Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 47/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 47/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 28-01-2015 în dosarul nr. 47/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.47/CM
Ședința publică din data de 28 ianuarie 2015
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
Completul compus din:
Președinte - M. S. S.
Judecător – J. Z.
Grefier - G. I.
Pe rol, pronunțarea asupra apelului civil formulat de apelanta reclamantă Z. A. - cu domiciliul procesual ales la cabinet individual avocat N. L. din G., ., ., ., împotriva sentinței civile nr.1467 din data de 11 iunie 2014, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu intimatele pârâte C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE „CFR” S.A. – cu sediul în municipiul București, ..38, sector 1 și C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE „CFR” S.A. – Sucursala Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații CF C., cu sediul în municipiul C., ., . obiect drepturi bănești.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 20 ianuarie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, și când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 28 ianuarie 2015, când a pronunțat următoarea hotărâre.
CURTEA
Deliberând asupra apelului formulat de reclamanta Z. A., constată următoarele:
I. Sentința apelată:
Prin sentința civilă nr. 1467/11.06.2014, Tribunalul C., secția I civilă, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și a respins ca prescrise drepturile aferente perioadei 1.01.2011-2.02.2011, a respins excepția inadmisibilității acțiunii ca nefondată și a respins cererea formulată la 3.02.2014 de reclamanta Z. A. în contradictoriu cu pârâta CNCF CFR SA – Sucursala Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații CF C. pentru lipsa calității procesuale pasive, precum și cererea formulată în contradictoriu cu pârâtele CNCF CFR SA și CNCF CFR SA – Sucursala Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații CF C., prin care acesta a solicitat obligarea pârâtelor la plata diferenței de salariu rezultată din aplicarea corectă a bazei de calcul a salariului, respectiv din aplicarea coeficientului de ierarhizare corespunzător clasei de salarizare în raport cu salariul minim brut pe țară garantat în plată de 670 lei prevăzut de HG nr. 1193/2010 pentru anul 2011, de 700 lei prevăzut de HG nr. 1225/2011 pentru perioada 1.01.2012 – 31.01.2013 și de 750 lei, respectiv 800 lei prevăzut de HG nr. 23/2013 pentru perioada 1.02.2013 – 31.12.2013, actualizată în funcție de rata inflației de la scadență până la data plății efective, precum și dobânda legală aferentă.
În motivarea sentinței, tribunalul a reținut următoarele:
În ceea e privește excepția inadmisibilității acțiunii prin neparcurgerea procedurii de informare asupra avantajelor medierii, instanța a respins-o ca nefondată având în vedere că potrivit art.60 1 lit.e din legea nr192/2006, în litigiile ce pot face, potrivit legii, obiect al medierii sau al altei forme alternative de soluționare a conflictelor, părțile și/sau partea interesată, după caz, sunt ținute să facă dovada că au participat la ședința de informare cu privire la avantajele medierii, în următoarele materii: e) în litigiile de muncă izvorâte din încheierea, executarea și încetarea contractelor individuale de muncă”, iar reclamanta din prezenta acțiune își întemeiază pretențiile pe dispozițiile contractelor colective de muncă și pe cele ale contractului individual de muncă.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune întemeiată pe dispozițiile art-268 lit. e și d, instanța a reținut că prevederile art. 268 alin 1 lit. e din Codul muncii invocate de pârâtă, privind termenul de prescripție de 6 luni, nu sunt incidente în cauză, deoarece reclamanții solicită plata unor drepturi prevăzute în contractul colectiv de muncă, iar aceste drepturi nu sunt născute din neexecutarea contractului colectiv de muncă, ci au la bază salariul din cadrul societății pârâte. Neplata acestora nu se circumscrie sferei neexecutării contractului colectiv de muncă pentru a putea fi încadrată în prevederile art. 268 al. 1 lit. e din Codul muncii, ci se circumscrie în art. 268 al. 1 lit. c din Codul muncii. Termenul de prescripție de 6 luni prevăzut de art. 268 al. 1 lit. e din Codul muncii se referă la alte neexecutări ale contractului colectiv de muncă decât cele de natură salarială care sunt prevăzute la lit. c a aceluiași articol și care constituie o dispoziție specială în raport de dispoziția prevăzută la lit. e, care constituie dispoziția generală referitoare la neexecutarea contractului colectiv de muncă.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesual pasive, instanța a reținut că sumele reprezentând drepturi salariale sunt alocate de către pârâta CNCFR SA, nefiind deținute la nivel teritorial de către pârâta CNCFR SA Sucursala C. care astfel nu are calitate procesual pasivă în cauză. Fața de solutionarea exceptiei lipsei capacitatii de folosinta a pârâtei instanta, pe cale de consecinta, a respins actiunea formulată în contradictoriu cu pârâta CNCFR Sursala Muntenia Dobrogrea.
