Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 1263/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1263/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 24-04-2013 în dosarul nr. 2350/105/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA NR. 1263
Ședința publică din data de 24 aprilie 2013
Președinte - A.-C. B.
Judecător - E. S.
Judecător - C.-M. M.
Grefier - C. C.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de contestatorul S. C. Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere în numele și pentru membrul de sindicat M. O. V., cu domiciliul procesual ales la Cabinetul de Avocatură C. G., cu sediul în București, ..4 . . sector 3, împotriva sentinței civile nr. 87/11 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații M. A. NAȚIONALE- DEPARTAMENTUL FINANCIAR CONTABIL, cu sediul în București, . sector 5 și C. S. DE PENSII A MINISTERULUI A. NAȚIONALE, cu sediul în București, ..7-9 sector 6.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru, conform dispozițiilor art. 15 lit. d din Legea nr. 146/1997.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul-contestator S. C. Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere în numele și pentru membrul de sindicat M. O. V., reprezentat de avocat A. C. din Baroul București, potrivit împuternicirii avocațiale nr._/24.04.2013 și intimații M. . S. de Pensii a M.. consilier juridic S. M., potrivit delegațiilor f.n. aflate la filele 18-19 dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat A. C., pentru recurentul-contestator, depune la dosar împuternicire avocațială și declară că nu are cereri de formulat.
Consilier juridic S. M., pentru intimați, depune la dosar delegații de reprezentare, concluzii scrise și declară că nu are cereri de formulat.
Curtea ia act că nu s-au formulat cereri, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat A. C., având cuvântul pentru recurentul-contestator, pe linia motivelor de recurs dezvoltate pe larg prin cererea depusă în scris la dosar, pune concluzii de admitere a căii de atac exercitate, modificarea în tot a sentinței, admiterea acțiunii, anularea deciziei de revizuire și emiterea altei decizii, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Consilier juridic S. M., având cuvântul pentru intimați, pe linia concluziilor scrise depuse la dosar, solicită respingerea recursului declarat de contestator ca nefondat.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._, contestatorul M. O.-V. prin S. C. Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere, în contradictoriu cu intimații M. A. Naționale și C. S. de Pensii a Ministerului A. Naționale, a solicitat instanței, ca prin sentința ce se va pronunța, să dispună anularea hotărârii Comisiei de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Ministerului A. Naționale, anularea deciziei de revizuire a pensiei nr._/30.12.2012, menținerea deciziei de stabilire a cuantumului pensiei nr._/20.11.2002, obligarea intimatului la plata diferenței dintre pensia de serviciu stabilită conform Legii nr. 164/2001, a Legii nr. 179/2004, a Decretului nr. 214/1977, plătită în luna decembrie 2010 și pensia revizuită conform Legii nr. 119/2010, H.G. nr. 735/2010, O.U.G. nr. 1/2011 de la data plății și până la repunerea în plată a pensiei inițiale și obligarea intimatului la plata dobânzii legale și a indicelui de inflație aferentă sumelor reprezentând diferența dintre cele două decizii, calculate până la data plății efective a pensiei inițiale, cu cheltuieli de judecată.
În subsidiar, a arătat că înțelege să conteste cuantumul pensiei stabilit în urma revizuirii ca urmare a aplicării greșite a dispozițiilor legale în vigoare, conform precizărilor din contestația adresată Comisiei de contestații din cadrul Serviciului.
În motivarea cererii, contestatorul a arătat că, deși s-a adresat în termenul legal prevăzut de art. 149 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 coroborat cu dispozițiile O.U.G. nr. 1/2011 Comisiei de contestații, aceasta nu a soluționat contestația depusă, în sensul că nu a analizat și nu a răspuns tuturor criticilor formulate în ceea ce privește modalitatea și corectitudinea efectuării revizuirii, mulțumindu-se numai să facă o trecere în revistă a actelor normative incidente în cauză.
