Asigurări sociale. Decizia nr. 183/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 183/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 04-12-2013 în dosarul nr. 1988/120/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 183
Ședința publică din data de 4 decembrie 2013
Președinte - A.-C. B.
Judecător - E. S.
Grefier - C. C.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de pârâta C. de P. Sectorială a Serviciului Român de Informații-UM 0198, cu sediul în București, sector 2, ., nr. 14-16, împotriva sentinței civile nr. 1160/14 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamantul G. C., domiciliat în Târgoviște, ..C3D, ..
Apel scutit de plata taxei judiciare de timbru, conform art. 15 lit. d din Legea nr. 146/1997.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul-reclamant G. C., reprezentat de avocat P. G. din Baroul Dâmbovița, potrivit împuternicirii avocațiale nr._/4.12.2013, lipsind recurenta-pârâtă C. de P. Sectorială a SRI.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință și se învederează că, prin intermediul serviciului registratură, intimatul-reclamant a depus la dosar întâmpinare, înregistrată sub nr._/18.09.2013, iar apelanta-pârâtă a formulat răspuns la întâmpinare, depus la dosar prin intermediul aceluiași serviciu, fiind înregistrat sub nr._/1.10.2013. Totodată, se precizează că, prin însăși cererea de apel, pârâta a solicitat judecata în lipsă.
Avocat P. G., pentru intimatul-reclamant G. C., depune la dosar împuternicire avocațială, chitanța nr. 7/4.12.2013, reprezentând dovada achitării onorariului de avocat și declară că nu are cereri de formulat.
Curtea ia act că nu s-au formulat cereri și dispune deschiderea dezbaterilor, în temeiul art. 392 NCPC, text de lege aplicabil litigiului în raport de data introducerii cererii, temei de drept aplicabil și în apel potrivit art. 482 NCPC.
Avocat Avocat P. G., având cuvântul pentru intimatul-reclamant G. C., pe linia apărărilor expuse prin întâmpinarea formulată, solicită respingerea apelului și acordarea cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
Apreciază că excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile este neîntemeiată și solicită a fi respinsă, deoarece, în opinia sa, dispozițiile Legii nr. 263/2010 sunt aplicabile numai pensiilor de stat, iar nu și indemnizațiilor reparatorii, cum este cazul în speță, reglementate de Legea nr. 341/2004.
Apreciază că, față de împrejurarea că Legea nr. 341/2004 nu a fost abrogată, în mod corect prima instanță a apreciat că nu pot coexista două moduri de stabilire a acestei indemnizații, dispunând așadar justificat obligarea pârâtei la recalcularea indemnizațiilor reparatorii solicitate prin acțiune, neputându-se acorda eficiență dispozițiilor Legii nr. 118/2010, așa cum a solicitat pârâta.
Curtea, în temeiul art. 394 Cod proc. civilă, dispune închiderea dezbaterilor și rămâne în pronunțare asupra apelului, iar după deliberare decide următoarea soluție:
CURTEA,
Deliberând, în conformitate cu dispozițiile art. 315 din Noul Cod de procedură civilă, asupra apelului civil:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub număr de dosar_, reclamantul G. C. a solicitat în contradictoriu cu pârâta C. de P. Sectorială – U.M. 0994 București, obligarea pârâtei la recalcularea indemnizațiilor reparatorii prevăzute de art. 4 alin. 4 și art. 5 lit. m din Legea nr. 341/2004, pe anii 2010 (01.06._10), 2011, 2012, precum și la plata diferențelor, la plata indemnizațiilor restante pentru lunile iunie și iulie 2010, actualizate.
S-a solicitat și acordarea cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că este beneficiar al indemnizației de revoluționar, conform Legii nr. 341/2004 și că în anul 2010, cuantumul indemnizației nu a fost determinat prin raportare la salariul mediu brut pe economie, de 1836 lei.
