Completare carnet de muncă. Decizia nr. 50/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 50/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 14-01-2013 în dosarul nr. 8176/105/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA NR. 50
Ședința publică din data de 14 ianuarie 2013
Președinte - E. S.
Judecători - C.- P. B.
- A.-C. B.
Grefier - D. V.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamanții I. I., Z. G., Z. GHEOGHE, A. V., P. N. și C. S., toți cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinetul de Avocatură „G. A. I.”, cu sediul în Ploiești, ., județul Prahova, împotriva sentinței civile nr. 4335/27 iulie 2012 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâta R. A. DE TRANSPORT PUBLIC PLOIEȘTI SA, cu sediul în Ploiești, ., județul Prahova.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică au recurenții-reclamanți I. I., Z. G., Z. G., A. V., P. N. și C. S., toți reprezentanți de avocat G. Andeea I., din Baroul Prahova și intimata-pârâtă R. A. de Transport Public Ploiești, reprezentată de consilier juridic D. A..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recursul se află la primul termen de judecată, este motivat și a fost declarat în termen legal.
Avocat G. Andeea I., având cuvântul pentru recurenții-reclamanți I. I., Z. G., Z. G., A. V., P. N. și C. S., depune la dosar împuternicirea avocațială . nr._/14 ianuarie 2013.
Consilier juridic D. A., având cuvântul pentru intimata-pârâtă R. A. de Transport Public Ploiești, depune la dosar delegația de reprezentare juridică nr. J 404/3 ianuarie 2013 și întâmpinare, învederând că aceasta poate fi catalogată ca fiind concluzii scrise.
Curtea constatând că nu s-a respectat termenul de 5 zile înainte de termenul de judecată de depunere a întâmpinării, statuat de dispozițiile art. 308 alin. 2 Cod pr. civilă, în conformitate cu dispozițiile art. 103 alin. 1 Cod pr. civilă, neîndeplinirea oricăruia act de procedură în termenul legal atrage decăderea, considerent față de care califică întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă R. A. de Transport Public Ploiești, depusă la dosar la acest termen de judecată, ca reprezentând concluzii scrise.
Avocat G. Andeea I., având cuvântul pentru recurenții-reclamanți I. I., Z. G., Z. G., A. V., P. N. și C. S. arată că nu mai are cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.
Consilier juridic D. A., având cuvântul pentru intimata-pârâtă R. A. de Transport Public Ploiești arată că nu mai are cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.
Curtea ia act că părțile nu mai au cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Avocat G. Andeea I., având cuvântul pentru recurenții-reclamanți I. I., Z. G., Z. G., A. V., P. N. și C. S. arată că hotărârea pronunțată de instanța de fond este netemeinică și nelegală, datorită faptului că, analizând eronat materialul probator administrat în cauză, instanța a admis doar în parte acțiunea formulată, în ceea ce-i privește pe trei dintre reclamanți, respingând acțiunea față de ceilalți reclamanți.
Precizează că, prin raportul de expertiză efectuat în cauză la solicitarea tuturor reclamanților, s-a constatat că aceștia pot beneficia de prevederile legale care reglementează acordarea grupei a II-a de muncă, până la data de 1 aprilie 2011, dar și a condițiilor deosebite după această dată.
Astfel, instanța de fond a constatat, în raport de concluziile raportului de expertiză că, condițiile de muncă în care recurenții-reclamanți și-au desfășurat activitatea până la data de 1 aprilie 2001, s-au păstrat și după această dată, motiv pentru are expertul a arătat că sunt îndreptățiți la a se constatat existența condițiilor deosebite și după data de 1 aprilie 2001, până în prezent, pentru fiecare dintre recurenții-reclamanți.
Mai arată că, instanța de fond a constatat, că în raport de buletinul de determinări ale nivelului acustic, întocmit de Direcția de Sănătate Publică Prahova, care a stabilit un nivel acustic de 77 dB în cabina în care recurenții – șoferi în cadrul intimatei, își desfășoară activitatea, aceștia nu pot beneficia de condiții deosebite după data de 1 aprilie 2001, în situația în care nivelul maxim admisibil este de 90 dB.
Apreciază că, instanța de fond nu a avut în vedere nivelul noxelor existente la locurile de muncă ale recurenților-reclamanți, condițiile nefavorabile de microclimat, suprasolicitarea fizică și nervoasă, lucrul în mai multe schimburi, riscul deosebit de iradiere, explozie sau infectare, etc., toate constatate de expert, care a concluzionat că acestea se mențin și în continuare la locurile de muncă ale recurenților.
Consideră că, existența sau inexistența numai a unuia dintre criteriile legale ce trebuie avute în vedere la acordarea condițiilor deosebite nu poate reprezenta un temei pentru respingerea acțiunii, în ceea ce privește perioada 01 aprilie 2001 până în prezent, întrucât aceste criterii, nu trebuie îndeplinite cumulativ în ceea ce privește existența lor, pentru ca reclamanții să beneficieze în continuare sau nu de condițiile deosebite la locul de muncă.
De asemenea, împrejurarea că intimata-pârâtă a emis la data de 20 iunie 2002 procesul-verbal în care se constată locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II de muncă, reprezintă o recunoaștere, în sensul celor solicitate de recurenții-reclamanți prin acțiune, în sensul că, condiții deosebite se păstrează și după această dată la locurile de muncă efective, și deci, o probă de neeliminat în ceea ce privește acordarea acestora și după data de 1 aprilie 2001.
Apreciază că, emiterea acestui proces-verbal de către societatea intimată nu poate reprezenta un temei al respingerii acțiunii, atâta vreme cât, recunoscând condițiile de muncă deosebite în care aceștia și-au desfășurat activitatea, societatea intimată nu a făcut aceste mențiuni în carnetele de muncă ale fiecărui recurent-reclamant.
Cu privire la recurenții-reclamanți C. S., Z. G. și Z. G. pentru care s-a respins ca neîntemeiată acțiunea, arată că soluția este nemotivată, întrucât instanța de fond nu a făcut nici o referire expresă la aceștia.
Respingând acțiunea pentru perioada ulterioară datei de 1 aprilie 2001, instanța de fond nu a făcut referire la împrejurarea că aceștia ar fi fost angajați în funcția de șoferi în cadrul societății intimate după data de 1 aprilie 2001, deși expertul a concluzionat că și aceștia pot beneficia de prevederile grupei a II-a de muncă și de condiții deosebite.
Pentru toate aceste considerente, solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței pronunțată de instanța de fond, în sensul admiterii în totalitate a acțiunii astfel cum a fost formulată, pentru perioada 1 aprilie 2001 și până în prezent pentru recurenții-reclamanți (I. I., A. V. și P. N.) pentru care acțiunea a fost admisă în parte, aceștia fiind angajați și în prezent la unitatea intimată și admiterea acțiunii pentru cei trei recurenți-reclamanți (C. S., Z. G. și Z. G.) față de care acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.
Consilier juridic D. A., având cuvântul pentru intimata-pârâtă R. A. de Transport Public Ploiești arată că, potrivit Buletinului de determinări emis de Direcția de Sănătate Publică Prahova s-a constatat pentru autobuze un nivel acustic al noxelor profesionale de 77 dB, valoare situată sub limita maximă de 90 dB, ce ar impune încadrarea în grupele superioare de muncă a salariaților.
Astfel, apreciază că s-a făcut dovada clară atât asupra faptului că nu se poate vorbi de existența unor noxe care ar impune încadrarea acestei categorii de salariați – șoferi de autobuz – în grupele superioare de muncă, cât și a faptului că în speță condițiile de muncă s-au modificat.
Mai mult decât atât, în raportul de expertiză se menționează că parcul auto s-a îmbunătățit prin achiziționarea de autobuze noi prin leasing în perioada 2006 – 2007, astfel că s-au îmbunătățit condițiile de muncă ale șoferilor, angajați în cadrul societății intimate.
Consideră că, atâta timp cât nu sunt dovedite prin vreun buletin de determinare că nivelul noxelor depășește pragul maxim admisibil de lege, nu se poate acorda încadrarea recurenților-reclamanți în grupă superioară de muncă.
Apreciază că soluția este motivată și se bazează pe faptul că în dosar nu au fost dovedite îndeplinirea condițiilor pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite, iar din raportul de expertiză nu rezultă faptul că nivelul noxelor de la locul de muncă al recurenților-reclamanți nu s-ar încadra în limitele prevăzute de lege.
Solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca fiind temeinică și legală.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._ la data de 13.09.2011, reclamanții C. S., I. I., Z. G., Z. G., A. V. și P. N. au chemat în judecată pe pârâta R. A. de Transport Public Ploiești SA, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că au fost angajați ai pârâtei și au lucrat efectiv 100% din programul de lucru în secții cuprinse în grupa a II-a de muncă.
În motivarea acțiunii, reclamanții au învederat instanței faptul că sunt angajații pârâtei și în prezent, dar și în perioadele cuprinse în carnetele de muncă până la data promovării prezentei acțiuni, în funcții și locuri de muncă ce se încadrează în grupa a II-a de muncă, cu program de lucru 100%, precum și că, din cauza specificității muncii pe care o depun, sunt predispuși la boli musculo-scheletice ce acoperă o gamă variată de probleme de sănătate, de la inflamații localizate la afectarea generală a sistemului musculo-scheletic, afecțiuni cu durată limitată și vindecare completă, până la probleme cronice care evoluează cu pierderea progresivă a capacității funcționale și invaliditate.
Au mai precizat reclamanții că din punct de vedere legal, bolile musculo-scheletice se încadrează fie în categoria bolilor profesionale (afecțiuni care se produc ca urmare a unei meserii sau profesiuni, cauzate de factori nocivi fizici, chimici sau biologici caracteristici locului de muncă, precum și de suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme ale organismului, în procesul de muncă), fie în categoria bolilor legate de profesiuni (boli cu determinare multifactorială, factorii profesional având o contribuție semnificativă).
De asemenea, au mai arătat reclamanții după anul 2001, au încercat ca pe cale amiabilă să li se înscrie în carnetele de muncă grupa de muncă sau condițiile deosebite în care și-au desfășurat activitatea și, deși au îndeplinit toate cerințele prealabile solicitate, până în prezent acest lucru nu a fost posibil, din cauze care nu le pot fi imputabile.
Acțiunea nu a fost întemeiată în drept.
În dovedirea acțiunii, reclamanții au depus la dosarul cauzei înscrisuri (f.5-143).
La data de 09.01.2012, pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune (ce a fost respinsă de tribunal prin încheierea de ședință din data de 13.01.2012 pentru considerentele menționate în practicaua hotărârii), iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată, deoarece începând cu anul 2001, acordarea grupei a II-a de muncă nu se mai face în baza Ordinului nr.50/1990, ci a HG 261/2001 și HG 246/2007, prin care legiuitorul a înăsprit procedura de acordare a grupei a II-a de muncă prin evaluări mai aprofundate a condițiilor de lucru, reclamanții neîndeplinind condițiile necesare pentru ca activitatea desfășurată să fie încadrată în standardele grupei de muncă superioare.
La data de 17.07.2012, reclamanții și-au precizat acțiunea, în sensul că solicită să se constate că aceștia beneficiază de grupă superioară de muncă pentru perioadele astfel cum au fost stabilite prin raportul de expertiză specialitatea organizarea muncii - salarizare efectuat de expert N. C., precum și obligarea pârâtei să le elibereze adeverințe din care să rezulte grupa, procentul și perioada în care aceștia și-au desfășurat activitatea.
După administrarea probelor, prin sentința civilă nr. 4335/27 iulie 2012, Tribunalul Prahova a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții I. I., A. V. și P. N., a constatat dreptul reclamanților de a beneficia de grupa a II-a de muncă în procent de 100% pentru perioada lucrată în cadrul societății pârâte până la data de 01.04.2001, conform raportului de expertiză N. C., astfel:
- reclamantul I. I. - perioadele 03.12._88, 19.10._89 și 10.12._91;
- reclamantul A. V. - perioadele 15.11._96 și 12.09._98;
- reclamantul P. N. - perioada 17.03._97.
A fost obligată pârâta să le elibereze acestor reclamanți adeverințe din care să rezulte grupa, procentul și perioada în care aceștia și-au desfășurat activitatea.
Prin aceeași sentință a fost respinsă în rest acțiunea formulată de reclamanții C. S., Z. G., Z. G., ca fiind neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamanții sunt angajații pârâtei în meseria de conducător auto în cadrul Secției Autobuze, raporturile de serviciu cu aceasta născându-se încă din perioada în care erau în vigoare dispozițiile Ordinului nr.50/1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionării.
Principala sarcină de serviciu a șoferilor de autobuz este transportul de călători în condiții de siguranță, ritmicitate și frecvență, respectarea graficelor de circulație și a programului de lucru planificat, cunoașterea și aplicarea reglementărilor legale privind circulația și drumurile publice, precum și a reglementărilor interne din cadrul Regiei Autonome de Transport Public Ploiești.
Factorii de risc prezenți la locul de muncă al reclamanților au fost determinați de expertul desemnat de instanță ca fiind:
- factori de risc prin suprasolicitare neuropsihică: durata muncii, orarul diurn/nocturn, frecvența curselor și alternanța somn-veghe, concentrarea atenției;
- factori de risc prin suprasolicitarea aparatului locomotor: poziția șezândă prelungită și încordarea unor segmente corporale, mișcări repetative, mișcări vicioase;
- factori de risc prin suprasolicitarea analizatorilor vizuali și auditivi;
- factori de risc fizici: zgomot și vibrații, temperatură și umiditate, iluminat, pulberi;
- factori de risc prin agenți chimici: substanțe toxice volatile, agenți cancerigeni;
- factori de risc prin agenți biologici: bacterii, viruși, fungi;
- factori de risc psihosocial determinați de relația de muncă sau de interacțiunea cu alți participanți sau controlori de trafic.
Același expert a concluzionat că numărul tot mai mare de mașini din ultimii ani, lipsa unor semafoare corelate, străzile prea înguste, parcarea autoturismelor pe carosabil, blocarea tronsoanelor de drum din cauza construcțiilor, nerăbdarea celorlalți participanți la trafic – șoferi dornici să depășească toată coloana de mașini
pentru a ajunge mai în față, comportamente riscante frecvente la alți șoferi, sunt câțiva dintre factorii care contribuie la suprasolicitarea conducătorilor auto.
În tot acest timp, șoferii trebuie să suporte, pe lângă poluarea fonică, și pe cea cu gaze de eșapament provenite de la mașinile din trafic. Aceștia inhalează o cantitate foarte mare de noxe cât timp așteaptă în ambuteiajele formate în intersecții, gazele de eșapament de la mașinile din trafic pătrunzând în habitaclul vehiculelor prin sistemul de ventilație.
Astfel, șoferii sunt expuși unei poluări excesive, unul dintre poluanții la care se înregistrează depășiri frecvente ale valorilor limită fiind dioxidul de azot (NO2), gaz foarte toxic atât pentru oameni, cât și pentru animale, expunerea la concentrații foarte mari putând fi fatală.
În plus, activitatea șoferilor se desfășoară în orice anotimp și condiții meteo, pe timp de noapte și de zi, indiferent de starea drumurilor și a parcărilor, în lipsa aerului condiționat, cu variații de temperatură.
Toate condițiile de muncă menționate anterior conduc la suprasolicitarea fizică și psihică a organismului, prin lucru în mediu de muncă nefavorabil, prin expunerea la o multitudine de factori de risc ce pot afecta starea de sănătate a angajaților, în ultima fază conducând la apariția unor boli profesionale, activitatea zilnică desfășurată de către reclamanți în locurile de muncă menționate până la data de 01.04.2001 dovedind că aceștia îndeplinesc toate condițiile prevăzute de Ordinul 50/1990 al M.M.O.S. anexa 2 poz. 209 pentru încadrarea în grupa a II-a de muncă în proporție de 100% din programul de lucru.
Pe de altă parte, este adevărat că nominalizarea personalului care se încadrează în grupa I și II de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere, însă decizia acesteia trebuie să respecte prevederile art.6 din Ordinul 50/1990, cu luarea în considerare a condițiilor deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.), împrejurarea că societatea a emis procesul-verbal nr.2003/20.06.2002 (în care au fost precizate locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II de muncă) nefiind de natură a concluziona că reclamanții nu beneficiază de grupă de muncă superioară.
S-a precizat în legătură cu încadrarea activității desfășurate de către reclamanți ulterior datei de 01.04.2001, odată cu . Legii nr.19/2000- lege prin care a fost înlocuit conceptul de „grupe de muncă” cu „locuri de muncă în condiții deosebite” și a H.G. nr.261/2001 și nr.246/2007, potrivit cărora încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite se face cu respectarea unei succesiuni de operațiuni specifice, că potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză de expert N. C., condițiile de muncă ulterioare datei de 01.04.2001 s-au menținut identice cu cele anterioare acestei date, prin urmare reclamanții sunt îndreptățiți să beneficieze de condiții speciale.
Această concluzie a expertului nu a fost însușită de prima instanță, care a constatat că este infirmată de buletinul de determinări ale nivelului acustic echivalent continuu nr.131-134/20.06.2002 întocmit de Direcția de Sănătate Publică Prahova, din care rezultă că în cabina șoferilor ce lucrează în cadrul Secției Autobuze nivelul acustic este de 77 dB, iar limita maximă admisă este de 90 dB.
Cum unul dintre criteriile necesar a fi întrunite pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite este, conform art.2 din HG nr.261/2001, prezența în mediul de muncă a noxelor profesionale fizice constând în zgomot, vibrații, unde electromagnetice, presiune, radiații ionizante, radiații calorice, radiații laser de putere neprotejate, precum și a noxelor profesionale chimice sau biologice, care nu respectă limitele admise prevăzute în Normele generale de protecție a muncii, iar din expertiza efectuată în cauză nu rezultă că în mediul de muncă al reclamanților există astfel de noxe, pretenția reclamanților constând în obligarea pârâtei să le recunoască dreptul de a beneficia de condiții deosebite pentru perioada ulterioară datei de 01.04.2001 nu poate fi admisă.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, invocând următoarele critici de nelegalitate:
S-a susținut că în mod eronat instanța de judecata a optat pentru o admitere în parte a acțiunii introductive față de 3 dintre reclamanții inițiali, câtă vreme prin raportul de expertiză efectuat în cauză la solicitarea tuturor reclamanților, s-a constatat, după ce expertul desemnat al cauzei s-a deplasat la sediul intimatei, pentru a verifica condițiile de la locul de muncă al acestora, că pot beneficia și este obligatoriu ca instanța să constate aceste împrejurări, raportat la prevederile legale care reglementează acordarea grupei a-II-a de muncă, până la data de 01.04.2011, dar și a condițiilor deosebite după această dată.
Recurenții au apreciat că instanța de fond a constatat eronat însă, că în raport de buletinul de determinări ale nivelului acustic echivalent continuu nr. 131 -134/20.06.2002 întocmit de Direcția de Sănătate Publica Prahova, care constata un nivel acustic de 77 dB în cabina în care recurenții - șoferi în cadrul intimatei, își desfășoară activitatea, aceștia nu mai pot beneficia de condițiile deosebite după data de 01.04.2001, în situația în care nivelul maxim admisibil este de 90 dB.
S-a susținut de recurenți că nu numai acest criteriu este determinant, fiind avut în vedere la momentul efectuării raportului de expertiză, existând și alte criterii prevăzute de normativele legale în vigoare și în raport de care se stabilește dacă recurenții pot beneficia de încadrarea în condiții deosebite sau nu.
Astfel, instanța de fond nu a avut în vedere nivelul noxelor existente la locurile de muncă ale reclamanților, condițiile nefavorabile de microclimat, suprasolicitarea fizică și nervoasă, lucrul în mai multe schimburi, riscul deosebit de iradiere, explozie sau infectare, etc, toate constatate de expert, care a concluzionat, de asemenea, că ele se mențin și în continuare la locurile de muncă ale recurenților.
Recurenții au învederat că existența sau inexistența doar a unuia dintre criteriile legale ce trebuie avute în vedere la acordarea condițiilor deosebite nu poate reprezenta un temei pentru respingerea acțiunii, în ceea ce privește perioada 01.04.2001 până în prezent, întrucât aceste criterii, așa cum ele sunt stabilite de norma legală, nu trebuie îndeplinite cumulativ în ceea ce privește existența lor, pentru ca reclamantul să beneficieze în continuare sau nu de condițiile deosebite la locul de muncă. Atâta vreme cât se constată că sunt îndeplinite prevederile art.6 din Ordinul nr.50/1990, lucru pe care expertul l-a și precizat în lucrarea efectuată, era obligatoriu ca instanța să constate admisibilitatea si temeinicia acțiunii și pentru perioada 01.04.2001 până în prezent.
Pe de alta parte, au menționat recurenții, chiar raportat la motivarea instanței de fond, nu rezultă care este temeiul respingerii acțiunii pentru perioada 01.04._02, câtă vreme buletinul emis de Direcția de Sănătate Publică Prahova a fost emis la această ultimă dată, fără ca el să poată produce efecte retroactiv, în așa fel încât, începând cu data de 01.04.2001, și nu cu data de 20.06.2002, instanța să constate acțiunea ca fiind neîntemeiată.
De asemenea, împrejurarea că societatea intimată a emis la data de 20.06.2002, deci după ce a fost comunicat buletinul emis de Direcția de Sănătate Publica Prahova, procesul verbal nr.2003/2002, în care constata locurile de munca, activitățile și categoriile profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II de muncă, reprezintă o recunoaștere, în sensul celor solicitate de reclamanții recurenți prin acțiune, precum și faptul că aceste condiții deosebite se păstrează și după această dată la locurile lor de muncă efective, constituind o probă de neeliminat în ceea ce privește acordarea acestora și după data de 01.04.2001.
S-a mai susținut că emiterea acestui proces verbal de către societate nu poate reprezenta un temei al respingerii acțiunii pentru aceasta perioadă, atâta vreme cât, recunoscând condițiile de muncă deosebite în care aceștia și-au desfășurat activitatea, societatea intimată nu a făcut aceste mențiuni în carnetele de muncă ale fiecărui recurent.
Referitor la reclamanții recurenți în raport de persoana cărora instanța de fond a respins acțiunea ca neîntemeiată, s-a solicitat să se constate că soluția este practic nemotivată, întrucât instanța, în analiza pe care o face în motivarea soluției, respectiv în considerentele sentinței atacate, nu face nicio referire expresă la acești trei recurenți, în raport de care să aprecieze acțiunea ca neîntemeiată.
Respingând acțiunea pentru perioada ulterioara datei de 01.04.2001, instanța de fond nu face nici măcar referire la împrejurarea că acești trei reclamanți recurenți ar fi fost angajați în funcția de șoferi ai intimatei după data de 01.04,2001, deși expertul a arătat că și aceștia pot beneficia de prevederile grupei a-II-a de muncă și a condițiilor deosebite.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței, în sensul admiterii în totalitate a acțiunii astfel cum a fost formulată, pentru perioada 01.04.2001 până în prezent pentru recurenții pentru care acțiunea a fost admisă în parte și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată pentru cei trei reclamanți față de care acțiunea a fost respinsa ca neîntemeiată.
Intimata nu a depus la dosar întâmpinare, dar a depus la dosar concluzii scrise.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și dispozițiile legale incidente, Curtea reține că recursul este nefondat și va fi respins, pentru următoarele argumente:
Critica reclamanților că în mod cu totul eronat și având în vedere dispozițiile legale reglementatoare, instanța de judecata a optat pentru o admitere în parte a acțiunii introductive de instanța fata de 3 dintre reclamanții inițiali, este nefondată, întrucât în art. 2 din HG nr. 261/2001 se prevăd criteriile pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite, respectiv:
a) prezența în mediul de muncă a noxelor profesionale fizice constând în zgomot, vibrații, unde electromagnetice, presiune, radiații ionizante, radiații calorice, radiații laser de putere neprotejate, precum și a noxelor profesionale chimice sau biologice,
prevăzute în Normele generale de protecție a muncii, care nu respectă limitele admise prevăzute în aceste norme;
b) răspunsul specific al organismului la . noxei profesionale, evidențiat prin indicatori de expunere și/sau de efect biologic, stabiliți prin ordin al ministrului sănătății și familiei;
c) morbiditatea, exprimată prin boli profesionale înregistrate la locul de muncă în ultimii 15 ani.
Din raportul de expertiză efectuat în cauză nu rezultă îndeplinirea acestor criterii la locul de muncă al recurenților.
Mai mult, din buletinul de determinare al nivelului acustic nr. 131-134/20.06.2002, fila 157 dosar fond, nu rezultă că s-ar fi depășit limita maximă admisă.
Deși recurenții apreciază că existenta sau inexistenta numai a unuia dintre criteriile legale ce trebuie avute in vedere la acordarea condițiilor deosebite nu poate reprezenta un temei pentru respingerea acțiunii, in ceea ce privește perioada 01.04.2001 până în prezent, întrucât aceste criterii, așa cum ele sunt stabilite de norma legala, nu trebuiesc îndeplinite cumulativ in ceea ce privește existenta lor, pentru ca reclamantul sa beneficieze in continuare sau nu de condițiile deosebite la locul de muncă, trebuie observat că într-adevăr art. 2 din HG nr. 261/2001 nu impune îndeplinirea cumulativă a acestor criterii,dar neîndeplinirea unora dintre criterii poate determina neîncadrarea în condiții deosebite sau condiții speciale de muncă.
Chiar dacă buletinul de analiză a fost emis la 20.06.2002, aceasta nu înseamnă că pentru perioada_02, nivelul acustic ar fi fost peste limita admisă, mai ales că nu s-a făcut nicio probă contrară în acest sens, astfel că nu este vorba de o aplicare cu efect retroactiv a concluziilor acestui buletin de analiză.
Deși în adresa intimatei către Direcția de Sănătate Publică Prahova numărul_/11.06.2002 se arată că la Secția autobuze la categoria profesională conducători autobuz există radiații calorice, zgomot, vibrații, în buletinul de determinare mai sus menționat din 20.06.2002 s-a menționat că nu a fost depășită limita maximă admisă.
Față de toate aceste considerente, Curtea, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod proc. civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții I. I., Z. G., Z. GHEOGHE, A. V., P. N. și C. S., toți cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinetul de Avocatură „G. A. I.”, cu sediul
în Ploiești, ., județul Prahova, împotriva sentinței civile nr. 4335/27 iulie 2012 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâta R. A. DE TRANSPORT PUBLIC PLOIEȘTI SA, cu sediul în Ploiești, ., județul Prahova.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 14 ianuarie 2013.
Președinte, Judecători,
E. S. C.-P. B. A.-C. B.
Grefier,
D. V.
Operator de date cu caracter personal
Număr notificare 3120/2006
Red. ES
Tehnored. CC
2 ex/15.01.2013
d.f. nr._ Tribunalul Prahova
j.f. A.-M. L.
| ← Contestaţie decizie suspendare contract de muncă. Decizia nr.... | Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 247/2013. Curtea... → |
|---|
