Contestaţie act. Decizia nr. 870/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 870/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 02-04-2013 în dosarul nr. 1487/114/2010
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
Secția I Civilă
Dosar Nr._
DECIZIA Nr. 870
Ședința publică din data de 2 aprilie 2013
Președinte - C. Ș.
Judecători - V. S.
- E. M.
Grefier - V. M.
Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de reclamantul M. E., domiciliat în B., ..3C, ., de pârâtul C. A. „Dr.C.A.” cu sediul în B., ., jud.B., împotriva sentinței civile nr. 1464 din 5 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul B..
Recursuri scutite de plata taxei judiciare de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, invocă din oficiu excepția tardivității recursurilor, având în vedere că la data de 13.12.2012 s-a comunicat sentința de fond recurenților, iar aceștia au declarat recursurile la data de 28.12.2012, și rămâne în pronunțare.
C u r t e a:
Asupra recursurilor civile de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului B. sub nr._, reclamantul M. E. a chemat în judecată pe pârâtul C. A. „Dr.C. A.”, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei nr.1/22.02.2010 de stabilire a drepturilor salariale începând cu data de 01.01.2010, obligarea pârâtului la emiterea unei noi decizii de salarizare conform art. 7 alin.2 și art. 30 alin. 5 din Legea nr. 330/2009, precum și obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale corespunzătoare pentru perioada 01.05._09.
La data de 19.04.2010 reclamantul a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor Legii nr. 300/2009 cu privire la art. 2 din OUG 41/2009, care formează conținutul legii de aprobare, ale căror efecte au fost preluate prin prevederile art. 5 alin. 6 din OUG nr. 1/2010, apreciind că acestea contravin prevederilor art. 1 alin. 4 și 5, art. 61 alin. 1, art. 102 alin. 1 și 2, art. 115 alin. 4 și 6, art. 141 din Constituția României, și a solicitat sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării acestei excepții de neconstituționalitate.
Pârâtul nu și-a exprimat punctul de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocată de reclamant.
Tribunalul B. a pronunțat încheiere din 19.04.2010 prin care, admițând cererea formulată de reclamantul M. E., pe cale de consecință a sesizat Curtea Constituțională în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a prevederilor Legii 300/2009 (articol unic) cu referire la art.2 din O.U.G. nr. 41/2009, invocată de reclamant.
Prin decizia nr.728/02.06.2011, Curtea Constituțională a respins ca devenită inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 300/2009 pentru aprobarea OUG nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai-decembrie 2009.
Ulterior, pe baza acordului părților, în temeiul art. 242 alin.1 pct.1 Cod pr. civilă, a fost suspendată din nou judecata cauzei conform încheierii de ședință din data de 19.09.2011, iar dosarul a fost repus pe rol la cererea reclamantului, dispunându-se redeschiderea judecății.
La termenul de judecată din 05.10.2012 reclamantul a reiterat excepția de neconstituționalitate a prevederilor Legii nr. 300/2009 cu privire la art. 2 din OUG 41/2009, care formează conținutul legii de aprobare, ale căror efecte au fost preluate prin prevederile art. 5 alin. 6 din OUG nr. 1/2010, apreciind că acestea contravin prevederilor art. 1 alin. 4 și 5, art. 61 alin. 1, art. 102 alin. 1 și 2, art. 115 alin. 4 și 6, art. 141 din Constituția României și a solicitat sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării acestei excepții de neconstituționalitate.
Prin încheiere motivată din 05.11.2012, tribunalul a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate sus arătate, și, având în vedere că prevederile art. 29 alin.5 din Legea nr. 47/1992 au fost abrogate prin Legea nr. 177/28.09.2010, a pășit la soluționarea fondului pricinii, astfel că a pronunțat sentința civilă nr. 1464/05.11.2012 prin care admițând acțiunea promovată de reclamant, a obligat pârâtul să calculeze și să plătească reclamantului diferențele de drepturi salariale rezultate din aplicarea Legii nr. 221/2008 de aprobare a O.G. nr. 15/2008, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu această lege, aferente perioadei 01.05._09.
