Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 4194/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4194/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 10-12-2013 în dosarul nr. 2444/105/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 4194
Ședința publică din data de 10 decembrie 2013
Președinte - V.-A. P.
Judecători - C. - P. B.
- E. S. L.
Grefier - M. F.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de contestatorul P. G. prin SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE ÎN REZERVĂ ȘI ÎN RETRAGERE cu domiciliul ales la Cabinetul de Avocatură C. G. din București, .. 4, ..3, ., împotriva sentinței civile nr. 1185/19.04.2013 pronunțată de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu intimații M. A. NAȚIONALE-DEPARTAMENTUL FINANCIAR contabil cu sediul în București, ., sector 5 și C. S. DE PENSII a MINISTERULUI A. NȚIONALE, cu sediul în București, .. 7-9, sector 6.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că că dosarul este la primul termen de judecată, recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, precum și că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, conform dispozițiilor art. 242 alin.2 Cod pr. civilă.
Curtea, având în vedere că prin cererea de recurs s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, dând eficiență dispozițiilor imperative reglementate de art. 242 alin.2 Cod pr. civilă (forma în vigoare la data introducerii acțiunii, aplicabilă în speță față de dispozițiile art.24 și art. 25 alin. 1 Cod pr. civilă, forma actuală) constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, Curtea constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr._ la data de 27.03.2012 precizata si completata, contestatorul P. D.G. prin mandatar Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate in Rezerva si Retragere, în contradictoriu cu M. Apararii Nationale-Departamentul Financiar Contabil si C. sectorială de Pensii a Ministerului Apararii Nationale a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să se dispună, în principal:
1. anularea Hotararii Comisiei de solutionare a contestatiilor din cadrul Ministerului Apararii Nationale nr._/27.03.2013,
2.anularea Deciziilor de revizuire a pensiei nr._ din 27.12.2011 si din 11.12.2012,
3. menținerea deciziei de stabilire a cuantumului pensiei nr._ din 03.02.2003,
4.obligarea pârâtilor la plata diferenței dintre pensia de serviciu stabilită conform legii 164/2001, a legii 179/2004, a decretului 214/1977, plătită în luna decembrie 2010 și pensia revizuită conform legii 119/2010, HG 735/2010, OUG 1/2011, de la data plății și până la repunerea în plată a pensiei inițiale,
5.obligarea pârâtei la plata dobânzii legale și a indicelui de inflație aferentă sumelor reprezentând diferența dintre cele două decizii.
- obligarea pârâtilor la plata cheltuielilor de judecată.
În subsidiar, contestatorul a contestat cuantumul sumei stabilite în urma revizuirii, ca urmare a aplicării greșite a dispozițiilor legale în vigoare, conform precizărilor din contestația adresată Comisiei de contestații din cadrul M..
În motivarea cererii, contestatorul a arătat că a formulat, în termen legal, contestație împotriva deciziei de recalculare, însă organul competent nu a formulat nici un răspuns, ceea ce echivalează cu respingerea contestației.
Un prim motiv al contestației formulate constă, în esență, în faptul că deciziile emise sunt lipsite de temei juridic. Decizia de recalculare (ce a fost anulata in instanta), cât și cea de revizuire s-au emis în baza HG 735/2010, act normativ ce era suspendat la data emiterii acestora, în baza Sentințelor civile nr.338/28.09.2010 si nr.443/23.11.2010 pronunțate de Curtea de Apel Cluj.
Un al doilea motiv al contestației vizează încălcarea dreptului de proprietate al contestatorului, prin reducerea pensiei, drept garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO.
De asemenea, contestatorul a susținut că revizuirea pensiei s-a realizat cu încălcarea principiului neretroactivității legii, prevăzut de art. 15 alin. 2 din Constituție.
Un alt principiu al cărei încălcare a fost susținută de contestatorul este cel al drepturilor câștigate. Acest principiu nu are o consacrare legală, dar are o construcție jurisprudențială, inclusiv în cea a Curții de Justiție a Uniunii Europene.
Contestatorul a mai arătat că potrivit art. 1 alin. 4 din OUG nr. 1/2011, „În cazul pensiilor prevăzute la alin. (1), pentru care, până cel mai târziu la data de 31 octombrie 2011, nu pot fi identificate veniturile realizate lunar pentru anumite perioade, la stabilirea punctajului mediu anual se utilizează cuantumul soldei de grad și al soldei de funcție minime corespunzătoare gradului militar deținut, conform anexei nr. 1, dar nu mai puțin de salariul mediu brut/net pe economie, iar pentru perioada anterioară anului 1952 se utilizează salariul mediu brut pe economie.”
Cu privire la capătul subsidiar de cerere, contestatorul a susținut că decizia nu a luat în calcul grupa de muncă în care și-a desfășurat activitatea, primele ce i-au fost acordate și al treisprezecelea salariu.
În drept, contestatorul a invocat dispozițiile art. 112 C.proc.civ. și cele ale Legii nr. 263/2010.
În dovedirea acțiunii, contestatorul a depus la dosar, înscrisuri.
La data de 22.05.2012, intimata M. Apararii Nationale a depus întâmpinare, prin care a solicitat instanței respingerea cererii în principal ca prematură, și în subsidiar ca neîntemeiată.
Pe cale de întâmpinare, intimata a arătat că termenul prevăzut de Legea 119/2010 nu a fost suficient pentru identificarea documentelor necesare dovedirii în totalitate a veniturilor în cadrul procesului de recalculare a pensiilor pentru un număr mare de persoane, astfel că a fost adoptată OUG nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională. În urma revizuirii pensiei, contestatorul a primit, începând cu luna ianuarie 2011, o pensie în cuantumul celei din luna decembrie 2010.
Intimata a susținut că, în speță, C. de Pensii S. M. a revizuit pensia contestatorului pe baza principiului contributivității, prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului pensiei, cu obligația de a lua în considerare documentele care atestă veniturile lunare individuale realizate de acesta. În cazul contestatorului, revizuirea s-a realizat pe baza adeverințelor care atestă veniturile lunare realizate, transmise de către unitatea la care a lucrat. Perioadele și veniturile valorificate apar în anexa la decizia contestată din 12.12.2011. Intimata a precizat că în cazurile în care unitatea nu a transmis datele necesare, C. S. a procedat la revizuire pe baza salariului mediu pe economie, urmând ca, pe măsură ce adeverințele vor fi primite, acestea să fie valorificate.
