Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1886/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1886/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 25-06-2013 în dosarul nr. 7915/105/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA Nr. 1886
Ședința publică din data de 25 iunie 2013
Președinte – A.-M. R.
Judecători – V. S.
- E. M.
Grefier - C. G.-A.
Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de reclamantul O. D. cu domiciliul ales la cabinetul de avocatură E. P. cu sediul în Ploiești, ., ., ., jud. Prahova și pârâta Agenția D. Statului cu sediul în București, .. 43, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 447 din 12 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Prahova.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 11 iunie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, a amânat pronunțarea pentru 18 iunie 2013 și apoi pentru 25 iunie 2013, când a dat următoarea soluție:
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._, reclamantul O. D. a chemat în judecata pe pârâta Agenția D. Statului, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună:
1) obligarea pârâtei la acordarea tichetelor de masă sau contravaloarea acestora, pentru zilele lucrătoare începând cu luna octombrie 2009 și pânâ la 3.10.2010, potrivit art. 43, alin.(1), lit. b din C.C.M. și art. L, litera b) din C.I.M., în cea de a doua varianta suma urmând a se reactualiza in funcție de rata inflației, calculata de la data scadentei lunare a fiecărui drept bănesc neacordat si pana la data plații efective;
2) obligarea pârâtei la plata integrală a drepturilor salariale aferente lunilor iulie, august și septembrie 2010 așa cum prevede Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ADS, cât și contractul individual de muncă ale reclamantei, sume ce vor fi actualizate in funcție de rata inflației, calculată de la data scadentei lunare a fiecărui drept bănesc neacordat și până la data plații efective;
3) obligarea pârâtei la plata diferenței de 16 % din drepturile salariale aferente lunii octombrie 2010 așa cum prevede contractul individual de muncă al reclamantei, suma ce va f actualizata in funcție de rata inflației, calculată de la data scadentei și până la data plații efective;
4) obligarea pârâtei la plata a 10 % din fondul de premiere, conform art. 43, alin. (1), litera a) din CCM și art. L, litera b) CIM, pentru anii 2009 si 2010, suma ce va fi actualizata in funcție de rata inflației, calculată de la data scadentei lunare a fiecărui drept bănesc neacordat și până la data plății efective;
5) obligarea pârâtei la indexarea salariului de bază cu indicele de inflație comunicat de Comisia Națională de Prognoză, pentru anul 2010, potrivit art. 40, alin.(2) din C.C.M. și art. L, li b) din C.I.M. si plata diferențelor la zi,
6) obligarea pârâtei la plata premiului anual ( al 13 salariu) pentru anul 2010, conform art.43 alin.2 din CCM și art. L lit. b din C.I.M, sumă ce va fi actualizată în funcție de rata inflației calculată de la data scadenței lunare a fiecărui drept bănesc neacordat și până la data plății efective;
7) obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a învederat faptul că, în fapt, potrivit Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 299 din_, se înființează Agenția D. Statului.
De asemenea, în art. 4 al legii susmenționate se prevede că Agenția D. Statului este instituție de interes public cu personalitate juridică, cu caracter financiar și comercial, finanțată din surse extrabugetare, în subordinea Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, care exercita în numele statului prerogativele dreptului de proprietate asupra terenurilor cu destinație agricola aparținând domeniului privat al statului; gestionează și exploatează eficient patrimoniului de stat, a cărui proprietar mandatat este și care administrează terenurile cu destinație agricolă aparținând domeniului public și privat al statului, aflate în exploatarea societăților naționale, a institutelor șl stațiunilor de cercetare și producție agricolă și a unităților de învățământ agricol și silvic.
Mai mult, potrivit art. 11 și art. 12 din Hotărârea Guvernului nr. 626/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 268/2001, ADS, înființată în baza art. 4 din lege, preia prin protocol activul și pasivul instituției înființate în baza OUG nr. 198/1999, atribuțiile și structura organizatorică fiind aprobate prin Ordin al Ministrului Agriculturii Alimentației și Pădurilor, iar angajarea personalului necesar în vederea desfășurării activității urma a se face prin concurs, după aprobarea structurii organizatorice.
Totodată, reclamantul a precizat că în data de 03.10.2008 s-a încheiat Contractul Colectiv de Muncă la nivelul Agenției D. Statului pentru anii 2008-2010 înregistrat la DMPS București sub nr. 5648, între Agenția D. Statului în calitate de angajator și Salariații ADS reprezentați legal prin Sindicatul Salariaților din ADS, acest contract colectiv de muncă fiind modificat prin actul adițional nr. 1/26.11.2009 înregistrat la DMPS București sub nr.5130/28.11.2009.
Ori, prin Legea nr. 329/2009 s-a dispus reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional, iar în anexa 1 la acesta lege, la poziția 61 este cuprinsă și ADS ca și instituție care se reorganizează prin reducerea numărului de posturi și schimbarea regimului de finanțare, în sensul că ADS urmează să fie finanțată integral de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Astfel că, la data apariției Legii nr. 329/2009, la nivelul Agenției D. Statului era încheiat și în derulare contractul colectiv de muncă, conținând anumite drepturi și obligații, salariații ADS fiind încadrați pe bază de contract individual de muncă și contract colectiv de muncă, modalitate de încadrare realizată încă de la înființarea ADS din anul 2001.