Prin aceeași sentință, s-a dispune anularea deciziei de reîncadrare nr. 1/22.02.2010 privind pe reclamantul M. E., emisă de pârâtul C. A. „Dr. C. A.” B., obligând pârâtul la emiterea unei noi decizii de reîncadrare, începând cu data de 01.01.2010, în care salariul de bază individual al reclamantului să fie stabilit la nivelul celui avut în decembrie 2009 conform Legii 221/2008.
Pentru a pronunța această sentință, în esență, Tribunalul B. a reținut, față de motivele detaliat depuse în scris la dosar, că în fapt reclamantul M. E. este încadrat în funcția de profesor titular la C. A. „Dr. C. A.” B., pe catedra de științe socio-umane, astfel cum rezultă din adeverința nr. 836/19.03.2010 eliberată de unitatea școlară, iar prin decizia nr.1/2010, a cărei anulare se solicită în prezenta cauză, s-a dispus de către pârât reîncadrarea salarială a reclamantului, începând cu data de 01.01.2010 conform Legii nr. 330/2009 și OUG nr.1/2010.
Anterior acestei date, până la 31.12.2009 astfel cum rezulta din adeverința nr. 836/2010, reclamantul a fost salarizat în raport de prevederile Legii nr. 221/2008.
În acest sens, prin sentința civilă nr.887/19.10.2009 a Tribunalului B. pârâtul a fost obligat sa aplice dispozițiile Legii nr. 221/2008.
A constatat instanța că majorarea salarială în privința personalului din învățământ a intervenit ca urmare a aprobării cu modificări a O.G. nr. 15/2008 prin Legea nr. 221/2008, principala modificare fiind majorarea coeficientului de multiplicare pentru perioada 1 octombrie – 31 decembrie 2008, coeficient care reprezenta și valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare.
Prin dispozițiile art. 1 alin. 1 lit. b) și c) din O.G. nr. 15/2008, privind creșterile salariale ale personalului din învățământ pe anul 2008, s-au stabilit valori ale coeficientului de multiplicare 1,000, astfel încât pentru diferite perioade de timp să se asigure o creștere a drepturilor salariale ale personalului didactic si didactic auxiliar față de nivelul din 31.12.2007.
O.G. nr. 15/2008 a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, principala modificare fiind majorarea coeficientului de multiplicare de 1,0000:400,00 pentru perioada 1 octombrie - 31 decembrie 2008, coeficient care reprezintă valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare.
După adoptarea Legii 221/2008 de către Parlament a fost adoptată O.U.G. nr. 136/2008, privind stabilirea unor măsuri pentru salarizarea personalului din învățământ în anul 2008, prin care se modifică valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 pentru perioada octombrie-decembrie 2008, reducându-se de la 400,00 la 266,026 pentru funcția prevăzută la art. 1 alin. 1 lit. a) din OG nr. 15/2008 și la 299,933 pentru funcțiile didactice prevăzute la art. 1 alin. 1 lit. c) din OG nr. 15/2008.
Această ordonanță de urgență a fost declarată neconstituțională prin decizia nr. 1221/12.11.2008 a Curții Constituționale, stabilindu-se că adoptarea ordonanțelor de urgență numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptată de Parlament încalcă art. 1 alin. 1, art. 64 alin. 1 si art. 115 alin.4 din Constituție. Totodată s-a apreciat că se încalcă și prevederile art. 115 alin. 6 coroborate cu art. 41 și art. 47 alin. 1 din Constituție.
Cu toate acestea, prin O.U.G. nr. 151/10.11.2008, art. I pct. 2 și 3, se reduc valorile coeficienților de multiplicare stabilite prin Legea nr. 221/2008 de aprobare a OG nr. 15/2008.
Și aceste dispoziții normative au fost declarate neconstituționale prin decizia nr. 842/02.06.2009 a Curții Constituționale pentru aceleași considerente avute în vedere și la analiza OUG nr. 136/2008.
Ulterior, prin art. 2 și 3 din OUG nr. 1/2009, art. 2 și 3 din OUG nr. 31/2009, art. 2 din OUG nr. 41/2009 se reglementează modificări prin reducerea valorilor coeficientului de multiplicare 1,000 sub valoarea de 400,00 stabilită prin Legea 221/2008 ca valoare de referință pentru creșterile salariale, respectivele modificări privind prevederi introduse de art. I pct. 2 și 3 din OUG 151/2008, text declarat neconstituțional de către Curtea Constituțională.