Intimata a mai arătat că susținerea contestatorului, în sensul că a săvârșit un abuz, o încălcare a dreptului de proprietate, este neîntemeiată, instituția nefăcând altceva decât să aplice prevederile legale. În acest sens, intimata a invocat decizia pronunțată de CEDO într-o cauză similară, respectiv în Aizpurua Ortiz s.a. impotriva Spaniei, si Hasani impotriva Croatiei, dar și alte hotărâri din practica acestei instanțe. Prin practica sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a confirmat interpretările succesive ale Curții Constituționale, prin deciziile nr. 871, 873/2010 precum si Decizia in interesul legii nr.29/2011 a I.C.C.J.. De asemenea, intimata a arătat că prin revizuirea pensiei s-a adus atingere doar acelei părți din pensie, suportată exclusiv din bugetul de stat si nu a fost incalcat principiul proportionalitatii raportat la salariul de baza minim brut pe tara si pensia medie de asigurari sociale de stat.
La termenul din 12.04.2013, intimata a depus Hotararea Comisiei de solutionare a contestatiilor din cadrul Ministerului Apararii Nationale nr._/27.03.2013 prin care s-au respins contestatiile petentului ca naintemeiate.
În baza probelor administrate, prin sentința civilă nr. 1185/19.04.2013, Tribunalul Prahova a respins în totalitate contestația precizata si completata ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că: prin decizia nr._ din 03.02.2003, intimata a stabilit în favoarea contestatorului, o pensie militară de stat în cuantum de 2627 lei.
Ulterior, prin deciziile de revizuire a pensiei nr._ din 27.12.2011 si din 11.12.2012, s-a dispus revizuirea pensiei inițiale, stabilindu-se în favoarea contestatorului o pensie brută de 2536 lei, începând cu aceeași dată de 01.01.2011, această nouă decizie înlocuind ca efecte pe cea de recalculare a pensiei.
Deciziile de revizuire, ce fac obiectul prezentei contestații, au fost emise în baza dispozițiilor OUG nr. 1 /2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, menționată în cuprinsul său, dar și în temeiul Legii 119/2010.
Potrivit art. 1 alin. 1 din acest act normativ, „Pensiile prevăzute la art. 1 lit. a) și b) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, potrivit art. 5 alin. (4) din aceeași lege, se revizuiesc, din oficiu, cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2011, pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate lunar de beneficiari.”
Mai arată instanța de fond că stabilirea cuantumului pensiilor se face în conformitate cu metodologia de calcul prevăzută în anexa la ordonanță, pe baza „documentelor care atestă veniturile realizate și a salariului mediu brut pe economie sau exclusiv pe baza salariului mediu brut pe economie pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare și ale căror cuantumuri sunt mai mari decât cele aflate în plată în luna decembrie 2010 se mențin în plată în cuantumurile rezultate în urma recalculării până la data emiterii deciziei de revizuire” (art. 3 și 5).
Conform art. 4, „Pensiile recalculate pe baza documentelor care atestă veniturile lunare individuale realizate pentru întreaga perioadă care constituie stagiu de cotizare rămân în plată în cuantumurile rezultate în urma recalculării”.
Potrivit scopului declarat în preambulul actului normativ necesitatea revizuirii pensiilor este dată de disfuncționalitățile constatate în procesul de recalculare a pensiilor conform metodologiei adoptate prin HG 735/2010.
Atât Legea 119/2010, cât și OUG 1/2011 au făcut obiectul controlului de constituționalitate, Curtea Constituțională pronunțând deciziile nr. 871 din 25 iunie 2010, respectiv nr. 919 din 06.07.2011, prin care a constatat conformitatea prevederilor acestor acte normative cu cele ale Constituției.
Prin contestația formulată, contestatorul a criticat decizia de revizuire emisă, nu atât sub aspectul neconformității ei cu actele normative interne, respectiv Legea 119/2010 și OUG 1/2011, ci, mai ales, sub aspectul neconformității acesteia cu prevederile constituționale și cu cele din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În ce privește constituționalitatea actului administrativ contestat, tribunalul a avut în vedere că, în realitate, criticile vizează înseși prevederile celor două acte normative menționate, apreciate ca fiind constituționale de către instanța de control constituțional, inclusiv sub aspectul retroactivității acestora și al încălcării principiului nediscriminării, învederate de contestatoare. Tribunalul are în vedere că aceasta este obligatorie în cauză, iar instanța sesizată cu aplicarea celor două acte normative nu are competența de a proceda la un nou control de constituționalitate a acestor dispoziții legale.
Precizează instanța de fond că prin contestația formulată a fost criticat actul contestat și sub aspectul încălcării art. 1 din Protocolul 1 CEDO combinat cu art. 14 CEDO.
Cu privire la aplicarea dispozițiilor Legii 119/2010 prin raportare la art. 20 alin. 2 din Constituție, art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO și art. 14 CEDO, precum și la deciziile 871 și 873 din 25 iunie 1010 ale Curții Constituționale, Înalta Curte de Casație și Justiție, în complet special constituit pentru soluționarea unor recursuri în interesul legii, prin Decizia nr. 29 din 12.12.2011, a apreciat că instanțele naționale competente să soluționeze acest tip de cauze urmează să facă o analiză in concreto de compatibilitate a diminuării pensiei stabilite prin decizia contestată cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, căci controlul in abstracto efectuat de Curtea Constituțională nu îl exclude pe cel al instanțelor de judecată.
Referitor însă la compatibilitatea actelor normative cu prevederile art. 14 din Convenție coroborat cu art. 1 din Protocolul adițional la aceasta, instanța supremă a apreciat, prin aceeași decizie, că instanțele judecătorești nu au competența de a face reevaluări după ce Curtea Constituțională a stabilit constituționalitatea lor sub aspectul discriminării, neputându-se reține că standardul constituțional ar fi inferior standardului european.
