Efectele deciziei în interesul legii 19/2011 după abrogarea Legii 19/2000.
| Comentarii |
|
Argumentele juridice ce au fundamentat decizia instanţei supreme referitoare la aplicarea principiului contributivităţii în privinţa formelor de retribuire obţinute în acord global sunt valabile şi în contextul legislativ actual, având în vedere că noua reglementare nu aduce soluţii normative diferite faţă de cele ce au constituit obiectul deciziei în interesul legii.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, contestatorul G.E. a solicitat în contradictoriu cu intimata CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII DOLJ obligarea intimatei la revizuirea drepturilor de pensie ale acesteia cu luarea în considerare a veniturilor suplimentare înscrise în anexa adeverinţei nr. 253/06.02.2012 emisă de SC ICSITPML SA Craiova, obligarea pârâtei la plata diferenţelor de drepturi ce se cuvin ca urmare a revizuirii începând cu 01.03.2012.
în motivarea cererii, contestatorul a arătat că în buletinul de calcul care a stat la baza emiterii deciziei nr.148338/2007 au fost luate în considerare numai datele cuprinse în cartea de muncă fără sumele salariale primite conform statelor de plată în sistem de acord pe perioada 1975-1991, deşi pentru aceste sume a beneficiat de adaosuri procentuale şi i s-a virat contribuţia de asigurări sociale de 15% conform Decretului 389/1972.
A mai arătat că faptul exceptării prin anexa la OUG 4/2005 a formelor de retribuire prin acord nu poate fi un argument pentru inaplicabilitatea dispoziţiilor Legii nrl 9/22000 şi a art. 2 alin. 1 din aceeaşi ordonanţă, întrucât ar contraveni principiului ierarhiei actelor normative statuat de I .cgca nr. 24/2000 şi normelor de interpretare a legii.
A arătat că în acelaşi sens a statuat şi ÎCCJ în decizia nr. 19/2011 dată în recursul în interesul legii.
Intimata a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii.
Prin sentinţa civilă nr.8655 din 11 decembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Dolj în dosar nr.4305/63/2012, s-a admis excepţia prematurităţii şi în consecinţă s-a respins contestaţia formulată de contestatoarea G.E., în contradictoriu cu intimata CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII DOLJ, ca prematur formulată.
împotriva acestei sentinţe a formulat recurs contestatoarea G.E., criticând-o pentru nelegalitate cu motivarea că nu îi poate fi imputat nimic în parcurgerea etapelor preliminare sesizării instanţei, sens în care s-a pronunţat şi Curtea Constituţională a României prin deciziile nr. 956/2012 şi nr.953 din 19 decembrie 2006.
Curtea, analizând sentinţa prin prisma criticilor invocate în recurs, a apărărilor formulate, a dispoziţiilor legale aplicabile în cauză şi în conformitate cu dispoziţiile art.3041 din Cod procedură civilă a admis recursul, a casat sentinţa si a trimis cauza în rejudecare la aceeaşi instanţă, reţinând, în esenţă, că soluţionarea cauzei în temeiul excepţiei prematurităţii formulării cererii, în condiţiile în care comisia a fost sesizată, reprezintă o înfrângere a accesului liber la justiţie ce constituie un principiu fundamental al organizării oricărui sistem judiciar democratic astfel cum acesta este consacrat în documentele internaţionale.
In rejudecare, Tribunalul Dolj - Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale a pronunţat sentinţa civilă nr. 1463 din 18.03.2014, prin care a respins contestaţia precizată formulată de contestatoarea G.E. în contradictoriu cu intimatele CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII DOLJ şi COMISIA CENTRALĂ DE CONTESTAŢII DIN CADRUL CASEI NAŢIONALE DE PENSII PUBLICE.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut următoarele:
Excepţia inadmisibilităţii a fost respinsă, instanţa apreciind ca nu este o veritabila excepţie, din motivele arătate rezultând ca este vorba de fapt de o apărare pe fond a cauzei.
Pe fond, contestatoarea a solicitat recalcularea drepturilor sale de pensie având în vedere ca sume contributive pentru determinarea punctajului veniturile cuprinse în adeverinţa nr. 253/2012 emisă de ICSITPML.
Ulterior prin decizia nr. 148338/2012 intimata CJP Dolj a respins cererea de valorificare a elementelor din adeverinţă cu motivarea că formele de retribuire nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislaţiei anterioare datei de 01 04 2001, fiind expres stipulate în Anexa 15 la Normele de aplicare a L263/2010, aprobate prin HG 257/2011.
