Asigurări sociale. Decizia nr. 984/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Curtea de Apel PLOIEŞTI - Sentințe și decizii de dreptul muncii / 2013

Decizia nr. 984/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 09-04-2013 în dosarul nr. 4957/120/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA NR.984

Ședința publică din data de 9 aprilie 2013

Președinte - V.-A. P.

Judecători - I. L.

- E.-S. L.

Grefier - V. M.

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamantul S. C. Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere, în numele și pentru membrul său R. G., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la sediul SCPA C. G. și R. I. V., cu sediul în București, .. 4, .. 4, ., sector 3, împotriva sentinței civile nr.2259 din data de 13 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. A. Naționale, cu sediul în București, ., sector 5.

Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 192/2006, informează părțile asupra posibilității și a avantajelor folosirii procedurii medierii și le îndrumă să recurgă la această cale pentru soluționarea conflictului dintre ele.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că prin C. Registratură, intimatul-pârât M. A. Naționale a depus la dosarul cauzei, în dublu exemplar, în copie, decizia privind revizuirea pensiei în baza OUG nr.1/2011, având nr._ din 10.05.2011, emisă de către Casa de Pensii Sectorială a Ministerului A. Naționale pe numele membrului de sindicat R. G. și buletinul de calcul aferent, precum și cuponul de pensie pe luna decembrie 2010 privindu-l pe același membru de sindicat, înregistrate sub nr.8040 din data de 04.04.2013.

Curtea, având în vedere actele și lucrările dosarului și împrejurarea că recurentul-reclamant a solicitat judecarea cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr._, reclamantul S. C. Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere, în numele și pentru membrul său R. G., a solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța în contradictoriu cu pârâtul M. A. Naționale, să se dispună anularea deciziei de recalculare a pensiei nr._/31.12.2010 emisă de M. A. Naționale - Direcția Financiară, menținerea deciziei nr._/28.11.2003 privind calcularea pensiei de serviciu stabilită în temeiul Legii nr.164/2001, plătită în luna decembrie 2010, obligarea pârâtului la plata diferenței dintre pensia de serviciu stabilită conform Legii nr. 164/2001 și pensia recalculată conform Legii nr. 119/2010 și HG nr.735/2010 de la data de 01.01.2011 și până la repunerea în plată a pensiei inițiale sau până la emiterea unei noi decizii de recalculare, obligarea pârâtului la plata dobânzii legale și a indicelui de inflație aferentă sumelor reprezentând diferența dintre cele două decizii, dobândă calculată până la data plății efective a pensiei inițiale, cu cheltuieli de judecată.

În subsidiar, s-a contestat cuantumul pensiei stabilit în urma recalculării ca urmare a aplicării greșite a dispozițiilor legale în vigoare.

În motivarea cererii, s-a invocat excepția nulității absolute a deciziei de recalculare a pensiei motivat de faptul că decizia a fost emisă de o persoană necompetentă, respectiv de M. A. Naționale deși competența aparținea Casei sectoriale de pensii potrivit art.132 alin.1 și 2 din Legea nr.263/2010, susținându-se că deși membrul de sindicat s-a adresat în termen legal Comisiei de Contestații din cadrul Ministerului A. Naționale, organul abilitat să răspundă sesizării nu a formulat niciun răspuns, ceea ce echivalează cu respingerea sesizării formulate, aceasta constituind totodată procedura prealabilă prevăzută de art. 149 alin. 2 din Legea nr. 263/2010.

Pe fondul cauzei, s-a arătat că membrii SCMD au avut calitatea de militari, polițiști, funcționari speciali, în prezent fiind beneficiari ai pensiilor de stat aferente activității desfășurate, iar prin decizia contestată în prezenta cauză s-a dispus netemeinic și nelegal recalcularea pensiei, diminuându-se nejustificat cuantumul acesteia și patrimoniul membrului de sindicat R. G..

S-a susținut în continuare că prin Legea nr. 119/2010 și normele de aplicare a acesteia se încalcă dreptul de proprietate și principiul nediscriminării.

De asemenea, s-a învederat că prin recalcularea pensiei se încalcă principiul dreptului câștigat, deoarece pe parcursul anilor în care membrii de sindicat au fost militari activi, au câștigat dreptul de a beneficia de sistemul de pensii sub imperiul căruia și-au desfășurat activitatea, drept câștigat prin suportarea regimului militar și a privațiunilor specifice acestui sistem, făcându-se în continuare o . precizări istorice și comparative cu privire la drepturile de pensie ale militarilor.

S-a arătat totodată că decizia de recalculare a pensiei a fost emisă în temeiul dispozițiilor HG nr. 735/2010, iar prin sentința civilă nr. 338/2010 pronunțată de Curtea de Apel Cluj s-a dispus suspendarea executării acestei hotărâri de guvern până la pronunțarea instanței de fond, soluție menținută prin decizia nr.38/07.01.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, decizia contestată în cauză fiind emisă în baza unui act normativ lipsit de orice efect juridic, suspendarea dispusă prin hotărâre judecătorească având efecte erga omnes.

S-a învederat că prin modul de calcul al pensiei raportat la salariul mediu brut pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare și pentru care nu au putut fi dovedite veniturile realizate lunar, s-a încălcat dreptul de proprietate, ocrotit de art. 44 din Constituția României, de jurisprudența CEDO, la care s-a făcut pe larg trimitere și de tratatele la care România este parte, ce au fost indicate.

S-a mai susținut că prin dispozițiile art.6 din HG nr.735/2010 se creează o discriminare între aceleași persoane, existând o deosebire de tratament în cadrul aceleiași categorii profesionale, ce nu este justificată obiectiv, iar prin dispozițiile Legii nr.119/2010 se instituie o discriminare între cadrele militare și personalul civil creându-se un tratament discriminatoriu față de personalul civil care își poate valorifica toate drepturile câștigate prin existența carnetului de muncă, în condițiile în care militarii și polițiștii nu au carnete de muncă, iar adeverințele cu veniturile sunt imposibil de reconstituit la întreaga valoare a câștigurilor.

S-a precizat că măsura privind recalcularea pensiilor stabilite prin legi speciale, aflate în plată la data introducerii sistemului unitar de pensii publice nu se poate face decât prin încălcarea principiului neretroactivității prevăzut de art.15 alin.2 din Constituția României, republicată susținându-se că prin această recalculare se încalcă și principiul drepturilor câștigate, principiu care, deși nu este reglementat de legislația în vigoare, este consacrat de jurisprudență.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr.263/2010.

Pârâtul M. A. Naționale a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Dâmbovița în soluționarea cauzei având în vedere dispozițiile art. 156 din Legea nr. 19/2000 care prevăd că se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul numai cererile formulate împotriva Casei Naționale de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale sau Caselor Teritoriale de Pensii, iar celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul.

D. urmare, s-a solicitat declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, în a cărui rază teritorială pârâtul își are sediul.

