Raporturi de muncă. Contracte de muncă. Desfacere contract individual de muncă. Despăgubiri.
| Comentarii |
|
Repunerea părţilor în situaţia anterioară. Art 16 alin. 2 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice. Art. 247 alin.2 din Codul muncii. Potrivii art.247 alin. 1 din Codul muncii „Angajatorul dispune de prerogativa disciplinară, având dreptul de a aplica potrivit legii, sancţiuni disciplinare salariaţilor săi ori de câte ori constată că aceştia au săvârşit o abatere disciplinară", dispoziţii din care reiese faptul că angajatorul trebuie să aplice aceste sancţiuni numai potrivit legii.
Textul art.61 Ut. a) din Codul muncii trebuie coroborat cu art.264 alin.(l) lit.e) din acelaşi cod, potrivit căruia printre sancţiunile disciplinare pe care le poate aplica angajatorul se numără şi desfacerea disciplinară a contractului.
Cele două texte trebuie privite in corelaţie indisolubilă, pentru că după ce s-a stabilit că salariatul a săvârşit o abatere disciplinară, aceasta fiind prima cerinţă a aplicării sancţiunii concedierii disciplinare, este necesar ca abaterea să fie gravă sau să aibă caracter de repetabilitate, aceasta fiind cea de a doua cerinţă, ceea ce înseamnă că nu orice abatere disciplinară atrage concedierea colectivă
Asupra apelului de faţă, constată:
Tribunalul Dolj - Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale prin sentinţa civilă civile 4137 din 30.06.2014 a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de contestatoarea N.M.L., împotriva intimatului CENTRUL JUDEŢEAN DE APARATURĂ MEDICALĂ (C.J.A.M) DOLJ.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut următoarele:
Contestatoarea a fost salariata intimatului cu contract individual de muncă nr. 835/29.10.2003. Prin decizia contestată emisă de angajator, nr. 47/13.11.2013, a fost concediată disciplinar începând cu data de 14.11.2003, pentru că în calitate de contabil-şef, în perioada 15.05.2013 - 15.07.2013: 1. nu a elaborat bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2013; 2. a efectuat cheltuieli fără a avea un normativ propriu de cheltuieli aprobat de Ministerul Sănătăţii conform O.G. nr. 80/2001; 3. nu a efectuat niciun demers pentru recuperarea debitelor restante pentru serviciile prestate de C.J.A.M. Dolj către mai mulţi beneficiari, anume: Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea (2 facturi în valoare totală de 31.231 lei scadente la 30.05.2013), Spitalul de Pneumofiziologie Ixamna (6 facturi în valoare totală de 11.226 lei scadente la 30.06.2013), Spitalul Baia de Aramă (3 facturi în valoare totală de 9.293 lei scadente la 30.06.2013), Spitalul de Psihiatrie Poiana Mare (4 facturi în valoare totală de 9.248,32 lei scadente la 30.06.2013), Policlinica Elga (4 facturi în valoare totală de 4.123 lei scadente la 30.06.2013), SC Grai Medical SRL (9 facturi în valoare totală de 7.677 lei scadente la 30.06.2013), SC Infomed Expert (2 facturi în valoare totală de 1.155,20 lei scadente la 30.06.2013), SC Pan Med SRL (3 facturi în valoare totală de 1.170 lei scadente la 30.06.2013), SC Top Med Bunavestire SRL (3 facturi în valoare totală de 2.324 lei scadente la 30.05.2013), Serviciul Public de Ambulanţă SF. Ana (7 facturi în valoare totală de 700 lei emise în anii 2011-2012).
Astfel, au fost încălcate prevederile art. 35 alin.(2) lit. a) din Regulamentul intern şi ale ari. 12 alin. (2) lit. a) din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate nr. 4300/2013.
Deşi contestatoarea consideră că faptele nu există, acestea sunt individualizate şi prevăzute de dispoziţiile indicate.
Contestatoarea nu neagă faptul că nu a întocmit bugetul de venituri şi cheltuieli pentru anul 2013, însă apreciază că nu avea un termen limită şi invocă imposibilitatea elaborării pentru că nu erau cunoscute dinainte toate elementele, anume ce contracte urmau a fi încheiate cu diverşi beneficiari.
Această argumentaţie nu poate fi reţinută, ducând practic la exonerarea contestatoarei de orice îndatorire de a întocmi bugetul, act fundamental pentru bunul mers al activităţii economice a angajatorului intimat.
Până la jumătatea lunii iulie 2013 acest buget nu a fost întocmit.
Art. 16 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, forma actualizată, stipulează: "(1) Bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetele instituţiilor publice autonome, bugetele creditelor externe contractate sau garantate de stat, bugetele fondurilor externe nerambursabile, bugetul trezoreriei statului şi bugetele instituţiilor publice se aprobă astfel:
a) bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetele creditelor externe contractate sau garantate de stat şi bugetele fondurilor externe nerambursabile, prin lege;
b) bugetele instituţiilor publice autonome, de către organele abilitate în acest scop prin
legi speciale;
c) bugetele instituţiilor publice finanţate parţial din bugetele prevăzute la lit. a), prin lege, ca anexe la bugetele ordonatorilor principali de credite;
c) bugetele centralizate ale instituţiilor publice finanţate parţial de la bugetele prevăzute la lit. a), prin lege, ca anexe la bugetele ordonatorilor principali de credite, detaliate la nivel de capitol şi de titluri de cheltuieli; aprobarea bugetelor pe instituţii şi detalierea acestora la nivel de subcapitol şi paragraf, precum şi la nivel de articol şi alineat se realizează de ordonatorul principal de credite, în termenul prevăzut la alin. (2).
d) bugetele instituţiilor publice finanţate integral din bugetele prevăzute la lit. a), de către ordonatorul de credite ierarhic superior al acestora;
e) bugetele instituţiilor publice care se finanţează integral din venituri proprii, de către organul de conducere al instituţiei publice şi cu acordul ordonatorului de credite ierarhic superior;
f) bugetul trezoreriei statului, prin hotărâre a Guvernului.
(2) Bugetele prevăzute la alin. (1) lit. d) şi e) se aprobă în termen de 15 zile de la data publicării legii bugetare anuale sau a legii de rectificare în Monitorul Oficial al României, Partea I. Deci exista un termen legal.
Faptul că nici în anii anteriori nu s-a elaborat bugetul la timp, nu constituie o scuză; în acest sens, o eventuală sancţionare ar fi fost anulată pentru cauza prescripţiei prevăzute de art. 252 alin.(2) din Codul muncii.
Niciun text legal nu impune ca decizia de concediere disciplinară să descrie amănunţit consecinţele grave produse de abaterea reţinută. Fapta poate fi şi una de pericol, iar nu numai de rezultat.
Analiza elementelor răspunderii patrimoniale (prejudiciu, faptă ilicită, raport de cauzalitate şi vinovăţie) excede cadrului răspunderii disciplinare; aceasta din urmă presupune condiţii diferite care nu se suprapun integral cu cele ale răspunderii patrimoniale.
Fără îndoială în cazul contestatoarei se poate reţine cel puţin vinovăţia sub forma culpei, mai ales că prima şi ultima abatere constau în omisiuni, iar nu în fapte comisive. Astfel, gravitatea evidentă nu poate fi ignorată.
Contestatoarea a susţinut că nu s-a produs vreo vătămare. însă unitatea, funcţionând fără buget o lungă perioadă de timp, deci fără un plan privind activitatea economică proprie, efectuându-se cheltuieli în lipsa unui normativ şi, respectiv, fără efectuarea demersurilor pentru recuperarea debitelor, s-a expus unor riscuri economice foarte grave, de natură a duce la consecinţe iremediabile. Unele consecinţe sunt potenţiale. Nu este imperativ a insera în decizia de sancţionare consecinţele concrete suferite, produse.