Reclamantul a mai susținut că cele două tipuri de contracte au fost în vigoare și au produs depline efecte juridice, având reglementate drepturi și obligații, atât în sarcina angajatorului, cât și în sarcina angajaților.
Mai mult, prin OUG nr.1/2010 contractelor colective de muncă li s-a recunoscut valabilitatea de către Guvern. Invocăm aici prevederile art.1 alin.1 din OUG nr.1/2010: „(1) Salarizarea personalului autorităților și instituțiilor publice care și-au schimbat regimul de finanțare, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional, din instituții către ministerul coordonator este cel al expirării contractului colectiv de munca, respectiv 3 octombrie 2010. Chiar după aceasta data, drepturile si obligațiile prevăzute in contractele individuale de munca trebuie respectate, până la momentul încetării/modificării contractului individual de muncă.
Reclamantul a solicitat să se observe că, principalul act normativ care reglementează în România raporturile de muncă este Codul Muncii, prevederile imperative ale acestui act normativ fiind încălcate în mod flagrant prin diminuarea unilaterală a drepturilor salariale și a celorlalte drepturi care li se cuvin pentru munca depusă astfel cum au fost convenite între părți prin Contractul Colectiv de Muncă al ADS, cât și prin contractele individuale de muncă.
Astfel, reclamantul a arătat că, potrivit art. 39 lit. a din Codul Muncii,, salariatul are dreptul la salarizare pentru munca depusă, iar potrivit art. 41 din Codul muncii „ Contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părților”; (2) cu titlu de excepție, modificarea unilaterală a contractului individual de muncă este posibilă numai în cazurile și în condițiile prevăzute de prezentul cod; modificarea contractului individual de muncă se referă la oricare dintre următoarele elemente:a) durata contractului; b) locul muncii; c) felul muncii; d) condițiile de muncă; e) salariul; f) timpul de muncă și timpul de odihnă.”
Totodată, reclamantul a subliniat faptul că, potrivit art. 969 cod civil (in vigoare la data încheierii contractelor de munca): „Convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante" și ele trebuie executate cu bună-credință, iar potrivit dispozițiilor cap. III din Codul Muncii - Modificarea contractului individual de munca, singurele cazuri prevăzute de lege in ceea ce privește modificarea unilaterala a contractului individuala de munca de către angajator sunt prevăzute de art.42, respectiv delegarea sau detașarea salariatului . de munca decât cel prevăzut în contractul individual de muncă.
Astfel că, per a contrario, modificarea salariului nu poate avea loc decât prin acordul părților, o modificare unilaterala în acest sens fiind exclusa.
În plus, reclamantul a mai susținut că, potrivit legii fundamentale a Statului Român - Constituția României, art.41, alin.(5), este garantat caracterul obligatoriu al contractelor colective de muncă -" Dreptul la negocieri colective în materie de muncă și caracterul obligatoriu al convențiilor colective sunt garantate".
Mai mult, reclamantul a învederat că potrivit cadrului legal ce constituie dreptul comun în materia contractelor colective de muncă, și anume Legea nr.130/1996 privind contractul colectiv muncă, art.7, alin.(2) „Contractele colective de muncă. încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților", iar legislația sub incidența cărora intră raporturile juridice de muncă, Legea nr.53/2003 -Codul Muncii reglementează obligația angajatorului de a respecta drepturile câștigate de salariați prin negocierea și perfectarea contractelor de muncă, și anume conform art.40, alin.(2), litera c) „să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă ".
Reclamantul a apreciat că reducerea unilaterală a salariului brut cu 25%, in temeiul dispozițiilor art.1 din Legea nr.118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, încalcă prevederile Declarației Universale a Drepturilor Omului și pe cele ale art.1 alin.1 din Primul protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului si a libertăților fundamentale, ratificata de România prin Legea nr.30/18 mai 1994, care privesc protecția proprietății. Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat în mod constant în sensul că neplata drepturilor salariale constituie o încălcare a art.1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor și a libertăților fundamentale ale omului și contravine jurisprudenței C.E.D.O. în materia respectării articolelor 6 din Convenție și a articolului 1 al Protocolului adițional nr. 1 al Convenției.
De asemenea, reclamantul a susținut că se încalcă dispozițiile art. 164 din Codul muncii, care reglementează principiul potrivit căruia reținerile ori suspendarea salariului nu poate fi operată decât pentru cazurile și condițiile prevăzute de lege; obligația de plată a salariului este una principală, de la care angajatorul nu se poate sustrage invocând lipsa de fonduri bănești, așa cum s-a pronunțat t.C.C.J. prin decizia nr.3382/2004.
Ori, neplata salariului integral încalcă și dispozițiile de principiu cuprinse în art. 44 din Constituția României, potrivit cărora nimeni nu poate să fie lipsit de proprietatea asupra bunurilor sale, decât numai printr-o măsură a exproprierii și pentru o cauză de utilitate publică stabilită prin lege cu dreaptă și prealabilă despăgubire.
Refuzul de plată a salariului stabilit în mod legal, echivalează cu o lipsire abuzivă de acest drept, contrar dispozițiilor constituționale evocate.