Așadar, rămâne ca, în continuare, tribunalul să analizeze decizia contestată din punct de vedere a compatibilității sale cu prevederile art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la CEDO.
În acest sens, tribunalul a apreciat că pensia stabilită în favoarea contestatorului prin Decizia nr._ din 03.02.2003, reprezintă un „interes patrimonial” ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1, atât sub aspectul părții contributive, cât și sub aspectul părții necontributive, ce se suportă de la bugetul de stat.
Prin Legea 119/2010, sistemul de pensii a fost reformat, ceea ce a avut ca efect modificarea cuantumului pensiilor aflate în plată cu titlul de pensii de serviciu, până la limita corespunzătoare părții contributive.
Ținând seama de temeiul legal al acestei decizii, actele normative menționate, ingerința a fost apreciată ca legală. De asemenea, instanța de fond a apreciat că această ingerință este justificată de un scop legitim, de utilitate publică, respectiv de necesitatea eliminării inechităților din sistem, echilibrarea lui și de situația economică și financiară cu care se confruntă statul.
Mai susține instanța de fond că pentru conformitatea ingerinței cu exigențele art. 1 mai este necesară respectarea unui raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit. Tribunalul are în vedere că în cauză contestatorul a suferit o reducere a venitului net lunar de aproximativ 5 %, ceea ce nu poate fi considerată ca o sarcină excesivă suportată de acesta.
În acest sens a fost și jurisprudența recentă a Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv deciziile de inadmisibilitate pronunțate la data de 07.02.2012 în cauzele conexate A.-M. F., Judita V. T., E. T., M. M. și L. G. împotriva României, respectiv în cauza C. A. și alții contra României. În prima cauză, reclamanții au suferit reduceri ale veniturilor permanente cu mai mult de 50 % și, ca și în această cauză, reducerea privea doar partea necontributivă.
În cea de-a doua cauză, ce privea chiar compatibilitatea unor decizii de pensionare date în baza actelor normative aplicabile în speță, Curtea a apreciat că reducerile suferite de beneficiarii pensiilor de serviciu nu pot fi considerate nerezonabile sau disproporționate, iar reforma sistemului de pensii nu a avut caracter retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, ci numai asupra unei părți din pensie, suportată integral de la bugetul de stat, care reprezenta un avantaj de care reclamanții au beneficiat mulțumită profesiei lor.
În prezenta cauză,în opinia tribunalului, situația de fapt nu prezintă elemente deosebite față de cele două cauze aflate pe rolul instanței europene. În condițiile în care reducerea pensiei este mult inferioară celei din Cauza F. și alții, tribunalul apreciază că nu poate fi reținută o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție în prezenta cauză, respectiv că aplicarea dreptului intern prin decizia contestată ar fi dus la încălcarea acestuia articol al Convenției.
În ce privește criticile aduse modului de calcul, tribunalul a constatat că la dosar a fost depusă documentația ce a stat la baza emiterii deciziei, din care rezultă că modul de calcul se întemeiază pe adeverințele de salarizare depuse de angajatorii contestatorului. Contestatorul nu a solicitat o expertiză de specialitate, care să verifice modul efectiv de calcul, nu a precizat ce cuantum al pensiei îl apreciază ca fiind cel corect. De asemenea, susținerile acestuia în sensul că nu s-ar fi avut în vedere unele drepturi salariale au fost găsite lipsite de orice suport probator. În aceste condiții, tribunalul nu a reținut erori în modul de calcul al pensiei.
De asemenea, tribunalul nu a constatat nici încălcări ale actelor normative interne în baza cărora a fost emisă decizia atacată.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul P. G. prin Sindicatul Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pe considerentul că prin decizia contestată, emisă de intimat, s-a recalculat pensia aflată în plată și s-a stabilit cuantumul ei în baza Legii nr. 119/2010 (art.l lit. a), pensia fiind redusă drastic.
Apreciază recurentul că în mod eronat instanța de fond a considerat ca recalcularea pensiei s-a făcut în mod legal și că în speța nu a avut loc o încălcare a art. 1 alin. (1) din Primul Protocol adițional la Convenția Europeana a Drepturilor Omului, apreciind suplimentar ca ingerința statului în dreptul de pensie este justificata și deci legala.
Potrivit art.l alin.l pct. a din Legea nr. 119/2010, pensiile de serviciu ale personalului devin pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare. Conform art. 3 din Legea nr. 119/2010 „Pensiile prevăzute la art. 1, stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în plată, se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului flecarei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, cu modificările șl completările ulterioare; în situația pensiilor dintre cele prevăzute la alin. (1), care au fost stabilite în baza legilor speciale, pensia din sistemul public se determină considerându-se a fi îndeplinite condițiile de acordare prevăzute de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare."
Așadar, susține recurentul, instanța de fond a fost investita cu analizarea legalității decizie emise prin prisma legilor în vigoare, dar și a Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Instanțele judecătorești sunt obligate, în temeiul prevederilor art. 20 din Constituția României și a obligațiilor pe care România și le-a asumat în urma ratificării acestor pacte, convenții și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, să ignore legile interne și interpretările Curții Constituționale a României care contravin reglementarilor internaționale și interpretărilor date acestora de organele abilitate.
Ca atare, prin aplicarea cu prioritate, față de cele interne, a dispozițiilor internaționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte și a interpretărilor acestor dispoziții date de forurile internaționale competente, instanțele de judecată nu încalcă prevederile art.l alin.3 din Legea nr.47/1992, potrivit cărora deciziile și hotărârile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor și nici pe cele ale art.31 din aceeași lege, conform cărora decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie, cu atât mai mult cu cât deciziile invocate anterior sunt de respingere a obiecțiilor de neconstituționalitate, iar nu de admitere a acestora.
Curtea Europeană a constatat că statutul conferit Convenției în dreptul intern permite instanțelor naționale să înlăture - din oficiu sau la cererea părților - prevederile dreptului intern pe care le consideră incompatibile cu Convenția și protocoalele sale adiționale, deci constatarea anterioară a constituționalității Legii 119/2010 nu împiedică instanța națională să verifice dacă aplicarea legii în concret nu produce efecte contrare Convenției.