Faptul că s-a întocmit sau nu bilanţul pentru trimestrul II - 2013 este irelevant; nu pentru acest aspect a fost sancţionată contestatoare, ci pentru neîntocmirea bugetului.
Nu putea fi reţinută nici apărarea că nu a putut elabora bugetul pentru că nu erau cunoscute toate elementele, toate veniturile concrete. Bugetul este un plan, o estimare, prin natura sa. Stabilirea operaţiilor economice concrete ţine de execuţia bugetară.
Dacă ar fi aşa cum susţine contestatoarea, nu s-ar putea elabora niciodată un buget, de plano. Or, dacă în anii anteriori au fost elaborate totuşi bugete de venituri şi cheltuieli, nu se înţelege de ce nu s-a făcut acest lucru şi în perioada vizată.
Faptele au fost descrise şi în referatul nr. 1594/06.11.2013, deci prin acte interne ale angajatorului, independent de existenţa sau inexistenţa unui raport de audit, acesta din urmă nefiind impus de vreo normă pentru a reţine o abatere disciplinară.
Contestatoarea a mai susţinut că nu avea obligaţia elaborării unui normativ de cheltuieli. însă nu aceasta este cea de-a doua faptă reţinută, ci că a efectuat cheltuieli fără a avea un normativ propriu aprobat de Ministerul Sănătăţii.
Recuperarea debitelor restante de la debitorii beneficiari ai serviciilor, de către serviciul juridic, nu trebuie confundată cu cea de-a treia faptă reţinută: contestatoarea, în calitate de contabil-şef, nu a efectuat niciun demers în acest sens.
Nu este vorba, evident, de un demers juridic, ci de îndeplinirea atribuţiilor specifice funcţiei sale şi compartimentului economic pe care îl coordona.
Faptul că spitalele beneficiare întârziau în mod frecvent nu reprezintă o scuză. Această atitudine diletantă a debitorilor poate fi încurajată tocmai de pasivitatea în care se găseau cei responsabili din cadrul unităţii intimate.
De asemenea, este irelevant faptul că oricum curgeau penahtăţi de întârziere, că în mod normal exista un decalaj de 1-5 luni la încasarea facturilor, limită considerată "obişnuită" şi că plata salariilor era la zi.
Dacă în perioada 2001-2013, cât timp a avut calitatea de contabil-şef contestatoarea, nu se obişnuia să se emită vreo somaţie, notificare, etc., ci se purtau numai discuţii telefonice, amiabile, de asemenea este un aspect irelevant; contestatoarea îşi invocă propria culpă în pasivitatea manifestată, arătând că şi anterior proceda la fel. Poate tocmai de aceea spitalele debitoare "obişnuiau" să întârzie cu plata în mod frecvent.
Faptul că anterior nu a mai fost sancţionată este un element ce poate fi luat în considerare la individualizarea sancţiunii, însă faţă de gravitatea sporită a celor trei fapte nu mai este de natură a aduce vreo schimbare.
Decizia de concediere cuprinde toate elementele obligatorii menţionate de art. 252 alin. (2) din Codul muncii - Legea nr. 53/2003, forma republicată şi actualizată, inclusiv motivele nereţinerii apărărilor contestatorului.
Textul nu impune o expunere foarte amplă a acestor motive, iar salariatul are posibilitatea reiterării apărărilor în faţa instanţei. Oricum, analizate fiind mai sus, aceste apărări au fost înlăturate ca neîntemeiate.
Faptele sunt descrise, nefiind impusă de niciun text legal prezentarea foarte amănunţită, din moment ce abaterile pot fi reţinute fără dubiu.
Faptele sunt comise în perioada 15.05.2013 - 15.07.2013, astfel că nu trebuie să fie vorba despre o dată fixă.
A fost respectată procedura prevăzută de art. 247-252 din Codul muncii.
Abaterile, atât privite individual cât şi împreună, prezintă o gravitate sporită prin consecinţele potenţiale asupra activităţii angajatorului.
Din această perspectivă, sancţiunea este corect individualizată; nu este stabilită în mod arbitrar, după bunul plac, aşa se cum se susţine în contestaţie. Pentru aceste motive nu se poate dispune înlocuirea cu o sancţiune mai uşoară.
Cele reţinute în decizie sunt suficiente pentru a putea individualiza corect sancţiunea, în baza dispoziţiilor art. 250 din Codul muncii, situaţie în care faţă de gravitatea mare a celor trei fapte, sancţiunea este pe măsură.
în consecinţă, decizia de concediere este legală şi temeinică.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta N.M.L., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
în motivare a arătat că, în fapt prin decizia atacată i s-a desfăcut disciplinar contractul de muncă, reţinându-se că, în perioada 15.05.2013-15.07.2013, în calitatea sa de contabil şef ar fi săvârşit trei fapte prevăzute la literele a), b) şi c) din articolul 2 al deciziei nr. 471/13.11.2013 - emisă de C.J.A.M Dolj.
Astfel, s-a reţinui la litera a) faptul că : nu a elaborat bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2013 şi cu privire la această presupusă abatere disciplinară a precizat instanţei de fond că fapta, practic nu există.
Abaterea disciplinara este definită potrivit art. 247 alin.2 din Codul muncii, ca fiind o faptă în legătură cu munca şi care constă într-o acţiune sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractual individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele şi dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici.
De asemenea, potrivii art.247 alin. 1 din Codul muncii „Angajatorul dispune de prerogativa disciplinară, având dreptul de a aplica potrivit legii, sancţiuni disciplinare salariaţilor săi ori de câte ori constată că aceştia au săvârşit o abatere disciplinară", dispoziţii din care reiese faptul că angajatorul trebuie să aplice aceste sancţiuni numai potrivit legii.
Angaj atomi stabileşte sancţiunea disciplinară aplicabilă în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârşită de salariat, avându-se în vedere următoarele criterii legale stabilite de angajator potrivit dispoziţiilor art.250 din Legea 53/2003- Codul muncii: împrejurările în care fapta a fost săvârşită; gradul de vinovăţie al salariatului; consecinţele abaterii disciplinare, comportarea generală în serviciu a salariatului:, precum şi eventualele sancţiuni disciplinare suferite anterior de către acesta.
Aşadar, stabilirea sancţiunii disciplinate nu poate avea loc, în mod arbitrar, şi după bunul plac al angajatorului, ci în mod exclusiv, funcţie de responsabilitatea riguroasă şi cumulativă a criteriilor de mai sus.
Din motivarea deciziei contestate a rezultat că apelanta ar fi trebuit să întocmească bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2013 în perioada 15.05.2013-15.07.2013.
Legea nr. 500/2002 a finanţelor publice este legea cadru pentru instituţiile publice cu finanţare bugetară şi extrabugetară. Aceasta prevede cum se întocmeşte bugetul de venituri şi cheltuieli la toate aceste unităţi.
Ministerul Sănătăţii a emis în anul 2010 Ordinul nr. 1043/16.07 care cuprinde Normele metodologice pentru întocmirea B.V.C-ului pentru unităţile sanitare.
Intimatul la care a deţinut funcţia de contabil şef, a fost înfiinţată în baza Ordinului Ministerului Sănătăţii nr. 1185/17.12.2003 ca unitate sanitară cu personalitate juridică în subordinea Direcţiei de Sănătate Publica Dolj şi funcţionează pe principiul autogestiunii ,finanţarea realizându-se integral din venituri extrabugetare (art. 2).
La răspunsurile la interogatoriul propus de apelantă, intimatul, răspunde la punctul 1 că „ CJAM Dolj nu este şi nu a fost niciodată unitate sanitara” (intimatul fiind unitate sanitară în baza Ordinului M.S. 1185/17.12.2003), ceea ce dovedeşte că toate deciziile luate de noua conducere a unităţii au fost luate eronat fără a avea la bază legile şi ordinele emise de Ministerul Sănătăţii.
