Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 48/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 48/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 19-02-2015 în dosarul nr. 6461/63/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA Nr. 894
Ședința publică de la 19 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. B.
Judecător G. I.
Grefier E. O.
Pe rol, judecarea apelului declarat de apelanta-pârâtă C. Județeană de Pensii D., cu sediul C., ..14, jud. D., împotriva sentinței civile nr.4808 din 23.09.2014, pronunțată de Tribunalul D., Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant P. C., cu domiciliul în C., .. 106, ., . și intimata-pârâtă C. Națională de Pensii Publice - C. C. de Contestații București, cu sediul în București, ., sector 2, având ca obiect contestație decizie de pensionare.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns consilier juridic I. C., pentru apelanta-pârâtă C. Județeană de Pensii D. și intimata-pârâtă C. Națională de Pensii Publice - C. C. de Contestații București și intimatul-reclamant P. C., reprezentat de avocat T. M..
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefier, care a învederat instanței că apelanta a solicitat judecarea în lipsă, conform art.411 Cod pr.civ.; intimatul-reclamant P. C. a depus înscrisurile solicitate de instanță la termenul anterior, înregistrate sub nr.4762/05.02.2015; . depus înscrisurile solicitate de instanță la termenul anterior înregistrate sub nr.7193/18.02.2015; apelanta-pârâtă C. Județeană de Pensii D. nu a depus înscrisurile solicitate de instanță la termenul anterior, după care;
Consilier juridic I. C., pentru apelanta-pârâtă C. Județeană de Pensii D. și intimata-pârâtă C. Națională de Pensii Publice - C. C. de Contestații București, a depus delegație de reprezentare și documente din care rezultă că funcția reclamantului nu se încadrează în Ordinul nr.50/1990, respectiv Decizia nr.790/02.07.1992 și avocat T. M., pentru intimatul-reclamant P. C., a depus împuternicirea avocațială nr._/16.02.2015 și chitanța nr.97/19.02.2015, reprezentând onorariu avocat.
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra apelului.
Consilier juridic I. C., pentru apelanta-pârâtă C. Județeană de Pensii D. și intimata-pârâtă C. Națională de Pensii Publice - C. C. de Contestații București, a solicitat admiterea apelului, conform motivelor detaliate pe larg, schimbarea sentinței, în sensul respingerii contestației. A susținut că Decizia nr.790/1992 nu reprezintă un act administrativ emis de unitatea angajatoare de nominalizare a persoanelor în grupă superioară de muncă, în sensul prevederilor de la pct.6 din Ord.50/1990, ci de nominalizare a funcțiilor și meseriilor care se încadrează în grupă superioară de muncă, încadrarea efectivă a fiecărei persoane conform Ordinului nr.50/1990 nefiind realizată de către angajator, contestatorul neputând face dovada că a fost nominalizat în conformitate cu prevederile menționate mai sus.
Avocat T. M., pentru intimatul-reclamant P. C., a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică. A susținut că adeverința eliberată de . condițiile impuse de Ordinul nr.50/1990, iar prin Decizia nr.790/1992 au fost stabilite locurile de muncă ce se încadrează în grupa a II-a de muncă de către conducerea unității cu condiția ca nominalizarea să se facă în funcție de timpul efectiv lucrat în acele locuri și funcții. A solicitat plata cheltuielilor de judecată, conform chitanței depusă la dosar.
CURTEA
Asupra apelului de față:
La data de 28.04.2014, P. C. a formulat, în contradictoriu cu pârâtele C. Județeană de Pensii D. și C. C. de Contestații din C. Casei Naționale de Pensii Publice cerere de chemare în judecată prin care a solicitat instanței ca, prin sentința ce se va pronunța, să oblige pârâta C. C. de Contestații din cadrul Casei Naționale de Pensii Publice să-i soluționeze contestația înregistrată sub nr. 9321/28.02.2014 împotriva deciziei nr. 3270/06.02.2014 emisă de CJP D., să dispună anularea Deciziei nr._/06.02.2014 emisă de C. Județeană de Pensii D. și obligarea să emită o nouă decizie cu luarea în considerare a perioadelor 01.09.1978 – 30.09.1980, 01.02.1982 – 01.06.1984 și 01.07.1987 – 01.11.1989, ca fiind lucrate în grupa a II-a de muncă, conform adeverinței nr. 572/14.06.2013 eliberată de ., cu cheltuieli de judecată.
