Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 734/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 734/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 20-03-2013 în dosarul nr. 1568/105/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-SECȚIA I CIVILĂ-
Dosar nr._
DECIZIA NR. 734
Ședința publică din data de 20 martie 2013
Președinte - A. P.
Judecători - M. I. G.
- V. G.
Grefier - C. C.
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de intimații MINISTERULUI A. NAȚIONALE – DEPARTAMENTUL FINANCIAR contabil cu sediul în București, ., sector 5 și C. DE PENSII S. A MINISTERULUI A. NAȚIONALE, cu sediul în București, .. 7 - 9, sector 6, împotriva sentinței civile nr. 5312 din 19 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul contestator SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE ÎN REZERVĂ ȘI ÎN RETRAGERE cu sediul ales la Cabinet de Avocat G. C. în București, B-ul C. C., nr.4, ., sector 3, în numele membrului de sindicat F. ST. C..
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței că recursul este la primul termen de judecată și este motivat.
Totodată, s-a menționat instanței că intimatul contestator a depus la dosar întâmpinare, precum și faptul că părțile au solicitat judecata cauzei, potrivit dispoz. art. 242 alin.1 pct. 2 Cod pr. civilă.
Curtea, având în vedere faptul că părțile au solicitat judecata cauzei în lipsă, potrivit disp. art. 242 alin.1 pct. 2 Cod pr. civilă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._ / 2012, contestatorul Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere, în numele și pentru membrul său F. St. C. a chemat în judecată intimații M. A. Naționale – Departamentul Financiar Contabil și C. de Pensii și C. S. de Pensii a Ministerului A. Naționale, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună, în principal, anularea hotărârii comisiei de soluționare a contestațiilor din cadrul M.. de revizuire a pensiei, contestate indicată în tabelul nr.1 la rubrica, „decizie contestată”, menținerea deciziei de stabilirea a cuantumului pensiei, astfel cum este menționată la rubrica „decizie emisă în temeiul Legii nr. 164/2001, a Legii nr.179/ 2004, a Decretului nr.214/1977, plătită în luna decembrie 2010”, obligarea intimaților la plata diferenței dintre pensia de serviciu stabilită conform Legii nr.164/2001, a Legii nr.179/2004, a Decretului nr.214/ 1977, plătită în luna decembrie 2010 și pensia revizuită conform Legii nr.119/ 2010, H.G. nr.735/2010 și O.U.G. nr.1/2001 de la data plății și până la repunerea în plată a pensiei inițiale, precum și obligarea intimaților la plata dobânzii legale și a indicelui de inflație aferentă sumelor reprezentând diferența dintre cele două decizii, dobândă calculată până la data plății efective a pensiei inițiale.
În subsidiar, contestatorul a învederat că înțelege să conteste cuantumul pensiei stabilit în urma revizuirii, ca urmare a aplicării greșite a dispozițiilor legale în vigoare, conform precizărilor din contestația adresată comisiei de contestații din cadrul ministerului.
În motivarea acțiunii, contestatorul a arătat că a formulat, în termenul legal de la comunicarea deciziei de recalculare, contestație adresată comisiei de contestații care funcționează în cadrul Ministerului A. Naționale, în temeiul disp. art.149 alin.1 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii, însă, comisia nu a soluționat contestația depusă, în sensul că nu a analizat și nu a răspuns tuturor criticilor formulate cu privire la modalitatea și corectitudinea efectuării revizuirii, făcând numai o trecere în revistă a actelor normative incidente în cauză.
A mai precizat contestatorul că, prin contestarea la comisia de contestații din cadrul M.. de revizuire a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de alin.2 al art.249, iar lipsa unui răspuns echivalează cu respingerea contestației, astfel încât după expirarea termenului în care comisia ar fi trebuit să emită o hotărâre, este îndreptățit să se adreseze instanțelor de judecată.
Totodată, contestatorul a menționat că, deciziile de recalculare a pensiei au fost emise în temeiul dispozițiilor H.G. nr.735/21.07.2010, iar în decizia de revizuire pe care o contestă, se arată în mod eronat, că aceasta ar fi fost emisă numai în temeiul Legii nr.119/2011 în condițiile în care în chiar cuprinsul deciziei se indică drept temei H.G. nr.735/2010.
Modalitatea de calcul, precum și documentele în baza cărora se face recalcularea pensiilor, sunt prevăzute de H.G. nr.735/2010 – act administrativ suspendat ca urmare a sentinței civile nr.338/2010 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, definitivă conform deciziei nr.38/7.01.2011 a I.C.C.J.
A apreciat contestatorul că, recalcularea pensiei în baza unui act a cărui aplicare era suspendată printr-o hotărâre judecătorească reprezintă o gravă încălcare a legii, fapt de natură să determine nelegalitatea deciziei de revizuire contestate și a cuantumului pensiei, astfel cum a acesta a fost stabilit în procesul de revizuire.
În dovedirea acțiunii, contestatorul a depus la dosarul cauzei, în copie, contestația formulată împotriva deciziei de revizuire a pensiei nr._/07.12.2011 adresată comisiei de contestații pensii din cadrul M.. primire, carte de identitate, decizia nr._/07.12.2011 privind revizuirea pensiei în baza O.U.G. nr.1/2011, cupon de pensie aferent lunii noiembrie2011, decizia nr._/ 24.02.2010 privind recalcularea pensiilor militare în baza Legii nr.119/2010, decizia nr._/22.08.2005.
La termenul de judecată din data de 28.06.2012, contestatorul a formulat cerere completatoare prin care a arătat că înțelege să conteste și răspunsul negativ primit din partea comisiei de contestații.
În raport de susținerile contestatorului, intimatul M. A. Naționale, reprezentat de Direcția pentru relația cu Parlamentul și asistență juridică, pentru C. de pensii sectorială a M.., în baza art.115 – 118 C.pr.civ., întâmpinare prin care a invocat excepția prematurității formulării acțiunii, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată .
Ulterior, la termenul de judecată din data de 19.11.2012, contestatorul a depus o cerere precizatoare având în vedere că situația veniturilor încasate lunar de membrul de sindicat pe care îl reprezintă depusă de intimați este incompletă și incorectă, cu precizarea că acesta a avut mai multe grade militare pentru care solda minimă este, potrivit Anexei 1 la O.U.G. nr.1/2011, mult mai mare decât venitul menționat de intimați în buletinul de calcul al deciziei contestate sau în adeverința care cuprinde sume identice cu cele din buletinul de calcul .
După analizarea actelor și lucrărilor dosarului, Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr. 5312 din 19 noiembrie 2012, admis excepția prematurității formulării capătului de cerere privind anularea Hotărârii Comisiei de soluționare a contestațiilor din cadrul M.. acest capăt de cerere, ca prematur formulat și a respins excepția prematurității formulării capetelor 2, 3, 4 și 5 de cerere, invocată prin întâmpinare de intimatul M..> Totodată instanța a admis în parte contestația completată și precizată formulată contestator, a anulat deciziile de revizuire nr._/07.12.2011 și nr._/24.02.2012 emise de către intimata C. de Pensii S. a Ministerului A. Naționale, a dispus menținerea în plată a deciziei de pensionare nr._/22.08.2005, stabilită în temeiul Legii nr.164/2001, a obligat în solidar intimații la plata diferenței dintre pensia de serviciu stabilită conform Legii nr.164/2001 (pensie inițială) și pensia revizuită potrivit Legii nr. 119/2010, H.G. nr.735/2010 și O.U.G. nr.1/2001 de la data emiterii deciziilor de revizuire și până la repunerea în plată a pensiei inițiale, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație de la data plății efective și a respins cererea contestatorului privind obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată, ca nedovedită.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Prahova a reținut în ceea ce privește excepția prematurității că, în speță, prin acțiunea promovată la data de 04.01.2012, contestatorul F. St. C. a înțeles să formuleze contestație împotriva deciziei de revizuire a pensiei nr._/07.12.2011 adresată Comisiei de contestații pensii din cadrul M.A.N.