împotriva acestei decizii contestatoarea a formulat contestaţie la Comisia Centrală de contestaţii din cadrul CNPP, ce a fost soluţionată prin hotărârea nr. 5401/2013, motivat de faptul că decizia atacată a fost corect întocmită, cu respectarea dispoziţiilor legale în materie.
Obiectul prezentei cauze îl constituie anularea deciziei nr. 148338/2012 intimata CJP Dolj şi a Hotărârii nr. 5401/2013 a Comisiei Centrale de contestaţii din cadrul CNPP, contestatoarea formulând critici comune împotriva acestora.
Conform Decretului nr. 389/1972 (în vigoare până la data de 01.04.2001, fiind abrogat de Legea nr. 19/2000, art. 198) "unităţile socialiste de stat, organizaţiile cooperatiste, alte organizaţii obşteşti, orice alte persoane juridice, precum şi persoanele fizice care folosesc personal salariat, sunt datoare să vireze la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuţie de 15% asupra câştigului brut realizat de personalul lor salariat indiferent de forma în care se realizează aceste venituri, de fondul din care se plătesc şi de durata contractului de muncă ",modificat apoi de art.2 din legea 49/1992 în următoarea formulare "Pentru persoanele juridice şi fizice care folosesc personal salariat, contribuţia asigurărilor sociale de stat se stabileşte diferenţiat - 25% asupra câştigului brut realizat de celelalte categorii de salariaţi”.
Potrivit art. 2 din Decretul nr. 389/1972 de la calculul contribuţiei erau exceptate sume reprezentând: drepturile plătite asiguraţilor din fondul asigurărilor sociale de stat, drepturile plătite potrivit dispoziţiilor legale în cazul desfacerii contractelor de muncă, diurne de deplasare, detaşare, indemnizaţiile de transfer.
Conform art. 70 din Legea nr. 27/1966 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi pensia suplimentară, s-a instituit pentru angajaţi obligaţia plăţii unei contribuţii în cuantum de 2% din salariul tarifar lunar de încadrare pentru pensia suplimentară, care, conform normei în cauză, se baza pe "principiul mutualităţii între angajaţi", iar potrivit art.71 alin.l, fondurile necesare pentru plata pensiei suplimentare urmau să se formeze din contribuţia tuturor angajaţilor.
Obligaţia de plată a contribuţiei pentru pensia suplimentară s-a menţinut în sarcina angajaţilor până la intrarea în vigoarea Legii nr. 19/2000, în sarcina angajatorilor fiind instituită iniţial prin HCM nr.4161/1953, iar ulterior prin Decretul nr.389/1972, acte normative potrivit cărora contribuţia se aplică asupra câştigului brut realizat de salariaţi.
Sporurile cu caracter permanent care fac parte din baza de calcul a contribuţiei individuale de asigurări sociale au fost stabilite prin dispoziţiile art.10 şi 64 din legea nr.3/1977.
S-a reţinut ca atât anterior datei de 01.04.2001 cât şi după această dată, pe lângă contribuţia plătită de unitatea angajatoare, orice salariat a plătit sau plăteşte o contribuţie individuală la bugetul asigurărilor sociale de stat, contribuţie care anterior datei de 01.04.2001 era denumită contribuţie pentru pensie suplimentară, era reglementată de Legea nr.3/1977 şi se reţinea de la angajat pentru sumele încasate drept salarii de bază la care se adăugau sporurile cu caracter permanent prevăzute la art.10, iar după data de 01.04.2001, noţiunea de pensie suplimentară s-a transformat în contribuţie individuală de asigurări sociale, fiind reglementată de Legea nr. 19/2000 şi se plăteşte de către angajat asupra salariilor brute realizate conform art.23 din acest act normativ.
Potrivit ari. 174 din Legea nr.263/2010 litigiile care se referă la drepturi de asigurări sociale, aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a acestui act normativ, se vor judeca potrivit legii în baza căreia a fost stabilit dreptul.
In speţa, cererea de recalculare a drepturilor de pensie a fost depusă la data de 16.02.2012 sub incidenţa Legii nr. 263/2010.
Prin dispoziţiile art.165 şi art.96 din Legea nr.263/2010, s-a urmărit, astfel, stabilirea punctajelor anuale pe baza veniturilor pentru care s-a plătit contribuţie individuală la bugetul asigurărilor sociale de stat.
