Acţiune în răspundere patrimonială. Decizia nr. 3262/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3262/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 30-10-2013 în dosarul nr. 9424/105/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-SECȚIA I CIVILĂ -
Dosar nr._
DECIZIA NR.3262
Ședința publică din data de 30 octombrie 2013
Președinte - M. P. G.
Judecători - A. P.
- V. G.
Grefier - G. C.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamanta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ÎMBUNĂTĂȚIRI FUNCIARE – FILIALA DE ÎMBUNĂTĂȚIRI FUNCIARE PRAHOVA, cu sediul în Ploiești, ., județul Prahova, împotriva sentinței civile nr. 1080 din 11.04.2013 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâta S. D., cu domiciliul în comuna Bărcănești, ., județ Prahova.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței că recursul este la primul termen de judecată și că prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă. Mai învederează că prin serviciul registratură, sub nr._/21.10.2013, s-au depus la dosar concluzii scrise formulate de intimata-pârâtă S. D..
Curtea, având în vedere că prin cererea de recurs recurenta-reclamantă a solicitat judecata cauzei în lipsă, dând eficiență dispozițiilor imperative reglementate de art. 242 alin.1 pct.2 Cod proc. civilă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._, reclamanta Administrația Națională a Îmbunătățirilor Funciare (A.N.I.F.) R.A. – Sucursala Teritorială Argeș – B. a chemat în judecată pârâta S. D., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 7395 lei, reprezentând contravaloare spor de complexitate a muncii acordat nelegal în perioada 2009 – 2010.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că pârâta salariată a avut funcția de contabil la Uniunea de Administrare Dâmbovița din cadrul ANIF RA - Sucursala Teritorială Argeș B. și a beneficiat de spor pentru complexitatea muncii, reprezentând 25% din salariul de bază, spor prevăzut în CCM încheiat la nivel de instituție și acordat salariaților care lucrează în serviciile și compartimentele de control financiar preventiv, încasând suma de 7395 lei.
Prin nota de control nr._/29.04.2011, Corpul de Control al MADR a stabilit că mai mulți salariați, printre care și pârâta au beneficiat de sporul pentru complexitatea muncii, în cuantum de 25% din salariul de încadrare, acordat pentru viza de control financiar preventiv, apreciind că acest spor a fost stabili în mod nelegal, deoarece activitatea salariatului inițiază acțiuni supuse vizei de control financiar preventiv și deci acesta nu poate primi acest spor. Reclamanta a încercat, pe cale amiabilă, recuperarea sumei de 7395 lei, în sensul, însă pârâta nu a fost de acord.
În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 256 alin. 1 din Codul muncii.
În dovedirea pretențiilor sale reclamanta a depus la înscrisuri.
În temeiul art. 115 Cod procedură civilă pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii, ca netemeinică și nelegală.
În motivarea întâmpinării, pârâta a arătat că a ocupat funcția de economist șef și a beneficiat de sporul de 25 %, prevăzut în contractul colectiv de muncă, în contractul individual de muncă și în actul adițional la acesta. Susținerile reclamantei sunt nelegale, în raport de dispozițiile art. 9 pct. 7 din OUG 119/1999. Pârâta a mai arătat că nu a semnat angajamentul de plată ce i-a fost înmânat de reclamantă, întrucât a considerat că era îndreptățită la acest spor.
La data de 23.04.2012, Filiala de Îmbunătățiri Funciare Prahova a Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare Prahova a solicitat introducerea în cauză, în calitate de reclamantă, a sa și a Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare București.
În motivarea cererii, a precizat că, la data de 29.09.2011, Guvernul României a emis OUG nr. 82, privind unele măsuri de organizare a activității de îmbunătățiri funciare, publicată în MO nr. 694/30.09.2011, iar acest act normativ prevede că Administrația Națională a Îmbunătățirilor Funciare se desființează și se înființează Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare, care are în structura sa, un număr de 41 filiale județene, denumirea și sediul acestora fiind prevăzute în HG nr. 1223/14.12.2011. S-a menționat că pârâta a fost salariata Sucursalei Teritoriale Argeș – B., devenită Filiala de Îmbunătățiri Funciare Prahova.
În ședința publică din data de 18.06.2012, din oficiu, instanța a invocat excepția necompetenței teritoriale exclusive.