A arătat că decizia de recalculare a fost emisă în temeiul dispozițiilor H.G. nr. 735/21.07.2010, iar în decizia de revizuire pe care o contestă se arată în mod eronat că aceasta ar fi fost emisă numai în temeiul Legii nr. 119/2011, în condițiile în care, în decizia de revizuire pe care o contestă se arată în mod eronat că aceasta ar fi fost emisă numai în temeiul Legii nr. 119/2011 în condițiile în care chiar decizia de recalculare indică drept temei H.G. nr. 735/2010.
A afirmat că decizia de revizuire este lovită de nulitate absolută din considerentul că ar trebui revizuită o decizie de recalculare emisă în mod legal, decizia de recalculare neavând însă temei legal.
A menționat că, plecând de la dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la C.E.D.O., membrii S.C.M.D. beneficiază de un drept de proprietate asupra pensiei a cărei recalculare a fost dispusă, însă este lipsită de această proprietate.
A precizat că măsura privind revizuirea pensiei stabilită prin legi speciale, aflată în plată la data introducerii sistemului unitar de pensii nu se poate face decât prin încălcarea principiului neretroactivității legii, prevăzut la art. 15 alin. (2) din Constituția României.
A arătat că prin revizuirea pensiei sale se încalcă un principiu al drepturilor câștigate, principiu ce are consacrare jurisdicțională.
A menționat că, în măsura în care din vina exclusivă a statului român, prin intermediul instituțiilor sale, nu se poate reconstitui venitul lunar pe care l-a realizat, este depunctat, utilizându-se cuantumului soldei de grad și al soldei de funcție minime, ceea ce este de forța evidenței că este, pe de-o parte, o încălcare a dreptului de proprietate, pe de altă parte o încălcare a principiului drepturilor câștigate.
În subsidiar, a arătat că înțelege să conteste cuantumul pensiei stabilite prin decizia de revizuire.
A menționat că decizia de revizuire nu cuprinde primele care i-au fost acordate de-a lungul timpului și al treisprezecelea salariu, nefiind luată în calcul grupa de muncă în care a lucrat de-a lungul timpului.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 112 C.p.c. și Legea nr. 263/2010.
În dovedirea cererii, a depus la dosar, în copie, înscrisuri.
Prin întâmpinare, s-a invocat excepția prematurității contestației.
S-a arătat, în susținerea excepției, că acțiunea este prematură, întrucât nu este îndreptată împotriva unei hotărâri emise de Comisia de Contestații Pensii din cadrul M.A.P.N. ci împotriva deciziei de revizuire a pensiei.
Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată.
La termenul din data de 11.03.2013, intimații, prin reprezentant, au arătat că nu mai susțin excepția prematurității contestației.
Prin sentința civilă nr. 87/11 ianuarie 2013, Tribunalul Prahova a respins contestația precizată ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că M. O. V., contestatorul, a avut calitatea de cadru militar.
Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 1/2011, „pensiile prevăzute la art. 1 lit. a) și b) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, potrivit art. 5 alin. (4) din aceeași lege, se revizuiesc, din oficiu, cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2011, pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate lunar de beneficiari.”
Prin decizia nr._/30.12.2011 privind revizuirea pensiei în baza O.U.G. nr. 1/2011, contestatorului i s-a stabilit o pensie în cuantum total brut de 3376 lei.
În cauza A. și alții contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, în vederea asigurării echilibrului bugetar în perioada de criză economică a abrogat mai multe sisteme speciale de pensie, inclusiv pe cel al militarilor, tocmai pentru a asigura echilibrul bugetar și pentru a corecta inegalitățile dintre diferitele sisteme de pensii. În baza H.G. nr. 735/2010, pensiile foștilor militari trebuiau să fie recalculate și incluse în sistemul de pensii publice în termen de cinci luni de la data intrării în vigoare a noii legi.
Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice a instituit un nou sistem general de pensii, aplicabil totodată și militarilor. Pensiile acestora din urmă au fost recalculate prin determinarea stagiilor de cotizare și a punctajelor medii anuale, pe baza veniturilor realizate lunar de către beneficiari și stabilirea cuantumului fiecărei pensii. Durata serviciului militar a fost asimilată cu o perioadă de contribuție.
O.U.G. nr. 1/2011 a abrogat H.G. nr. 735/2010, modificând anumite aspecte tehnice de calcul al pensiilor și a prelungit termenul pentru punerea în aplicare a noului sistem general.
Curtea a statuat în cauza sus-menționată că, deși art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr._/98; Jankovic c. Croației decizi, nr._/98; Kuna c. Germaniei, decizie, nr._/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr._/00; Maggio și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr._/09,_/08,_/08,_/08 și_/08, par. 55).
Statele părți la Convenție dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și M. și S. c. României[2], decizia din 6 decembrie 2011, nr._/11 și_/11).
În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea Legii nr. 119/2010, și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.
În această privință, Curtea a constatat că diminuarea pensiilor reclamanților a reprezentat o modalitate de a integra aceste pensii în sistemul general prevăzut de Legea nr. 263/2010 și a arătat că motivele invocate pentru adoptarea acestei legi nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate.
De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu, ci numai unei părți din pensie, care era susținută integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care reclamanții beneficiaseră mulțumită naturii profesiei lor (a se vedea, mutatis mutandis, F. și alții c. României, decizia din 7 februarie 2012, nr._/11).
În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din Convenție, în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă.
În speță, Curtea a reținut că faptul că alte categorii sociale se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului.
Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamanți nu i-au determinat pe aceștia să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminați în raport cu alți pensionari.
Raportat la această decizie, situația din prezenta cauză fiind similară, a precizat tribunalul, nu se poate reține, contrar jurisprudentei Curții Europene a Drepturilor Omului, încălcarea art. 1 din Protocolul 1 Adițional la Convenție.
În ceea ce privește încălcarea principiului neretroactivității legii, invocată de către contestator, tribunalul a menționat că O.U.G. nr. 1/2011 nu dispune pentru trecut, pensiile încasate în temeiul vechii legi nefiind afectate.
Procedura de revizuire privește doar cuantumul pensiei de care va beneficia contestatoarea în viitor, neefectuându-se recalcularea drepturilor dobândite anterior, în baza unei alte legi.
Referitor la susținerile contestatorului cu privire la existența unui „drept câștigat”, instanța a constatat că O.U.G. nr. 1/2011 nu suprimă dreptul la pensie al contestatorului, prin acest act normativ dispunându-se recalcularea acesteia.
De asemenea, a stabilit prima instanță, nu se poate reține lipsa temeiului juridic al emiterii deciziei de revizuire, aceasta fiind emisă, astfel cum s-a arătat anterior, în baza O.U.G. nr. 1/2011.
S-a arătat de tribunal că nu s-a solicitat de către contestator administrarea probei cu expertiză de specialitate, ci doar a probei cu înscrisuri.
În ceea ce privește verificarea modului de stabilire a drepturilor din pensie, tribunalul a observat că aceasta nu se poate face doar în baza înscrisurilor depuse la dosar, expertiza de specialitate fiind singurul mijloc de probă concludent prin care se poate verifica atât punctajul mediu anual cât și drepturile de pensie stabilite prin deciziile contestate.
Întrucât eventualele erori cu privire la modul de calcul al drepturilor de pensie cuvenite contestatorului pot fi constatate doar în urma administrării acestui mijloc de probă, instanța a respins contestația precizată și completată ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatorul M. O.-V. prin S. C. Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere.
Se critică sentința pentru că în mod eronat instanța de fond a apreciat că recalcularea pensiei s-a făcut in mod legal, apreciind ca in speța nu a avut loc o încălcare a art. 1 alin. (1) din Primul Protocol adițional la Convenția Europeana a Drepturilor Omului, apreciind suplimentar că ingerința statului în dreptul de pensie este justificată și deci legală, invocând art.1 alin.1 pct a din Legea nr. 119/2010.
