Obligaţie de a face. Decizia nr. 42/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 42/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 28-01-2015 în dosarul nr. 42/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.42/CM
Ședința publică din data de 28 ianuarie 2015
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
Completul compus din:
Președinte - J. Z.
Judecător – R. A.
Grefier - G. I.
Pe rol, pronunțarea asupra apelului civil formulat de apelantul pârât S.C. „O. P.” S.A. – cu sediul în municipiul București, sector 1, ., împotriva sentinței civile nr.702 din data de 24 martie 2014, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant B. M. – domiciliat în . Satu Nou, ., județul C., având ca obiect – obligația de a face.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 20 ianuarie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, și când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 28 ianuarie 2015, când a pronunțat următoarea hotărâre.
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
Prin cerere înregistrată pe rolul Tribunalului C. la data de 27 iunie 2013 sub număr de dosar_, reclamantul B. M. a solicitat în contradictoriu cu pârâta . obligarea acesteia să îi acorde grupa a II a de muncă pentru activitatea desfășurată de acesta, în funcția de fochist, în perioada 7.12.1987-3.12.2001.
Pârâta a formulat întâmpinare (filele 30-33) prin care a invocat excepția autorității de lucru judecat raportat la sentința civilă nr. 5798/2012 a Tribunalului C. iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
În drept, au fost invocate disp.art.205-208 C..
La termenul de judecată din data de 19.11.2013, instanța a respins excepția autorității de lucru judecat, pentru motivele arătate în încheiere.
Prin sentința civilă nr.702 din data de 24 martie 2014, pronunțată în dosarul civil nr._, Tribunalul C. a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul B. M., în contradictoriu cu pârâtul S.C. O. P. S.A..
A obligat pârâtul să acorde reclamantului grupa a II a de munca, pentru activitatea desfășurată de acesta, în funcția de fochist, în perioada 7.12._01.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Din copia carnetului de muncă depusă la dosar rezultă că reclamantul a fost angajat al . ca fochist în perioada 7.12.1987-1.05.2004 dată de la care reclamantul a fost încadrat ca și manipulator mărfuri. La data de 2.11.1997 reclamantul a fost preluat prin transfer în interes de serviciu de pârâta SP P. S.A.
Examinând prevederile Ordinului nr.50/1990, emis de Ministerul Muncii si Protecției Sociale, pentru precizarea locurilor de munca, activităților si categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează in grupele I si II de munca in vederea pensionarii, instanța constată că Anexa II a Ordinului, poziția 123 menționează activitatea de fochist ca fiind încadrabilă condițiilor specifice reglementate pentru grupa a II a de munca.
În consecință, reclamantul este îndreptățit la acordarea grupei a II a de muncă pentru activitatea desfășurată de acesta ca fochist, în perioada 7.12._01.
În ceea ce privește perioada ulterioară datei de 1.04.2001, instanța reține că, începând cu 01.04.2011, a intrat în vigoare Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, iar Ordinul nr.50/1990 a fost abrogat.
Înainte de 01.04.2001, locurile de muncă erau clasificate în: locuri de muncă încadrate în grupa I, a II a și grupa a III a de muncă, iar după data de 01.04.2001 și până în prezent, locurile de muncă sunt clasificate în locuiri de muncă deosebite, locuri de muncă în condiții speciale și locuri de muncă în condiții normale. De asemenea de la data de 01.04.2001, a intrat în vigoare H.G.nr.261/2001 care prin art.2 și 3 reglementa criteriile și metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite.
În aceste condiții, cererea reclamantului privind acordarea grupei a II a de muncă pentru activitatea desfășurată de acesta ca fochist, în perioada 01.04.2001 –31.12.2001 este neîntemeiată având în vedere modificările legislative intervenite după data de 01.04.2001.
Împotriva acestei hotărâri în termen legal, a declarat apel pârâta O. P. S.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub următoarele aspecte:
Consideră că instanța de fond a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal care a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, întrucât în mod greșit a respins excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtă în temeiul art.430 și art.431 Cod procedură civilă.
În mod greșit instanța de fond nu a admis excepția, considerând că nu ar fi identitate de obiect și cauză între prezenta cerere și cererea reclamantului care a format obiectul dosarului nr._/118/2012 soluționat de Tribunalul C., respinsă irevocabil.
Practic prezenta cerere are în vedere același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți cu cererea care a făcut obiectul dosarului nr._/_ al Tribunalului C., a cărui soluție se impune ca autoritate de lucru judecat, cu atât mai mult cu cât însuși reclamantul recunoaște acest lucru.
Atât prima cerere cât și prezenta cerere urmărește tot acordarea grupei a-II-a de muncă.
În acest context, învederează instanței și puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești, care semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată (bis de eadem re ne sit actio), iar hotărârea este prezumată a exprima adevărul și nu poate fi contrazisă de o altă hotărâre ulterioară (res judicata pro veritate habetur).
