuarea cercetării disciplinare.
Reclamantul s-a conformat, susține pârâta, s-a prezentat in fata comisiei de cercetare disciplinara in data de 28.02.2013 prezentând nota sa explicativa, nesolicitând eventual acordarea unui alt termen pentru a suplimenta probatoriul in apărarea sa cu alte probe, in ipoteza in care ar fi apreciat ca fiind util un asemenea demers, recunoscând oferirea punctului de vedere pe site-ul susmenționat cu explicațiile de rigoare privitoare la modalitatea de fabricare a respectivului reportaj.
In aceste condiții, evident ca cei doi salariați DIGI 24 au fost reținuți de la a mai realiza știri si reportaje in teren pana la finalizarea cercetării disciplinare, acesta fiind si rolul informării publice.
În drept au fost invocate prevederile Codului muncii, ale Codului de procedură civilă, ale Ordinului 60/2006, OUG nr.158/2005, contractul individual de muncă, fișa postului, regulamentul intern de funcționare.
La termenul de judecată din data de 23.09.2013, instanța a respins excepția tardivității formulării contestației împotriva deciziei de concediere, pentru considerentele arătate în încheiere. De asemenea la termenul de judecată din data de 12.05.2014, instanța a respins ca neîntemeiată excepția tardivității formulării contestații împotriva deciziei de suspendare a contractului de muncă, pentru considerentele arătate în încheiere.
Prin sentința civilă nr.2125 din data de 22 septembrie 2014, pronunțată în dosarul civil nr._ 72013, Tribunalul C. a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul P. M., în contradictoriu cu pârâta ..
A anulat decizia nr.2921/28.02.2013 și decizia nr. DJ 4277/28.03.2013 emise de către pârâtă.
A luat act de renunțarea reclamantului la judecata cererii privind reintegrarea în postul deținut anterior.
A obligat pârâta să plătească reclamantului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, de la data de 1.03.2013 și până la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri judecătorești.
A obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 4060 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Între părțile litigante din prezenta cauză au existat raporturi de muncă, potrivit contractului individual de munca nr. 1939/21.09.2011, modificat succesiv prin actele adiționale nr. 5747/1.03.2012, nr._/3.09.2012 și nr._/1.10.2012 (filele 15-21,67), începând cu data de 22.09.2011, pe perioada nedeterminata, reclamantul având funcția de operator imagine, cu atribuții și obligații stabilite prin fișa fostului (filele 68-76).
Urmare a referatului întocmit la data de 27.02.2013 (fila 92), prin adresa nr.DJ2414/27.02.2013 (fila 106), reclamantul a fost invitat să se prezinte pentru a participa la efectuarea cercetării disciplinare prealabile care avea ca obiect verificarea unor aspecte sesizate, respectiv faptul că, în data de 25.02.2013, împreună cu reporterul M. A. a conceput și realizat un reportaj privind organizare unui târg de mărțișoare, ce avea ca noutate existența unui consultant printre expozanți menit să sfătuiască clienții în alegea cadoului optim pentru 1 martie, prin realizarea unei regii, simulând de fapt, intervievarea unei persoane care nu avea calitatea de cumpărător, ci de organizator comerciant, precum și a altei persoane în rolul consultantului, deși aceasta ar fi fost un simplu comerciant, aspecte care aveau să devină de notorietate ca urmare a explicațiilor publice oferite ulterior de către una dintre persoanele intervievate, cu afectarea credibilității și imaginii publice a companie.
În cadrul notei explicative dată la 28.02.2013, reclamantul a arătat că nu se consideră vinovat de cele reținute de către pârâtă.
Prin decizia nr. 2921/28.02.2013 (fila 147), s-a dispus suspendarea contractului individual de muncă al reclamantului începând cu data de 1.03.2013, pe perioada efectuării cercetării disciplinarea prealabile.
Prin procesul verbal de finalizare a cercetării disciplinare încheiat la data de 19.03.2013 (filele 87-91), față de reclamant, s-a propus desfacerea disciplinară a contractului de muncă.
Ulterior, la data de 28.03.2013, a fost emisă decizia DJ4277 (filele 77-79) prin care s-a decis, începând cu data comunicării acesteia, desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al reclamantului, în conformitate cu disp.art.61 lit.a din Codul muncii coroborate cu disp.art.248 alin.1 lit.e Codul muncii. Decizia a fost comunicată reclamantului la data de 29.03.2013.
Referitor la contestația formulată de către reclamant împotriva deciziei nr.2921/28.02.2013 privind suspendarea contractului individual de muncă, instanța reține disp.52 alin.(1) lit.a) din Codul muncii, potrivit cărora contractul individual de munca poate fi suspendat din inițiativa angajatorului pe durata cercetării disciplinare prealabile, in condițiile legii.
Deși legea nu impune o anumită formă a Deciziei de suspendare a contractului individual de muncă totuși, pentru a se putea asigura dreptul la apărare al salariatului împotriva eventualelor abuzuri, acest document trebuie să cuprindă motivele pe care se bazează decizia angajatorului de a dispune suspendarea, motive care să poată li verificate atât de către salariat, dar și de către instanța de judecată, într-un eventual litigiu.
Enumerarea motivelor care au stat la baza hotărârii reprezentantului intimatei de a dispune suspendarea contractului individual de muncă asigură un cadru obiectiv de verificare a legalității măsurii înlăturând astfel orice suspiciune de subiectivism sau abuz din partea angajatorului în ceea ce privește dispunerea măsurii.
Practica judecătorească si doctrina de specialitate au apreciat in mod constant ca angajatorul nu va putea dispune suspendarea decât în măsura in care aceasta se bazează pe criterii obiective, este dispusa cu bună-credință si este necesara pentru asigurarea cercetării prealabile corecte a abaterii săvârșite de salariat, in caz contrar, in eventualitatea contestării de către salariat a măsurii dispuse împotriva lui, angajatorul putând fi găsit vinovat de săvârșirea unui abuz de drept împotriva salariatului. De aceea, in ceea ce privește suspendarea CIM a salariatului cercetat, deși decizia ii aparține in mod exclusiv angajatorului, măsura suspendării contractului pe durata cercetării disciplinare se poate lua de la caz la caz in funcție de împrejurările concrete care impun suspendarea CIM.
Constituie spre exemplu motive temeinice ce impun suspendarea contractului individual de munca pe durata cercetării disciplinare existenta unor indicii in sensul salariatul cercetat ar putea sa ascundă sau să distrugă probele care trebuie administrate in cauza sau ca ar putea influenta negativ efectuarea cercetărilor, faptele pentru care este cercetat salariatul pot constitui infracțiuni, sau pentru ca prin menținerea in activitate a salariatului pe perioada cercetării disciplinare, acesta ar putea afecta activitatea angajatorului sau ar aduce prejudicii imaginii acestuia, etc.
Or, pârâta a omis să explice în cuprinsul deciziei contestate de ce a considerat că derularea fără suspendare a raporturilor de muncă cu reclamantul putea impieta asupra efectuării cercetării disciplinare.
In consecință, instanța a apreciat că decizia de suspendare a contractului individual de munca al reclamantului nr.2921/28.02.2013 emisa de pârâtă constituie o măsură abuzivă, motiv pentru care a admis cererea reclamantului si va dispune anularea acesteia, cu consecința obligării intimatei la plata cu titlu de despăgubire a salariului aferent perioadei suspendării in baza dispozițiilor art. 253 Codul muncii.
Procedând la analiza legalității actului decizional contestat reprezentat de decizia nr. DJ4277/28.03.2013, prin prisma criticilor formulate de reclamant și raportat la disp.62 alin.2, art.76, art.251 și art. 252 din Codul muncii, care reglementează procedura privind concedierea pentru motive care țin de persoana salariatului, s-a constatat ca aceasta nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege.
În acest sens, instanța a reținut că, pentru a evita abuzurile angajatorilor, în scopul asigurării stabilității în muncă a salariaților și a respectării dreptului acestora ala apărare, codul muncii cuprinde mai multe reguli care trebuie respectate cu ocazia concedierii. Astfel, potrivit art. 60 alin.1 lit.a Codul muncii, concedierea salariaților nu poate fi dispusă pe durata incapacității temporare de muncă, stabilită prin certificat medical conform legii.