Consideră ca nu i se poate imputa faptul ca nu a elaborat bugetul de venituri şi cheltuieli (B.V.C.) pe întreg anul 2013 (pentru prima parte a anului existând elaborat acest buget) din următoarele motive:
Elaborarea B.V.C. pentru unităţile sanitare se face în baza veniturilor din contractele de furnizări de servicii încheiate în cursul anului cu diverşi beneficiari (Spitale, policlinici, medici de familie, cabinele de stomatologie, laboratoare de analize medicale şi altele).
Normele metodologice pentm elaborarea B.V.C. la unităţile sanitare se regăsesc în Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 1043/16.07.2010, conform art. 2 lit. b) în capitolul de venituri al B.V.C. se evidenţiază valoarea contractelor de furnizare de servicii medicale cu operatorii economici.
De asemenea cap.3 alin. 7) din acelaşi ordin prevede că bugetul de venituri şi cheltuieli va fi însoţit de o notă de prezentare a bugetului unităţii sanitare care va cuprinde enumerarea surselor de venituri şi a sumelor corespunzătoare fiecărei surse de venit (adică o listă cu toate contractele încheiate şi cu sumele fiecărui contract evidenţiate).
Pentru întocmirea, şi depunerea B.V.C. nu exista un termen limită, totul depinzând de data când spitalele şi celelalte unităţi sanitare scoteau la licitaţie sau organizau selecţia de oferte pentm service aparatură medicală.
Pe primul trimestru al anului 2013 bugetul de venituri şi cheltuieli a fost întocmit în baza actelor adiţionale la contractele încheiate în anul 2012, acte valabile până în aprilie 2013,( ceea ce nu s-a reţinut nici de intimată şi nici de instanţă în motivarea deciziei nr. 4137/2014). Până la semnarea noilor contracte când se putea întocmi B.V.C.-ul pe tot anul 2013 , unitatea funcţiona în baza BVC-ului anului anterior, limitele lunare de cheltuieli neputând depăşi de regulă 1/12 din prevederile bugetelor anului precedent conform art. 37 din Legea cadru a finanţelor publice.
Nici în anii anteriori nu a existat o dată fixă sau un termen limită până la care s-a întocmit şi depus la Direcţia de Sănătate Publică, bugetul de venituri şi cheltuieli.
în perioada anterioară au fost elaborate, depuse şi aprobate de Direcţia de Sănătate Publică bugetele pe anii 2010-2012 în termen util, potrivit tabelului depus prin cererea introductivă.
Se poate observa că în anul 2011 BVC a fost întocmit, depus şi aprobat în luna iunie atunci când au fost încheiate toate contractele pe anul respectiv.
Pentm a putea elabora B.V.C. pe următoarea perioadă a anului, unitatea la care a lucrat ar fi trebuit să aibă toate contractele de service cu beneficiarii unităţii, iar Spitalul Municipal Băileşti, Spitalul Orăşenesc Calafat, Spitalul Judeţean Râmnicu Vâlcea, Căminul de Bătrâni Craiova au încheiat contracte cu Centml Judeţean de Aparatura Medicală Dolj în luna august 2013.
La data respectivă apelanta nu mai era în funcţia de contabil şef (fiind demisă cu 15 iulie 2013), ca atare nu mai avea competenţa de a întocmi bugetul pe întreg anul 2013.
în aceste condiţii, cu privire la această presupusă abatere disciplinară a rezultat faptul că, pe de parte nu exista un termen limită sau dată fixă de depunere a bugetului pe întreg anul 2013 (deci nu i s-ar putea imputa neîntocmirea în perioada 15.05.2013-15.07.2013) şi pe de altă parte, data la care ar fi putut fi elaborat bugetul, era condiţionată de încheierea contractelor de service cu beneficiarii unităţii (ceea ce s-a făcut în luna august 2013, după demiterea sa din 15.07-2013) unitatea funcţionând pe baza bugetului anului 2012 .Referitor la consecinţele abaterii disciplinare a solicitat a se avea în vedere că acestea nu există, motiv pentm care angajatoml în motivarea deciziei le descrie în mod generic, fără însă să precizeze în mod concret care sunt acestea.
Pentm a se aplica sancţiunea constând în desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, consecinţele abaterii disciplinare trebuie să fie foarte grave şi să prejudicieze în vreun fel societatea.
Din prevederile legale rezultă că, pentm a putea fi angajată răspunderea în sarcina sa trebuie îndeplinite cumulativ câteva condiţii:
Existenţa unui prejudiciu, element esenţial al răspunderii care constă în efectul negativ suferit de o anumită persoană (fizică sau juridică), ca urmare a faptei ilicite săvârşită de o altă persoană.
Existenţa unei fapte ilicite, care este definită în literatura de specialitate ca "fiind orice faptă prin care încălcându-se normele dreptului obiectiv sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparţinând unei persoane" (fizice sau juridice).
Existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu pentru a fi angajată răspunderea unei persoane nu este suficient să existe, pur şi simplu, fără legătura între ele cu fapta ilicită şi un prejudiciu suferit de o altă persoană, fiind necesar ca între faptă şi prejudiciu să fie un raport de cauzalitate în sensul că acea faptă a provocat acel prejudiciu.
Existenţa vinovăţiei celui ce a cauzat prejudiciul, constă în intenţia, neglijenţa sau imprudenţa cu care a acţionat şi pentru ca răspunderea celui ce a cauzat prejudiciul să fie angajată nu este suficient să fi existat o faptă ilicită aflată în raport de cauzalitate cu prejudiciul produs, ci este necesar ca această faptă să fie imputabilă autorului ei, adică autorul să fi avut o vină atunci când a săvârşit-o, să fi acţionat deci cu vinovăţie.
în speţa de faţă nu există o consecinţă a abaterii săvârşite, în sensul de rezultat negativ al săvârşirii unei fapte ilicite de către contestatoare, prin încălcarea sau vătămarea unor drepturi. Nu există fapta sa ilicită, ca element esenţial şi necesar al răspunderii patrimoniale, deoarece nu a adus atingere drepturilor sau intereselor şi nu a provocat vreo vătămare nimănui. Nu poate fi reţinută în sarcina sa nici o faptă culpabila, întrucât nu a fost săvârşită.
în cercetarea prealabilă a abaterii disciplinare trebuie obligatoriu să se ţină cont de comportamentul salariatului în mod general, la serviciu şi nu numai în anumite situaţii pe care angaj atomi le consideră că îi sunt favorabile pentru a desface contracte individuale de muncă, în mod abuziv şi fără un temei legal, aşa cum este cazul în speţa de faţă.
Pe aceste aspecte instanţa de fond nu s-a pronunţat, nici măcar nu a reţinut ca apărare (fie a ignorat , fie nu a observat) că pe primul trimestru al anului 2013 bugetul de venituri şi cheltuieli a fost întocmit în baza actelor adiţionale la contractele încheiate în anul 2012, acte valabile până în aprilie 2013.
A sesizat instanţei de fond că, prin întâmpinarea depusă intimatul a încercat să inducă instanţa în eroare şi a precizat că nu a întocmit bilanţul pe trim. II al anului 2013.
Aşa cum a arătat afirmaţia este falsă deoarece la data de 16.07.2013 a întocmit şi depus la DSP Dolj bilanţul pe trim. II. De asemenea aliniatul nu are sens deoarece în prima parte se afirmă că nu a întocmit bilanţul pe trim. al II-lea(în fapt l-a făcut şi depus la DSP Dolj), iar în partea a doua se precizează că nu a întocmit BVC pe perioada aprilie-decembrie 2013, iar bilanţul contabil şi bugetul de venituri şi cheltuieli (BVC) sunt două noţiuni financiar-contabile total diferite.
