Desfacere contract individual de muncă. Despăgubiri. Repunerea părţilor în situaţia anterioară. Art. 61 alin. 1 lit.a Codul muncii. Art.80 alin.2 Codul muncii. Art.252 alin.2 lit. a, b şi c Codul muncii.
| Comentarii |
|
Împrejurarea că angajatorul a realizat procedura cercetării disciplinare prin convocarea angajatului, chiar dacă aceasta a refuzat să se prezinte, nu poate duce la concluzia că decizia de concediere cuprinde toate elementele prevăzute de art.252 alin.(2) lit. a)-f) din Codul muncii, sub sancţiunea nulităţii, în condiţiile în care deşi este menţionată fapta de însuşire necuvenită a unor sume de bani, care ar fi atras nerespectarea de către angajat a obligaţiilor contractuale şi din fişa postului, în speţă nu s-a făcut dovada unor asemenea aspecte de către angajator, care avea o astfel de obligaţie legală..
în acest sens, sunt dispoziţiile art.272 Codul muncii potrivit cărora „Sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfăţişare ”.
Asupra apelurilor civile de faţă, constată:
Prin sentinţa civilă nr.661/12.02.2014, pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 15109/63/2013, s-a admis în parte contestaţia formulată de contestatoarea P.M.A., în contradictoriu cu intimata SC DANUBE BRIDGE VIDIN-CALAFAT AD BULGARIA -SUCURSALA CALAFAT, judeţul Dolj.
S-a anulat decizia de concediere nr.26/07.10.2013 emisă de intimată, s-a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară concedierii şi a fost obligată intimata la plata către contestatoare a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat aceasta, de la data concedierii (07.10.2013) şi până la data de 02.01.2014 (data încetării contractului individual de muncă).
S-a respins cererea de acordare a daunelor morale.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut următoarele :
Prin decizia nr. 26/07.10.2013 intimata SC DANUBE BRIDGE VIDIN-CALAFAT AD BULGARIA - SUCURSALA CALAFAT ROMANIA a dispus sancţionarea disciphnară a contestatoarea P. M. A., contractul său individual de muncă fiind desfăcut în temeiul art. 61 alin. (1) lit.a) Codul muncii.
Potrivit art.252 alin.(2) lit. a), b) şi c) Codul muncii, "sub sancţiunea nulităţii absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu : descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat, precum şi motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condiţiile prevăzute la art. 251 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea".
In decizia contestată se menţionează că sancţiunea a fost aplicată pentru fapta contestatoarei de "însuşire necuvenită a unor sume de bani rezultate din încasările pentru taxa de trecere a podului" în zilele de 30.08.2013 şi 31.08.2013.
Instanţa a constatat că fapta pentru care a fost sancţionată contestatoarea este suficient de clar descrisă, fiind indicate momentul şi modul în care s-a considerat realizată.
Ca urmare, instanţa a constatat neîntemeiată susţinerea contestatoarei, privind încălcarea dispoziţiilor art. 252 alin.(l) lit.a) Codul muncii la întocmirea deciziei, de către intimată.
Cu privire la cea de a doua excepţie şi anume lipsa prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariată, instanţa a constatat că, într-adevăr din decizie lipsesc aceste menţiuni, iar neindicarea dispoziţiei a cărei încălcare atrage calificarea ca abatere disciplinară se sancţionează cu nulitatea absolută a deciziei.
Faţă de considerentele expuse, instanţa a constatat întemeiate susţinerile contestatoarei privind nelegalitatea deciziei de concediere, a dispus anularea decizia nr. 26/07.10.2013 emisă de intimată, în condiţiile art. 80 alin. (1) Codul muncii.
în temeiul art.80 alin.(2) Codul muncii, instanţa a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară, cu consecinţa reintegrării contestatoarei în funcţia avută la data concedierii nelegale, 07.10.2013.
Cu privire la despăgubirile datorate de angajator, instanţa a reţinut ca fiind aplicabile dispoziţiile art. 80 alin.(l) Codul muncii, însă perioada pentru care le datorează este cuprinsă între data reintegrării (07.10.2013) şi data încetării de drept a contractului individual de muncă al salariatei.
Sub acest aspect, instanţa a constatat că potrivit contractului individual de muncă încheiat de părţi (fila 11), contestatoarea a fost angajată pe perioadă determinată, de 6 luni, până la 02.01.2014.
Ca urmare, la data de 02.01.2014 contract individual de muncă încheiat de părţi, a încetat de drept, în temeiul art. 55 lit. b) Codul muncii.
în consecinţă, instanţa a obligat intimata să plătească salariatei sale despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat aceasta, de la data concedierii (07.10.2013) şi până la data de 02.01.2014 (data încetării contractului individual de muncă).
Cererea contestatoarei privind plata daunelor morale 248 alin.(l) Cod procedură civilă, a fost respinsă ca neîntemeiată, întrucât aceasta nu a produs dovezi în sensul producerii unui prejudiciu care să îi fi afectat imaginea, urmare a emiterii deciziei.
