Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 2648/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2648/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 03-10-2013 în dosarul nr. 9181/120/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA Nr. 2648
Ședința publică din data de 3 octombrie 2013
Președinte – C.-M. M.
Judecători – A.-M. R.
- M. P.
Grefier - C. G.-A.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta Agenția Națională pentru ocuparea Forței de Muncă cu sediul în București, .-22, sector 4, împotriva sentinței nr. 873 din 23 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamantul G. M. C. domiciliat în Târgoviște, .. 12, ..
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta pârâtă Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă prin consilier juridic Z. C. în baza delegației aflată la fila 43 dosar, lipsind intimatul reclamant G. M. C..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că dosarul este la primul termen de judecată, recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Consilier juridic Z. C. pentru recurenta pârâtă, arată că nu are alte cereri, solicită cuvântul în fond.
Curtea, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Consilier juridic Z. C. pentru recurenta pârâtă Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat. CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița la data de 31.05.2012, sub nr._, reclamantul G. M. C. a chemat în judecată pe pârâta Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata salariilor restante ce i se cuvin începând cu 1.01.2010 până la 1.06.2012 potrivit contractului individual de muncă încheiat la data de 5.11.2009, la reactualizarea salariilor datorate cu indicele de inflație de la data exigibilității și până la plata efectivă a acestora, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Motivând în fapt cererea, reclamantul a arătat că între acesta și pârâtă la data de 5.11.2009 a fost încheiat un contract individual de muncă, constând în prestarea muncii și plata salariului în cadrul proiectului COMPROF îndeplinind funcția de consilier juridic.
Reclamantul a mai susținut că, potrivit contractului individual de muncă a început activitatea la data de 05.11.2009, iar pârâta avea obligația să-i plătească un salariu brut de 10.000 lei, iar durata muncii de 2 ore/zi, că și-a îndeplinit în totalitate obligațiile de muncă asumate prin contract, lucrând efectiv și neîntrerupt în beneficiul pârâtei care nu a înțeles să-i achite potrivit activității și contractului încheiat decât două salarii pentru lunile noiembrie și decembrie 2009, că începând cu luna ianuarie 2010 și până la finalizarea proiectului respectiv 1.06.2010 pârâta nu a mai efectuat plata niciunui salariu deși a prestat continuu activitate în beneficiul acesteia.
Reclamantul a mai menționat că angajatorul, conform art. 10 din Codul muncii contractul individual de muncă reprezintă temeiul în baza căreia o persoană fizică denumită salariat se obligă să presteze muncă pentru și sub autoritatea unui angajator, în schimbul unei remunerații denumită salariu.
În drept, a invocat dispozițiile Contractului individual de muncă, art. 10, 40 alin. 2 lit. c) și art. 166 (4) din Codul muncii,
În dovedirea acțiunii a solicitat proba cu înscrisuri, anexând cererii, în copie, actul de identitate, contractul individual de muncă.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a tribunalului Dâmbovița, precum și a nulității parțiale a clauzei „J.Salariul pct. 1”, din contractul individual de muncă, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Motivând excepția necompetenței teritoriale, pârâta a arătat că în conformitate cu prevederile art. 269 din Codul Muncii competența de soluționare a cauzelor având ca obiect conflictele de muncă revine instanței de la domiciliul reclamantului sau reședința acestuia, că reclamantul nu are domiciliul sau reședință, așa cum sunt reglementate prin prevederile imperative ale art. 31 alin. 2 din OUG nr. 97/2005, în circumscripție Tribunalului Dâmbovița, având domiciliu pe raza mun. București.
Pe fond, pârâta a susținut că reclamantul a fost angajat în temeiul prevederilor art. 1 (1) și art. 8 din Legea nr. 202/2006 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, republicată, că are și atribuții, potrivit art. 6 (1) lit. b pentru a asigura implementarea programelor destinate dezvoltării resurselor umane, finanțate din fondurile Uniunii Europene, că reclamatul a fost angajat, cu încheierea contractului individual de muncă nr. 829/30.11.2009, pentru realizarea Proiectului RATIO L3, ID_ „Analizarea, dezvoltarea, coniventa, testarea, evaluarea și modelarea unei strategii inovatoare pentru formarea continuă a personalului Serviciului Public de Ocupare (SPO)”, remunerarea personalului efectuându-se în conformitate cu legislația națională în vigoare în domeniul salarizării, aplicate respectivelor instituții, iar salarizarea personalului din sectorul bugetar se face în concordanță cu prevederile art. 157 (2) din Codul muncii, din bugetele stabilite prin lege.