Întrucât, până la data soluționării prezentei cauze nu a fost depusă de către contestator hotărârea prin care Comisia de contestații pensii din cadrul M.. soluționat contestația formulată de membrul său de sindicat, s-a apreciat că primul capăt al acțiunii care vizează tocmai anularea hotărârii acestei comisii, este prematur formulat, motiv pentru care instanța a admis excepția prematurității formulării capătului de cerere privind anularea hotărârii Comisiei de soluționare a contestațiilor din cadrul M.. respins acest petit, ca fiind prematur formulat.
În ceea ce privește excepția prematurității formulării celorlalte capete de cerere, tribunalul a respins-o pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Pe fondul cauzei, din probatoriile administrate în cauză, respectiv înscrisurile depuse la dosar, tribunalul a reținut că, prin decizia nr._/22.08. 2005 emisă de M. A. Naționale – Direcția Financiar Contabilă, Secția Pensii Militare, s-a stabilit în favoarea contestatorului F. St. C., în baza Legii nr.164/2001, o pensie în cuantum de 1.839 lei brut.
Ulterior, prin decizia nr._/07.12.2011 în baza O.U.G. nr.1/2011, M. A. Naționale – C. de Pensii S. a revizuit, începând cu data 01.01.2011, pensia contestatorului, rezultând o pensie brută în cuantum de 2.754 lei, diminuată față de pensia inițială.
La data de 24.02.2012, M. A. Naționale – C. de Pensii S. a emis decizia nr._ prin care s-a dispus revizuirea pensiei contestatorului în baza O.U.G. nr.1/2011, stabilindu-se un cuantum al pensiei de 3.004 lei brut .
Astfel, instanța a apreciat că, în speță, contestatorul trebuie să aibă beneficiul și satisfacția plății pensiei cuvenite și datorate, în condițiile în care entitatea juridică, respectiv intimata C. de Pensii S., ca emitentă a actului de dispoziție, are prerogative și răspunderi clare, exprese, limitate și exclusive în ceea ce privește competența și obligația justei rețineri și a valorificării tuturor actelor care trebuie să realizeze toate condițiile necesare de conținut și formalism, depuse de partea interesată în dosarul administrativ de pensie aflat în posesiunea acestei entități, sub condiția și obligativitatea interpretării și aplicării corecte și teleologice a normelor de drept în materie, aceasta în folosul evident al justei aplicări a normei de drept material și substanțial.
Contestatorul trebuie să beneficieze de un regim de securitate socială, cu evitarea diminuării injuste a prestației de bătrânețe, pe toată durata riscului social, dreptul constituțional la plata venitului de înlocuire cu titlu de pensie lunară trebuind a se realiza, cu evitarea, astfel, a abuzului de drept din partea entităților juridice intimate, ca prepuși ai statului.
Tribunalul a stabilit că pentru soluționarea justă și legală a cauzei civile dedusă aprecierii judecătorești, trebuie reținute și valorificate, inclusiv următoarele argumente de fapt și de drept:
Decizia de revizuire contestată prin cererea formulată a fost dată cu încălcarea mai multor dispoziții imperative care atrag sancțiunea nulității absolute. Contestatorul beneficiază de un drept de proprietate asupra pensiei, iar dacă normele naționale vin în contradicție directă cu prevederile art.1 din Protocolul nr.1 la CEDO, trebuie să se aplice, conform art.209 din Constituția României reglementările internaționale, ocazie cu care s-ar fi constatat că a avut loc o privare de proprietate a reclamantului, dar și faptul că O.U.G. nr.1/2011 nu oferă posibilitatea de a obține despăgubiri pentru această privare.
În acest context, reducerea pensiei lunare ca urmare a revizuirii și imposibilitatea de recuperare a sumelor de bani aferente, determină ruperea justului echilibru ce trebuie păstrat între protecția proprietății și cerințele interesului general.
S-a considerat de instanță că revizuirea pensiei aflată în plată în luna noiembrie 2010, încalcă atât principiul neretroactivității legii, cât și principiul drepturilor câștigate.
Pensia de serviciu stabilită în favoarea contestatorului a fost revizuită în temeiul O.U.G. nr.1/2011, emițându-se în acest sens decizia criticată prin care i s-a fixat un cuantum lunar diminuat.
Potrivit dispozițiilor art.1 din OUG nr.1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională „pensiile prevăzute la art.1 lit. a și b din Legea nr.119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor pentru care, la determinarea punctajului mediu anual, s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, potrivit art.5 alin.4 din această lege, se revizuiesc din oficiu, cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2011, pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate de beneficiari".
Conform art.1 lit. a din Legea nr.119/2010, pensiile de serviciu ale personalului militar au devenit pensii în înțelesul Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare. În fapt, prin acest act normativ au fost desființate pensiile de serviciu reglementate de Legea nr.164/2001, fiind dispusă aprecierea ca pensii contributive, conform normelor de drept incidente și aplicabile sistemului public de pensii.
Procedându-se la analizarea deciziei contestate, văzând inclusiv petitul și cererile cu care a fost investită instanța de judecată, prin prisma dispozițiilor legale interne, incidente în cauză, respectiv O.U.G. nr.1/2011, s-a apreciat că decizia a cărei desființare se solicită, a fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale interne, prevederile care au stat la baza revizuirii anterioare a pensiei astfel dispusă prin Legea nr.119/2010, fiind declarate constituționale prin deciziile nr. 871 și 873/2010 ale Curții Constituționale.
Pe de altă parte însă, din perspectiva reglementărilor internaționale, trebuiau valorificate și reținute următoarele aspecte:
Protocolul nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, la art.1 consacră respectarea dreptului de proprietate a bunurilor aparținând persoanelor fizice sau juridice, în sensul că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică, în condițiile prevăzute de lege cu respectarea principiilor generale ale dreptului internațional.
A..2 al acestui articol arată că dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor, conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții sau a amenzilor.
Din perspectiva art.1 din Protocolul nr.1 și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la aceste dispoziții, drepturile care decurg din contribuțiile în cadrul regimurilor de securitate socială, cum este dreptul la pensie, constituie drepturi patrimoniale care intră sub protecția art.1 din Protocol.
Recunoscând marja de apreciere a statelor în materia legislației sociale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat obligația autorităților publice de a menține un just echilibru între interesul general și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale persoanei, echilibru care nu este menținut ori de câte ori, prin diminuarea drepturilor patrimoniale, persoana trebuie să suporte o sarcină excesivă și disproporționată.
Într-o astfel de situație, există o încălcare a art.1 din Protocolul nr.1 la Convenție, determinată de încălcarea caracterului rezonabil și proporțional al diminuării drepturilor patrimoniale (Cauza Kjartan Asmundsson contra Islandei, 2004, Cauza Moskal contra Poloniei, 2009).
Diminuarea drepturilor patrimoniale prevăzută de legea criticată, cu consecința diminuării dreptului pecuniar reprezentând pensie de serviciu, impune persoanelor cărora le este aplicabilă o sarcină excesivă și disproporționată, fără a menține un just echilibru între interesul general și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale persoanei.
Ca principiu general, dispozițiile Convenției Europene privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale au forță constituțională și supralegislativă. Potrivit prevederilor art.20 din Constituția României, dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale. Este cunoscut faptul că normele juridice internaționale privitoare la protecția drepturilor omului au aplicabilitate directă în dreptul intern.