În motivare, a arătat că prin decizia contestată nu a fost luată în considerare adeverința nr. 572/14.06.2013, eliberată de ., din care rezultă că în perioadele menționate și-a desfășurat activitatea în locuri de muncă ce se încadrează în grupa a II-a de muncă.
Împotriva deciziei contestate a formulat contestație pe care a depus-o la C. Județeană de Pensii D., fiind înregistrată sub nr. 9321/28.02.2014.
Deși trebuia să i se răspundă în termenul legal de 45 de zile de la depunerea contestației, până în prezent nu i s-a comunicat hotărârea comisiei încălcându-se prevederile art. 150 al 4 din Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice și regulamentul privind organizarea, funcționarea și structura Comisiei Centrale de Contestații din cadrul Casei Naționale de Pensii Publice, astfel îngrădindu-i-se dreptul de a se adresa în justiție. în acest sens a invocat Decizia nr. 956/13.11.2012 a Curții Constituționale.
La eliberarea deciziei de pensie pârâta nu a ținut cont de prevederile Ordinului 50/1990, pct 6 din Ordin / 1990 prin care se stabilește faptul că încadrarea în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele, că adeverința îndeplinește condițiile de formă și conținut prevăzute de normele de aplicare ale Legea 263/2010 aprobate prin HG 257/2011, anexa 14, de art 125 din Normele de aplicare ale Legii 263/2010 aprobate prin HG nr 257/2011 în care se prevede că angajatorii sau orice alți deținători de arhive sunt direct răspunzători, în condițiile legii, de legalitatea, exactitatea și corectitudinea datelor, elementelor și informațiilor pe care le înscriu, în baza documentelor deținute, în adeverințele pe care le eliberează în vederea stabilirii, recalculării sau revizuirii drepturilor de pensie.
A depus la dosar în copie: cartea de identitate, decizia nr._/06.02.2014, adeverința nr. 572/14.06.2013, contestația înregistrată sub nr. 9321/28.02.2014.
Și-a întemeiat prezenta pe prevederile art. 150 – 154 din Legea 263/2010. A solicitat judecarea cauzei în lipsă.
La data de 22 Mai 2014, C. Județeană de Pensii D. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii formulate pentru următoarele considerente:
Reclamantul prin cererea înregistrată sub nr_/05.08.2013 a solicitat pensie anticipată parțial, iar prin decizia nr_/06.02.2014 i s-a stabilit o pensie anticipată parțial începând cu 05.08.2013, la calculul punctajului mediu anual și a stagiului de cotizare nu s-au avut în vedere condițiile de grupa a II-a de muncă atestate pin adeverința nr 572/14.06.2013.
La data de 28.02.2014, reclamantul contestator a formulat contestație împotriva deciziei nr_/06.02.2014 pentru aceleași motive pe care le prezintă în prezenta cauză, contestație ce se fală în curs de soluționare la C. C. de Contestații.
In ceea ce privește luarea în considerare a perioadelor menționate de reclamant ca fiind lucrate în grupa a II-a de muncă, solicită a se reține că acestea nu au fost avute în vedere întrucât decizia nr 790/02.07.1992, menționată ca fiind act de nominalizare, este doar o decizie prin care angajatorul a stabilit acordarea anumitor sporuri, iar anexa la decizie prezintă doar locurile de muncă ce urmează a fi încadrate în grupele I și II de muncă, încadrarea efectivă conform Ordinului 50/1990, nefiind realizată de angajator, contestatorul neputând face dovada că a fost nominalizat în conformitate cu prev. pct. 6 din actul normativ.