În ceea ce privește excepția dreptului material la acțiune întemeiată pe art. 268 lit.c c.muncii, tribunalul a reținut că având caracterul unor drepturi salariale, sub aspectul prescripției acțiunii reclamantului îi sunt aplicabile dispozițiile art.283 alin.1 lit.c) din codul muncii potrivit căruia cererea trebuia formulată în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
În raport cu data înregistrării cererii – 3.02.2014, instanța a admis excepția prescripției extinctive având în vedere că se solicită plata diferențelor de drepturi bănești pentru perioada 1.01.2011 –la zi instanța a respins ca prescrise drepturile aferente perioadei 1.01.2011-2.02.2011.
În ceea ce privește excepția iandmsibilității acțiunii prin neparcurgerea procedurii prealabile, instanța a respins-o întrucât dispozițiile legale ce reglementează jurisdicția muncii, cuprinse în Titlul XII din Codul muncii, nu instituie obligativitatea parcurgerii unei proceduri prealabile sesizării instanței cu soluționarea unui conflict de muncă. Prin urmare, chiar dacă astfel de dispoziții sunt inserate în cuprinsul unui contract colectiv de muncă, finalitatea lor este aceea de a încerca o soluționare amiabilă a conflictului de drepturi, fără ca vreuna dintre părți să fie îngrădită în exercitarea accesului liber la justiție de obligativitatea parcurgerii în prealabil a procedurii astfel reglementate.
Pentru aceste considerente, excepția inadmisibilității formulării acțiunii, invocată de pârâtă prin întâmpinare, a fost respinsă ca nefondată.
Pe fondul cauzei, analizând actele dosarului instanța a reținut că reclamantul este angajat al pârâtei și pretinde achitarea de catre pârâtă a unor drepturi salariale calculate potrivit algoritmului de calcul stabilit prin contractele colective de muncă aplicabile la nivel de unitate, dar cu reținerea bazei de calcul ca fiind salariul de bază minim brut pe țara prevazut de HG 1193/2010, HG 1225/2011, HG 23/2013.
Contractul colectiv de munca unic la nivelul ramurii transporturi și-a încetat valabilitatea prin ajungere la termen la data de 31.12.2010 astfel că, în perioada 2011-2014, în cadrul societatii pârâte, au fost aplicabile contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate și înregistrate la MMFPS-DMPS sub nr. 44/25.03.2011 și nr. 116/23.04.2012.
Potrivit art 7 alin 2 din contractul colectiv de munca la nivel de unitate „Salariile de baza corespunzatoare fiecarei clase de salarizare se stabilesc in functie de coeficientii de ierarhizare si de formula de calcul din Anexa nr.1 ”
Astfel, potrivit dispozitiilor din contractul colectiv de munca la nivel de unitate, salariul de baza brut al reclamantului s-a calculat prin încadrarea mai întîi a acestora în clasa de salarizare. Ulterior, având în vedere coeficientul de ierarhizare stabilit pentru clasele de salarizare, conform anexei 1, și cuantumul stabilit pentru o clasa de salarizare de 600 lei, pârâta, folosind algoritmul de calcul: salariul de baza brut ═ coeficientul de ierarhizare corespunzator clasei de salarizare X valoarea clasei de salarizare, a stabilit pentru reclamant salariul de baza brut ( 600 X clasa de salarizare ).
Reclamantul pretinde că salariul său de baza brut trebuia calculat prin utilizarea salariului minim brut pe țara, garantat în plata, stabilit prin HG nr. 1193/201, 1225/2011 și nr. 23/2013.
Prin art. 1 din H.G. 1193/2010, art. 1 din H.G. 1225/2011 si art. 1 din H.G. 23/2013 s-a reglementat salariul minim brut pe tara garantat in plata incepând cu 01.01.2011, ca fiind de 670 lei, respectiv de 700 lei din data de 01.01.2012 si 750 lei din data de 01.02.2013.
Interpretarea reclamantului referitoare la modalitatea de stabilire a salariului de baza este contrară scopului urmărit prin instituirea pe cale legală a unui salariu minim brut pe țara, garantat în plată.
Astfel, prin chiar art. 2 din H.G. 1193/2010, H.G. 1225/2011 si H.G. 23/2013 s-a prevazut ca nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată. Prin urmare, ceea ce s-a interzis a fost plata efectiva a unui salariu de baza inferior celui stabilit ca indicator de referință prin actele normative menționate, orice eventuală verificare a respectării acestui minim impus prin lege urmând a fi raportată la salariul concret de încadrare stabilit prin contract individual de muncă.