Obligația interpretării și aplicării dispozițiilor constituționale în materia drepturilor omului în conformitate cu tratatele internaționale ratificate de România, așadar și în conformitate cu dispozițiile Convenției, se impune tuturor autorităților publice române, deoarece prevederile Constituției au aplicabilitate directă.
În același sens, în jurisprudența constantă a CEDO și a Curții de Justiție a Uniunii Europene – CJUE s-a reținut că judecătorul național însărcinat să aplice, în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lăsând, la nevoie, pe proprie răspundere, neaplicată orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional (Hotărârea din 9.03.1978 dată în cauza Amministrazione delle finanze dello Stato/Simmenthal nr.C 106/77).
De altfel, prin Decizia nr.1344/09.12.2008, Curtea Constituțională a reținut că „instanțelor judecătorești le revine sarcina de aplicare directă a legislației comunitare, atunci când legislația națională este în contradicție cu aceasta".
În acest sens, și Comisia Europeană în Cauza „C-310/10 A. și alții", având ca obiect o cerere de pronunțare de către Curtea de Apel Bacău a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul art.267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, a statuat în sensul că judecătorul național are obligația să înlăture aplicarea unei reglementări naționale contrare dreptului Uniunii.
În acest scop, tribunalele naționale nu sunt ținute să aștepte abrogarea sau modificarea dispozițiilor interne sau o schimbare a jurisprudenței Curții Constituționale care contravin dreptului Uniunii.
Aceste instanțe sunt, în opinia Comisiei, obligate să aplice dreptul Uniunii, așa cum a fost interpretat acesta de Curtea de Justiție, înlăturând, dacă este necesar, din oficiu, aplicarea dispozițiilor legislative naționale sau a deciziilor Curții Constituționale care sunt contrare dreptului Uniunii.
Deși, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că interpretarea Convenției și a actelor adiționale trebuie făcută în maniera în care statele să poată respecta obligațiile internaționale și să nu împiedice tendința actuală de extindere și intensificare a cooperării internaționale, tot aceasta a considerat însă că, în cazul în care statul, prin măsurile legislative adoptate nu acordă o protecție echivalentă cu cea asigurată de Convenție, trebuie aplicată aceasta din urmă, deoarece, într-un asemenea caz, rolul Convenției în calitate de instrument constituțional al ordinii publice europene în domeniul drepturilor omului este mai important decât interesul cooperării internaționale (23 martie 1995, Loizidou împotriva Turciei, paragraf 75).
În accepțiunea CEDO, o privare de proprietate nu este posibilă fără o dreaptă și prealabilă despăgubire, iar diminuarea substanțială a pensiei, prin efectul legii, aduce atingere esenței dreptului la pensie și constituie o gravă încălcare a art.1 din Protocolul Adițional nr.1 al Convenției.
Legat de distincția între partea contributivă și suplimentul din partea statului, ca și componente ale pensiei de serviciu, tribunalul a precizat că, în practica Curții Europene a Drepturilor Omului, practică care a evoluat în timp, s-a ajuns la concluzia că pensia reprezintă un bun în sensul art.1 din Protocolul nr.1, indiferent dacă aceasta are la bază principiul contributivității sau este stabilită în baza unei legi speciale.
Astfel, în cauza Buchen contra Republicii Cehe din 26 noiembrie 2002 (C._-97), Curtea a reținut că dreptul la pensie stabilit de autoritățile publice sub imperiul unei legi este un „bun” în sensul Convenției.
În cauza K. contra Austria s-a stabilit de către Curte că dreptul la pensie nu este ca atare garantat de convenție, dar, conform jurisprudenței instituțiilor drepturilor omului, dreptul la pensie care derivă din exercitarea unor raporturi de muncă, poate fi asimilat, în anumite circumstanțe, dreptului de proprietate .
În cauza Ștec ș.a. împotriva Regatului Unit din 2006, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că dacă statul a adoptat o legislație care reglementează drepturi provenite din sistemul de asigurări sociale, indiferent dacă acestea rezultă sau nu din plata unor contribuții, acea legislație trebuie să fie considerată ca generând un interes patrimonial în sensul art.1 din Protocolul adițional la convenție.
Curtea a abandonat, în acest fel, distincția dintre beneficiile de natură contributivă și cele necontributive sub aspectul incidenței art.1 din Protocolul adițional la Convenție.
Având în vedere că, în speță, contestatorul era titularul unui bun în sensul art.1 din Protocolul 1, tribunalul a analizat măsura în care ingerința autorităților publice, a statului în exercitarea dreptului la respectarea bunului a avut ca efect privarea acestuia de bunul său, în sensul celei de-a doua fraze a primului paragraf al art.1 din Protocolul nr.1, păstrarea unui just echilibru între exigențele de interes general și imperativele fundamentale ale individului.
S-a apreciat că intervenția statului de a elimina pensia de serviciu prin recalcularea numai în raport de principiul contributivității, reprezintă în mod incontestabil, o ingerință în exercițiul unui drept legal dobândit, astfel că, acest amestec este permis numai în măsura în care corespunde unui interes de ordin general și este proporțional cu scopul urmărit.
De altfel, prin Decizia nr.29/12.12.2011 pronunțată de Î.C.C.J. se reține că instanța constituțională statuează asupra aptitudinii normei juridice de a respecta, in abstracto, dispozițiile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, fără a putea stabili efectele acelei norme pentru fiecare individ sau subiect de drept în parte, atât timp cât acesta este atributul exclusiv al instanțelor judecătorești ce soluționează litigii între destinatari precis determinați ai normei respective, instanțele fiind singurele în măsură să cuantifice, in concreto, efectele aplicării normei la situația de fapt a speței.
S-a precizat că nimic nu se opune ca, însăși Curtea Constituțională să participe la asigurarea eficienței mecanismului convențional (sens în care poate fi menționată cauza D. P. împotriva României din 26 aprilie 2007, §§ 99 - 104), dar aceasta nu înseamnă că odată ce s-a procedat astfel, instanțele sunt degrevate a evalua, ele însele, efectele concrete ale unei norme juridice (confirmate ca fiind constituționale) asupra părților cauzelor pe care le soluționează, părți care invocă încălcări ale drepturilor lor fundamentale prevăzute și garantate de Convenția europeană a drepturilor omului.
Pe de altă parte, Înalta Curte a reținut că în sistemul de drept românesc nu există nicio prevedere legală expresă care să atribuie Curții Constituționale exclusivitatea unui control de convenționalitate, după cum nimic nu validează punctul de vedere potrivit căruia, odată ce Curtea Constituțională a confirmat aptitudinea abstractă a unei legi de a fi compatibilă cu Convenția, instanțele de drept comun nu ar mai fi îndreptățite să analizeze nemijlocit convenționalitatea acelei norme și a efectelor ei concrete asupra părților cauzei din litigiul cu care sunt sesizate, în raport cu circumstanțele fiecărei spețe.
În același sens, Înalta Curte a avut în vedere și considerentele Deciziei nr. 1344/09.12.2008 a Curții Constituționale, prin care s-a reținut că „de altfel, instanțelor judecătorești le revine sarcina de aplicare directă a legislației comunitare, atunci când legislația națională este în contradicție cu aceasta”.
Deși, considerentele respective vizează preeminența dreptului comunitar, raționamentul este aplicabil mutatis mutandis și în materia drepturilor fundamentale ale omului, în considerarea dispozițiilor art.20 alin.2 din Constituție care prevăd aplicarea prioritară a reglementărilor internaționale, în cazul în care există neconcordanțe între acestea și legile interne.
Așa cum s-a stabilit prin Decizia nr.20/02.02.2000 a Curții Constituționale, aceste pensii speciale au fost concepute de legiuitor nu cu titlu de privilegiu, ci au fost justificate în mod obiectiv și constituiau o compensație parțială a inconvenientelor care au rezultat din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună fiecare dintre categoriile socio-profesionale avute în vedere.