Prin sentința civilă nr. 4005/18.06.2012, Tribunalul Prahova – Secția I Civilă a admis excepția necompetenței teritoriale exclusive a Tribunalului Prahova, excepție invocată din oficiu și a declinat, având în vedere prevederile art. 269 alin.2 Codul muncii coroborat cu art. 2 pct. 1 lit.c Cod proc. cilvilă, competența de soluționare a prezentei cauze având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială în favoarea Tribunalului București – Secția a VIII-a de Litigii de muncă pe considerentul că în speță calitatea de reclamantă aparține Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare care are sediul în București.
Prin sentința civilă nr. 7536/24.09.2012, Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București – Secția a VIII-a și a declinat competența judecării cauzei formulată de reclamanta Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare (ANIF) - Filiala de Îmbunătățiri Funciare Prahova, în favoarea Tribunalului Prahova, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul I.C.C.J. în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
La stabilirea acestei măsuri instanța a reținut că pentru verificarea competenței interesează momentul introducerii cererii de chemare în judecată, iar în prezenta cauză la momentul promovării acțiunii reclamanta avea sediul în raza teritorială a Tribunalului Prahova.
Prin decizia nr. 480/05.02.2013, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția I Civilă, în soluționarea conflictului negativ de competență, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova reținând că raportat la momentul formulării acțiunii și la dispozițiile legale incidente în speță, competența de soluționare a pricinii aparține Tribunalului Prahova.
Primindu-se din nou dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată sub același număr_ .
După analizarea actelor și lucrărilor dosarului, Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr. 1080 din 11.04.2013 a respins cererea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Prahova a reținut că prin nota de control_ din 29.04.2011 emisă de către Corpul de control al Ministerului Agriculturii s-a stabilit în sarcina conducerii ANIF recuperarea sumelor plătite sub formă de spor de 25 % la salariul de bază pentru activitatea de control financiar preventiv în perioada 2007 – 2010, iar potrivit acestei note, pârâta a beneficiat de suma de 7395 lei, cu acest titlu.
Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 256 alin. 1 din Codul muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Caracterul nedatorat a fost motivat de reclamantă pe existența notei de control a ministerului de resort, însă din actele dosarului, tribunalul a constatat că pârâta a încasat acest spor în temeiul contractului colectiv de muncă și a contractului individual de muncă, în care este prevăzut sporul de complexitate de 25 %.
Aceste două acte se bucură de prezumția de valabilitate, reclamanta nesolicitând constatarea nulității acestora.
Tribunalul a menționat că articolul 57 din Codul muncii stabilește regimul juridic al nulității contractelor individuale de muncă precizând că nerespectarea oricăreia dintre condițiile legale necesare pentru încheierea valabilă a contractului individual de muncă atrage nulitatea acestuia, însă constatarea nulității contractului individual de muncă produce efecte pentru viitor.
În același text se menționează că nulitatea contractului individual de muncă poate fi acoperită prin îndeplinirea ulterioară a condițiilor impuse de lege, iar în situația în care o clauză este afectată de nulitate, întrucât stabilește drepturi sau obligații pentru salariați, care contravin unor norme legale imperative sau contractelor colective de muncă aplicabile, aceasta este înlocuită de drept cu dispozițiile legale sau convenționale aplicabile, salariatul având dreptul la despăgubiri.
Persoana care a prestat munca în temeiul unui contract individual de muncă nul are dreptul la remunerarea acesteia, corespunzător modului de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu, constatarea nulității și stabilirea, potrivit legii, a efectelor acesteia se pot face prin acordul părților, iar dacă părțile nu se înțeleg, nulitatea se pronunță de către instanța judecătorească.
Având în vedere dispozițiile acestui text tribunalul a considerat că și în ipoteza constatării nulității unor clauze din contractul individual de muncă, aceasta ar produce efecte doar pentru viitor, neaducând atingere plăților deja efectuate de reclamantă, respectiv să se constate caracterul nedatorat al sumelor achitate cu titlu de spor de complexitate.
Concluzionând, tribunalul a reținut că pârâta a primit suma solicitată, cu titlu de spor complexitate, în temeiul clauzei J, pct. 2, lit. g din contractul individual de muncă, astfel că nu se poate reține caracterul nedatorat al plății, iar pentru motivele expuse, a respins cererea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ÎMBUNĂTĂȚIRI FUNCIARE - FILIALA DE ÎMBUNĂTĂȚIRI FUNCIARE PRAHOVA, criticând-o pentru nelegalitate pe considerentul că instanța de fond nu a analizat cauza sub toate aspectele, nu a făcut analiza tuturor motivelor invocate în cerere și nu a aplicat toate prevederile OG. nr. 119/1999, republicată, atunci când a pronunțat sentința recurată, prevederi care se aplicau numai pentru salariații care erau încadrați în cadrul compartimentului de control financiar preventiv, ceea ce nu este cazul pârâtei.
Învederează recurenta că s-au reținut dispozițiile art. 9 al. 5 din OG nr. 119/1999, republicată, unde se precizează foarte clar faptul că CFP se exercita numai de către persoane din cadrul compartimentelor de specialitate, prin compartimente de specialitate înțelegându-se numai compartimentele de control financiar preventiv, așa cum era în organigramă: „Controlul financiar preventiv propriu se exercita, prin viză, de persoane din cadrul compartimentelor de specialitate, desemnate în acest sens de către conducătorul entității publice...". Tot la acest aliniat se menționează că: „Persoanele desemnate să efectueze aceasta activitate, sunt altele decât cele care inițiază operațiunea supusă vizei".
Pârâta își desfășura activitatea în acea perioadă în calitate de șef compartiment contabilitate și nu în cadrul compartimentului de control financiar preventiv, după cum prevedea imperativ art. 9 alin. 5 din OG nr. 119/1999, iar prin activitatea sa iniția operațiuni supuse vizei de control financiar preventiv, așa cum a constatat corpul de control. Ca urmare, activitatea pârâtei nu era compatibilă cu acordarea sporului de complexitate și în consecința aceasta 1-a încasat în mod nelegal.
Sporul pentru complexitatea muncii a fost acordat în baza referatului 7711/21.06.2007, întocmit de dl. Director Economic A. Barabulea din cadrul ANIF RA București și aprobat de Directorul General ing. N. I., referat ce a fost comunicat și sucursalelor prin fax nr. 7940/27.06.2007.
Ceea ce este foarte important, în opinia recurentei, și instanța de fond nu a luat în considerare la pronunțarea sentinței, este faptul că propunerile din referatul întocmit de Directorul Economic, dl. ec. A. Barabulea, fiind făcute cu încălcarea prevederilor art. 9 al. 5 din OG nr. 199/1999 republicată, sunt nule de drept și pe cale de consecință, orice act emis în baza acestora este nul și nu poate produce efecte.
Face de asemenea precizarea că propunerile directorului economic din referatul prin care s-a acordat sporul pentru complexitatea muncii sunt nule și pentru faptul că nu au fost aprobate de Consiliul de Administrație, ci numai de Directorul General.
Instanța de fond a reținut, așa cum a arătat mai sus, faptul ca sporul a fost acordat conform prevederilor din contractul colectiv de muncă și ale contractului individual de muncă, însă potrivit dispozițiilor art. 9 alin.6 din OG nr. 119/1999, persoanele desemnate pot să beneficieze de un spor pentru complexitatea muncii de până la 25%.
Într-adevăr, se putea acorda acest spor, așa cum prevedea actul normativ mai sus menționat, dar tribunalul nu a ținut cont de art. 9 alin 5 din același act normativ, unde se prevedea ca acest spor se putea acorda numai persoanelor altele decât acelea care inițiază operațiunea supusă vizei de control financiar preventiv, persoane care trebuie sa fie încadrate numai în cadrul compartimentului de specialitate, adică cel de control financiar preventiv, ori parata își desfășura activitatea în acea perioadă în calitate de șef compartiment contabilitate și nu în cadrul compartimentului de control financiar preventiv, după cum a precizat mai sus.
În contractul individual de muncă al pârâtei nu se prevede acordarea acestui spor, ci sunt prevăzute alte sporuri, care nu au nicio legătură cu speța, iar faptul că acesta era prevăzut în contractul colectiv de munca nu însemna că trebuia acordat neapărat, ci numai dacă erau îndeplinite condițiile legale pentru acordare, ceea ce nu a fost în cazul în speța.
Având în vedere faptul că pârâtă a încasat o sumă nedatorată, consideră recurenta că în cauza sunt aplicabile prevederile art. 256 din Legea nr. 53/2003, republicată - Codul Muncii.
În concluzie, pentru considerentele arătate, solicită să se constate că recursul este întemeiat și pe cale de consecință, admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și admiterea cererii.
Legal citată cu această mențiune, intimata – pârâtă nu a formulat întâmpinare cu privire la recursul declarat în cauză, dar a depus la dosar concluzii scrise, +prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, raportat la actele și lucrările dosarului, precum și textele legale incidente Curtea reține următoarele:
Conform art. 256 Codul muncii, text de lege pe care reclamanta și-a întemeiat prezentul demers judiciar, salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie. Acest text nu dă o definiție exactă a noțiunii de «sumă nedatorată» și nici nu detaliază condițiile în care se naște obligația de restituire. El vine să acopere însă, prin excluderea tuturor celorlalte situații prevăzute de lege care antrenează răspunderea patrimonială a salariatului, cazurile când, fără a fi reținută vinovăția acestuia, este obligat la restituirea unor sume încasate de la angajator, întrucât acestea nu i se cuveneau, neexistând o justă cauză, obligația de restituire născându-se în legătură cu desfășurarea raporturilor de muncă.
Din actele și lucrările dosarului rezultă că pârâta a avut funcția de șef serviciu contabilitate la Uniunea de Administrare Dâmbovița din cadrul ANIF RA - Sucursala Teritorială Argeș B. și a beneficiat de spor pentru complexitatea muncii, reprezentând 25% din salariul de bază, spor prevăzut în CCM încheiat la nivel de instituție și acordat salariaților care lucrează în serviciile și compartimentele de control financiar preventiv .
În opinia recurentei caracterul nedatorat al sumei ca face obiectul prezentului litigiu a fost justificat prin nota de control nr._/29.04.2011 a Corpului de Control al MADR, care a stabilit că mai mulți salariați, printre care și pârâta au beneficiat de sporul pentru complexitatea muncii, în cuantum de 25% din salariul de încadrare, acordat pentru viza de control financiar preventiv, spor care s-a considerat că a fost stabilit în mod nelegal, deoarece activitatea pârâtei iniția acțiuni supuse vizei de control financiar preventiv și deci acesta nu putea primi acest spor.
Potrivit dispozițiilor art. 9 alin.6 din OUG nr. 119/1999, prin decizie internă a conducătorului entității publice, persoanele desemnate să efectueze controlul financiar preventiv propriu pot beneficia de un spor pentru complexitatea muncii de până la 25% aplicat la salariul de bază brut lunar.
Astfel cum rezultă chiar din susținerile reclamantei din cadrul motivelor de recurs sporul de complexitate anterior menționat i-a fost acordat intimatei prin Decizia nr.17 din 03.07.2007 de către directorul regional al Sucursalei Teritoriale Argeș-B. a Administrației Naționale a Îmbunătățirilor Funciare, în baza referatului 7711/21.06.2007, întocmit de Directorul Economic A. Barabulea din cadrul ANIF RA București și aprobat de Directorul General ing. N. I., referat ce a fost comunicat și sucursalelor prin fax nr. 7940/27.06.2007.
Acest spor era prevăzut și la pct.1.j. din Anexa 5 din CCM la nivel de ANIF RA pentru anul 2007-2008, dar și în art. 13 din OUG 119/1999, situație în care rezultă că sporul de complexitate a fost stabilit și încasat în conformitate cu prevederile legale, iar reclamanta-recurentă nu a solicitat constatarea nulității vreunei clauze contractuale .
În consecință, în condițiile în care sporul menționat a fost acordat în temeiul dispozițiilor legale în vigoare, conform atribuțiilor exercitate de intimată, pretențiile recurentei-reclamante sunt nefondate, astfel încât, în mod corect instanța de fond a respins acțiunea. Pârâta a beneficiat de acest spor ce era reglementat în contractul colectiv de muncă, pentru activitatea efectiv prestată, care o îndreptățtea la plata lui, iar în atare context nu sunt îndeplinite condițiile reglementate de art. 256 Codul Muncii.
Având în vedere argumentele expuse anterior, Curtea apreciază că sunt nefondate criticile recurentei, nefiind incidente dispozițiile art. 304 și 3041 Cod pr.civilă, motiv pentru care în temeiul art. 312 alin.1 Cod pr. civilă va respinge recursul ca nefondat, menținând ca legală sentința atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ÎMBUNĂTĂȚIRI FUNCIARE – FILIALA DE ÎMBUNĂTĂȚIRI FUNCIARE PRAHOVA, cu sediul în Ploiești, ., județul Prahova, împotriva sentinței civile nr. 1080 din 11.04.2013 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâta S. D., cu domiciliul în comuna Bărcănești, ., județ Prahova.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 30 octombrie 2013.
Președinte, Judecători,
M. P. G. A. P. V. G.
Grefier,
G. C.
Red.VG
Tehnored.GC
2 ex./08.11.2013
d.f. nr._ Tribunal Prahova
j.f. F.-L. Șalar
operator de date cu caracter personal,
nr. notificare 3120
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|