Referitor la excepția nulității absolute a deciziei de recalculare pe motiv că a fost emisă de o persoană necompetentă, s-a solicitat respingerea excepției întrucât decizia a fost emisă în baza Legii nr.119/2010 și nu a Legii nr.263/2010, care nu era în vigoare la data emiterii deciziei contestate, astfel că decizia de recalculare a fost emisă de către Direcția Financiar-Contabilă/ Serviciul pensii militare și asigurări sociale, care potrivit art. 5 alin. 1 și 3 din Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat era competentă să emită decizia la data de 31.12.2010.S-a precizat că în lipsa hotărârii de guvern prevăzută de art.135 din Legea nr.263/2010 prin care să se stabilească atribuțiile, organizarea și funcționarea caselor de pensii sectoriale, Casa de Pensii Sectorială a MApN nu putea funcționa, iar numai pe data de 24.03.2011 a fost publicată în Monitorul Oficial HG nr.233/2011 prin care au fost stabilite atribuțiile, organizarea și funcționarea Casei de Pensii sectorială a MApN.

Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată, învederându-se că având în vedere dispozițiile OUG nr.1/2011, ce anulează, practic, efectele deciziilor de recalculare instituind o etapă de revizuire a pensiilor din oficiu, cel mai târziu până la 31.12.2011, decizia contestată va fi revizuită din oficiu, iar până la emiterea unei noi decizii de recalculare a pensiei, se mențin în plată cuantumurile pensiei avute în luna decembrie 2010, potrivit art.6 din OUG nr.1/2011, la care s-a făcut trimitere.

Totodată, s-a arătat că prin decizia nr.871/2010 a Curții Constituționale s-a constatat că dispozițiile legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor sunt constituționale, prin decizia respectivă, definitivă și general obligatorie, fiind analizate criticile textelor din lege atât în raport de art.44 din Constituție, cât și de prevederile disp.art.1 din Primul Protocol Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, după cum nici teoria drepturilor câștigate nu-și găsește aplicare în speță.

Referitor la menținerea deciziei privind calculul pensiei de serviciu în temeiul dispozițiilor Legii nr. 164/2001, s-a susținut că noul cadru de stabilire și calculare a pensiilor militarilor a fost prevăzut prin Legea nr. 263/2010, iar criticile privind modul de stabilire a pensiei în procesul de recalculare au dus la necesitatea emiterii OUG nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, urmând ca pensiile să fie revizuite într-o nouă etapă ce se va încheia la sfârșitul anului 2011, stipulându-se la art.6 alin.1 că pensiile recalculate exclusiv pe baza salariului mediu brut pe economie pentru perioadele ce constituie stagiu de cotizare și ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cele aflate în plată în luna decembrie 2010 - ca în prezenta cauză - se mențin în plată în cuantumurile avute în luna decembrie 2010 începând cu luna ianuarie 2011 până la emiterea unor noi decizii de revizuire a pensiilor.

De asemenea, diferențele de pensie reținute în ianuarie 2011 au fost achitate până la sfârșitul lunii februarie 2011, conform prevederilor art. 6 alin 2 din OUG nr. 1/2011, fiindu-i plătite diferențele și membrului de sindicat din cauza de față,astfel că este lipsit de obiect capătul de cerere prin care s-a solicitat plata diferenței de pensie reținută în luna ianuarie 2011.

Cu privire la cererea de obligare la plata dobânzii legale, s-a solicitat respingerea acestui capăt de cerere întrucât nu ne aflăm în situația unei obligații purtătoare de dobânzi, astfel încât nu se poate cere dobânda legală.

Prin sentința civilă nr. 1301/30.05.2011, Tribunalul Dâmbovița a admis excepția necompetenței teritoriale invocată de pârât și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București reținând că raportat la prevederile art.156 din Legea nr.19/2000, aplicabile în cauză, având în vedere disp.art.7 alin.1 din Legea nr.119/2010, competența de soluționare a pricinii revine Tribunalului București, în a cărui rază teritorială își are sediul pârâtul.

Prin sentința civilă nr._ din 06.12.2011, Tribunalului București a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița.De asemenea, constatându-se ivit conflictul negativ de competență, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalului București a reținut că pentru stabilirea competenței teritoriale prezintă interes legea în vigoare la data sesizării instanței, care este legea nouă, nr.263/2010, respectiv art.154 alin.1 din acest act normativ, în raport de care competența de soluționare a cauzei aparține instanței în a cărei rază teritorială reclamantul își are domiciliul sau reședința, în speță, Tribunalului Dâmovița.

Prin decizia nr. 1898/3.04.2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit competența de soluționare în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

S-a reținut, în esență, că cererea de anulare a deciziei de recalculare a pensiei a fost formulată la data de 28.03.2011, după . Legii nr.

nr.263/2010 și abrogarea Legii nr.19/2000, iar conform noii legi, cererile în această materie se soluționează de către instanța de la domiciliul reclamantului.

Totodată, s-a arătat că normele de procedură sunt de imediată aplicare, potrivit disp.art.725 Cod pr.civilă, Legile nr.19/2000 și nr.263/2010 sunt legi speciale, cu privire la normele de procedură, raportate la Codul de procedură civilă, iar când o lege specială care reglementează un anumit domeniu și care cuprinde și norme cu privire la competență este înlocuită cu o altă lege, care face trimitere la normele de competență din legea abrogată, se aplică noua lege, competența fiind cea stabilită la data intrării ei în vigoare.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr._, reclamantul depunând concluzii scrise referitoare la excepțiile tardivității, lipsei de interes și lipsei de obiect, precum și la fondul cauzei, reluând argumentele din cererea de chemare în judecată .

Pârâtul M. A. Naționale a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția prematurității formulării acțiunii, solicitând respingerea contestației ca prematură.

S-a susținut că acțiunea este prematură deoarece nu este îndreptată împotriva unei decizii/hotărâri emise de Comisia de contestații pensii din cadrul Ministerului A. Naționale, ci împotriva unei decizii de revizuire a pensiei emisă de Casa Sectorială de Pensii a MApN.

Au mai fost invocate prevederile art.22 din Metodologia de calcul privind revizuirea pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională cuprinsă în anexa nr.3 la OUG nr.1/2011, precum și ale art.149 alin.2 din Legea nr.263/2010 și ale art.153 lit.d din Legea nr.263/2010, la al căror conținut s-a făcut referire, în raport de care s-a cerut admiterea excepției și respingerea contestației ca prematură.

Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată arătându-se că decizia de revizuire a fost emisă în temeiul OUG nr.1/2011, prin care a fost abrogată expres HG nr.735/2010 și a fost instituită o nouă metodologie și noi termene pentru revizuirea cuantumului pensiilor, cu respectarea principiului contributivității, scopul fiind acela de a nu sancționa persoanele care, fără a avea vreo culpă, nu au reușit în intervalul inițial pus la dispoziție prin Legea nr.119/2010 să identifice documentele doveditoare ale veniturilor realizate pe parcursul întregii cariere.