Susține recurentul că, în exercitarea atribuțiilor sale, Curtea Constituționala are posibilitatea raportării si la dispozițiile internaționale în materia drepturilor fundamentale ale omului, statuările acesteia, aflate în contradicție cu cele ale forurilor internaționale competente să interpreteze aceste prevederi, nu pot fi reținute de instanțele judecătorești sesizate cu soluționarea unui litigiu în care își găsesc aplicarea, instanțele judecătorești sunt obligate, în temeiul prevederilor art 20 din Constituția României și a obligațiilor pe care România și le-a asumat în urma ratificării acestor pacte, convenții si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, să ignore legile interne și interpretările Curții Constituționale a României care contravin reglementarilor internaționale si interpretărilor date acestora de organele abilitate.
A mai arătat recurentul că instanța de fond a ignorat la pronunțarea hotărârii încălcarea frapantă și gravă a dispozițiilor art. 1 al Primului Protocol adițional al Convenției Europene pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, coroborate cu cele ale art. 14 din Convenție.
Instanța de fond a ignorat dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeana pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
Instanța de fond avea obligația de a verifica respectarea acestor dispoziții prioritare ale dreptului internațional, instanța națională fiind obligată să interpreteze aceste norme în concordanță cu reperele statuate de jurisprudență Curții Europene a Drepturilor Omului, a cărei practică se află în continuă dezvoltare și evoluție a concepțiilor, cu exigențe permanent sporite în garantarea drepturilor ocrotite de Convenție.
Rezultă așadar fără putință de tăgadă că și pensia de serviciu, stabilită de autoritățile române (serviciul public de pensii) printr-o decizie administrativă de pensionare. în baza legii, reprezintă un ..bun", partea reclamantă exercitând acest drept prin încasarea lunară a pensiilor, după data pensionării.
O altă critică este în ceea ce privește motivarea instanței de fond potrivit căruia nu există o ingerință asupra proprietății în caz de reducere a pensiei sub pretextul că viitorul cuantum ce va fi plătit va fi calculat în concordanță cu noile norme legale incidente.
Dimpotrivă, Curtea a statuat expres că, dacă statul reduce total sau parțial pensia ocupațională publică sau pensia de serviciu necontributivă (prin lege sau ca măsură disciplinară), este inevitabilă concluzia că acea reducere a operat ca o ingerință asupra dreptului la respectarea bunurilor, care trebuie analizată în lumina art. 1 al Protocolului nr.l (cauzele Azinas v. Cipru, Banfield v. Regatul Unit Apostolakis v. G.).
In acest context, prevederile abrogative ale art. 1-3 din Legea nr. 119/2010 (menținute și prin art. 196 lit.i din Legea nr.263/2010) au avut ca efect eliminarea totală și intempestivă a pensiei de serviciu, fapt ce reprezintă o incontestabilă ingerință asupra proprietății din partea statului, si asta chiar dacă acest „bun" (pensia de serviciu) a fost înlocuit cu alt bun, dreptul la pensia de drept comun.
Având în vedere că pensia de serviciu a fost total suprimată, fiind abrogată însăși această instituție juridică în integralitatea ei, această situație poate echivala cu o veritabilă privare de proprietate întrucât în speță este cazul unei eliminări integrale și ireversibile a dreptului, iar nu o suspendare sau amânare a plății acestuia, ori o reducere parțială de cuantum.
Testul de proporționalitate a ingerinței invocate de către instanța de fond, constă în verificarea acordării de către stat a unei despăgubiri adecvate. În caz de privare de proprietate, chiar dacă compensația nu trebuie să fie integrală în anumite circumstanțe, totuși ea trebuie să fie rezonabilă.
Ori, acordarea în locul vechiului bun (pensia de serviciu), a unui alt bun (pensia de drept comun) cu o valoare substanțial și vădit diminuata, nu se încadrează în limitele rezonabilului.