Din cele expuse, instanța a constatat că prin aplicarea dispozitiilor prevazute în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate referitoare la stabilirea salariilor de baza ale muncitorilor calificati pârâta a acordat reclamantului un salariu de baza brut mai mare decât cel care rezulta din HG nr. 1193/201, 1225/2011 și nr. 23/2013 (700 lei, 750 lei sau 800 lei).
Ceea ce dorește reclamantul este o modificare a algoritmului de calcul a salariului prin utilizarea formulei de calcul prevazute de contractul colectiv de munca la nivel de unitate dar cu unul din elementele de calcul - salariul de baza brut la nivelul salariului minim brut pe tara.
Se vrea astfel obținerea unei formule de calcul care constă în: salariul de baza brut = salariului minim brut pe țara (700 lei, 750 lei sau 800 lei) X coeficientul de ierarhizare corespunzător clasei de salarizare, deci combinarea dispozitiilor care reglementeaza aceiasi institutie – cea a salarizarii, din două acte diferite – contract colectiv de munca la nivel de unitate si Hotarârile de Guvern ce stabilesc salariul minim brut pe țara.
Potrivit art 229 alin 4 c.muncii „Contractele colective de munca, incheiate cu respectarea dispozitiilor legale, constituie legea partilor”.
Conform art 30 din legea 130/1996 „Executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți.” Acest text de lege instituie forța obligatorie a contractului colectiv de muncă pentru părțile semnatare, contract care se impune întocmai ca și legea.
Executarea vizată de art. 30 presupune aducerea la îndeplinire a clauzelor contractului, respectarea drepturilor si obligațiilor asumate de părți.
Totodată, art 41 alin 5 din Constitutie garantează caracterul obligatoriu al conventiilor colective între părți.
Interpretarea reclamantului în sensul obținerii unei formule de calcul prin luarea unor elemente de calcul dintr-un act normativ-HG si alte elemente din contractul colectiv de muncă (de unitate) in scopul obținerii unui rezultat favorabil este profund eronată.
O regulă de bază în interpretarea și aplicarea legii constituie interdicția creării pe cale judiciară a unei noi legi (lex tertia) prin combinarea unor dispoziții mai favorabile din mai multe legi.
Ca și în cazul dispozitiilor legale, și dispozițiile contractuale (care constituie legea părților) nu se pot interpreta de așa manieră încât să ducă la obținerea unei legi terțiare (lex tertia).
În măsura în care in contractul colectiv de muncă la nivel de unitate ar fi existat o lacună în modul de stabilire a salariului de baza brut al salariatilor calificați, atunci aceasta lacună ar fi putut fi acoperită cu dispoziții din acte normative (hotărâri de guvern sau legi) mai favorabile.
În speță însă, nu este vorba despre nici o lacună în reglementarea modului de calul a salariului de baza brut, algoritmul de calcul stabilit fiind clar.
În aceste împrejurări, instanța a reținut că nu se poate aprecia asupra încalcarii salariului de baza minim brut pe tara, câtă vreme reclamantului nu i-au fost plătite salarii mai mici decât cele stabilite prin actele normative aplicabile în perioada de referință.
Pentru motivele arătate, instanța a apreciat că reclamantul a încasat salarii calculate în conformitate cu contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate, iar acestea din urmă au respectat condițiile de legalitate impuse de Codul muncii și Legea 62/2011, astfel că a respins acțiunea ca nefondată.
II. Apelul:
1. Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta Z. A., solicitând schimbarea acesteia în sensul obligării intimatelor pârâte la plata diferenței de salariu solicitată prin cererea de chemare în judecată.
În motivarea cererii de apel, apelanta reclamantă a arătat că în contractele colective de muncă la nivel de unitate părțile au prevăzut că, în situația în care intervin reglementări legale mai favorabile în privința drepturilor ce decurg din contract, ele vor face parte de drept acesta, acesta fiind cazul HG nr. 1193/2010, 1125/2011 și 23/2011. Salariul minim brut pe țară prevăzut de aceste acte normative trebuia astfel înmulțit cu coeficientul de ierarhizare, în locul clasei 1 de salarizare, cum a procedat pârâta, diferența în minus la salariul brut fiind semnificativă. A fost încălcat astfel și art. 40 alin. 2 lit. c) din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, potrivit căruia angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă, precum și art. 159, 164 și 38 C. Mc.
Prin întâmpinare, intimatele pârâte au solicitat respingerea apelului ca nefondat.
2. În cadrul judecății în apel a fost atașat dosarul de fond și nu au fost administrate probe noi.
III. Analiza apelului:
1. Reclamanta este salariata pârâtei CNCF CFR SA.
Potrivit contractelor colective de muncă aplicabile succesiv la nivelul angajatorului pârât, salariile se stabilesc în funcție de felul posturilor ocupate, cărora le corespunde câte o clasă de salarizare căreia îi este alocat un coeficient de ierarhizare. Astfel, salariul se calculează ca produs între coeficientul de salarizare specific postului ocupat de salariat (aferent clasei de salarizare care îi este aplicabilă) și suma corespunzătoare clasei 1 de salarizare.