Instanța de fond a ignorat la pronunțarea hotărârii încălcarea dispozițiilor art.l al primului Protocol adițional ale Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, coroborate cu cele ale art. 14 din Convenție.
În opinia recurentului, instanța de fond avea obligația de a verifica respectarea acestor dispoziții prioritare ale dreptului internațional, fiind obligată să interpreteze aceste norme în concordanță cu reperele statuate de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, a cărei practică se află în continuă dezvoltare și evoluție a concepțiilor, cu exigențe permanent sporite în garantarea drepturilor ocrotite de Convenție.
Susține recurentul că, în speță, instanța de fond avea obligația de a cerceta măsura în care situația sa se înscrie în situația menționată la art. 1 din Convenție, respectiv de a verifica următoarele aspecte: dacă partea reclamantă deține un „bun" existent; dacă a apărut o ingerință a statului asupra dreptului la respectarea bunului; dacă ingerința îndeplinește condițiile legalității, a existenței unui scop legitim (sau de utilitate publică) în acord perfect cu interesul general; a proporționalității rezonabile a ingerinței (mijloacelor utilizate) cu scopul legitim urmărit;a prezervării unui echilibru echitabil între imperativul protecției dreptului fundamental de proprietate a individului și cerințele interesului general al societății; a nediscriminării.
În ceea ce privește pensia de serviciu (specială), recurentul arată că, din punctul de vedere al naturii juridice, nu trebuie să se confunde și nici sa nu se suprapună cu cea de pensie de drept comun.
Dreptul la pensia de serviciu s-a născut în baza unui regim profesional public de securitate socială instituit prin legea internă, distinct de dreptul la pensie din sistemul general.
Începând cu hotărârea pronunțată în Cauza Stec și alții v. Regatul Unit, Curtea a abandonat definitiv distincția dintre beneficiile contributive și necontributive, statuând că ambele sunt, deopotrivă și fără echivoc, considerate ca situându-se sub protecția art.l al Primului Protocol adițional la Convenție, ca bunuri proprietate individuală.
Art. 1 al Primului Protocol adițional nu pune restricții libertății statelor de a decide dacă să pună în practică orice formă de schemă de securitate socială sau în a alege tipul sau cuantumul beneficiilor ce vor fi generate de schema ce va fi aleasă, însă, de îndată ce statul contractant a pus în vigoare legislația care acordă plata dreptului de securitate socială (indiferent dacă este sau nu condiționată de o prealabilă plată de contribuții), această legislație trebuie considerată ca generând un interes pecuniar ocrotit de art.l al Protocolului nr.l și art. 14 din Convenție, pentru toate persoanele care satisfac cerințele legale de pensionare.
Curtea a observat că, în materie de pensii, odată ce o persoană a fost admisă într-o funcție publică, acea persoană a dobândit un drept, care constituie un „bun" în sensul art.l al Protocolului nr.l.
În opinia recurentului, este inacceptabil argumentul instanței de fond, potrivit căruia nu există o ingerință asupra proprietății în caz de reducere a pensiei sub pretextul că viitorul cuantum ce va fi plătit va fi calculat în concordanță cu noile norme legale incidente.
Curtea a statuat expres că, dacă statul reduce total sau parțial pensia ocupațională publică sau pensia de serviciu necontributivă (prin lege sau ca măsură disciplinară), este inevitabilă concluzia că acea reducere a operat ca o ingerință asupra dreptului la respectarea bunurilor, care trebuie analizată în lumina art. 1 al Protocolului nr.l .
În acest context, arată recurentul, prevederile abrogative ale art. 1-3 din Legea nr. 119/2010 au avut ca efect eliminarea totală și intempestivă a pensiei de serviciu, fapt ce reprezintă o incontestabilă ingerință asupra proprietății din partea statului, și asta chiar dacă acest „bun" (pensia de serviciu) a fost înlocuit cu alt bun, dreptul la pensia de drept comun.
Arată recurenta că, atât timp cât pensia de serviciu (..bunul") a fost total suprimată, fiind abrogată însăși această instituție juridică în integralitatea ei, această situație poate echivala cu o veritabilă privare de proprietate întrucât în speța este cazul unei eliminări integrale și ireversibile a dreptului, iar nu o suspendare sau amânare a plătii acestuia ori o reducere parțială de cuantum.
Testul de proporționalitate al ingerinței invocate de către instanța de fond, constă în verificarea acordării de către stat a unei despăgubiri adecvate, în caz de privare de proprietate, chiar dacă compensația nu trebuie să fie integrală în anumite circumstanțe, totuși ea trebuie să fie rezonabilă.
Consideră recurentul că acordarea în locul vechiului bun (pensia de serviciu), a unui alt bun (pensia de drept comun) cu o valoare substanțial și vădit diminuata, nu se încadrează în limitele rezonabilului.
Instanța de fond ar fi trebuit sa procedeze la analizarea condițiilor ingerinței statului asupra dreptului la respectarea bunurilor, condiții fixate de Convenție.
Susține recurentul că principiul legalității comportă trei aspecte: existența normei legale care reglementează ingerința; caracteristicile normei legale; aplicarea normei într-o manieră care să nu fie vădit eronată sau arbitrară.
În ceea ce privește ingerința, recurentul învederează că aceasta este prevăzută de lege și anume de art. 1-3 din Legea nr. 119/2000, ingerința producându-se în baza unei norme legale în materie.
Principiul legalității mai presupune ca norma aplicată din dreptul intern să fie suficient de accesibilă, precisă și predictibilă.
În acest sens, arată recurentul, este necesar ca reglementările legale interne să prevadă în mod clar și neechivoc, timp de mai mulți ani, că o anumită cauză, atrage pierderea totală sau parțială a pensiei de serviciu (ocupaționale), iar pensionarul să poată cu ușurință cunoaște aceste dispoziții ale legii, lipsite de orice ambiguitate, fiind prevenit asupra consecințelor intervenirii respectivelor cauze legale exacte de încetare a acordării pensiei.
Consideră recurentul că, în cazul de față, nicio dispoziție din legislația specială sau generală a pensiilor în vigoare la momentul recalculării nu prevede printre cazurile legale de încetare a plătii pensiilor de serviciu dificultățile financiare ale bugetului de pensii.
