Venituri realizate din munca prestată în programul prelungit de lucru în construcţii. Valorificarea acestor venituri cu caracter tarifar la stabilirea sau recalcularea pensiei de asigurări sociale.
| Comentarii |
|
La stabilirea şi recalcularea drepturilor de pensie se iau in considerare şi veniturile obţinute pentru munca prestată in regim de lucru prelungit, in temeiul art. 1 şi 2 din Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 1.546/1952, al Hotărârii Consiliului de Miniştri nr. 2.579/1956, reţinându-se că pentru aceste sume s-a achitat contribuţia de asigurări sociale.
O asemenea concluzie are la baza o analiză a măsurii în care veniturile obţinute prin regim de lucru prelungit, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 3/1977, respectiv 27/1966, au intrat în baza de calcul a pensiei de asigurări sociale, ceea ce înseamnă a se stabili dacă au reprezentat un spor cu caracter tarifar, pentru care s-au achitat contribuţii la bugetul asigurărilor de stat.
Potrivit legislaţiei anterioare, în construcţii, timpul de lucru în regim de lucru prelungit era considerat timp normal de lucru şi plătit ca atare, deci orele efectuate în aceste condiţii, erau plătite ca ore normale.
Prin urmare, veniturile astfel obţinute aveau un caracter tarifar şi trebuie luate în considerare la stabilirea bazei de calcul a pensiei datorate pentru muncă depusă.
Nu în ultimul rând, potrivit dispoziţiilor art. 4 din legea 27/1966 fondurile necesare plăţii pensiilor, a ajutorului social şi a celorlalte drepturi cuvenite pensionarilor şi membrilor lor de familie se realizau din contribuţiile întreprinderilor, instituţiilor, altor organizaţii şi ale persoanelor fizice care angajează, precum şi din sumele alocate în acest scop din bugetul de stat, fără nici o reţinere din salariu.
In ceea ce priveşte pensia suplimentară introdusă de la 1 ian. 1967, fondurile necesare pentru plata pensiei suplimentare se formau din contribuţia tuturor angajaţilor. Această contribuţie era de 2 la sută din salariul tarifar lunar de încadrare şi se vărsa prin unităţi, într-un cont special al Ministerului Muncii, la Banca Naţională a Republicii Socialiste România. - conform art. 71 din acelaşi act normativ.
In orice caz, până la adoptarea D. 389/1972, potrivit dispoziţiilor art. 106 alin. 2 din Codul muncii din 1950, cotizaţiile de asigurare erau în sarcina celor care angajează şi nu puteau fi reţinute din salariile angajaţilor.
1. Prin sentinţa nr. 3380 din 4 iunie 2014, pronunţată de Tribunalul Dolj - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, s-a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de contestatorul I.H., în contradictoriu cu intimata CJP DOLJ, împotriva deciziei de pensie din anul 2013 emisă de intimată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut următoarele: decizia de pensie contestată emisă de către intimată este legală şi temeinică, astfel încât nu se impune obligarea acesteia la emiterea unei noi decizii de pensie cu luarea în calcul a adeverinţei din 2013 eliberată de deţinătorul fondului arhivistic al angajatorului SC C. SA.
S-a reţinut că aceasta atestă veniturile brute realizate de contestator în perioada mai -decembrie 1968 şi nu specifică salariile tarifare nete sau brute, astfel că nu poate fi valorificată la calcularea pensiei, facându-se trimitere la dispoziţiile art. 165 din legea 263/2010.
2. împotriva acestei sentinţe, în termen legal şi motivat, a declarat apel contestatorul.
Criticile sunt în esenţă următoarele: în mod greşit instanţa de fond a respins contestaţia
reţinând că nu s-ar impune obligarea intimatei la emiterea unei noi decizii de pensie cu luarea în considerare a adeverinţei în discuţie, instanţa făcând o interpretare greşită a dispoziţiilor art. 165 din Legea nr. 263/2010. Veniturile brute de natură salarială menţionate în cuprinsul acestei adeverinţe trebuie avute în vedere la determinarea punctajelor lunare, în condiţiile în care aceste venituri au constituit baza de stabilire si de plata a contribuţiilor de asigurări sociale, sintagma venituri brute fiind echivalenta cu salarii brute.
Apelul este fondat şi s-a admis ca atare, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
în baza rolului activ şi pentru aflarea adevărului, instanţa a dispus ca deţinătorul de arhiva să emită un act in vederea lămuririi structurii veniturilor atestate prin adeverinţa în discuţie.
Prin adresa din 24.11.2014, emitentul adeverinţei a arătat instanţei faptul ca veniturile reprezintă sume plătite in regim de lucru prelungit, care se regăsesc în totalul brut realizat şi că unitatea a virat CAS si pensie suplimentară, aşa cum rezultă şi din adeverinţa în discuţie.
Potrivit dispoziţiilor art. 165 alin. 1 lit. a din legea 263/2010 la determinarea punctajelor lunare, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă, astfel: a) salariile brute, până la data de 1 iulie 1977.