Potrivit art.127 alin 1 din Normele de aplicare a Legii nr.263/2010 " Sporurile cu caracter permanent care se pot valorifica la stabilirea şi /sau recalcularea drepturilor de pensie, potrivit prevederilor art.165 alin 2 din lege, sunt cele prevăzute în anexa nr.15."
în conformitate cu art.165 alin 1 din Legea nr.263/2010 " La determinarea punctajelor lunare, pentru perioadele anterioare datei de 01.04.2001, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă, astfel:
a) salariile brute, până la data de 1 iulie 1977;
b) salariile nete, de la data de 1 iulie 1977 până la data de 1 ianuarie 1991;
c) salariile brute, de la data de 1 ianuarie 1991.
Textul art. 165 alin 1 se referă numai la salariile înregistrate în carnetul de muncă.
Cu toate acestea, în cazul în care asiguratul a obţinut venituri mai mari decât cele înregistrate în carnetul de muncă, legea oferă o soluţie în art. 165 alin. 2, în sensul că, pe lângă salariile prevăzute la alin.l (adică cele înscrise în carnetul de muncă) se au în vedere şi sporurile cu caracter permanent, care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislaţiei anterioare şi care sunt înscrise în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverinţe eliberate de unităţi, conform legislaţiei în vigoare.
în Anexa 15 la HG 257/2011 s-a prevăzut cu titlu de "Menţiune" la pct. VI, faptul că nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001: formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale; participarea la beneficii a oamenilor muncii din unităţile economice; premiile anuale şi premiile acordate în cursul anului pentru realizări deosebite; recompensele cu caracter limitat, acordate personalului din unele sectoare de activitate, diurnele de deplasare şi de delegare, indemnizaţiile de delegare, detaşare şi transfer, drepturile de autor; drepturile plătite potrivit dispoziţiilor legale, în cazul desfacerii contractului de muncă, al treisprezecelea salariu; formele de retribuire definite sub sintagma" plata cu ora ", acordată cadrelor didactice şi specialiştilor din producţie sau din alte domenii de activitate pentru activitatea didactică de predare, seminare, lucrări practice, desfăşurate în afara obligaţiilor de muncă de la funcţia de bază pentru acoperirea unor posturi vacante sau ai căror titulari lipseau temporar, precum şi pentru îndeplinirea unor activităţi didactice pentru care nu se justifică înfiinţarea unor posturi; formele de retribuire pentru orele suplimentare realizate peste programul normal de lucru; sporul acordat pentru personalul didactic care îndrumă practica psihopedagogică şi care asigură perfecţionarea de specialitate a învăţătorilor şi educatorilor; indemnizaţiile de muncă nenormată; compensaţiile acordate conform decretelor nr. 46/1982 şi nr. 240/1982;alte sporuri care nu au avut caracter permanent.
Din conţinutul adeverinţei invocate de către contestatoare, se poate observa că angajatorul nu a menţionat sumele brute sau nete lunare, ci doar sumele obţinute de contestatoare în intervalul de timp indicat cu titlu de diferenţă manoperă, care însă nu au fost încasate lunar, cu precizarea că salarizarea în unitate a fost în sistem de acord global, conform art. 12 alin 1 lit. a Legea nr. 57/1974.
Instanţa a mai avut în vedere şi faptul că adeverinţa invocată nu precizează salariile brute sau nete obţinute de contestator, ci se referă la diferenţă de manoperă, constatându-se că nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru a fi luată în calcul ca atare la stabilirea pensiei, astfel că intimaţii au procedat corect refuzând să dispună valorificarea acesteia.
Contestatoarea a invocat Decizia nr. 19/2011 pronunţată de ICCJ în recurs în interesul legii, însă, problema de drept dezlegată în cuprinsul acestei decizii vizează interpretarea dispoziţiilor legii nr. 19/2000 şi ale OUG nr.4/2005, acte normative abrogate în prezent, or, cererea contestatoarei a fost formulată în temeiul Legii nr.263/2010 şi a fost soluţionată, ca atare, prin raportare la L 263/2010 şi HG nr.257/2011.
De altfel, aşa cum s-a stabilit în dispozitivul acestei decizii, formele de retribuire obţinute în acord global vor fi luate în considerare la stabilirea şi recalcularea pensiilor dacă au fost incluse în salariul brut şi, pentru acestea, s-a plătit contribuţia de asigurări sociale.