D. OUG nr. 1/2009 (art. 2 și 3) a fost declarată neconstituțională prin decizia nr. 989/30.06.2009 a Curții Constituționale, însă prin deciziile Curții Constituționale nr.106/4.02.2010 și nr. 124/9.04.2010 au fost respinse ca inadmisibile excepțiile de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 și 3 din OUG nr.31/2009, respectiv art.2 din OUG nr.41/2009, reținându-se că cele două ordonanțe, ca acte normative modificatoare ale OG nr.15/2008 sunt și ele abrogate, iar potrivit art.29 al.1 din Lg.47/1992 instanța de contencios constituțional se pronunță asupra unei legi sau ordonanțe, ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare.
OUG nr. 41/2009, prin care se reglementează modificări în sensul reducerii valorilor coeficientului de multiplicare sub valoarea stabilită prin Legea 221/2008 de aprobare a OUG 15/2008, a fost aprobată prin Legea nr. 300/2009 care a fost adoptată de către Parlament. Legea cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr.330/2009 -act normativ intrat în vigoare în privința personalului din învățământ la 01.01.2010, prin art.48 pct.16 conține abrogarea expresă a OG nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 și în anul 2009 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr.221/2008, cu modificările și completările ulterioare.
La 30.01.2010 a intrat în vigoare OUG nr.1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, prin care, la art. 5 alin. 6, se stabilește că reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31 decembrie 2009, stabilite în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai - decembrie 2009, aprobată prin Legea nr. 300/2009.
În consecință, începând cu data de 1.01.2010 după . Legii nr.330/2009 și OUG nr.1/2010 s-a dispus reîncadrarea salarială și în privința reclamantului.
Prin Decizia nr.3/04.04.2011 publicată în M.O., Partea I, nr.350/19.05.2011 ICCJ a admis recursul în interesul legii care viza aplicarea dispozițiilor Legii nr.221/2008 pentru aprobarea OG nr.15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, stabilind că acestea se aplică pe toată perioada cuprinsă între 1 octombrie 2008 și 31 decembrie 2009.
Ulterior, prin decizia nr. 877/28.06.2011 a Curții Constituționale a fost respinsă, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.5 alin.6 din OUG 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri din domeniul bugetar, conform considerentelor deciziei constatându-se că „Textul a fost abrogat prin dispozițiile art.39 lit. x) din Legea-cadru nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.877 din 28 decembrie 2010, și nu produce efecte juridice asemenea celor învederate Curții de către autorii excepției de neconstituționalitate. Însă această situație nu se datorează normei abrogatoare, ci faptului că, prin Decizia nr.3 din 4 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.350 din 19 mai 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii care viza aplicarea dispozițiilor Legii nr.221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, stabilind că acestea se aplică pe toată perioada cuprinsă între 1 octombrie 2008 și 31 decembrie 2009, astfel încât reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 se va face pe coeficienții și salariul avut în plată la 31 decembrie 2009, stabilit în conformitate cu Legea nr.221/2008, și nu cu Ordonanța de urgență a Guvernului nr.41/2009.
S-a constatat că, o atare interpretare reprezintă o aplicare corectă a deciziilor Curții Constituționale pronunțate în materia salarizării personalului din învățământ (a se vedea, în acest sens, Decizia nr.124 din 9 februarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României nr.272 din 27 aprilie 2010, Decizia nr.983 din 30 iunie 2009 sau Decizia nr.989 din 30 iunie 2009, publicate în Monitorul Oficial al României nr.531 din 31 iulie 2009)”.
Ambele decizii sunt definitive și obligatorii pentru instanțe, fiind general obligatorii atât considerentele, cât și dispozitivul, ce se impun cu aceeași forță tuturor subiectelor de drept, astfel cum s-a statuat în jurisprudența curții.