Titularii de pensii speciale au devenit, astfel, titulari de pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei până la limita corespunzătoare unui beneficiu contributiv, statul suprimând achitarea părții necontributive (suportată până atunci de la bugetul de stat).Acest act normativ reprezintă în mod evident o „ingerință” din perspectiva respectării dreptului de proprietate al contestatorului, în raport cu art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
S-a constatat că potrivit, Deciziei Curții Constituționale nr. 120/15.02.2007, în cazurile în care din recalculare rezultă un cuantum mai mare al pensiei, se va plăti acesta, iar dacă noul cuantum rezultat este mai mic, se va acorda în continuare pensia anterior stabilită și aflată în plată, fără a se aduce vreo atingere drepturilor legal câștigate anterior.
În exercitarea atribuțiilor sale, Curtea Constituțională are posibilitatea raportării și la dispozițiile internaționale în materia drepturilor fundamentale ale omului, însă statuările acesteia, aflate în contradicție cu cele ale forurilor internaționale competente să interpreteze aceste prevederi, nu pot fi reținute de instanțele judecătorești sesizate cu soluționarea unui litigiu în care își găsesc aplicarea aceste dispoziții.
Atunci când este cazul, ca în speța dedusă judecății, normele de drept comunitar european se aplică direct de către instanțele naționale, în activitatea lor de judecată; aceasta se desprinde din practica judiciară obligatorie pentru toate statele membre ale Uniunii Europene, a Curții de Justiție a Comunităților Europene.
Obligativitatea respectării de către toate instituțiile Statului Român, inclusiv de Curtea Constituțională, a actelor normative de drept internațional ratificate de România rezultă neechivoc, între altele, și din conținutul art.11, art.20 și art.148 din Constituție, dispoziții potrivit cărora statul se obligă să respecte cu bună credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte, fiind garantată constituțional aducerea la îndeplinire a acestor obligații.
Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții Europene de Justiție are ca rezultat și o adaptare a jurisprudențelor naționale la autoritatea de lucru interpretat din practica acestor Curți, bazată pe analogia cauzelor.
Declarația Universală a Drepturilor Omului, a cărei aplicabilitate este prioritară și obligatorie pentru instanțele judecătorești naționale, garantează în art.8 că „orice persoană are dreptul la satisfacția efectivă din partea instanțelor juridice naționale competente împotriva actelor care violează drepturile fundamentale ce-i sunt recunoscute prin constituție sau lege”.
Trebuie avut în vedere faptul că, este evident și de netăgăduit, dreptul statului de a legifera și de a înlătura eventuale inechități în ceea ce privește condițiile de stabilire și plată a diferitelor prestații de bătrânețe, dar această operațiune se impune a fi efectuată, astfel încât să nu aducă atingere dreptului de proprietate, substanței dreptului acordat și legiferat, iar măsura să fie previzibilă și să nu supună destinatarii acesteia la o sarcină excesivă și disproporționată.
Ingerința trebuie să fie proporțională cu scopul legitim urmărit.
Ingerința este proporțională cu scopul legitim urmărit dacă s-a menținut un „just echilibru” între cerințele interesului general și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului.
Trebuie să existe, așadar, un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit (cauza Pressos Compania Naviera S.A. și alții contra Belgiei, Hotărârea din 20 noiembrie 2005, . nr.332, p.23 și paragraful 38; Hotărârea din 21 iulie 2005 în cauza S. și alții împotriva României, publicată în M.Of. nr.99 din 02 februarie 2006).
Contestatorul, al cărui drept la pensie de serviciu i-a fost stabilit sub imperiul legii anterioare, previzibile, avea dreptul la o continuitate în ceea ce privește evoluția acelei legi în viitor. Ori, reducerea pensiei s-a produs începând cu luna ianuarie 2011, prin O.U.G. nr.1/2011, în mod total și evident imprevizibil.
Mai mult decât atât, diminuarea pensiei lunare a contestatorului ca urmare a recalculării și imposibilitatea de a-și mai recupera vreodată sumele de bani pierdute prin această reducere, au condus la ruperea justului echilibru care trebuie păstrat între protecția proprietății și cerințele interesului general, supunând contestatorul la o sarcină exorbitantă.
Prin reducerea pensiei într-un cuantum semnificativ și prin înlăturarea totală și imprevizibilă a dreptului la pensia specială, titularul dreptului material este pus în situația de a nu mai face față propriilor cheltuieli și de a suporta o sarcină excesivă și disproporționată, aceasta în contextul în care, pe toată durata exercitării activității sale de cadru militar, nu a avut șansa de a-și suplimenta veniturile, având de suportat incompatibilități și interdicții totale, în vreme ce alte categorii profesionale au beneficiat de șansa suplimentării veniturilor lor, în lipsa oricăror incompatibilități și interdicții.
Cât despre beneficiul societății rezultat din reducerea fostelor pensii de serviciu prin O.U.G. nr.1/2011, acesta este minim dacă avem în vedere numărul limitat al categoriilor de persoane beneficiare ale acestei pensii.
În ceea ce privește prevederile internaționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului care au fost încălcate prin reducerea pensiei lunare aflată în plată, se reține că, potrivit art.17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului: 1.Orice persoană are dreptul la proprietate, atât singură, cât și în asociație cu alții; 2.Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa”.
Dreptul la pensie a fost asimilat dreptului de proprietate și în cauzele Gaygusuz împotriva Austriei din anul 1996 sau în cauza Stubbings ș.a. împotriva Marii Britanii din 1996.
Tot astfel, încă din 2006, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că, dacă statul a adoptat o legislație care reglementează drepturi provenite din sistemul de asigurări sociale, indiferent dacă acestea rezultă sau nu din plata unor contribuții, acea legislație trebuie să fie considerată ca generând un interes patrimonial în sensul art.1 din Protocolul adițional la Convenție.
Din cuprinsul tuturor acestor decizii tribunalul a concluzionat că dreptul la pensie, indiferent dacă acesta rezultă direct din lege sau este stabilit printr-o hotărâre judecătorească, reprezintă un „bun” în sensul art.1 alin.1 din Primul protocol adițional la Convenție, iar reducerea pensiei, precum și lipsirea de dreptul de a mai primi vreodată sumele de bani constând în pierderea suferită reprezintă, indiscutabil, o ingerință care a avut ca efect privarea contestatoarei de bunul său, în sensul celei de a doua fraze a primului paragraf al art.1 din Protocolul nr.1.
În orice caz, după cum s-a pronunțat deja Curtea, dacă o reformă radicală a sistemului politic și economic al unei țări sau situația sa financiară poate justifica, în principiu, limitări drastice ale drepturilor de pensie, atare circumstanțe nu pot fi formulate în detrimentul principiilor fundamentale care decurg din Convenție, cu atât mai mult, absența totală a despăgubirilor nu se poate justifica nici măcar în context excepțional, în prezența unei atingeri aduse principiilor fundamentale consacrate expres (Hotărârea din 21 iulie 2005 în cauza S. și alții împotriva României).
Temeiul legal al obligației de indemnizare, în speța dată fiind vorba despre pensie lunară, a fost găsit de Curte tot în dispozițiile art.1 din Protocolul nr.1.
Astfel, Curtea a ajuns la concluzia că această obligație decurge implicit din acest text, luat în ansamblul său și a statuat în sensul că, în absența unei indemnizări, art.1 din Protocolul nr.1 nu ar asigura decât o protecție iluzorie și ineficace a dreptului de proprietate, în totală contradicție cu dispozițiile Convenției.