De asemenea, a susținut reclamantul, nici în anii 2011 și 2012, indemnizațiile nu au fost calculate corect, neraportându-se la salariile medii brute pe economie de 2022 lei și respectiv 2117 lei.
În drept au fost invocate disp. Legii nr. 341/2004 și 287/2010.
Pârâta C. de P. Sectorială a Serviciului Român de Informați - U.M. 0198 București a depus la dosar întâmpinare, conform art. 205 din Noul Cod de procedură Civilă, prin care a solicitat admiterea excepției lipsei de obiect a cererii de recalculare a indemnizației, iar pe fondul cauzei, respingerea ca neîntemeiată a acțiunii.
A precizat că a plătit reclamantului indemnizația lunară pe perioada 01.06._12, că prin decizia nr._/18.12.2012 s-a dispus regularizarea sumelor deja plătite către beneficiar și încasate de acesta în mod necuvenit și chiar dacă reclamantul nu a menționat expres că înțelege să conteste această decizie, rezultă în mod implicit, din însăși formularea cererii de chemare în judecată.
Pe fondul cauzei, a arătat că începând cu data de 01.01.2011, din eroare, indemnizațiile au fost calculate și plătite la nivelul anterior aplicării prevederilor Legii nr.118/2010, nefiind respectate prevederile art.10 alin.1 din Legea nr. 285/2010, prin care drepturile prevăzute la art.14 din Legea nr. 118/2010 se majorau cu 15% față de cuantumul aflat în plată în luna octombrie 2010. Din acest motiv, prin decizia de regularizare s-au stabilit sumele de recuperat, urmare a verificării modului de stabilire și plată a drepturilor acordate în baza Legii nr. 341/2004.
Pârâta a învederat că pentru anul 2010, indemnizațiile restante cuvenite pentru lunile iunie și iulie 2010 au fost în cuantum de 5775 lei, însă această sumă s-a scăzut din diferența de recuperat, astfel că reclamantul nu mai are de primit nicio diferență. Pentru anul 2012, a precizat pârâta, indemnizațiile prevăzute la art. 4 alin. 4 din Legea nr. 341/2004 nu se acordă, conform Legii nr. 283/14.12.2011, aceleași prevederi fiind incidente și pentru anul 2013.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
La data de 14 iunie 2013 Tribunalul Dâmbovița a pronunțat sentința civilă nr. 1160 prin care a admis acțiunea formulată de reclamantul G. C..
A fost obligată pârâta să recalculeze indemnizațiile reparatorii cuvenite reclamantului prevăzute de art. 4 alin. 4 și art. 5 alin. 1 lit. m din Legea nr. 341/2004, pentru perioada 01.06._10, raportat la salariul mediu brut de 1836 lei; să plătească indemnizațiile restante pentru lunile iunie și iulie 2010; să recalculeze indemnizațiile reparatorii pentru perioada 01.01.2011 – 31.12.2011, prin aplicarea coeficientului de 1,10, respectiv de 0,6 la câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului de stat pe anul 2011, în cuantum de 2022 lei; să recalculeze indemnizația reparatorie prevăzută de art. 5 alin. 1 lit. m din Legea nr. 341/2004 pentru perioada 01.01.2012 – 31.12.2012, prin aplicarea coeficientului de 0,6 la câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului de stat pe anul 2012, în cuantum de 2117 lei; să plătească reclamantului diferența dintre indemnizațiile astfel calculate și cele efectiv primite pe anii 2010, 2011 și 2012, actualizate cu indicele de inflație.
A fost obligată pârâta și la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 2000 lei, către reclamant, reprezentând onorariu avocat.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
În ceea ce privește excepția lipsei de obiect a cererii de chemare în judecată, tribunalul a apreciat că motivele invocate reprezintă apărări de fond, pe care le-a avut în vedere ca atare, la analizarea fondului.