Potrivit certificatelor de concediu medical depuse la dosar (filele 25-27 vol.I), reclamantul s-a aflat în incapacitate temporară de muncă, în perioada 4.03._13, inclusiv la data emiterii deciziei de concediere contestate. De menționat faptul că interdicția concedierii opereză la momentul emiterii deciziei de concediere și nu la cel la care devine efectivă concedierea. De asemenea incapacitatea de muncă a fost dovedită de un certificat medical eliberat în condițiile prevăzute de OUG nr.158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate și de Normele de aplicare a acestei ordonanțe, aprobate prin Ordinul nr.60/2006, aspect de altfel adus la cunoștința angajatorului de Casa de Asigurări de Sănătate C. prin adresa nr. 2906/22.04.2013 (fila 214 vol.I).
Astfel, raportat la disp.art.78 Codul muncii, potrivit cărora concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevazute de lege este lovita de nulitate absolută, încălcarea interdicției mai sus menționate conduce la sancțiunea nulității absolute a măsurii luate de angajator.
Un alt motiv de nelegalitate reținut de către instanță este nerespectarea dispozițiile art.63 cb. cu art.251 Codul muncii privind cercetarea disciplinară prealabilă.
Astfel, potrivit deciziei de concediere în sarcina reclamantului se rețin trei fapte, respectivîn data de 25.02.2013, împreună cu reporterul M. A. a conceput și realizat un reportaj privind organizare unui târg de mărțișoare, ce avea ca noutate existența unui consultant printre expozanți menit să sfătuiască clienții în alegea cadoului optim pentru 1 martie, prin realizarea unei regii, simulând de fapt, intervievarea unei persoane care nu avea calitatea de cumpărător, ci de organizator comerciant, precum și a altei persoane în rolul consultantului, deși aceasta ar fi fost un simplu comerciant, aspecte care aveau să devină de notorietate ca urmare a explicațiilor publice oferite ulterior de către una dintre persoanele intervievate prin publicarea acestora pe site-ul www.paginademedia.ro, asumarea de către reclamant fără drept a rolului de purtător de opinie publică a societății fără fi obținut un mandat expres în acest sens din partea societății și cu încălcarea gravă a prevederilor din Regulamentul Intern de Funcționare și ale contractului individual de muncă cu privire la confidențialitatea informațiilor de care are cunoștință, în sensul comunicării publice și a postării în cadrul aceluiași site, fără drept, a unor explicații cu privire la acuzele postate anterior, cu afectarea credibilității și imaginii publice a pârâtei. De asemenea s-a mai reținut faptul că în gestiunea predată la data de 1.03.2013 avea lipsă un card de memorie SBS 64 G1A/Sonny în valoare contabilă de 2882,06 lei corespunzător unei camere video, reclamantul neputând prezenta un document de predare către io altă persoană a respectivului echipament.
În actele depuse la dosar de către pârâtă, nu se regăsește dispoziția angajatorului de a se efectua cercetarea adresată persoanei sau comisiei special împuternicite de el, astfel cum prevăd disp.art.251 alin.2 și 4 Codul muncii. De altfel, această etapă a cercetării prealabile este menționată și la pct.6 alin.2 din Capitolul VII privind Răspunderea Disciplinară din Regulamentul intern de funcționare (fila 187), în vederea desfășurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea.
Potrivit art.50 pct. b din Codul muncii, contractul individual de muncă se suspendă de drept în concediu pentru incapacitate temporară de muncă.
Din înscrisuri rezultă că reclamantul a fost convocat prin adresa nr. DJ 2414/27.02.203 pentru data de 28.02.2013 (fila 106), oferind o nota explicativă cu privire la prima faptă reținută în sarcina sa. În decizia contestată se face vorbire despre o nouă convocare a reclamantului, în vederea extinderii cercetării disciplinare prealabile, în data de 8.03.2013 prin adresa nr.323/7.03.2013. Dincolo de faptul că pârâta nu a făcut dovada acestor aspecte, deși sarcina probei îi incumbă conform art.272 Codul muncii, instanța constată că neprezentarea reclamantului a fost determinată de un motiv obiectiv, respectiv incapacitatea temporară de muncă, astfel încât nu se putea păși la sancționare. Pe perioada acestei incapacități contractul individual de muncă al reclamantului fiind suspendat, sunt suspendate și termenele de aplicare a sancțiunii disciplinare. Astfel, pârâta ar fi trebuit să procedeze la o nouă convocare.
În aceste condiții, având în vedere dispozițiile art.251 alin.1 Codul muncii, potrivit cărora sub sancțiunea nulității absolute, nici o măsură, cu excepția celei prevăzute la art.248 alin.(1) lit.a), nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile, decizia de sancționare nr. DJ4277/28.03.2013 este nelegală în privința ultimelor două fapte reținute în sarcina reclamantului.
Cercetarea prealabilă a faptei ce constituie abatere, ascultarea salariatului și verificarea susținerilor sale înainte de a i se aplica sancțiunea disciplinară constituie o condiție esențială, a cărei aducere la îndeplinire este obligatorie, deoarece sancțiunea disciplinară poate fi aplicată numai dacă cerința legii a fost satisfăcută.
Prevederea legală are caracterul unei măsuri de protecție iar neîndeplinirea ei se sancționează cu nulitate absolută potrivit art. 248 alin. 1 lit. a Codul muncii.
Un alt aspect de nelegalitate care afectează atât condițiile de fond ale deciziei de concediere cât și măsura concedierii în sine, pentru luarea sa cu încălcarea procedurii prevăzute de lege îl reprezintă neacordarea preavizului la concediere. Preavizul are scopul de a nu permite surprinderea angajatului printr-o măsură intempestivă, care să nu îi permită a se replia în organizarea existenței sale, ce adesea depinde sub aspect financiar de deținerea locului de muncă. Interesul legiuitorului a fost aceea de a asigura derularea raporturilor de muncă în afara oricăror manifestări abuzive din partea angajatorului, ca fiind partea ce deține superioritatea în cadrul raportului juridic ivit prin încheierea contractului individual de muncă și deci susceptibilă de a manifesta astfel de comportamente în cadrul acestui raport juridic. Astfel, legiuitorul a intervenit prin art.76 alin.1 lit. b Codul muncii, potrivit căruia decizia de concediere trebuie să conțină în mod obligatoriu durata preavizului, înțelegându-se prin aceasta atât durata (numărul de zile de preaviz acordate) cât și menționarea datei în care termenul de preaviz a început să curgă și cea a epuizării acestuia.
Or, în legătură cu acest aspect, instanța a constatat că decizia contestată nu cuprinde nicio mențiune cu privire la perioada de preaviz iar din probele administrate rezultă că acesta nu a fost acordat și, în raport de dispozițiile art.238 Codul muncii, nici nu s-ar putea aprecia că salariatul poate renunța, în tot sau în parte, la dreptul de preaviz. În aceste condiții, nerespectarea de către pârâtă a preavizului la care avea dreptul reclamantul atrage nulitatea măsurii concedierii, în condițiile art.76 din Codul muncii.
Dincolo de aceste aspecte, raportat la temeinicia deciziei contestate, instanța va analiza doar prima faptă reținută în sarcina reclamantului, întrucât absența cercetării disciplinare cu privire la celelalte două, face imposibilă verificarea temeinicei deciziei cu privire la aceste aspecte. Potrivit art.247 din Codul muncii, angajatorul dispune de prerogativa disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancțiuni disciplinare salariaților săi ori de câte constată că aceștia au săvârșit o abatere disciplinară. Abaterea disciplinară este o faptă în legătura cu munca și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care a cesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici.