S-a învederat că revizuirea pensiilor vizează toate acele pensii care au fost calculate parțial sau integral pe baza salariului mediu brut pe economie, categorie în care se încadrează și pensia contestatorului, iar determinarea stagiului de cotizare și a punctajului mediu anual se face pe baza datelor din dosarul de pensionare, astfel cum rezultă din prevederile art.4 și art.18 din anexa 3 a OUG nr.1/2011.

Cu privire la afirmația conform căreia prin revizuirea pensiei s-ar încălca dreptul de proprietate, principiul neretroactivității legii și principiul drepturilor câștigate, s-a susținut că asupra acestor aspecte s-a pronunțat Curtea Constituțională prin deciziile nr.871/2010 și nr.873/2010, statuându-se că prevederile art.1-5 și art.12 din Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu contravin dispozițiilor constituționale privind neretroactivitatea legii civile, principiul drepturilor câștigate, dreptul de proprietate și nici tratatelor internaționale la care România este parte, făcându-se în continuare trimitere la o . aspecte reținute în considerentele acestor decizii, care sunt definitive și general obligatorii.

Totodată, s-a arătat că au fost respinse ca inadmisibile de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului plângerile referitoare la încălcarea art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, coroborat cu art.14 din Convenție, în cauza F. și alții contra României, prin decizia de inadmisibilitate CEDO arătând că reformarea sistemului de pensii prin transformarea pensiilor speciale în pensii în sistemul public, în temeiul Legii nr.119/2010, este compatibilă cu art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenție.

S-a mai susținut că la analizarea fondului contestației instanța nu poate ignora decizia nr.29/12.12.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată în soluționarea recursului în interesul legii formulat cu privire la aplicarea unitară a Legii nr.119/2010, la ale cărei considerente s-a făcut trimitere.

În speță, s-a arătat că diminuarea cuantumului pensiei în urma revizuirii conform prevederilor legale în vigoare nu este o măsură excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială și care să ducă la compromiterea raportului de proporționalitate. Membrul de sindicat beneficiază practic, de la data de 01.01.2011, de drepturile de pensie calculate conform principiului contributivității.

Referitor la respectarea principiului proporționalității, s-a făcut trimitere la hotărârea CEDO în cauza Aizpurua Ortiz ș.a. împotriva Spaniei, prin care s-a reținut că raportul de proporționalitate este compromis dacă reclamantul suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială, marjă care, în acest domeniu, este una extensivă.

De asemenea, s-a învederat că în cadrul recursului în interesul legii soluționat prin decizia nr.29/2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a indicat, fără a fi limitative în cadrul circumstanțelor obiective de analiză, o . criterii care ar putea fi avute în vedere, cum ar fi indemnizația socială pentru pensionari, prevăzută de art.7 din Legea nr.118/2010 ori pensia medie lunară, respectiv dacă în privința fiecărui reclamant în parte a fost depășit un anumit „ prag de dificultate”, pentru ca instanța europeană însăși să constate o încălcare a art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenție.

Raportat la criteriile sus-menționate și având în vedere valoarea pensiei medii, a venitului minim pe economie, a salariului mediu brut pe economie, s-a conchis că nu se poate considera că pensia stabilită prin decizia de revizuire ar fi infimă și l-ar pune pe membrul de sindicat în situația de a fi lipsit de mijloace de subzistență.

Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr. 2259 din data de 13 noiembrie 2012, Tribunalul Dâmbovița a respins excepția prematurității invocată de M. A. Naționale.

Prin aceeași sentință a fost respinsă contestația formulată de reclamant.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în esență, că

excepția prematurității introducerii contestației, invocată de pârâtul MApN este neîntemeiată, fiind respinsă întrucât contestatorul este beneficiarul a două decizii de revizuire a pensiei sale, pe care le-a contestat în temeiul art.149 din Legea nr.263/2010 la Comisia de contestații pensii din cadrul MApN și neprimind răspuns în termen legal de 45 zile instituit de art.150 alin.4, s-a adresat instanței conform art.153 lit. f din Legea nr.263/2010, astfel că cererea sa nu a fost prematură, fiind îndeplinită procedura prealabilă .

Pe fond, instanța a reținut că reclamantul a beneficiat de o pensie stabilită în baza Legii 164/2001, plătită până în luna decembrie 2010.

Cu privire la lipsa temeiului juridic invocată de reclamant, chiar dacă prin sentința nr. 338/2010 se dispusese suspendarea executării HG nr. 735/2010, tribunalul a constatat că subzistă temeiul juridic întemeiat pe dispozițiile Legii nr. 119/2010, menționat în cuprinsul deciziei.

Mai mult, s-a arătat că prin art. 10 din OUG nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională s-a abrogat HG nr. 735/2010, iar prin art. 6 din actul normativ menționat s-a prevăzut că pensiile recalculate în baza Legii nr. 119/2010 ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cele aflate în plată în luna decembrie 2010, se mențin în plată în cuantumurile avute în luna decembrie 2010, începând cu luna ianuarie 2011 până la data emiterii deciziei de revizuire, diferențele aferente lunii ianuarie 2011 achitându-se până la sfârșitul lunii februarie 2011, astfel că reclamantul nu a fost vătămat în drepturile de pensie stabilite prin decizia contestată, ca urmare a repunerii în situația anterioară în baza unei prevederi legale.

S-a concluzionat că decizia nu este lovită de nulitate absolută întrucât, după cum s-a menționat anterior, înainte de emiterea deciziei pârâtul a avut atribuții de revizuire a pensiilor de serviciu în temeiul Legii nr. 119/2010.

Referitor la celelalte apărări, lipsa temeiului juridic al emiterii deciziei, încălcarea dreptului de proprietate din perspectiva reglementărilor internaționale, retroactivitatea legii, încălcarea principiului drepturilor câștigate și utilizarea cuantumului soldei de grad și funcție minimă, tribunalul a constatat că prin art. 1 alin. 1 din OUG nr. 1/2011 s-a dispus că „pensiile prevăzute la art.1 lit.a și b din Legea nr.119/2010, pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, potrivit art.5 alin.4 din aceeași lege, se revizuiesc din oficiu, cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2011 pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate lunar de beneficiari.”

Obligația identificării și transmiterii la casele de pensii sectoriale a veniturilor realizate lunar de către fiecare beneficiar, în vederea revizuirii prevăzute la alin.1, revine instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională în cadrul cărora beneficiarii și-au desfășurat activitatea, iar art.2 din același act normativ prevede posibilitatea beneficiarului de a prezenta acte doveditoare, din care rezultă alte date și elemente decât cele utilizate la recalculare, drepturile de pensii astfel revizuite putând fi acordate de la 1 ianuarie 2011, dacă cererea și noile acte se depun până la 1 ianuarie 2011.

A reținut astfel instanța de fond că legea a prevăzut suficiente garanții pentru o corectă recalculare și revizuire a pensiilor militare.