Intimata a invocat şi Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 7 februarie 2012, pronunţată în cauza Ana Mafia Frimu ş.a. împotriva României prin care deşi s-a respins cererea ca inadmisibilă, s-a reafirmat faptul că art.l din Protocolul nr.l la convenţie garantează plata prestaţiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuţii la bugetul asigurărilor sociale (relevantă în acest caz fiind şi cauza Constantin Abăluţă ş.a împotriva României)
La stabilirea şi reactualizarea drepturilor de pensie trebuie luate în calcul toate sporurile şi alte venituri de natură salarială pentru care angajatorul/angajatul a plătit contribuţia pentru asigurările sociale de stat.
Deşi în adeverinţă se menţionează că, contribuţia la pensia suplimentară s-a plătit la suma reprezentând total venituri, în care sunt incluse şi sumele ce se cer a fi valorificate, acesta aspect nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.
Astfel, observând statele de plată depuse la dosar de angajator s-a constatat că sumele plătite ca pensie suplimentară au fost calculate la salariul tarifar la care s-a adăugat sporul de vechime în muncă, fără a se include şi aceste sume plătite pentru munca în acord. Ex, luna martie 1985 (f.56), contestatoarea a avut un salariu tarifar de 2500 lei, 300 lei pentru vechime în muncă şi 550 lei acord, iar contribuţii la pensia suplimentară 56 lei.
Această sumă de 56 lei reprezentând contribuţii la pensia suplimentară rezultă din aplicarea procentului de 2% la suma de 2800 lei ce se compune din salariul tarifar de 2500 lei la care s-a adăugat suma de 300 lei reprezentând vechime în muncă.
Prin urmare, pentru suma reprezentând acord global nu s-au calculat contribuţii la pensia suplimentară. Acesta este motivul pentru care legiuitorul nu a prevăzut luarea în calcul a acestor venituri - Anexa 15 la Norme.
în aceste condiţii, nu se poate susţine că a fost încălcat principiul contributivităţii, potrivit căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuţiei datorate de persoanele fizice şi juridice participante la sistemul public, iar drepturile de asigurări sociale se cuvin în baza contribuţiilor plătite.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs contestatoarea G.E., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
In motivare s-a arătat că în mod greşit, instanţa de fond a respins contestaţia, soluţia fiind dată cu aplicarea şi interpretarea greşită a legii. De asemenea, nu sunt indicate motivele pe care se sprijină (cele invocate neducând până la capăt raţionamentul juridic, ceea ce echivalează cu o lipsă de motivare), hotărârea pronunţată fiind lipsită de temei legal.
A susţinut că adeverinţa cuprinde toate elementele impuse de textul de lege. O eventuală menţiune cu privire la salariile nete sau brute, după caz, nu este cerută de lege, ceea ce înseamnă că instanţa de fond adaugă la textul de lege atunci când pretinde existenţa unui astfel de element in conţinutul adeverinţei.
In privinţa valorificării veniturilor de tip acord, argumentele invocate de către instanţa de fond nu ţin seama de conţinutul normelor legale şi nici de deciziile de interpretare a acestora. Instanţa de fond se raportează la Normele de aplicare a legii cuprinse într-o hotărâre de Guvern care aduce modificări şi completări la textul unei legi, deci al unui act normativ de grad superior.
Decizia nr. 19/2011 pronunţată de ICCJ in recursul în interesul legii ajunge la concluzia valorificării tipului de venituri invocate, iar nu la înlăturarea lor. Decizia nu se raportează doar la legea nr. 19/2000 şi la OUG nr.4/2005 cum, în mod eronat, susţine instanţa de fond, ci analizează toate dispoziţiile legale care au succedat în timp. O analiză comparativă a dispoziţiilor celor două legi (nr. 19/2000 şi nr. 263/2010) relevă identitatea de conţinut în ceea ce priveşte posibilitatea valorificării sporurilor sau a înlăturării lor. în aceste condiţii, nu se poate vorbi despre o abrogare a dispoziţiilor din legea nr. 19/2000 cu privire la sporuri, de natură a atrage încetarea aplicabilităţii deciziei pronunţate în recurs în interesul legii. Scopul pronunţării unei astfel de decizii îl reprezintă interpretarea şi aplicarea unitară a legii (privită în accepţiunea sa lato sensu, de normă juridică, iar nu de dispoziţie legală ca atare) în ipoteza soluţionării diferite a unor probleme sau chestiuni de drept. Acest punct de vedere a fost împărtăşit de doctrină care a subliniat că este greu de admis că obiectul recursului în interesul legii îl constituie însăşi dispoziţia legală sau problema de drept - cu atât mai puţin prevederea legală, ci soluţiile neunitare date asupra problemei de drept.