Astfel, în cauza „M. contra România" Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strassbourg a statuat că drepturile salariale reprezintă un drept de posesie și că fiecare cetățean are dreptul la un beneficiu al posesiilor sale. în motivarea deciziei, C.E.D.O. a arătat că reducerea salariului și lipsa despăgubirilor a condus la ,,o gravă interferență în drepturile solicitantului de a avea acces la instanță și un liniștit beneficiu al posesiilor sale" C.E.D.O. statuează că salariul este un drept de posesie. Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg a condamnat Statul Român Ea 15 iunie 2010, în cauza „M. versus România „pentru încălcarea dreptului la un proces echitabil într-o speță de reducere nejustificată a salariului. Judecătorii CEDO au conchis că drepturile salariale reprezintă un drept de posesie și că fiecare cetățean are dreptul la un liniștit beneficiu al posesiilor sale. CEDO califică dreptul salarial ca fiind „o posesie".
De asemenea, o soluție contrară ar conduce la încălcarea jurisprudenței C.E.D.O., obligatorie pentru instanțele de judecată, potrivit art. 20 Constituția României. Potrivit art. 20 din Constituția României, tratatele internaționale privind drepturile omului, dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenești vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Cu privire la tichetele de masă, reclamantul a menționat că dispozițiile legale în temeiul cărora tichetele de masă au fost acordate salariaților sunt art. 1 din Legea nr.142/1998 coroborat cu art. 43 alin.1 lit. b din CCM. Acordarea acestora a fost negociata prin contractele colective de munca încă din anul 2008, cu mult înainte de schimbarea finanțării instituției si nu exista motive pentru angajator sa nu acorde aceste drepturi, fiind obligat sa le prevadă in buget, chiar daca finanțarea a fost schimbata. In anul 2009 salariații au beneficiat de tichetele de masa pana in luna octombrie, iar începând cu aceasta luna, deși au fost prevăzute in buget si solicitate de angajator, ordonatorul principal de credite nu le-a aprobat invocând prevederi legale neaplicabile ADS. Astfel, art.8 din OUG nr.226/2008 se refera la instituțiile finanțate de la bugetul de stat, ori la momentul negocierii CCM, ADS era instituție finanțata integral din venituri proprii, iar OUG nr.114/2009 se refera la tichetele cadou si la tichetele de vacanta. OUG nr.1/2010 preciza expres ca in cazul in care nu exista suficiente resurse financiare pentru menținerea salariilor prevăzute de CCM angajatorul are la Îndemâna ori renegocierea clauzelor contractului colectiv ori disponibilizarea, lucru ce nu s-a întâmplat.
Cu privire la cel de al 13-lea salariu aferent anului 2010, reclamantul învederat că acesta este prevăzut în CCM ( art.43 alin.2 din actul adițional la CCM), precum și în CIM al reclamantului și acesta este menținut de Legea 330/2009 pe tot parcursul anului 2010, neacordarea acestuia ca efect al aplicării legii nr.284/2011 reprezentând o încălcare a art.1 din Protocolul adițional CEDO, așa cum a interpretat si Tribunalul Călărași . ( a se vedea sentința nr. 120/2012).
Mai mult, în ceea ce privește actualizarea drepturilor salariale, astfel cum a precizat mai sus, temeiul de drept îl reprezintă prevederile art.47 alin 4 din CCM coroborate cu prevederile art.269 alin.1 Codul Muncii, iar temeiul de drept al acordării dobânzii legale îl reprezintă art.161 alin.4 Codul Muncii coroborat cu art.1088 cod civil, salariata având dreptul la repararea prejudiciului patrimonial cauzat prin neplata Ea timp a drepturilor salariale, conform OG nr.9/2000 (in prezent OG 13/2011)
În concluzie, reclamantul a apreciat că, neachitarea drepturilor salariale în integralitate, în proporție de 100% și ca timp, precum și neachitarea celorlalte drepturi stabilite în Contractul colectiv de muncă cât și prin contractul individual de muncă, atrage răspunderea pârâtei potrivit prevederilor legale menționate anterior, motiv pentru care, a solicitat să se admită acțiunea astfel cum a fost formulată.
În drept, reclamantul a învederat că își întemeiază prezenta cerere pe dispozițiile art.112 C.proc.civ., prevederile Codului Muncii, Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, Contractul colectiv de muncă nr. 5648/03.10.2008 modificat prin actul adițional nr. 1/2009, contractul individual de muncă, art. 41, alin.(5) și art.44 din Constituția României, art.969 și art.1088 Cod Civil, OUG nr.1/2010, Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Protocolul Adițional al C.E.D.O. nr.1, jurisprudența CEDO, practica judecătorească.
Deși legal citat, pârâta nu a formulat întâmpinare prin care să îți exprime un punct de vedere cu privire la pretențiile solicitate.
Prin sentința civilă nr. 447 din 12 februarie 2013, Tribunalul Prahova a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul O. D., în contradictoriu cu pârâta AGENTIA D. STATULUI, a obligat pârâta să plătească reclamantului drepturile salariale cuvenite și neachitate, constând în plata premiului anual (al 13-lea salariu) pentru anul 2010, sumă ce va actualizată în raport de indicele de inflație de la data plății efective și a respins în rest acțiunea, ca neîntemeiată. A obligat pârâta să plătească reclamantului 250 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamantul O. D. este salariatul pârâtei, Agenția D. Statului, deținând funcția de inspector de specialitate în temeiul C.I.M. nr.396/23.12.2003.