Cu privire la dreptul de proprietate al reclamantului și susținerile acestuia că i-a fost atins din perspectiva practicii CEDO, tribunalul a reținut că în Cauza A. s.a. contra România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr.586/16 august 2012, CEDO a pronunțat decizia din 15 mai 2012, similară cu cea a reclamantului, reținând că reducerea pensiilor militarilor nu aduce atingere dreptului de proprietate, pentru că deși art.1 din Protocolul nr.1 garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții unei case de asigurări, acest lucru nu poate fi interpretat ca dând dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat.

Curtea a mai reamintit că statele părți la Convenție dispun de o marjă de apreciere destul de largă atunci când reglementează politicile sociale, acestea putând alege mijloacele cele mai potrivite pentru a stabili un echilibru între cheltuielile și veniturile statului, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care acestea se dovedesc, în mod evident, lipsite de un temei rezonabil.

În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe rațiuni obiective, și anume, contextul economic și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.

Tribunalul a apreciat că nu poate fi reținută nici retroactivitatea legii noi și nici afectarea principiului drepturilor câștigate, deoarece prin decizia nr.871/2010 pronunțată de Curtea Constituțională a României s-a reținut că pensiile de serviciu se bucură de un regim juridic diferit în raport cu pensiile acordate în sistemul public, fiind compuse din partea contributivă și un supliment din partea statului, asupra acestei părți din urmă statul putând interveni, în funcție de politica socială și fondurile disponibile, singurul drept câștigat fiind prestațiile deja realizate până la . reglementări.

S-a arătat că tot Curtea Constituțională, prin decizia nr.458/02.12.2003, a reținut că o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legi vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării în vigoare.

Prima instanță a precizat că prin OUG nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, urmează ca pensiile să fie revizuite într-o nouă etapă ce se va încheia la sfârșitul anului 2011, iar diferențele de pensie reținute în ianuarie 2011 în baza deciziilor emise în temeiul Legii nr. 119/2010 și HG 735/2010 să fie achitate până la sfârșitul lunii februarie 2011, conform prevederilor art. 6 alin 2 din actul normativ menționat, ceea ce a condus și la respingerea capătului de cerere privind plata diferențelor, cu actualizarea acestora în funcție de dobânda legală

S-a mai arătat că nici capătul de cerere formulat în subsidiar, referitor la cuantumul stabilit prin recalculare, nu poate fi admis întrucât decizia contestată a fost revizuită prin decizia emisă în temeiul OUG nr.1/2011, iar diferențele față de cuantumul pensiei stabilite în baza Legii nr. 164/2001 au fost achitate până la sfârșitul lunii februarie 2011.

Față de considerentele expuse, în raport de dispozițiile art. 153 lit. d din Legea nr. 263/2010, tribunalul a respins contestația formulată, inclusiv în privința subsidiarului acesteia.

Împotriva sentinței primei instanțe a declarat recurs reclamantul S. C. Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere, în numele și pentru membrul său R. G., criticând-o ca nelegală și netemeinică, invocând dispozițiile art. 304 pct.8, art.304 pct.9 și art.3041 Cod pr.civilă.

Susține recurentul că în mod eronat instanța de fond a respins contestația formulată, ignorând întregul probatoriu administrat în cauză, precum și argumentele invocate în susținerea nelegalității deciziei de recalculare contestată.

În ceea ce privește capacitatea intimatei de a emite decizii de recalculare, tribunalul a apreciat că acestea au fost emise în mod legal, ignorând disp.art.132 din Legea nr.263/2011.

Se arată că argumentația instanței de fond este eronată, fiind preluată, în integralitate, din motivarea intimatului.

Se susține că potrivit disp.art. 132 alin. 1 din Legea nr. 263/2010, coroborate cu disp.art. 193 alin. 1 din aceeași lege, începând cu data de 23.12.2010 se înființau Casele sectoriale de pensii, acestea fiind „succesoare de drept ale structurilor organizatorice responsabile cu pensiile din instituțiile menționate la alin. (1)” - M. A. Naționale, M. Administrației și Internelor și Serviciul Român de Informații, entități cu personalitate juridică, coordonate metodologic de către CNPP.

Prin urmare, începând cu data de 23.12.2010, în calitate de succesoare de drept ale structurilor responsabile cu pensiile din MApN, MAI și SRI, casele sectoriale de pensii erau singurele abilitate să emită decizii de pensie și având în vedere textul art. 193 alin.1, text care este de strictă interpretare și aplicare, recurentul conchide că nu mai era necesară emiterea unor alte hotărâri din partea Guvernului României pentru ca noile entități, Casele sectoriale, să funcționeze.

Mai susține recurentul că în mod greșit instanța de fond a apreciat că atribuțiile caselor sectoriale trebuiau stabilite în termen de 30 de zile prin hotărâre a guvernului, câtă vreme Legea nr. 263/2010 prevede clar că, în calitate de „succesoare de drept”, casele sectoriale urmau să aibă cel puțin aceleași atribuții ca structurile pe care le succed din cadrul MApN, MAI sau SRI. Cu alte cuvinte, pe data de 23.12.2010, structurile din cadrul MApN, MAI sau SRI urmau să piardă prerogativele deținute în domeniul pensiilor, aceste atribuții trecând, fără nicio altă formalitate, în patrimoniul de atribuții al Caselor sectoriale, aceasta fiind de altfel și esența sintagmei „succesor de drept”.

Se arată că Legea nr. 263/2010 nu condiționează în cuprinsul acesteia înființarea sau funcționarea Caselor sectoriale de emiterea vreunei hotărâri de guvern.

Așadar, susține recurentul, rezultă fără putință de tăgadă că decizia contestată a fost emisă cu încălcarea normelor legale în materie, de către o entitate care nu mai putea emite acte sau adopta măsuri în materia pensiilor.

Se învederează în continuare că recalcularea pensiilor militare de stat s-a făcut în temeiul HG nr.735/21.07.2010, act normativ suspendat prin sentința civilă nr.338/28.09.2010 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr._, măsură confirmată ulterior de Înalta Curte de Casație și Justiție. D. urmare, deciziile emise după data de 28.09.2010, în baza HG nr.735/2010, sunt nelegale deoarece au la bază norme suspendate, HG nr.735/2010 fiind abrogată ulterior prin OUG nr. 1/2011, Casa de Pensii a intimatei neemițând decizii de anulare a deciziilor de recalculare, în baza Legii nr. 119/2010, așa cum ar fi fost legal.

În consecință, se arată că decizia contestată a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor legale, în temeiul unui act a cărui aplicare fusese deja suspendată la momentul emiterii deciziei de recalculare.

Se conchide că decizia contestată nu a fost anulată niciodată de emitentul ei, nu este anulată de vreo prevedere legală în mod expres, astfel că aceasta a produs și produce efecte juridice.