După cum a specificat şi în contestaţie, Normele metodologice pentru elaborarea
B.V.C. la unităţile sanitare se regăsesc în Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 1043/16.07.2010. Conform art.2 lit. b) în capitolul de venituri al B.V.C. se evidenţiază valoarea contractelor de furnizare de servicii medicale cu operatorii economici. De asemenea, potrivit cap.3 alin. 7) bugetul de venituri şi cheltuieli va fi însoţit de o notă de prezentare a bugetului unităţii sanitare care va cuprinde enumerarea surselor de venituri şi a sumelor corespunzătoare fiecărei surse de venit (adică o listă cu toate contractele încheiate şi cu sumele fiecărui contract evidenţiate).
Pentru întocmirea şi depunerea B.V.C. nu exista un termen limită, totul depinzând de data când spitalele şi celelalte unităţi sanitare scoteau la licitaţie sau organizau selecţia de oferte pentru service aparatură medicală.
Arătând cele de mai sus se poate observa că un BVC se poate întocmi doar arunci când se cunosc toate veniturile, iar aceste venituri se regăsesc în contractele pe care C.J.A.M. Dolj le-a încheiat cu diferite unităţi sanitare.
Semnarea acestor contracte se face în funcţie de perioada când unităţile sanitare scot la licitaţie service-ul şi întreţinerea aparaturii medicale, astfel că termenul limită de întocmire a BVC-ului este atunci când toate contractele sunt încheiate.
Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 1043/16.07.2010 şi Normele metodologice ale acestuia reprezintă cadrul legal de întocmire a BVC-ului pentru unităţile sanitare, iar intimatul, nu face referire la niciun articol din prezentul ordin în care să specifice ce înseamnă „elaborarea la timp” şi care este termenul limită din Normele metodologice pentru întocmirea acestui buget.
De asemenea se afirmă, că în contestaţie a inserat un tabel în care a arătat că pe anii 2010, 2011, 2012 BVC-ul a fost depus în diferite luni ale anului, cel din anul 2011 fiind depus în luna iunie. Intimatul trage concluzia că luna iunie în care s-a depus BVC-ul ar fi data limită până la care ar fi trebuit întocmit şi depus BVC-ul. Această concluzie a intimatului este inexactă deoarece prin acel tabel a vrut să arate că în anii anteriori BVC-ul s-a depus la data când se semnaseră toate contractele şi ca atare avea toate veniturile necesare elaborării BVC-ului.
Intimatul afirmă că nu a întocmit la timp BVC-ul pe lunile aprilie-decembrie- 2013 şi ca acest lucru constituie abatere gravă, dar cum s-ar fi putut întocmi acest buget de venituri şi cheltuieli dacă unitatea nu avea toate veniturile cunoscute, astfel că a luat măsura desfacerii contractului fără să ţină seama că BVC-ul trebuia întocmit în baza Ordinului MS. nr. 1043/16.07.2010 şi a normelor metodologice ale acestuia şi nu pe baza Legii nr. 500/2002 care este legea cadru, aşa încât punctul 1 din întâmpinare este nefondat şi nu reprezintă un motiv pentru desfacerea contractului.
Conform art. 2 din Ordinul de înfiinţare nr. 1185/2003 al Ministerului Sănătăţii „Centrele judeţene de aparatura medicala sunt unităţi sanitare cu personalitate juridică în subordinea direcţiilor de sănătate publică şi funcţionează pe principiul autogestiunii, finanţarea realizându-se integral din venituri extrabugetare.”
Că intimatul, la care a deţinut funcţia de contabil şef, a fost înfiinţat în baza Ordinului Ministerului Sănătăţii nr. 1185/17.12.2003 ca unitate sanitară cu personabtate juridică în subordinea Direcţiei de Sănătate Publică Dolj şi funcţionează pe principiul autogestiunii cu finanţare extrabugetară (art. 2).
Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 1185/17.12.2003, art. 2 prevede că: „Centrele judeţene de aparatură medicală sunt unităţi sanitare cu personabtate juridică în subordinea direcţiilor de sănătate pubbcă şi funcţionează pe principiul autogestiunn, finanţarea realizându-se integral din venituri extrabugetare.”
Eronat a încercat intimatul, în totală necunoştinţă de cauză, să se stabilească, pentru a acoperi lipsa din decizie a termenului de depunere a BVC-ului, ce bpseşte din decizia de concediere, un termen de depunere a bugetului invocându-se Legea finanţelor publice nr. 500/2002, text de lege neapbcabil în cazul intimatului CJAM Dolj.
Instanţa nu a analizat dacă acest text de lege se apbcă în speţă.
Articolul la care se face referire se apbcă altor categorii de instituţii:
Art. 6. - (1) Bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetele instituţiilor pubbce autonome, bugetele creditelor externe contractate sau garantate de stat, bugetele fondurilor externe nerambursabile, bugetul trezoreriei statului şi bugetele instituţiilor pubbce se aproba astfel:
a) bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat bugetele fondurilor speciale, bugetele creditelor externe contractate sau garantate de stat şi bugetele fondurilor externe nerambursabile, prin lege:
b) bugetele instituţiilor pubbce autonome, de. către organele abilitate în acest scop prin
legi speciale;
c) bugetele centralizate ale instituţiilor pubbce finanţate parţial de la bugetele prevăzute la bt. a) prin lege, ca anexe la bugetele ordonatorilor principali de credite, detabate la nivel de capitol şi de tuluri de cheltuieli; aprobarea bugetelor pe instituţii şi detaberea acestora la nivel de subcapitol şi paragraf precum şi la nivel de articol şi alineat se realizează de ordonatorul principal de credite, în termenul prevăzut la alin. (2). (literă modificată prin art. I pct. 26 din Legea nr. 270/2015, în vigoare de la 21 octombrie 2013)
d) bugetele instituţiilor publice finanţate integral din bugetele prevăzute la lit. a), de către ordonatorul de credite ierarhic superior al acestora;
e) bugetele instituţiilor publice care se finanţează integral din venituri proprii, de către organul de conducere al instituţiei publice şi cu acordul ordonatorului de credite ierarhic superior;
f) bugetul trezoreriei statului, prin hotărâre a Guvernului.
(2) Bugetele prevăzute la alin. (1) lit. d) şi c) se aprobă în termen de 15 zile de la data publicării legii bugetare anuale sau a legii de rectificare în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Normele metodologice pentru elaborarea B.V.C. la unităţile sanitare se regăsesc în Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 1043/16.07.2010 şi conform art. 2 lit. b) în capitolul de venituri al B.V.C se evidenţiază valoarea, contractelor de furnizare de servicii medicale cu operatorii economici. De asemenea, cap. 3 alin. 7) cuprinde Bugetul de venituri şi cheltuieli va fi însoţit de o notă de prezentare a bugetului unităţii sanitare care va cuprinde enumerarea surselor de venituri şi a sumelor corespunzătoare fiecărei surse de venit (adică o listă cu toate contractele încheiate şi cu sumele fiecărui contract evidenţiate).
Pentru întocmirea şi depunerea B.V.C. nu există un termen limită, totul depinzând, de data când spitalele şi celelalte unităţi sanitare scoteau la licitaţie sau organizau selecţia de oferte pentru service aparatură medicală, astfel că un BVC se poate întocmi doar atunci când se cunosc toate veniturile.
Aceste venituri se regăsesc în contractele pe care C.J.A.M. Dolj le-a încheiat cu diferite unităţi sanitare, iar semnarea acestor contracte se face în funcţie de perioada când unităţile sanitare scot la licitaţie service-ul şi întreţinerea aparaturii medicale, aşa încât termenul limită de întocmire a BVC-ului este atunci când toate contractele sunt încheiate.
Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 1043/16.07.2010 şi normele metodologice ale acestuia reprezintă cadrul legal de întocmire a BVC-ului pentru unităţile sanitare. Intimatul, nu face referire la niciun articol din prezentul ordin în care să specifice ce înseamnă „elaborarea la timp" şi care este termenul limită din Normele metodologice pentru întocmirea acestui buget.
