Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 63/2014. Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 63/2014 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 14-01-2014 în dosarul nr. 9732/83/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA I CIVILĂ
Număr operator de date cu caracter personal 3159
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 63/2014-R
Ședința publică din 14 ianuarie 2014
PREȘEDINTE: R. F. – judecător
JUDECĂTOR: P. C.
JUDECĂTOR: G. M.
GREFIER: I. F.
Pe rol fiind soluționarea recursurilor civile declarate de recurenta – reclamantă R. R., domiciliată în Satu M., .. 18, județul Satu M. și de recurenta - pârâtă . – cu sediul în Satu M., .. 72/H, județul Satu M., împotriva sentinței civile nr. 651 din 16 iulie 2013, pronunțată de Tribunalul Satu M., având ca obiect: contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă recurentei reclamante av. M. R., în baza împuternicirii avocațiale nr._/10.01.2014 emisă de Baroul Satu M. și reprezentantul recurentei – pârâte av. G. C. în baza împuternicirii avocațiale nr. 27/09.08.2013 emisă de Baroul Satu M., lipsă fiind reclamanta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței cele de mai sus, faptul că prezenta acțiune este scutită de plata taxei judiciare de timbru și că la data de 9 ianuarie 2014 recurenta pârâtă a depus întâmpinare la recursul declarat de reclamantă, după care:
Reprezentanții părților depun la dosar dovada cheltuielilor de judecată astfel: reprezentantul reclamantei chitanța nr._ din 07.01.2014 și factura nr._ din 07.01.2014 și reprezentantul pârâtei copia e-mailului transmis la data de 10.01.2014 precum și extras din OUG nr. 111/2010.
Nemaifiind alte probe, instanța consideră cauza lămurită și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurentei pârâte solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
În susținerea motivelor de recurs arată instanța de fond a apreciat în mod eronat incidența art. 25 alin. 2 din OUG nr. 111/2010 care prevede că sancțiunea nu este nulitatea deciziei de desfacere a contractului de muncă ci eventual aplicarea unei sancțiuni administrative.
Pe fondul cauzei arată că, reclamanta a formulat cerere pentru acordarea stimulentului de inserție la 7 zile după primirea notificării de preaviz din partea societății, respectiv la data de 20.08.2012 după ce în prealabil la data de 13.08.2012 a semnat primirea preavizului. Susține că la data emiterii preavizului, unitatea nu cunoștea faptul că reclamanta a solicitat acordarea stimulentului de inserție cu toate că avea obligația să solicite unității dovada veniturilor. De altfel, în nici un moment nu a adus la cunoștința unității această intenție a ei. Mai mult, arată că, instanța de fond în considerente arată nu există motive de nelegalitate a deciziei sub aspectul încălcării dispozițiilor Codului muncii singurul motiv reținut de instanță fiind dispozițiile OUG nr. 111/2010 care așa cum a mai arătat nu prevede nici o sancțiune cu excepția amenzii contravenționale. Susține că excepția de nelegalitate trebuia invocată de reclamantă la primul termen de judecată și nu odată cu depunerea concluziilor scrise.
Cu privire la recursul declarat de reclamantă solicită respingerea lui întrucât la dosar nu există dovada cheltuielilor de judecată.
Reprezentantul reclamantei solicită admiterea recursului declarat de aceasta și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat.
Cu privire la recursul declarat de pârâtă solicită în principal, respingerea lui și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică,iar în subsidiar în cazul admiterii recursului să se rețină cauza pentru rejudecare, cu cheltuieli de judecată.
În susținerea acestor concluzii face trimitere la prevederile art. 25 alin. 2 lit. b din OUG nr. 111/2010 care prevăd în mod imperativ că este interzis angajatorului să dispună încetarea raporturilor de muncă în cazul salariatei care se află în plata stimulentului de inserție, iar la alin., 3 din același act normativ se prevede că interdicția de la alin. 2 se extinde o singură dată cu până la 6 luni de la revenirea definitivă a salariatei la locul de muncă. Susține că salariata nu avea nici o obligație legală să anunțe unitatea cu privire la acordarea stimulentului de reinserție, care operează potrivit legii.