De asemenea, a mai solicitat să se rețină și că există hotărâri ale Curții Supreme de Justiție în care s-a reținut că, în condițiile în care funcțiile ocupate nu figurează printre funcțiile sau profesiunile care în sensul HG 1223/1990 și a Ordinului 50/1990, conferă personalului salariat dreptul la încadrarea în grupa a II-a de muncă cu consecința pensionării înainte de limita de vârstă, nominalizarea făcută de angajator prin hotărâre a Consiliului de administrație contravine reglementărilor legale în vigoare și nu poate constitui temei pentru pensionare cu reducerea vârstei standard de pensionare.
A solicitat ca probe înscrisurile din dosarul de pensie nr_ în legătură cu cauza, pe care le-au depus la doar și adresa către angajatorul . a comunica actul intern de nominalizare emis conform pct 6 din ordinul 50/1990.
La data de 24.06.2014, P. C. a depus la dosar răspuns la întâmpinare, prin care a arătat că își menține obiectul contestației și motivarea acesteia.
Referitor la deciziile ICCJ invocate de pârâtă a menționat faptul că nu trebuie să se tină cont de ele deoarece se referă la spețe soluționate în recurs.
In ședința din 16.09.2014 contestatorul a învederat instanței că a renunțat la judecata primului capătul de cerere.
Prin sentința civilă nr. 4808 din 23.09.2014, pronunțată de Tribunalul D., Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, s-a admis cererea precizată de reclamantul P. C., în contradictoriu cu pârâtele C. Județeană de Pensii D. și C. C. de Contestații din C. Casei Naționale de Pensii Publice.
S-a anulat decizia nr._/06.02.2014, emisă de intimată.
A fost obligată intimată să emită o noua decizie cu luarea în considerare a adeverinței nr. 572/14.06.2013, eliberată de ..
Pentru a pronunța astfel, instanța a constatat următoarele:
Prin decizia contestată nr. 3270/06.02.2014, emisă de CJP D., nu a fost luată în considerare adeverința nr. 572/14.06.2013, eliberată de ., din care a rezultat că în perioadele 01.09.1978 – 30.09.1980, 01.02.1982 – 01.06.1984 și 01.07.1987 – 01.11.1989 contestatorul și-a desfășurat activitatea în locuri de muncă ce se încadrează în grupa a II-a de muncă în procent de 100 % conform nominalizării efectuate prin Decizia nr. 790/02.07.1992, temeiul juridic al încadrării fiind anexa II, punctul 204 din Ordinul 50/1990.
Împotriva deciziei contestate a formulat contestație pe care a depus-o la C. Județeană de Pensii D., fiind înregistrată sub nr. 9321/28.02.2014.
Intimata nu a luat în considerare adeverința invocată de contestator doar pentru faptul că decizia nr. 790/02.07.1992 menționată ca fiind act de nominalizare, este doar o decizie prin care angajatorul a stabilit acordarea numitor sporuri, iar anexa la decizie prezintă doar locurile de muncă ce urmează a fi încadrate în grupele I si II de muncă, încadrarea efectivă conform Ord. 50/1990 nefiind realizată de către angajator.
S-a invocat faptul că ar fi trebuit ca salariatul să facă dovada că a fost nominalizat în conformitate cu prevederile pct. 6 din actul normativ menționat.
Instanța a considerat că această dovada pusă în sarcina salariatului este excesivă, în condițiile în care legea nu prevede această dovadă în sarcina persoanei care solicită înscrierea la pensie.
Normele de aplicare ale Legii 263/2010 aprobate prin HG nr. 257/2011 anexa 14 prevăd înscrisurile ce se au în vedere la luarea în considerare a perioadelor lucrate în grupele de muncă, anterior lunii aprilie 2001, înscrisuri care nu pot fi decât mențiunile din carnetul de muncă sau eventual adeverințe care trebuie să aibă o anumită formă și conținut.