Referitor la respectarea justului echilibru, respectiv proporționalitatea reducerii cuantumului pensiei, se susține că este greșită și reținerea instanței de fond potrivit căreia a apreciat că sunt aplicabile și incidente în cauză reținerile Curții Constituționale referitoare la faptul că reforma sistemului de pensii nu a avut efect retroactiv. În acest sens, Curtea Constituțională a reținut că noile acte normative nu au avut efect retroactiv și nu au adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, iar în cazul membrului de sindicat, aceste susțineri nu pot fi reținute, întrucât situația de fapt este diferită, respectiv acesta nu a dobândit niciodată un drept la pensie în temeiul contribuției la bugetul asigurărilor sociale, întrucât sistemul militar avea alte criterii pentru stabilirea dreptului la pensie.

În ceea ce privește reținerea că în cauză scopul legitim constă în situația de criză economică, se învederează că acest scop nu a fost niciodată realizat, întrucât din chiar comunicările media reiese că după recalcularea și revizuirea pensiilor, bugetul de pensii a crescut cu mai mult de 15%, cei circa 27.500 (10%) de pensionari cărora le-au fost reduse pensiile fiind cei care trebuie să reechilibreze bugetul asigurărilor sociale pentru 4 milioane de pensionari.

Așadar, este evident că membrul de sindicat, care se numără printre cei 27.500 de pensionari care au suferit reduceri ale cuantumului pensiei, suportă o sarcină excesivă și exorbitantă, în vederea realizării unui scop care nu este și nu va putea fi niciodată atins cu această reglementare.

Arată recurentul că atâta timp cât este public faptul că scopul reglementărilor din domeniul pensiilor nu a fost realizat, ci din contră, a fost nevoie ca bugetul asigurărilor sociale să fie majorat pentru a se putea plăti pensiile în cuantumul revizuit, nu sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la CEDO.

Mai mult, se apreciază că nu poate fi reținut argumentul instanței de fond, care, în esență, precizează că legea nu retroactivează, deoarece dreptul la pensie nu a fost afectat, ci doar cuantumul, iar legiuitorul a mai intervenit asupra pensiilor prin recalculări.

Aceasta, deoarece, prin dreptul la pensie se înțelege dreptul pur, modalitatea de calcul și cuantumul, iar faptul că se recalculează cuantumul, prin modificarea modalității de calcul, înseamnă că se revine la ceea ce este deja stabilit. Nu trebuie confundat efectul recalculării, care este pentru viitor, cu retroactivitatea legii care recalculează un drept deja stabilit.

Or, este inechitabil ca pensionarii militari, după o viață întreagă de privațiune, să fie în continuare privați de un cuantum al pensiei care să le asigure un trai decent.

Se mai arată că instanța de fond nu a analizat în concret situația membrului de sindicat R. G., mulțumindu-se să menționeze în motivare citate din jurisprudența Curții Constituționale și a CEDO, dar fără a face legătura dintre acestea și cazul concret dedus judecății.

De asemenea, la soluționarea prezentului recurs, se solicită a se ține cont și de jurisprudența constantă a instanței, care a pronunțat hotărârea recurată, instanță care a apreciat în unanimitate până la această hotărâre că cereri similare sunt admisibile, precum și de jurisprudența la fel constantă a Curții de Apel Ploiești, care a demonstrat aceeași opinie de admitere a contestațiilor similare.

Se solicită pentru aceste motive admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate și pe fond admiterea acțiunii formulate și anularea deciziei contestate ca nelegală.

Deși legal citat cu această mențiune, intimatul-pârât M. A. Naționale nu a formulat întâmpinare cu privire la recursul declarat în cauză.

Intimatul-pârât M. A. Naționale a depus la dosar, în copie, decizia privind revizuirea pensiei în baza OUG nr.1/2011, având nr._ din 10.05.2011, emisă de către Casa de Pensii Sectorială a Ministerului A. Naționale pe numele membrului de sindicat R. G. și buletinul de calcul aferent, precum și cuponul de pensie pe luna decembrie 2010 privindu-l pe același membru de sindicat.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează:

În conformitate cu disp.art. 304 pct.8 Cod pr.civilă, hotărârea poate fi modificată în cazul în care instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

În legătură cu motivul de modificare prev.de art.304 pct.8 Cod pr.civilă, invocat de recurent, astfel cum s-a statuat în practica și literatura juridică, judecătorii fondului sunt suverani în aprecierea faptelor ce li se supun judecății, dar, totuși, puterea lor este limitată, în cazul actelor juridice, pe de o parte, de distincția ce trebuie făcută între clauzele clare și clauzele obscure, iar pe de altă parte, de interdicția de a trece dincolo de intenția părților, dând actului o altă calificare decât aceea pe care ele au avut-o în vedere, astfel încât, dacă au trecut peste aceste limite, hotărârea lor este modificabilă, situație care nu se regăsește însă în speță, nici chiar recurentul nedezvoltând în motivarea dată recursului acest motiv de modificare a sentinței indicat.

Chiar dacă potrivit art.193 din Legea nr.263/2010, la data de 23.12.2010 au intrat în vigoare prevederile art.132 și 135 din lege, în lipsa hotărârii de guvern prevăzută de art.135, prin care să se stabilească atribuțiile, organizarea și funcționarea caselor de pensii sectoriale, acestea nu puteau funcționa ca instituții de sine stătătoare.

Or, numai la data de 24.03.2011 a fost publicată în Monitorul Oficial nr.205/2011, HG nr.233/2011, prin care s-au stabilit atribuțiile, organizarea și funcționarea caselor de pensii sectoriale, iar potrivit art.3 alin.2 din acest act normativ, casele de pensii sectoriale sunt succesoare de drept ale structurilor organizatorice responsabile cu pensiile din M. A. Naționale, M. Administrației și Internelor, respectiv Serviciul Român de Informații, structuri care, la data intrării în vigoare a acestei hotărâri, se desființează.

Prin urmare, la data emiterii deciziei de recalculare, cum Casa de pensii Sectorială a Ministerului A. Naționale nu era funcțională, M. A. Naționale - Direcția Financiar-Contabilă era singurul organism competent să emită decizia contestată, fiind neîntemeiată susținerea potrivit căreia decizia de recalculare ar fi fost emisă cu încălcarea normelor legale în materie, de către o entitate ce nu mai putea emite acte sau adopta măsuri în materia pensiilor.

În conformitate cu art.1 lit. a și b din Legea nr. 119/2010, pensiile de stat ale militarilor, ale polițiștilor și ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor devin pensii în sensul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, iar potrivit art.3 alin.1 din același act normativ, pensiile prevăzute la art. 1, stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în plată, se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr.19/2000, cu modificările și completările ulterioare.

Totodată, potrivit alin.2 al art.3 din Legea nr.119/2010, în situația pensiilor dintre cele prevăzute la alin.1, care au fost stabilite în baza legilor speciale, pensia din sistemul public se determină considerându-se a fi îndeplinite condițiile de acordare prevăzute de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare.

HG nr.735/2010, dată în aplicarea Legii nr.119/2010, a reglementat inițial metodologia de recalculare a pensiilor stabilite potrivit legislației privind pensiile militare de stat, a pensiilor de stat ale polițiștilor și ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor, conform Legii nr.119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.

