Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 4062/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4062/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 04-12-2013 în dosarul nr. 1879/105/2012*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 4062
Ședința publică din data de 4 decembrie 2013
Președinte - V.-I. S.
Judecător - E. S.
Judecător - A.-C. B.
Grefier - C. C.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de contestatorul D. V.-A. – prin SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE ÎN REZERVĂ ȘI ÎN RETRAGERE, cu sediul ales la Cabinet de Avocat G. C. în București, .. 4, ., ., sector 3, împotriva sentinței civile nr. 1863/25 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații M. A. NAȚIONALE – DEPARTAMENTUL FINANCIAR contabil cu sediul în București, ., sector 5 și C. DE PENSII S. A MINISTERULUI A. NAȚIONALE, cu sediul în București, .. 7-9, sector 6.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, conform dispozițiilor art. 15 lit. d din Legea nr. 146/1997.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință și se învederează că, prin cererea de recurs formulată în primul ciclu procesual, precum și prin contestația introdusă la instanța de fond, contestatorul a solicitat judecata în lipsă. Totodată, se menționează că, prin intermediul serviciului registratură, recurentul-contestator a depus la dosar înscrisuri, anexate cererii înregistrată sub nr._/17.09.2013, ce au fost comunicate intimaților, conform adreselor aflate la filele 26-27 dosar.
Curtea, constatând că prin cererea de recurs formulată în primul ciclu procesual, precum și prin contestația introdusă la instanța de fond, contestatorul a solicitat judecata în lipsă, apreciază cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra recursului, iar după deliberare decide următoarea soluție:
CURTEA,
Asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin contestațiaînregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub număr de dosar_ la data de 09.03.2012, contestatorul Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere, în numele membrului său D. V. A., a solicitat ca, în contradictoriu cu intimații M. A. Naționale și C. sectorială de pensii a Ministerului A. Naționale, să se dispună:
I. în principal:
- anularea hotărârii Comisiei de soluționare a contestațiilor din cadrul Ministerului A. Naționale;
- anularea deciziei de revizuire a pensiei contestate nr._/12.12.2011;
- menținerea deciziei nr._/14.04.2008 de stabilire a cuantumului pensiei, stabilită în temeiul Legii nr. 164/2001, plătită în luna decembrie 2010;
- obligarea intimatei la plata diferenței dintre pensia de serviciu stabilită conform Legii nr. 164/2001, plătită în luna decembrie 2010 și cea revizuită conform Legii nr. 119/2010, H.G. nr. 735/2010 și O.U.G. nr. 1/2011, de la data plății și până la repunerea în plată a pensiei inițiale;
- obligarea intimatei la plata dobânzii legale și a indicelui de inflație aferente sumelor reprezentând diferența dintre cele două decizii, dobândă calculată până la data plății efective a pensiei inițiale;
- plata cheltuielilor de judecată.
II. în subsidiar:
- s-a contestat cuantumul pensiei stabilit în urma revizuirii ca urmare a aplicării greșite a dispozițiilor legale în vigoare.
În motivarea cererii, contestatorul a învederat instanței, în esență că, decizia de revizuire este lipsită de temei legal, întrucât a fost emisă în baza unei decizii de recalculare nelegală; că prin decizia respectivă i s-a încălcat dreptul de proprietate și s-a realizat o discriminare a sa; s-a încălcat principiul neretroactivității legii, precum și principiul drepturilor câștigate (principiu care are o construcție jurisprudențială, chiar dacă nu are o consacrare legală).
Pentru fiecare dintre motivele de nelegalitate, contestatorul a expus ample argumente.
La data de 10.05.2012, contestatorul a formulat cerere completatoare, prin care a menționat că înțelege să conteste și decizia de revizuire a pensiei nr._/24.02.2012, ce a fost emisă ulterior celei contestate inițial.
