Obligaţie de a face. Decizia nr. 1259/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1259/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 24-04-2013 în dosarul nr. 3809/114/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA NR. 1259
Ședința publică din data de 24 aprilie 2013
Președinte - A.-C. B.
Judecător - E. S.
Judecător - C.-M. M.
Grefier - C. C.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de contestatorul C. I., domiciliat în municipiul B., . 4, ., județul B., împotriva sentinței civile nr. 108/21 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul B., în contradictoriu cu intimata C. JUDEȚEANĂ DE PENSII B., cu sediul în municipiul B., ., județul B..
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-contestator C. I., reprezentat de avocat P. S. din Baroul B., în substituire pentru avocat M. G., potrivit împuternicirii avocațiale nr._/2012 și delegației de substituire f.n./23.04.2013, lipsind intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat P. S., pentru recurentul-contestator, depune la dosar împuternicire avocațială, delegație de reprezentare și declară că nu are cereri de formulat.
Curtea ia act că nu s-au formulat cereri, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat P. S., având cuvântul pentru recurentul-contestator C. I., pe linia motivelor de recurs dezvoltate pe larg prin cererea depusă în scris la dosar, solicită admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru a se pronunța pe fondul contestației, fără cheltuieli de judecată.
Învederează că, în opinia sa, tribunalul a interpretat superficial actele și lucrările dosarului și dispozițiile legale incidente, pronunțând o soluție nelegală și netemeinică prin admiterea excepției de inadmisibilitate a contestației.
Învederează că cererea de revizuire a fost formulată de către contestator în conformitate cu art. 107 alin. 1 din Legea nr. 263/2010, iar anexat cererii adresate intimatei au fost anexate adeverințe din cuprinsul cărora rezultă elementele de noutate referitoare la veniturile salariale brute, care nu au fost luate însă în considerare la stabilirea stagiului de cotizare, astfel că cererea sa a fost respinsă de intimată prin emiterea unei noi decizii. Ori, în opinia sa, intimata trebuia să emisă un răspuns negativ, deoarece nu există o dispoziție legală care să impună emiterea unei noi decizii, intimata adoptând o atitudine formalistă, cu atât mai mult cu cât, în situația altor persoane nu s-a procedat în mod similar și nu a fost emisă o nouă decizie. D. urmare, față de aceste argumente, apreciază că nu era necesară îndeplinirea procedurii prealabile, deoarece nu s-a contestat cuantumul pensiei.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr._, contestatorul C. I. a chemat-o în judecată pe intimata C. Județeană de Pensii B., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:
- obligarea pârâtei la revizuirea/recalcularea drepturilor de pensie stabilite prin decizia nr._/29.12.2009 prin valorificarea câștigurilor salariate brute din perioadele 01.01._98 și 01.02._01, conform adeverinței nr. 4-L2.11.2/655/26.04.2012, raportat la stagiul complet de cotizare realizat în condiții speciale de muncă;
- obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii de pensionare în care să fie înscrise sumele rezultate din valorificarea acestor venituri;
- obligarea pârâtei la plata sumelor reprezentând drepturi de pensie restante începând cu data de 26.04.2012 - data la care a formulat și depus cererea cu nr._ la care a anexat adeverința sus-menționată, până la emiterea noii decizii;
- obligarea pârâtei la plata sumelor ce i se cuvin reprezentând drepturi de pensie restante, actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la plata efectivă;
- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare cererii, contestatorul a arătat că a fost pensionat la data de 29.12.2009, prin decizia nr._/2009, stabilindu-i-se o pensie în valoare de 1.593 lei pentru un stagiu total de cotizare realizat de 47 ani, 15 zile, la vârsta de 52 de ani și 7 luni, cu un punctaj de 2,_.
A arătat contestatorul că la data de 19.03.2012 s-a adresat intimatei cu cerere prin care a solicitat eliberarea în copie a adeverințelor privind stagiul de cotizare existente la dosarul de pensie și a buletinului de calcul al pensiei cu punctajul anual și totalizarea acestuia, spre verificare și informare.
În urma verificărilor, a constatat că la calcularea pensiei sale nu au fost luate în calcul, pentru perioada 01.01._01, câștigurile sale salariale brute lunare pentru care, conform legislației din acea perioada, contribuțiile CAS se plăteau numai de către angajator cu privire la contribuția pentru asigurările sociale de stat. Decretul nr. 389/1972 prevedea la art. 1 că „Unitățile socialiste de stat, organizațiile cooperatiste, alte organizații obștești, orice alte persoane juridice, precum și persoanele fizice, care folosesc personal salariat, sunt datoare să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat, o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat. Legea nr. 49/25 mai 1992 pentru modificarea și completarea unor reglementări din legislația de asigurări sociale, prevedea că art. 2 din Decretul nr. 389/1972 cu privire la contribuția pentru asigurările sociale de stat se modifică și se completează astfel: pentru persoanele juridice si fizice care folosesc personal salariat, contribuția asigurărilor sociale de stat se stabilește diferențiat, astfel: 35% asupra câștigului brut realizat de salariații încadrați în grupa I de muncă.
Întrucât Legea nr. 19/2000, în baza căreia i-a fost deschis dreptul de pensie, are la bază printre alte principii și principiul contributivității (art. 2 lit. e) apreciază că la calcularea pensiei pentru perioadele 01.01._98 și 01.02._01, trebuie să fie avute în vedere câștigurile sale salariate brute lunare.
Deoarece fostul angajator, care a depus dosarul de pensie, nu a anexat o adeverință cu veniturile brute invocate, a formulat o cerere către acesta pentru eliberarea unei adeverințe în acest sens, iar la data de 26.04.2012 s-a adresat pârâtei cu cerere în vederea revizuirii/recalculării pensiei, atașând adeverința menționată.
Întrucât pârâta nu a dat nici un răspuns cererii sale, consideră justă, legală și echitabilă solicitarea sa de a-i fi incluse în baza de calcul a pensiei aceste venituri.
În drept, cererea de chemare în judecată s-a întemeiat pe dispozițiile art. 2 din Legea nr. 19/2000, art. 2, art. 107 alin. 1 și 2 din Legea 263/2010.
În probațiune, au fost atașate, în fotocopie, înscrisuri: cererea nr._/26.04.2012 adresată de contestator Casei Județene de Pensii B., adeverința nr. 4-L2.11.2/655/26.04.2012 emisă de SNTFM „CFR MARFĂ” SA, cererea adresată de petent la 19.03.2012 către C. Județeană de Pensii B. în vederea eliberării de înscrisuri din dosarul de pensionare, decizia nr._/29.12.2009 privind acordarea pensiei pentru munca depusă și limită de vârstă.
La data de 17.09.2012, contestatorul a depus precizări și completări cererii introductive, învederând că a formulat cererea de recalculare a pensiei, înregistrată la intimată sub nr._/26.04.2012, atașând adeverințele de venituri emise de fostul angajator, din care nu rezultă că acesta ar fi plătit contribuții numai pentru salariul de bază și sporurile înscrise în carnetul de muncă, aspect ce rezultă din compararea conținutului respectivei adeverințe cu cel al carnetului de muncă.
Învederează că intimata a răspuns cererii sale printr-o nouă decizie de pensie nr._/08.06.2012, în care cuantumul pensiei este același cu cel din decizia anterioară și, dată fiind situația de fapt, a apreciat că nu trebuie să purceadă la o nouă procedură prealabilă prin contestarea acestei ultime decizii la comisia de contestații. De altfel, în eventualitatea în care s-ar fi adresat comisiei ar fi invocat aceleași motive ca și în cererea de recalculare.
Arată că prin demersul său nu a contestat legalitatea deciziei de pensionare, ci a solicitat obținerea unui nou mod calcul al pensiei pe baza elementelor de noutate - adeverințele aduse.
În consecință, a solicitat (prin precizarea petitului 1) obligarea intimatei la revizuirea/recalcularea drepturilor de pensie stabilite prin decizia nr._/08.06.2012 prin valorificarea câștigurilor salariate brute din perioada 01.01._01, conform adeverinței nr. 4-L2.11.2/655/26.04.2012, raportat la stagiul complet de cotizare realizat în condiții speciale de muncă.
Au fost atașate, în fotocopie, decizia nr._/08.06.2012 emisă de CJP B., carnetul de muncă, actul de identitate al contestatorului, buletinul de calcul ce a stat la baza emiterii deciziei de pensionare.
Intimata C. Județeană de Pensii B. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția de inadmisibilitate a acțiunii, întrucât contestatorul a solicitat recalcularea cuantumului pensiei, în sensul valorificării adeverinței nr.4L2.11.2/655/26.04.2012 însă procedura de examinare a deciziilor supuse contestării este reglementată prin art. 149 alin.1 și 2 cu referire la art. 150 și 151 din Legea nr. 263/2010. Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Contestatorul a formulat și depus răspuns la întâmpinare (f.65-68).
Excepția inadmisibilității cererii, invocată de intimată prin întâmpinare, a fost pusă în discuție la termenul de judecată din 21.01.2013.
După administrarea probatoriilor, prin sentința civilă nr. 108/21 ianuarie 2013, Tribunalul B. a admis excepția inadmisibilității cererii și a respins, ca inadmisibilă, acțiunea precizată.
Examinând prioritar, în conformitate cu prevederile art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată, tribunalul a constatat următoarele:
În fapt, petentul C. I. a fost pensionat începând cu data de 01.12.2009 în baza deciziei nr._/29.12.2009 privind acordarea pensiei pentru munca depusă și limită de vârstă, emisă de C. Județeană de Pensii B. (f.11). Conform acesteia i-au fost stabilite beneficiarului drepturi de pensie de asigurări sociale în sumă de 1593 lei, cu reducerea vârstei de pensionare (52 ani și 7 luni, față de vârsta standard de pensionare - 63 ani și 7 luni), datorită luării în considerare a perioadei lucrate în condiții speciale de muncă - gr. I și II de muncă - 12 ani; au fost indicate nr. puncte realizate, punctajul mediu anual (2,_), valoarea punctului de pensie (732.80).
La data de 26.04.2012 a fost eliberată petentului C. I., de către fostul angajator SNTFM „CFR MARFĂ” SA, adeverința nr. 4L2.11.2/655 în care sunt redate veniturile lunare brute ale fostului salariat din perioada 01.01._01 (f.9).
În baza acestei adeverințe beneficiarul a solicitat Casei Județene de Pensii B. recalcularea pensiei de asigurări sociale, prin cererea înregistrată la această unitate sub nr._/26.04.2012 (f.7).
În urma depunerii cererii de recalculare nr._/2012 și adeverinței de venituri nr. 4L2.11.2/655/26.04.2012, intimata C. Județeană de Pensii B. a emis decizia nr._ din 08.06.2012 privind recalcularea pensiei pentru limită de vârstă, prin care a menținut cuantumul de 1593 lei/lunar al pensiei de asigurări sociale cuvenită beneficiarului, făcând mențiune expresă asupra motivelor de respingere a solicitărilor de recalculare privind perioada anterioară datei de 01.04.2001, precum și a temeiului în drept aplicat în acest sens - art. 165 din Legea nr. 263/2010, text citat în conținutul deciziei (f.19).
Totodată, s-a indicat beneficiarului, prin decizia sus menționată, calea de atac împotriva acesteia, termenul în care se exercită, unitatea la care se depune, precum și unitatea căreia îi revine, conform legii în vigoare, competența de soluționare a contestației (par. finale ale deciziei-f.19).
În speță, pe baza înscrisurilor depuse la dosar, instanța constată că petentul C. I. nu a depus la C. Județeană de Pensii B. contestație împotriva deciziei nr._ din 08.06.2012 privind recalcularea pensiei pentru limită de vârstă, însă, în data de 2.07.2012, s-a adresat cu prezenta acțiune direct instanței de judecată (calificând-o pe parcursul judecății ca „cerere în obligație de a face”) solicitând ca instanța să dispună obligarea Casei Județene de Pensii B. la revizuirea/recalcularea drepturilor de pensie stabilite prin decizia nr._/2009, petit precizat ulterior prin indicarea deciziei nr._/08.06.2012, cu luarea în considerare a adeverinței nr. 4L2.11.2/655/26.04.2012 și includerea veniturilor astfel evidențiate în baza de calcul a pensiei, întrucât intimata i-a respins cererea de recalculare pensie.
Astfel, pe de o parte se observă că nu se contestă în cauză decizia nr._/08.06.2012 emisă de CJP B., ci se cere direct obligarea acesteia la recalcularea pensiei beneficiarului, iar pe de alta se constată că, pe temeiul art. 149 alin.4 din Legea nr. 263/2010, intrată în vigoare la 01.01.2011 și pe deplin aplicabilă deciziei nr._/08.06.2012, această decizie, necontestată în termenul de 30 de zile de la comunicare, este definitivă.
În același sens, instanța de fond a reținut că petentul nu a contestat niciodată decizia de pensionare nr._/29.12.2009 în condițiile Legii nr. 19/2000, art. 87, în 45 zile de la comunicare, întrucât respectiva decizie a fost emisă în conformitate cu prevederile acestei legi, iar cererea de recalculare nr._/26.04.2012, a fost depusă la 3 ani după emiterea primei decizii de pensionare și anterior emiterii deciziei nr._/08.06.2012, astfel că nici această decizie nu a fost contestată în termenul prevăzut de art. 149 alin. 1 din Legea nr. 263/2010.
Or, recalcularea/revizuirea cuantumului pensiei de asigurări sociale pe bază de adeverințe emise de foștii angajatori și expertize tehnice contabile nu se poate face decât în cadrul contestației reglementate explicit prin dispozițiile art. 151 alin. 2 cu referire la art. 149 din Legea nr. 263/2010, în vigoare din 01.01.2011, și nu în cadrul unei cereri „în obligație de a face” în care sunt indicate texte de lege abrogate la data promovării acțiunii (art. 2 din Legea nr. 19/2000 abrogată în tot prin art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010) și norme ce nu au nicio incidență în speță - respectiv art. 107 alin. 1 și 2 din Legea nr. 263/2010 care se referă la activitatea caselor de pensii, nestabilind nicidecum cadrul contestării actelor (decizii) emise în urma exercitării acestor atribuții, mai ales că jurisdicția asigurărilor sociale este expres reglementată prin art. 149-157 din Legea nr. 263/2010.
Nu poate fi reținută în cauză nici apărarea contestatorului din conținutul precizărilor aduse cererii introductive (prin care, de altfel, arată explicit că nu a formulat și nu înțelege să formuleze contestație la comisia centrală de contestații a CNPP în privința deciziei nr._/2012), întrucât nu există un refuz de soluționare a cererii sale de recalculare nr._/26.04.2012, ci aceasta a fost soluționată prin emiterea deciziei nr._/08.06.2012, necontestată de petiționar în termenul prevăzut de art. 149 alin.1 din Legea nr. 263/2010.
Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, prevede prin art.149 alin.1 că „Deciziile de pensie emise de casele teritoriale de pensii și de casele de pensii sectoriale pot fi contestate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Comisia Centrală de Contestații, respectiv la comisiile de contestații care funcționează în cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații.” A..2 al aceluiași articol stabilește că „Procedura de examinare a deciziilor supuse contestării reprezintă procedură administrativă prealabilă, obligatorie, fără caracter jurisdicțional.” Potrivit aliniatului 3, Comisia Centrală de Contestații funcționează în cadrul CNPP, iar alin.4 stabilește expres că „Deciziile de pensie necontestate în termenul prevăzut la alin. (1) sunt definitive.”
Art. 150 prevede în aliniatele 3 și 4 că în soluționarea contestațiilor, Comisia Centrală de Contestații și comisiile de contestații care funcționează în cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații adoptă hotărâri. Termenul de soluționare a contestației este de 45 de zile de la data înregistrării acesteia.
Alineatul 2 al art. 151 prevede că hotărârile Comisiei Centrale de Contestații, respectiv ale comisiilor de contestații care funcționează în cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații pot fi atacate la instanța judecătorească competentă, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Legea nr. 263/2010 prevede că jurisdicția asigurărilor sociale se realizează prin tribunale și curți de apel, iar conform art. 153 lit. d, tribunalele soluționează în primă instanță litigiile privind hotărârile Comisiei Centrale de Contestații, respectiv ale comisiilor de contestații care funcționează în cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații.
Rezultă, pe baza coroborării acestor dispoziții, că tribunalul poate fi investit numai cu soluționarea unui litigiu privind hotărârile comisiilor de contestații. Or, în cauză, instanța nu a fost investită cu soluționarea unui astfel de litigiu, ci petentul a formulat direct, în data de 2.07.2012, acțiune „în obligație de a face”, solicitând prin petitul principal, precizat ulterior, obligarea Casei Județene de Pensii B. la revizuirea/recalcularea drepturilor de pensie stabilite prin decizia nr._/08.06.2012, cu luarea în considerare a adeverinței nr. 4L2.11.2/655/26.04.2012 și includerea veniturilor astfel evidențiate în baza de calcul a pensiei, întrucât intimata i-a respins cererea de recalculare pensie prin respectiva decizie, celelalte capete de cerere fiind accesorii acestuia.
Împotriva sentinței Tribunalului B. a formulat recurs reclamantul C. I. pentru următoarele motive:
Susține recurentul că cererea sa de revizuire a dreptului de pensie a fost făcută în conformitate cu Legea nr.263/2010 art. 107 alin. 1.
A mai arătat recurentul că, pârâta a ales să-i insereze răspunsul negativ într-o noua decizie de pensie pe care în accepțiunea ei ar fi trebuit să o conteste la comisia de contestații, nu prezintă relevanță în speța, deoarece în cererea sa nu a solicitat anularea acestei ultime decizii.
Recurentul solicită ca instanța să constate că, așa cum reiese din cerere, obiectul principal al acțiunii sale îl constituie refuzul nejustificat al pârâtei de a proceda la revizuirea dreptului său de pensie prin valorificarea elementelor de noutate aduse la cunoștință pârâtei, apreciind că nu se află în situația efectuării procedurii administrative obligatorii.
In susținerea celor arătate înțelege să invoce disp. art. 153 lit. f) și g) Legea nr. 263/2010, în sensul că, tribunalele soluționează în prima instanța litigiile privind: refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri privind drepturile de asigurări sociale și modul de stabilire și de plata a pensiilor și a altor drepturi de asigurări sociale, prin urmare prezentul act dedus judecații nu poate fi întrerupt sau respins datorită unor astfel de excepții.
Precizează că demersul inițiat prin cererea pe care a adresat-o pârâtei a avut la baza prevederile art. 107 alin.(1) Legea nr. 263/2010 care stipulează ca „în situația în care, ulterior stabilirii și/sau plații drepturilor de pensie, se constată diferențe între sumele stabilite și/sau plătite și cele legal cuvenite, casa teritoriala de pensii, respectiv casa de pensii sectoriala operează, din oficiu sau la solicitarea pensionarului, modificările ce se impun, prin decizie de revizuire”.
Din interpretarea textului legal arătat se poate lesne deduce ca decizia de revizuire se emite numai în cazul în care sunt valorificate elementele de noutate aduse.
per a contrario, în cazul în care aceste elemente de noutate nu sunt valorificate, nu este necesară emiterea unei noi decizii, ci emiterea unui simplu răspuns negativ printr-o simpla adresa.
Față de împrejurarea ca în cuprinsul Legii nr. 263/2010, nu există nici o prevedere referitoare la faptul că, în legătura cu situația de fapt invocata și dedusă judecații, ar trebui să parcurgă procedura administrativa obligatorie, înțelege să invoce lipsa de utilitate practica a unui asemenea demers, câtă vreme pârâta abordează în toate cazurile similare o atitudine formalista, refuzând sa interpreteze dispozițiile cu valoare de principiu din legea cadru a pensiilor.
Mai mult decât atât, dreptul la pensie este garantat în Constituție.
Garantarea lui constituționala rezida în aceea că cetățenilor unui stat trebuie sa le fie asigurate mijloace de existenta și după încetarea activității datorate vârstei sau stării de sănătate. Acesta este motivul pentru care în toată perioada în care au fost salarizați, angajatorii lor au fost obligați la plata contribuțiilor de asigurări sociale, raportate la salariul pe care îl aveau în plată (salariu de bază și sporuri).
Solicită să se observe că nu se poate reține ca fiind pertinent argumentul potrivit căruia statul garantează constituțional doar dreptul la pensie, nu și cuantumul acesteia.
Dreptul la pensie fiind un drept eminamente pecuniar, cuantificabil în bani, iar nu în alta modalitate, garantarea sa, in absenta luării in considerare a conținutului concret al dreptului garantat, nu reprezintă o garanție, ci o simpla forma fără fond.
O garanție reala se refera la un drept cuantificabil, "palpabil", in cazul drepturilor cu un pronunțat caracter patrimonial, iar nu la un drept, considerat ca un element abstract, desprins de accepțiunea sa materială.
Așa cum și Curtea Europeana a Drepturilor Omului a reiterat constant în jurisprudența sa, Convenția protejează drepturi concrete si efective, iar nu teoretice si iluzorii. Or, daca s-ar accepta teoria descrisa in doctrina și aplicată indirect în practică judiciara, chiar si voalat, conform căreia statul garantează doar dreptul la pensie, in abstract, in absenta unei corelații cu suma ce reprezintă emolumentul dreptului, înseamnă ca se tinde spre protejarea unor drepturi iluzorii.
In sistemul roman de drept, calcularea pensiilor are la baza principiul contributivității.
Acesta se refera la faptul ca pensia se calculează in funcție de sumele de bani ce au fost vărsate la bugetul asigurărilor sociale, de-a lungul vieții profesionale a salariaților.
Pensia reprezintă un bun în sensul art. l din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeana a Drepturilor Omului (cauzele Klaus și louri Kiladze vs. G., Stec vs. Regatul Unit). Astfel atât în cazul dreptului la pensie, cât și în cazul dreptului la respectarea proprietății, o garanție eficienta si egala este reprezentata de respectarea si neatingerea substanței materiale a bunului, care rămâne exclusiv o noțiune juridica. Bunul, în cazul pensiei este reprezentat de suma de bani ce constituie cuantumul pensiei.
Arată recurentul că, structura raportului juridic in general si a celui de asigurări sociale in special, este compusă din părți, conținut și obiect. Conținutul raportului este dat de drepturile si obligațiile pârtilor, obiectul raportului este dat în principal de actele materiale adică de acțiunile sau inacțiunile la care părțile sunt obligate ,iar in subsidiar de bunul material concret asupra căruia poarta acțiunile sau inacțiunile.
Cu alte cuvinte dreptul generic la pensie (în realitate dreptul la o suma de bani, pensia nefiind un bun în sine ci doar denumirea acelei sume de bani), poate reprezenta cel mult conținutul raportului juridic de dreptul asigurărilor sociale. Suma concreta ce reprezintă cuantumul pensiei și acțiunea de plata a acesteia reprezintă obiectul raportului juridic. Pe cale de consecința ignorarea cuntumului concret al pensiei echivalează practic cu lipsa raportului juridic întrucât îl lipsește de unul din elementele constitutive si anume obiectul.
Una din condițiile obiectului actului juridic este ca acesta sa fie determinat sau cel puțin determinabil. Aceasta înseamnă că în cazul bunurilor de gen, cum sunt banii, fie ca suma sa fie stabilită în concret, fie ca ea sa poată fi determinata in concret pe baza unor criterii clare. In cazul de speța suma este determinabila prin raportarea la principiul contributivitatii și la adeverința despre care a făcut vorbire și care arată că la calcularea pensiei trebuiau avute în vedere anumite sporuri.
F. de toate aceste împrejurări, susținerile paratei cum ca trebuia efectuata procedura prealabila nu tind decât să îl îndepărteze de la scopul său și anume recalcularea pensiei.
In legislația din domeniu nu exista o prevedere conform căreia pârâta să fie obligată la emiterea unei noi decizii în ipoteza în care solicită recalcularea pe baza elementelor de noutate.
In lumina acestor argumente procedura prealabila nu ar fi făcut decât să tergiverseze și mai mult cauza.
Se solicită admiterea recursului, iar pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
S-a invocat în drept art. 304 pct. 9 Cod pr. civilă.
În cauză nu s-a formulat întâmpinare, deși intimata a fost citată cu această mențiune.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, raportat la actele și lucrările dosarului, precum și textele legale incidente în cauză, Curtea reține următoarele:
Deși recurentul arată că, pârâta a ales să-i insereze răspunsul negativ într-o noua decizie de pensie pe care în accepțiunea ei ar fi trebuit sa o conteste la comisia de contestații, nu are relevanță deoarece în cererea sa nu a solicitat anularea acestei ultime decizii, Curtea va reține că emiterea unei noi decizii de pensionare astfel cum a solicitat recurentul nu se poate face decât prin anularea celei vechi.
Critica recurentului că obiectul principal al acțiunii sale îl constituie refuzul nejustificat al pârâtei de a proceda la revizuirea dreptului său de pensie prin valorificarea elementelor de noutate aduse la cunoștință pârâtei, apreciind că nu se află în situația efectuării procedurii administrative obligatorii, este nefondată, întrucât prin Legea nr. 263/2010 – legea privind sistemul unitar de pensii publice s-a prevăzut o metodologie specială în sensul că deciziile de pensie emise de casa teritorială de pensie pot fi contestate în termen de 30 de zoile de la comunicare la Comisia centrală de contestații.
În alin. 2 al aceluiași articol se prevede că procedura de examinare a deciziilor supuse contestării reprezintă procedură administrativă prealabilă,obligatorie fără caracter jurisdicțional.
Rezultă că după parcurgerea procedurii administrative prev. de art. 149 alin. 1 din Legea nr. 263/2010, persoana nemulțumită de hotărârea dată de Comisia centrală de contestație o poate ataca la instanța judecătorească în termen de 30 de zile de la comunicare conform art. 151 alin. 2 din acel act normativ.
Deși recurentul invocă disp. art. 153 lit. b și c din Legea nr. 263/2010 potrivit cărora: „tribunalele soluționează în prima instanța litigiile privind: refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri privind drepturile de asigurări sociale și modul de stabilire și de plata a pensiilor și a altor drepturi de asigurări sociale, prin urmare prezentul act dedus judecații nu poate fi întrerupt sau respins datorita unor astfel de excepții, Curtea va reține că recurentul nu a avut în vedere disp. art. 149 alin. 1 și art. 151 alin. 2 din aceeași lege.
Astfel, părțile nu se pot adresa instanței judecătorești decât dacă urmează procedura prealabilă administrativă obligatorie prev. de art. 149 și art. 151 din Legea nr. 263/2010, iar în situația în care se adresează instanței fără a parcurge această procedură prealabilă devin aplicabile dispozițiile art. 109 alin. 2 Cod pr. civilă, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010 aplicabilă la data introducerii acțiunii.
Critica ce vizează motivarea instanței sub aspectul că statul garantează constituțional doar dreptul la pensie, nu și cuantumul acesteia, Curtea va reține că într-adevăr stabilirea cuantumului pensiilor este un atribut al puterii legislative, respectiv dreptul statului de a stabili cuantumul pensiilor conform politicii sale în acest domeniu.
Cu privire la susținerea recurentului că pensia reprezintă un bun în sensul art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeana a Drepturilor Omului (cauzele Klaus și louri Kiladze vs. G., Stec vs. Regatul Unit), Curtea va reține că în cauza de față nu s-a încălcat dreptul recurentului la pensie ,ci doar s-a precizat că aceasta nu a urmat procedura prevăzută de Legea nr. 263/2010.
Astfel cum a arătat în mod corect și instanța de fond neîndeplinirea de către recurent a exigențelor prev. de Legea nr. 263/2010 a determinat respingerea ca inadmisibilă a acțiunii formulată de aceasta și nicidecum încălcarea de către instanța de fond a dreptului său la o pensie stabilită în conformitate cu dispozițiile legale.
Față de toate aceste considerente, Curtea în baza disp. art. 312 alin. 1 va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatorul C. I., domiciliat în municipiul B., . 4, ., județul B., împotriva sentinței civile nr. 108/21 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul B., în contradictoriu cu intimata C. JUDEȚEANĂ DE PENSII B., cu sediul în municipiul B., ., județul B..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 24 aprilie 2013.
Președinte, Judecători,
A.-C. B. E. S. C.-M. M.
Grefier,
C. C.
Red. ES
Tehnored. DV
2 ex./25.04.2013
d.f. nr._ – Tribunalul B.
j.f. I. M.
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120/2006
| ← Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 1592/2013.... | Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 1264/2013.... → |
|---|