A mai susținut recurentul că instanța de fond ar fi trebuit sa procedeze la analizarea condițiilor ingerinței statului asupra dreptului la respectarea bunurilor, condiții fixate de Convenție.
În continuare, recurentul analizează îndeplinirea condițiilor ingerinței statului asupra bunurilor, arătând că această condiție a legalității ingerinței nu este îndeplinită, deoarece aceasta implica și o accesibilitate, precizie și predictibilitate a normei legale interne. În cazul de față stabilitatea, siguranța și coerența legislativă rezonabil sperată a fost înfrântă fără nicio prevenire prealabilă, care să fie lipsită de ambiguitate, încălcându-se astfel art.1 din Protocolul nr.l al Convenției.
Se critică și erorile cu privire la calculul pensiei, precizând că instanța de fond a reținut că din actele depuse la dosar nu au reieșit erori de calcul, insă printr-o simplă verificare a buletinului de calcul și a Anexei nr. 1 din O.U.G. nr. 1 rezultă mai multe erori, lipsuri sau neconcordante.
Așadar, în urma comparării acestor date, reiese că de fapt cuantumul veniturilor din buletinul de calcul și adeverința/situația veniturilor este semnificativ mai mic decât cuantumul soldei minime pentru gradul deținut de contestator.
Cu privire la proporționalitatea măsurii, recurentul precizează că în expunerea de motive a Legii nr. 119/2010, depusă de inițiator la Parlament, există două motive care corespund condiției scopului legitim: continuarea crizei economice și anul 2009 și extinderea acesteia în anul 2010, ce atrage necesitatea asigurării sustenabilității financiare a sistemului de pensii publice, eliminarea privilegiilor din legile sistemelor speciale de pensii publice.
Este necesară însă o proporționalitate rezonabilă între ingerință (mijloacele utilizate) și scopul legitim urmărit. Curtea a acceptat că, în sens larg, poate reprezenta un scop legitim protecția sistemului economic al țării, în contextul necesității instituirii unui sistem de securitate socială viabil și a capacității reduse a bugetului național. Dar instanța europeană a subliniat că, și în acest caz, este obligatoriu să se determine dacă a existat un raport rezonabil de proporționalitate între mai sus menționatul scop legitim și mijloacele utilizate, în fiecare caz în speță (cauzele Andrejeva v. Letonia și Bunchen v. Republica Cehă). Ingerința trebuie să fie proporțională în mod rezonabil cu scopul urmărit (cauzele J. și alții v. Germania, Wieczorek v. Polonia).
Privarea de proprietate, servind interesului public, trebuie să urmărească scopul legitim prin mijloace proporționale în mod rezonabil cu scopul urmărit.
Potrivit Deciziei nr. 46/2002 a Curții Constituționale, „în cazul în care condițiile economice, financiare sau sociale o impun, legiuitorul poate suspenda temporar aplicarea unor dispoziții legale, printr-un act normativ de același nivel”.
Se precizează că, în urma supunerii recurentului la toate aceste privațiuni economice și sociale, este excesivă și disproporționată lăsarea acestuia fără compensația materială adecvată și proporțională privațiunilor suportate, fiind pus intempestiv într-o situație neprevăzută de mare dificultate și marginalizare socială, prin reducerea unicei surse de venit.
Rezultă cu claritate, a apreciat contestatorul, faptul că instanța de fond în mod eronat a respins contestația, ignorând probatoriul administrat, practica europeană în materie, omițând să constate că în speță a operat o ingerință disproporționată din partea statului prin eliminarea pensiilor speciale și revizuirea pensiei sale, cu consecința diminuării substanțiale a acesteia.
Față de toate aceste aspecte s-a solicitat admiterea recursului formulat, și reținând cauza spre rejudecare, să fie modificată în tot sentința în sensul admiterii contestației și anularea deciziei de revizuire.
In drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 și 304/1 Cod procedură civilă.
Intimații M.. S. de Pensii a M.. instanță prin consilier juridic, au depus la termenul de judecată din data de 24.04.2013 concluzii scrise, prin care au solicitat respingerea recursului declarat de contestator ca nefondat.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recursul declarat de contestator, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează:
Prin decizia nr._/15.12.2011 s-a dispus revizuirea pensiei cuvenite recurentului contestator, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 119/2010, fiind stabilit un cuantum al acesteia de 3448 lei lunar.
Curtea va reține faptul că recalcularea și, ulterior, revizuirea pensiei, are ca temei legal dispozițiile Legii nr.119/2010, prin care s-a stabilit de legiuitor că pensiile de serviciu stabilite pe baza legislației anterioare, devin pensii în înțelesul Legii nr.19/2000 și se recalculează după metodologia și algoritmul de calcul prevăzut de această lege.
Aceasta lege a făcut obiectul controlului de constituționalitate, iar prin decizia nr.458/02.12.2003 a Curții Constituționale s-a statuat că „o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituită sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei de aplicare.”
În același sens, au statuat și deciziile nr.871/2010 și nr. 1380/18.10.2011, în cadrul cărora Curtea Constituțională a analizat constituționalitatea acestei legi în raport de dispozițiile art.15 alin.2 din Constituție, abordând și respectarea principiului neretroactivității legii.
Curtea Constituțională a reținut că textele legale criticate afectează pensiile speciale doar pe viitor, și numai în ce privește cuantumul acestora, nu și stagiul de cotizare sau vârsta eligibilă, iar aceste statuări ale Curții Constituționale nu pot fi modificate de o instanță de drept comun în interpretarea aceluiași principiu, acela al neretroactivității legii civile.
Aceste concluzii au fost confirmate și de Curtea Europeana a Drepturilor Omului care prin decizia de inadmisibilitate pronunțată la data de 7 februarie 2012 în cauzele conexate A. M. F., Judita V. T., E. T., M. M. și L. G. împotriva României (nr._/11,_/11,_/11,_/11,_/11), a constatat neîncălcarea de către Statul Român a dispozițiilor articolului 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, sub aspectul transformării pensiilor speciale în pensii în sistemul public, în temeiul Legii nr. 119/2010.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reiterat că, deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr._/98 ; decizia Jankovic c. Croației, nr._/98 ; decizia Kuna c. Germaniei, nr._/99 ; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr._/00, și Maggio și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr._/09,_/08,_/08,_/08 și_/08, par. 55).
Aceeași instanță a reamintit, în acest sens, ca statele părți la Convenție dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale și dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior ; Kuna, citată anterior, și M. și S. c. României, decizia din 6 decembrie 2011, nr._ /11 și_/11).
În speță, instanța europeană a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea Legii nr. 119/2010, și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii, aceasta fiind practica actuală a CEDO, obligatorie pentru instanțele naționale.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că reducerea pensiilor speciale, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de Legea nr. 19/2000, pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie.
Ca și Curtea Constituțională, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate.
De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.
În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din Convenție, numai în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă.
Ori în situații similare cu cea de față, Curtea a reținut faptul că modul de calcul al pensiilor ține de marja de apreciere a statului.
În același spirit, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 29 din 12 decembrie 2011, a respins recursurile în interesul legii privind aplicarea dispozițiilor Legii nr. 119/2010, raportat la art. 20 alin. 2 din Constituție, art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului și art. 14 din Convenție, referitoare la recalcularea pensiilor prevăzute de art. 1 din lege, reținând că în mod unanim instanțele au reținut că ingerința este legală, întrucât este reglementată de Legea nr. 119/2010, și urmărește un "scop legitim", de utilitate publică, în deplină concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (de exemplu, cauza Wieczorek c. Poloniei din 8 decembrie 2009, par. 59), constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale.