În privința aplicabilității dispozițiilor Protocolul nr.1 privitor la prestațiile sociale, instanța europeană a statuat în sensul că, atunci când un stat contractant a instaurat un anumit regim de pensii, drepturile și interesele individuale ale celor cuprinși în acest sistem intră sub imperiul dispoziției analizate, independent de plata unor contribuții de către aceștia (Reveliotis contra Greciei din 04 decembrie 2008 paragraful 27, Andrejeva contra Letoniei din 18 februarie 2009 – paragraful 76).
De asemenea, procedându-se la recalcularea pensiei și la lipsirea de o parte a dreptului de pensie deja câștigat, s-a adus atingere chiar substanței dreptului de proprietate al acesteia, atingere care, în concepția instanței europene, este incompatibilă cu dispozițiile art.1 din Protocolul nr.1 din Convenție.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, art.1 din primul Protocol adițional al Convenției, dreptul la pensie intră în categoria de „bun”, așa cum acceptă chiar și Curtea Constituțională în deciziile pronunțate.
Practica constantă CEDO include, în aceasta noțiune juridică de „bun” și pensia lunară reținând că „dacă statul a adoptat o legislație care reglementează drepturi provenite din sistemul de asigurări sociale, indiferent dacă acestea rezultă sau nu din plata unor contribuții, acea legislație trebuie să fie considerată ca generând un interes patrimonial, în sensul art.1 din protocolul adițional la Convenție”.
Acest aspect implică obligația pentru judecătorul național de a asigura efectul deplin al normelor acesteia, asigurându-le preeminența față de orice altă prevedere contrară din legislația națională, fără să fie nevoie să aștepte abrogarea acesteia de către legiuitor (mutatis mutandis, Vermeire vs. Belgia, 1991).
În concluzie, s-a apreciat că a existat o gravă și flagrantă violare a dispozițiilor art.1 din Protocolul nr.1 coroborate cu cele ale art.14 din Convenție, sub multiple aspecte, fapt care se impune prin forța evidenței. Fiind contrară normelor prioritare și imperative ale Convenției, cu menținerea neștirbită a dreptului la pensie, diminuarea câtimii prestației sociale de bătrânețe reprezentând venit de înlocuire, este deplin nejustificată.
Prin urmare, pe baza celor expuse și reținute, constatând că prin revizuirea pensiei contestatorului în temeiul O.U.G. nr.1/2011 au fost încălcate dispozițiile art.1 din Protocolul nr.1 la Convenție, tribunalul a apreciat că se impune admiterea în parte a contestației, astfel cum a completată și precizată, în sensul anulării deciziilor de pensie nr._/07.12.2011 revizuită în baza O.U.G. nr.1/2011 și a deciziei nr._/24. 02.2012, ambele emise de către M. A. Naționale – C. de Pensii S., cu consecința justă și deplin legală a menținerii în plată a deciziei de pensie nete inițiale, urmând ca, în speță, contestatorul să aibă, inclusiv, satisfacția și beneficiul plății diferențelor pecuniare cuvenite acestuia și poprite ca urmare a diminuării pensiei nete lunare, reprezentând diferența dintre cuantumul net al pensiei plătită în luna decembrie 2010 și cel al pensiei nete și revizuite prin scriptul de dispoziție emis, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.
În ceea ce privește cererea contestatorului privind obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată, instanța a respins-o ca nedovedită, având în vedere că nu au fost depuse înscrisuri justificative în acest sens.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs intimații Ministerului A. Naționale – Departamentul Financiar Contabilși C. de PensiiS. a Ministerului A. Naționale, criticând-o pentru nelegalitate.
Astfel, recurentele intimate au arătat că hotărârea pronunțată de instanța de fond a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de dispozițiile art.304 pct.9 din Codul de procedură civilă.
Au învederat recurentele că, în mod greșit instanța de fond a interpretat și aplicat prevederile art.1 din Protocolul nr.1 la CEDO, cât și practica Curții Europene a Drepturilor Omului constatând că a avut loc o privare de proprietate a reclamantului și că O.U.G. nr. 1/2011 nu oferă posibilitatea de a obține despăgubiri pentru această privare...ceea ce a determinat ruperea justului echilibru ce trebuie păstrat între protecția proprietății și cerințele binelui general.
În motivarea soluției instanța face trimitere la o . spețe pronunțate de CEDO care nu se referă la speța dedusă judecății fără a face trimitere însă la deciziile CEDO pronunțate în cauzele F. și alții contra României sau A. și alții contra României similare cu prezenta cauză.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a respins, ca inadmisibile în temeiul art.35 par.3 și 4 din Convenție, plângerile referitoare la încălcarea art.1 din Protocolul nr.l adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului si a libertăților fundamentale, coroborat cu art. 14 din Convenție, în cauzele F. și alții contra României sau A. și alții contra României.
Prin decizia de inadmisibilitate, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că reformarea sistemului de pensii prin transformarea pensiilor speciale în pensii în sistemul public, în temeiul Legii nr. 119/2010, este compatibilă cu art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Cu toate că aceste considerente și această interpretare a dispozițiilor Convenției făcută în mod direct de către instanța ce asigură aplicarea Convenției, respectiv Curtea Europeană a Drepturilor Omului, se impune cu prioritate instanțelor naționale pe temeiul art. 20 alin.2 din Constituția României instanța de fond nu face acest lucru încălcând astfel prevederile Constituției.
În cauza A. și alții contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, în vederea asigurării echilibrului bugetar în perioada de criză economică a abrogat mai multe sisteme speciale de pensie, inclusiv pe cel al militarilor, tocmai pentru a asigura echilibrul bugetar și pentru a corecta inegalitățile dintre diferitele sisteme de pensii. În baza H.G. nr. 735/2010, pensiile foștilor militari trebuiau să fie recalculate și incluse în sistemul de pensii publice în termen de cinci luni de la data intrării în vigoare a noii legi.
Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice a instituit un nou sistem general de pensii, aplicabil totodată și militarilor. Pensiile acestora din urmă au fost recalculate prin determinarea stagiilor de cotizare și a punctajelor medii anuale, pe baza veniturilor realizate lunar de către beneficiari și stabilirea cuantumului fiecărei pensii, iar durata serviciului militar a fost asimilată cu o perioadă de contribuție.
O.U.G. nr.1/201l a abrogat H.G. nr.735/2010, modificând anumite aspecte tehnice de calcul al pensiilor și a prelungit termenul pentru punerea în aplicare a noului sistem general.
Curtea a statuat în cauza sus-menționată că, deși art.1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unor pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 01.06.1999, nr._/98; Jankovic c. Croației, decizia nr.4r3440/ 98; Kuna c. Germaniei, decizia din 18.06.2002, nr._/ 00; Magio și alții c. Italiei, 31.05.2011, nr._/09,_/ 08,_/ 08,_/ 08 și_/08, par.55).
Statele părți la Convenție dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale.
Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și M. și S. c. României(2), decizia din 6 decembrie 2011, nr._/11 și_/11).
În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea Legii nr. 119/2010, și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.
În această privință, Curtea a constatat că diminuarea pensiilor reclamanților a reprezentat o modalitate de a integra aceste pensii în sistemul general prevăzut de Legea nr. 263/2010 și a arătat că motivele invocate pentru adoptarea acestei legi nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate.
De asemenea, Curtea a reținut ca reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu, ci numai unei părți din pensie, care era susținută integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care reclamanții beneficiaseră mulțumită naturii profesiei lor (a se vedea, mutatis mutandis, F. și alții c. României, decizia din 7 februarie 2012, nr._/11).
În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari. Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din Convenție, în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă, iar faptul că alte categorii sociale se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului.
Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamanți nu i-au determinat pe aceștia să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate si nu au fost în mod nejustificat discriminați în raport cu alți pensionari.
Raportat la această decizie, situația din prezenta cauză fiind similară, nu se poate retine, contrar jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, încălcarea art. 1 din Protocolul 1 Adițional la Convenție.