Această din urmă sumă a fost prevăzută, alături de diverșii coeficienți de ierarhizare, prin contractele colective de muncă aplicabile succesiv, astfel încât fiecărei clase de salarizare îi corespunde un nivel diferit al salariului brut, de asemenea prevăzut în contractele colective de muncă.
2. Potrivit art. 164 alin. 1 teza I și alin. 3 teza I C. Mc., salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, corespunzător programului normal de muncă, se stabilește prin hotărâre a Guvernului, după consultarea sindicatelor și a patronatelor. Angajatorul este obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară.
Din analiza acestor prevederi legale se reține că legiuitorul a impus angajatorilor plata, pentru programul normal de lucru, a unui salariu cel puțin egal cu salariul minim brut pe țară, ceea ce presupune compararea salariului brut primit de salariat cu salariul minim brut pe țară.
Așadar, salariul minim brut pe țară nu este un element de calcul al salariului brut primit de salariații din economia națională, ci este doar un element de comparație cu acel salariu brut, care nu poate fi mai mic decât cel minim.
Nu există niciun temei pentru a considera că nivelul salariului minim brut pe țară s-ar compara, la nivel angajatorului pârât, cu suma corespunzătoare clasei 1 de salarizare, în alte cazuri decât al acelor salariați care sunt încadrați la clasa 1 de salarizare, deci al căror salariu brut ar echivala cu acea sumă.
În cazul salariaților încadrați la alte clase de salarizare, al căror salariu brut este mai mare decât suma corespunzătoare clasei 1 de salarizare datorită aplicării coeficientului de ierarhizare, ceea ce nu trebuie să fie mai mic decât salariul minim brut pe țară este salariul brut (rezultat din înmulțirea sumei corespunzătoare clasei 1 de salarizare cu coeficientul de ierarhizare specific postului ocupat), iar nu suma corespunzătoare clasei 1 de salarizare.
3. HG nr. 1193/2010, 1225/2011 și 23/2013, care au prevăzut succesiv nivelul salariului minim brut pe țară de 670 lei de la 1.01.2011, 700 lei de la 1.01.2012, 750 lei de la 1.02.2013 și 800 lei de la 1.07.2013, nu constituie reglementări mai favorabile în sensul art. 2 alin. 6 din contractele colective de muncă la nivel de unitate, invocat de apelant, câtă vreme salariul brut este cel puțin egal cu acest nivel, în perioada aplicabilă.
Aceste acte normative nu au modificat suma corespunzătoare clasei 1 de salarizare, întrucât aceasta nu reprezintă în sistemul de salarizare practicat la nivelul angajatorului pârât decât un element de calcul al salariului brut, iar prin contractele colective de muncă nu s-a prevăzut raportarea sumei corespunzătoare clasei 1 de salarizare la salariul minim brut pe țară.
4. Potrivit actelor adiționale la contractul individual de muncă al apelantei depuse la dosarul de fond, aceasta a fost încadrată la clasa de salarizare 28, cu un salariu de bază de 1.351 lei până la 23.04.2012, și la clasa de salarizare 33, cu un salariu de bază de 1.565 lei după această dată, salarii care sunt mai mari decât salariul minim brut pe țară menționat la pc. III.3 al acestei decizii, astfel încât nivelul minimal al salariului brut, a cărui garantare în plată a revenit angajatorului potrivit art. 164 alin. 3 C. Mc., coroborat cu cele trei hotărâri ale guvernului, a fost respectat.
Constatând astfel că prima instanță a stabilit corect situația de fapt și a făcut o corectă aplicare a legii, pronunțând o hotărâre legală și temeinică, astfel cum a rezultat din considerentele de mai sus, în baza art. 480 alin. 1 C. proc. civ., curtea va respinge apelul formulat în cauză ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul civil formulat de apelanta reclamantă Z. A. - cu domiciliul procesual ales la cabinet individual avocat N. L. din G., ., ., ., împotriva sentinței civile nr.1467 din data de 11 iunie 2014, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu intimatele pârâte C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE „CFR” S.A. – cu sediul în municipiul București, ..38, sector 1 și C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE „CFR” S.A. – Sucursala Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații CF C., cu sediul în municipiul C., ., ..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 28 ianuarie 2015.
Președinte, Judecător,
M. S. S. J. Z.
Grefier,
G. I.
Jud.fond – D.I.F.
Red.dec.Jud.M.S.S./5 ex.
Data: 02.02.2015
Emis 3 comunicări/04.02.2015
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 42/2015. Curtea de Apel... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 8/2015.... → |
|---|