Celelalte excepţii invocate de contestatoare, respectiv fondul cauzei nu au mai fost analizate faţă de prevederile art. 248 alin.(l) Cod procedură civilă
împotriva acestei sentinţe au declarat apel contestatoarea P.M.A. şi intimata SC DANUBE BRIDGE VIDIN-CALAFAT AD BULGARIA -SUCURSALA CALAFAT ROMANIA.
în acest sens apelanta intimată prin motivele de apel a solicitat admiterea prezentului apel si schimbarea sentinţei apelate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată
A arătat în esenţă că, instanţa de fond nu a administrat în cauza nicio probă, soluţionând cauza în lipsa unor înscrisuri relevante, care erau utile unei juste soluţionări a cauzei, respectiv pentru ca instanţa să poată verifica susţinerile contestatoarei, inclusiv excepţiile invocate de aceasta.
Că, instanţa a admis contestaţia pronunţând o soluţie fără a analiza fondul cauzei, iar, decizia de concediere nr.26/07.10.2013 a fost emisă cu respectarea dispoziţiilor legale, nu este lovită de nulitate absolută.
A fost realizată procedura cercetării disciplinare a salariatei, iar în data de 03.09.2013 s-a întocmit un referat din care a rezultat că în data de 30.08.2013 salariata P.M.A. şi-a însuşit necuvenit sume de bani rezultate din încasările pentru taxa de trecere a podului.
Salariata a fost ulterior convocată să dea explicaţii cu privire la fapta săvârşită, însă aceasta a refuzat să dea o notă explicativă şi nici nu a prezentat fapte sau acte în apărarea sa, aceste aspecte fiind consemnate în procesul-verbal încheiat la data de 21.09.2013.
Decizia de concediere cuprinde toate elementele prevăzute de art.252 alin.(2) lit.a)-f) din Codul muncii, chiar dacă nu se indica în mod expres prevederile din statut sau din contract care au fost încălcate de salariată, acestea pot fi deduse implicit din modul de descriere al faptei, însuşirea necuvenită a unor sume de bani reprezentând în mod evident o nerespectare de către angajat a obligaţiilor contractuale şi din fişa postului.
Caracterul ilicit al faptei a rezultat din neconcordanţa dintre aceasta şi normele legale.
Susţinerile contestatoarei în sensul ca faptele descrise în cuprinsul deciziei de concediere nu ar fi reale şi nu ar reprezenta o abatere disciplinară sunt total neadevărate, în condiţiile în care prin înscrisuri se poate demonstra contrariul.
A solicitat admiterea apelului, iar pe fond respingerea contestaţiei formulate.
Contestatoarea P.M.A. prin motivele de apel, a solicitat admiterea acestuia şi schimbarea în parte a hotărârii apelate în sensul admiterii în integralitate a contestaţiei formulate împotriva deciziei de concediere emise de către intimata unitatea angajatoare, iar în temeiul art. 453 alin (1) Cod procedură civilă, obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariu de avocat.
In motivarea apelului a arătat că, nelegalitatea soluţiei instanţei de fond constă în limitarea perioadei de acordare a despăgubirilor materiale solicitate în considerarea prevederilor art. 80 alin (1) Codul muncii, pe fondul constatării intervenite a încetării de drept a contractului individual de muncă, înlăturând practic cea mai importantă consecinţă a constatării ca nule absolut a actului de concediere, respectiv aceea de repunere în situaţia anterioară în sensul reintegrării pe funcţia deţinută anterior concedierii.
Mai mult, în condiţiile limitării dreptului la despăgubirile materiale solicitate la momentul 02.01.2014, iar nu la momentul reintegrării efective, se poate considera că instanţa nu ar fi dispus reintegrarea ca urmare a survenienţei încetării de drept a contractului prin ajungerea acestuia la termen.
Ori, în cauză, măsura reintegrării, chiar şi pe fondul solicitării sale exprese în considerarea prevederilor art. 80 alin (2) Codul muncii, este efect al constatării nulităţii absolute a actului de concediere la rându-i varietate a actului juridic civil, fiind irelevant că în cauză ar fi intervenit încetarea raporturilor juridice de dreptul muncii caracterizate ca fiind limitate temporar.
Tuturor angajaţilor societăţii intimate le-au fost perfectate iniţial contracte de muncă pe perioadă determinată (până la 02.01.2014), celor aflaţi în activitate la momentul ajungerii la termen a acestora fiindu-le întocmit însă act adiţional, în sensul transformării contractelor pe perioadă nedeterminată.
în condiţiile în care raporturile de muncă încetaseră la momentul modificării contractelor, ca urmare a unui act unilateral al angajatorului constatat nul absolut, a fost privată de un tratament similar celui aplicat restului salariaţilor în virtutea căruia au continuat raporturile de muncă iniţial stabilite, măsura modificării contractelor sub aspectul duratei fiind dispusă de către angajator în vederea continuării activităţii, iar nu urmare a verificării competenţelor angajaţilor vizaţi de măsură.
