Acţiune în constatare. Sentința nr. 109/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 109/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 11-06-2014 în dosarul nr. 13283/63/2013
DOSAR Nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2495
Ședința publică din data de 11 Iunie 2014
Completul compus din:
Președinte: Judecător C. T.
Judecător L. E.
Grefier I. B.
*******
Pe rol, soluționarea apelului declarat de pârâta ., împotriva sentinței civile nr.109/16.01.2014, pronunțată de Tribunalul D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă C. E., având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata reclamantă asistată de avocat C. F. care a depus împuternicirea, lipsind apelanta pârâtă..
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în cadrul căruia a învederat că apelul a fost declarat și motivat în termen, că s-a depus întâmpinare conform procedurii prealabile, după care, avocat C. F. a depus la dosar practică judiciară din cauze similare.
Instanța, dat fiind dispozițiile art. 131 alin.1 C.pr.civ., a constatat că acestei instanțe îi aparține competența generală de soluționare a prezentei cauze iar temeiul de drept pentru care se constată competența instanței este art.269 alin.2 Codul muncii coroborat cu art.208 din Legea nr. 62/2011 și art.96 pct.2 C.pr.civ.
Întrucât nu au fost cereri de formulat, instanța, constatând cauza în stare de soluționare la acest termen și apreciind că nu se mai impune estimarea duratei cercetării procesului potrivit art.238 alin.1 C.pr.civ., a acordat cuvântul părții prezente.
Avocat C. F. a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond, ca fiind temeinică și legală.
Motivele invocate de pârâtă în cererea de apel sunt străine pricinii, neavând legătură cu meseria și activitatea desfășurată de reclamantă. Apelanta pârâtă, pentru perioada 01.01._91 a eliberat o adeverință prin care atestă că a lucrat în condiții de grupa a II a de muncă, refuzând eliberarea unei adeverințe în acest sens și pentru perioadele 02.08._78 și 01.01._92.
A solicitat cheltuieli de judecată, depunând chitanță onorariu.
CURTEA
Asupra apelului de față.
Prin sentința civilă nr.109/16.01.2014, pronunțată de Tribunalul D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._ s-a admis acțiunea formulată de reclamanta C. E., CNP_, cu domiciliul în C., . 9, .,., jud .D. în contradictoriu ., cu sediul în localitatea Ghercești, ., jud D..
S-a constatat că activitatea desfășurată de către reclamanta C. E. în perioadele 02.08._78 și 01.01._92 se încadrează în grupa a II-a de muncă în procent de 100%, conform Ordinului 50/1990 Anexa 2 pct. 48 .
A fost obligată pârâta să elibereze reclamantului adeverință în acest sens.
S-a dispus obligarea pârâtei către reclamantă la plata sumei de 400 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:
Reclamanta a fost angajata unității pârâte în perioada dedusa judecății, având meseria de electrician.
Din declarația martorului a reieșit că acesta, împreună cu reclamanta, au lucrat în perioada de timp specificată în acțiune în aceleași condiții și loc de muncă. Îndeplineau sarcini și activități similare, ocupând funcțiile de electrician.
În desfășurarea activității, reclamanta a efectuat operații de încărcare sau formare a acumulatorilor cu acid sulfuric, întreținere și reparații motoare, lucrând cu acid sulfuric și plumb, operații în urma cărora se degajau vapori toxici.
Martorul a mai arătat că reclamanta a desfășurat și operații de degresare a pieselor de la motoare cu tricloretilenă sau gaz și operații de schimbare a elemenților de plumb ai acumulatorilor, spălarea/curățirea carcaselor de acumulatori în vederea refolosirii lor, activitate pe care o desfășura 100% din timpul normal de lucru..
Declarația martorului a fost și în sensul că activitatea reclamantei și a sa, s-a desfășurat în condiții grele de muncă, într-un mediu toxic motiv pentru care pârâta a acordat salariaților lapte, ca antidot.
Aceste aspecte nu au fost combătute de către angajator, căruia îi revine sarcina probei, potrivit dispozițiile art. 272 din C. muncii, recunoscându-se indirect faptul că reclamanta lucra într-un mediu nociv.
Reclamanta a obținut recunoașterea faptului că a prestat o activitate încadrându-se în grupa a II-a de muncă pentru perioada 1.01.1978 – 1.01.1991 în procent de 100%, în baza pct 48, anexa 2 din Ordinul 50/1990, prin adeverință emisă de către pârâtă, act ce se află depus la dosarul cauzei.