Se poate observa că, în speță, deciziile contestate au fost emise în ,baza unei legi (interne) nr.119/2010, publicată în Monitorul Oficial, ce îndeplinește condițiile de claritate și accesibilitate impuse de Convenție, normă internă care, prin dispozițiile art. 3, stabilește că pensiile de serviciu devin pensii în înțelesul Legii 19/2000, adică stabilite pe criterii de contributivitate în sistemul public. Prevederile acestei legi au fost întregite cu dispozițiile OUG nr. 1/2011, în privința metodologiei de calcul pentru drepturile de pensie de serviciu devenită pensie de asigurări sociale. La fel, normele de completare conținute în OUG nr. 1/2011, publicată în Monitorul Oficial, îndeplinesc condițiile de claritate și accesibilitate impuse de Convenție.
Având în vedere faptul că jurisprudența Curții face corp comun cu Convenția, date fiind indicațiile incluse în Decizia nr. 29/12.12.2011 a instanței interne supreme, analizând contestația și din perspectiva impusă de instanța internă, se poate observa, în mod concret, în speța de față, că raportul de proporționalitate între interesul public urmărit/protejat - protejarea echilibrului fiscal între cheltuielile și veniturile statului, în condiții de criză economică, și ingerința ce constă în măsura revizuirii pensiei de serviciu stabilită în baza Legii 164/2001 nu este disproporționat.
În acest sens, instanța a observat că revizuirea pensiei a generat în plată, către petent, un cuantum de 3.474 lei brut al pensiei militare de stat devenită pensie în accepțiunea sistemului public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale.
Prin raportarea acestui venit net - stabilit în urma revizuirii din oficiu a pensiei militare, la pensia minimă de asigurări sociale - cea. 300 lei și pensia medie de asigurări sociale - cea. 1000 lei, se observă că drepturile de pensie stabilite petentului sunt peste medie, ceea ce corespunde interesului public protejat, prin diminuarea sus menționată nefiind încălcat justul echilibru între cerințele de interes general ale colectivității și protecția drepturilor fundamentale ale individului ale cărui venituri din pensia de asigurări sociale astfel determinată pe baza dispozițiilor Legii nr. 119/2010 sunt peste media pensiilor de asigurări sociale din Statul Român.
Astfel, se observă că măsura revizuirii din oficiu a pensiei de serviciu în cazul petentului se înscrie în marja de apreciere a Statului și, mai ales, nu este disproporționată în raport cu scopul urmărit, păstrându-se justul echilibru între interesul general al colectivității și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale omului, așa încât nu se poate reține nicio încălcare a art.1 din primul Protocol adițional la Convenție.
În ceea ce privește pretinsa încălcare a principiului neretroactivității legii, constatată de instanța de fond, recurenții au subliniat că O.U.G. nr. 1/2011 nu dispune pentru trecut, pensiile încasate în temeiul vechii legi nefiind afectate.
S-a învederat că asupra principiului neretroactivității, relevantă este Decizia Curții Constituționale nr. 458 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie în care s-a statuat că „o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să [refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare".
Conformându-se dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție, textele de lege sus indicate afectează pensiile speciale doar pe viitor, și numai în ceea ce privește cuantumul acestora. Celelalte condiții privind acordarea acestora, respectiv stagiul efectiv de activitate în acea profesie și vârsta eligibilă nu sunt afectate de noile reglementări.
De asemenea, Legea privind instituirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu se răsfrânge asupra prestațiilor deja obținute, anterior intrării sale în vigoare, care constituie facta praeterita.
În consecință, s-a considerat că se poate concluziona că legea nu a retroactivat, modificând pentru viitor o stare de drept născută anterior, neexistând retroactivitate nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unor situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri, legea nouă nu face altceva decât să reglementeze modul de acțiune în perioada următoare intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare, considerente reținute chiar de Curtea Constituțională.
Procedura de revizuire privește doar cuantumul pensiei de care va beneficia contestatorul în viitor, neefectuându-se recalcularea drepturilor dobândite anterior, în baza unei alte legi.
Referitor la susținerile contestatorului cu privire la existența unui „drept câștigat", instanța constată că O.U.G. nr. 1/2011 nu suprimă dreptul la pensie al contestatorului, prin acest act normativ dispunându-se recalcularea acesteia.
De asemenea, nu se poate reține lipsa temeiului juridic al emiterii deciziei de revizuire, aceasta fiind emisă, astfel cum s-a arătat anterior, în baza O.U.G. nr. 1/2011.
Recurenții au susținut că instanța de fond când a analizat fondul contestației a ignorat pur și simplu prevederile Deciziei nr.29 din 12,12.2011 a Înaltei Curți de Casație si Justiție, dată în soluționarea recursului în interesul legii formulat cu privire la aplicarea unitară a Legii nr. 119/2010, care statuează că „deciziile și considerentele deciziilor Curții Constituționale sunt obligatorii în ceea ce privește constatările conformității sau neconformității atât cu Constituția, cât și cu Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Insă, dacă instanța de contencios constituțional a constatat convenționalitatea unei legi sau norme, o atare constatare este una in abstracto (dat fiind caracterul de control obiectiv al legii exercitat de Curtea Constituțională), iar aceasta nu împiedică instanțele de drept comun să evalueze în concret, în fiecare cauză în parte, în raport cu circumstanțele fiecărei spețe, dacă aplicarea aceleiași norme nu antrenează pentru reclamant consecințe incompatibile cu Convenția, protocoalele ei adiționale sau jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului."
Așadar, in abstracto, este în afara oricărei discuții problema retroactivității Legii nr. 119/20I0. Ceea ce poate și trebuie să facă instanța este verificarea aplicării în concret, în cauza de față, a legii, sub aspectul neretroactivității, mai precis dacă prin decizia de revizuire sunt afectate drepturile de pensie anterioare Legii nr. 119/2010. Evident că nu este cazul unei aplicării retroactive a legii, de vreme ce respectiva decizie produce efecte începând cu data de 01.01.2011, exact așa cum este prevăzut în actele normative care au stat la baza emiterii ei.
De asemenea prin Deciziei nr. 29 din 12.12.2011 Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că „fără a fi limitative, în ansamblul circumstanțelor obiective de analiză, ar putea fi avute în vedere criterii precum indemnizația socială pentru pensionari(prevăzută de art.7 din Legea nr.118/ 2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, în cuantum de 350 lei) ori pensia medie lunară, după cum vor trebui identificate circumstanțele particulare ale cauzei”.
În speța dedusă judecății diminuarea cuantumului pensiei contestatorului în urma revizuirii conform prevederilor legale în vigoare nu este o măsură excesivă, exorbitantă, care excede marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială si care să ducă la compromiterea raportului de proporționalitate.
Analizând deciziile Curții Europene a Drepturilor Omului s-a constatat că aceasta consideră că a fost încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale atunci când reclamantul este lipsit total de respectivul beneficiu social ori când acestuia i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență.
Au menționat recurentele că, intimatul contestator din prezenta cauză nu se regăsește în această situație, dimpotrivă prin prevederile OUG. nr. 1 care au lipsit practic de efecte deciziile de recalculare emise în baza Legii nr.119/ 2010 acesta a beneficiat de protecție socială pe toată durata procesului de recalculare.
După emiterea deciziilor de revizuire, contestatorul beneficiază de la data de 01.01.2011 de drepturile de pensie calculate conform principiului contributivitătiu prin determinarea punctajului mediu anual si a cuantumului fiecărei pensii utilizând algoritmul prevăzut de Legea nr.263/2010.
Instanța în mod greșit a admis capătul de cerere prin care se solicita menținerea Deciziei de stabilire a cuantumului pensiei în baza Legii nr.164/2001, aceasta nu a observat că, potrivit art. 196 lit. b) din Legea nr.265/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, prevederile Legii nr.164/2001 privind pensiile militare de stat au fost abrogate.