De asemenea, conform art. 165 alin. 2 din acelaşi act normativ, la determinarea punctajelor lunare, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) se au în vedere şi sporurile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislaţiei anterioare şi care sunt înscrise în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverinţe eliberate de unităţi, conform legislaţiei în vigoare.
Curtea reţine că la stabilirea şi recalcularea drepturilor de pensie se iau în considerare şi veniturile obţinute pentru munca prestată în regim de lucru prelungit, în temeiul art. 1 şi 2 din Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 1.546/1952, al Hotărârii Consiliului de Miniştri nr. 2.579/1956, reţinându-se că pentru aceste sume s-a achitat contribuţia de asigurări sociale.
Astfel, art. 1 alin. 2 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi asistenţa socială prevedea că pensia se stabileşte în raport cu contribuţia adusă de fiecare persoană la dezvoltarea societăţii şi se diferenţiază în funcţie de vechimea în muncă, retribuţia avută şi grapa de muncă, iar art. 10 din acelaşi act normativ prevedea că baza de calcul care este avută în vedere la stabilirea pensiei este retribuţia tarifară, respectiv media retribuţiilor tarifare lunare din 5 ani lucraţi consecutiv, la alegere, din ultimii 10 ani de activitate. Prin art. 3 alin. 1 din Legea nr. 3/1977 se prevedea că dreptul la pensia de asigurări sociale este recunoscut tuturor cetăţenilor ţării care au desfăşurat o activitate permanentă pe baza unui contract de muncă şi pentru care unităţile au depus contribuţia prevăzută de lege la fondul de asigurări sociale de stat.
Inclusiv legislaţia anterioară prevedea soluţii legislative identice, astfel: Art. 41 din legea 27/1966 prevedea faptul că salariul tarifar care se ia ca bază de calcul la stabilirea pensiei este media salariilor tarifare lunare din 5 ani lucraţi consecutiv, la alegerea angajatului, din ultimii 10 ani premergători încetării activităţii salariate.
De asemenea, potrivit art. 42 alin. 3 din acelaşi act normativ, în salariul tarifar se cuprind orice sume care se includ, potrivit dispoziţiilor legale, în acest salariu
Nu în ultimul rând, potrivit dispoziţiilor art. 4 din legea 27/1966 fondurile necesare plăţii pensiilor, a ajutorului social şi a celorlalte drepturi cuvenite pensionarilor şi membrilor lor de familie se realizează din contribuţiile întreprinderilor, instituţiilor, altor organizaţii şi ale persoanelor fizice care angajează, precum şi din sumele alocate în acest scop din bugetul de stat, fără nici o reţinere din salariu.
în ceea ce priveşte pensia suplimentară introdusă de la 1 ian. 1967, fondurile necesare pentru plata pensiei suplimentare se formau din contribuţia tuturor angajaţilor. Această contribuţie era de 2 la sută din salariul tarifar lunar de încadrare şi se vărsa prin unităţi, într-un cont special al Ministerului Muncii, la Banca Naţională a Republicii Socialiste România - conform art. 71 din acelaşi act normativ.
în orice caz, până la adoptarea D. 389/1972, potrivit dispoziţiilor art. 106 alin. 2 din Codul muncii din 1950, cotizaţiile de asigurare erau în sarcina celor care angajează şi nu puteau fi reţinute din salariile angajaţilor.
Faţă de toate aceste dispoziţii legale, urmează a se stabili în ce măsură veniturile obţinute prin regim de lucra prelungit, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 3/1977, respectiv
27/1966, au intrat în baza de calcul a pensiei de asigurări sociale, ceea ce înseamnă a se stabili dacă au reprezentat un spor cu caracter tarifar, pentru care s-au achitat contribuţii la bugetul asigurărilor de stat.
Regimul juridic al prelungirii timpului de lucru, reglementat iniţial prin Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 1.546/1952, prevedea că ministerele de resort, de comun acord cu uniunea sindicală respectivă, vor putea aproba şantierele de construcţii şi montaj pentru care se admite program normal de lucru, până la 10 ore pe zi, iar în cazuri excepţionale, prelungirea zilei de lucru peste 10 ore pe zi, ulterior fiind adoptată în acest sens şi Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 2.579/1956.
Or, potrivit art. 2 din această hotărâre, orele efectuate în aceste condiţii, erau considerate şi plătite ca ore normale.
Ulterior, prin Legea nr. 10/1972, a fost adoptat Codul muncii al R.S.R., care în art. 116 prevedea că în construcţii, în industria forestieră, în agricultură, precum şi în alte activităţi cu condiţii specifice, durata zilei de muncă poate fi mai mare, în condiţiile şi limitele stabilite prin hotărâre a Consiliului de Miniştri, de comun acord cu Uniunea Generală a Sindicatelor.
Anterior, în Codul muncii din 1950 se prevedea în art. 130 că prin hotărâri ale Consiliului de Miniştrii se vor stabili condiţiuni speciale de angajare şi de lucru pentru angajaţii care prestează munca: sezoniera, temporară, in construcţii, în domeniul forestier, în agricultura, la domiciliu şi în orice alte domenii constituind excepţii de la dispoziţiunile prezentului Cod, deci inclusiv cu privire la timpul de muncă.