Prin acțiunea formulată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata contravalorii tichetelor de masă pentru perioada octombrie 2009 – 03.10.2010 potrivit art. 43 alin.1 lit. b din C.I.M. și art. 2 lit. b din C.I.M., plata integrală a drepturilor salariale aferente lunilor iulie – august – septembrie 2010 conform C.C.M., diferența de 16% din drepturile salariale aferente lunii octombrie 2010, 10% din fondul de premiere conform art. 43 din C.C.M., indexarea salariului cu indicele de inflație, comunicat de Comisia de Prognoză pentru anul 2010 (art. 40 alin. 2 din C.C.M. și art. 2 lit. b din C.I.M.), cât și premiul anual pe anul 2013 conform art. 43 alin.2 din C.C.M. și art.2 lit. b din C.I.M., sume actualizate cu indicele de inflație.
Agenția D. Statului este o instituție de interes public cu personalitate juridică, prin Legea nr.329/2009 fiind cuprinsă în categoria instituțiilor finanțate integral de la bugetul de stat.
La data emiterii acestui act normativ (05.11.2009) era în vigoare C.C.M. la nivelul instituției, modificat în temeiul Act adițional nr.1/26.11.2009.
Tribunalul a considerat că drepturile solicitate în temeiul C.C.M., respectiv contravaloare tichete masă, premierea de 10%, indexarea salariului cu indicele de inflație nu pot fi acordate, deși sunt menționate în C.C.M. și C.I.M., întrucât în conformitate cu dispozițiile art. 132 din Legea nr. 62/2011, clauzele contractelor individuale de muncă pot stabili drepturi și obligații numai în limitele și condițiile prevăzute de lege.
Legea nr. 330/2009 a statuat că dispozițiile acestei legi se aplică personalului salarizat din fonduri bugetare finanțate integral din bugetul de stat, art. 3 din lege precizând că sistemul de salarizare bugetar are ca principii: caracterul unitar, supremația legii, luarea în considerare a sporurilor, adausurilor, indemnizațiilor ce se regăsesc la un nivel acceptabil, potrivit legii în salariul plătit angajatului, echitate și coerență, precum și sustenabilitate financiară.
Ca atare, drepturile solicitate exced prevederilor legii întrucât salariații bugetari nu pot beneficia de alte drepturi decât cele stabilite prin lege, cu mențiunea că, deși OUG. nr.1/2010 menționează că salariații instituțiilor finanțate integral de la bugetul de stat se realizează conform C.C.M. legal încheiate și până la expirarea termenului acestora (art.1-3), aceste prevederi sunt în contradicție cu prevederile Legii nr. 330/2010, tribunalul apreciind că ordonanța menționată are o forță juridică inferioară Legii nr. 330/2010.
Astfel, a mai reținut tribunalul, indiferent că drepturile menționate sunt cuprinse în cadrul CCM aplicabil sau al CIM, ele exced prevederilor legale de natură imperativă, astfel încât instanța apreciază că ele nu pot produce efecte contrare legii.
Diminuarea cu 25 % a salariului reclamantului pentru perioada septembrie- octombrie 2010, dispusă în temeiul Legii nr. 118/2010, în baza art. 2 din acest act normativ este legală, întrucât se aplică tuturor angajaților și personalului din instituțiile bugetare, a fost supusă controlului de constituționalitate și indiferent de salariului negociat de reclamant, această diminuare se aplică fără discriminare și în mod imperativ.
Cu privire la tichetele de masă acordate în temeiul dispozițiile art.1 din Legea nr. 142/1998, a reținut tribunalul că aceste tichete nu reprezintă un drept salarial, ci reprezintă o modalitate de recuperare a forței de muncă a personalului, se acordă sub formă de bonuri valorice, fiind evaluabile în bani, acordarea acestora trebuind să fie înscrisă în bugetul de venituri și cheltuieli ale instituției.
Astfel, reclamantul are doar o vocație la acordarea acestor tichete de masă nu și un drept, vocație care poate fi cuantificată într-un drept doar în situația în care în balanța de venituri și cheltuieli a instituției sunt prevăzute și aprobate sume cu această destinație, motiv pentru care și acest capăt de cerere va fi respins ca neîntemeiat.
Tribunalul a apreciat că reclamantul este, însă, îndreptățit la plata premiului anual pentru anul 2010, întrucât această prevedere legală se regăsește în cuprinsul Legii art. 25 din Legea nr. 330/2009, condiția acordării fiind desfășurarea corespunzătoare a activității, Legea nr. 284/2010 abordând acest drept la data intrării în vigoare, respectiv 01.01.2011.
Astfel, acest drept s-a realizat efectiv și deplin în ultima zi a anului 2010, iar abrogarea sa după momentul realizării nu poate atinge juridic substanța dreptului, bunul intrând deja, din punct de vedere juridic, în patrimoniul reclamantului, această primă urmând să fie actualizată, cu titlul de daune interese, în funcție de rata inflației de la data scadenței la data plății efective.