Prin decizia nr._/31.12.2010 emisă de M. A. Naționale - Direcția Financiar-Contabilă s-a procedat la recalcularea pensiei cuvenite membrului de sindicat R. G., decizia fiind emisă în baza Legii nr.119/2010, stabilindu-se acestuia o pensie brută în cuantum de 938 lei, începând cu data de 01.01.2011, diminuată față de pensia anterioară a acestuia, determinată conform Legii nr.164/2001 și care era de 1174 lei brut la nivelul lunii decembrie 2010.

Decizia de recalculare a pensiei a fost emisă în aplicarea dispozițiilor Legii nr.119/2010, pe baza metodologiei stabilită prin HG nr.735/2010.

HG nr.735/2010, ce a stabilit metodologia de calcul a noului cuantum al pensiei cuvenite membrului de sindicat R. G., a fost, într-adevăr, suspendată prin sentința civilă nr.338/2010 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, dispunându-se suspendarea executării acestei hotărâri de guvern până la pronunțarea instanței de fond, soluție menținută prin decizia nr.38/07.01.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Ulterior, HG nr.735/2010 a fost abrogată prin art.10 din OUG nr. 1/2011, începând cu data intrării în vigoare a acestei ordonanțe, respectiv cu 31.01.2011.

OUG nr.1/2011, publicată în Monitorul Oficial nr.81/31.01.2011, privește stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, arătându-se în expunerea de motive a acestei ordonanțe de urgență că întrucât în termenul prevăzut de Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu au fost identificate documentele necesare dovedirii în totalitate a veniturilor în cadrul procesului de recalculare pentru aproximativ 140.000 de persoane, lucru care a avut un impact negativ asupra valorificării dreptului la pensie al beneficiarilor acestei legi, în sensul că, pentru cei care nu au prezentat acte care să dovedească veniturile obținute, în funcție de care s-a recalculat pensia de serviciu, s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, este imperios necesară instituirea unei etape de revizuire a cuantumului pensiilor cu respectarea principiului contributivității, scopul fiind acela de a nu sancționa persoanele care, fără a avea vreo culpă, nu au reușit în intervalul inițial pus la dispoziție de legiuitor prin Legea nr. 119/2010 să identifice documentele doveditoare ale veniturilor realizate pe parcursul întregii cariere.

La adoptarea OUG nr.1/2011 s-au avut în vedere, astfel cum rezultă tot din expunerea de motive, exigențele subliniate de puterea judecătorească în cadrul controlului jurisdicțional exercitat cu ocazia aplicării Legii nr. 119/2010, în vederea instituirii unor măsuri legislative pe baza cărora instituțiile implicate să identifice și să transmită caselor de pensii sectoriale toate elementele necesare pentru stabilirea drepturilor de pensie într-un mod obiectiv și justificat.

În conformitate cu disp.art.1 alin.1 din OUG nr.1/2011, pensiile prevăzute la art.1 lit. a și b din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, potrivit art. 5 alin. 4 din aceeași lege, se revizuiesc, din oficiu, cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2011, pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate lunar de beneficiari.

Este important de precizat că potrivit art. 6 alin.1 din OUG nr.1/2011, pensiile recalculate pe baza documentelor care atestă veniturile realizate și a salariului mediu brut pe economie sau exclusiv pe baza salariului mediu brut pe economie pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare și ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cele aflate în plată în luna decembrie 2010 - situație ce se regăsește în prezenta cauză - se mențin în plată în cuantumurile avute în luna decembrie 2010 începând cu luna ianuarie 2011 până la data emiterii deciziei de revizuire, iar conform alin.2 al art.6, diferențele aferente lunii ianuarie 2011 se achită până la sfârșitul lunii februarie 2011, necontestându-se în cauză că pensia a fost achitată membrului de sindicat R. G. în cuantumul în plată în luna decembrie 2010 până la emiterea deciziei de revizuire și nici că acestuia nu i-au fost achitate diferențele aferente lunii ianuarie 2011, astfel cum dispun prevederile art.6 alin.1 și 2 din OUG nr.1/2011.

Chiar dacă HG nr.735/2010 a fost abrogată începând cu data de 31.01.2011, ceea ce este esențial în cauză este faptul că pensiile recalculate pe baza documentelor care atestă veniturile realizate și a salariului mediu brut pe economie sau exclusiv pe baza salariului mediu brut pe economie pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare și ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cele aflate în plată în luna decembrie 2010- ca în cauza de față - se mențin în plată în cuantumurile avute în luna decembrie 2010 începând cu luna ianuarie 2011, până la data emiterii deciziei de revizuire, astfel cum statuează art. 6 alin.1 din OUG nr.1/2011.

Prin urmare, din interpretarea dispozițiilor legale mai sus amintite, urmărind și calendarul stabilit de legiuitor pentru revizuirea pensiilor militarilor, ale polițiștilor și ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor, rezultă în mod evident intenția legiuitorului de a lipsi de orice eficiență juridică decizia de recalculare a pensiei întemeiată pe HG nr.735/2010, ce a avut la bază documentele care atestă veniturile realizate și salariul mediu brut pe economie sau exclusiv salariul mediu brut pe economie pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare și al cărei cuantum este mai mic decât cea aflată în plată în luna decembrie 2010.

Ca atare, membrului de sindicat R. G. i s-a plătit pensia avută la momentul lunii decembrie 2010 până la emiterea noii decizii de revizuire a pensiei acestuia, cu respectarea noii metodologii stabilite prin OUG nr.1/2011 și nu cea stabilită în urma calculului efectuat în baza HG nr.735/2010.

Ceea ce este specific în speța dedusă judecății este faptul că, în mod incontestabil, la momentul de față, a fost emisă deja decizia privind revizuirea pensiei membrului de sindicat R. G., în baza OUG nr.1/2011.Astfel, prin decizia de revizuire nr._ din 10.05.2011, emisă de către Casa de Pensii Sectorială a Ministerului A. Naționale i s-a stabilit o pensie în cuantum brut de 1236 lei, mai mare chiar decât pensia brută avută în luna decembrie 2010, începând cu data de 01.01.2011- aceeași dată ca în decizia de recalculare emisă la 31.12.2010, iar cuantumul pensiei recalculate prin decizia de recalculare contestată în cauză nu a fost achitat efectiv, câtă vreme, raportat la prevederile art.6 alin.1 din OUG nr.1/2011, membrului de sindicat R. G. i s-a plătit, până la emiterea deciziei de revizuire, pensia în cuantumul avut în luna decembrie 2010.