În consecință, problemele de drept care se impun în prezentul litigiu sunt identice cu cele dezlegate prin sentința civilă nr.5798/02.11.2012 pronunțată de Tribunalul C. în dosar nr._/118/2012, irevocabilă prin decizia civilă nr.201/CM/12.03.2013 a Curții de Apel C., astfel că ele se impun cu autoritate de lucru judecat în prezenta cauză și, pe cale de consecință, apreciază că nu s-ar putea infirma aspectele stabilite prin aceste hotărâri judecătorești.
În mod greșit instanța de fond a admis în parte cererea formulată de reclamant, hotărârea pronunțată fiind lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Pentru perioada 07.12.1987 – 01.04.2001 locurile de muncă ale reclamantului de fochist nu se încadrează în locurile de muncă enumerate de anexele nr.2, ordinul 50/1990 și la Ordinul 125/1990.
Actele aflate la dosarul cauzei nu fac în nici un fel dovada că nivelul de noxe ar fi fost depășit în locurile de muncă ale reclamantului, ori că acesta ar fi lucrat cel puțin 70% din programul de lucru în condiții de noxe și risc deosebit de explozie.
În mod greșit instanța de fond își motivează soluția pe Ordinul 50/1990, care nu dispune că funcția de fochist s-ar încadra în grupa a-II-a de muncă.
Actele normative în vigoare pentru perioadele în discuție nu stabilesc că funcția de fochist s-ar încadra în grupa a-II-a de muncă.
Susținerea reclamantului că s-a acordat grupa a-II-a de muncă altor salariați nu constituie o dovadă că și reclamantul se încadra în grupa a-II-a de muncă cât timp din adresa emisă în data de 03 octombrie 2012 rezultă că nu s-a putut identifica nici un act administrativ emis de unitatea angajatoare care să certifice nominal încadrarea în grupa de muncă a meseriilor/funcțiilor deținute de salariați din cadrul Peco C., iar în arhiva O. P. nu s-a putut identifica nici un act administrativ care să certifice faptul că reclamantul B. M. era încadrat în grupa a-II-a de muncă.
Greșit a procedat instanța de fond atunci când a nesocotit dispozițiile legale ale actelor normative care reglementează acordarea grupelor de muncă.
Actele normative aplicabile prevăd în mod imperativ că încadrarea în grupa de muncă se face în baza unei proceduri prealabile obligatorii care are în vedere în primul rând evidențierea noxelor în buletinele de determinare emise de Ministerul Sănătății.
Actele dosarului nu fac dovada în nici un fel că după data de 01.01.1990 au existat buletine de determinare care să evidențieze depășirea nivelului noxelor la locul de muncă al reclamantului.
De asemenea, nu a fost făcută de către reclamant dovada că ar fi fost nominalizat să își desfășoare activitatea în locuri de muncă cu grupa a-II-a. Chiar dacă ar fi fost nominalizat în astfel de locuri trebuia să facă dovada că a lucrat minimum 70% din timpul normal de lucru.
Ordinul nr.125/1990 arată că în grupa a-II-a de muncă se încadrează locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în Anexa nr.2, iar metodologia, pe baza căreia unitățile efectuează încadrarea în grupele I și II de muncă, este cea prevăzută în Ordinul nr.50/1990.
Nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).
Încadrarea în grupele I și II de muncă se face proporțional cu timpul efectiv lucrat la locurile de muncă incluse în aceste grupe, cu condiția ca, pentru grupa I, personalul să lucreze în aceste locuri cel puțin 50%, iar pentru grupa II, cel puțin 70% din programul de lucru.
Dovedirea perioadelor de activitate desfășurate în locurile de muncă și activitățile ce se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionării se face pe baza înregistrării acestora în carnetul de muncă conform metodologiei de completare a acestuia stabilite de Ministerul Sănătății și Ocrotirilor Sociale.
În adresa nr._/1624/DI/82/24.07.2011 al C.N.P.P.B. precizează că eliberarea adeverințelor privind atestarea faptului că, în perioade anterioare datei de 01.04.2001, o persoană și-a desfășurat activitatea în locuri de muncă încadrate în grupele I și/sau II de muncă, se va face numai dacă nominalizarea persoanei s-a făcut anterior datei de 01.04.2001 și numai pe baza documentelor întocmite la acea vreme, verificabile, aflate în evidența angajatorilor sau deținătorilor de arhive. Astfel spus, în prezent, angajatorii și cu atât mai mult deținătorii de arhive, nu au temei legal a nominaliza nor persoane ori pentru a încadra activități desfășurate anterior datei de 01.04.2001, grupe superioare de muncă.
Față de cele invocate, în temeiul art.480 alin.2 Cod procedură civilă, solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate și respingerea cererii de chemare în judecată.
Analizând sentința apelată din prisma criticilor formulate Curtea a respins apelul ca nefondat pentru următoarele considerente:
În mod corect prima instanță a respins excepția autorității de lucru judecat.
Potrivit art.431 al.1 Cod procedură civilă: „nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect”.
Din dispozițiile legale invocate mai sus, rezultă că pentru a exista autoritate de lucru judecat trebuie să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză.