Cu privire la conținutul adeverinței din cauză, s-a constatat că respectă întru totul cerințele prevăzute de anexa 14 din Normele de aplicare a Legii nr. 263/2010, care la nominalizare menționează că se completează actul administrativ emis de unitate, conform prevederilor Ordinului ministrului muncii și ocrotirilor sociale, al ministrului sănătății și al președintelui Comisiei Naționale pentru Protecția Muncii nr. 50/1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionării (proces-verbal, decizie, tabel, hotărârea consiliului de administrație și a sindicatului privind nominalizarea persoanelor încadrate în grupe superioare de muncă, pontajele lunare, registrul de evidență a intrărilor în subteran etc.).
Deci se prevede obligativitatea menționării actului administrativ emis de unitate (proces-verbal, decizie, tabel, etc ), ceea ce unitatea s-a conformat la emiterea adeverinței, respectiv a menționat decizia nr. 790/02.07.1992 prin care angajatorul a stabilit acordarea numitor sporuri si locurile de muncă ce se încadrează în grupele I si II de muncă, iar nu ce vor fi încadrate în grupele I si a II a de muncă, așa cum afirmă intimata în întâmpinare (fila 29 din dosar.)
Prin decizia nr. 790/1992 .-au stabilit locurile din unitate ce se încadrează în grupe de muncă iar prin adeverința menționată se atestă că reclamantul a lucrat în procent de 100% în grupa a II-a de muncă conform nominalizării efectuate prin Decizia nr. 790/02.07.1992, temeiul juridic al încadrării fiind anexa II, punctul 204 din Ordinul 50/1990.
Instanța a constatat că funcția deținută de contestator tinichigiu structurist și structurist la secția Montaj General se încadrează în anexa II pct. 204 Din Ordinul 50/1990–personalul de deservire tehnică a avioanelor, aspect necontestat de altfel de pârâtă.
În aceste condiții, apărarea pârâtei în sensul că există hotărâri ale Curții Supreme de Justiție în care s-a reținut că, în condițiile în care funcțiile ocupate nu figurează printre funcțiile sau profesiunile prevăzute de HG 1223/1990 și Ordinul 50/1990, nominalizarea făcută de angajator prin hotărâre a Consiliului de administrație contravine reglementărilor legale în vigoare și nu poate constitui temei pentru pensionare cu reducerea vârstei standard de pensionare, nu poate fi reținută în prezenta cauză decât ca o justificare a temeiniciei pretențiilor contestatorului de a-i fi luată în considerare adeverința de grupă.
Astfel, în cauză s-a constatat că funcțiile ocupate de contestator se încadrează printre funcțiile sau profesiunile care în sensul HG 1223/1990 și a Ordinului 50/1990 conferă personalului salariat dreptul la încadrarea în grupa a II-a de muncă cu consecința pensionării înainte de limita de vârstă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel intimata-pârâtă C. Județeană de Pensii D., considerând-o ca fiind netemeinică și nelegală.
În motivare a arătat că soluția instanței nu este temeinică și legală neputând fi primită motivația instanței de fond pentru care a dispus emiterea unei noi decizii cu luarea în considerare a adeverinței nr. 572/14.06.2013 emisă de .. C., respectiv că adeverința îndeplinește condițiile cerute de anexa 14 din HG 257/2011, fiind îndeplinită cerința referitoare la actul de nominalizare, fiind trecută decizia 790/1992 și îndeplinită cerința încadrării în grupa superioară de muncă prin adeverința mai sus menționată.
Astfel, în ceea ce privește motivația instanței de fond referitoare la decizia nr.790/1992, a solicitat să se rețină că decizia nr.790/1992 nu reprezintă act administrativ emis de unitatea angajatoare de nominalizare a persoanelor în grupă superioară de muncă, în sensul prevederilor de la pct.6 din Ord.50/1990, ci de nominalizare a funcțiilor și meseriilor care se încadrează în grupă superioară de muncă, încadrarea efectivă a fiecărei persoane(nominală )conform Ord 50/1990 nefiind realizată de către angajator, contestatorul neputând face dovada că a fost nominalizat în conformitate cu prevederile menționate mai sus.
