Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1134/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1134/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 17-04-2013 în dosarul nr. 9550/120/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-SECȚIA I CIVILĂ-
Dosar nr._
DECIZIA NR. 1134
Ședința publică din data de 17 aprilie 2013
Președinte - C. M. M.
Judecători - A. M. R.
- V. G.
Grefier - J. Părcălăbescu
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de pârâta S.C. T. S.A., cu sediul în București, .. 1 – 3, Sector 2, în numele și pentru Sucursala Electrocentrale Doicești cu sediul în comuna Doicești, .. 18, județul Dâmbovița împotriva Sentinței civile nr. 60 pronunțată la 10 ianuarie 2013 de Tribunalul Dâmbovița – Secția I Civilă în contradictoriu cu reclamantul I. N., domiciliat în ., județul Dâmbovița.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul-reclamant I. N., personal, lipsind recurenta-pârâtă S.C. T. S.A. în numele și pentru Sucursala Electrocentrale Doicești.
Procedură îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că, la data de 8 aprilie 2013, prin Serviciul Registratură, intimatul-reclamant I. N. a depus la dosar întâmpinare.
Curtea, din oficiu, invocă excepția de tardivitate a formulării recursului.
Intimatul I. N., având cuvântul, solicită admiterea excepției și respingerea recursului, ca tardiv formulat.
Curtea, rămâne în pronunțare asupra excepției tardivității formulării recursului.
CURTEA:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr._, reclamantul I. N. a chemat în judecată . Electrocentrale Doicești pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale reprezentând plăți compensatorii în cuantum de 8 salarii medii brute aferente clasei 39, treapta IV conform art.4108 din contractul colectiv de muncă în vigoare, împreună cu dobânda legală de la data de 02.11.2012 până la data plății efective și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea în fapt a cererii, reclamantul a arătat că în cursul anului 2012 pârâta a hotărât disponibilizarea prin concediere colectivă a unui număr de 500 salariați din cadrul sucursalelor sale, în două etape calendaristice, prima în luna iunie, iar a doua în luna noiembrie a acestui an.
S-a mai susținut că, în cadrul celei de a doua etape de disponibilizări, sucursala a concediat un număr de 192 de salariați ce urmau să beneficieze de prevederile contractului colectiv de muncă al .>
Astfel, începând cu 02.11.2012 prin decizia nr.975/01.11.2012 s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al reclamantului, prin concedierea colectivă conform art.65, alin.1 din legea 53/2003, coroborat cu art.4105, alin.2 B, lit.a urmând ca la data disponibilizării să i se plătească integral un ajutor de concediere în sumă de 37.906 lei net în raport de o vechime în muncă de 8 de ani și 3 luni, așa cum reiese și din art.4108 din contractul colectiv de muncă.
Consideră reclamantul că prin refuzul pârâtei de achitare a acestor sume, i s-a produs, atât un prejudiciu material, cât și unul moral, fiind lipsit de unica sursă de existență, ajutorul de șomaj urmând a-l încasa abia începând cu anul următor.
Conform art.253 C.M. reclamantul a solicitat și obligarea pârâtei la plata dobânzii legale, aferente drepturilor cuvenite și neachitate, începând cu 02.11.2012 până la data plății efective.
În drept, art.109, 112 și urm. Codul de procedură civilă, art.4105 (2)B, lit.a, art.4108 din CCM în vigoare, legea 53/2003.
După administrarea probatoriilor, prin Sentința civilă nr. 60 pronunțată la data de 10 ianuarie 2013 Tribunalul Dâmbovița – Secția I Civilă a admis în parte cererea și a obligat pârâta la plata, către reclamant, a sumei de 24.464 lei, reprezentând plată compensatorie și a dobânzii legale aferente, de la data de 02.11.2012, până la data achitării efective a sumei datorate, respingând cererea privind acordarea daunelor morale.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că prin decizia nr.975/01.11.2012 s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al reclamantului, începând cu 02.11.2012, în temeiul art.65, alin.1 C.M. coroborat cu art.4105 (2)B, lit.a din contractul colectiv de muncă, datorită desființării unor posturi de natura celui ocupat de salariat, ca urmare a reorganizării.
Conform art.4.108 din CCMU la desfacerea contractului individual de muncă pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, unitatea va plăti acestuia un ajutor de concediere, în raport de vechimea în muncă: de la 6 luni la 5 ani – 7 salarii brute echivalente clasei 39IV din grila de salarizare valabilă la data desfacerii CIM; de la 5 ani la 10 ani – 8 salarii brute echivalente clasei 39IV din grila de salarizare valabilă la data desfacerii CIM; de la 10 la 20 de ani – 14 salarii brute echivalente clasei 39IV din grila de salarizare valabilă la data desfacerii CIM; peste 20 de ani – 16 salarii brute echivalente clasei 39IV din grila de salarizare valabilă la data desfacerii CIM.
