Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1133/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1133/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 17-04-2013 în dosarul nr. 9546/120/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-SECȚIA I CIVILĂ-
Dosar nr._
DECIZIA NR. 1133
Ședința publică din data de 17 aprilie 2013
Președinte - C. M. M.
Judecători - A. M. R.
- V. G.
Grefier - J. Părcălăbescu
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de pârâta S.C. T. S.A. - Sucursala Electrocentrale Doicești, cu sediul în comuna Doicești, .. 18, județul Dâmbovița împotriva sentinței civile nr. 10 pronunțată la 8 ianuarie 2013 de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamanta D. E., domiciliată în comuna Doicești, .. 65, județ Dâmbovița.
Recurs scutit de taxă de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata-reclamantă D. E. reprezentată de avocat Ș. M. din Baroul Dâmbovița, lipsind recurenta-pârâtă . Electrocentrale Doicești.
Procedură îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, din oficiu, invocă excepția de tardivitate a formulării recursului.
Avocat Ș. M., având cuvântul pentru intimata-reclamantă D. E., solicită admiterea excepției și respingerea recursului, ca tardiv formulat.
Cu cheltuieli de judecată.
Curtea, rămâne în pronunțare asupra excepției tardivității formulării recursului.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr._ reclamanta D. E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta . Electrocentrale Doicești, obligarea acesteia la plata drepturilor salariale reprezentând plăți compensatorii, în cuantum de 16 salarii medii brute aferente clasei 39 treapta IV, conform art. 4.108 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate și acordarea dobânzii legale de la data de 02.11.2012 până la plata efectivă. A mai solicitat cheltuieli de judecată și obligarea pârâtei la plata sumei de 500 lei cu titlu de daune morale.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că începând cu data de 02.11.2012, prin decizia nr. 946/01.11.2012 s-a dispus încetarea contractului său individual de muncă prin concediere colectivă, potrivit art. 65 alin. 1 din Codul muncii, coroborat cu art. 4.105 (2)B lit. a), urmând ca la data disponibilizării să i se plătească integral un ajutor de concediere în sumă de 37.906 lei net (respectiv 48.928 lei brut), în raport de vechimea sa în muncă, așa cum reiese și din prevederile art. 4.108 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, contract în vigoare, care stipulează ajutorul de concediere în raport cu vechimea în muncă, pe tranșe de vechime.
Reclamantul a mai precizat că potrivit art. 40 alin. 2 lit. c din Codul muncii angajatorul are obligația să achite salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă, iar refuzul pârâtei de a-i achita aceste drepturi de natură salarială i-a produs, atât un prejudiciu material, cât și un prejudiciu de ordin moral, lipsindu-l practic de sursele necesare existenței.
Reclamantul a mai arătat și faptul că salariaților disponibilizați în prima etapă li s-au achitat integral, într-o singură tranșă drepturile similare, ceea ce creează și o discriminare între salariați.
În drept s-au invocat prevederile art. 109, art. 112 și următoarele Cod procedură civilă, art. 4.105 (2)B lit. a, art. 4.108 din Contractul colectiv de muncă al . vigoare, Codul muncii, art. 1 alin. 3 și următoarele din OG nr. 13/2011.
După administrarea probatoriilor, prin sentința civilă nr. 10 pronunțată la 8 ianuarie 2013, Tribunalul Dâmbovița a admis în parte cererea și a obligat pârâta la plata, către reclamantă, a drepturilor salariale reprezentând plăți compensatorii în cuantum de 16 salarii medii brute aferente clasei 39 treapta IV conform art. 4.108 din CCM al S.C. T. S.A. și la plata dobânzii legale începând cu data de 02.11.2012 până la data plății efective, respingând cererea privind acordarea daunelor morale.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că prin decizia nr. 946/01.11.2012 emisă de pârâtă, reclamantei i-a încetat contractul individual de muncă începând cu data de 02.11.2012, în baza art. 65 alin. 1 din Codul muncii și art. 4.105 (2)B lit. a din CCM al . urmare a desființării unor posturi prin reorganizare, fiind vorba de o concediere colectivă.