Astfel, pct.6 din Ordinul nr.50/1990 prevede că "Nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de munca se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de munca concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizica sau nervoasa, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.)".
Așadar, a solicitat să se rețină că nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă s - a făcut de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități cu respectarea strictă a metodologiei de încadrare prevăzute în același ordin, în cauza de față unitatea angajatoare neîndeplinindu-și obligația prevăzută de dispozițiile legale incidente, neefectuând procedura de încadrare.
Ca atare, a solicitat să se rețină că, în conformitate cu prevederile pct.6 din Ordinul 50/1990, decizia nr.790/1992 trebuia urmată de încadrarea efectivă a personalului angajat de către conducerea unității împreună cu sindicatele, cu respectarea și a cerințelor art.7 ale aceluiași act normativ, actul de nominalizare reprezentând actul intern al angajatorului prin care persoana dobândește beneficiul încadrării în grupe superioare de muncă, act ce trebuia să se efectueze până la data de 01.04.2001, când a fost abrogat Ord.50/1990.
Totodată, în capitolul 1 lit. d din "Precizările privind aplicarea prevederilor Legii 49/1992 pentru modificarea și completarea unor reglementări din legislația asigurărilor sociale" s-a prevăzut că "Pentru calcularea corectă a contribuției pentru asigurările sociale de stat, persoanele fizice și juridice care folosesc personal salariat vor lua măsuri pentru nominalizarea salariaților pe grupe de muncă", prevederi legale pe care unitatea angajatoare nu le - a respectat.
Având în vedere cele menționate mai sus, a considerat că nu poate fi primită nici motivația potrivit cu care adeverința în discuție atestă că reclamantul contestator a lucrat în procent de 100%, pct. 204 din anexa II la Ord.50/1990, această încadrare trebuind efectuată înainte de abrogarea Ord 50/1990, neexistând niciun act din care să rezulte această încadrare, adeverința fiind un act prin care se atestă o situație stabilită deja, nu se stabilește prin adeverință, așa cum în mod greșit a reținut instanța că este îndeplinită cerința legală.
În ceea ce privește cele reținute de instanța de fond referitoare la încadrarea funcției de tinichigiu și structurist în cadrul Secției Montaj General în punctul 208 din anexa II la Ord 50/1990, a solicitat să se rețină că nu a pus în discuție această încadrare, nu că nu a contestat - o, atâta timp cât actul de nominalizare nu îndeplinește condițiile prevăzute de legislația incidență.
Dacă se punea în discuție și acest aspect, atunci funcția de tinichigiu și structurist nu se încadrează în punctul 208 din Anexa II la Ord.50/1990, întrucât acest punct se referă la "personalul de deservire tehnică a aeronavelor și încercarea la sol a acestora", ceea ce presupune că aeronava este deja construită fiind pregătită pentru funcționare.
De asemenea, există și hotărâri ale Curții Supreme de Justiție în care s - a reținut că, în condițiile în care funcțiile ocupate nu figurează printre funcțiile sau profesiunile care în sensul H.G 1223/1990 și a Ord.50/1990, conferă personalului salariat dreptul la încadrarea în grupa a II a de muncă cu consecința pensionării înainte de limita de vârstă, nominalizarea făcută de angajator prin hotărâre a Consiliului de administrație contravine reglementărilor legale în vigoare și nu poate constitui temei pentru pensionare cu reducerea vârstei standard de pensionare( decizia nr.755/03.03.2000, CSJ, secția contencios administrativ). Totodată, s - a reținut că oficiul de pensii poate sesiza din oficiu încadrarea nelegală întrucât încadrarea respectivă trebuie să se facă în condițiile legii(decizia nr.17/12.01.1994, CSJ, secția contencios administrativ) .
În același sens sunt și soluții pronunțate de Curtea de Apel C., în dosarele nr._, nr._/63/2013, nr._/63/2013.