Instanţa nici nu a analizat apărarea contestatoarei, reţinând că intimata C.J.A.M. Dolj a fost înfiinţată în anul 2001 şi în perioada 2001-2013 în B.V.C. al unităţii au fost prevăzute cheltuieli de protocol, astfel că aceste cheltuieli propuse de unitate au fost aprobate de fiecare data de Direcţia de Sănătate Publică Dolj fără a solicita un normativ de cheltuieli ataşat bugetului, unitatea având finanţare integrală din venituri proprii extrabugetare.
în anul 2003 a fost publicată Legea nr. 188/2003 privind aprobarea OUG nr. 130/2002 pentru modificarea alin. (6) şi (7) ale art. 5 din O.G. nr.80/2001 - privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autorităţile administraţiei publice şi instituţii publice. Ordonanţa nr.80/2001 modificată, la art. 1 pct. 4 prevede: „Instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii pot stabili normative proprii de cheltuieli de natura celor care fac obiectul prezentei ordonanţe, cu aprobarea ordonatorului principul de credite".
Conform art. 2 din Ordinul de înfiinţare 1185/2003 al Ministerului Sănătăţii „Centrele judeţene de aparatură medicală sunt unităţi sanitare cu personalitate juridică în subordinea direcţiilor de sănătate publică şi funcţionează pe principiul autogestiunii, finanţarea realizându-se integral din venituri extrabugetare.
Conform acestui articol ordonatorul principal de credite al C.J.A.M. Dolj este Direcţia de Sănătate Publică, cea care aprobă B.V.C.-ul unităţii şi nu Ministerul Sănătăţii cum eronat a fost menţionat în decizia nr.47/13.11.2013 de desfacere a contractului individual de muncă.
Referitor la cheltuielile de protocol din anul 2013, acestea au fost incluse în BVC întocmit pe primul trimestru al anului 2013, care a fost aprobat la nivelul unităţii de director, iar din partea organului ierarhic superior a fost semnat de directorul economic şi de directorul general al DSP. în perioada cât a fost contabil şef al CJAM Dolj s-au făcut auditori din partea D.S.P. privind activitatea economică a unităţii şi niciodată nu au existat sesizări cu privire la cheltuielile prevăzute în B.V.C. inclusiv cele de protocol, iar ultimul audit ce s-a făcut la nivelul unităţi a fost în 2013 .
La momentul desfacerii contractului individual de muncă nu a existat un raport al auditului definitivat, ci numai o notă în care se recomanda unităţii ca pe viitor să-şi întocmească un normativ propriu de cheltuieli, iar cheltuielile făcute nu sunt de imputat şi această notă i-a fost adusă la cunoştinţă în timpul cercetării disciplinare, fiind depusă la dosar de către intimat.
în Ordonanţa nr. 80/2001 modificată la art. 1 pct. 4 se arată că „Instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii pot stabili normative proprii de cheltuieli" şi nu prevede obligaţia unităţii de a face normative proprii.
Arătând că cheltuielile de protocol efectuate au fost aprobate atât la nivel de unitate cât şi la nivelul Direcţiei de Sănătate Publică Dolj şi că auditurile (organe de verificare şi control al D.S.P.-ului nu au făcut sesizări cu privire la cheltuielile aprobate consideră că acest punct din decizia 47/2013 este neîntemeiat.
Pe lângă faptul că, aşa cum a arătat nu exista o obligaţie expresă în sarcina sa de a elabora un normativ de cheltuieli - în plus nu există nici un prejudiciu în lipsa acestui normativ.
Aşa cum a mai arătat, existenţa unui prejudiciu, este un element esenţial al răspunderii care constă în efectul negativ suferit de o anumită persoană (fizică sau juridică), ca urmare a faptei ilicite săvârşită de o altă persoană.
Existenţa unei fapte ilicite, este definită în literatura de specialitate ca "fiind orice faptă prin care încălcându-se normele dreptului obiectiv sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparţinând unei persoane"(fizice sau juridice).
Atât timp cât cheltuielile de protocol au fost introduse în BVC şi acesta a fost aprobat de directorul unităţii, de directorul general şi directorul economic al DSP Dolj , cât şi în urma auditurilor anterioare care nu au semnalat nicio cheltuială eronată , sau care trebuia făcută în baza unui normativ , (legea nu prevedea obligaţia de a face normative proprii) şi nici existenţa unui prejudiciu adus unităţii, astfel că abaterea gravă la care face referire intimatul şi motivarea instanţei este nefondată.
Cu privire la faptul că nu a efectuat niciun demers pentru recuperarea debitelor restante în perioada 15.05.2013 - 15.07.2013 pentru serviciile prestate de C.J.A.M. Dolj către beneficiarii enumeraţi în decizia de concediere a arătat că instanţa a preluat elemente legate de starea de fapt curentă în cadrul intimatului şi nu a analizat apărarea contestatoarei legată de faptul că referitor la aceasta presupusă faptă se citează, în art. 3, faptul ca răspunde de încasarea drepturilor băneşti, ceea ce este cu totul altceva decât recuperarea debitelor restante în perioada 15.05-15.07.2013.
Debitele au la bază contracte şi executarea acestora nu tine de serviciul contabilitate, ci de cel juridic deoarece ar presupune notificări, executări silite, etc.
în realitate, datorită problemelor financiare cu care se confruntă sistemul de sănătate, spitalele înregistrează restanţe la plata facturilor către furnizori şi unele dintre aceste plaţi întârzie extrem de mult (a se vedea plata facturilor către furnizorii de medicamente care întârzie până la 9 luni de la emiterea acestora).
Pentru încasarea drepturilor băneşti (punctul 3 din fişa postului la care face referire intimatul) a luat măsurile ce se cuveneau , delegând personalul care răspunde punctual pentru fiecare contract, deci obligaţia sa de a se ocupa de încasarea drepturilor băneşti a fost îndeplinită.
în cazul unităţii la care a fost contabil şef, a întâmpinat greutăţi la încasarea contravalorii serviciilor efectuate, în special de la spitale, tocmai datorită subfinanţării sistemului sanitar şi conform clauzelor contractuale prevăzute între Centrul Judeţean de
Aparatură Medicală Dolj (C.J.A.M. Dolj) şi spitale, sunt prevăzute penalităţi de întârziere, iar facturarea acestor penalităţi de întârziere nu rezolvă încasarea la timp a facturilor emise. Nicio altă măsura luată nu ar fi condus la încasarea la timp a facturilor emise.
Cu toate acestea, pentru ca salariile să fie plătite la timp, conducerea unităţii lua legătura telefonic săptămânal cu directorii spitalelor şi de multe ori chiar personal, pentru a fi puşi într-o ordine prioritară la plata facturilor către C.J.A.M. Dolj.
Chiar şi aşa, cu toate intervenţiile făcute în acest mod facturile emise către spitale au fost încasate cu un decalaj de 1-5 luni, de multe ori depăşindu-se şi acest termen.
La data când a fost demisă din funcţia de contabil şef, unitatea era cu salariile la zi, iar cele două luni cu facturi neîncasate care apar în decizia nr. 47/13.11.2013 se încadrează în limita de plată „obişnuita" a spitalelor către furnizori. De altfel prin neîncasarea acestor facturi nu înseamnă că nu s-au făcut obişnuitele demersuri pentru încasarea acestor sume şi nici că s-a produs vreun prejudiciu unităţii şi aceste sume au fost încasate în lunile imediat următoare.
Din anul 2001 şi până în 2013 - perioadă cât a deţinut funcţia de contabil niciodată nu s-au făcut somaţii sau notificări pentru încasarea facturilor, ci numai interveniţii telefonice cu discuţii amiabile, sau întâlniri cu directorii economici şi managerii spitalelor, iar conducerea
C.J.A.M.-ului Dolj a considerat că somaţiile şi notificările către spitale ar fi fost ultima soluţie.