La data de 25.05.2012, intimatul M. A. Naționale a formulat, conform dispozițiilor art. 115 Cod proc. civilă, întâmpinare, prin care a invocat excepția prematurității formulării contestației, iar pe fond a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată.
La data de 28.09.2012, Tribunalul Prahova a pronunțat sentința civilă nr. 4748, prin care a admis excepția prematurității formulării contestației, invocată de intimatul M. A. Naționale și a respins contestația precizată ca prematur introdusă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 149 alin. 1 și art. 150 alin. 3 din Legea nr. 263/2010, înainte de sesizarea instanței de judecată în legătură cu nelegalitatea sau netemeinicia deciziilor de pensionare emise începând cu data de 01.01.2011, beneficiarul unei astfel de decizii este necesar să parcurgă procedura prealabilă obligatorie prevăzută de dispozițiile Legii nr. 263/2010, procedură care se finalizează cu adoptarea unei hotărâri de către Comisia Centrală de Contestații sau comisiile de contestații care funcționează în cadrul Ministerului A. Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații.
În cauză, tribunalul a constatat că, contestațiile formulate de D. V. A. nu au fost analizate de Comisia de Contestații din cadrul Ministerului A. Naționale, astfel încât, a concluzionat tribunalul, nefiind adoptată o hotărâre conform art. 150 alin. 3 din Legea nr. 263/2010, contestația apare ca fiind prematur formulată.
Împotriva sentinței a declarat recurs, în termenul legal reglementat de art. 301 Cod pr. civilă, contestatorul Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere, în numele membrului său de sindicat, D. V. A., criticând-o ca nelegală din perspectiva cazului de modificare reglementat de pct. 9 al art. 304 Cod pr. civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a învederat că în mod greșit cererea de chemare în judecată a fost apreciată ca fiind formulată prematur, în condițiile în care a formulat contestație conform art. 149 alin. 1 din Legea nr. 263/2010, însă Comisia de Contestații din cadrul Ministerului Administrației și Internelor nu a soluționat-o în termenul de 45 de zile prevăzut de alin. 4 al aceluiași articol.
A mai susținut recurentul că prima instanță a rămas în mod eronat în pronunțare asupra acestei excepții, deși, procesual, trebuia să acorde un termen pentru administrarea probelor necesare lămuririi excepției invocate din oficiu.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, aceleiași instanțe de fond.
Intimații M. A. Naționale și C. de Pensii S. a Ministerului A. Naționale, reprezentați în instanță de consilier juridic, prin concluziile orale formulate, au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Curtea de Apel Ploiești, prin decizia nr. 670 din 18 martie 2013 a admis recursul declarat de contestator și a casat sentința cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță.
S-a arătat în decizia de casare că, potrivit art. 149 alin. 1 din Legea nr. 263/2010, „deciziile de pensie emise de casele teritoriale de pensii și de casele de pensii sectoriale pot fi contestate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Comisia Centrală de Contestații, respectiv la comisiile de contestații care funcționează în cadrul Ministerului A. Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații”, iar potrivit alin. 2 – „procedura de examinare a deciziilor supuse contestării reprezintă procedură administrativă prealabilă, obligatorie, fără caracter jurisdicțional”.
De asemenea, conform art. 150 alin. 3 din același act normativ, „în soluționarea contestațiilor, Comisia Centrală de Contestații și comisiile de contestații care funcționează în cadrul Ministerului A. Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații adoptă hotărâri”, iar potrivit art. 151 alin. 2 – „hotărârile prevăzute la art. 150 alin. (3) pot fi atacate la instanța judecătorească competentă, în termen de 30 de zile de la comunicare”.
În speță, potrivit actelor aflate la filele 17 - 23; 44 – 52 dosar fond, Curtea reține, ca situație de fapt, că recurentul a formulat contestații conform procedurii și în termenele instituite de art. 149 alin. 1 din Legea nr. 263/2010, împotriva deciziilor de revizuire emise sub nr._ la data de 12.12.2011 și respectiv, 24.02.2012, Comisia de Contestații din cadrul Ministerului A. Naționale nu a emis până la acest moment o hotărâre prin care să soluționeze cererile cu care a fost învestită.