În concluzie, a solicitat admiterea apelului, modificarea sentinței, în sensul respingerii contestației.
În drept, și-a întemeiat prezentul pe prevederile art.466 și următoarele Ncpc, art. XVIII din Legea 2/2013, Ord.50/1990, Legea 263/2010.
Intimatul-contestator a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
Apelul nu este fondat, pentru considerentele ce succed:
In ceea ce privește competența instituțiilor implicate în stabilirea drepturilor de pensie de a efectua verificări asupra documentelor ce le sunt prezentate pentru valorificarea stagiilor realizate în grupa superioară de muncă, Curtea constată că aceasta a fost greșit înțeleasă de către apelanta pârâtă.
Potrivit art.158 alin.1 din Legea nr.263/2010, dovada vechimii în muncă, realizată până la data de 1 aprilie 2001, inclusiv a vechimii realizate în condiții de grupa I sau a-II-a de muncă, se face cu carnetul de muncă, carnetul de asigurări sociale sau cu alte acte prevăzute de lege, iar în conformitate cu art.159 alin.2 din lege adeverințele care atestă încadrarea persoanelor în fostele grupe I și/sau a II-a de muncă sunt valorificate, numai în situația în care au fost emise conform legii, pe baza documentelor verificabile întocmite anterior datei de 1 aprilie 2001.
De asemenea, art.126 alin.1 din HG nr.257/2011 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr.263/2010 dispune că adeverințele prin care se atestă faptul că în anumite perioade, anterioare datei de 1 aprilie 2001, persoanele și-au desfășurat activitatea în locuri de muncă încadrate în grupele I și/sau a II-a de muncă se întocmesc potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 14, numai pe baza documentelor, verificabile, aflate în evidențele angajatorilor sau ale deținătorilor legali de arhive.
În raport de dispozițiile legale enunțate, se retine că, în procedura analizării și verificării dosarului de pensionare, pentru stabilirea existentei și întinderii drepturilor la pensie, casele teritoriale de pensii sunt chemate a se pronunța asupra valorii probatorii a adeverințelor depuse, stabilind dacă, în raport de prevederile legale în vigoare, acestea pot dovedi o încadrare în grupele superioare de muncă, încadrare realizată anterior datei de 01.04.2001.
In concret, casele de pensii au de verificat dacă adeverințele de grupă sunt susținute de documente verificabile, întocmite anterior datei de 1 aprilie 2001 și conțin elementele de valabilitate prevăzute de art. 126 din HG 257/2011, Decretul 92/1976 si Ordinul nr.136/1976 pentru aprobarea metodologiei de completare a carnetului de muncă.
Ordinul 50/1990 si actele normative ulterioare, până la apariția Legii nr.19/2000 nu le atribuie caselor de pensii prerogativa de a cenzura încadrarea si nominalizarea în grupă dispuse de angajator, din conținutul dispozițiilor art. 6 Ordinul 50/1990 rezultând că aceste atribute au fost rezervate consiliilor de administrație împreună cu sindicatele libere din unități, în măsură a cunoaște condițiile efective de muncă în care a lucrat un anumit salariat.
In cauza de față, pentru dovedirea stagiilor realizate în grupa a II a de muncă în perioadele 01.09._80, 01.02._84, 01.07._89, reclamantul a prezentat casei de pensii adeverința nr. 572/14.06.2013 emisă de . .
Verificând această adeverință, instanța de apel constată că emitentul a consemnat explicit că în perioadele indicate anterior reclamantul a desfășurat activitate în grupa a II a, în procent de 100 %, conform nominalizării efectuate prin decizia 790/02.07.1992, temeiul juridic al încadrării fiind reprezentat de dispozițiile Ordinului 50/1990, completat cu avizele ulterioare, anexa 2, pct. 204 ( deservirea tehnică a avioanelor).