Potrivit mențiunilor din carnetul de muncă și declarației martorului, atât în perioada dedusă judecății, cât și în perioada recunoscută prin adeverință, reclamanta a avut aceeași meserie de electrician, lucrând în același loc de muncă, în aceleași condiții și efectuând aceleași operații.
Prin urmare, nu a existat justificare pentru nerecunoașterea încadrării în grupa a II a de muncă a activității desfășurate de reclamantă în perioada dedusă judecății.
Potrivit Ordinului nr.50/1990, Anexa 2, pct. 48, se încadrează în grupa a II a de muncă
,, ...repararea acumulatoarelor electrice din plumb".
Principiul de bază al încadrării în grupele de muncă este cel al analizei condițiilor de muncă, care trebuia să aibă în vedere condițiile concrete de muncă.
Ordinul nr.50/1990 a suferit numeroase modificări și completări, iar pentru unele categorii de personal, angajatorii au acordat pe cale administrativă grupe superioare de muncă, chiar în absența unei enunțări exprese în ordin.
În acest sens, al principiului caracterului nelimitativ a fost și decizia nr. 258/20.09.2004 a Î.C.C.J. conform căreia nu se poate restrânge aplicarea Ordinului nr. 50/1990 numai la activitățile și funcțiile prevăzute în forma inițială a actului, în lipsa unei dispoziții expres a însuși organului de autoritate emitent sau a unui act normativ de ordin superior.
Tot un principiu, cel al nediscriminării a fost avut în vedere și prin decizia nr. 87/1999 a Curții Constituționale conform căreia nu există nici o rațiune să se mențină un regim discriminatoriu în materia grupelor superioare de muncă pentru persoanele care au activat în aceleași funcții indiferent de perioadă.
Instanța a avut în vedere și faptul că și colegilor reclamantului le-a fost recunoscută grupa de muncă prin intermediul instanțelor de judecată, hotărâri pronunțate în contradictoriu cu pârâta din speța de față, precum și prin eliberarea de adeverințe de către pârâtă în acest sens.
Tribunalul a făcut și aplicarea în acest sens a jurisprudenței CEDO, care în cauza B. a decis că jurisprudența contradictorie a unei instanțe poate fi asimilată unui diferențieri de tratament care nu s-a bazat pe nici o justificare obiectiva si rezonabila. Prin urmare, s-a decis că o astfel de diferențiere constituie o încălcare a articolului 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, combinat cu articolul 1 din Protocolul nr. 1.
În consecință, instanța a admis cererea și a constatat că activitatea desfășurată de către reclamantă în perioada 02.08._78 și 01.01._92 s-a încadrat în grupa a II-a de muncă, în procent de 100 % din programul de lucru, în temeiul dispozițiilor Ordinului nr. 50/1990, Anexa 2, pct. 48.
În temeiul art.40 alin.2 lit. h) din Codul muncii (Legea nr. 53/2003, forma republicată cu o nouă numerotare a textelor), a obligat pârâtul să elibereze reclamantului o adeverință în acest sens.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel pârâta ., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului apelanta a arătat că a fost chemată în judecată de către intimata reclamantă C. E. care a solicitat acordarea grupei a II-a de muncă pentru perioada 02.08._78 și01.01._92 ocupând funcțiile de electromecanic,de pompagiu și de primitor distribuitor în cadrul Atelierului
Prelucrări mecanice.
În acest sens solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței instanței de fond, în sensul respingerii acțiunii, întrucât în mod eronat instanța a constatat că activitatea desfășurată de intimată în perioada 02.08._78 și01.01._92 se încadrează în grupa a II-a de muncă, în procent de 100% din programul de lucru, în temeiul dispozițiilor Ordinului nr.50/1990, Anexa 2, pct.48, ținându-se cont de încadrarea activității desfășurate în procent de cel puțin 70% la locul efectiv de muncă efectuat, a noxei care a afectat activitatea și nu a funcției îndeplinită de către intimată.
Conform precizărilor Casei de pensii, actele normative care reglementau încadrarea în fostele grupe I și a II-a de muncă au fost abrogate la data intrării în vigoare a Lg. 19/2000 art. 198 din lege, respectiv după data de 01.04.2001.