La articolul 5 din această decizie s-a prevăzut că persoana concediată va beneficia de toate drepturile prevăzute de CCM al . vigoare, de prevederile OUG nr. 116/2006 actualizată, precum și de celelalte drepturi stabilite conform legii. Neprecizând-se un termen pentru achitarea acestor drepturi, rezultă că persoana concediată trebuia să beneficieze de acestea de la data încetării contractului de muncă, și anume de la 02.11.2012.
Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat obligarea societății pârâte la plata drepturilor prevăzute de art. 4.108 din CCM al ., a cărui valabilitate s-a prelungit prin acte adiționale în 2008, 2009 și 2010, ultima prelungire fiind până la 30.04.2014, conform înscrisurilor depuse la dosar de către reclamantă.
Art.4.108 din CCM aplicabil prevede că la desfacerea contractului individual de muncă pentru motive care nu țin de persoana salariatului, unitatea va plăti acestuia un ajutor de concediere, în raport de vechimea în muncă, pentru o vechime de peste 20 de ani, cum este cazul reclamantei fiind prevăzute 16 salarii brute, echivalente clasei 39 IV din grila de salarizare valabila la data desfacerii contractului individual de muncă.
Constatând că pârâta nu a făcut dovada respectării prevederilor contractului colectiv de muncă în ceea ce privește ajutorul de concediere, deși avea această obligație, potrivit dispozițiilor art. 229 alin. 4 din Codul muncii republicat, conform cărora „contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților”, tribunalul a apreciat că sunt întemeiate, atât capătul de cerere privind acordarea a 16 salarii medii brute, cât și cel privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale la această sumă, care i se cuvine reclamantei în temeiul art. 6 din Ordonanța nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratoare și penalizatoare pentru obligațiile bănești.
Cât privește obligarea pârâtei la plata daunelor morale în cuantum de 500 lei, tribunalul a reținut că reclamanta nu a dovedit că a suferit vreun prejudiciu moral, întrucât timpul scurt de la data încetării CIM (02.11.2013) și până la data formulării acțiunii (12.12.2012) nu este de natură a genera suferințe de ordin psihic care să aibă drept consecință un prejudiciu moral.
Față de considerentele expuse, cererea a fost admisă în parte, în sensul că a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a 16 salarii medii brute, aferente clasei 39 treapta IV, conform art. 4.108 din CCMU și a dobânzii legale începând cu 02.11.2012 și până la data plății efective, urmând a se reține impozitele aferente, respingându-se capătul de cerere privind daunele morale.
Împotriva acestei sentințe, a formulat recurs . Electrocentrale Doicești, care a invocat dispozițiile art. 304 pc.t 9 C.pr.civilă, susținând că în mod greșit instanța de fond a obligat-o la plata dobânzii legale începând cu 2.11.2012 și până la data plății efective, în temeiul art.6 din Ordonanța nr.13/2011.
Se mai arată că situația economica dificilă a . a Sucursalei Doicești), a determinat aplicarea unui program de restructurare și concedieri colective și în anul 2012, cu două etape, în iunie și în noiembrie 2012, plan aprobat prin Hotărârea A. T. nr. 13/03.04.2012, iar reducerea activității societății a vizat și postul reclamantei, care s-a desființat din motive neimputabile salariatului
Învederează recurenta că raporturile juridice de muncă sunt reglementate de CCM T., care se completează cu dispozițiile Codului muncii, acte care nu prevăd plata unor accesorii la drepturile de natura salarială.
Astfel, în conformitate cu prevederile art.4.108 din CCM T. „la desfacerea contractului individual de muncă pentru motive care nu țin de persoana salariatului, unitatea va plăti acestuia un ajutor de concediere în raport de vechimea în munca...", iar în considerarea acestor prevederi, a fost semnat Acordul nr.9606/01.11.2012 (Anexa nr.1), prin care administrația societății și sindicatele au convenit ca plățile compensatorii să fie achitate până la data de 20.11.2012.
Precizează recurenta că la data de 16.01.2013, reclamantei i s-a virat în cont 20% din suma totală datorată conform CCM în vigoare, reprezentând plăți compensatorii, iar întârzierea la efectuarea plăților s-a datorat unor motive obiective, care țin de măsurile de executare silită instituite de către diverși creditori asupra conturilor bancare, asupra veniturilor prezente și viitoare provenite de la terții popriți, asupra certificatelor de emisii gaze cu efect de seră, asupra imobilelor din proprietatea societății, etc.