De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 199 alin. 1 din Legea nr. 57/1974, în cazuri excepţionale, în anumite sectoare de activitate se putea aproba efectuarea în afara programului de lucru a unor munci retribuite cu ora sau în raport de lucrările executate, dispoziţii legale existente şi în legislaţia anterioară.
Deci, timpul de muncă în regim de lucru prelungit, aşa cum s-a arătat, are un alt regim juridic, fiind considerat de lege ca timp normal de lucru şi retribuit ca atare.
Prin urmare, se constată că veniturile realizate din munca prestată în programul prelungit de lucru, potrivit dispoziţiilor legale mai sus arătate, sunt venituri cu caracter tarifar, care trebuie luate în considerare la stabilirea bazei de calcul al pensiei datorate pentru munca depusă.
Pe de altă parte, veniturile obţinute în regim de lucru prelungit nu reprezintă o formă de retribuire a muncii în regie sau după timp, pentru a fi exceptate de la luarea în calcul pentru stabilirea punctajului mediu anual, potrivit Menţiunii finale din Anexa 15 la HG 257/2010 de aprobare a Normelor Metodologice de aplicare a Legii 263/2010, deoarece art. 12 din Legea nr. 57/1974 prevedea această formă de retribuţie pentru situaţia în care retribuţia tarifară era stabilită pe o oră, zi sau lună şi se acorda personalului pentru timpul efectiv lucrat la realizarea integrală a sarcinilor de serviciu, exprimate sub forma unei norme de producţie zilnică sau prin atribuţii stabilite concret pentru fiecare loc de muncă.
în aceeaşi ordine de idei, aceste venituri acordate pentru regimul de lucra prelungit, câtă vreme au fost plătite ca ore normale, nu au reprezentat forme de retribuire pentru "ore suplimentare" realizate peste programul normal de lucra, pentru a fi exceptate de la luarea în calcul pentru stabilirea punctajului mediu anual, potrivit Menţiunii finale din Anexa 15 la HG 257/2011 de aprobare a Normelor Metodologice de aplicare a Legii 263/2010.
Nu în ultimul rând, trebuie subliniat că în art. IV din Anexa 15 la aceste Norme Metodologice, se prevede faptul că alte sporuri acordate de către ministerele de resort, conform prevederilor actelor normative în vigoare în diverse perioade, evidenţiate împreună cu salariile aferente în statele de plată şi pentru care s-a datorat şi s-a virat contribuţia de asigurări sociale, se utilizează la determinarea punctajului mediu anual întrucât, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor.
Trebuie subliniat că pentru veniturile suplimentare angajatorul a reţinut si virat la bugetul asigurărilor sociale de stat contribuţia pentru pensie suplimentara (introdusă de la 1 ian. 1967) si CAS, potrivit legislaţiei în vigoare la data plăţii (art. 106 alin. 2 Codul muncii 1950, HCM 4161/1953, legea 27/1966)
Astfel, din adeverinţa prezentată, rezulta ca angajatorul a calculat si virat CAS, inclusiv pensia suplimentara.
Or, potrivit principiului contributivităţii, stabilit prin art. 2 lit. c din Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuţiilor datorate de persoanele fizice şi juridice participante la sistemul public de pensii, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se în temeiul contribuţiilor de asigurări sociale plătite.
Deci, in speţă, în mod greşit prima instanţă nu a admis acţiunea şi nu a obligat intimata la valorificarea adeverinţei din anul 2013, de vreme ce acestea atestă date extrase din statele de plată, din care rezultă faptul că in perioada mai-dec. 1968, reclamantul a realizat veniturile brute evidenţiate, iar prin adresa lămuritoare din apel s-a arătat că reclamantul a lucrat in regim de lucru prelungit, veniturile astfel obţinute fiind incluse în aceste venituri brute, fiind virate CAS şi pensie suplimentară.
In concluzie, sumele plătite pentru munca prestată de reclamant, fost salariat remunerat în regim de lucru prelungit, în condiţiile art. 1 şi 2 din Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 1.546/1952, respectiv a actelor normative ulterioare, atestate prin adeverinţa din 2013 eliberată de deţinătorul de arhivă - se au în vedere la stabilirea şi calcularea pensiilor din sistemul public, acţiunea reclamantului fiind întemeiată in aceasta privinţa, instanţa de fond pronunţând din acest punct de vedere o soluţie afectata de nelegalitate care se va schimba, se va admite contestaţia, se va anula decizia atacată şi va fi obligată intimata să emită o nouă decizie prin valorificarea adeverinţei în discuţie..
Pentru aceleaşi considerente, dar per a contrario, s-au înlăturat apărările intimatei privind valorificarea adeverinţei în discuţie. (Decizia civila nr. 4781 din 3 decembrie 2014 -Secţia al -a civilă, rezumat judecător Rădulescu Tatiana).
| ← Recalcularea şi revizuirea drepturilor de pensie. Distincţie. | Limitele judecăţii Comisiei Centrale de Contestaţii, în... → |
|---|