Având în vedere că înscrierile din adeverință pentru perioada în litigiu sunt complete, fiind precizate locul și grupa de muncă, temeiul juridic al încadrării în grupă, timpul cât cel în cauză s-a aflat în această situație în raport cu programul de lucru si actul de nominalizare în grupă, în considerarea dispozitiilor art. 123, 126 din Normele de aplicare a Legii 263/2010, Decretul 92/1976 si Ordinul nr. 136/1976, instanța de apel concluzionează că în mod corect tribunalul a reținut si dispus valorificarea perioadelor de activitate enunțate ca fiind stagiu în grupa a II a de muncă.
Contrar celor afirmate de apelant, decizia 790/02.07.1992 valorează act de nominalizare în grupa a II a de muncă, acesta fiind actul intern al unității angajatoare prin care reclamantul a dobândit beneficiul încadrării în grupa superioară de muncă. Imprejurarea că acest act nu contine o nominalizare individuală nu înseamnă că stagiile atestate de adeverință ar trebui valorificate în condiții normale de lucru.In cauză, angajatorul împreună cu sindicatul au decis ca beneficiul grupei superioare de muncă să fie recunoscut acelor salariați care au prestat activitate la locurile de muncă indicate în decizie 790/02.07.1992, condiționat de timpul efectiv lucrat.
Reclamantul a prestat activitățile ce se regăsesc la pct. 21 din decizie –personalul de deservire tehnică a aeronavelor si încercarea la sol a acestora si anexa 2, pct.204, Ordinului 50/1990, în procent de 100 % adeverința criticată nefăcând altceva decât să ateste un fapt consumat anterior emiterii ei, respectiv obtinerea beneficiului încadrării până la data de 01.04.2001.
De altfel, susținând în apel, că nu s-a întocmit o listă nominală a persoanelor încadrate în grupa a-II-a de muncă, ci doar o listă a locurilor de muncă încadrate în condițiile superioare de muncă și că fostul angajator nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de lege, neefectuând procedura de încadrare conform pct.6 din Ordinul nr.50/1990, apelanta solicită, de fapt, verificarea legalității încadrării în grupele superioare de muncă realizată de fostul angajator în urmă cu mai mult de 20 de ani, aspect ce excede competentelor casei de pensii.
A aprecia că apelanta are astfel de competente înseamnă a lipsi de orice predictibilitate si securitate juridică o întreagă procedură de încadrare în grupele superioare de muncă, finalizată cu mai mult de 20 de ani în urmă si care conferea salariaților o anumită situație juridică sub aspectul stagiului de cotizare realizat si condițiilor de muncă în care acesta a fost realizat, elemente esențiale în raport de care se stabilesc existenta si întinderea drepturilor lor de pensie.
Asadar, în mod corect a apreciat instanta anterioară că decizia casei de pensii este nelegală, sub aspectul nevalorificării adeverintei nr. 572/14.06.2013 emisă de ..
Pentru considerentele arătate, în temeiul dispozitiilor art. 480 C.proc.civ. apelul declarat de pârâtă va fi respins.
Fiind în culpă procesuală, apelanta pârâtă va fi obligată la 400 lei cheltuieli de judecată către reclamant, reprezentând onorariu apărător potrivit actului justificativ atașat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta-pârâtă C. Județeană de Pensii D., cu sediul C., ..14, jud. D., împotriva sentinței civile nr.4808 din 23.09.2014, pronunțată de Tribunalul D., Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant P. C., cu domiciliul în C., .. 106, ., . și intimata-pârâtă C. Națională de Pensii Publice - C. C. de Contestații București, cu sediul în București, ., sector 2, având ca obiect contestație decizie de pensionare.
Obligă apelanta-pârâtă C. Județeană de Pensii D., către intimatul P. C., la 400 lei cheltuieli de judecată.
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 19 Februarie 2015.
Președinte, E. B. | Judecător, G. I. | |
Grefier, E. O. |
Red. jud. E. B.
Tehn. E.O.
5 ex./26.02.2015
Jud. fond C. Uncheașu
| ← Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 2443/2015.... | Contestaţie privind alte drepturi de asigurări sociale.... → |
|---|