Referitor la susținerile potrivit cărora numai la ultimul termen a invocat motivul de nelegalitate al deciziei de concediere potrivit art. 25 din OUG nr. 111/2010 arat că în drept, a invocat în cererea introductive prevederile acestei ordonanțe.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 651 din 16 iulie 2013, Tribunalul Satu M. a admis în parte contestația formulată de contestatoarea R. R. cu domiciliul procedural ales în Satu M., .. 18, județul Satu M., în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în Satu M., ..72/H, jud. Satu M., și în consecință:
A constatat nulitatea absolută a Deciziei de concediere nr._ emisă de pârâtă la data de 10.09.2012.
S-a dispus reîncadrarea contestatoarei în funcția avută anterior concedierii.
A obligat pârâta la plata despăgubirilor constând în drepturile salariale actualizate, majorate și indexate de la data emiterii deciziei și până la reintegrare.
A obligat pârâta la plata despăgubirilor în sumă de 500 lei pe lună începând cu data de 11.09.2012 pe perioada îndeplinirii condițiilor, respingând restul pretențiilor.
Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut că, între părți au existat raporturi juridice de muncă începând cu data de 15.03.2006, contestatoarea ocupând funcția de contabilă.
La data de 23.07.2007 a fost schimbată funcția, în aceea de contabil șef. Contestatoarea a intrat în concediu pentru îngrijirea copilului până la vârsta de 1 an la data de 31.10.2011, iar la data de 08.06.2012 a solicitat (conform cererii de la fila 21) reluarea activității la societate începând cu data de 13.08.2012. În acest sens, s-a încheiat actul adițional la contractul individual de muncă (fila 77) potrivit căruia începând cu data de 13.08.2012 încetează suspendarea contractului dispusă prin Decizia nr._ . La aceeași dată contestatoare a fost notificată privind desființarea postului de contabil șef, fiindu-i acordat un preaviz de 20 zile lucrătoare conform art. 75 Codul muncii. Prin Decizia nr._ din 10.09.2012 emisă de pârâtă a încetat contractul individual de muncă în temeiul art. 65 alin. 1 Codul muncii. Măsura a fost luat în baza deciziei administratorului societății din 02.08.2012 (fila 31).
Potrivit Deciziei nr._/_/04.09.2012 eliberată de Agenția Județeană pentru Plata și Inspecție Socială Satu M., s-a oferit contestatoarei începând cu data de 14.08.2012 stimulentul de inserție opțiunea I în cuantum de 500 lei lunar.
De la data de 11.09.2012, în baza Deciziei din 20.09.2012, a încetat plata drepturilor acordate contestatoarei, având în vedere cererea nr._/20.09.2012 și faptul că nu mai realizează venituri din 20.09.2012. Totodată Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Satu M. a emis și decizia de constituire a debitului și recuperare a sumelor reprezentând stimulent de inserție opțiunea I.
Criticile aduse deciziei contestate din perspectiva dispozițiilor art. 76 Codul muncii (și nu art. 74 cum greșit s-a indicat), a apreciat a fi nefondate.
Din cuprinsul deciziei rezultă că măsura a fost luată ca urmare a desființării funcției de contabil șef, fiind indicat și preavizul de 20 zile lucrătoare acordat conform notificării și care a expirat la data de 10.09.2012.
Potrivit dispozițiilor art. 25 alin. 2 din OUG nr. 111 din 08.12.2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copilului „este interzis angajatorului să dispună încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu în cazul: […]
b) salariatei/ salariatului care se află în plata stimulentului de inserție prevăzut de art. 7”.
Având în vedere că în situația contestatoarei plata stimulentului de inserție s-a făcut în temeiul dispozițiilor art. 7 din OUG nr. 111/2010, instanța apreciază incidența dispozițiilor mai sus citate, dispoziții cu caracter imperativ, potrivit textului și care atrag nulitatea absolută a măsurilor aplicate cu încălcarea acestora.
Fiind un motiv de nulitate absolută a deciziei contestate care poate fi oricând invocat până la soluționarea pe fond a contestației, instanța va înlătura apărările formulate de intimată în acest sens.
Pe cale de consecință, Tribunalul, în temeiul art. 269 Codul muncii a admis contestația și a constatat nulitatea absolută a deciziei de concediere, în baza art. 80 Codul muncii a dispus reintegrarea contestatoarei în funcția avută anterior concedierii și a obligat pârâta la plata despăgubirilor constând în drepturile salariale actualizate, majorate și indexate de la data emiterii deciziei și până la reintegrare. Tot cu titlu de despăgubiri pârâta este datoare contestatoarei și a fost obligată în acest sens, la plata stimulentului de inserție pierdut prin luarea măsurii nelegale, de 500 lei pe lună începând cu data de 11.09.2012 pe perioada îndeplinirii condițiilor.