În consecință, în raport de toate aceste considerente, tribunalul a admis în parte acțiunea formulată de reclamant și a obligat pârâta să îi plătească drepturile salariale cuvenite și neachitate constând în plata premiului anual (al 13-lea salariu) pentru anul 2010, sumă ce va actualizată în raport de indicele de inflație de la data plății efective, fiind respinsă în rest acțiunea ca fiind neîntemeiată.
De asemenea, în baza dispozițiilor art. 274 alin. 1 și 3 din C.proc.civ., a dispus obligarea pârâtei la plata de cheltuieli de judecată, în raport de pretențiile admise, sens în care a obligat pârâta la plata sumei de 250 lei, reprezentând jumătate din onorariul de avocat, conform chitanței aflate la dosar.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recursuri reclamantul O. D. și pârâta Agenția D. Statului, considerând-o nelegală și netemeinică.
În recursul său, reclamantul a susținut în esență că hotărârea este nelegală și netemeinică întrucât în mod greșit s-a admis numai în parte acțiunea, instanța neobservând că drepturile salariale solicitate de el prin acțiune sunt drepturi bănești cuvenite în temeiul actelor normative anterioare intrării în vigoare a Legii 62/2011, că ADS a avut o finanțare extrabugetară de la înființare și până în anul 2009 personalul angajat fiind salarizat potrivit Codului muncii, iar începând din anul 2005 s-au încheiat la nivelul pârâtei contracte colective de muncă, temeiul acțiunii sale fiind încheiat la nivel ADS pe anii 2008-2010 înregistrat la DMPS București sub nr.5648 și modificat prin actul adițional nr.1/2009.
A mai arătat recurentul că prin OUG 1/2010 contractelor colective de muncă li s-a recunoscut valabilitatea de către guvern, la art.1 alin.1 din această ordonanță prevăzându-se că salarizarea personalului autorităților și instituțiilor publice care și-au schimbat regimul de finanțare conform disp.Legii nr.329/2009 se realizează conform prevederilor CCM legal încheiate, până la împlinirea termenului pentru care au fost încheiate în limita cheltuielilor de personal, iar potrivit alin.3 din același articol în cazul în care nu există suficiente resurse financiare pentru menținerea salariilor prevăzute de CCM, angajatorul are la îndemână ori renegocierea clauzelor contractului colectiv, ori disponibilizarea, lucru care nu s-a întâmplat.
La rândul ei, pârâta declarând recurs, a arătat următoarele:
Prin Legea nr.268/2001, art. 4. - (1) s-a înființat Agenția D. Statului, instituție de interes public cu personalitate juridică, cu caracter financiar și comercial, finanțată din surse extrabugetare, în subordinea Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, având ca atribuții: exercitarea în numele statului a prerogativelor dreptului de proprietate asupra terenurilor cu destinație agricolă aparținând domeniului privat al statului; gestionarea și exploatarea eficientă a patrimoniului de stat, al cărui proprietar mandatat este, precum și privatizarea societăților comerciale prevăzute la art. 1 și 2; administrarea terenurilor cu destinație agricolă aparținând domeniului public și privat al statului, aflate în exploatarea societăților naționale, a institutelor și stațiunilor de cercetare și producție agricolă și a unităților de învățământ agricol și silvic; concesionarea sau arendarea terenurilor cu destinație agricolă aparținând domeniului public sau privat al statului, aflate în exploatarea societăților naționale, a institutelor și stațiunilor de cercetare și producție agricolă și a unităților de învățământ agricol și silvic; concesionarea sau închirierea bunurilor, activităților și serviciilor publice aflate în subordinea Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor.
Potrivit art. 11 și art. 12 din Hotărârea Guvernului nr. 626/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 268/2001, ADS, înființată în baza art. 4 din lege, prezenta prin protocol activul și pasivul instituției înființate în baza OUG nr. 198/1999, atribuțiile și structura organizatorică fiind aprobate prin Ordin al Ministrului Agriculturii Alimentației și Pădurilor, iar angajarea personalului necesar în vederea desfășurării activității urma a se face prin concurs, după aprobarea structurii organizatorice.
La data de 03.10.2008, s-a încheiat Contractul Colectiv de muncă la nivelul Agenției D. Statului pentru anii 2008-2010, înregistrat la Direcția de muncă și Protecție Socială București sub nr. 5648, între ADS în calitate de angajator și Salariații ADS reprezentați legal de Sindicatul Salariaților din ADS, contract încetat în data de 03.10.2010, astfel cu s-a constatat și de Tribunalul București prin sentința civilă pronunțată la data de 30.03.2011 în dosarul nr._/3/2010, prin care a respins cererea principală a Sindicatului Salariaților din ADS ca neîntemeiată și a admis cererea conexă, formulată de ADS și a constatat încetarea valabilității Contractului Colectiv de Munca încheiat la nivelul Agenției D. Statului pentru anii 2008-2010 înregistrat la DMPS București sub nr. 5648/03.10.2008.
Această sentință a devenit irevocabilă, la data de 21.03.2012, urmare a respingerii de către Curtea de Apel București a recursului formulat de Sindicatului Salariaților din cadrul Agenția D. Statului.