In consecinţă, interpretarea dată în recurs în interesul legii prin decizia nr. 19/2011 îşi găseşte aplicabilitatea şi în cauza de faţă.
însăşi jurisprudenţa Curţii de Apel Craiova a subliniat faptul că este neîntemeiată susţinerea potrivit căreia numai sporurile pentru care s-a plătit pensia suplimentară ar putea sta la baza recalculării în condiţiile unei reglementări iniţiale care instituia o astfel de contribuţie cu caracter facultativ, pentru ca abia ulterior, ea să capete un caracter obbgatoriu.
O interpretare în sens contrar ar echivala cu încălcarea principiilor ce stau la baza organizării şi funcţionării sistemului de pensii publice. Dispoziţiile legale sunt clare: prin câştig salarial brut/salariu lunar brut se înţeleg veniturile din salarii. Or, în conţinutul acestora intră, aşa cum s-a arătat anterior, şi veniturile invocate. Legea aduce clarificări în ceea ce priveşte obligaţia de a calcula şi vira contribuţia la fondul asigurărilor sociale de stat: ea revine angajatorului (art. 32 din lege). în acest sens este evidentă distincţia între obligaţia angajatorului (contribuţie la asigurările sociale de stat) şi posibilitatea/obligaţia angajatului de a contribui personal la acest fond (pensia suplimentară). Pensia suplimentară fost reglementată iniţial ca o contribuţie facultativă, ea virându-se într-un cont special la CEC. In acest fel, angajatul devenea beneficiarul a două pensii - una de asigurări sociale şi una suplimentară. Raportarea la o singură lună din tot intervalul invocat nu echivalează cu analizarea întregului probatoriu şi nici nu este de natură să conducă la înlăturarea posibilităţii de valorificare.
A solicitat admiterea recursului şi modificarea în tot a hotărârii atacate cu consecinţa admiterii contestaţiei astfel cum a fost precizată.
Intimata a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Prin decizia civilă nr. 1336 pronunţată la 18 Septembrie 2014, Curtea de Apel Craiova a admis recursul declarat de contestatoarea G.E., a modificat sentinţa, în sensul că a admis contestaţia precizată. A anulat hotărârea 5401/12.08.2013 şi parţial decizia 148338/8.11.2012 si a dispus obligarea CJP Dolj să emită o nouă decizie cu luarea în considerare a adeverinţei 253/6.02.2012 emisă de SC ICSITPML SA Craiova şi să se achite contestatorului diferenţele de drepturi începând cu 1.03.2012, potrivit dispoziţiilor art. 107 alin. 5 din Legea 263/2010.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa de recurs a avut în vedere că instanţa fondului s-a conformat exigenţelor instituite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa, procedând la un examen efectiv al problemelor esenţiale ce au fost supuse judecăţii, neformularea unui răspuns detaliat la fiecare susţinere a contestatoarei neputând fi interpretată drept încălcare a obligaţiei de motivare a hotărârii. Din conţinutul sentinţei rezultă o motivare clară, precisă, care se raportează la probele administrate în cauză şi dispoziţiile legale incidente şi răspunde pretenţiilor formulate de contestatoare, fiind nefondată critica privind nemotivarea sentinţei.
Pentru a răspunde criticii subsumată dispoziţiilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, privind interpretarea si aplicarea greşită a dispoziţiilor legale, Curtea a avut în vedere că prin decizia nr. 19/2011 instanţa supremă a admis recursul în interesul legii declarat şi a statuat, în interpretarea dispoziţiilor art. 2 lit. e), art. 78 şi art. 164 alin.l şi 2 din Legea nr. 19/2000 şi ale art. 1 şi 2 din OUG nr.4/2005, că formele de retribuire obţinute în acord global, prevăzute de art. 12 alin.l lit. a) din Legea retribuirii după cantitatea şi calitatea muncii nr. 57/1974, vor fi luate în considerare la stabilirea şi recalcularea pensiilor din sistemul public, dacă au fost incluse în salariul brut şi pentru acestea s-a plătit contribuţia de asigurări sociale la sistemul public de pensii.
Urmare a analizării dispoziţiilor supuse interpretării, instanţa supremă a concluzionat că ”... în condiţiile în care se constată de către instanţele învestite cu cereri de recalculare a pensiilor că pentru sumele salariale, reprezentând venituri suplimentare pentru munca în acord, angajatorul a plătit contribuţia de asigurări sociale la sistemul public de pensii, că aceste drepturi salariale suplimentare au fost incluse în salariul de bază brut, că bugetul asigurărilor sociale a fost alimentat cu contribuţia de asigurări sociale plătită de către angajator, aferentă veniturilor salariale suplimentare obţinute de către salariaţi, este firesc ca o parte din această contribuţie să revină foştilor salariaţi, în prezent pensionaţi, şi să fie avută în vedere la recalcularea drepturilor de pensie”.