De asemenea, a mai susținut că începând cu data de 01.01.2010, în situația personalului din sectorul bugetar plătit din fonduri publice au devenit incidente prevederile Legii nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, care a abrogat, printre alte acte normative și OG nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici, precum și o OUG nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar. Față de prevederile art. 10 din OUG nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, în conformitate cu prevederile art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009 la stabilirea salariilor personalului bugetar începând cu 1.01.2010 nu vor fi luate în considerare drepturile salariale acordate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor și care excedează prevederilor Legii nr. 330/2009, a apreciat să se impune constatarea nulității parțiale a clauzei „J.Salariul” pct . 1 în ceea ce privește cuantumul acestuia, astfel cum a fost prevăzut în contractul individual de muncă nr. 829/2009.
Pârâta a mai arătat că în exercitarea atribuțiilor de asigurare a implementării programelor destinate dezvoltării resurselor umane, finanțate din fonduri UE, au fost încheiate contracte de finanțare POSDRU, în conformitate cu modelul-cadru al Contractului de finanțare pentru Programul operațional sectorial „Dezvoltarea resurselor umane 2007-2013”, că potrivit modelului-cadru invocat, cheltuielile angajate pe perioada de implementare a Proiectului sunt eligibile în condițiile stabilite de: Hotărârea Guvernului nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operațiunilor finanțate prin programele operaționale, cu modificările și completările ulterioare, de Ordinul Ministrului Muncii, Familiei și Protecției Sociale nr. 3/2008 și Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 185/2008 pentru stabilirea regulilor de eligibilitate și a listei cheltuielilor eligibile în cadrul operațiunilor finanțate prin Programul operațional sectorial "Dezvoltarea resurselor umane 2007-2013" (POSDRU), de Ghidul solicitantului, de contractul de finanțare, de instrucțiunile AMPOSDRU, precum și de alte dispoziții legale aplicabile.
Conform documentelor necesare implementării POSDRU, aprobate prin Ordinul Ministrului Muncii, Familiei și Protecției Sociale nr. 100/2008, cu modificările și completările aduse prin Corrigendumul nr. l la ghidurile solicitantului nr. M6, aprobate prin Ordinul Ministrului Muncii, Familiei și Protecției Sociale nr. 193/2008, precum și în conformitate cu modelul-cadru al Contractului de finanțare pentru Programul operațional sectorial "Dezvoltarea resurselor umane 2007-2013", aprobat prin Ordinul Ministrului Muncii, Familiei și Protecției Sociale nr. 499/2008, incidente în situația încheierii contractelor de finanțare POSDRU, în calitate de beneficiar al finanțării nerambursabile beneficiarul are obligația de a implementa proiectul pentru care se acorda respectiva finanțare în conformitate cu prevederile cuprinse în acest contract de finanțare și legislația comunitara și naționala.
De asemenea, în temeiul Contractului de finanțare, beneficiarul, respectiv ANOFM, trebuie sa asigure managementul și implementarea proiectului în concordanta cu prevederile respectivului contract și cu legislația comunitara și naționala aplicabila cu maximum de profesionalism, eficientă și în conformitate cu cele mai bune practici în domeniu.
Față de considerentele arătate și având în vedere precizările transmise de Ministerul Finanțelor Publice prin adresa nr. 344/D.VMM/03.02.2010, ulterior încheierii Contractelor de finanțare și respectiv a contractelor individuale de munca încheiat cu reclamantul, invocate mai sus, modalitatea de finanțare a cheltuielilor de personal efectuate de autoritățile și instituțiile publice aferente implementării proiectelor finanțate în cadrul POSDRU, se impune a se efectua în conformitate cu dispozițiile legislației naționale incidente în matèria salarizării personalului plătit din fonduri publice, aflate în vigoare în perioada de Implementare a respectivelor proiecte, condiție esențiala pentru eligibilitatea cheltuielilor cu salariile personalului încadrat în aceste instituții în vederea implementării respectivelor proiecte.
Pârâta a mai menționat că, începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009, se impunea stabilirea drepturilor salariale ale personalului încadrat pe baza contractului individual de muncă, conform reglementărilor din această lege, precum și potrivit prevederilor art. 10 din OUG nr. 1/2010, privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal dinsectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar.