Așa fiind, începând cu data de 01.01.2011 - data intrării în vigoare a Legii nr.263/2010, dreptul contestatorului de a primi pensia în cuantumul stabilit prin vechea decizie de pensie, emisă în baza Legii nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, nu mai are o fundamentare legală în dreptul intern. Legea nr.164/2001 și-a încetat aplicabilitatea la 01.01.2011, fiind abrogată de Legea nr.263/2010, iar O.U.G. nr. 1/2011 prevede la art.6 că pensiile se mențin în plată în cuantumul avut înainte de recalculare numai până la data emiterii deciziilor de revizuire.
Or, cuantumul pensiei contestatorului are ca fundament legal în dreptul intern normele aflate în vigoare, nefiind permisă ultra activitatea legii abrogate expres.
De asemenea, se poate observa că O.U.G. nr. 1/2011 nu conține nici o prevedere care să permită menținerea în plată a pensiei în cuantumul stabilit potrivit reglementărilor anterioare, dacă prin revizuire rezultă un cuantum mai mic.
În ce privește cuantumul pensiei stabilit prin decizia de revizuire contestată, recurenții au menționat că pe baza buletinului atașat acesteia în care sunt înscrise datele și elementele ce au condus la determinarea punctajului mediu anual și a stagiului de cotizare (înscrisuri depuse la dosarul cauzei), că au fost valorificate perioadele cu încadrarea activității desfășurate în condiții deosebite de muncă, precum și perioadele lucrate în condiții normale, aceleași elemente fiind stabilite și anterior, prin decizia emisă în temeiul Legii nr.164/2001, decizie care a rămas definitivă, nefiind contestată de beneficiar.
Totodată, referitor la datele luate în calcul la stabilirea cuantumului pensiei revizuite, instanța a observat că petentul se poate prevala de dispozițiile art. alin. l și 2 din OUG nr. 1/2011, pe baza cărora se poate adresa direct în vederea revizuirii pensiei, la cerere, în baza actelor doveditoare întocmite conform prevederilor legale, din care rezultă alte date și elemente decât cele utilizate la recalculare/revizuire, perioade referitoare la drepturi cu caracter salarial, perioade suplimentare la vechimea în serviciu, respectiv în muncă, utile în sistemul public de pensii, care se au în vedere la stabilirea stagiului de cotizare și a punctajului mediu anual.
Având în vedere aspectele arătate, recurentul a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate pentru motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod proc. civilă. în sensul respingerii contestației ca fiind neîntemeiată.
În baza art. 308 alin. 2 Cod procedură civilă la data de 7.02.2013, intimatul contestator a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțată de Tribunalul Prahova, ca legală și temeinică.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, raportat la actele și lucrările dosarului, precum și textele legale incidente, Curtea reține următoarele:
Prin decizia nr._/22.08. 2005 emisă de M. A. Naționale – Direcția Financiar Contabilă, Secția Pensii Militare, s-a stabilit în favoarea contestatorului F. St. C., în baza Legii nr.164/2001, o pensie în cuantum de 1.839 lei brut.
Ulterior, prin decizia nr._/07.12.2011 în baza O.U.G. nr.1/2011, M. A. Naționale – C. de Pensii S. a revizuit, începând cu data 01.01.2011, pensia contestatorului, rezultând o pensie brută în cuantum de 2.754 lei, diminuată față de pensia inițială. La data de 24.02.2012, M. A. Naționale – C. de Pensii S. a emis decizia nr._ prin care s-a dispus revizuirea pensiei contestatorului în baza O.U.G. nr.1/2011, stabilindu-se un cuantum al pensiei de 3.004 lei brut .
Conform art.1 lit.a din Legea 119/2010 pensiile de serviciu ale personalului militar devin pensii în înțelesul Legii 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi sociale cu modificările și completările ulterioare.
Revizuirea pensiei reclamantului a avut ca temei legal dispozițiile OUG 1/2011 prin care s-a stabilit de legiuitor potrivit art.1 că pensiile prevăzute la art. 1 lit. a) și b) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, potrivit art. 5 alin. (4) din aceeași lege, se revizuiesc, din oficiu, cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2011, pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate lunar de beneficiari.
În același articol s-a menționat că „în cazul pensiilor prevăzute la alin. (1), pentru care, până cel mai târziu la data de 31 octombrie 2011, nu pot fi identificate veniturile realizate lunar pentru anumite perioade, la stabilirea punctajului mediu anual se utilizează cuantumul soldei de grad și al soldei de funcție minime corespunzătoare gradului militar deținut, conform anexei nr. 1, dar nu mai puțin de salariul mediu brut/net pe economie, iar pentru perioada anterioară anului 1952 se utilizează salariul mediu brut pe economie, a cărui evoluție este prevăzută în anexa nr. 2.”
În ceea ce privește încălcarea principiului neretroactivității invocată de tribunal în motivarea soluției, instanța reține că prin decizia nr.458/02.12.2003 a Curții Constituționale s-a statuat că „o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituită sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei de aplicare.”
În același sens au statuat și deciziile nr.871/2010 și nr. 1380/18.10.2011, în cadrul cărora Curtea Constituțională a analizat constituționalitatea acestei legi în raport de dispoziția art.15 alin.2 din Constituție, abordând și respectarea principiului neretroactivității legii.
Curtea a reținut că textele legale criticate afectează pensiile speciale doar pe viitor și numai în ce privește cuantumul acestora nu și stagiul de cotizare sau vârsta
eligibilă, iar aceste statuări ale Curții Constituționale nu pot fi modificate de o instanță de drept comun în interpretarea aceluiași principiu, acela al neretroactivității legii civile.
Referitor la susținerile reclamantului din acțiunea introductivă vizând încălcarea dreptului său de proprietate se constată că prin decizia de inadmisibilitate pronunțată la data de 7 februarie 2012 în cauzele conexate A. M. F., Judita V. T., E. T., M. M. și L. G. împotriva României (nr._/11,_/11,_/11,_/11,_/11), CEDO a constatat neîncălcarea de către Statul român a dispozițiilor articolului 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, sub aspectul transformării pensiilor speciale în pensii în sistemul public, în temeiul Legii nr. 119/2010.
Curtea a reiterat că, deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr._/98; decizia Jankovic c. Croației, nr._/98; decizia Kuna c. Germaniei, nr._/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr._/00, și Maggio și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr._/09,_/08,_/08,_/08 și_/08, par. 55).
S-a reamintit, în acest sens, că statele părți la Convenție dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale și dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior ; Kuna, citată anterior, și M. și S. c. României, decizia din 6 decembrie 2011, nr._ /11 și_/11).
Reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea Legii nr. 119/2010, și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii, iar pensia datorată, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite în cursul anilor de serviciu, nu a fost în niciun fel afectată de reformă, fiind pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj.
În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de Legea nr. 19/2000, pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie.
Ca și Curtea Constituțională, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate.
Jurisprudența CEDO, prin hotărârile din 08.12.2009 și 31.05.2011, pronunțate în cauzele Munon Diaz împotriva Spaniei și Maggio și alții împotriva Italiei, a stabilit că drepturile ce decurg din sistemul de asigurări sociale sunt drepturi patrimoniale protejate de art.1 din Protocolul adițional la Convenție, dar acest lucru „nu înseamnă că implică un drept la dobândirea proprietății sau la o pensie într-un anumit cuantum”. Curtea a mai arătat că statele au o marjă largă de apreciere atunci când reglementează sistemul de pensii și chiar „scăderea cuantumului pensiei cu aproape 50% nu este de natură să știrbească esența dreptului la pensie, reclamantul fiind deci obligat să suporte o scădere rezonabilă și proporțională”.