Mai mult, instanța de fond ar fi trebuit să observe că stabilitatea și coerența plății pensiilor este garantată expres de către stat, care și-a asumat necondiționat obligația finanțării deficitului bugetului de pensii (art. 16 din Legea nr.19/2000, reluat și de art. 26 din Legea nr.263/2010).
Se mai susține de către recurent că în mod greșit instanța de fond a reținut că din actele depuse la dosar nu au reieșit erori de calcul, deoarece, printr-o simplă verificare a buletinului de calcul și a Anexei nr. 1 din O.U.G. nr. 1, rezultă mai multe erori, lipsuri sau neconcordanțe.
Învederează recurentul că a avut mai multe grade militare, pentru care în Anexa 1 la OUG nr.1/2011 solda minimă este în cuantum mult mai mare decât venitul menționat de intimată în buletinul de calcul al deciziei contestate sau în adeverințele care cuprind sume identice cu cele din buletinul de calcul.
Astfel, în urma comparării acestor date, rezultă, cu certitudine, că suma veniturilor din buletinul de calcul și adeverința/situația veniturilor, este semnificativ mai mică decât cuantumul soldei minime pentru gradul pe care l-a deținut. De asemenea, adeverințele de venituri nu evidențiază, astfel cum ar fi legal, componența venitului, respectiv cât constituie suma brută, cât este solda minimă, cât din venitul respectiv reprezentă prime, sporuri sau alte drepturi bănești.
Concluzionează recurentul că este posibil ca venitul lunar menționat în adeverința de venituri să fie mai mare decât solda minimă menționată în anexa la OUG nr.1/2011, dar acel venit să fie compus din prime, sporuri și alte drepturi bănești, iar în realitate, cuantumul soldei care compune respectivul venit sa fie mai mic decât cel menționat în anexa nr. 1 la OUG 1/2011.
Recurentul mai susține că este necesară o proporționalitate rezonabilă între ingerință (mijloacele utilizate) și scopul legitim urmărit, Curtea acceptând că, în sens larg, poate reprezenta un scop legitim protecția sistemului economic al țării, în contextul necesității instituirii unui sistem de securitate socială viabil și a capacității reduse a bugetului național.
Procedând la o verificare concretă, două condiții preliminare, comune ambelor scopuri legitime invocate (criza economică, respectiv eliminarea privilegiilor unor pensionari), constau în păstrarea îndeplinirii condițiilor de pensionare specială de către partea reclamantă și lipsa caracterului discreționar al ingerinței. Partea reclamantă nu a încetat să îndeplinească condițiile legale ale pensiei speciale acordate, deci, nu poate fi invocată existența proporționalității în sensul reținut în Cauza Rasmussen v. Polonia.
Sub aspectul asigurării sustenabilității bugetului de asigurări sociale în condițiile de criză economică, condiția proporționalității impune: motivarea suficientă a mijloacelor utilizate; acționarea de către stat într-un timp adecvat, într-o manieră corespunzătoare și cu o maximă consecință.
Privarea de proprietate, servind interesului public, trebuie să urmărească scopul legitim prin mijloace proporționale în mod rezonabil cu scopul urmărit.
Principiul „bunei guvernări" impune ca atunci, când o problemă de interes public apare, autoritățile publice să acționeze într-un timp adecvat, într-o manieră corespunzătoare și cu o maximă consecvență.
Arată recurentul că obligația statului de a motiva ingerința (actul normativ - Legea nr. 119/2010) rezultă expres și din dispozițiile art. 6 și art.7 din Legea nr.24/2000, trebuind să existe o expunere de motive a legii însoțită de un studiu de impact, cu soluții care „trebuie să fie temeinic fundamentate", în baza evaluării preliminare a impactului noilor reglementări.
Însă, așa cum remarcă expres și Curtea Constituțională în cuprinsul Deciziei nr.873/2010, se poate cu ușurință observa că la secțiunea a 4-a din expunerea de motive, intitulată „Impactul financiar asupra bugetului național general consolidat, atât pe termen scurt, pentru anul curent, cât și pe termen lung (5 ani), nu se face nicio precizare cu privire la modificarea aspectelor bugetare, deci nu a fost temeinic fundamentată această măsură.
Cu privire la obligația statului de a acționa într-un timp adecvat, este de reținut că pentru a exista un raport de proporționalitate fată de caracterul pur temporar și excepțional al crizei economice, trebuie ca și mijloacele utilizate să fie tot temporare.
Potrivit Deciziei nr.46/2002 a Curții Constituționale, în cazul în care condițiile economice, financiare sau sociale o impun, legiuitorul poate suspenda temporar aplicarea unor dispoziții legale, printr-un act normativ de același nivel.
Așadar, susține recurenta, statul avea posibilitatea de a diminua temporar, pe perioada existentei dificultăților economico – financiare, pensiile speciale, cu posibilitatea reluării imediate în plată a acestora în momentul în care condițiile care au determinat luarea măsurii ar fi dispărut, însă mijlocul folosit (al eliminării definitive a dreptului la pensia de serviciu) nu se află într-un raport de proporționalitate rezonabil cu caracterul temporar al crizei economice și a perioadei rezonabile în care statul trebuie să găsească soluțiile adecvate.
Și pentru al doilea scop legitim invocat, al eliminării privilegiilor, mijloacele utilizate nu sunt într-un raport de proporționalitate cu acest scop urmărit.
Așa cum s-a reținut și prin Decizia nr.20/2000 a Curții Constituționale și din natura juridică a dreptului la pensie de serviciu, acest drept, fondat pe un regim profesional public special de securitate socială, nu reprezintă un privilegiu și are o justificare obiectivă și rațională, fiind o compensație pentru inconvenientele majore ce rezultă din rigoarea și riscurile deosebite ale statutelor profesionale speciale.
Aceste categorii profesionale speciale au acumulat un stagiu complex, deci nu se află într-o situație similară cu celelalte categorii nesupuse unui astfel de regim ocupațional.