Pe cale de consecința, fata de statutul juridic deținut de ANOFM, potrivit actelor normative care reglementează organizarea și funcționarea acestei- instituții, respectiv de instituție publica, în cauza dedusa judecații, reclamantul, deținând, pe cale de consecința, calitatea de angajat al unei astfel de instituții, ii sunt aplicabile prevederile legale incidente în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice, neputand fi aplicabil principiul negocierii salariului.
Astfel cum se dispune expres prin art.39 din Legea-cadru nr.330/2009, salariile de baza ale personalului contractual încadrat în funcții specifice, care nu sunt prevăzute în aceasta lege, se stabilesc de ordonatorii principali de credite, prin asimilare cu salariile de baza prevăzute în anexele la legea invocata, cu avizul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale și al Ministerului Finanțelor Publice.
In sensul dispozițiilor legale invocate sunt și prevederile art.4 alin.(5) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr.1/2010 privind unele masuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte masuri în domeniul bugetar.
Astfel cum prevede art.10 din ordonanța de urgenta invocata, în conformitate cu prevederile an.30 din Legea-cadru nr.330/2009, la stabilirea salariilor personalului bugetar incepand cu 1 ianuarie 2010, nu vor fi luate, în considerare drepturi salariate stabilite prin contractele și acordurile colective și contracte individuale de munca încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor și care excedează prevederilor Legii-cadru nr.330/2009.
Pârâta a mai arătat instanței ca potrivit Notei transmise ANOFM de către Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale prin fax, la data de 11.05.2010, a fost informată că "a fost elaborat de către Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției și Secretariatul General al Guvernului un proiect de ordonanța de urgenta a Guvernului privind completarea Legii nr.490/2004, prin care se propune ca personalul din cadrul instituțiilor și autorităților publice centrale cu atribuții în managementul și implementarea proiectelor finanțate din fonduri structurale și de coeziune sa beneficieze de majorarea cu pana la 75% a salariului de baza, majorare acordata în baza Legii nr.490/2004, cu modificările și completările ulterioare. Numai apariția acestui nou cadru legislativ va permite rezolvarea situației apărute cu personalul care gestionează proiecte la ANOFM."
F. de cele de mai sus, având în vedere și prevederile art.159 alin.(3) din Legea nr.53/2003 - Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare, ca pana la . ordonanței de urgenta a Guvernului Ia care face referire MMFPS, salariul reclamantului nu poate fi . mic decât salariul minim brut pe tara garantat în plata și nu poate depasi cuantumul necesar a fi stabilit, dupa obținerea avizului Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale și al Ministerului Finanțelor Publice, prin asimilare cu salariile de baza prevăzute în anexele Ia Legea-cadru nr. 330/2009, în absenta avizului invocat, ANOFM fiind pusa în imposibilitatea de a proceda la asimilarea salariilor personalului angajat în vederea implementării proiectelor finanțate din POSDRU cu salariile de baza prevăzute de legea invocata, și implicit, la plata acestor salarii, fapt care nu se datorează culpei instituției. Astfel, ulterior primirii precizărilor transmise de Ministerul Finanțelor Publice prin adresa nr. 344/D.V.MM/03.02.201Q, a depus toate diligentele necesare în vederea asigurării, cu respectarea prevederilor legale incidente în materia salarizării personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate din fondurile publice, a salarizării personalului încadrat pentru implementarea proiectelor finanțate din POSDRU si, implicit, a preîntâmpinării prezentului litigiu.
F. de cele de mai sus arătate a menționat că în cauza dedusa judecații, întrucât clauza ,J.Salariul” punctul 1 din contractele individuale de muncă, încheiate intre ANOFM și reclamantă, contravine normelor legale imperative invocate, acestea au fost înlocuite de drept cu dispozițiile legale aplicabile în materia salarizării personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate din fonduri publice si, pe cale de consecința, solicitarea reclamantei cu privire la acordarea salariului în cuantumul prevăzut la clauza menționata, formulata la capătul de cerere nr.l, este nelegala și neîntemeiata.
Pârâta a mai invocat și practica judiciară constantă a unor instanței din țară care au respins acțiuni având ca obiect drepturi salariale de natura celor solicitate de reclamant.