Tot ca situație de fapt, Curtea a reținut că excepția prematurității formulării contestației a fost invocată de intimatul M. A. Naționale prin întâmpinare, care a fost comunicată părții adverse, conform mențiunii inserate în încheierea de ședință din data de 1.06.2012 – fila 68 dosar fond și a fost pusă în discuția părților la termenul de judecată din data de 28.09.2012.
În acest context, Curtea a înlăturat critica formulată de recurent, prin care s-a pretins că instanța i-ar fi încălcat dreptul la apărare, întrucât nu i-a acordat un termen de judecată pentru a-i permite să-și administreze probatoriile necesare față de excepția invocată de intimat, reținând că în cauză nu există o astfel de obligație legală, atât timp cât, prin comunicarea întâmpinării, conform dispozițiilor art. 96 Cod proc. civilă, recurentului i s-a adus la cunoștință excepția invocată de partea adversă.
Curtea a constatat că în cauză, prima instanță a asigurat respectarea garanțiilor procesuale, reglementate de dreptul la un proces echitabil, statuat de art. 6 din Convenția Europeană, neexistând, prin urmare, nicio culpă, sub acest aspect,în sarcina sa.
Fondată a fost apreciată însă critica vizând soluția de admitere pronunțată de tribunal în cadrul acestei excepției, în condițiile în care recurentul a dovedit, conform situației redată în precedent, că a formulat, cu respectarea dispozițiilor art. 149 alin. 1 din Legea nr. 263/2010, contestații împotriva deciziilor de revizuire, însă acestea nu au fost soluționate de Comisia de Contestații din cadrul M.. de 45 de zile stipulat de art. 150 alin. 4 din același act normativ.
În această situație, recurentul a dovedit că, anterior sesizării instanței de judecată, a urmat procedura prealabilă, reglementată de art. 149 alin. 1 din Legea nr. 263/2010, iar neemiterea unei hotărâri în termenul de 45 de zile, de către Comisia de Contestați, reprezintă o culpă a acesteia.
Sancționarea recurentului, pentru culpa intimatei, prin admiterea excepției de prematuritate a cererii de chemare în judecată, reprezintă, în mod evident, o nesocotire a dispozițiilor legale menționate anterior, de natură să afecteze dreptul de acces al acestuia la o instanță de judecată, conform art. 6 din Convenție, a stabilit instanța de casare.
Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Prahova, după casare, sub nr._ .
Prin sentința civilă nr. 1863/25 iunie 2013, Tribunalul Prahova a respins excepția prematurității formulării contestației invocată de M.A.N. și a respins contestația în totalitate ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut următoarele:
Cu privire la excepția prematurității, tribunal a arătat că, contestatorul a introdus contestația în termen de 30 de zile la comisia centrală, potrivit art. 149 din legea nr. 263/2010, care avea obligația să se pronunțe asupra acesteia.
Față de faptul că a fost depusă în termen contestația la comisia centrală de contestații din cadrul M., de către contestator, fără ca aceasta să răspundă în vreun fel, nu se poate considera că introducerea contestației la instanță este prematură, în condițiile în care comisia avea obligația de a se pronunța în termen de 45 de zile de la data la care a fost sesizată de către contestator.
Cu privire la fondul cauzei tribunalul a reținut că, prin decizia de revizuire a pensiei nr._ din 06.12.2011 emisă de M. A. naționale a fost revizuită pensia contestatorului, fiind stabilită o pensie de 1981 lei.
Cuantumul pensiei cuvenite contestatorului prin decizia emisă de intimat în decembrie 2010 s-a stabilit în baza H.G. nr.735/2010 act normativ abrogat pe data intrării în vigoare a O.U.G. nr.1/28.01.2011.
Prin această ordonanță de urgență legiuitorul a instituit o procedură de revizuire a pensiilor recalculate, iar prin art.6(1) se prevede „pensiile recalculate pe baza documentelor care atestă veniturile realizate și a salariului mediu brut pe economie sau exclusiv pe bază de salariu mediu brut pe economie pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare și ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cele aflate în plată în luna decembrie 2010 se menține în plată în cuantumurile avute în luna decembrie 2010”.
A..2 al aceluiași articol prevede că diferențele aferente lunii ianuarie 2011 se achită până la sfârșitul lunii februarie 2011.
Din economia textelor de lege prezentate, raportat la înscrisurile depuse la dosarul cauzei respectiv, decizia de revizuire și cupon de pensie pentru luna februarie 2011, rezultă fără putință de tăgadă, a stabilit prima instanță, că în prezent contestatorul nu este prejudiciat cu nimic, iar prin revizuirea cuantumului drepturilor bănești cuvenite, decizia contestată nu-și mai produce efecte, în atare situație prezenta contestație urmează a fi respinsă ca lipsită de obiect. Mai mult de atât, motivele invocate în susținerea prezentei contestații în sensul încălcării principiului neretroactivității legii, a drepturilor câștigate, a nediscriminării ori a încălcării art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, nu sunt întemeiate întrucât prin Lg.nr. 119/2010 categoriile de pensionari nu și-au pierdut dreptul la pensie ci le-a fost afectat doar cuantumul, cuantum care în prezent este același cu cel avut în decembrie 2010. Chiar dacă cuantumul pensiei urmare a recalculării ar fi diminuat, o astfel de ingerință nu este de natura privării dreptului de proprietate în sensul prev. de art.1 din Protocolul 1 al CEDO, sens în care s-a pronunțat Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin hotărârea din 2.02.2010în cauza Aizpurura Ortiz contra Spaniei.
Curtea Europeană, de altfel, a admis că statele au posibilitatea de a aduce anumite limitări în cazul despăgubirilor acordate raportat la situația economico-financiară astfel că lipsa despăgubirii pentru ingerință nu conduce „ca lipsă” la încălcarea art.1 al Protocolului 1. statul, fiind cel care se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale în acest domeniu.
Principiului neretroactivității invocat de contestator nu este încălcat întrucât Lg.119/2010 în baza căreia s-a emis decizia contestată produce efecte numai pentru viitor și numai cu privire la cuantumul drepturilor bănești cuvenite, nefiind afectate sumele obținute cu titlu de „pensie specială” anterior intrării în vigoare a legii.
Prin recalcularea pensiei impusă prin Lg.119/2010 sunt afectate pensiile tuturor pensionarilor aflați în situații similare (beneficiari ai unei pensii de serviciu) iar pensia recalculată este identică cu cea prevăzută pentru toate categoriile de pensionari conform Legii nr. 19/2000 sens în care s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin Decizia 873/2010 prin care s-a reținut că prevederile Lg.119/2010 sunt constituționale.
Față de considerentele expuse, având în vedere deciziile Curții Constituționale nr. 453/2003 și 873/2010 raportat la jurisprudența CEDO și nu în ultimul rând a prev. art. OUG 1/2011, tribunalul a respins contestația ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatorul D. V.-A. – prin SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE ÎN REZERVĂ ȘI ÎN RETRAGERE, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței, admiterea cererii și anularea deciziei contestate ca nelegală.
Se critică sentința pentru că în mod eronat instanța de fond a apreciat că recalcularea pensiei s-a făcut in mod legal, apreciind ca in speța nu a avut loc o încălcare a art. 1 alin. (1) din Primul Protocol adițional la Convenția Europeana a Drepturilor Omului, apreciind suplimentar că ingerința statului în dreptul de pensie este justificată și deci legală, invocând art.1 alin.1 pct. a din Legea nr. 119/2010.
Susține recurentul că, în exercitarea atribuțiilor sale, Curtea Constituționala are posibilitatea raportării si la dispozițiile internaționale în materia drepturilor fundamentale ale omului, statuările acesteia, aflate în contradicție cu cele ale forurilor internaționale competente să interpreteze aceste prevederi, nu pot fi reținute de instanțele judecătorești sesizate cu soluționarea unui litigiu în care își găsesc aplicarea, instanțele judecătorești sunt obligate, în temeiul prevederilor art. 20 din Constituția României și a obligațiilor pe care România și le-a asumat în urma ratificării acestor pacte, convenții si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, să ignore legile interne și interpretările Curții Constituționale a României care contravin reglementarilor internaționale si interpretărilor date acestora de organele abilitate.
A mai arătat recurentul că instanța de fond a ignorat la pronunțarea hotărârii încălcarea frapantă și gravă a dispozițiilor art. 1 al Primului Protocol adițional al Convenției Europene pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, coroborate cu cele ale art. 14 din Convenție.
Instanța de fond a ignorat dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeana pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
Instanța de fond avea obligația de a verifica respectarea acestor dispoziții prioritare ale dreptului internațional, instanța națională fiind obligată să interpreteze aceste norme în concordanță cu reperele statuate de jurisprudență Curții Europene a Drepturilor Omului, a cărei practică se află în continuă dezvoltare și evoluție a concepțiilor, cu exigențe permanent sporite în garantarea drepturilor ocrotite de Convenție.
Rezultă așadar fara putință de tăgadă că și pensia de serviciu, stabilită de autoritățile române (serviciul public de pensii) printr-o decizie administrativă de pensionare. în baza legii, reprezintă un „bun", partea reclamantă exercitând acest drept prin încasarea lunară a pensiilor, după data pensionării.
O altă critică vizează motivarea instanței de fond potrivit căreia nu există o ingerință asupra proprietății în caz de reducere a pensiei sub pretextul că viitorul cuantum ce va fi plătit va fi calculat în concordanță cu noile norme legale incidente.
Dimpotrivă, Curtea a statuat expres că, dacă statul reduce total sau parțial pensia ocupațională publică sau pensia de serviciu necontributivă (prin lege sau ca măsură disciplinară), este inevitabilă concluzia că acea reducere a operat ca o ingerință asupra dreptului la respectarea bunurilor, care trebuie analizată în lumina art. 1 al Protocolului nr.l (cauzele Azinas v. Cipru, Banfield v. Regatul Unit Apostolakis v. G.).
In acest context, prevederile abrogative ale art 1-3 din Legea nr. 119/2010 (menținute și prin art 196 lit.i din Legea nr.263/2010) au avut ca efect eliminarea totală și intempestivă a pensiei de serviciu, fapt ce reprezintă o incontestabilă ingerință asupra proprietății din partea statului, si asta chiar dacă acest „bun" (pensia de serviciu) a fost înlocuit cu alt bun, dreptul la pensia de drept comun.
Având în vedere că pensia de serviciu a fost total suprimata, fiind abrogată însăși această instituție juridică în integralitatea ei, această situație poate echivala cu o veritabilă privare de proprietate întrucât în speță este cazul unei eliminări integrale și ireversibile a dreptului, iar nu o suspendare sau amânare a plății acestuia, ori o reducere parțială de cuantum.
Testul de proporționalitate a ingerinței invocate de către instanța de fond, constă în verificarea acordării de către stat a unei despăgubiri adecvate. În caz de privare de proprietate, chiar dacă compensația nu trebuie să fie integrală în anumite circumstanțe, totuși ea trebuie să fie rezonabilă.
Ori, acordarea în locul vechiului bun (pensia de serviciu), a unui alt bun (pensia de drept comun) cu o valoare substanțial și vădit diminuata, nu se încadrează în limitele rezonabilului.
A mai susținut recurentul că instanța de fond ar fi trebuit sa procedeze la analizarea condițiilor ingerinței statului asupra dreptului la respectarea bunurilor, condiții fixate de Convenție, respectiv dacă a satisfăcut cerințele legalității și nu a fost arbitrară( Cauzele Bezeler v. Italia, Iatridis v. G., Wieczorek v. Polonia)
În continuare, recurentul analizează îndeplinirea condițiilor ingerinței statului asupra bunurilor, arătând că această condiție a legalității ingerinței nu este îndeplinită, deoarece aceasta implica și o accesibilitate, precizie și predictibilitate a normei legale interne. În cazul de față stabilitatea, siguranța și coerența legislativă rezonabil sperată a fost înfrântă fară nicio prevenire prealabilă, care să fie lipsită de ambiguitate, incalcandu-se astfel art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției.
Se critică și erorile cu privire la calculul pensiei, precizând că instanța de fond a reținut că din actele depuse la dosar nu au reieșit erori de calcul, insă printr-o simplă verificare a buletinului de calcul și a Anexei nr. 1 din O.U.G. nr. 1 rezultă mai multe erori, lipsuri sau neconcordante.
Așadar, în urma comparării acestor date, reiese că de fapt cuantumul veniturilor din buletinul de calcul și adeverința/situația veniturilor este semnificativ mai mic decât cuantumul soldei minime pentru gradul deținut de contestator.
Cu privire la proporționalitatea măsurii, recurentul precizează că în expunerea de motive a Legii nr. 119/2010, depusă de inițiator la Parlament, există două motive care corespund condiției scopului legitim: continuarea crizei economice și anul 2009 și extinderea acesteia în anul 2010, ce atrage necesitatea asigurării sustenabilității financiare a sistemului de pensii publice, eliminarea privilegiilor din legile sistemelor speciale de pensii publice.
Este necesară însă o proporționalitate rezonabilă între ingerință (mijloacele utilizate) și scopul legitim urmărit. Curtea a acceptat că, în sens larg, poate reprezenta un scop legitim protecția sistemului economic al țării, în contextul necesității instituirii unui sistem de securitate socială viabil și a capacității reduse a bugetului național. Dar instanța europeană a subliniat că, și în acest caz, este obligatoriu să se determine dacă a existat un raport rezonabil de proporționalitate între mai sus menționatul scop legitim și mijloacele utilizate, în fiecare caz în speță (cauzele Andrejeva v. Letonia și Bunchen v. Republica Cehă). Ingerința trebuie să fie proporțională în mod rezonabil cu scopul urmărit (cauzele J. și alții v. Germania, Wieczorek v. Polonia).
Privarea de proprietate, servind interesului public, trebuie să urmărească scopul legitim prin mijloace proporționale în mod rezonabil cu scopul urmărit.
Potrivit Deciziei nr.46/2002 a Curții Constituționale, „în cazul în care condițiile economice, financiare sau sociale o impun, legiuitorul poate suspenda temporar aplicarea unor dispoziții legale, printr-un act normativ de același nivel”.
Se precizează că, în urma supunerii recurentului la toate aceste privațiuni economice și sociale, este excesivă și disproporționată lăsarea acestuia fără compensația materială adecvată și proporțională privațiunilor suportate, fiind pus intempestiv într-o situație neprevăzută de mare dificultate și marginalizare socială, prin reducerea unicei surse de venit.
Rezulta cu claritate faptul ca instanța de fond în mod eronat a respins contestația formulată, ignorând probatoriul administrat, practica europeană în materie, omițând să constate că în speță a operat o ingerință disproporționată din partea statului prin eliminarea pensiilor speciale și revizuirea pensiei recurentului cu consecința diminuării substanțiale a acesteia.
In drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 și 304/1 Cod procedura civila.
Intimații nu au formulat întâmpinare, deși au fost citați cu această mențiune.
Curtea, examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și dispozițiile legale incidente, reține că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare:
Cu privire la Constituționalitatea prevederilor Legii nr 119/2010, Curtea Constituțională a statuat la început prin Decizia nr 871/25.06.2010 și prin numeroase decizii ulterioare: Decizia nr 1264/27.09.2011; Decizia nr 1284/29.09.2011; Decizia nr 792/27.09.2012; Decizia nr 933/13.11.2011; Decizia nr 1054/11.12.2012, că pensiile de serviciu sunt compuse din două elemente: pensia contributivă și un supliment din partea statului care, împreună, reprezintă cuantumul pensiei de serviciu, stabilită prin lege specială.
Acordarea acestui supliment, neavând ca temei contribuția la sistemul de asigurări sociale, ține de politica statului în domeniul asigurărilor sociale și nu se subsumează dreptului constituțional la pensie, ca element constitutiv al acestuia.
Partea contributivă a pensiei de serviciu se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, pe când partea care depășește acest cuantum se suportă din bugetul de stat, cu precizarea că, în cazul pensiilor militare reglementate prin Legea nr.164/2001 și prin Legea nr. 179/2004, întregul cuantum al pensiei speciale se plătește de la bugetul de stat.
În acest sens, prin Decizia Curții Constituționale nr. 20 din 2 februarie 2000, s-a evidențiat că pensia de serviciu constituie o compensație parțială a inconvenientelor ce rezultă din rigoarea statutelor speciale.
Prevederea prin lege a pensiei speciale, în cazul reclamantului, prin Legea nr. 164/2001, nu poate fi considerată, asadar, o obligație „ad aeternum” a statului de a acorda acest drept, singurul drept câștigat fiind cel reprezentat de pensia specială plătită până la adoptarea Legii nr. 119/2010.
Prin urmare, cuantumul pensiei fiind afectat numai pentru viitor, prin adoptarea Legii nr. 119/2010, nu s-a încălcat, așa cum în mod eronat susține recurentul, principiul neretroactivității legii civile înscris în art. 15 al.2 din Constituție și implicit principiul drepturilor câștigate.
De asemenea, Curtea Constituțională, prin deciziile pronunțate asupra constituționalității Legii nr. 119/2000, a statuat că partea necontributivă a pensiei de serviciu, chiar dacă poate fi încadrată, potrivit interpretării pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat-o art.1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, în noțiunea de „bun”, aceasta (partea necontributivă) reprezintă un drept câștigat numai pentru plățile făcute până la . Legii nr. 119/2000, iar suprimarea părții necontributive a pensiei pentru viitor nu are semnificația unei exproprieri.
Deciziile pronunțate de Curtea Constituțională privitoare la respectarea de către Statul Român a art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prin adoptarea Legii nr. 119/2010, au fost confirmate și prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în cauzele C. A. și alții contra României (cererea nr._/11) și cauzele conexate A. M. F., Judita V. T., E. T., M. M. și L. G. contra României (cererile nr._/11,_/11,_/11,_/11), în care a respins ca inadmisibile plângerile referitoare la încălcarea art. 1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenție, statuând că, deși art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenție garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat, cu precizarea că Statul Român dispune de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii sociale, cu excepția cazului în care mijloacele folosite se dovedesc în mod evident lipsite de temei rezonabil.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a conchis că, reducerea cuantumului pensiilor speciale nu a avut efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, achitate în timpul activității de serviciu, ci numai unei părți din pensie, care era susținută integral de la bugetul de stat și care prezenta un avantaj de care reclamanții beneficiaseră în considerarea naturii profesiei lor.
De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că, „reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe rațiuni obiective și anume, contextul economic și corelarea inegalităților existente între diferite sisteme de pensii (cauza A. și alții împotriva României).
Instanța reține că, în ambele decizii de inadmisibilitate, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că raportul de proprotionalitate este încălcat atunci când pentru realizarea scopului urmărit prin reducerea pensiilor se folosesc” mijloace care se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil” .