Aceste considerente ale deciziei explicitează condiţiile în care se valorifică veniturile obţinute în acord global, respectiv condiţionat de includerea lor în salariul brut şi de achitarea contribuţiilor aferente acestora de către angajator, cu specificaţia că în perioada în care au fost încasate nu exista obligaţia salariatului de a vira contribuţia pentru pensia de asigurări sociale, această obligaţie revenind numai angajatorului.
Actuala lege a pensiilor, Legea 263/2010, a reluat întocmai principiul contributivităţii astfel cum a fost definit de art. 2 lit. e din Legea 19/2000, în sensul că fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuţiilor datorate de persoanele fizice şi juridice participante la sistemul public de pensii, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se în temeiul contribuţiilor de asigurări sociale plătite.
De asemenea, art. 165 alin. 1 si 2 din Legea 263/2010, inserat în capitolul dispoziţii tranzitorii, reia conţinutul normativ al art. 164 al. 1, 2 din vechea reglementare a pensiilor, în sensul că, pe lângă salariile prevăzute la alin.l, brute sau nete după caz, înscrise în carnetul de muncă, la determinarea punctajului mediu anual se au în vedere şi sporurile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislaţiei anterioare şi care sunt înscrise în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverinţele eliberate de unităţi, conform legislaţiei în vigoare.
Anexa 15 pct. VI la HG 257/2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 prevede că nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislaţiei anterioare datei de 1.04.2001, formele de retribuire în acord, reglementare ce nu aduce nimic în plus faţă de prevederile pct. VI din OUG 4/2005, normă de principiu în materia recalculării pensiilor, până la data intrării în vigoare a Legii 263/2010.
Art. 78 din Legea 19/2000, sub aspectul modalităţii de calcul a punctajului anual îşi găseşte, de asemenea, corespondent în dispoziţiile art. 96 din noua lege a pensiilor.
Cum actuala legislaţie a pensiilor a preluat în mod automat si efectiv dispoziţiile legale existente anterior, argumentele juridice ce au fundamentat decizia instanţei supreme referitoare la aplicarea principiului contributivităţii în privinţa formelor de retribuire obţinute în acord global, prevăzute de art. 12 alin.l lit. a) din Legea retribuirii după cantitatea şi calitatea muncii nr. 57/1974, sunt valabile şi în contextul legislativ actual.
Din perspectiva acestei interpretări, Curtea a apreciat că adeverinţa în discuţie îndeplineşte cerinţele de legalitate pentru a fi valorificată, deoarece atestă plata contribuţiilor de asigurări sociale datorate de angajator pentru veniturile realizate în acord de către reclamantă, în conformitate cu Decretul nr. 389/1972 (nefiind demonstrat contrariul celor afirmate de emitent) iar statele de plată ataşate la dosarul de fond dovedesc caracterul acestora de „sporuri în acord” ce au fost cumulate cu salariul de bază înscris în carnetul de muncă, devenind astfel parte componentă a venitului brut realizat de salariat.
Intr-adevăr, verificând selectiv statele de plată pentru lunile martie 1985 si noiembrie 1986, în baza cărora a fost emisă adeverinţa în discuţie, Curtea a constat că instanţa fondului a sesizat în mod corect că sunt eronate acele menţiuni din adeverinţă privind achitarea contribuţiei pentru pensie suplimentară la sumele realizate în acord, contestatorului nefiindu-i reţinut procentul pentru pensie suplimentară, însă această constatare nu este de natură a atrage respingerea cererii de recalculare fiind necesar ca angajatorul să vireze contribuţia de asigurări sociale aferentă fondului de salarii care cuprinde şi acordul global
S-a concluzionat că în mod greşit instanţa fondului a apreciat că formele de retribuire în acord realizate de contestator se exclud, de plano, din calculul pensiilor, valorificarea acestor venituri fiind permisă doar în cazul îndeplinirii condiţiilor enunţate. (Decizia nr. 1336/18 Septembrie 2014 - Secţia I Civilă, rezumat judecător Emilia Bălteanu)
| ← Regimul probator al timpului util | Recalcularea şi revizuirea drepturilor de pensie. Distincţie. → |
|---|