În drept, pârâta a invocat dispozițiile Codului de procedură civilă, Decretul nr. 167/1958, Legea nr. 202/2006, Codul muncii, Legea nr. 330/2009, OG nr . 6/2007, OG nr. 10/2008, OG nr. 24/2000, OG nr. 1/2010, HG nr. 1610/2006, HG nr. 759/2007, HG nr. 457/2008, HG nr. 34/2009, Ordinele MMSEF nr. 193/2008 și 449/2008.
Au fost anexate cererii, în copie corespondența cu Ministerul Muncii, Familiei și Protecție Sociale și Ministerului Finanțelor Publice în vederea stabilirii salariilor personalului contractual încadrat în funcții specifice care nu se regăsesc în legea salarizării unitare, hotărâri judecătorești pronunțate de diferite instanțe din țară, contractul individual de muncă cu timp parțial cu nr. 744/10.08.2009 încheiat cu reclamantul.
Prin sentința civilă nr. 873 din 23 aprilie 2013, Tribunalul Dâmbovița a respins excepțiile necompetenței teritoriale, lipsei de obiect și nulității clauzei J. – Salarizare din contractul individual de muncă, invocate de pârâta Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, a admis acțiunea formulată de reclamantul G. M. C., a obligat pârâta să plătească reclamantului drepturile salariale cuvenite în perioada 1.01.2010-1.06.2012, calculate la suma de 10.000 lei / lunar brut, actualizate cu indicele de inflație calculat de la data când sumele erau datorate și până la data plății efective și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 3000 lei.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut următoarele:
Referitor la excepția necompetenței teritoriale a instanței este tribunalul a reținut că este neîntemeiată întrucât din cartea de identitate . nr._ rezultă că reclamantul și-a stabilit reședința pentru perioada 16.10.2012 – 15.10.2013 în municipiul Târgoviște, iar în conformitate cu dispozițiile 269(2) din Codul muncii, cererile referitoare la judecarea conflictelor de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința. Întrucât aceste dispoziții nu disting cu privire la data stabilirii reședinței și perioada de valabilitate a contractului individual de muncă, pentru a se putea accepta că legiuitorul a avut în vedere reședința salariatului în perioada de activitate, instanța a respins excepția necompetenței teritoriale ca neîntemeiată.
Cu privire la excepția lipsei obiectului cererii de chemare în judecată pe motiv că înscrisul invocat ca fiind contract individual de muncă nu a produs efecte juridice nu a fost primită pentru că în contractul individual de muncă cu timp parțial ce a fost înregistrat în registrul general de evidență al salariaților sub nr. 794/5.11.2009 s-a prevăzut un salariu lunar brut de 19.700 lei.
Având în vedere că în exemplarul înmânat reclamantului s-a prevăzut un salariu lunar brut de 10.000 lei lunar brut, că reclamantul a acceptat și a solicitat plata acestui salariu, instanța a constatat că obiectul cererii de chemare în judecată, anume plata drepturilor salariale cuvenite contractului individual de muncă, este cert și exigibil, fapt care impune respingerea excepției lipsei obiectului.
Referitor la excepția privind constatarea nulității parțiale a clauzei referitoare la cuantumul salariului lunar, instanța a constatat că pârâta invocă o cauză de nulitate ulterioară încheierii contractului individual de muncă.
Potrivit dispozițiilor art. 57 (4,5) din Codul muncii, „În situația în care o clauzã este afectatã de nulitate, întrucât stabilește drepturi sau obligații pentru salariați, care contravin unor norme legale imperative sau contractelor colective de muncã aplicabile, aceasta este înlocuitã de drept cu dispozițiile legale sau convenționale aplicabile, salariatul având dreptul la despãgubiri.
A reținut tribunalul că prin contractul individual de muncă mai sus menționat reclamanta a fost angajată pe durată nedeterminată în cadrul ANOFM. Pârâta Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă este instituție publică, fiind astfel definită de art. 1 din Legea 202/2006, iar potrivit prevederilor art. 8 din aceiași lege, personalul acestei instituții și cel al unităților subordonate este format din funcționari publici și salariați încadrați pe bază de contract de muncă salarizat potrivit prevederilor legale aplicabile funcționarilor publici și personalului contractual din sectorul de stat.
Astfel cum rezultă și din adresa 34/2010 a Ministerului Muncii, Educației, Cercetării și Inovării, personalul din cadrul instituțiilor publice care lucrează în cadrul proiectelor finanțate din fonduri structurale este remunerat în conformitate cu legislația națională în vigoare aplicabilă respectivei instituții, în cazul de față Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă.