Această măsura ar fi fost luată doar în situaţia extremă, când unitatea nu ar fi putut să asigure fondul de salarii, iar termenul de încasare al facturilor ar fi depăşit termenul „obişnuit" de până atunci (1-5 luni).
Demersurile care le-a considerat necesare pentru încasarea drepturilor băneşti de la unităţile care au întârziat cu plata facturilor din lunile mai şi iunie 2013 , au fost făcute pe cale amiabilă prin discuţii telefonice cu directorii economici de la spitalele sus menţionate şi prin întâlniri cu managerii unităţilor sanitare.
Intimatul a invocat faptul că nu a făcut demersuri (notificări, somaţii) pentru recuperarea acestor drepturi, dar niciun act normativ nu prevede că prin demersuri se înţelege doar notificări şi somaţii şi nu cele alese pentru recuperarea banilor de la unităţile sanitare.
Faptul că atunci când a fost demisă din funcţia de contabil şef, unitatea era cu salariile la zi şi pe beneficiu, cu facturi neîncasate pe două luni, dar încasate în lunile imediat următoare , într-un sistem sanitar subfinanţat consideră că punctul 2 lit. c) din decizia 47/13.11.2013 ,nu poate fi considerată o abatere grava care să conducă la desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.
Instanţa nu a analizat nici cu privire la cea de-a treia presupusă abatere dacă sunt întrunite prevederile legale pentru a putea fi angajată răspunderea în sarcina sa, arătând că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile legale.
în speţa de faţă nu există o consecinţă a abaterii săvârşite, în sensul de rezultat negativ al săvârşirii unei fapte ilicite de către apelant, prin încălcarea, sau vătămarea unor drepturi. Nu există fapta sa ilicită, ca element esenţial şi necesar al răspunderii patrimoniale, deoarece nu a adus atingere drepturilor sau intereselor şi nu a provocat vreo vătămare nimănui şi nu poate fi reţinută în sarcina sa nici o faptă culpabilă, întrucât nu a săvârşit-o.
De asemenea, sancţiunile disciplinare se aplică ţinând cont de criteriile amintite.
Din motivarea deciziei pe care o contestă nu rezultă că aceasta a fost emisă în funcţie de criteriile menţionate, motivat de faptul că aşa cum prevede art. 248 din Codul muncii (1).
Prin urmare desfacerea contractului disciplinar de muncă survine după ce anterior salariatului i s-au aplicat şi alte sancţiuni disciplinare ori, în cazul în care abaterea disciplinară săvârşită este foarte gravă şi cu consecinţe iremediabile.
Din cuprinsul Regulamentului Intern, Contractului Colectiv de muncă de la nivelul societăţii nu rezultă că ar fi săvârşit vreo faptă care să fie sancţionată cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, iar legat de această presupusă abatere, a arătat că se citează, la punctul 3, faptul că răspunde de încasarea drepturilor băneşti, ceea ce este cu totul altceva decât recuperarea debitelor restante în perioada 15.05-15.07.21013.
în consecinţă, nu a săvârşit nici o faptă care să încalce prevederile contractului colectiv de muncă 2011-2013, Regulamentul intern şi care să constituie abatere disciplinară atât de gravă încât să ducă la desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.
De asemenea, ultimul calificativ care i s-a acordat a fost unul maxim (calificativ dat de actuala conducere a CJ.A.M.-ului), neexistând nemulţumiri legate de activitatea sa.
Cu privire la condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească decizia de sancţionare, a arătat că descrierea faptelor care ar constitui abatere disciplinare nu a fost făcută în conformitate cu prevederile legale. Astfel potrivit deciziei nr.28/R/2007 a Curţii de Apel Galaţi-secţia conflicte de muncă se apreciază că "Privind menţiunea de la litera a, în decizie trebuie descrisă în concret fapta pentru care a fost sancţionat cel în cauză.
Descrierea presupune menţionarea aspectelor care o individualizează: în ce constă, modalitatea în care s-a comis, în raport cu care să se poată verifica temeinicia celor reţinute în sarcina salariatului, data de la care a fost săvârşită, pentru a se putea verifica dacă sancţiunea a fost aplicată în termen".
După cum se poate observa în decizia contestată nu se face nici o referire la data la care au fost săvârşite ipoteticele abateri, nu se face referire la împrejurările în care au fost săvârşite faptele.
în sensul celor de mai sus, învederează instanţei că prin decizia nr. 2068/01.04.2009 a Curţii de Apel Bucureşti se arată că " Data săvârşirii faptei constituie un clement esenţial ce trebuie precizat în cuprinsul descrierii faptei, întrucât în raport de această dara, judecătorul poate verifica dacă angajatorul a respectat dispoziţiile referitoare la termenul de prescripţie a aplicării sancţiunii disciplinare a salariatului, care începe să curgă de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei". Totodată aceeaşi instanţă consideră că "Angajatorul nu poate invoca în faţa instanţei de judecată alte motive de fapt sau de drept decât cele prevăzute în decizia de concediere; lipsa unor menţiuni obligatorii pe care aceasta trebuie să le cuprindă nu poate fi complinită prin alte acte anterioare, concomitente sau ulterioare întocmirii deciziei de concediere sau prin apărări făcute în faţa instanţei."
De asemenea, prin decizia nr. 1459/15.10.2008 a Curţii de Apel Târgu Mureş se arată că „Curtea constată că prima instanţă a aplicat în mod corect dispoziţiile legale incidente, observându-se că, într-adevăr decizia de sancţionare disciplinară a reclamantei este lovită de nulitate absolută deoarece nu prevede data săvârşirii faptei, prin urmare aceasta nu este descrisă sub aspect temporal..."
De asemenea decizia nr. 29/31.10.2012 este lovita de nulitate, întrucât din cuprinsul acesteia nu rezultă motivele pentru care au fost înlăturate susţinerile sau apărările verbale sau scrise ale apelantei în efectuarea cercetării disciplinare prealabile, astfel nefiind respectate întocmai prevederile art. 252 alin.(2) din Codul muncii.
Pentru considerentele mai sus arătate a solicitat anularea în integralitate a deciziei contestate şi pe cale de consecinţă reintegrarea pe postul deţinut anterior concedierii şi obligarea intimatei la plata drepturilor salariale indexate, majorate şi reactualizate şi a celorlalte drepturi salariale de care ar fi beneficia de la momentul desfacerii contractului individual de muncă şi până la plata efectivă a drepturilor.
Cu privire la aplicarea unei alte sancţiuni disciplinare a arătat că instanţa judecătorească în cazul în care soluţionează contestaţiile introduse împotriva desfacerii contractului individual de muncă, are deopotrivă, caracterul unor instanţe disciplinare învestite cu judecarea abaterii săvârşite în raport de care i s-a aplicat sancţiunea contestată.
Recunoscând organelor de jurisdicţie a muncii un astfel de caracter, urmează a li se recunoaşte implicit, în realizarea scopului legii, dreptul de a aplica ele însele o sancţiune prin înlocuirea celei iniţiale, ori de câte ori se constata că sancţiunea aplicată este prea severă faţă de abaterea săvârşită, dar care nu poate rămâne nesancţionată.
în motivarea acestei soluţii prin Decizia nr. 60/1978 a Tribunalului Suprem se arăta că:
"Nici un text de lege nu interzice acest drept organelor respective, situaţie în care urmează a se aplica dispoziţiile de drept comun ale legislaţiei civile, care întregesc pe cele ale Codului muncii. Potrivit acestor dispoziţii în situaţia în care se admite sancţiunea sau calea de atac exercitată, singura interdicţie impusă de organele de judecată - de fond şi de control judiciar - din punct de vedere ce interesează problema de faţă, este de a nu crea petiţionarului o situaţie mai grea decât aceea pe care a avut-o înainte de a introduce acţiunea sau a declanşa calea de atac".