Ca situație de fapt s-a reținut că reclamantul beneficiază de o indemnizație lunara reparatorie și de o indemnizație lunară adăugată la pensia de serviciu, prevăzute de art. 4 alin. 4 și art. 5 alin. 1 lit. m din Legea nr. 341/2004, al căror cuantum se actualizează în funcție de salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, stabilit prin Legea bugetului asigurărilor sociale de stat, din oficiu de către pârâtă, așa cum se arată în cuprinsul legii ce constituie temei al acordării acestora.
Referitor la cererea de recalculare a indemnizațiilor pe anul 2010, tribunalul a reținut că reclamantul a primit aceste indemnizații pentru perioada 01.06._10, fără ca ele să se raporteze la salariul mediu brut de 1836 lei, iar pentru lunile iunie și iulie, indemnizațiile nu au fost deloc acordate, aspecte recunoscute de pârâtă prin întâmpinare.
Pârâta a invocat în apărare decizia de regularizare a indemnizațiilor nr._/18.12.2012, arătând că în mod implicit reclamantul a contestat această decizie, susținere neîntemeiată întrucât potrivit principiului disponibilității, instanța este obligată să se pronunțe asupra cererii cu care a fost investită, a arătat tribunalul.
A fost înlăturată și susținerea pârâtei, conform căreia, pentru lunile iunie și iulie 2010, indemnizațiile restante în cuantum de 5775 lei s-au scăzut din diferența de recuperat, tribunalul constatând că în realitate, pârâta a recunoscut neacordarea acestora, urmând a fi obligată la plata lor.
In ceea ce privește anul 2012, tribunalul a arătat că în raport de dispozițiile O.U.G. nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 37/2008 se impune să fie avută în vedere numai indemnizația lunară adăugată la pensia de serviciu de 0.60, prevăzută de art. 5 lit. m din Legea nr. 341/2004.
Tribunalul a înlăturat și apărarea pârâtei, conform căreia, în baza art. 14 din Legea nr. 118/2010 indemnizațiile au fost diminuate cu 15%, începând cu luna iulie 2010, iar potrivit prevederilor art. 10 alin. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea in anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, începând cu luna ianuarie 2011, indemnizațiile prevăzute de Legea nr. 341/2004, cu modificările si completările ulterioare, se majorează cu 15 % fata de cuantumul aflat in plata la nivelul lunii octombrie 2010, reținându-se că, întrucât Legea nr. 341/2004 nu a fost abrogata, nu pot coexista doua moduri de stabilire a acestei indemnizații.
Împotriva sentinței a declarat apel, în termenul legal reglementat de art. 468 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă, pârâta C. de P. Sectorială a Serviciului Român – U.M. 0198 București, criticând-o ca netemeinică.
În dezvoltarea motivelor de apel s-a învederat că în cauză, se impune respingerea acțiunii ca inadmisibilă, pentru lipsa procedurii prealabile prevăzută de art. 149 alin. 1 din Legea nr. 263/2010, aplicabilă și indemnizaților reparatorii, conform art. 43 alin. 2 din Legea nr. 341/2004.
A precizat apelanta că lipsa procedurii prealabilă determină o necompetență absolută, ce poate fi invocată în orice fază procesuală.
Apelanta a mai susținut că tribunalul a realizat o greșită interpretare a art. 14 din Legea nr. 118/2010, întrucât stabilirea de către instanță a unei modalități de calcul, alta decât cea prevăzută de actele normative aplicabile situației intimatului, reprezintă un exces de putere săvârșit de judecător, prin îndeplinirea unor atribuții care revin exclusiv puterii legislative.
Ultima critică a vizat cuantumul cheltuielilor de judecată, apelanta solicitând ca instanța de control judiciar să dispună reducerea onorariului de avocat, conform art. 451 alin. 2 din Noul Cod de procedură civilă, în raport de complexitatea redusă a cauzei și de activitatea desfășurată de avocat, care a renunțat atât la efectuarea expertizei, cât și la depunerea de note scrise.