A menționat tribunalul că art. 10 din OUG 1/2010 prevede „La stabilirea salariilor personalului bugetar începând cu 1 ianuarie 2010 nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contractele și acordurile colective și contracte individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor și care excedează prevederilor Legii-cadru nr. 330/2009.
Fiind angajat al unei instituții publice, reclamanta nu putea beneficia începând cu data de 01.01.2010 decât de o salarizare conformă legii în vigoare la momentul respectiv și deci cu respectarea prevederilor legislative de mai sus care nu mai permiteau ca prin contracte de muncă individuale să se stabilească alte drepturi decât cele prevăzute de lege.
Ori, astfel cum se constată din conținutul clauzei contestate cuantumul salariului cuvenit reclamantei s-a făcut cu încălcarea acestor norme, fiind disproporționat în raport nu numai de principiile impuse de legea respectivă dar și de munca depusă de reclamantă.
În raport de aceste considerente, și aplicând și dispozițiile art. 57 alin. 7 din Codul muncii care prevăd că în situația în care „părțile nu se înțeleg, nulitatea se pronunță de instanță”, tribunalul a apreciat că excepția nulității parțiale referitoare la clauza „J” a contractelor de muncă ar putea fi întemeiată numai în situația în care ar avea în vedere perioada ulterioară sesizării instanței cu această cerere și nu cea anterioară pentru care drepturile sunt deja datorate, astfel cum solicită pârâta reclamantă, în acest sens, privitor la efectele acestei nulități, urmând a se avea în vedere dispozițiile art. 57 alin. 2 potrivit căror acestea se produc numai pentru viitor.
Prin urmare, constatarea nulității contractului individual de muncă produce efecte începând cu momentul sesizării instanței, în cauză nepunându-se în nici un caz problema efectelor nulității clauzei pentru o perioadă anterioară cererii adresate instanței, respectiv datei de 05.06.2012, perioadă pentru care efectele acestei clauze se produc, pârâta este obligată la respectarea ei și în consecință urmează să fie respinsă excepția nulității clauzei J din contractul individual de muncă.
Pe fond instanța a reținut că prin contractul individual de muncă înregistrat sub nr. 794/5.11.2009 reclamantul a fost angajat începând cu 05.11.2009, pe durată nedeterminată, în funcția de consilier juridic proiect COMPROF . .
Conform clauzei „J.Salariul” pct. 1 din contractul respectiv salariul de bază lunar brut a fost stabilit la suma de 19.700 lei, dar în exemplarul înmânat reclamantului s-a menționat un salariu lunar brut de 10.000 lei pe care l-a acceptat în plată până la 1.01.2010, solicitând instanței plata salariului cuvenit până la 1.06.2012 în cuantum de 10.000 lei.
Contractul individual de muncă a fost încheiat în conformitate cu modelul-cadru al Contractului de finanțare pentru Programul pentru implementarea proiectului RATIO L3 – „Analizarea, dezvoltarea,conivența,testarea, evaluarea și modelarea unei strategii inovatoare pentru formarea continuă a personalului Serviciului Public de Ocupare (SPO)” – ID_.
Pârâta a recunoscut neplata drepturilor salariale și a motivat faptul că această nerespectare a obligațiilor s-a datorat nulității parțiale a clauzei referitoare la cuantumul salariului și modificările legislative intervenite după 1.01.2010 în baza Legii nr. 330/2009.
Raportat la apărarea pârâtei, instanța a reținut că începând cu data de 1.01.2010, dată la care aceasta susține că au intervenit modificări legislative în raport de care salariul trebuia revizuit și până la data la care s-a solicitat anularea clauzei în discuție, clauzele contractelor individuale de muncă nu pot decât să fie considerate în vigoare și valabile atâta timp cât nu au fost modificate prin acordul părților sau unilateral de către angajator.
Pârâta avea posibilitatea legală, dacă aprecia că după data de 1.01.2010 s-au modificat prevederile legale referitoare la salarizarea personalului contractual, să modifice contractul individual de muncă, raportat la prevederile 157 (2) din Codul muncii, dar cu respectarea strică a prevederilor art. 41 (1), care instituie ca principiu modificarea contractului individual de muncă, inclusiv cu privire la salariu, numai prin acordul părților.