Mai arată că salariații ADS sunt încadrați pe bază de contract individual de muncă și contract colectiv de muncă, modalitate de încadrare realizată încă de la înființarea ADS din anul 2001. La data apariției Legii nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional, la nivelul Agenției D. Statului era încheiat și în derulare contractul colectiv de muncă, conținând anumite drepturi și obligații.
Precizează în continuare că ulterior încetării contractului colectiv de muncă, ordonatorul principal de credite, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a stabilit corespunzător atribuțiile, responsabilitățile și competențele specifice postului personalului ADS, precum și drepturile salariale de care vor beneficia începând cu data de 01.11.2010.
Astfel, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale în îndeplinirea obligațiilor legale stabilite de Legea nr. 330/2009, OUG 1/2010 și HG 725/2010, în calitate de ordonator principal de credite a emis următoarele Ordine:
Ordinul Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 2291/28.10.2010 modificat prin Ordinul Ministrului nr. 2301/17.11.2010 privind modificarea referitoare la asimilarea funcțiilor din cadrul ADS, Ordin prin care au fost stabilite noile funcții, precum și drepturile salariale de care beneficiază salariații ADS.
Ordinul Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 230/17.11.2011 privind statul de funcții al ADS și prin care se stabilește diminuarea cu 25% a cuantumului brut al drepturilor salariale, conform prevederilor art. 1 din Legea nr.118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar.
Arată recurenta că potrivit acestor două ordine, în calitatea sa de instituție subordonată MADR, a procedat la punerea în aplicare a acestora, sens în care a emis Decizia nr.182/23.11.2010 însoțită de statul nominal de personal cu funcția și salariul cuvenit fiecărui salariat al ADS, inclusiv reclamantei, decizie ce a fost comunicată pe email-ul de serviciu și s-a procedat și la informarea personală a fiecărui angajat, Agenția D. Statului, aducând la cunoștința personalului măsurile dispuse de MADR, prin comunicarea unei adrese nominale fiecărui salariat, inclusiv reclamantei.
A mai arătat recurenta că obligarea sa la cel de-al 13-lea salariu pentru reclamant este o măsură nelegală, deoarece acest drept nu s-a acordat salariaților ADS întrucât art.8 din Legea 285/2011 a interzis acest lucru.
Potrivit HG nr.1503/2009 privind reorganizarea Agenției D. Statului adoptată de Guvern în baza Legii nr.329/2009 acestei instituții fiindu-i schimbat doar regimul de finanțare, respectiv din instituție finanțată integral,din venituri proprii în instituție finanțată integral de la bugetul de stat.
Conform OUG nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, art. 1 „ (1) Salarizarea personalului autorităților și instituțiilor publice care și-au schimbat regimul de finanțare, în conformitate cu dispozițiile Legii nr 329/2009 privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional, din instituții finanțate integral din venituri proprii în instituții finanțate integral sau parțial de la bugetul de stat se realizează potrivit prevederilor contractelor colective de muncă.”
Astfel, urmare apariției acestui act normativ, au fost recunoscute drepturile salariale negociate prin contractele colective de muncă, până la data expirării acestora.
După expirarea contractelor colective de muncă, încadrarea și salarizarea personalului instituțiilor cărora le-a expirat Contractul colectiv de muncă și li s-a schimbat regimul de finanțare urma să se realizeze potrivit alin. (3) și (4) ale art. 1 din OUG nr. 1/2010.
Examinând hotărârea atacată, în raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicate în cauză, Curtea reține că recursul reclamantului este fondat, în timp ce recursul pârâtei este nefondat pentru următoarele considerente:
În ce privește recursul reclamantului, urmează a se reține că este întemeiat deoarece cererea reclamantului-recurent de obligarea pârâtei-recurente la plata tichetelor de masă sau contravalorii acestora pentru perioada octombrie 2009 - 3.10.2010, Curtea constată că în mod corect instanța de fond nu a admis acest capăt de cerere respectând dispozițiilor legale în materie, aplicabile.
Astfel, potrivit art.8 din OUG nr.226/2008 privind unele măsuri financiar-bugetare, instituțiile publice, centrale și locale, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, cu excepția instituțiilor finanțate integral din venituri proprii, nu acordă tichete de masă în anul 2009 personalului din cadrul acestora.
De asemenea, potrivit art. I alin.(1) din OUG nr.114/2009 privind unele măsuri financiar-bugetare, instituțiile publice centrale și locale, așa cum sunt definite prin Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, cu excepția instituțiilor finanțate integral din venituri proprii, nu acordă tichete de masă personalului din cadrul acestora.
Conform art.1 și art.2 din HG nr.1503/2009 privind reorganizarea Agenției D. Statului adoptată de Guvern în baza Legii nr. 329/2009, se reorganizează Agenția D. Statului ca instituție de interes public, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale. Finanțarea instituției se realizează integral de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale.
Prin urmare, dispozițiile legale mai sus - menționate sunt aplicabile și reclamantului-recurent în calitate de angajat al unei instituții de interes public, finanțată integral de la bugetul de stat.
Recurentul-reclamant invocă existența unui contract colectiv de muncă în vigoare la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 329/2009 ce prevedea anumite drepturi și obligații.
Or, potrivit art.12 din OUG nr.115/2009, personalul instituțiilor ale căror structuri sau activități sunt preluate, respectiv al instituțiilor care se reorganizează, se comasează ori își încetează activitatea va fi încadrat în cadrul instituțiilor care preiau activitatea acestora, beneficiind de drepturile salariale acordate, potrivit legii, pentru categoriile de funcții din cadrul autorității sau instituției publice.
Iar prin art.3 din OUG nr.1/2010 abrogată prin Legea-cadru nr. 285/2010 se stipulează că prin contractele sau acordurile colective și individuale de muncă nu pot fi negociate salarii sau alte drepturi de natură salarială care excedează prevederilor Legii - cadru nr.330/2009.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că având în vedere art.12 alin.1 din Legea nr.130/1996 care statuează că se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare contracte colective de muncă, subliniindu-se însă, că prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturi ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, se constată că este legală soluția de neacordarea de drepturi salariale cu încălcarea dispozițiilor legale privind încadrarea în fondurile alocate de la bugetul de stat.
Deși contractul este legea părților, pentru aplicarea acestui principiu de drept este necesar ca acel contract să nu încalce dispozițiile imperative ale legii.
Prin urmare, acordarea fondului de premiere, indexarea salariului cu indicele de inflație pe anul 2010, în baza contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul Agenției D. Statului pentru anii 2008-2010 nu poate fi încuviințată, prevederile ce reglementează acordarea acestor drepturi nefiind în concordanță cu prevederile imperative ale legii (Legea nr. 330/2009 și OUG nr.1/2010).
Critica referitoare la faptul că în mod greșit instanța de fond nu a dispus obligarea recurentei-pârâte la plata diferenței de 25% din drepturile salariale aferente lunilor iulie, august, septembrie 2010 este neîntemeiată, Curtea reținând că intimata era, la data la care drepturile salariale cuvenite recurentului-reclamant au fost diminuate cu 25% ( iulie 2010), o instituție publică finanțată de la bugetul de stat.
Recurentul-reclamant, ca salariat în cadrul Agenției D. Statului face parte din categoria de persoane care au avut drepturi salariale stabilite prin CCM la nivel de unitate și prin CIM modificat prin acte adiționale, dispozițiile art.1 alin.1 din OUG nr. 1/2010 fiindu-i aplicabile, astfel cum s-a arătat anterior.
La data de 3.07.2010 a intrat în vigoare Legea nr.118/2010, iar potrivit art.1 alin.1 din acest act normativ, reducerea de 25% se aplică și salariilor stabilite în conformitate cu OUG nr.1/2010, Legea nr.118/2010 nedistingând în privința ipotezelor reglementate prin OUG nr.1/2010.
Atâta vreme cât art.1 alin.1 din OUG nr.1/2010 stabilește salarizarea aplicabilă în cadrul instituțiilor în care există contracte colective de muncă, în sensul aplicării prevederilor acestor contracte colective de muncă până la împlinirea termenului pentru care au fost încheiate, dispozițiile Legii nr.118/2010 devin incidente.
În consecință, cum drepturile recurentului-reclamant s-au stabilit în baza OUG nr.1/2001 rezultă că acestea fac parte din categoria celor pentru care se aplică reducerea de 25% a salariilor.
Legea nr.118/2010 a fost analizată din punctul de vedere al conformității cu Constituția și prin Decizia nr.872/25.06.2010 a Curții Constituționale, reținându-se că dispozițiile art.1-8 și cele ale art.10-17 din Legea privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar sunt constituționale.
Reclamantul se încadrează în ipoteza Legii nr.118/2010 fiind angajat al unei instituții finanțate integral de la bugetul de stat, cu drepturi salariale prestabilite de lege, astfel încât nu se poate prevala de dispozițiile Codului muncii referitoare la interdicția modificării unilaterale a salariului, ca element esențial al contractului de muncă, atunci când reducerea temporară a drepturilor salariale a fost prevăzută în mod expres de lege.
Potrivit art.17 alin. 4 din Codul muncii, orice modificare a unuia dintre elementele prevăzute la alin.2 din aceeași normă juridică, în cazul de față salariul de bază, în timpul executării contractului individual de muncă, impune încheierea unui act adițional la contract, cu excepția situațiilor în care o asemenea modificare rezultă ca posibilă din lege sau din contractul colectiv de muncă aplicabil.
Cum reducerea drepturilor salariale cuvenite recurentului-reclamant începând cu luna iulie 2010, pe o perioadă determinată de timp, a intervenit ope legis, angajatorul nu avea obligația de a emite un ordin distinct privind modificarea salariului de bază cuvenit acestuia.
A mai susținut recurentul-reclamant că reducerea salariului cu 25% încalcă prevederile Declarației Universale a Drepturilor Omului și pe cele ale art.1 alin.1 din Primul Protocol Adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, ratificate de România prin Legea nr.30/1994, care privesc protecția proprietății.
Reducerea salariului recurentului-reclamant dispusă în temeiul Legii nr.118/2010 reprezintă o ingerință, dar nu de tipul privării de proprietate deoarece acesta nu a fost lipsit de salariul consacrat printr-o lege în vigoare. Nefiind vorba despre o ingerință de tipul privării de proprietate, lipsa despăgubirii nu atrage concluzia încălcării art.1 din Protocolul nr.1 la Convenție.