În cauză, probele administrate infirmă apărările formulate de către pârâtă. În acest sens, instanța reține că răspunsurile reclamantului la interogatoriu (filele 216-222 vol.I) se coroborează cu declarațiile martorilor M. A. V. și Hapurnea I. D. (fila 223 vol.I, filele 73,74 vol.II) potrivit cărora acesta nu a participat la realizarea unei regii cu ocazia desfășurării târgului de mărțișoare din data de 25.02.2013. Martorul Zetu Harrys Arald (declarație fila 6 vol.II) a menționat faptul că la discuția purtată cu el și reportera referitoare la derularea filmării reclamantul se afla la 6-7 m, fără a auzi discuția dintre cei doi.
În consecință, pentru considerentele expuse, apreciind că angajatorul a comis un abuz de drept, decizia nr. DJ 4277 din 28.03.2013 prin care s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al reclamantului fiind netemeinică și nelegală, în conformitate cu disp.art.252 din Codul muncii, instanța a dispus anularea acesteia .
Potrivit principiului de drept qoud nullum est, nulum producit effectum, consecințele juridice ale sancțiunii nulității constau în lipsira actului anulat de efectele contrarii normelor edictate pentru încheierea valabilă și restabilirea legalității. Restabilirea egalității, ca efect al nulității, presupune restabilirea situației anterioare – restitutio in integrum, devenind aplcabile dispozițiile art.80 din Codul muncii. Potrivit acestora, în cazul în care concedierea a fost efectuata în mod netemeinic sau nelegal, instanta va dispune anularea ei si va obliga angajatorul la plata unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul. La solicitarea salariatului instanta care a dispus anularea concedierii va repune partile în situatia anterioara emiterii actului de concediere. În cazul în care salariatul nu solicită repunerea în situația anterioară emiterii actului de concediere, contractul individual de muncă va înceta de drept la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești.
Ca urmare, concedierea fiind dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absolută, instanța a anulat și decizia pârâtei nr. DJ 4277 din 28.03.2013. De asemenea, a obligat pârâta să plătească reclamantului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate si reactualizate si celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, de la data de 1.03.2013 (data suspendării) și până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești.
Referitor la capătul de cerere privind obligarea pârâtei la reintegrare pe postul deținut anterior, instanța a reținut că, la termenul de judecată din data de 8.09.2014, reclamantul a renunțat la judecarea acestuia.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, în conformitate cu dispozițiile art. 453 NCPC, cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată este întemeiată, având în vedere faptul că aceasta din urmă se află în ipoteza prevăzută de textul de lege, aceea de a fi pierdut procesul.
D. urmare, pârâta a fost obligată la plata către reclamant a sumei de 4060 lei reprezentând onorariu avocat și taxa de expertiză, dovada achitării acesteia din urmă fiind reținută la Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice București (fila 54 vol.I).
Împotriva acestei hotărâri în termen legal, a declarat apel reclamantul P. M., pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub următoarele aspecte:
Precizează că a formulat apel împotriva considerentelor sentinței civile nr.2125/22.09.2014, solicitând menținerea soluției cuprinse în dispozitivul hotărârii atacate și înlocuirea unor considerente ale acesteia ce nu au legătură cu cauza ori sunt greșite cu altele care să reflecte în mod judicios situația de fapt și de drept.
Cu toate că soluția cuprinsă în dispozitivul hotărârii este una justă, instanța nu a analizat toate motivele esențiale ale contestației și o parte din considerentele incluse în hotărâre sunt greșite și chiar străine cauzei.
Analizând legalitatea și temeinicia deciziei nr.2921/28.02.2013 de suspendare a Contractului individual de muncă al contestatorului (pagina 5, paragrafele 4-8 și pagina 6 și 1-2), instabnța reține exclusiv faptul că această decizie nu cuprinde motivele care au stat la baza hotărârii angajatorului de a dispune suspendarea contractului individual de muncă, apreciind astfel că măsura suspendării a fost una abuzivă.
Instanța nu a făcut însă nicio mențiune cu privire la celelalte critici aduse de reclamant în susținerea nulității acestei decizii, și anume decizia de suspendare nu a fost comunicată decât odată cu decizia de concediere, fapt constatat și de către instanță cu ocazia pronunțării asupra excepției tardivității contestației împotriva acestei decizii (excepție invocată de intimata pârâtă și care a fost respinsă de instanță la termenul din 12.05.2014 tocmai pe motiv că „pârâta nu a făcut dovada comunicării în scris a deciziei de suspendare”).
Pârâta s-a apărat depunând la dosar decizia de suspendare semnată în fals în numele contestatorului, fals constatat în mod neechivoc prin expertiza grafică efectuată în cauză de specialiștii INEC (care au identificat chiar și înscrisul de pe care a fost copiată grosolan semnătura reclamantului).
Decizia de suspendare este inutilă și abuziv emisă, întrucât ulterior audierii persoanelor implicate, în data de 28.02.2013, nu s-a mai făcut nici un act de cercetare care să justifice această suspendare.
În analiza deciziei de concediere contestate, în afara argumentelor absolut corecte cu privire la nulitatea deciziei pentru încălcarea art.60 alin.1 Codul muncii (concedierea pe durata incapacității temporare de muncă), și art.63 coroborat cu art.251 Codul muncii (nerespectarea dispozițiilor privind cercetarea disciplinară prealabilă), instanța a reținut și un alt motiv de nulitate, care însă nu are legătură cu cauza – neacordarea preavizului la concediere.
Urmează astfel a se observa că ne aflăm în ipoteza unei concedieri dispuse ca măsură disciplinară, pentru presupuse abateri săvârșite de salariat, ipoteză care exclude, prin natura sa, obligația angajatorului de respectare a termenului de preaviz.
Prinm urmare, solicită înlăturarea acestor considerente din cuprinsul hotărârii atacate și păstrarea celorlalte argumente în susținerea deciziei de concediere.
În plus, instanța nu a făcut nicio mențiune cu privire la unele critici aduse de reclamant în susținerea nulității deciziei de concediere și anume faptul că, concedierea a fost anunțată de către reprezentanții pârâtei RC&R. în chiar ziua apariției opiniei acestuia pe site-ul paginademedia.ro (26.02.2013), cu eludarea normelor legale imperative referitoare la procedura cercetării disciplinare prealabile (fără audierea salariatului și fără a fi efectuat vreun act de cercetare disciplinară).
Convocarea în scris a contestatorului la cercetare disciplinară a fost nelegal efectuată chiar și pentru prima faptă, în chiar ziua stabilită pentru audiere (28.02.2013), cu încălcarea flagrantă a dreptului la apărare al salariatului. Faptul este dovedit prin însăși convocarea nr.2414/27.03.2013 depusă de pârâtă la dosar, semnată de primire de contestator în data de 28.02.2013 (fila 106 din dosar).
Pentru toate aceste motive, solicită admiterea apelului formulat exclusiv împotriva considerentelor hotărârii atacate.
Împotriva aceleași hotărâri a formulat apel și pârâta S.C. „R.&R.”, pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub următoarele aspecte:
Pe cale de excepție la soluționarea fondului a invocat excepția prescrierii dreptului la acțiune cu privire la decizia nr._/28.02.2013 prin care s-a suspendat contractul individual de muncă, asupra căreia instanța de judecată s-a pronunțat în sensul respingerii fără analiza și respectiv a face referire la toate probele folosite în acest sens.
Astfel, în condițiile în care acțiunea reclamantului a fost înregistrată la nivelul Tribunalului C. la data de 07.05.2013, iar intimatului contestator i-a fost comunicată măsura dispusă prin decizia de suspendare a contractului de muncă pe perioada efectuării cercetării disciplinare la data de 01.03.2013 în mod direct cu semnătură de primire asemenea celeilalte salariate pentru care angajatorul a dispus măsura suspendării contractului de muncă – probă înlăturată în mod netemeinic de către instanța de judecată, care a refuzat contraexpertiză prin verificarea unui număr suplimentar de documente emanate sau semnate de către intimat (fișele de post, certificatele de concedii medicale semnate de către intimat de fiecare dată în cu totul alt mod – sau poate chiar eliberate fără a se prezenta acesta la consultul medical, deci nelegale), dar instanța de fond omite a face referire și la faptul că decizia de suspendare a contractului de muncă al intimatului a fost expediată și în regim de recomandată prin intermediul serviciului poștal la data de 05.03.2013, făcând dovada cu chitanța fiscală emisă de către Poșta Română la data expedierii corespondenței respective, alături de alte documente, situație în care instanța ar fi trebuit să verifice termenul de prescriere și să se pronunțe și cu privire la această probă suplimentară efectuată de către pârâtă.
În acest sens, invocă prevederile art.268 lit.a) și b) din codul muncii, potrivit cu care:
Art.268 alin.(1) Codul muncii: „Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate:
a) în termen de 30 de zile calendaristice de la data în care a fost comunicată decizia unilaterală a angajatorului referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea Contractului individual de muncă (și nu art.211 alin.1 lit.a) cum eronat a invocat contestatorul, și care să fi prevăzut un termen de 45 zile…articolul respectiv în forma invocată neexistând practic);
b) în termen de 30 de zile calendaristice de la data în care s-a comunicat decizia de sancționare disciplinară.
Astfel, dacă inițial pe parcursul întregii zile de 28.02.2013 s-a comunicat verbal contestatorului că s-a emis decizia de suspendare respectivă de către conducerea executivă și că se aștepta a se comunica de la sediul din București, în după amiaza acelei zile la momentul sosirii deciziei de suspendare prin intermediul corespondenței electronice, una dintre salariatele din cadrul Biroului Secretariat Administrativ a procedat la invitarea telefonică a contestatorului și respectiv a reporterei Malache A. cu care forma echipa de filmare, pentru a se prezenta la secretariat în vederea intrării în posesia deciziilor.
Evident la aflarea acestor măsuri, contestatorul nu s-a mai prezentat în data de 28.02.2013 să semneze de primire decizia respectivă, iar a doua zi – în data de 01.03.2013 în prima parte a zilei a evitat să se prezinte la secretariat pentru a semna de primire decizia, deși măsura suspendării îi era deja cunoscută potrivit celor menționate mai sus.
De avut în vedere faptul că în seara zilei de 28.02.2013, având în vedere refuzul permanent al contestatorului de a se prezenta la secretariat pentru a semna de primire decizia de suspendare, secretara punctului de lucru C. a pregătit o corespondență poștală adresată acestuia pentru comunicarea prin scrisoare recomandată a deciziei respective, fără a o expedia la acel moment. De asemenea, a se avea în vedere și e-mailul expediat contestatorului în aceeași dată de 01.03.2013, ora 14:25:17 în care era invitat din nou la secretariat să se prezinte să semneze de luare la cunoștință de măsurile unilaterale dispuse. Ulterior, spre finalul zilei dre vineri – 01 martie 2013, contestatorul a semnat de primire pentru decizia de suspendare. Trebuie avut în vedere faptul că semnătura aplicată pe un astfel de document nu reprezintă decât una dintre probele luării la cunoștință a măsurilor dispuse de către angajator, și de care acesta avea la cunoștință potrivit celor menționate mai sus și asupra cărora instanța de judecată nu s-a pronunțat.
În mod suplimentar, pentru toate aceste aspecte a solicitat admiterea probei cu martor - secretara B. M. - proba pe care instanța de fond a
considerat-o ca nefiind utila cauzei....
Totodată, in condițiile in care ulterior momentului depunerii primului certificat de concediu medical de către contestator, in data de 05.03.2013; ora 13,30 s-a procedat in conformitate cu prevederile art. 81 alin. 7 din Ordinul nr. 60/2006 privind Normele de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgența a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, la verificarea existentei la domiciliu a contestatorului in intervalele orare impuse de lege, iar contestatorul nu a fost găsit la domiciliu, acestuia i-a fost expediat prin intermediul aceleași corespondențe poștale in regim de recomandată poștală pregătită încă din data de 28.02.2013 cu decizia de suspendare a contractului de munca, fiind introdusă in plicul respectiv alături de procesul verbal al constatării lipsei de la domiciliu întocmit cu acest prilej, spre aducerea la cunoștință contestatorului, dovada edificatoare cu privire la lipsa de la domiciliu a contestatorului în intervalul orar în care avea obligația expresă de conformare, potrivit prevederilor legale susmenționate. În aceste condiții, erau în mod evident incidente și prevederile art. 88 lit. g1 din Ordinul 60/2006 privind Normele de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, potrivit cu care s-ar fi justificat refuzul de plată a indemnizației de asigurări: Art. 88 - în înțelesul prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005, constituie refuzuri justificate la plata indemnizațiilor următoarelor situații:
g1) „refuzul persoanelor aflate în incapacitate temporară de muncă de a se pune la dispoziția persoanelor abilitate, pentru efectuarea verificării la adresa de reședință”.
Mai mult decât atât, dacă s-ar ignora probele menționate mai sus (semnătura de primire din 01.03.2013 și respectiv corespondența poștală din 05.03.2013), ca dovada a cunoașterii măsurii suspendării contractului său de munca, se recunoaște de către contestator în cuprinsul răspunsurilor la
interogatoriu faptul ca la momentul la care acesta a prezentat al doilea certificat de concediu medical la sediul subscrisei din Constanta — 14.02.2011. consilierul juridic i-ar fi comunicat ca exista decizia de suspendare a contractului individual de muncă. care a intrat in vigoare de la 01.03.2013 — data comunicării si că nu va primi indemnizația de concediu medical, dovada în plus că avea cunoștință de măsura suspendării măcar de la acel moment, moment de la care poate de asemenea, sa curgă termenul de prescripție a dreptului de acționare în instanță.
În aceste condiții, este evident faptul că termenul de contestare a deciziei de suspendare se poate considera că s-a împlinit prin raportare la următoarele termene:
- data de 28.02.2013 - momentul comunicării telefonice a măsurii unilaterale a angajatorului de suspendare a contractului de muncă;
- data de 01.03.2013 - când contestatorul a fost semnat în cele din urmă de primire (probă înlăturată nejustificat de către instanța de judecata, fără a avea in vedere toate probele ce ar fi fost edificatoare cu privire la încercarea permanenta a contestatorului de disimulare a scrisului si semnăturilor sale si de inducere in eroare: de exemplu - instanța de judecata omite a avea in vedere si faptul ca fiecare dintre certificatele medicale prezintă o cu totul altă semnătură, total diferita, pentru asiguratul P. M. aplicata in partea de jos a celor trei certificate medicale, prin care ar fi trebuit să se certifice practic existența consultului medical efectuat personal acestuia si . către acesta a documentului medical, si in același sens si scrierea declarației pe proprie răspundere data medicului pentru asumarea obligației de a rămâne la domiciliu pe perioada concediilor de odihnă prezintă cu totul un alt scris și semnătură de fiecare dată, aspect ce ar trebui sa se afle in verificarea Casei Județene de Asigurări de Sănătate C., care a fost sesizată de către pârâtă, din păcate instanța de judecată ignorând aceasta solicitare formulată încă de la termenul de judecată din 23.09.2013...). Toate aceste probe și considerente au fost omise a fi avute in vedere pentru verificare de către instanța de soluționare a fondului cauzei, nemotivându-se în niciun fel eventuala înlăturare a tuturor acestor apărări ale pârâtei.
Pe de altă parte, poate fi avut în vedere și faptul că termenul de prescripție trebuie raportat și la data de 05.03.2013 - cea a probării expedierii deciziei respective inclusiv prin intermediu corespondentei poștale in regim de recomandată cutre contestator, potrivit dovezilor puse la dispoziție de către Poșta Română, așa cum instituie art. 252 alin. 4 din Codul Muncii, nicidecum după 60 de zile cum a procedat contestatorul, „neștiutor" in privința emiterii unei asemenea decizii...
De asemenea, astfel cum a atras atenția pe parcursul derulării procesului, cum se justifică astfel că pe certificatele medicale respective contestatorul a semnat 3 ori în 3 moduri diferite, iar la aplicarea semnăturii de luare la cunoștința a măsurii de suspendare a contractului de munca s-a invocat faptul că acesta ar fi semnat . prea asemănător cu cel de pe decizia de încetare a contractului de muncă - și acesta a reprezentat motiv de înlăturare a dovezii de comunicare.
În privința deciziei de încetare disciplinare nr.4277/28.03.2013 comunicată intimatului la data de 29.03.2013, de asemenea apreciază că este evidentă intervenția prescrierii dreptului la acțiune în condițiile în care la data de 07.05.2013 - momentul înregistrării cererii de chemare în judecată - au trecut nu mai puțin de 38 de zile de la comunicarea acesteia ....
Pe fondul cauzei, solicită să se aibă in vedere următoarele motive de apel:
Se menționează de către Tribunalul C. în cuprinsul sentinței apelate în mod eronat ca motivație a netemeiniciei deciziei de suspendare faptul că "..„, pârâta a omis să explice în cuprinsul deciziei contestate de ce a considerat că derularea fără suspendare a raporturilor de muncă cu reclamantul putea impieta asupra efectuării cercetării disciplinare.
În consecință, instanța a apreciat ca decizia de suspendare a contractului individual de muncă al reclamantului nr. 2921/28.02.2013 emisă de pârâtă constituie o măsură abuzivă…”, fapt ce nu corespunde realității, dar și fără a se fi invocat de către Tribunalul C. temeiul de drept al motivației respective.
Astfel, deși se invocă faptul că "deși legea nu impune o anumită formă a deciziei de suspendare a contractului individual de muncă totuși, pentru a se asigura dreptul la apărare al salariatului împotriva eventualelor abuzuri, acest document trebuie să cuprindă motivele pe care se bazează decizia angajatorului de a dispune suspendarea, motive care să poate fi verificate atât de către salariat, dar și de către instanța de judecată, într-un eventual litigiu…… " instanța de fond
ignoră faptul că în cuprinsul deciziei de suspendare s-a motivat în mod evident luarea măsurii de suspendare ".
În condițiile în care legislația muncii nu impune m mod clar o anumită formă, a se invoca la acest moment faptul că angajatorul nu a motivat în niciun fel luarea acestei măsuri contravine în mod evident realității, dar și prevederilor legale care conferă angajatorului acest drept de a dispune». Eventual, în măsura în care aprecia că se impunea, instanța de soluționare a fondului ar fi putut invoca în mod argumentat și cu identificarea eventualelor prevederi legale la care se face trimitere la art. 52. alin. 1 litera a din Codul Muncii ("contractul individual de muncă poate fi suspendat din inițiativa angajatorului pe durata cercetării disciplinare prealabile, în condițiile legii"), faptul că există o insuficientă motivare, nicidecum că nu este motivată în niciun fel decizia de suspendare, având în vedere faptul că era în mod evident afectată imaginea publică a televiziunii DIGI24 - parte a companiei S.C. R.&R. S.A., datorită modului în care a acționat intimatul contestator.
În cuprinsul sentinței pronunțate la fond se mai menționează faptul că „decizia de sancționare nr. DJ 4277/28.0.1.201.1 este nelegală în privința ultimilor două fapte reținute în sarcina reclamantului", invocându-se în mod eronat faptul că „pârâta ar fi trebuit să procedeze la o nouă convocare", deși acest lucru s-a și produs.
Ori, chiar și în cuprinsul deciziei de sancționare disciplinară contestată se menționează expres faptul că „Salariatul a fost convocat prin intermediul serviciilor poștale în data de 08.03.2013 prin adresa nr, 323/07.03.2013, pentru prezentare în data de 12.03.2013 în vederea extinderii cercetării disciplinare prealabile privitoare la lipsa din gestiune a echipamentului susmenționat, însă acesta nu s-a prezentat în vederea desfășurării cercetării disciplinare prealabile, refuzând recepționarea corespondenței poștale (care conținea șt alte documente) deși a fost avizat șt reavizat de către oficiul poștal fiind, de asemenea depusă la dosarul cauzei convocarea respectivă și dovada expedierii corespondenței poștale, probe peste care instanța de fond, din nou, nu analizează și nu le ia în considerare în pronunțarea sentinței civile apelate.
Astfel cum a menționat anterior, se motivează eronat în cuprinsul hotărârii respective nelegalitatea deciziei de sancționare prin neefectuarea cercetării disciplinare pentru ultimele două fapte cuprinse în decizie.
Potrivit art.75 alin.1 din Codul Muncii, care reglementează expres situațiile în care se justifică acordarea termenului de preaviz la încetarea contractului de muncă: „ (1) Persoanele concediate in temeiul art. 61 lit.c) și d) (adică c) - în cazul în care, prin decizie a organelor competente de expertiza medicala, se constata inaptitudinea fizica si/sau psihica a salariatului, fapt ce nu permite acestuia să si îndeplinească atribuțiile corespunzătoare locului de munca ocupat, respectiv d) - în cazul in care salariatul nu corespunde profesional locului de muncă în care este încadrat) al art.65 (adică (1) Concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia. (2) Desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă") si 66 („Concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului poate fi individuală sau colectivă") beneficiază de dreptul la un preaviz ce nu poate fi mai mic de 20 de zile lucrătoare. (2) Fac excepție de la prevederile alin, (1) persoanele concediate in temeiul art. 61 Ut. d), care se afla în perioada de probă".
Un alt motiv de apel îl reprezintă aprecierea instanței de fond în sensul că ««probele administrate infirmă apărările formulate de către pârâtă", făcându-se referire la răspunsul intimatului contestator la interogatoriu și la declarațiile martorilor care în totalitate ar fi demonstrat contrariul, deși din analiza punctuală a tuturor acestor probe nu se poate concluziona acest lucru. Astfel, in legătură cu declarația martorului Zetu Harry Arald menționată în sentința de fond se omite a se avea în vedere faptul că acesta a declarat sub prestare de jurământ faptul că discuțiile între reportera M. A. - colega de echipă a intimatului contestator și D. Hapurnea privind regia de urmat și rolul pe care urma să îl joace acesta în cuprinsul filmării s-au purtat la circa 1-2 m de intimat și că acesta a auzit cu siguranță discuția, nefiind clienți în incintă la acel moment care să fi bruiat sonor discuția respectivă. Mai mult decât atât, revenire martorului Hapurnea D. care se contrazice față de poziția adoptată inițial prin postarea pe site-ul www.paginademedia.ro a celor întâmplate, în totală contradicție cu poziția inițială și cu declarația martorului Zetu Harry Arald demonstrează netemeinica acestor probe contradictorii....
De asemenea, se ignoră însăși recunoașterea de către intimatul contestator a producerii regiei, astfel cum a comentat și dezvăluit in cuprinsul textului postat de către intimat pe site-ul de specialitate www.paginademedia.ro ca fiind punctul de vedere al sau propriu pe care nu 1-a negat si deci recunoașterea de către acesta a regiei pe care au creat-o cei doi salariați ai R.&R. (contestatorul și respectiv M. A.), deși încearcă să inducă ideea că ambii au fost determinați de către persoanele intervievate sa procedeze întocmai, in sensul simulării regiei respective, deși evident că - și în această situație - nu trebuiau să accepte acest lucru:
Un alt aspect de nelegalitate al sentinței de la fond este reprezentat de faptul că Tribunalul C. nu a avut în vedere obligațiile de serviciu asumate prin contractul individual de muncă, fișă de post și Regulament Intern, invocate în apărare de către pârâtă.
Astfel, administratorul companiei R.&R. S.A. a dispus inițierea unei cercetări disciplinare, sens în care a fost emisă convocarea nr. 2414/27.02.2013 prin care contestatorul a fost invitat sa participe in cadrul procedurii de cercetare disciplinară prealabilă, fostul salariat fiind informat telefonic să se prezinte la sediu pentru a i se înmâna convocarea, iar in condițiile neconformării acestuia sub diferite pretexte ce ar fi ținut de „îndeplinirea de probleme profesionale", s-a comunicat, potrivit prevederilor Codului Muncii, in scris invitația respectiva prin intermediul corespondentei electronice. In acest mod, salariatul a fost invitat sa se prezinte în data de 28.02.2013 ora 9,00 toate apărările în favoarea sa și să prezinte toate probele si motivațiile pe care le consideră necesare pentru efectuarea cercetării disciplinare.
Salariatul s-a conformat, s-a prezentat în fața comisiei de cercetare disciplinară în data de 28.02,2013 prezentând nota sa explicativă, nesolicitând eventual acordarea unui alt termen pentru a suplimenta probatoriul in apărarea sa cu alte probe, în ipoteza în care ar fi apreciat ca fiind util un asemenea demers, acesta recunoscând oferirea punctului de vedere pe site-ul susmenționat cu explicațiile de rigoare privitoare la modalitatea de fabricare a respectivului reportaj.
În cadrul cercetării disciplinare dispuse a fi efectuate, la data de 28.02.2013 au fost oferite note explicative de către salariații M. A. și P. M. - direct implicați în realizarea reportajului respectiv, ulterior cercetarea disciplinară fiind extinsă și la oferirea de explicații scrise de către producătorul executiv B. P. și respectiv producătorul general B. B., precum și analizarea unei înregistrări audio cu punctul de vedere al unuia dintre organizatorii evenimentului, condiții în care, datorită complexității situației de analizat și a necesității restricționării accesului celor doi salariați la documentele, bunurile și bazele de date ale societății pe perioada desfășurării cercetării disciplinare prealabile, în conformitate cu prevederile art. 52 alin. 1 litera a din Codul Muncii începând cu data de 01.03.2013 s-a dispus suspendarea contractelor individuale de muncă ale salariaților M. A. și P. M. (acesta din urmă refuzând inițial recepționarea prin intermediul secretariatului a deciziei emise în acest sens, dar conformându-se prevederilor acesteia în sensul predării bunurilor pe care le deținea în gestiune și folosință).
Potrivit informațiilor cuprinse în anunțul informativ oferit de către organizatori, reporterul M. A. a concluzionat faptul că evenimentul respectiv avea ca noutate existența unor consultanți printre expozanți pentru a acorda sfaturi potențialilor clienți în alegerea cadoului optim pentru 1 martie.
Urmare deplasării în locația respectivă, constatându-se faptul că târgul respectiv nu este foarte aglomerat, (de fapt nu era niciun cumpărător - cum avea sa reiasă din administrarea probei cu martori), s-a procedat la realizarea unei regii, cei doi salariați simulând de fapt intervievarea unei persoane care nu avea calitatea de cumpărător, ci de comerciant, precum și a unei alte persoane în rolul consultantului, deși aceasta ar fi fost un simplu comerciant, pentru a fi realizat reportajul respectiv. Acest aspect a fost confirmat de către însuși martorul Zetu Harry in declarația sa, acesta menționând faptul ca discuțiile privind condițiile de regizare au fost purtate cu echipa de filmare prin intermediul salariatei M. A., dar foarte aproape de contestatorul P. M..
Prin nota explicativă oferită de către salariata M. A. se confirmă realizarea unui scenariu cu implicarea unor terțe persoane prin simularea oferirii de consiliere pentru alegerea unui mărțișor unei persoane "prezente" în locație, și astfel încălcarea obligațiilor asumate prin contractul individual de muncă și respectiv prin Regulamentului Intern de Funcționare.
În referire la explicațiile oferite de către salariatul P. M., acestea sunt contradictorii în raport cu punctul de vedere postat de către acesta pe site-ul www.paginademedia.ro - în sensul divulgării publice a tehnicii folosite de echipa DIGI24 C. pentru realizarea reportajului respectiv, exprimat către www.paainademedia.ro cu impact public. Dacă în cuprinsul notei explicative oferite în data de 28.02.2013 salariatul respectiv menționează că nu are cunoștință despre discuțiile dintre reportera M. A. și organizatori, în cuprinsul explicațiilor postate pe site salariatul P. M. detaliază modul în care au avut loc discuțiile cu persoanele prezente în locație, contrazicându-se practic.
În aceste circumstanțe, rezultă fără echivoc faptul că salariatul P. M. si-a asumat fără drept și rolul de purtător de opinie publică al companiei R.&R. S.A. fără a fi obținut un mandat expres în acest sens din partea companiei noastre și cu încălcarea fragrantă a prevederilor invocate, în sensul comunicării publice și a postării în cadrul aceluiași site a unor explicații cu privire la acuzele postate anterior, oferind explicații privitoare la tehnica de realizare a materialului respectiv - confirmând public faptul că s-a procedat la simularea și regizarea întregului material, încălcând în mod flagrant prevederile Regulamentului Intern de Funcționare nr. 9961/14.05.2009, precum și clauzele contractului individual de muncă, prin dezvăluirea publică a tehnicii de realizare a materialului respectiv pe care au utilizat-o în mod concret.
În acest sens, trebuie a se avea în vedere și prevederile actului adițional la contractul individual de muncă privitor la păstrarea confidențialității informațiilor
Drepturile si obligațiile părților
Art.1: „Salariatul se obligă în mod ferm și irevocabil față de societatea R. & R. SA:
(i) „să nu dezvăluie informațiile confidențiale la care a avut, are sau va
avea acces in virtutea funcției sau in posesia cărora a intrat sau va
intra sub orice alta forma sau pe care le-a aflat de la acționarii/asociații
societății, administratorii, directorii executivi sau de la personalul, colaboratorii
societății sau din orice alte surse si nici sa nu le folosească direct sau indirect
in propriul sau avantaj sau al altei persoane fizice sau juridice pe toata
perioada derulării raporturilor de munca, nici după încetarea
raporturilor de muncă dintre Angajator și Salariat, indiferent de
motivul încetării acestor raporturi.
În aceste condiții, intervenind cu prioritate suspendarea contractului individual de munca intimatului pe perioada cercetării disciplinare inițiale, la data de 07.03.2013 a fost emisa adresa nr.3231/07.03,2013 prin care a fost convocat in vederea participării la cercetarea disciplinara privitoare la acest nou aspect — lămurirea dispariției acestui card de memorie accesoriu unei camere video in valoare de 2882,06 lei, rămasa neelucidată, corespondența poștală pe care acesta nu a recepționat-o, revenind retur la sediu la 25.03.2013, deși contestatorul a fost avizat la domiciliu de către Oficiul Poștal de domiciliu la data de 11.03.2013 - când nu a fost găsit la domiciliu, reavizat la data de 13.03.2013 - când de asemenea oficiantul postai nu 1-a găsit la domiciliu.
S-a încercat astfel convocarea acestuia pentru data de 12.03.2013 prin intermediul serviciilor poștale în vederea extinderii cercetării disciplinare cu privire la modul în care acesta a gestionat echipamentele tehnice aferente Digi24 C. pe care le-a avut în gestiune, în condițiile în care la predarea - primirea efectuată la data de 01.03.2013 ocazionată de suspendarea contractului individual de mancă al acestuia pe perioada cercetării disciplinare s-a constatat faptul că în gestiunea aferentă avea lipsă un card de memorie SBS 64 G1A/Sonny în valoare contabilă de 2882,06 lei, corespunzător unei camere video. în condițiile în care corespondența poștală a revenit la sediu după avizarea, reavizarea și expirarea termenului de păstrare de către serviciul poștal, salariatul refuzând primirea și deci oferirea de explicații în cadrul cercetării disciplinare, sunt incidente prevederile art. 251 alin. 3 din Codul Muncii privind aplicarea sancțiunii fără efectuarea cercetării disciplinare pentru acest aspect.
Mai mult decât atât, la data de 14.03.2013 contestatorul a prezentat un alt certificat medical pentru perioada 14.03.-22.03.2013 și apoi în data de 22.03.2013, ora 15,30 (deci din nou lipsind de la domiciliu) pentru ultima săptămână a lunii martie a.c. însuși salariatul a înaintat un certificat medical la sediul din C. al R.&R., ce ar fi însemnat din nou lipsa de la domiciliu într-un interval orar în care ar fi trebuit să rămână la domiciliu pentru orice eventuale verificări în temeiul Ordinului nr. 60/2006.