Deși cele două dosare au avut aceleași părți, nu există identitate de obiect și cauză pentru a putea reține autoritatea de lucru judecat.
Astfel, dosarul_/118/2012 al Tribunalului C. a avut ca obiect obligarea pârâtei la eliberarea unei adeverințe care să certifice că în perioada 07.12.1987 – 14.06.2006 reclamantul a desfășurat activitate care se încadrează în grupa a-II-a de muncă în timp ce prezentul dosar are ca obiect obligarea pârâtei la acordarea grupei a-II-a de muncă pentru activitatea desfășurată de acesta în funcția de fochist în perioada 07.12.1987 – 03.12.2001.
Prima acțiune s-a întemeiat pe dispozițiile art.40 al.2 lit.h) din codul muncii, iar prezenta acțiune se întemeiază pe dispozițiile Ordinului 50/1990 Anexa II, poziția 123.
În ceea ce privește fondul cauzei în mod corect prima instanță a admis acțiunea reclamantului.
Potrivit art.1 din Ordinul 50/1990 în grupa I-a de muncă se încadrează locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în anexa I, iar potrivit art.2, din grupa a-II-a de muncă se încadrează locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în anexa II.
Din dispozițiile art.3 al.1 din Ordinul 50/1990 rezultă că beneficiază de aceleași drepturi, personalul care își desfășoară activitatea în aceleași condiții cu personalul beneficiarului încadrat în grupele I și II de muncă.
Nu poate fi reținută critica potrivit cu care acest ordin are un caracter limitativ și că el nu poate fi extins și la alte activități deoarece s-ar ajunge la o situație discriminatorie pentru cei care au lucrat în condiții similare cu beneficiarii acestor dispoziții. De altfel, Anexele I și II din Ordinul 50/1990 nu conțin o enumerare limitativă a activităților meseriilor și funcțiilor care se încadrează în grupa I și a-II-a de muncă, fapt pentru care au fost de mai multe ori completate, nereușindu-se însă să se ajungă la o reglementare completă a tuturor activităților.
Din Anexa II a Ordinului 50/1990 poziția 123, astfel cum a fost completat cu avizele date ulterior, activitatea de fochist desfășurată de reclamant se poate încadra în condițiile specifice reglementate pentru grupa a-II-a de muncă.
Astfel, la poziția 123 din Anexa II a ordinului este prevăzută: „exploatarea, întreținerea și repararea cazanelor și instalațiilor de alimentare ale acestora cu păcură sau cărbune, cât și ale instalațiilor din gospodăriile de cărbune ale centralelor termice și termoelectrice”.
Este adevărat că potrivit art.6 din Ordinul 50/1990 nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se făcea de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective, proporțional cu timpul lucrat.
Faptul că angajatorul și sindicatul au stat în pasivitate și nu au urmat procedurile prevăzute de Ordinul 50/1990 pentru încadrarea activităților în grupele I și II de muncă nu se poate imputa reclamantului și nu îl poate împiedica și acesta să se adreseze instanței în vederea dobândirii și recunoașterii unui drept și prevăzut de lege.
În lipsa unor astfel de demersuri, rămâne atributul instanței, să stabilească dacă activitatea desfășurată de reclamant se încadrează sau nu într-o grupă de muncă, respectând dreptul acestuia de acces la justiție prevăzut de art.21 din Constituție.
Unor foști colegi ai reclamantului care au desfășurat aceeași activitate de fochist li s-a eliberat adeverințe din care să rezulte că activitatea desfășurată de acestea se încadrează în condițiile specifice grupei a-II-a de muncă.
Având în vedere faptul că unor foști salariați ai pârâtei care și-au desfășurat activitatea în aceleași condiții ca și reclamantul li s-a recunoscut grupa a-II-a de muncă a respinge acțiunea reclamantului, înseamnă a-i crea acestuia o situație discriminatorie în raport cu ceilalți colegi, încălcându-se art.16 din Constituție și art.14 din Convenția Europeană a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
Cu privire la art.14 din Convenție, Curtea Europeană a reamintit că discriminarea înseamnă a trata diferit fără o justificare obiectivă și rezonabilă, persoane aflate în situații relativ similare.
Ori pârâta nu a adus nicio justificare obiectivă și rezonabilă pentru a putea aplica reclamantului un tratament diferit de ceilalți salariați care au desfășurat aceeași activitate în aceleași condiții.
Pentru considerentele expuse mai sus potrivit art.480 al.1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul civil formulat de apelantul pârât S.C. „O. P.” S.A. – cu sediul în municipiul București, sector 1, ., împotriva sentinței civile nr.702 din data de 24 martie 2014, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant B. M. – domiciliat în . Satu Nou, ., județul C., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 28 ianuarie 2015.
Președinte, Judecător,
J. Z. R. A.
Grefier,
G. I.
Jud.fond – F.M.I.
Red.dec..Jud.J.Z./19.02.2015
Tehnored.Gref.G.I./4 ex.
Data:20.02.2015
Emis 2 comunicări/25.02.2015
| ← Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 41/2015. Curtea... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 47/2015.... → |
|---|