Or, principiul „echilibrului echitabil", între cerințele interesului general al societății și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale persoanelor, implică necesitatea unui raport rezonabil între mijloacele folosite și scopul urmărit a fi realizat, în contextul regulii statuate de prima frază a primului alineat al art. 1 din primul Protocol adițional, stabilirea faptului dacă a existat un asemenea echilibru, necesită o examinare completă a diferitelor aspecte incidente în speță, cum ar fi conduita autorităților sau a părții reclamante.
Astfel, susține recurentul, dacă autoritățile pot acționa oricând în sensul ingerinței asupra proprietății, atunci drepturile proprietarului sunt întotdeauna restricționate, prin crearea unei continue incertitudini și insecurități, fiind încălcat art.l al Protocolului nr.l.
Recurentul arată că nu i se poate reproșa conduita, deoarece, pe de o parte, s-a achitat de stagiul complex prevăzut de regimul profesional public special de securitate socială, care era obligatoriu, iar pe de altă parte, nu a putut contribui la o schemă privată de pensii, deoarece autoritățile au adoptat tardiv Legea nr.411/2004, astfel că nu a mai putut, în mod obiectiv, să realizeze stagiul cerut de această lege înainte de data pensionării.
Învederează recurentul că se află într-o situație de vulnerabilitate financiară socială sub aspectul mijloacelor de subzistență, deoarece statutul profesional i-a impus interdicții profesionale, concomitent cu suportarea riscurilor profesionale și a altor obligații statutare deosebite.
Or, în urma supunerii membrului de sindicat la toate aceste privațiuni economice și sociale, este excesivă și disproporționată lăsarea acestuia fără compensația materială adecvată și proporțională privațiunilor suportate, fiind pus intempestiv într-o situație neprevăzută, de mare dificultate și marginalizare socială, prin reducerea unicei surse de venit.
Se concluzionează că în mod eronat instanța de fond a respins contestația formulată, ignorând probatoriul administrat în cauză, practica europeană în materie, omițând să constate că în speță a operat o ingerință disproporționată din partea statului prin eliminarea pensiilor speciale și revizuirea pensiei membrului de sindicat, cu consecința diminuării substanțiale a acesteia.
În raport de motivele invocate, recurentul a solicitat admiterea recursului, și, reținând cauza spre rejudecare, să se modifice în tot sentința, în sensul admiterii contestației și anulării deciziei de revizuire.
Intimatul, deși legal citat cu această mențiunea nu a formulat întâmpinare cu privire la recursul declarat.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, raportat la actele și lucrările dosarului, precum și textele legale incidente Curtea reține următoarele:
Potrivit art. 1 alin.1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, orice persoană fizică sau juridică are
dreptul la respectarea bunurilor sale și nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional, iar conform alin.2 al aceluiași articol, dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare reglementării folosirii bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor.
Așadar, în vederea cercetării nesocotirii prevederilor art.1 al primului Protocol adițional la Convenție se impune ca fiecare cauză concretă dedusă judecății să fie analizată amănunțit, sub toate aspectele sale particulare de fapt, pentru a se putea determina, în concret: 1. dacă partea reclamantă deține un „bun” existent; 2. dacă a apărut o ingerință a statului asupra dreptului la respectarea bunului; 3.dacă ingerința îndeplinește condițiile legalității, dacă există un scop legitim (sau de utilitate publică) în acord perfect cu interesul general și o proporționalitate rezonabilă între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat.
În conformitate cu art.1 lit.a din Legea nr. 119/2010, pensiile militare de stat devin pensii în sensul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, iar art.3 alin.1 din același act normativ statuează că pensiile prevăzute la art. 1, stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în plată, se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr.19/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Totodată, potrivit alin.2 al art.3 din Legea nr.119/2010, în situația pensiilor dintre cele prevăzute la alin.1, care au fost stabilite în baza legilor speciale, pensia din sistemul public se determină considerându-se a fi îndeplinite condițiile de acordare prevăzute de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Decizia de recalculare a pensiei a fost emisă în aplicarea dispozițiilor Legii nr.119/2010, pe baza metodologiei stabilită prin HG nr.735/2010, însă această hotărâre a fost abrogată prin art.10 din OUG nr. 1/2011, începând cu data intrării în vigoare a acestei ordonanțe, respectiv 31.01.2011.
OUG nr.1/2011, privește stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, arătându-se în expunerea de motive a acestei ordonanțe de urgență că întrucât în
termenul prevăzut de Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu au fost identificate documentele necesare dovedirii în totalitate a veniturilor în cadrul procesului de recalculare pentru aproximativ 140.000 de persoane, lucru care a avut un impact negativ asupra valorificării dreptului la pensie al beneficiarilor acestei legi, în sensul că, pentru cei care nu au prezentat acte care să dovedească veniturile obținute, în funcție de care s-a recalculat pensia de serviciu, s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, este imperios necesară instituirea unei etape de revizuire a cuantumului pensiilor cu respectarea principiului contributivității, scopul fiind acela de a nu sancționa persoanele care, fără a avea vreo culpă, nu au reușit în intervalul inițial pus la dispoziție de legiuitor prin Legea nr. 119/2010 să identifice documentele doveditoare ale veniturilor realizate pe parcursul întregii cariere.
La adoptarea OUG nr.1/2011 s-au avut în vedere, astfel cum rezultă tot din expunerea de motive, exigențele subliniate de puterea judecătorească în cadrul controlului jurisdicțional exercitat cu ocazia aplicării Legii nr. 119/2010, în vederea instituirii unor măsuri legislative pe baza cărora instituțiile implicate să identifice și să transmită caselor de pensii sectoriale toate elementele necesare pentru stabilirea drepturilor de pensie într-un mod obiectiv și justificat.
În conformitate cu disp.art.1 alin.1 din OUG nr.1/2011, pensiile prevăzute la art.1 lit. a și b din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, potrivit art. 5 alin. 4 din aceeași lege, se revizuiesc, din oficiu, cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2011, pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate lunar de beneficiari.
Referitor la susținerile reclamantului vizând încălcarea dreptului său de proprietate se constată că prin decizia de inadmisibilitate pronunțată la data de 7 februarie 2012 în cauzele conexate A. M. F., Judita V. T., E. T., M. M. și L. G. împotriva României (nr._/11,_/11,_/11,_/11,_/11), CEDO a constatat neîncălcarea de către Statul român a dispozițiilor articolului 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, sub aspectul transformării pensiilor speciale în pensii în sistemul public, în temeiul Legii nr. 119/2010.