Raportat la prevederile OUG nr.1/2011, mai sus menționate, a fost emisă noua decizie privind revizuirea pensiei în temeiul OUG nr.1/2011, intrată în plată, cuantumul pensiei fiind stabilit prin decizia de revizuire chiar începând cu data de 01.01.2011 - la fel ca în decizia de recalculare, care nu-și mai produce efectele.Membrul de sindicat R. G. a avut, de altfel, posibilitatea de a contesta, cu respectarea prevederilor legale, decizia de revizuire a pensiei conform OUG nr.1/2011, ce a avut, în mod evident, ca temei principal, prevederile Legii nr.119/2010, decizie ce își produc efectele.

Prin decizia nr.871/25.06.2010, publicată în Monitorul Oficial al României nr.433/28.06.2010, Curtea Constituțională a statuat, printre altele, că dispozițiile art.1-5 și art.12 din Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor sunt constituționale în raport cu disp.art. 15 alin. 2- neretroactivitatea legii, art.16-egalitatea în drepturi a cetățenilor, art.44- dreptul de proprietate privată, art.47 alin.1- referitor la nivel de trai și dreptul la pensie, art.53- restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți și art. 135 alin. 2 lit. f din Constituție - privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții.

De asemenea, Curtea a reținut, prin aceeași decizie, că prevederile art. 1 - 5 și art. 12 din Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu încalcă dispozițiile constituționale și internaționale referitoare la dreptul de proprietate având în vedere art.44 din Constituție raportat la art.1 din primul Protocol adițional la Convenție.

Totodată, prin decizia nr. 873/25.06.2010, publicată în Monitorul Oficial al României nr.433/28.06.2010, Curtea Constituțională a statuat, printre altele, că dispozițiile art.1 lit.a, b, d - i și art.2-12 din Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor sunt constituționale în raport cu disp. art. 15 alin. 2, art.47 alin.2, art.53 din Constituție și art.20 raportat la art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenție.

Instanța nu este îndrituită să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, după cum s-a statuat prin decizia nr.29/12.12.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr.925/27.12.2011, prin care s-au respins recursurile în interesul legii declarate de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de colegiile de conducere ale Curților de Apel B., Cluj, C. și G. privind aplicarea dispozițiilor Legii nr. 119/2010, raportat la art. 20 alin. 2 din Constituție, art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului și art. 14 din Convenție, referitoare la recalcularea pensiilor prevăzute de art. 1 din lege.

Tot în decizia nr. 29/12.12.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a reținut că nici referitor la discriminare, instanțele de drept comun nu puteau face reevaluări în temeiul art.16 din Constituție, iar perspectiva analizei în baza art.14 coroborat cu art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ar fi presupus stabilirea premisei că standardul european este superior standardului constituțional, ceea ce nu poate fi reținut, pentru considerentele arătate în cuprinsul deciziei respective.

Decizia nr.29/12.12.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, este obligatorie, potrivit art.3307 alin.4 Cod pr.civilă, adică de la data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I, decizia pronunțată fiind obligatorie inclusiv în privința considerentelor acesteia.

Referitor la analiza de compatibilitate cu art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenție, se reține că în conformitate cu disp.art.20 alin.1 din Constituția României, dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte, iar potrivit alin.2 al art.20 din Constituție, dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.

Între abordarea Curții Constituționale și cea a Curții Europene a Drepturilor Omului există în mod incontestabil o diferență fundamentală: în timp ce Curtea Constituțională verifică conformitatea legii cu Constituția, nepronunțându-se asupra interpretării sau aplicării concrete a legii, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în principiu, nu verifică compatibilitatea în abstract a unei legi cu Convenția, ci se pronunță cu privire la efectele pe care le poate avea aplicarea unei legi la o anumită situație de fapt.

Prin urmare, judecătorul român trebuie să determine dacă, într-un caz concret, aplicarea legii produce efecte contrare Convenției și, chiar dacă s-a pronunțat deja Curtea Constituțională cu privire la constituționalitatea unei legi, acest lucru nu împiedică instanța de judecată să ajungă la concluzia că aplicarea acelei legi la o situație determinată este de natură să producă efecte contrare Convenției.

Controlul obiectiv, in abstracto, realizat de Curtea Constituțională în ceea ce privește compatibilitatea dintre Legea nr. 119/2010 și art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu exclude posibilitatea instanțelor judecătorești de a efectua o analiză nemijlocită, directă, de convenționalitate având în vedere situația particulară din fiecare speță, în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, ca obiect al încălcării reclamate în fiecare litigiu, astfel cum s-a reținut tot în cuprinsul deciziei nr. 29/12.12.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, mai sus menționată.

Din perspectiva reglementărilor internaționale, Curtea reține că potrivit art. 1 alin.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional, iar conform alin.2 al aceluiași articol, dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare reglementării folosirii bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor.

Așadar, pentru cercetarea nesocotirii prevederilor art.1 al primului Protocol adițional la Convenție se impune ca fiecare cauză concretă dedusă judecății să fie analizată amănunțit, sub toate aspectele sale particulare de fapt, pentru a se putea determina, în concret:1. dacă partea reclamantă deține un „bun” existent; 2. dacă a apărut o ingerință a statului asupra dreptului la respectarea bunului; 3.dacă ingerința îndeplinește condițiile legalității, a existenței unui scop legitim (sau de utilitate publică) în acord perfect cu interesul general și a unei proporționalități rezonabile între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat.

În cauza de față, membrul de sindicat R. G. era beneficiarul unei pensii de serviciu stabilită în temeiul Legii nr.164/2001, conform deciziei nr._/2003, pensie al cărei cuantum a fost de 1174 lei brut în luna decembrie 2010, iar acestuia i-a fost recalculată pensia de serviciu în baza Legii nr.119/2010 și a metodologiei prevăzute de HG nr.735/2010, fiindu-i fixată, în urma recalculării, prin decizia nr._/31.12.2010, o pensie începând cu data de 01.01.2011, în cuantum brut de 938 lei, diminuată față de pensia anterioară, de care beneficiase în temeiul Legii nr.164/2001.

Ulterior, după cum s-a arătat mai sus, membrului de sindicat R. G. i-a fost emisă și decizia de revizuire a pensiei în baza OUG nr.1/2011, decizie având nr._ din 10.05.201, prin care i s-a stabilit, începând cu data de 01.01.2011, un cuantum al pensiei în sumă brută de 1236 lei, mai mare chiar decât pensia brută avută în luna decembrie 2010.

Pensia mebrului de sindicat R. G. reprezintă un „interes patrimonial”, ce intră în sfera de protecție a art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în jurisprudența acesteia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului statuând în acest sens (cauza Buchen contra Republicii Cehe, cauza Stec și alții contra Regatului Unit al Marii Britanii).Înainte de aplicarea Legii nr.119/2010 și recalcularea, respectiv revizuirea pensiilor speciale pe care aplicarea acesteia a presupus-o, acesta se putea prevala de garanțiile oferite de art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenție.

De asemenea, pensia de serviciu stabilită în temeiul actului normativ special reprezintă un „interes patrimonial” atât sub aspectul părții contributive - achitată de la bugetul asigurărilor sociale de stat, cât și sub aspectul părții necontributive - care se suportă de la bugetul de stat.