Măsura reducerii salariului a fost adoptată pentru restabilirea echilibrului bugetar și a fost susținută prin expunerea de motive a legii, astfel cum s-a reținut și în decizia nr.872/2010 a Curții Constituționale, statul adoptând-o pentru a menține stabilitatea economică, în contextul consecințelor crizei financiare, astfel încât inițiativa legislativă a avut un scop legitim.
Între măsura reducerii salariului cu 25% și scopul legitim urmărit există legătură, fiind asigurat un just echilibru între interesul general al societății și imperativele protejării drepturilor fundamentale ale recurentului-pârât, în contextul realității economice. Faptul că măsura a fost limitată în timp, până la 31 decembrie 2010, potrivit art. 16 alin. 1 din Legea nr. 118/2010, atrage concluzia că dreptul, în substanța sa nu a fost atins, acestuia garantându-i-se plata unui salariu diminuat prin lege pe o perioadă limitată în timp, într-un cuantum proporțional cu posibilitățile financiare cu protejarea intereselor colectivității de existența unei amenințări la adresa stabilității economice a țării, a securității naționale.
Totodată, recurentul-reclamant nu a invocat o eventuală lipsire de mijloacele de subzistență, iar legiuitorul prin reglementarea din art.1 alin.2 din Legea nr.118/2010 a avut în vedere un prag minim al salariului, sub care nu se poate coborî, care să permită salariatului să dispună de mijloace de subzistență minime.
Pentru considerentele expuse, concluzionând că nu au fost încălcate dispozițiile art. 41 din Codul muncii, art.17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și cele ale art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, cererea având ca obiect plata diferenței de 25% din drepturile salariale aferente lunilor iulie, august, septembrie 2010 fiind corect respinsă de instanța de fond ca neîntemeiată.
În privința obligării societății-pârâte la plata diferenței dintre drepturile salariale efectiv încasate pentru luna octombrie 2010 și cele cuvenite urmare aplicării numai a procentului de 25%, Curtea apreciază că în mod greșit instanța de fond nu a admis acest capăt de cerere.
Prin Legea nr.118/2010 recurentului-reclamant i-a fost redus salariul cu 25% începând cu data de 3.07.2010, potrivit art. 1 din acest act normativ.
În consecință, reclamantului-recurent în luna octombrie 2010 trebuia să i se plătească un salariu diminuat cu 25% și nu mai mult, așa cum a procedat pârâta prin aplicarea unui procent mai mare de reducere a salariului.
Pentru toate considerentele expuse, Curtea, văzând dispozițiile art. 312 alin. 2 și 3 Cod pr.civilă rap. la disp.art.304 pct.9 Cod pr.civilă. va admite recursul reclamantului, va modifica în parte sentința în sensul de a obliga pârâta să plătească acestuia și diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate pe luna octombrie 2010 și cele cuvenite în urma aplicării coeficientului de reducere de 25%, menținând restul dispozițiilor sentinței.
Examinându-se recursul pârâtei, urmează a se reține că este nefondat, critica esențială adusă hotărârii instanței de fond referindu-se la greșita sa obligare la plata celui de-al 13-lea salariu pentru anul 2010.
O atare susținere nu poate fi avută în vedere întrucât reclamantul este îndreptățit la plata premiului anual pentru anul 2010, această obligație regăsindu-se în art. 25 din Legea 330/2009, cu condiția acordării acestuia de desfășurarea corespunzătore a activității.
Legea 248/2010 a acordat acest drept de la data intrării sale în vigoare, respectiv 1 ianuarie 2011, astfel că dreptul solicitat s-a realizat deplin, în ultima zi a anului 2010 cum corect a reținut instanța de fond, iar abrogarea sa după momentul realizării dreptului nu poate aduce atingere substanței sale, din punct de vedere juridic acesta intrând în patrimoniul reclamantului.
Așa fiind, instanța de fond în mod corect a obligat recurenta-pârâtă la plata către reclamant a premiului anual pentru anul 2010, sumă ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflație de la data plății efective.
Pentru aceste considerente, recursul pârâtei este nefondat în cauză nefiind incidente motivele de casare sau modificare a hotărârii, astfel cum sunt ele prevăzute de art.304 Cod pr.civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul reclamantului O. D., cu domiciliul ales la cabinetul de avocatură E. P. cu sediul în Ploiești, ., ., ., jud. Prahova și pârâta Agenția D. Statului cu sediul în București, .. 43, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 447 din 12 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Prahova și în consecință:
Modifică în parte sus-menționata sentință în sensul că obligă pârâta să plătească reclamantului și diferența dintre drepturile salariale încasate efectiv pe luna octombrie 2010 și cele cuvenite în urma aplicării coeficientului de reducere de 25%.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Agenția D. Statului cu sediul în București, .. 43, sector 1, împotriva aceleiași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 25 iunie 2013.
Președinte, Judecători,
A.-M. R. V. S. E. M.
Grefier,
C. G.-A.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
Red. EM/FA
2 ex./ 2013-06-26
d.f._ Tribunalul Prahova
j.f. Ș. O. C.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