Instanța a mai reținut că din actul adițional nr.760/15.03.2010 la CCMU, anexa privind grilele de salarizare rezultă că clasei 39, treptei IV de salarizare îi corespunde un salariu de bază brut de 3058 lei, iar adeverința nr.1780/11.12.2012 întocmită de . vechimea în muncă a reclamantului, de 8 de ani și 3 luni, acesta fiind deci îndreptățit să beneficieze de un număr de 8 salarii brut, având o vechime în muncă între 5 și 10 ani.
S-a mai arătat că îndreptățirea reclamantului de a beneficia de compensațiile bănești menționate de CCMU este recunoscută chiar și în cuprinsul deciziei de concediere, care în art.5 prevede că persoana concediată va beneficia de toate drepturile prevăzute în CCM al . vigoare.
Art. 10 din Codul Muncii definește contractul individual de muncă ca fiind contractul în temeiul căruia o persoană fizică, denumită salariat, se obligă să presteze munca pentru și sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remunerații denumite salariu. Art.40, alin.2, lit.c Codul Muncii arată că angajatorului îi revin, în principal, următoarele obligații: să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă. Art.67 din Codul Muncii prevede dreptul salariaților concediați pentru motive care nu țin de persoana lor de a beneficia de măsuri active de combatere a șomajului și de a primi compensații în condițiile prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil.
Art.132 din Legea 62/2011 (în vigoare la data introducerii acțiunii) prevede că, clauzele contractelor colective de muncă pot stabili drepturi și obligații numai în limitele și în condițiile prevăzute de lege. La încheierea contractelor colective de muncă, prevederile legale referitoare la drepturile angajaților au un caracter minimal. Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil încheiat la nivel superior. Contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la niveluri inferioare celor stabilite prin contractele colective de munca aplicabile.
Tribunalul a constatat că, deși conform art.272 Codul Muncii, pârâta avea obligația de a dovedi că a achitat aceste drepturi bănești reclamanților, ea nu a produs asemenea dovezi, motiv pentru care, în raport de dispozițiile legale amintite mai sus, a admis capătul de cerere privind acordarea compensațiilor bănești.
În ceea ce privește despăgubirile în sumă de 500 lei, reprezentând daune morale, tribunalul a apreciat că această solicitare este neîntemeiată, deoarece, deși reclamantul a susținut că a suferit un prejudiciu moral ca urmare a lipsirii de unica sursă de existență, acesta nu a făcut dovada existenței unui prejudiciu de natură morală, care să-i afecteze onoarea, demnitatea și alte valori personal nepatrimoniale. Prejudiciul de care face vorbire reclamantul este în realitate unul material, ce urmează a fi acoperit prin acordarea dobânzii legale aferentă sumelor datorate.
S-a mai arătat că, potrivit art. 1535 din Noul cod civil „(1) În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic.”
În prezent, Ordonanța nr. 13 din 24 august 2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar prevede, în art. 1, că „părțile sunt libere să stabilească, în convenții, rata dobânzii atât pentru restituirea unui împrumut al unei sume de bani, cât și pentru întârzierea la plata unei obligații bănești. Dobânda datorată de debitorul obligației de a da o sumă de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenței obligației, este denumită dobândă remuneratorie. Dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență este denumită dobândă penalizatoare.”
A conchis instanța că aceste texte de lege justifică solicitarea reclamantului de acordare a dobânzii legale, aferentă sumelor datorate și scadente, calculată din moment scadenței, adică 02.11.2012 (data concedierii) până la plata efectivă.
Potrivit art.274 Codul de procedură civilă, tribunalul a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, având în vedere că nu s-a probat efectuarea unor asemenea cheltuieli.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs . în numele și pentru Sucursala Electrocentrale Doicești, criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie și invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod pr. civ.
În motivarea cererii de recurs recurenta a arătat că în mod eronat instanța de fond a obligat-o la plata dobânzii legale începând cu 2.11.2012 și până la data plății efective, în temeiul art.6 din Ordonanța nr.13/2011.
A mai precizat recurenta că situația economica dificilă a . a Sucursalei Doicești), a determinat aplicarea unui program de restructurare și concedieri colective și în anul 2012, cu două etape, în iunie și în noiembrie 2012, plan aprobat prin Hotărârea A. T. nr. 13/03.04.2012, iar reducerea activității societății a vizat și postul reclamantului, care s-a desființat din motive neimputabile salariatului
Recurenta a învederat că raporturile juridice de muncă sunt reglementate de CCM T., care se completează cu dispozițiile Codului muncii, acte care nu prevăd plata unor accesorii la drepturile de natura salarială.