Restul pretențiilor urmează au fost respinse ca nedovedite.
Asistenții judiciari, participând la deliberare în condițiile art. 55 alin. 1 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, cu vot consultativ, au exprimat aceeași opinie profesională în cauză.
Împotriva acestei sentințe, în termen au formulat recurs reclamanta R. R. și parata . Satu M..
Reclamanta a solicitat doar modificarea parțială a sentinței în sensul acordării cheltuielilor de judecată în favoarea sa, cheltuieli omise de prima instanță.
Parata solicitat schimbarea in tot a sentinței instanței de fond și respingerea contestației formulate ca nefondata.
În motivarea recursului pârâta a susținut că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile art. 25 alin. 2 din OUG 111/2010, astfel, petenta atunci când a solicitat acordarea stimulentului de inserție primise deja preaviz de la angajator în vederea concedierii și nu a adus la cunoștința angajatorului că a solicitat acest stimulent.
A mai invocat recurenta că, neaplicarea art. 25 alin. 2 nu atrage nulitatea deciziei de concediere, putând să atragă cel mult sancționarea contravențională a angajatorului, emitent al Deciziei de concediere cu ignorarea dispozițiilor legale arătate.
S-a mai arătat de către recurenta pârâtă că dispozițiile art. 25 din OUG 111/2010 au fost invocate doar cu ocazia dezbaterii în fond a cauzei la instanța de fond, deși aceasta invocare valorează o modificare de acțiune ce putea fi făcută doar până la prima zi de înfățișare.
Fiecare parte s-a opus admiterii recursului advers.
Analizând sentința invocată prin prisma motivelor și din oficiu, Curtea constată că sunt nefondate criticile ambilor recurenți.
Cu privire la recursul reclamantei se constată că la instanța de fond nu s-a făcut dovada existenței vreunor cheltuieli de judecată ocazionate reclamantei cu ocazia soluționării procesului.
Cu privire la recursul paratei se constată că toate criticile formulate sunt neîntemeiate.
Petenta și-a întemeiat contestația formulată și pe dispozițiile art. 25 din OUG 111/2010,invocate chiar prin cererea introductivă, motiv pentru care nu poate fi vorba de o modificare a acțiunii așa cum se invocă.
In fapt, petenta, cum corect a reținut și prima instanță, a fost concediată cu ignorarea dispozițiilor imperative ale art. 25 alin. 2 din OUG 111/2010,prin care este interzis angajatorului încetarea contractului individual de muncă cu salariatul care se afla în plata stimulentului de inserției, cum este cazul reclamantei din prezenta cauza.
Ignorarea acestor dispoziții imperative se sancționează cu nulitatea actului emis și nu doar cu sancțiuni contravenționale așa cum susține recurenta pârâtă. Un act emis în disprețul unor dispoziții legale imperative nu poate produce efecte, fiind rolul instanței să procedeze la desființarea efectelor acestuia.
Acestea fiind aspectele esențiale în speță, dispoziția de desfacere a contractului individual a muncă a petentei este nulă, raportat la art. 25 alin. 2 lit. b din OUG 111/2010,așa cum corect a reținut și Tribunalul Satu-M.,reclamanta neputând fi concediată în primele 6 luni în care beneficiază de stimulentul de inserție.
Pentru aceste motive, în baza art. 312 cu referire la art. 316 și 296 codul de procedură civilă se vor respinge ca nefondate ambele recursuri.
În baza art. 276 Codul de procedură civilă se vor compensa cheltuielile de judecată ale părților, in recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D C E D I D E :
Respinge ca nefondate recursurile civile declarate de recurenta – reclamantă R. R., domiciliată în Satu M., .. 18, județul Satu M. și de recurenta - pârâtă . – cu sediul în Satu M., .. 72/H, județul Satu M., împotriva sentinței civile nr. 651 din 16 iulie 2013, pronunțată de Tribunalul Satu M., pe care o menține în totul.
Compensează cheltuielile de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 14 ianuarie 2014.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
R. F. P. C. G. M. I. F.
Red. decizie: R. F./23.01.2014
Jud. fond: F. M.
Dact. I.F./23.01.2014 – 2 ex.
| ← Reconstituire vechime. Decizia nr. 405/2014. Curtea de Apel... | Contestaţie decizie de concediere. Sentința nr. 282/2014.... → |
|---|