Instanţa de fond ar fi trebuit să dispună expres reintegrarea sa pe funcţia deţinută anterior cu obligarea la plata despăgubirilor băneşti ce îi revin calculate până la momentul reintegrării efective, respectiv să dispună reintegrarea de la momentul pronunţării hotărârii în primă instanţă (dat fiind caracterul său executoriu) urmând ca, ulterior, în condiţiile în care ar fi considerat că nu înţelege să dispună prelungirea efectelor contractului ori încheierea altuia pe perioadă nedeterminată, să emită o nouă decizie de încetare a contractului în baza art. 55 Codul muncii.
în drept, a invocat dispoziţiile art. 453, art. 466, art. 480 alin 2 Cod procedură civilă.
Apelurile sunt nefondate.
Curtea, analizând sentinţa prin prisma criticilor invocate, a apărărilor formulate, a dispoziţiilor art.479 alin.(l), teza a D-a Cod procedură civilă , constată că nu subzistă nici motive de ordine publică şi nici alte motive care să poată duce la schimbarea sau anularea acesteia.
Astfel, nu sunt întemeiate criticile apelantei intimate privind neadministrarea de către prima instanţă a probelor solicitate, în condiţiile în care aşa cum prevede art.205 Cod procedură civilă, “întâmpinarea este actul de procedură prin care pârâtul se apără, în fapt şi în drept, faţă de cererea de chemare în judecată”, iar prin actul depus în cauză (filele 24-27 dosar fond) nu s-a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, deşi sarcina probei revenea acesteia potrivit art. 272 Codul muncii.
De altfel, nici la termenul din 12.02.2014 (fila 34 dosar fond) nu s-a făcut o asemenea solicitare de către apelanta intimată, care a avut o apărare calificată, şi pe de altă parte probele se propun, sub sancţiunea decăderii, de către reclamant prin cererea de chemare în judecată, iar de către pârât prin întâmpinare, dacă legea nu dispune altfel (art.254 Cod procedură civilă) şi în cauză nu au existat nici cazurile legale de excepţie pentru a putea fi încuviinţate pe acest temei legal.
De aceea, nu se poate reţine că instanţa nu a cercetat fondul cauzei, întrucât hotărârea apelată cuprinde expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, fiind arătate motivele pe care se întemeiază, precum şi cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părţilor, aşa cum prevede art.425 Cod procedură civilă.
împrejurarea că angajatorul a realizat procedura cercetării disciplinare prin convocarea angajatului, chiar dacă aceasta a refuzat să se prezinte, nu poate duce la concluzia că decizia de concediere cuprinde toate elementele prevăzute de art. 252 alin.2 lit. a-f) din Codul muncii, sub sancţiunea nulităţii, în condiţiile în care deşi este menţionată fapta de însuşire necuvenită a unor sume de bani, care ar fi atras nerespectarea de către angajat a obligaţiilor contractuale şi din fişa postului, în speţă nu s-a făcut dovada unor asemenea aspecte de către angajator, care avea o astfel de obligaţie legală..
în acest sens, sunt dispoziţiile art. 272 Codul muncii potrivit cărora „Sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfăţişare”.
Nici criticile invocate de către apelanta contestatoare nu sunt întemeiate, întrucât instanţa a făcut o interpretare şi aplicare corectă în cauză a dispoziţiilor legale relevante privind acordarea despăgubirilor în cazurile impuse de anularea concedierii şi repunerea părţilor în situaţia anterioară.
Din acest punct de vedere, se poate observa că instanţa a dispus acordarea unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat apelanta, de la data concedierii (07.10.2013) şi până la data de 02.01.2014 (data încetării contractului individual de muncă), iar în privinţa daunelor morale a reţinut corect că nu s-a făcut dovada acestora..
Este întemeiat raţionamentul instanţei, cu privire la existenţa unor raporturi de muncă în temeiul unui contract individual de muncă pe durată determinată (filele 11-14 dosar fond), iar actul adiţional la care apelanta contestatoare face referire a adus modificări numai în ceea ce priveşte salariul (fila 14), iar nu în privinţa transformării contractelor cu perioadă determinată în perioadă nedeterminată, astfel că nu se pot reţine nici aceste critici.
Prin urmare, anularea deciziei de sancţionare a produs efectele repunerii în situaţia anterioară emiterii actului de concediere numai pentru perioada amintită de către instanţă.
Nefiind întemeiate nici celelalte critici invocate de apelanta contestatoare, în temeiul art.480 Cod procedură civilă , ambele apeluri se privesc ca nefondate şi se resping, menţinându-se soluţia instanţei ca fiind legală şi temeinică.
(Decizia nr. 4513/21 Noiembrie 2014 - Secţia I Civilă, rezumat judecător Marian Lungu ).
| ← Răspunderea patrimonială. Răspunderea angajatului vinovat de... | Raporturi de muncă. Contracte de muncă. Desfacere contract... → |
|---|