Înalta Curte a constatat, însă, că analiza cerinței privind existența "raportului rezonabil de proporționalitate" a fost sursa practicii neunitare ce a condus la inițierea prezentului recurs în interesul legii, întrucât instanțele nu au aplicat testul justului echilibru în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze; pe de altă parte, nici "ingerința" nu a fost analizată în toate cazurile din perspectiva "dreptului la respectarea bunurilor" (regula generală și, totodată, prima normă din art. 1 din Protocolul nr. 1), ci precum o încălcare de tipul "privării de proprietate" (cea de-a doua normă din același text).
Totodată, este necesar a se preciza că în analiza raportului de proporționalitate instanțele trebuie să urmărească raționamentul Curții Europene a Drepturilor Omului în plângerile vizând încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție și în care Curtea însăși a analizat tipuri de "ingerințe" în dreptul la respectarea bunurilor prin măsuri legislative adoptate de stat în prestațiile de asigurări sociale, iar nu să se recurgă la specia proximă (încălcări ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional, de tipul privării de proprietate) ori la alte cauze prin care au fost reclamate alte încălcări (chiar perspectiva analizării discriminării în legătură cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional având alți parametri de evaluare).
Ca atare, reiese din decizia sus-amintită că stabilirea raportului de proporționalitate nu este decât o chestiune de apreciere în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare, iar pe calea recursului în interesul legii nu este posibil a se statua o concluzie general valabilă de natură a asigura unificarea practicii judiciare, având aptitudinea de a fi aplicată în fiecare cauză aflată pe rolul instanțelor, de vreme ce stabilirea raportului de proporționalitate este rezultatul aprecierii materialului probator și a circumstanțelor proprii fiecărei pricini sau a situației de fapt reținute, fiind așadar exclusiv o chestiune de aplicare a legii.
Intimatul contestator nu a făcut dovada, în concret, că raportul de proporționalitate este compromis, respectiv că suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excede marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială, sau că este lipsit total de respectivul beneficiu social ori i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență.
În același timp, nu s-a constatat o ingerință în drepturile intimatului nici sub aspectul criteriilor invocate de Înalta Curte de Casație și Justiție, în decizia nr. 29 din 12 decembrie 2011 cum ar fi indemnizația socială pentru pensionari (prevăzută de art. 7 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar) ori pensia medie lunară, sau alte circumstanțe particulare ale cauzei.
Prin urmare, decizia contestată în cauză nu este afectată de nicio cauză de nulitate, fiind emisă cu respectarea dispozițiilor legale în materie, contestația formulată în cauză apărând ca neîntemeiată. Mai mult, corect a reținut tribunalul și faptul că la emiterea deciziei atacate în prezenta cauză s-au avut în vedere toate documentele justificative din care rezultă drepturile ce i se cuvin recurentului, acesta neindicând ce anume acte nu au fost valorificate în procesul de revizuire a pensiei.
Pentru toate aceste considerente, curtea, văzând disp. art.304, 3041 și 312 alin.1 C.pr.civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatorul S. C. Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere în numele și pentru membrul de sindicat M. O. V., cu domiciliul procesual ales la Cabinetul de Avocatură C. G., cu sediul în București, ..4 . . sector 3, împotriva sentinței civile nr. 87/11 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații M. A. NAȚIONALE- DEPARTAMENTUL FINANCIAR CONTABIL, cu sediul în București, . sector 5 și C. S. DE PENSII A MINISTERULUI A. NAȚIONALE, cu sediul în București, ..7-9 sector 6.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 24 aprilie 2013.
Președinte, Judecători,
A.-C. B. E. S. C.-M. M.
Grefier,
C. C.
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120/2006
Red. CMM
Tehnored.CC
2 ex/7.05.2013
d.f. nr._ Tribunalul Prahova
j.f. C. I. R.
| ← Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 1264/2013.... | Asigurări sociale. Decizia nr. 1565/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI → |
|---|