S-a constatat că prejudiciul a fost produs reclamantului -profesor titular, ca urmare a neplății în perioada 01.05._09, a drepturilor salariale stabilite prin legea adoptată de Parlament, astfel că acesta este îndreptățit la calcularea drepturilor salariale rezultate din aplicarea Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea OG nr. 15/2008 și la plata diferențelor dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008, dar întinderea prejudiciului este limitată la data de 31.12.2009, întrucât prin . Legii 330/2009, la data de 01.01.2010 în privința personalului din învățământ, s-au abrogat dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 și în anul 2009 personalului din învățământ, publicată în M.O., Partea I, nr. 82/01.02.2008, aprobată cu modificări prin Legea nr.221/2008 -cu modificările și completările ulterioare.
Împotriva sentinței nr.1464/05.11.2012 au declarat recurs reclamantul M. E. și pârâtul C. A. „Dr.C.A.”B..
Recurentul-reclamant M. E. susține, în esență, că instanța de fond a nesocotit dreptul său fundamental la libertatea de conștiință reglementat de prev.art.9 al CEDO și cele ale art.29 din Constituția României.
Recurentul-pârât C. A. „Dr.C.Angelesc” susține prin motivele de recurs că instanța de fond și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, luând o decizie care nu putea fi luată decât de Curtea Constituțională, în condițiile în care, pe de o parte reclamantul a investit instanța de fond cu o cerere prin care a reclamant că i-au fost încălcate drepturile prin aplicarea ordonanței de urgență și a invocat excepția de neconstituționalitate a acestui act normativ, iar pe de altă parte reclamantul a arătat că nu dorește ca în cauză să fie aplicate dispozițiile Deciziei nr.3/2011 a ICCJ
În ședința publică din 2 aprilie 2013, instanța, din oficiu a invocat excepția tardivității recursurilor declarate, raportat la data comunicării sentinței către recurenți, respectiv data de 13.12.2012 și data declarării recursurilor – la 28.12.2012.
Examinând sentința atacată, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, raportat la dispozițiile legale incidente în cauză, instanța, având în vedere prevederile art. 137 Cod pr.civilă, se va pronunța cu prioritate asupra excepției tardivității recursurilor, invocată din oficiu.
Potrivit art.80 din Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, termenul de recurs în această materie este de 10 zile de la comunicării hotărârii pronunțată de instanța de fond, termen indicat, de altfel, și în dispozitivul sentinței atacate.
Fiind un termen imperativ și absolut, nerespectarea lui atrage sancțiunea iremediabilă a decăderii, iar o atare concluzie rezultă din interpretarea prevederilor art. 103 Cod pr.civilă, care statuează că „neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei”.
Termenul începe să curgă de la data menționată pe dovada de primire sau procesul-verbal de comunicare întocmit de agentul procedural, iar în speța dedusă judecății, din dovada de primire aflată la fila 17 dosar fond, rezultă că recurentei i-a fost comunicată sentința la data de 29.12.2011.
Din rezoluția aplicată pe cererea de recurs, rezultă că înregistrarea căilor de atac s-a realizat la data de 28 decembrie 2012 (filele 4 și 6 dosar recurs).
În condițiile în care hotărârea atacată a fost comunicată recurenților la data de 13.12.2012, declararea recursului la data de 28.12. 2012 s-a realizat după expirarea termenului de 10 zile de la comunicarea hotărârii, prevăzut de art.80 din Legea nr.168/1999.
În raport de considerentele expuse anterior, Curtea apreciază că excepția invocată din oficiu este întemeiată, motiv pentru care o va admite, iar în baza art. 312 alin. 1 Cod pr.civilă raportat la art.80 din Legea nr.168/1999, va respinge ambele recursuri ca tardiv formulate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca tardiv formulate recursurile declarate de reclamantul M. E., domiciliat în B., ..3C, ., de pârâtul C. A. „Dr.C.A.” cu sediul în B., ., jud.B., împotriva sentinței civile nr. 1464 din 5 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul B..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 2 aprilie 2013.
Președinte, Judecători,
C. Ș. V. S. E. M.
Grefier,
V. M.
red. V.S./tehnored.V.M.
2ex./10.04.2013
d.f._ Tribunalul B.
j.f. I. M.
Operator de date cu caracter
personal Nr.notificare 3120
| ← Contestaţie decizie modificare unilaterală contract de muncă.... | Acţiune în răspundere patrimonială. Decizia nr. 934/2013.... → |
|---|