Curtea a reiterat că, deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr._/98; decizia Jankovic c. Croației, nr._/98; decizia Kuna c. Germaniei, nr._/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr._/00, și Maggio și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr._/09,_/08,_/08,_/08 și_/08, par. 55).
S-a reamintit, în acest sens, că statele părți la Convenție dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale și dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident
lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior ; Kuna, citată anterior, și M. și S. c. României, decizia din 6 decembrie 2011, nr._ /11 și_/11).
Reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea Legii nr. 119/2010, și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii, iar pensia datorată, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite în cursul anilor de serviciu, nu a fost în niciun fel afectată de reformă, fiind pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj.
În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de Legea nr. 19/2000, pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie.
Ca și Curtea Constituțională, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. Jurisprudența CEDO, prin hotărârile din 08.12.2009 și 31.05.2011, pronunțate în cauzele Munon Diaz împotriva Spaniei și Maggio și alții împotriva Italiei, a stabilit că drepturile ce decurg din sistemul de asigurări sociale sunt drepturi patrimoniale protejate de art.1 din Protocolul adițional la Convenție, dar acest lucru „nu înseamnă că implică un drept la dobândirea proprietății sau la o pensie într-un anumit cuantum”. S-a mai arătat că statele au o marjă largă de apreciere atunci când reglementează sistemul de pensii și chiar „scăderea cuantumului pensiei cu aproape 50% nu este de natură să știrbească esența dreptului la pensie, reclamantul fiind deci obligat să suporte o scădere rezonabilă și proporțională”.
Totodată se impune a se face mențiunea că prin deciziile nr. 872 și 874 din 25.06.2010 s-a statuat de Curtea Constituțională, că ajustarea dictată pe principiul contributivității nu doar elimină un beneficiu suplimentar acordat unor angajați, dar îi integrează pe cvasi-majoritatea acestora într-un sistem unic de pensii publice, dreptul la pensie nefiind afectat decât atunci când este redusă pensia contributivă, ceea ce nu este cazul de față.
Pensiile de serviciu sunt compuse din două elemente, respectiv pensia contributivă și un supliment din partea statului, în cazul pensiilor militare întregul cuantum al pensiilor speciale plătindu-se de la bugetul de stat.
Având în vedere condiționarea posibilităților statului de a acorda pensiile speciale de elemente variabile cum ar fi resursele financiare de care dispune, faptul că acestor prestații ale statului nu li se opune contribuția asiguratului la fondul din care se acoperă aceste drepturi, dobândirea dreptului la pensie specială nu poate fi considerat o obligație a statului de a acorda acest drept, singurul drept câștigat reprezentând doar prestațiile deja realizate până la . noii reglementări.
Pe de altă parte în cazul C. A. și alții împotriva României, prin decizia din 15 mai 2012 Curtea a făcut trimitere la jurisprudența sa anterioară în care a sintetizat că deși dispozițiile art. 1 din Primul Protocol adițional la CEDOLF garantează plata prestațiilor sociale pentru cei care au achitat contribuții unei case de asigurări, acest aspect nu poate fi interpretat ca dând dreptul la acordarea unei pensii într-un anumit cuantum, precizându-se că statele părți la Convenție dispun de o
marjă de apreciere destul de largă atunci când reglementează politicile sociale, acestea putând alege mijloacele cele mai potrivite pentru a stabili un echilibru între cheltuielile și veniturile statului, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazurilor în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil.
CEDO a mai statuat că această reformă nu a avut un efect retroactiv, că perioada serviciului militar a fost asimilată perioadelor de contribuție în sensul legii și în consecință reclamanții nu au pierdut pensia care le era datorată în temeiul contribuțiilor la buget vărsate în timpul serviciului militar, ci doar o parte din pensie, care este susținută integral de la bugetul de stat.
În același spirit, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 29 din 12 decembrie 2011, a respins recursurile în interesul legii privind aplicarea dispozițiilor Legii nr. 119/2010, raportat la art. 20 alin. 2 din Constituție, art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului și art. 14 din Convenție, referitoare la recalcularea pensiilor prevăzute de art. 1 din lege, considerând că în mod unanim instanțele au reținut că ingerința este legală, întrucât este reglementată de Legea nr. 119/2010, și urmărește un "scop legitim", de utilitate publică, în deplină concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale.
Înalta Curte a constatat, însă, că analiza cerinței privind existența "raportului rezonabil de proporționalitate" a fost sursa practicii neunitare ce a condus la inițierea prezentului recurs în interesul legii, întrucât instanțele nu au aplicat testul justului echilibru în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze. Pe de altă parte, nici "ingerința" nu a fost analizată în toate cazurile din perspectiva "dreptului la respectarea bunurilor" (regula generală și, totodată, prima normă din art. 1 din Protocolul nr. 1), ci precum o încălcare de tipul "privării de proprietate" (cea de-a doua normă din același text).
În analiza raportului de proporționalitate instanțele trebuie să urmărească raționamentul Curții Europene a Drepturilor Omului în plângerile vizând încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție și nu să se recurgă la specia proximă (încălcări ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional, de tipul privării de proprietate) ori la alte cauze prin care au fost reclamate alte încălcări (chiar perspectiva analizării discriminării în legătură cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional având alți parametri de evaluare).
Ca atare, reiese din decizia sus amintită că stabilirea raportului de proporționalitate nu este decât o chestiune de apreciere în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare, iar pe calea recursului în interesul legii nu este posibil a se statua o concluzie general valabilă de natură a asigura unificarea practicii judiciare, având aptitudinea de a fi aplicată în fiecare cauză aflată pe rolul instanțelor, de vreme ce stabilirea raportului de proporționalitate este rezultatul aprecierii materialului probator și a circumstanțelor proprii fiecărei pricini sau a situației de fapt reținute, fiind așadar exclusiv o chestiune de aplicare a legii.