Totodată se impune a se face mențiunea că prin deciziile nr. 872 și 874 din 25.06.2010 s-a statuat de Curtea Constituțională, că ajustarea dictată pe principiul contributivității nu doar elimină un beneficiu suplimentar acordat unor angajați, dar îi integrează pe cvasi-majoritatea acestora într-un sistem unic de pensii publice, dreptul la pensie nefiind afectat decât atunci când este redusă pensia contributivă, ceea ce nu este cazul de față.
Pensiile de serviciu sunt compuse din două elemente, respectiv pensia contributivă și un supliment din partea statului, în cazul pensiilor militare întregul cuantum al pensiilor speciale plătindu-se de la bugetul de stat.
Având în vedere condiționarea posibilităților statului de a acorda pensiile speciale de elemente variabile cum ar fi resursele financiare de care dispune, faptul că acestor prestații ale statului nu li se opune contribuția asiguratului la fondul din care se acoperă aceste drepturi, dobândirea dreptului la pensie specială nu poate fi considerat o obligație a statului de a acorda acest drept, singurul drept câștigat reprezentând doar prestațiile deja realizate până la . noii reglementări.
Pe de altă parte în cazul C. A. și alții împotriva României, prin decizia din 15 mai 2012 Curtea a făcut trimitere la jurisprudența sa anterioară în care a sintetizat că deși dispozițiile art. 1 din Primul Protocol adițional la CEDOLF garantează plata prestațiilor sociale pentru cei care au achitat contribuții unei case de asigurări, acest aspect nu poate fi interpretat ca dând dreptul la acordarea unei pensii într-un anumit cuantum, precizându-se că statele părți la Convenție dispun de o marjă de apreciere destul de largă atunci când reglementează politicile sociale, acestea putând alege mijloacele cele mai potrivite pentru a stabili un echilibru între cheltuielile și veniturile statului, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazurilor în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil.
CEDO a mai statuat că această reformă nu a avut un efect retroactiv, că perioada serviciului militar a fost asimilată perioadelor de contribuție în sensul legii și în consecință reclamanții nu au pierdut pensia care le era datorată în temeiul contribuțiilor la buget vărsate în timpul serviciului militar, ci doar o parte din pensie, care este susținută integral de la bugetul de stat.
În același spirit, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 29 din 12 decembrie 2011, a respins recursurile în interesul legii privind aplicarea dispozițiilor Legii nr. 119/2010, raportat la art. 20 alin. 2 din Constituție, art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului și art. 14 din Convenție, referitoare la recalcularea pensiilor prevăzute de art. 1 din lege, considerând că în mod unanim instanțele au reținut că ingerința este legală, întrucât este reglementată de Legea nr. 119/2010, și urmărește un "scop legitim", de utilitate publică, în deplină concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (de exemplu, cauza Wieczorek c. Poloniei din 8 decembrie 2009, par. 59), constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale.
Înalta Curte a constatat, însă, că analiza cerinței privind existența "raportului rezonabil de proporționalitate" a fost sursa practicii neunitare ce a condus la inițierea prezentului recurs în interesul legii, întrucât instanțele nu au aplicat testul justului echilibru în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze. Pe de altă parte, nici "ingerința" nu a fost analizată în toate cazurile din perspectiva "dreptului la respectarea bunurilor" (regula generală și, totodată, prima normă din art. 1 din Protocolul nr. 1), ci precum o încălcare de tipul "privării de proprietate" (cea de-a doua normă din același text).
În analiza raportului de proporționalitate instanțele trebuie să urmărească raționamentul Curții Europene a Drepturilor Omului în plângerile vizând încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție și în care Curtea însăși a analizat tipuri de "ingerințe" în dreptul la respectarea bunurilor prin măsuri legislative adoptate de stat în prestațiile de asigurări sociale, iar nu să se recurgă la specia proximă (încălcări ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional, de tipul privării de proprietate) ori la alte cauze prin care au fost reclamate alte încălcări (chiar perspectiva analizării discriminării în legătură cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional având alți parametri de evaluare).
Ca atare, reiese din decizia sus amintită că stabilirea raportului de proporționalitate nu este decât o chestiune de apreciere în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare, iar pe calea recursului în interesul legii nu este posibil a se statua o concluzie general valabilă de natură a asigura unificarea practicii judiciare, având aptitudinea de a fi aplicată în fiecare cauză aflată pe rolul instanțelor, de vreme ce stabilirea raportului de proporționalitate este rezultatul aprecierii materialului probator și a circumstanțelor proprii fiecărei pricini sau a situației de fapt reținute, fiind așadar exclusiv o chestiune de aplicare a legii.
Examinând condițiile concrete ale speței de față se constată că prin deciziile nr._/7.12.2011 și_/24.02.2012, ca urmare a revizuirii drepturilor de pensie conform OUG nr. 1/2011, reclamantului i-au fost stabilit dreptul la o pensie de 2754 lei brut, iar ulterior la 3004 lei brut.
Având în vedere indemnizația socială pentru pensionari, prevăzută de art.7 din Legea 118/2010, sau pensia media lunară, se reține că pensia stabilită pentru reclamant de 3004 lei se situează cu mult peste nivelul pensiei medii la nivelul țării, iar în atare context proporția reducerii beneficiului social pentru ipoteza prin care pensia a fost diminuată nu determină o încălcare a dreptului la respectarea „bunurilor”, a privării dreptului de proprietate, în sensul primei norme din art. 1 la Protocolul nr.1 și nici o ingerință în drepturile reclamantului sub aspectul criteriilor invocate de Înalta Curte de Casație și Justiție, în decizia nr. 29 din 12 decembrie 2011.
Reclamantul nu a făcut dovada în concret că raportul de proporționalitate este compromis, respectiv că suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excede marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială, sau că este lipsit total de respectivul beneficiu social ori i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență, motiv pentru care acțiunea formulată de acesta privind anularea deciziilor de revizuire apare ca fiind neîntemeiată.
Pe cale de consecință, în raport de argumentele expuse anterior, Curtea constată că în cauză s-a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor legale de către tribunal cu ocazia soluționării pricinii, ceea ce atrage incidența prevederilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă motiv pentru care criticile formulate de recurente prin calea de atac promovată sunt întemeiate.
Prin urmare, în baza art. 312 al. 1 C.pr.civilă, instanța va admite recursul declarat intimați, va modifica în parte sentința sus menționată, în sensul că va respinge în tot acțiunea, astfel cum a fost precizată și completată, menținând în rest dispozițiile sentinței cu privire la modul de soluționare a excepțiilor și a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de intimații MINISTERULUI A. NAȚIONALE – DEPARTAMENTUL FINANCIAR CONTABIL cu sediul în București, ., sector 5 și C. DE PENSII S. A MINISTERULUI A. NAȚIONALE, cu sediul în București, .. 7 - 9, sector 6, împotriva sentinței civile nr. 5312 din 19 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul contestator SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE ÎN REZERVĂ ȘI ÎN RETRAGERE cu sediul ales la Cabinet de Avocat G. C. în București, B-ul C. C., nr.4, ., ., sector 3, în numele membrului de sindicat F. ST. C..
Modifică în parte sentința sus menționată, în sensul că respinge în tot acțiunea, astfel cum a fost precizată și completată.
Menține în rest dispozițiile sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 20 martie 2013.
Președinte,Judecători,
A. PopaMioara I. G. V. G.
Grefier,
C. C.
Red.VG
Tehnored.CC
2 ex./27.03.2013
d.fond._ Tribunalul Prahova
j.fond. A. G. H.
operator date cu caracter personal
notificare nr.3120
| ← Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 4194/2013.... | Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 4062/2013.... → |
|---|