Pentru soluționarea prezentei cauze relevante, de asemenea, sunt si considerentele Decizie nr 29/12.12.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin care s-a respins recursul în interesul legii privind aplicarea dispozițiilor Legii nr. 119/2010, raportat la art. 20 al. 2 din Constituție, art. 1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 14 din Convenție, referitor la recalcularea pensiilor prevăzute în art. 1 din această lege.
Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că, prin adoptarea și aplicarea Legii nr. 119/2010, pensiile speciale au devenit pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000, iar cuantumul pensiilor a fost diminuat prin suprimarea achitării părții necontributive suportate de la bugetul de stat, Legea nr. 119/2010 reprezentând o „ingerință” din perspectiva respectării dreptului de proprietate al beneficiarilor pensiilor recalculate și revizuite, în raport cu art.1 din Protocolul nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut, în considerentele Deciziei nr. 29 din 12.12.2011 că, pentru ca „ingerința” să nu conducă la încălcarea art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenție, ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să respecte un rezonabil raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit.
S-a statuat de Înalta Curte de Casație și Justiție că ingerința este legală, întrucât este reglementată de Legea nr. 119/2010 și că urmărește un „scop legitim”, constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea bugetului de pensii, eliminarea inechităților existente în sistemul de pensii și existența crizei economice și financiare.
Referitor la existența unui raport rezonabil de proporționalitate, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că, revine instanței de judecată să stabilească în fiecare cauză cu care este investită, în funcție de circumstanțele concrete specifice cauzei, dacă reclamantul suportă sau nu o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care depășește un anumit „prag de dificultate”.
Dacă acest ”prag de dificultate” este depășit, instanța de judecată este îndreptățită să constate o încălcare a dreptului la pensie, ocrotit de art. 1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului.
Prin urmare pensia specială de care a beneficiat recurentul, putand fi calificata ca si „ bun” protejat prin art 1 al Protocolului nr 1 la Convenție potrivit căruia” orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale” se impune concluzia existenței si necesității respectării raportului rezonabil de proporționalitate.
În cazul concret al recurentului, instanța constată că raportul de proporționalitate nu este compromis, deoarece prin diminuarea pensiei de la 3036 lei la 1981 lei, aceasta nu suportă o sarcină excesivă, exorbitantă care depășește marja de apreciere a statului, cuantumul astfel revizuit depasind cu mult nivelul mediu al pensiei pe tara.
In speta, nu s-a facut dovada unor situatii care ar conduce la concluzia că, prin diminuarea pensiei, în cazul concret al recurentului, s-a depășit „ pragul de dificultate” menționat in Decizia nr 29/2011 a Î.C.C.J-, astfel incat se constata ca a fost respectat raportul rezonabil de proporționalitate și, pe cale de consecință, nu s-a încălcat dreptul recurentului la respectarea unui „ bun” apărat prin art.1 din Protocolul nr 1 la Convenție, iar prin revizuirea pensiei s-a respectat principiul unicității si egalității de tratament rezultat din aplicarea Legii nr 119/2010.
F. de toate aceste considerente, in temeiul disp art. 312 C. pr. Civ, Curtea va respinge, ca nefondat, recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatorul D. V.-A. – prin SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE ÎN REZERVĂ ȘI ÎN RETRAGERE, cu sediul ales la Cabinet de Avocat G. C. în București, .. 4, ., ., sector 3, împotriva sentinței civile nr. 1863/25 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații M. A. NAȚIONALE – DEPARTAMENTUL FINANCIAR CONTABIL cu sediul în București, ., sector 5 și C. DE PENSII S. A MINISTERULUI A. NAȚIONALE, cu sediul în București, .. 7-9, sector 6.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 4 decembrie 2013.
Președinte, Judecători,
V.-I. S. E. S. A.-C. B.
Grefier,
C. C.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3120/2006
Red. VIS
Tehnored. CC
2 ex/_18 dec. 2013.
d.f. nr._ Tribunalul Prahova
j.f. N. C.
| ← Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 734/2013. Curtea... | Recalculare pensie. Decizia nr. 3904/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