Astfel, în conformitate cu prevederile art.4.108 din CCM T. „la desfacerea contractului individual de muncă pentru motive care nu țin de persoana salariatului, unitatea va plăti acestuia un ajutor de concediere în raport de vechimea în munca...", iar în considerarea acestor prevederi, a fost semnat Acordul nr.9606/01.11.2012 - Anexa nr.1, prin care administrația societății și sindicatele au convenit ca plățile compensatorii să fie achitate până la data de 20.11.2012.
A mai precizat recurenta că la data de 16.01.2013, reclamantului i s-a virat în cont 20% din suma totală datorată conform CCM în vigoare, reprezentând plăți compensatorii, iar întârzierea la efectuarea plăților s-a datorat unor motive obiective, care țin de măsurile de executare silită instituite de către diverși creditori asupra conturilor bancare, asupra veniturilor prezente și viitoare provenite de la terții popriți, asupra certificatelor de emisii gaze cu efect de seră, asupra imobilelor din proprietatea societății, etc.
Pe de altă parte, măsura încetării contractului de muncă al reclamantului este însoțită de măsuri de protecție socială prin acordarea de salarii compensatorii conform CCM T. și de beneficiile menționate de OUG nr.116/2007, venituri în completare la ajutorul de șomaj, de aproximativ 1.500 lei lunar, timp de cel mult 24 de luni, în funcție de vechimea în muncă, venituri de care salariații rămași nu vor mai putea beneficia începând anul 2013, în situația în care aceștia vor fi disponibilizați.
În raport de motivele invocate, recurenta a solicitat admiterea recursului și modificarea în parte a hotărârii, în sensul ca societatea să fie obligată doar la achitarea drepturilor salariale restante la data judecării recursului cu respingerea cererii de obligare la plata dobânzii legale de la data de 2.11.2012 și până la data plății efective, urmând a fi menținute celelalte dispoziții ale hotărârii referitoare la respingerea capătului de cerere privind acordarea daunelor morale.
În temeiul art. 308 alin. 2 C.pr.civilă, intimatul-reclamant I. N. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
La termenul de judecată din data de 17 aprilie 2013, Curtea a invocat din oficiu excepția de tardivitate a formulării recursului.
Potrivit dispozițiilor art. 301 Cod pr. civilă, termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
Această reglementare legală face aplicația regulii generale înscrise în art. 102 al. 1 Cod pr. civ. potrivit cu care termenele încep să curgă de la comunicarea actelor de procedură, dacă legea nu dispune altfel.
Deci termenul de recurs de drept comun este de 15 zile și curge de la comunicare hotărârii.
Pe de altă parte, din chiar conținutul cererii cu care a fost investit tribunalul se reține că obiectul raportului juridic litigios este reprezentat de un conflict de muncă.
Într-o atare situație devin pe deplin aplicabile dispozițiile art. 215 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social potrivit cărora termenul de exercitare a căii de atac este de 10 zile de la comunicarea hotărârii.
Totodată, fiind vorba de un termen legal imperativ nerespectarea lui atrage decăderea din dreptul de mai exercita calea de atac.
Raportând aceste considerații la speța pendinte Curtea constată că hotărârea de primă instanță a fost comunicată pârâtei la data de 25.01.2013, așa cum rezultă din procesul verbal de comunicare aflat la fila 23 dosar fond, iar calea de atac declarată împotriva acesteia a fost înregistrată la instanță la data de 08.02.2013, deci peste termenul defipt de lege.
Pentru toate motivele arătate, având în vedere textele de lege menționate, precum și art. 137 Cod pr. civ. Curtea urmează să admită excepția de tardivitate a formulării recursului invocată din oficiu.
Pe cale de consecință Curtea va respinge recursul ca tardiv declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite excepția tardivității declarării recursului, invocată din oficiu de instanță.
Respinge recursul formulat de pârâta S.C. T. S.A., cu sediul în București, .. 1 – 3, Sector 2, în numele și pentru Sucursala Electrocentrale Doicești cu sediul în comuna Doicești, .. 18, județul Dâmbovița împotriva Sentinței civile nr. 60 pronunțată la 10 ianuarie 2013 de Tribunalul Dâmbovița – Secția I Civilă în contradictoriu cu reclamantul I. N., domiciliat în comuna Moțăieni, ., județul Dâmbovița, ca tardiv declarat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
C. M. M. A. M. R. V. G.
GREFIER,
J. Părcălăbescu
Red. RAM
2 ex/18.04.2013
j.f. G. C.
d.f. nr._ Tribunalul Dâmbovița – Secția I Civilă
operator de date cu caracter personal
nr. notificare 3120
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Acţiune în răspundere patrimonială. Decizia nr. 3262/2013.... → |
|---|