În condițiile în care la data de 01.03,2013 deja intervenise suspendarea contractului individual de muncă în temeiul art. 52 alin. 1 litera a din Codul Muncii pe perioada efectuării cercetării disciplinare, cu sistarea la plată a tuturor drepturilor de natură salarială, prezentarea unor certificate medicale începând cu data de 04.03.2013 nu ar mai fi avut drept rezultat o altă suspendare a Contractului individual de muncă, iar concediul medical oricum nu ar mai fi putut fi avut în vedere pentru plata indemnizației de concediu medical.
La data de 29.03.2013 salariatul s-a prezentat la secretariatul pârâtei și a luat la cunoștință de decizia de sancționare disciplinară nr. DJ4277/28.03.2013 care a intrat în vigoare la data de 01.04.2013.
Astfel cum a menționat însuși intimatul contestator în acțiune, urmare solicitării acestuia - urmare cererii contestatorului nr. 1051/02.04.2013 (în care contestatorul face referire la decizia de suspendare - dovadă că avea cunoștință de cuprinsul deciziei) - subscrisa a achitat totuși contestatorului o suma echivalenta cu un procent de 75% din salariul lunar cuvenit, administratorul societății dispunând a i se acorda totuși drepturile respective în condițiile m care (potrivit declarațiilor date de către contestator la angajare care privesc situația contribuabilului în vederea stabilirii impozitului pe salariu și determinarea deducerilor suplimentare) deține copii în întreținere, fapt pentru care a intervenit încetarea contractului de muncă a contestatorului la data de 01.04.2013 - oricum în afara intervalului afectat de concedii medicale, iar acesta a si formulat o solicitare scrisa in acest sens, fapt pentru care apreciem ca este nelegala dispoziția instanței de fond in sensul obligării subscrisei la plata salariului de baza începând cu data de 01.03.2013.
În aceste condiții, susținerile formulate de către intimatul contestator nu se justifică, fiind efectuată cercetare disciplinară de către comisia desemnată expres în acest sens, fiind audiat inclusiv fostul salariat P. M., acesta având posibilitatea prezentării tuturor dovezilor pe care le deține pe întreaga perioadă a cercetării disciplinare (din cuprinsul deciziei de suspendare a Contractului individual de muncă se poate deduce faptul că cercetarea disciplinară se află m derulare...). Nu este adevărat faptul că se luase deja decizia de concediere a salariaților implicați în realizarea reportajului simulat respectiv, de altfel în cuprinsul comunicatului de presa al companiei noastre s-a menționat faptul că aceștia au fost reținuți de la a mai realiza reportaje în cadrul Departamentului DIGI 24 C., nefiind menționată concedierea acestora.
Măsura sancționării salariatului cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă este total întemeiată pentru considerentele prezentate în cuprinsul acțiunii, având în vedere incidența fișei postului, a prevederilor contractului de muncă cu modificările ulterioare, ca și prevederile Regulamentului Intern de Funcționare al companiei noastre, fapt pentru care solicitarea în subsidiar de a se înlocui sancțiunea aplicată reprezintă practic o recunoaștere implicită a incidenței răspunderii sale disciplinare, a culpei salariatului în îndeplinirea sarcinilor sale de serviciu, fapt pentru care vă solicităm a dispune respingerea în totalitate a acțiunii formulate, menținerea deciziei de suspendare a contractului de muncă nr. 2921/28.02.2013 și respectiv a deciziei de sancționare nr. 4277/28.03.2013, în condițiile în care „cazierul" disciplinar al acestuia conținea deja o sancțiune cu reducerea salariului de bază în luna ianuarie a.c.
Faptul că martorul D. Hapurnea „s-a răzgândit", în sensul că apreciază ca s-a pripit efectuând acele aprecieri, nu schimbă cu nimic faptul că într-adevăr a avut loc o regie, o simulare a unui interviu, activitate efectuată pentru fabricarea acelui reportaj în care erau implicați ambii salariați M. A. si P. M., astfel cum a confirmat martorul Zetu Harry, dar și mai ales asumarea rolului de portavoce a R.&R. de către contestator prin exprimarea unor puncte de vedere cu privire la modalitatea de desfășurare a filmării, fără a fi deținut acest drept si cu încălcarea clauzelor contractuale asumate.
Analizând sentința apelată din prisma criticilor formulate de pârâtă, Curtea a respins apelul ca nefondat pentru următoarele considerente:
În mod corect prima instanță a respins excepția tardivității contestației împotriva deciziei de suspendare a contractului individual de muncă.
În cauză sunt incidente dispozițiile art.211 al.1 lit.a) din Lagea nr.62/2011 potrivit cărora: „măsurile unilaterale de executare, modificare, suspendare sau încetare a Contractului individual de muncă inclusiv angajamentele de plată a unor sume de bani, pot fi contestate în termen de 45 de zile calendaristice de la data când cel interesat a luat la cunoștință de măsura dispusă și nu dispozițiilre art.268 al.1 lit.a) din codul muncii prin care se reglementează un termen de 30 de zile de contestare.
Este adevărat că există o necorelare între prevederile din codul muncii și cele din legea dialogului social, însă având în vedere că legea dialogului social a fost adoptată ulterior codului muncii, aplicare generală are termenul de 45 de zile, reprezentând o nouă opțiune a legiuitorului și este totodată mai favorabil salariatului.
Momentul de la care curge termenul de contestare a deciziei este momentul luării la cunoștință, respectiv momentul comunicării deciziei (comunicare se poate face în formă scrisă fie direct salariatului, acesta semnând pe exemplarul care rămâne la angajator, fie este comunicată salariatului la domiciliul acestuia, în caz de refuz de primire a deciziei și nu în formă telefonică sau verbală cum susține pârâta.
Având în vedere faptul că decizia trebuia comunicată în scris, în mod corect prima instanță a respins cererea pârâtei de audiere a persoanei care l-a contactat telefonic pe contestator pentru a-i aduce la cunoștință luarea măsurii suspendării contractului de muncă.
În ceea ce privește comunicarea în formă scrisă din data de 01.03.2013, raportul de expertiză efectuat în cauză a arătat fără nici un dubiu faptul că semnătura contestatorului P. M. de luare la cunoștință despre decizia de suspendare este falsă.
Atâta timp cât concluziile acestei expertize au foarte clare, nu se impunea efectuarea în cauză a unei contraexpertize.
Susținerea pârâtei că ar fi comunicat contestatorului decizia prin poștă cu scrisoare recomandată la data de 05.03.2013 alături de alte documente nu poate fi reținută, întrucât aceasta nu este semnată pentru confirmare de primire de către contestator și nici nu rezultă din această corespondență ce anume s-a comunicat.
În ceea ce privește excepția tardivității contestației formulate împotriva deciziei de desfacere disciplinară a Contractului individual de muncă, aceasta este de asemenea nefondată.
Decizia a fost comunicată contestatorului la data de 29.03.2013, iar contestația a fost formulată la data de 29.04.2013 (data poștei aplicată pe plic – fila 43 dosar fond) deci cu respectarea termenului de 30 de zile reglementat prin art.268 al.1 lit.b) Codul muncii, termen special reglementat pentru contestarea deciziilor de sancționare disciplinară.
În mod corect prima instanță a dispus anularea deciziei de suspendare a Contractului individual de muncă pe perioada efectuării cercetării disciplinare prealabile și a deciziei de desfacere disciplinară a Contractului individual de muncă al contestatorului P. M..
Potrivit art.60 al.1 lit.a) din codul muncii: „concedierea salariaților nu poate fi dispusă pe durata incapacității temporare de muncă, stabilită prin certificat medical conform legii”.
În consecință, în cazul în care salariatul beneficiază de drepturi de asigurări sociale în sistemul asigurărilor sociale de stat, aflându-se în incapacitate temporară de muncă, nu se poate dispune concedierea acestuia, decizia fiind lovită de nulitate absolută.
Rațiunea acestei interdicții este aceea că perioada respectivă este destinată protejării sau refacerii sănătății salariatului în cauză.
Legiuitorul a preferat să protejeze rațiunile pentru care se acordă concediile respective, în detrimentul drepturilor și intereselor angajatorului.