In conformitate cu anul 1992, societatea subscrisă a beneficiat de prevederile unor legi specifice industriei de apărare, respectiv Legea nr.37/1992, Legea nr.78/1995, O.U.G. nr.95/2002. Datorită lipsei de comenzi, treptat societatea și-a redus activitatea și numărul de salariați, iar pentru protejarea personalului din aviație rămas, societatea a beneficiat de protecția asigurată prin actele normative enumerate mai sus.
In conformitate cu prevederile Legii nr.37/1992 cu completările ulterioare - Decret nr. 45/1993 și Legea nr.14/1993-pe durata întreruperii activității din cauza lipsei de comenzi în fabricile și secțiile ce produc tehnică militară, personalului civil încadrat i se plătește o indemnizație egală cu 60 % din ultimul salariu, din ultimul salariu de bază net lunar avut, indexat, fără să se ia măsura desfacerii contractului de muncă..
In consecință, salariații . s-au aflat la dispoziția societății la domiciliu, nefiind prezenți la serviciu.
Mai arată apelanta că începând cu 1995 societatea a aplicat prevederile Legii nr.78/1995, art.6. In cazul unor întreruperi ale activității agenților economici din cadrul sectorului producției de apărare, din lipsa de materii prime sau de comenzi, salariații afectați pot rămâne la dispoziția agenților economici, îndeplinind sarcinile ce li se vor stabili și primesc o indemnizație egală cu 75 % din ultimul salariu de bază lunar, inclusiv sporul de vechime, din care s-a dedus impozitul prevăzut de lege, cu menținerea contractului de munca, pentru o perioadă de cel mult 180 de zile lucrătoare, în cursul ultimelor 12 luni.
În această perioadă salariații au stat la dispoziția societății subscrise fără să-și
desfășoare activitățile din fișa postului. Salariații afectați de întreruperea activităților vor lucra alte activități sau vor efectua lucrările de Întreținere necesare, conform planificării conducerii unităților, volumul muncii prestate nedepășind 60 % din timpul normal de lucru, potrivit indemnizației primite.
Se concluzionează arătându-se că intimata nu a justificat încadrarea în gr. a II-a de muncă ținându-se cont de lipsa acută de comenzi și a întreruperilor de activitate.
A solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței instanței de fond.
In drept, și-a întemeiat apelul pe dispozițiile art.470 Cod procedură civilă.
Apelul urmează a fi respins pentru considerentele ce vor fi expuse.
Pentru soluționarea apelului prezintă relevanță analizarea efectului devolutiv al apelului și a limitelor acestuia.
Prin art. 476 Cod pr. civilă s-a prevăzut că „(1) Apelul exercitat în termen provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanța de apel statuând atât în fapt, cât și în drept.
(2)În cazul în care apelul nu se motivează ori motivarea apelului sau întâmpinarea nu cuprinde motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, instanța de apel se va pronunța, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanță.”
Potrivit art. 477 din Codul de pr. civilă „(1)Instanța de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum și cu privire la soluțiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată. (2) Devoluțiunea va opera cu privire la întreaga cauză atunci când apelul nu este limitat la anumite soluții din dispozitiv ori atunci când se tinde la anularea hotărârii sau dacă obiectul litigiului este indivizibil”.
Rezultă din prevederile legale menționate că pentru a stabili care sunt limitele în care se dorește rejudecarea pricinii instanța are obligația de a verifica dacă cererea de apel conține motivele de fapt și de drept, astfel cum prevăd dispozițiile art. 470 alin. 1 lit. c) din Codul de pr. civilă. Dacă acestea nu au fost indicate limitele rejudecării sunt cele prevăzute de art. 476 alin.2 Cod pr. civilă, respectiv „numai pe baza celor invocate la prima instanță”. Dacă, însă, au fost formulate motive de apel instanței îi revine sarcina de a rejudeca pricina ținând cont de prevederile art. 477 alin. 1 sau 2 Cod pr. civilă.
În speță apelanta pârâtă, motivând apelul, a susținut în esență că în mod greșit s-a constatat că intimata reclamantă a desfășurat activitatea în grupa a II-a de muncă, deoarece începând cu anul 1992 societatea a beneficiat de prevederile unor legi specifice (Legea nr. 37/1992, Legea nr.78/1995, O.U.G. nr. 95/2002), în baza cărora salariaților li s-au achitat indemnizații, stabilite în condițiile legii, fără a presta activitățile din fișa postului.
Din modul în care apelanta a formulat motivele de apel rezultă fără echivoc faptul că aceasta critică sentința invocând recunoașterea greșită în favoarea intimatei reclamante a condițiilor specifice grupei a II-a de muncă pentru activitatea desfășurată începând cu anul 1992. Pentru restul perioadei pentru care a fost admisă acțiunea (02.08._78 și01.01._92) practic nu au fost formulate critici.
Curtea va analiza totuși, critica apelantei privind poziția Casei de Pensii D. față de adeverințele emise de către societatea pârâtă, constatând însă că aceasta nu prezintă relevanță în speță.
Astfel, în cauză, reclamanta a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să constate că activitatea desfășurată de aceasta în perioada 02.08. 1976 – 01.01.1979 și 01.01._92 se încadrează în grupa a II a de muncă conform Ordinului 50/1990, anexa II pct. 48 invocând faptul că în această perioadă, specificul activității sale consta în încărcarea/formarea acumulatorilor cu acid sulfuric 98%
Potrivit pct. 48 anexa II din Ordinul 50/1990 încadrarea în grupa de muncă este determinată de tipul concret de activitate ( ,,încărcarea bateriilor și a elementelor’’, ,,repararea acumulatoarelor electrice de plumb’’ ), pe care reclamanta a făcut dovada că a desfășurat-o în perioada dedusă judecății, așa cum rezultă din declarația martorului audiat.
Criticile apelantei în sensul că intimata nu a efectuat operațiuni de polizare ,șlefuire și lustruire a pieselor este inutilă atâta vreme cât reclamanta a susținut iar instanța de fond a reținut că activitatea desfășurată în perioada 2.11.76- 1.01.1979 și 1.01.1991 -1.04.1992 a fost de încărcare/formare acumulatori cu acid sulfuric .
În plus prin adeverința nr.3260/2.12.2004 emisă de . societatea pârâtă a arătat că reclamanta în perioada 1.10.1978-1.01.1991 a lucrat în grupa a II a de muncă conform pct 48 anexa 2 din Ordinul 50/1991, lucrând în aceste condiții 100% din timpul de lucru.
Din carnetul de muncă al reclamantei se reține că și ulterior, adică în perioadele ce fac obiectul cauzei de față, aceasta a desfășurat aceeași activitate, în același loc de muncă cu cel din perioada în care unitatea pârâtă însăși a recunoscut grupa a II a de muncă.
Apelanta pârâtă, motivând apelul, a mai susținut că în mod greșit s-a constatat că intimata reclamantă a desfășurat activitatea în grupa a II-a de muncă, deoarece începând cu anul 1992 societatea a beneficiat de prevederile unor legi specifice (Legea nr. 37/1992, Legea nr.78/1995, O.U.G. nr. 95/2002), în baza cărora salariaților li s-au achitat indemnizații, stabilite în condițiile legii, fără a presta activitățile din fișa postului.
Referitor la perioada supusă atenției prin motivele de apel (02.11.1976 – 01.01.1979 și 01.01._92 ) Curtea reține că nu pot fi primite aceste motive invocate de apelanta pârâtă pentru schimbarea sentinței, întrucât primul act normativ invocat, Legea nr. 37/1992 a intrat în vigoare la 23 aprilie 1992 și nu s-a susținut și dovedit că aceasta ar fi fost aplicată retroactiv, începând cu 01.01.1992.
În raport de cele expuse, în baza art. 480 Cod procedură civilă, urmează a fi respins apelul ca nefundat.
Curtea, în raport cu soluția pronunțată, în baza art. 451 Cod pr. civilă va obliga apelanta către intimată la 200 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul apelului declarat de pârâta ., împotriva sentinței civile nr.109/16.01.2014, pronunțată de Tribunalul D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă C. E..
Obligă apelanta pârâta . către intimata la 200 lei cheltuieli de judecată în apel.
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 11.06.2014.
Președinte,Judecător,
C. T. L. E. Grefier,
I. B.
Red.Jud.C.T.
Tehn.I.C./Ex.2/11.07.2014
Jud.Fond/ M. G.
| ← Contestaţie decizie de sancţionare. Decizia nr. 2605/2014.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