Susține recurenta că măsura încetării contractului de muncă al reclamantei este însoțită de măsuri de protecție socială prin acordarea de salarii compensatorii conform CCM T. și de beneficiile menționate de OUG nr.116/2007, venituri în completare la ajutorul de șomaj, de aproximativ 1.500 lei lunar, timp de cel mult 24 de luni, în funcție de vechimea în muncă, venituri de care salariații rămași nu vor mai putea beneficia începând anul 2013, în situația în care aceștia vor fi disponibilizați.
În raport de motivele invocate, se solicită admiterea recursului și modificarea în parte a hotărârii, în sensul ca societatea să fie obligată doar la achitarea drepturilor salariale restante, urmând să fie respinse capetele de cerere referitoare la plata daunelor morale și a dobânzii legale de la data de 2.11.2012 și până la data plății efective.
La termenul din 17 aprilie 2013, instanța, din oficiu, a invocat excepția de tardivitate a formulării recursului și a rămas în pronunțare.
Examinând sentința atacată, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, raportat la dispozițiile legale incidente în cauză, instanța, având în vedere prevederile art. 137 C.pr.civilă, se va pronunța cu prioritate asupra excepției tardivității recursului, invocată din oficiu.
Din conținutul cererii cu care a fost investit tribunalul, se reține că obiectul raportului juridic litigios este reprezentat de un conflict de muncă.
Potrivit art.215 din Legea nr.62/2011 a dialogului social, termenul de recurs în materia conflictelor de muncă, este de 10 zile de la comunicării hotărârii pronunțată de instanța de fond, termen indicat, de altfel, și în dispozitivul sentinței atacate.
Fiind un termen imperativ și absolut, nerespectarea lui atrage sancțiunea iremediabilă a decăderii, iar o atare concluzie rezultă din interpretarea prevederilor art. 103 C.pr.civilă, care statuează că „neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei”.
Termenul începe să curgă de la data menționată pe dovada de primire sau procesul-verbal de comunicare întocmit de agentul procedural, iar în speța dedusă judecății, din dovada de primire aflată la fila 22 dosar fond, rezultă că recurentei i-a fost comunicată sentința la data de 21.01.2013.
Din rezoluția aplicată pe cererea de recurs, rezultă că înregistrarea prezentei căi de atac s-a realizat la data de 5 februarie 2013 (fila 4 dosar recurs).
În condițiile în care hotărârea atacată a fost comunicată recurentei la data de 21.01.2013, declararea recursului la 5 februarie 2013 s-a realizat după expirarea termenului de 10 zile de la comunicarea hotărârii, prevăzut de art.215 din Legea nr.62/2011.
În raport de considerentele expuse anterior Curtea apreciază că excepția invocată din oficiu este întemeiată, motiv pentru care o va admite, iar în baza art. 312 alin. 1 C.pr.civilă, raportat la art.215 din Legea nr.62/2011, va respinge recursul ca tardiv formulat.
Deoarece se află în culpă procesuală, în baza art. 274 C.pr.civilă, recurenta va fi obligată să plătească intimatei suma de 700 lei cheltuieli de judecată, reprezentând
onorariu de avocat, potrivit chitanței nr. 58/15.04.2013 fila 10 dosar recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite excepția tardivității formulării recursului, invocată din oficiu de instanță.
Respinge, ca tardiv, recursul formulat de pârâta .. - Sucursala Electrocentrale Doicești, cu sediul în comuna Doicești, .. 18, județul Dâmbovița împotriva sentinței civile nr. 10 pronunțată la 8 ianuarie 2013 de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamanta D. E., domiciliată în comuna Doicești, .. 65, județ Dâmbovița.
Obligă recurenta să plătească intimatei suma de 700 lei reprezentând cheltuieli de judecată
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 aprilie 2013.
Președinte, Judecători,
C. M. M. A. M. R. V. G.
Grefier,
J. Părcălăbescu
Red. CMM
Tehnored.PJ
2 ex/19.04.2013
j.f. C. N.
d.f._ Tribunalul Dâmbovița
operator de date cu caracter personal
nr. notificare 3120
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|