S-a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței, în principal, în sensul respingerii acțiunii ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca neîntemeiată.
În drept, apelul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 466 și urm. din Noul Cod de procedură civilă.
Intimatul G. C. a formulat, conform dispozițiilor art. 471 alin. 5 din Noul Cod de procedură civilă, întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, susținând în esență, că nu avea obligația parcurgerii unei proceduri prealabile, deoarece obiectul litigiului îl reprezintă o indemnizație reparatorie, prevăzută de art. 4 alin. 4 din Legea nr. 341/2004 și nu o pensie de stat, care să atragă incidența Legi nr. 263/2010.
Intimatul a mai susținut că acțiunea a fost în mod corect admisă, întrucât indemnizațiile ce i s-au acordat nu au fost legal calculate, prin raportare la venitul mediu brut pe economie.
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, în raport de dispozițiile art. 477 din Noul Cod de procedură civilă, Curtea apreciază ca fondat apelul declarat, în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în cuprinsul prezentei motivări a deciziei:
Referitor la excepția de inadmisibilitate a acțiunii, pentru lipsa procedurii prealabile invocată de apelantă în prima critică formulată, Curtea stabilește incidența dispozițiilor art. 193 alin. 2 din Noul Cod de procedură civilă, act normativ incident speței, în raport de data înregistrării litigiului.
Curtea reamintește că potrivit textului de lege menționat, neîndeplinirea procedurii prealabile nu poate fi invocată decât de pârât, prin întâmpinare, sub sancțiunea decăderii.
În speță pendinte, apelanta a invocat pentru prima dată în fața instanței de apel excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa îndeplinirii procedurii prealabile prevăzută de art. 149 alin. 1 din Legea nr. 263/2010 coroborat cu art. 43 alin. 2 din Legea nr. 341/2004, considerând că reprezintă o excepție absolută, care ar putea fi invocată în orice fază a procesului.
Raționamentul juridic formulat de apelantă este eronat, urmând a fi invalidat ca atare de către Curte, care notează, sub acest aspect, că, contrar legislației anterioare Noului Cod de procedură civilă, conform noii reglementări dată de legiuitorul român prin art. 193 alin. 2, această excepție a dobândit un caracter relativ, aspect evident din moment ce instanța nu o mai poate invoca din oficiu.
Conform doctrinei, caracterul relativ al acestei excepții este dat de faptul că se încearcă protejarea unor interese personale, iar nu de ordine publică, deoarece prin procedura prealabilă părțile pot încerca rezolvarea amiabilă a litigiului, aspect ce privește exclusiv părțile, fără a atinge interesele publice.
Aceasta a fost și rațiunea pentru care legiuitorul român a oferit dreptul de a invoca excepția inadmisibilității acțiunii, pentru lipsa îndeplinirii procedurii prealabile, doar pârâtului și numai prin întâmpinarea depusă la instanța de fond, în termenul de 25 de zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată reglementat de dispozițiile art. 201 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă, sub sancțiunea decăderii.
Ca atare, Curtea urmează să înlăture prima critică formulată de apelantă, constatând că aceasta a fost formulată cu încălcarea flagrantă a dispozițiilor art. 193 alin. 2 din Noul Cod de procedură civilă.
Fondată este însă critica formulată de apelantă în ceea ce privește soluția de recalculare a indemnizației reparatorii cuvenite reclamantului în perioada 01.01.2011 – 31.12.2011, prin care s-a invocat o greșită interpretare a dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 118/2010.
Curtea notează sub acest aspect, că prin sentința pronunțată, tribunalul a dispus ca în această perioadă, recalcularea să se efectueze prin aplicarea coeficientului de 0,10, respectiv de 0,6 la câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului de stat pentru anul 2011, în cuantum de 2022 lei.