Instanţa poate să înlocuiască sancţiunea cu o alta mai uşoară dacă apreciază că este prea aspră faţă de gravitatea faptei, de împrejurările în care a fost săvârşită, de gardul de vinovăţie al salariatului, precum şi de faptul că acesta nu a mai avut alte abateri. Prin decizia nr. 372/R/CM/2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, instanţa a considerat că "fapta săvârşită prin caracterul său uman, nu este dintre acelea care să fi produs angajatorului o grava disfuncţionalitate în activitatea sa şi care să conducă la imposibilitatea continuării relaţiilor de muncă."
în fond, nu instanţa judecătoreasca este cea care aplică sancţiunea disciplinară (mai uşoară), ci investită fiind, prin contestaţia salariatului, instanţa doar modifică în parte decizia în litigiu (înlocuind sancţiunea aplicată prin alta mai uşoară), reţinând că, parţial, sub aspectul individualizării, respectiv al dozării sancţiunii, decizia contestată este nelegală prin aplicarea unei sancţiuni mai severe, în raport cu legea, care stabileşte, imperativ criteriile pe care angaj atomi trebuie să le aibă în vedere cumulativ la stabilirea sancţiunii disciplinare.
Pentru toate aceste considerente mai sus menţionate a solicitat în principal, în rejudecare, anularea în integralitate a deciziei contestate şi pe cale de consecinţă reintegrarea contestatoarei pe postul deţinut anterior concedierii şi obligarea intimatei la plata drepturilor salariate indexate, majorate şi reactualizate şi a celorlalte drepturi salariale de care ar fi beneficiat, de la momentul desfacerii contractului individual de muncă şi până la plata electivă a drepturilor.
în subsidiar, în cazul în care se va respinge primul capăt de cerere să se dispună aplicarea unei alte sancţiuni disciplinare şi pe cale de consecinţă reintegrarea pe postul deţinut anterior concedierii şi obligarea intimatei la plata drepturilor salariate indexate, majorate şi actualizate şi a celorlalte drepturi salariate de care a fi beneficiat, de la momentul desfacerii contractului individual de muncă şi până la plata efectivă a drepturilor.
în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, a solicitat obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest demers judiciar.
în drept, a invocat art. 247, 250, 251, 268 din Legea 53/2003-Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare; art. 476 şi următoarele Cod procedură civilă.
Ca temei de drept, pentru capătul subsidiar de cerere, a invocat Decizia nr. 11 în dosarul nr.8/2013 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care s-au admis recursurile în interesul legii formulate de Colegiul conducere al Curţii de Apel Bucureşti şi de procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 252 alin. (5) raportat la art. 250 din Codul muncii, a stabilit că instanţa competentă să soluţioneze contestaţia salariatului împotriva sancţiunii disciplinare aplicate de către angajator, constatând că aceasta este greşit individualizată, o poate înlocui cu altă sancţiune disciplinară.
Intimatul pârât CENTRUL JUDEŢEAN DE APARATURĂ MEDICALĂ a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului ca nefondat, arătând că eronat contestatoarea a făcut trimitere la condiţiile răspunderii patrimoniale, deşi în speţă sunt în discuţie aspectele privind cumulul de abateri disciplinare, fiind suficientă o abatere gravă.
Apelul este fondat.
Curtea, analizând sentinţa prin prisma criticilor invocate în apel, a apărărilor formulate, a dispoziţiilor legale aplicabile în cauză şi în conformitate cu dispoziţiile art. 480
Cod procedură civilă, constată că este fondat apelul contestatoarei, pentru următoarele considerente:
Astfel, sunt întemeiate criticile acesteia privind împrejurarea că în cauza de faţă nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare aşa cum sunt acestea reglementate potrivit art.247 alin.(2) Codul muncii.
în acest sens, în doctrină şi jurisprudenţă s-a statuat constant că o “Concediere disciplinară trebuie să constituie o măsură extremă numai dacă din examinarea tuturor elementelor faptei rezultă imposibilitatea continuării raporturilor juridice de muncă prin menţinerea contractului individual de muncă. “
Textul art.61 lit.a) din Codul muncii trebuie coroborat cu art.264 alin.(l) lit.e) din acelaşi cod, potrivit căruia printre sancţiunile disciplinare pe care le poate aplica angajatorul se numără şi desfacerea disciplinară a contractului.
Cele două texte trebuie privite în corelaţie indisolubilă, pentru că după ce s-a stabilit că salariatul a săvârşit o abatere disciplinară, aceasta fiind prima cerinţă a aplicării sancţiunii concedierii disciplinare, este necesar ca abaterea să fie gravă sau să aibă caracter de repetabilitate, aceasta fiind cea de a doua cerinţă, ceea ce înseamnă că nu orice abatere disciplinară atrage concedierea colectivă.
Sancţiunea concedierii disciplinare, cea mai gravă pe scara ierarhică a sancţiunilor prevăzute de legislaţia muncii prin consecinţele pe care le atrage, intervine numai în cazul în care sunt îndeplinite aceste condiţii.
Codul muncii nu defineşte şi nu enumeră abaterile grave, dar ele pot fi stabilite prin contractele colective de muncă sau regulamentele interne; o atare calificare va fi făcută de la caz la caz, de angajator.
Gravitatea abaterii trebuie apreciată în urma analizării detaliate a tuturor elementelor sale, a împrejurărilor de fapt în care a fost comisă, a consecinţelor ei precum şi a circumstanţelor personale ale autorului ei (gradul de vinovăţie, comportarea generală la serviciu, eventualele sancţiuni suferite anterior).
Contractele colective de muncă pot stabili ce anume fapte constituie abateri grave.
De asemenea, în temeiul art.242 lit.f) din Codul muncii, este obligatoriu ca regulamentul intern să cuprindă “abaterile disciplinare şi sancţiunile aplicabile “.
O categorie de asemenea abateri, o constituie, abaterile grave.
Calificarea ca gravă a unei singure fapte trebuie să se facă în funcţie de rezultatele ei nocive şi în raport cu pregătirea şi experienţa salariatului respectiv.
în acelaşi timp, numai fapta săvârşită cu vinovăţie - şi aceasta de o anumită gravitate -justifică desfacerea contractului, aşa cum constant au statuat instanţele judecătoreşti.
Angajatorul poate dispune concedierea şi pentru abateri repetate. Astfel, concedierea este posibilă în cazul săvârşirii a cel puţin două abateri.
Prin ipoteză, este vorba despre abateri lipsite de o mare gravitate, astfel măsura respectivă ar fi posibilă chiar în absenţa caracterului repetat al faptei.
Ceea ce interesează nu este numărul abaterilor disciplinare, ci voinţa constantă a salariatului de a încălca obligaţiile de serviciu.
Esenţial în aprecierea gravităţii conduitei culpabile, atunci când faptele sunt repetate, este atitudinea psihică a persoanei, perseverenţa ei - cu vinovăţie - în săvârşirea abaterilor. Acestea nu trebuie neapărat să fie identice, de aceeaşi specie, ci acelaşi gen, să constituie încălcări ale obligaţiilor de muncă şi ale normelor de comportare.
Chiar dacă fiecare dintre abaterile anterioare nu a avut caracter grav (şi fiind sancţionat disciplinar nu a intervenit radierea disciplinară), săvârşirea unei noi abateri ulterioare (a doua sau o altă a treia etc.) poate să le confere tuturor abaterilor - luate în întregimea lor - gravitatea care să impună concedierea disciplinară.
Aşadar, nu ultima abatere devine gravă deoarece s-au săvârşit anterior şi alte abateri, ci toate laolaltă, devin (sunt) grave, deoarece pun în evidenţă persistenţa salariatului într-o conduită reprobabilă.