Dacă s-ar dispune concedierea salariatului pe perioada incapacității sale temporare de muncă acesta ar fi nevoit să-și aloce o parte din timpul afectat refacerii sănătății, participării la procedura cercetării prealabile sau căutării unui loc de muncă, iar în unele situații ar putea avea loc o agravare a stării sale de sănătate.
În cauză, conform certificatelor de concediu medical depuse la dosar (filele 25-27 – dosar fond) contestatorul s-a aflat în concediu medical în perioada 04.03.2013 – 31.03.2013.
Prin urmare, atât la data emiterii deciziei de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă, (28.03.2013) cât și la data comunicării deciziei (29.03.2013) contestatorul se afla în concediu medical.
Contractul individual de muncă fiind suspendat de drept potrivit dispozițiilor art.50 lit.b) din codul muncii angajatorul nu putea dispune pe această perioadă suspendarea contractului individual de muncă până la efectuarea cercetării disciplinare și desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al contestatorului.
Indiferent că legiuitorul nu prevede o anumită formă a deciziei de suspendare a Contractului individual de muncă până la efcetuarea cercetării disciplinare, contractul individual de muncă fiind suspendat de drept ca urmare a incapacității temporare de muncă, pe această perioadă angajatorul nu putea dispune suspendarea sau desfacerea disciplinară a Contractului individual de muncă.
În ceea ce privește legalitatea emiterii și acordării certificatelor de concediu medical din adresa instituției competente în materie C.J.A.S. comunicată angajatorului (fila 214 dosar fond, vol.I), rezultă că nu s-au constatat neregului cu privire la concediile medicale respective.
Aceste certificate fiind acte oficiale se prezumă că sunt întocmite legal, câtă vreme acestea nu au fost anulate de instituțiile competente, chiar dacă angajatorul avea îndoieli cu privire la legalitatea emiterii documentelor prezentate de către salariat pentru dovedirea situației sale speciale, nu putea ignora existența acestora și nu putea dispune concedierea până la constatarea nulității actelor respective.
În mod corect prima instanță a reținut faptul că reclamantul nu a fost convocat în vederea efectuării cercetării disciplinare pentru ultimele două fapte reținute în sarcina reclamantului respectiv asumarea fără drept a rolului de purtător de opinie al societății și lipsa cardului din gestiune.
În convocarea nr.2414/27.02.2014 în baza căreia s-a efectuat cercetarea din data de 28.02.2013 nu sunt menționate ultimele două abateri.
Deși în decizia de sancționare disciplinară se face vorbire despre adresa nr.323/07.03.2013 în vederea extinderii cercetării disciplinare prealabile, pârâta nu a făcut dovada comunicării acesteia către contestator.
Convocarea la cercetarea disciplinară se predă personal salariatului sub semnătură de luare la cunoștință.
În sistuația în care salariatul refuză primirea sau semnarea convocării la cercetarea disciplinară, atunci pentru a se face dovada convocării, aceasta să se expedieze, fie prin executor, fie prin firme de curierat rapid, fie prin scrisoare cu confirmare de primire.
În plus, în această perioadă contestatorul se afla în incapacitate temporară de muncă astfel că nu se putea păși la sancționarea sa disciplinară.
În ceea ce privește netemeinicia deciziei de sancționare disciplinară cu privire la prima abatere, în mod corect prima instanță a reținut că reclamantul nu se face vinovat de săvârșirea sa.
Din declarațiile tuturor martorilor audiați în cauză a reieșit faptul că reclamantul nu a participat la realizarea unei regii false cu ocazia târgului de mărțișoare din data de 25.02.2013.
Martorul Zetu Harry a arătat că: „Reclamantul se afla între oamenii care vindeau și își monta camera la o distanță de circa 6-7 metri. Era gălăgie, era muzică și Antena 1 filma o emisiune în altă parte. Reclamantul nu a auzit discuția dintre noi”.
Martorii M. A. V. și Hapurnea I. D. de asemenea au arătat faptul că reclamantul nu a avut nicio înțelegere cu ei în vederea realizării unei regii false.
În mod corect pârâta a fost obligată să plătească reclamantului despăgubiri începând cu data de 01.03.2013 având în vedere că a fost anulată atât decizia de desfacere disciplinară a Contractului individual de muncă cât și decizia de suspendare a contractului până la efectuarea cercetării disciplinare. Indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă se plătește ca urmare a stării de boală iar despăgubirile se plătesc ca urmare a a anulării deciziilor de suspendare a Contractului individual de muncă și de concediere.
Analizând sentința apelată din prisma criticilor formulate de reclamant Curtea a apreciat că acestea sunt fondate în parte cu privire la reținerea greșită în considerentele hotărârii a nulității deciziei de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă ca urmare a neacordării preavizului.
Potrivit art.74 al.1 din codul muncii: „ au drepul la preaviz ce nu poate fi mai mic de 20 de zile lucrătoare persoanelor concediate în temeiul art.61 lit.c), art.65 și 66.
Salaritul nu are dreptul la preaviz în cazul în care concedierea are loc pentru motive care țin de persoana salariatului și sunt imputabile acestuia.
Astfel, urmează a fi înlăturate din cuprinsul hotărârii apelate considerentele privind nerespectarea termenului de preaviz.
În ceea ce privește celelalte critici aduse sentinței apelate Curtea a apreciat că sunt nefondate.
Faptul că decizia de suspendare nu a fost comunicată decât odată cu decizia de concediere nu este un motiv care să atragă nulitatea acesteia, comunicarea având doar semnificația datei de la care începe să producă efecte decizia și respectiv a momentului de la care începe să curgă termenul de contestare al acesteia.
Faptul că reprezentanții pârâtei și-ar fi anunțat intenția de concediere a reclamantului în chiar ziua apariției opiniei acestuia pe site-ul paginademedia.ro/26.02.2013 nu este de asemenea un motiv de nulitate a deciziei de concediere, nulitatea operând în cazurile prevăzute de lege.
Convocarea reclamantului pentru efectuarea cercetării disciplinaere prealabile în chiar ziua stabilită pentru audiere respectiv 28.02.2013, nu poate fi reținută ca motiv de nulitate, atâta timp cât codul muncii nu stabilește nici un termen al convocării anterior datei stabilite pentru realizarea cercetării.
Pentru considerentele expuse mai sus potrivit art.480 al.1 Cod procedură civilă Curtea a respins apelul pârâtei ca nefondat și potrivit art.480 al.3 Cod procedură civilă a admis apelul reclamantului și a schimbat în parte sentința apelată în sensul înlăturării din cuprinsul acesteia a considerentelor privind nerespectarea termenului de preaviz.
Potrivit art.453 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea a obligat pârâta către reclamant la plata sumei de 2232 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul civil formulat de apelanta pârâtă și intimată S.C. „R.&R.” – cu sediul procesul ales în municipiul C., . nr.8, județul C. împotriva sentinței civile nr.2125 din data de 22 septembrie 2014, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant și apelant P. M. – cu domiciliul procesual ales la SCA „Calipetre și Asociații din municipiul C., . nr.99C, ., ca nefondat.
Admite apelul civil formulat de apelantul reclamant și intimat P. M. – cu domiciliul procesual ales la SCA „Calipetre și Asociații din municipiul C., . nr.99C, . împotriva sentinței civile nr.2125 din data de 22 septembrie 2014, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu intimata pârâtă și apelantă S.C. „R.&R.” – cu sediul procesul ales în municipiul C., . nr.8, județul C..
Schimbă în parte sentința apelată în sensul că înlătură din cuprinsul acesteia considerentele privind nerespectarea termenului de preaviz.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Obligă pârâta către reclamant la plata sumei de 2232 lei cu titlu de cheltuieli de judecată - onorariu avocat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 28 ianuarie 2015.
Președinte, Judecător,
J. Z. R. A.
Grefier,
G. I.
Jud fond – F.M.I.
Red.dec.Jud.J.Z./27.02.2015
Tehnored.Gref.G.I./5 ex.
Data: 02.03.2015
Emis 2 comunicări/09.03.2015
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 37/2015.... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 42/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