Prin decizia nr. 22/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în procedura recursului în interesul legii, s-au admis recursurile în interesul legii promovate de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de Avocatul Poporului, statuându-se că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. 4 și ale art. 5 alin. 1 lit. m din Legea nr. 341/2004 coroborat cu prevederile art. 10 alin. 1 din Legea nr. 285/2010, indemnizațiile lunare reparatorii prevăzute de Legea nr. 341/2004 se calculează, în anul 2011, prin aplicarea coeficientului de 15% asupra cuantumului indemnizației aflată în plată în luna octombrie 2010.
Ca atare, Curtea constată că în mod corect apelanta a calculat indemnizația reparatorie cuvenită intimatului-reclamant fără utilizarea indicatorului de referință reprezentat de câștigul salarial mediu brut prevăzut de art. 15 din Legea nr. 287/2010.
Curtea notează că în cauză, contrar celor reținute de judecătorul fondului nu se mai poate discuta în prezent, urmare a deciziei în interesul legii menționată în precedent, pentru anul 2011, de o raportare la salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului de stat pentru anul 2011, în cuantum de 2022 lei.
Având în vedere că decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție vizează numai perioada 2011, Curtea urmează să înlăture celelalte critici formulate de apelantă pe fondul cauzei, reținând că, astfel cum în mod corect a constatat judecătorul fondului, apelanta a recunoscut prin întâmpinare neacordarea indemnizațiilor restante pentru lunile iunie și iulie 2010, respectiv faptul că pentru anul 2010, indemnizațiile nu au fost raportate la salariul mediu brut de 1836 lei, conform art. 4 alin. 4 și art. 5 alin. 1 lit. m din Legea nr. 341/2004.
În ceea ce privește indemnizația reparatorie aferentă anului 2012, Curtea constată că tribunalul a aplicat corect dispozițiile O.U.G. nr. 80/2012, dispunând a fi avută în vedere numai indemnizația lunară adăugată la pensia de serviciu de 0,60, prevăzută de art. 5 lit. m din Legea nr. 341/2004.
Nefondată este și ultima critică formulată de apelantă prin care s-a solicitat reducerea onorariului de avocat inclus de prima instanță în cuantumul cheltuielilor de judecată la care a fost obligată, Curtea constatând că prima instanță a aplicat corect dispozițiile art. 451 din Noul Cod de procedură civilă.
Curtea reamintește că potrivit art. 451 alin. 2 din Noul Cod de procedură civilă, instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat onorariul avocatului, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport de valoarea sau complexitatea cauzei, ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seamă și de circumstanțele concrete ale cauzei.
În speță, o atare măsură nu se justifică, întrucât contrar susținerilor apelantei, cauza a avut o complexitate medie, iar soluționarea sa a avut loc la cca. 4 luni după înregistrarea litigiului, astfel încât nu se poate discuta despre un cuantum disproporționat al onorariului avocatului care a asigurat intimatului-reclamant apărarea în fața instanței de fond.
În considerarea acestor argumente de fapt și de drept, Curtea va proceda la admiterea apelului și schimbarea în parte a sentinței apelate, în sensul că va înlătura obligația apelantei de a recalcula indemnizația reparatorie pentru anul 2011, urmând a menține în rest dispozițiile sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de pârâta C. de P. Sectorială a Serviciului Român de Informații-UM 0198, cu sediul în București, sector 2, ., nr. 14-16, împotriva sentinței civile nr. 1160/14 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamantul G. C., domiciliat în Târgoviște, .. C3D, . și în consecință;
Modifică în parte sentința civilă nr. 1160/14 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în sensul că înlătură obligația apelantei să recalculeze indemnizația reparatorie pentru anul 2011.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 4 decembrie 2013.
Președinte, Judecător,
A.-C. B. E. S.
Grefier,
C. C.
Red. ACB
Tehnored. DV
5 ex./17.12.2013
d.f._ – Tribunalul Dâmbovița
j.f. N. C.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3120/2006
| ← Asigurări sociale. Decizia nr. 1565/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI | Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 4194/2013.... → |
|---|