Astfel, în jurisprudența acesteia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a abandonat distincția dintre beneficiile de natură contributivă și cele de natură necontributivă sub aspectul incidenței art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenție.

În cauza Stec și alții împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din 12.04.2006, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenție nu impune nicio restricție asupra libertății statelor contractante în privința deciziei de a instaura sau nu un sistem de protecție socială sau de a alege tipul sau nivelul prestațiilor ce trebuie acordate în baza unui astfel de sistem. În schimb, din momentul în care un stat contractant instituie o legislație prin care se prevede plata automată a unei prestații sociale - fie că acordarea acestei prestații depinde sau nu de plata prealabilă a unor contribuții ‑ această legislație trebuie considerată ca generând un interes patrimonial în temeiul câmpului de aplicare a art. 1 din Protocolul nr. 1 în cazul persoanelor care îndeplinesc condițiile din acest articol ( motivare la care s-a făcut trimitere și în hotărârea din 18.02.2009 în cauza Andrejeva contra Letoniei).

Referitor la ingerință, aceasta este legală, fiind reglementată de Legea nr.119/2010, urmărind un scop legitim, de utilitate publică, în deplină concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale. Ingerința nu este arbitrară, a fost motivată și nu se poate reține, în contextul dat, că norma din dreptul intern nu ar fi suficient de accesibilă, precisă ori predictibilă sau că ar avea caracter discreționar.

După cum s-a arătat în cuprinsul deciziei nr.29/12.12.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, ingerința trebuie analizată însă din perspectiva dreptului la respectarea bunurilor ( regula generală și, totodată, prima normă din art.1 din Protocolul nr.1), iar nu precum o încălcare de tipul „privării de proprietate” ( cea de-a doua normă din același text), fiind greșită susținerea potrivit căreia în speță ar fi fost vorba de o privare de proprietate.

În practica sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că art.1 al Protocolului nr.1 adițional la Convenție nu garantează o pensie într-un anumit cuantum.

Recunoscând marja de apreciere a statelor în materia legislației sociale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat obligația autorităților publice de a menține un just echilibru între interesul general și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale persoanei, echilibru care nu este menținut ori de câte ori prin diminuarea drepturilor patrimoniale, persoana trebuie să suporte o sarcină excesivă și disproporționată. Într-o astfel de situație, există o încălcare a art.1 din Protocolul nr.1 la Convenție, determinată de încălcarea caracterului rezonabil și proporțional al diminuării drepturilor patrimoniale (cauza Kjartan Asmundsson contra Islandei, din 12.10.2004).

Ingerința statului în dreptul recurentului îi dă posibilitatea și unei marje de apreciere cu privire la cuantumul valoric ce trebuia diminuat, marjă care, în acest domeniu, este una extensivă, însă această marjă trebuie să se limiteze la păstrarea echilibrului dintre cele două interese cu privire la care se adoptă măsura.

În analizarea raportului de proporționalitate, la care însăși instanța supremă face referire în cuprinsul deciziei nr.29/12.12.2011, având în vedere situația particulară a membrului de sindicat R. G., în raport de cuantumul pensiei medii lunare pentru limită de vârstă la nivelul lunii ianuarie 2011 - de 880 lei, conform statisticii prezentate de M. Muncii și Asigurărilor Sociale - și de necesitatea asigurării mijloacelor de subzistență, Curtea reține că prin reducerea pensiei acestuia la suma stabilită în urma recalculării, mai sus arătată, nu se poate, în mod evident, vorbi de o diminuare de natură să-l pună în situația de a nu mai face față propriilor cheltuieli și de a suporta o sarcină excesivă și disproporționată.

Prima instanță a avut în vedere în mod corect la pronunțarea sentinței și soluția dată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza C. A. și alții împotriva României, care, prin decizia din 15.05.2012, publicată în Monitorul Oficial nr. 586/16.08.2012, a declarat inadmisibile cererile a 307 reclamanți, foste cadre militare, beneficiare ale pensiei speciale calculate conform Legii nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat.

În cauza sus-menționată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a făcut trimitere la jurisprudența sa anterioară în care a sintetizat că deși dispozițiile art. 1 din Protocolul nr.1 adițional la CEDO garantează plata prestațiilor sociale pentru cei care au achitat contribuții unei case de asigurări, acest lucru nu poate fi interpretat ca dând dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat, statele părți la Convenție dispunând de o marjă de apreciere destul de largă atunci când este vorba de reglementarea politicilor sociale.Curtea a apreciat că autoritățile naționale sunt, în principiu, cele mai bine plasate pentru a stabili un echilibru între cheltuielile și veniturile statului, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazurilor în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil.

De asemenea, s-a subliniat de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin aceeași decizie, că reformarea sistemului de pensii a fost fundamentată pe rațiuni obiective, respectiv contextul economic și corectarea inegalităților existente între diferite sisteme de pensie, iar această reformă nu a avut un efect retroactiv.

Referitor la practica instanței de fond, precum și a Curții de Apel Ploiești în cauze având un obiect similar cu cel de față, la care se face trimitere în recurs, se impune a se preciza că situația din prezenta cauză diferă de cea din pricinile anterioare, în condițiile în care, după cum s-a arătat mai sus, a fost emisă deja, în ceea ce-l privește pe membrul de sindicat R. G., decizia de revizuire a pensiei acestuia în baza OUG nr.1/2011, fiindu-i fixată, în urma revizuirii, o pensie de 1236 lei brut, chiar începând cu data de 01.01.2011, aceeași dată ca în decizia de recalculare contestată, emisă la 31.12.2010, iar cuantumul pensiei recalculate prin decizia de recalculare contestată în cauză nu a fost achitat efectiv membrului de sindicat R. G., ci, potrivit prevederilor art.6 alin.1 din OUG nr.1/2011, i s-a plătit, până la emiterea deciziei de revizuire, pensia în cuantumul avut în luna decembrie 2010.

Concluzionând, pentru considerentele ce preced, Curtea privește recursul de față ca nefondat, astfel încât în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă îl va respinge ca atare, în cauză nefiind incidente niciunele din motivele de modificare a sentinței prev.de art.304 pct.8, art.304 pct.9 și art.3041 Cod pr.civilă, invocate de recurent în motivarea recursului, sentința atacată fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul S. C. Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere, în numele și pentru membrul său R. G., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la sediul SCPA C. G. și R. I. V., cu sediul în București, .. 4, .. 4, ., sector 3, împotriva sentinței civile nr.2259 din data de 13 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. A. Naționale, cu sediul în București, ., sector 5.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 9 aprilie 2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

V.-A. P. I. L. E.-S. L.

GREFIER

V. M.

Red.VAP

Tehnored. CG

2 ex./09.05.2013

d.f.nr._ Tribunalul Dâmbovița

j.f. G. P.

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr.3120/2006

← Asigurări sociale. Decizia nr. 416/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI  Asigurări sociale. Decizia nr. 763/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Asigurări sociale. Decizia nr. 984/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI