Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 3541/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3541/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 29-09-2014 în dosarul nr. 1186/54/2014
Dosar nr._ ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 3541/2014
Ședința publică de la 29 Septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. M.
Judecător R. M.
Grefier G. Ț.
************
Pe rol, judecarea contestației în anulare formulată de către E. G., împotriva deciziei civile nr. 1439 din 16.04.2014, pronunțată de Curtea de Apel C.- Secția I Civilă, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata C. JUDEȚEANĂ DE PENSII D., având ca obiect contestație decizie de pensionare împotriva dec.dos._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile; contestator E. G. și intimata C. JUDEȚEANĂ DE PENSII D..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că a fost atașat dosarul a cărei decizie este contestată și s-a solicitat prin conținutul motivelor scrise, judecarea cauzei potrivit dispozițiilor art. 411 NCPC; după care,
Constatându-se cauza în stare de judecată, s-a trecut la soluționare:
CURTEA
Asupra contestației în anulare de față.
Prin sentința civilă nr.7817 din 09 decembrie 2013, pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr._, s-a respins contestația formulată de contestatorul E. G., în contradictoriu cu pârâta C. Județeană de Pensii D..
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, susținând că este nelegală.
Critica formulată de apelant se referă la faptul că instanța de fond a încălcat principiul neretroactivității legii întrucât perioada pentru care s-a constatat debitul prin decizia_/28.02.2012 este anterioară Legii 263/2010.
În cauză intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului.
Curtea de Apel C. prin decizia civilă nr.1439 de la 16.04.2014 a respins, ca nefondat, apelul declarat de contestatorul E. G. împotriva sentinței civile nr. 7817 din 9 decembrie 2013, pronunțată de Tribunalul D., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata C. JUDEȚEANĂ DE PENSII D., având ca obiect contestație decizie de pensionare.
Pentru a se pronunța astfel Curtea a reținut următoarele:
Critica formulată de apelantul reclamant privind încălcarea principiului neretroactivității legii nu putut fi primită.
Potrivit art.6 din Noul Cod Civil„Legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare. Aceasta nu are putere retroactivă”.
Acest articol este echivalentul art.1 din Codul civil din 1864, care dispunea că „Legea dispune pentru viitor, ea n-are putere retroactivă”.
Din interpretarea acestor texte legale rezultă că legea civilă se aplică numai situațiilor ce se ivesc după adoptarea ei, nu și situațiilor anterioare trecute.
Verificând sentința în raport de acest principiu, se constată că decizia contestată în ceea ce privește condițiile de fond și formă au fost emise în conformitate cu Legea nr.263/2010, chiar dacă situația juridică s-a născut sub imperiul Legii 19/2000.
Nu există însă deosebiri de substanță în ceea ce privește comunicarea modificărilor privind condițiile de acordare și plată a pensiei, de suspendare a plății acesteia precum și a termenului de recuperare a drepturilor de asigurări sociale încasate necuvenit, reglementate de Legea nr.19/2000 și Legea 263/2010.
Art.96 din Legea nr.119/2000 și art.119 din Legea nr.263/2010 stipulează că beneficiatul dreptului de pensie este obligat să comunice casei teritoriale de pensii orice modificare privind condițiile de acordare și plată a pensiei, în termen de 15 zile de la apariția acesteia.
Condițiile de suspendare a plății pensiei sunt reglementate de ambele legi astfel:
Astfel, art.92 alin.1 lit.g din Legea nr.119/2000, prevede că: „Plata pensiei se suspendă începând cu luna următoare celei în care beneficiarul unei pensii de invaliditate de gradul I sau II se regăsește în una din situațiile prevăzute la art.5 alin.1 pct.I, II, IV, lit.b-f, respectiv persoanele care se află în una din situațiile următoare: a) membri ai asociației familiale; d) persoane autorizate să desfășoare activități independente; f) alte persoane care realizează venituri din activități profesionale.
Același conținut al articolului mai sus citat se regăsește și în art.114, lit.e) din Legea nr.263/2010, potrivit căruia „plata pensiei se suspendă începând cu luna următoare celei în care a intervenit una din următoarele cauze, printre care și apariția, în cazul pensionarului de invaliditate gradul I sau II a situației prevăzute de art.6 alin.1 pct.I, II sau IV, punctul IV al art.6 alin.1 făcând referire la persoane fizice autorizate să desfășoare activități economice sau membri ai întreprinderii individuale.
Art.187 alin.1 din legea nr.19/2000 stipulează că „Sumele încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale, se recuperează de la beneficiari în termenul de prescripție de 3 ani”, text redat cu același conținut în art.179 alin.1 din Legea nr.263/2010.
Curtea a constatat că instanța de fond a analizat din eroare decizia de debit prin prisma Legii 263/2010 însă acest fapt nu conduce la modificarea soluției pronunțate pentru considerentele mai sus expuse.
Față de cele ce preced, a respins apelul ca nefondat.
Împotriva acestei decizii, la data de 04.07.2014, a formulat contestație în anulare E. G., solicitând admiterea acesteia, modificarea deciziei nr.1439/2014, în sensul admiterii apelului său și obligarea intimatei-pârâte la restituirea sumelor reținute din pensie în baza deciziei nr._/28.02.2013, sume actualizate cu rata inflației la momentul plății efective.
În motivarea contestației a arătat că prin decizia nr.1439/2014 instanța de apel i-a respins apelul, invocând în motivare prevederile Legii nr.19/2000 deși aceasta își încetase aplicabilitatea începând cu 01.01.2011, odată cu . Legii nr.-263/2010 .
Consideră că este o greșeală de interpretare a legii deoarece decizia emisă de intimata-pârâtă a fost emisă în baza Legii 263/2010 și nu a Legii 19/2000.
Susține că prin sentința nr.7817/2013 Tribunalul D. i-a respins contestația formulată împotriva deciziei nr._/28.02.2013, motivând sentința pe dispozițiile Legii 263/2010 și pe faptul că nu au fost invocate alte motive de nelegalitate.
Arată că prin răspunsul la întâmpinarea formulată de pârâtă la data de 15.07.2013 a precizat că perioada din decizie se referă la perioade anterioare intrării în vigoare a Legii nr.263/2010, încălcându-se principiul neretroactivității legii civile prevăzute de Constituție.
Mai arată că potrivit art.193 alin.1 din Legea 263/2010 și a art.78 din Constituție această lege a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2011, iar potrivit art.15 alin.2 din Constituție, legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.
Art.172-173 din Codul de procedură fiscală se referă la modalitățile de contestare a titlurilor executorii.
Decizia nr._/2013, având ca temei legal Legea nr.263/2010 încalcă astfel principiul neretroactivității legii civile, fiind astfel nelegală, motiv pentru care solicită anularea acesteia și obligarea pârâtului la restituirea sumelor reținute ilegal de către pârâtă.
În drept a invocat prevederile art.503-508 NCPC.
Legal citată intimata C. Județeană de Pensii D., la data de 11.08.2014, a depus întâmpinare.
Consideră contestația formulată ca fiind nelegală și netemeinică deoarece, contestatorul nu-și motivează în drept contestația în sensul că nu precizează temeiul legal pe care își fundamentează contestația în anulare, iar prin motivele formulate în contestația în anulare reia capetele de cerere formulate prin acțiunea introductivă asupra cărora instanțele din primele două cicluri procesuale s-au mai pronunțat.
Solicită respingerea contestației ca neîntemeiată.
În drept și-a întemeiat prezenta contestație pe prevederile art.205-208 și 413 Cod pr.civilă.
Contestația în anulare este nefondată, pentru următoarele considerente:
Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare, ce poate fi exercitată doar pentru ipotezele expres determinate prin dispozițiile art.503 Noul Cod pr.civ. care a reunit într-un singur articol cele două forme ale contestației în anulare, cunoscute în vechiul cod de procedură civilă, contestația în anulare de drept comun și contestația în anulare specială.
Cu toate că în contestație sunt invocate generic dispozițiile art.503-508 Noul Cod pr.civ., din motivarea contestației rezultă că aceasta este întemeiată pe dispozițiile art.503 alin.2 pct.2 Noul Cod pr.civ., potrivit cărora „hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale”. Conform alineatului 3 al art.503 Noul Cod pr.civ.,dispozițiile alin.2 pct.1, 2 și 4 se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanțelor de apel, care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs.
Sfera situațiilor ce delimitează acest motiv de contestație în anulare se referă la erori materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării căii de atac finalizată prin hotărârea ce face obiectul contestației în anulare, pentru verificarea acestor aspecte nefiind necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.
Totodată, nu este admisibilă contestația în anulare în ipoteza în care pretinsele greșeli materiale au fost invocate în fața instanței ce a pronunțat hotărârea ce face obiectul contestației, în calea de atac soluționată și acesta s-a pronunțat asupra lor.
Prin urmare, pe calea contestației în anulare nu pot fi valorificate decât nereguli procedurale, iar nu relative la dezlegarea dată de instanță fondului raportului juridic dedus judecății.
Prin greșeală materială, în sensul textului de lege enunțat, se înțelege o greșeală procedurală, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului sau apelului, în cazul când hotărârea nu poate fi atacată cu recurs, pe această cale neputând fi remediate greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziții legale.
Prin contestația în anulare formulată, ale cărei motive au fost deja redate, contestatorul invocă, în realitate, greșeli de judecată, pretins a fi săvârșite de către instanța de apel cu ocazia soluționării căii de atac.
Mai precis, contestatorul arată că decizia contestată este rezultatul unei greșeli materiale, în contextul în care prin decizia nr.1439/2014 instanța de apel i-a respins apelul, invocând în motivare prevederile Legii nr.19/2000, deși aceasta își încetase aplicabilitatea începând cu 01.01.2011, odată cu . Legii nr.263/2010 .
Consideră că este o greșeală de interpretare a legii, deoarece decizia emisă de intimata-pârâtă a fost emisă în baza Legii nr.263/2010 și nu a Legii nr.19/2000.
Examinând decizia a cărei retractare se solicită, se constată că în considerentele acesteia au fost reținute, pe larg, criticile invocate de contestator prin cererea de apel, care au fost supuse analizei de instanța de control judiciar.
Contrar celor susținute de contestator, se observă că instanța de apel a reținut că verificând sentința în raport de principiul neretroactivității, invocat de apelant, a constatat că „nu există deosebiri de substanță în ceea ce privește comunicarea modificărilor privind condițiile de acordare și plată a pensiei, de suspendare a plății acesteia precum și a termenului de recuperare a drepturilor de asigurări sociale încasate necuvenit, reglementate de Legea nr.19/2000 și Legea 263/2010”, că „instanța de fond a analizat din eroare decizia de debit prin prisma Legii 263/2010, însă, acest fapt nu conduce la modificarea soluției pronunțate pentru considerentele expuse”.
Așadar, instanța de apel a făcut aprecieri asupra motivelor invocate în contestația în anulare, situație în care nu mai poate fi vorba de o greșeală materială în sensul legii, ci eventual de o greșeală de judecată care nu se poate îndrepta de aceeași instanță prin retractarea propriei hotărâri.
Prin urmare, prin decizia contestată, instanța de apel s-a pronunțat asupra tuturor chestiunilor supuse controlului de legalitate, iar faptul că în motivarea soluției adoptate nu a făcut referire, punctual, la toate argumentele invocate prin memoriul de apel, nu conduce la concluzia că dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.
În concluzie, susținerile contestatorului nu se subsumează cerințelor art.503 Cod pr.civ., așa încât Curtea va respinge contestația în anulare dedusă judecății, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de E. G., împotriva deciziei civile nr. 1439 din 16.04.2014, pronunțată de Curtea de Apel C.-Secția I Civilă, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata C. JUDEȚEANĂ DE PENSII D..
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 29 Septembrie 2014.
Președinte, A. M. | Judecător, R. M. | |
Grefier, G. Ț. |
Red.jud.A.M.
07.10.2014
4 ex/AS
| ← Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 4375/2014.... | Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 1652/2014.... → |
|---|