Cu privire la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească ingerința statului pentru a nu conduce la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO, deși recurentul le analizează separat pe fiecare în parte, respectiv existența bunului, ingerința să fie
legală, să urmărească un scop legitim, să respecte raportul de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit de realizat, Curtea va reține că și condiția legalității ingerinței statului este îndeplinită fiind prevăzută de un act normativ, respectiv O.U.G. nr. 1/2011, O.U.G. nr. 59/2011.
Scopul legitim, așa cum a fost definit de hotărârea CEDO sus-menționată este de a echilibra bugetul de stat și a corecta diferențele existente în sistemele de pensii, iar reducerea pensiei recurentului nu poate fi considerată nerezonabilă sau disproporționată pentru că nu a fost atins acel prag de dificultate pentru a se putea constata o încălcare a drepturilor ocrotite de art. 1 din Protocolul nr. 1.
Raportul de proporționalitate este definit de faptul că reforma sistemului de pensii a fost fundamentată pe motive obiective, respectiv deficiențele economice și corectarea inegalităților între diferite sisteme de pensii, iar statul are dreptul de a-și stabili politica în domeniul social și de a corecta diferențele între sistemele de pensii, situație în care nu se poate spune că s-a încălcat principiul drepturilor câștigate.
Ingerința nu este arbitrară, a fost motivată și nu se poate reține, în contextul dat, că norma din dreptul intern nu ar fi suficient de accesibilă, precisă ori predictibilă sau că ar avea caracter discreționar.
Având în vedere indemnizația socială pentru pensionari, prevăzută de art.7 din Legea 118/2010, sau pensia media lunară, se reține că pensia stabilită pentru contestator ca urmare a revizuirii, la suma de 2536 lei, se situează cu mult peste nivelul pensiei medii la nivelul țării, iar în atare context nu se poate vorbi de o încălcare a dreptului la respectarea „bunurilor”, a privării dreptului de proprietate, în sensul primei norme din art. 1 la Protocolul nr.1 și nici de o ingerință în drepturile sale sub aspectul criteriilor invocate de Înalta Curte de Casație și Justiție, în decizia nr. 29 din 12 decembrie 2011.
Contestatorul nu a făcut dovada că raportul de proporționalitate este compromis, respectiv că suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excede marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială, sau că este lipsit total de respectivul beneficiu social ori i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență, motiv pentru care acțiunea formulată de acesta privind anularea deciziei de revizuire apare ca fiind neîntemeiată.
Referitor la erorile de calcul a pensiei, se constată că prin motivele de recurs se invocă aspecte noi, cum ar fi împrejurarea că reclamantul a avut mai multe grade militare, pentru care în Anexa 1 la OUG nr.1/2011, solda minimă este în cuantum mult mai mare decât venitul menționat de intimată în buletinul de calcul al deciziei contestate sau în adeverințele care cuprind sume identice cu cele din buletinul de calcul.
S-a pretins că în urma comparării acestor date ar rezulta că de fapt, cuantumul veniturilor din buletinul de calcul și adeverința/situația veniturilor este semnificativ mai mic decât cuantumul soldei minime pentru gradul deținut de reclamantă, fără a se indica de altfel, în concret, care este perioada în care se pretinde existența unei asemenea situații.
Cu privire la adeverințele de venituri, orice nemulțumire legată de modalitatea de întocmire acestora sau a datelor înscrise în ele trebuie adresată în primul rând unității angajatoare în care și-a desfășurat activitatea contestatorul, pentru efectuarea îndreptărilor necesare.
La dosarul de fond a fost depusă documentația ce a stat la baza emiterii deciziei atacate, din care rezultă că, în procesul de revizuire a pensiei, C. de Pensii S. a MApN a utilizat datele înscrise în actele doveditoare privind veniturile realizate aflate în dosarul de pensionare, revizuirea pensiei efectuându-se în raport cu stagiul total de cotizare valorificat în ultima decizie de pensie până la data încheierii procesului de recalculare, astfel cum se prevede la art.3 alin.1 din Anexa 3 la OUG nr.1/2011.
Pe de altă parte se impune a se face precizarea că în ceea ce privește verificarea modului de stabilire a drepturilor din pensie, aceasta nu se poate face doar în baza înscrisurilor depuse la dosar, expertiza de specialitate fiind singurul mijloc de probă concludent prin care se poate verifica, atât punctajul mediu anual, cât și drepturile de pensie stabilite prin deciziile contestate, iar o atare probă nu a fost administrată în cauză, ci doar proba cu înscrisuri.
Având în vedere probatoriile cu înscrisuri administrate în cauză și considerentele mai sus arătate, Curtea apreciază că nu pot fi reținute erori în modul de calcul al pensiei.
Pe cale de consecință, în raport de toate argumentele expuse anterior, se constată că în cauză nu s-a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor legale de către tribunal cu ocazia soluționării pricinii, pentru a atrage incidența prevederilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, motiv pentru care criticile formulate de recurent prin calea de atac promovată apar ca nefondate.
Prin urmare, nefiind incidente în cauză niciunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C.pr.civilă pentru a se dispune modificarea sau casarea hotărârii atacate, Curtea de Apel, în baza art. 312 alin. 1 C.pr.civilă, va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză, menținând ca legală sentința atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE ELGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatorul P. G. prin SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE ÎN REZERVĂ ȘI ÎN RETRAGERE cu domiciliul ales la Cabinetul de avocatură C. G. din București, .. 4, ..3, ., împotriva sentinței civile nr. 1185/19.04.2013 pronunțată de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu intimații M. A. NAȚIONALE-DEPARTAMENTUL FINANCIAR CONTABIL cu sediul în București, ., sector 5 și C. S. DE PENSII a MINISTERULUI A. NȚIONALE, cu sediul în București, .. 7-9, sector 6.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.12.2013.
Președinte, Judecători,
V.-A. P. C.- P. B. E.-S. L.
Grefier
M. F.
Red.SEL/Tehnored.MF
2ex./8.01.2013
d.f. Trib_ Tribunalul Prahova
j.f. M. B.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006
| ← Asigurări sociale. Decizia nr. 183/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI | Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 734/2013. Curtea... → |
|---|