Nu este exclusă luarea în considerare şi a unor fapte anterioare, care au fost sancţionate şi nu au fost radiate disciplinar, sub condiţia de a se fi săvârşit noua abatere disciplinară; tot astfel pot fi avute în vedere fapte anterioare, nesancţionate încă, dacă nu a intervenit prescripţia răspunderii disciplinare.
Revenind la speţa de faţă, Curtea constată că eronat prima instanţă a reţinut gravitatea sporită a celor trei fapte şi a examinat existenţa a acestora şi a elementelor constitutive prin prisma gravităţii şi a consecinţelor potenţiale.
în acest sens, a apreciat că atât neelaborarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2013, cât şi efectuarea de cheltuieli fără a avea un normativ propriu aprobat de Ministerul Sănătăţii pentru perioada 15.05.2013-15.07.2013 şi neefectuarea niciunui demers pentru recuperarea debitelor restante în aceeaşi perioadă pentru serviciile prestate de intimate pentru beneficiarii săi reprezintă abateri grave potrivit legislaţiei muncii, nefiind posibilă nici aplicarea altei sancţiuni mai uşoare, cum a solicitat apelanta în subsidiar.
Acest raţionament folosit de către prima instanţă nu est corect, echitabil, în condiţiile în care angajatorul nu a făcut dovada afirmaţiilor aduse şi nici a vinovăţiei cu care a acţionat angajatul său.
Din acest punct de vedere se poate observa că potrivit art. 272 din Codul muncii „Sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfăţişare”.
De aceea, se reţine că nu se putea forma convingerea instanţei cu privire la abaterile grave reţinute în sarcina apelantei contestatoare numai în temeiul unui referat întocmit de către contabilul şef al angajatorului şi a procesului verbal al comisiei de cercetare disciplinară prealabilă, fără existenţa altor înscrisuri doveditoare relevante în susţinerea afirmaţiilor imputate şi a vinovăţiei fostului angajat.
Se poate observa cu privire la acest aspect că, referatul a fost înregistrat sub nr.1594/06.11.2013, procesul verbal al comisiei de cercetare este din data de 11.11.2013 (fila 39 dosar fond), moment la care a fost luată şi nota explicativă apelantei contestatoare, fără ca în dovedirea celor reţinute prin decizia contestată să fie depuse înscrisuri care să justifice cele susţinute de către intimat.
Nu este suficientă susţinerea făcută de acesta în dovedirea caracterului de repetabilitate al faptelor imputate, cu privire la împrejurarea că se află în afara termenului de prescripţie de 6 luni prevăzut de art.252 alin.(l) Codul muncii pentru abaterile anterioare, în condiţiile în care nu s-au depus înscrisuri relevante în susţinerea celor afirmate.
în acest sens, se reţine că intimatul în justificarea abaterilor care au făcut obiectul cercetării disciplinare a avut în vedere numai raportul de audit intern al Direcţiei de Sănătate Publică Dolj în urma verificărilor efectuate în perioada septembrie-noiembrie 2013 (filele 14,28-29 dosar fond), prin care se recomanda elaborarea normativelor proprii de cheltuieli de natura celor care fac obiectul O.G.nr.80/2001 şi înaintarea lor către Ministerul Sănătăţii pentru aprobare.
în lipsa altor înscrisuri relevante, angajatorul nu a făcut dovada abaterilor grave şi repetate cu privire la faptele reţinute în sarcina apelantei, întrucât prin decizia de sancţionare se face referire la neelaborarea bugetului de venituri şi cheltuieli pentru anul 2013, iar în convocarea comisiei de cercetare disciplinară se solicită explicaţii privind perioada aprilie-decembrie 2013.
în consecinţă, nu se poate reţine că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale abaterilor disciplinare reţinute ca fiind săvârşite cu vinovăţie de către apelantă pentru ca aceasta să răspundă disciplinar.
Potrivit Normelor Metodologice din 16 iulie 2010 pentru elaborarea bugetului de venituri şi cheltuieli ale spitalelor publice aprobate prin Ordinul Ministerului Sănătăţii nr.1043/2010 aplicabile şi intimatului, pct. 2.2. „(l)în etapa de elaborare a bugetului de venituri şi cheltuieli comitetul director trebuie să analizeze resursele posibile şi cheltuielile necesare, reflectate într-un proiect de buget fundamentat pe principalii indicatori fizici: volumul serviciilor medicale ce urmează a fi furnizate, alte resurse, dezvoltarea/restructurarea unor activităţi, după caz. (2)Proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli se elaborează de către comitetul director pe baza propunerilor prezentate de conducătorii secţiilor şi compartimentelor din structura spitalului, având în vedere:
a) estimarea veniturilor ce urmează a se realiza din activitatea de furnizare a serviciilor medicale, alte prestaţii şi activităţi;
b) cheltuielile necesare şi priorităţile stabilite pentru activitatea de acordare a asistenţei medicale şi alte activităţi;
c) realizarea echilibrului financiar între veniturile şi cheltuielile cuprinse în proiectul de buget.
Propunerile prezentate sunt centralizate de către compartimentul financiar-contabil al spitalului”.
De asemenea la pct.3.5 din aceleaşi norme se arată că: “Proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli se definitivează după semnarea contractului de furnizare de servicii medicale cu casa de asigurări de sănătate.
(6) Proiectul bugetului spitalului public, precum şi bugetele secţiilor şi compartimentelor spitalului se prezintă, pentru avizare, consiliului de administraţie al spitalului.
(7) Bugetul de venituri şi cheltuieli se aprobă de ordonatorul de credite ierarhic superior, la propunerea managerului. Bugetul de venituri şi cheltuieli va fi însoţit de o notă de prezentare a bugetului spitalului care va cuprinde enumerarea surselor de venituri şi a sumelor corespunzătoare fiecărei surse de venit, precum şi măsurile preconizate de spital pentru încadrarea cheltuielilor în prevederile bugetare de cheltuieli şi în nivelul veniturilor estimate a fi realizate. în cazul existenţei unor obligaţii către furnizori la data întocmirii bugetului de venituri şi cheltuieli, acestea vor fi evidenţiate separat, stabilindu-se posibilităţile şi intervalul în care vor fi achitate”.
Cu atât mai mult, faptele pentru care s-a dispus sancţionarea disciplinară a apelantei sunt descrise la mod general, fără a se arăta în ce a constat efectiv neîndeplinirea sarcinilor de serviciu ale acesteia şi care îi revin potrivit fişei postului (fila 3-31 dosar fond), pentru ca în raport de aceste aspecte şi înscrisurile doveditoare relevante să se poată evidenţia culpa sau intenţia manifestată de apelantă în acţiunile sau omisiunile acesteia.
De aceea, se înlătură ca neîntemeiate susţinerile intimatului din întâmpinare cu privire la săvârşirea abaterilor grave şi repetate, în condiţiile în care acestea sunt numai enumerate de către angajator, fără a se depune actele doveditoare după s-a arătat în precedent.
în temeiul art.480 Cod procedură civilă , Curtea va admite apelul şi va schimba sentinţa în totalitate în sensul că va admite contestaţia, va dispune anularea deciziei nr.47/13.11.2013 şi reintegrarea petentei pe postul pe postul deţinut anterior cu plata drepturilor băneşti aferente.
Potrivit art.453 Cod procedură civilă , va fi obligat intimatul la 1200 lei cheltuieli de judecată către apelanta contestatoare, în raport de culpa procesuală.
(Decizia nr. 4377/17 Noiembrie 2014 - Secţia 1 Civilă, rezumat judecător Marian Lungu)
| ← Desfacere contract individual de muncă. Despăgubiri. Repunerea... | Decizie de revizuire pensie limită de vârstă. Stagiu complet... → |
|---|