Având în vedere că în contractul individual de muncă s-a prevăzut expres cuantumul salariului brut lunar, că atâta timp cât, de la data de 1.01.2010 și până la data de 1.06.2012 clauzele nu au fost modificate prin acordul părților sau unilateral de către angajator, în cazul modificării prevederilor legale referitoare la cuantumul salariului cuvenit reclamantei, în calitate de personal contractual plătit din fonduri asigurate de bugetul de stat, instanța nu a acceptat susținerea pârâtei că salariul nu este cert și exigibil.
Dispozițiile art. 40 (2) lit. c din Codul muncii, stabilesc, printre alte obligații, ca o obligație principală a angajatorului aceea de plată a drepturilor salariale ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă. Art. 161 (4) din același act normativ prevede că întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Având în vedere că și prin cerere de chemare în judecată s-a solicitat obligarea pârâtei la plata unor drepturi salariale cuvenite reclamantului în baza contractului individual de muncă ale cărei clauze nu au fost modificate,în raport de dispozițiile art. 166(4) din Codul muncii, coroborate cu prevederile art. 253 (1) din același act normativ, a constatat tribunalul că se impune obligarea pârâtei să plătească integral drepturile salariale prevăzute în contractul individual de muncă pentru perioada solicitată, sumele datorate urmând să fie actualizate cu indicele de inflație calculat de la data exigibilității drepturilor salariale și până la plata efectivă a acestora.
Ca o consecință a admiterii acțiunii, în baza art. 274 C.pr.civ. tribunalul a obligat pârâta la cheltuieli de judecată către reclamantă în sumă de 3000 lei reprezentând onorariu pentru avocat.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs pârâta Agenția Națională pentru ocuparea Forței de Muncă, criticând-o pentru motive de nelegalitate.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta a făcut un scurt istoric al cauzei, după care, a arătat că în opinia sa, în cauză se impunea admiterea de către instanța de fond a excepției excepției necompetenței teritoriale a Tribunalului Dambovita, Secția I Civilă, invocata de instituția pârâtă.
În temeiul dispozițiilor art.269 alin.(2) din Legea nr.53/2003 - Codul muncii, republicate cu modificările și completările ulterioare, cererile referitoare la cauzele având ca obiect soluționarea conflictelor de munca se adresează instanței competente în a cărei circumscripție intimatul-reclamant își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.
A precizat că potrivit dispozițiilor imperative ale art.31 alin.(2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, republicată, cu modificările și completările ulterioare, mențiunea privind stabilirea reședinței se acordă pentru perioada solicitată, care nu poate fi mai mare de un an, și are valabilitatea pe timpul cât persoana locuiește în mod efectiv la adresa declarată ca reședință.
A solicitat a se constata că documentele depuse la dosarul cauzei de către intimatul-reclamant nu atestă faptul că la data înregistrării acțiunii, acesta locuia în mod efectiv la adresa declarată ca reședință, astfel cum a demonstrat în întâmpinarea depusă în cauză, condiție obligatorie, potrivit dispozițiilor legale invocate, pentru valabilitatea mențiunii de stabilire a reședinței acestuia, aplicată pe verso-ul documentului de identitate, instanța de fond, fără a proceda la verificarea acestor aspecte, prin solicitarea intimatului-reclamant de dovezi care să ateste că locuiește efectiv la adresa declarată în cererea de chemare în judecată, a respins excepția necompetenței teritoriale.
Această verificare se impunea cu atât mai mult cu cât, astfel cum a arătat și în întâmpinarea-depusă la dosarul cauzei, pe rolul Tribunalului Dambovița, Secția Civilă se află sau s-a aflat soluționarea altor litigii având același obiect, în care reclamanții, similar intimatului-reclamant în prezentul dosar, și-au stabilit, astfel cum se poate constata, reședința în municipiul Târgoviște, chiar înainte de introducerea cererii de chemare în judecată.
Pentru aceste considerente arătate și ținând seama că intimatul-reclamant are stabilit domiciliul în municipiul București, ..8, ., et6, ., astfel dupa cum atestă documentele anexate de aceasta la dosarul cauzei, a solicitat a se constata și a se reține că în cauză, competența de soluționare a litigiului aparținea Tribunalului București, Secția a Vlll-a Conflicte de Munca și Asigurări Sociale.
Astfel, apreciază recurenta că instanța de fond, nesocotind dispozițiile imperative ale art. 31 alin.(2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.97/2005, republicată, cu modificările și completările ulterioare, fără a verifica îndeplinirea în cauza a condiției reglementate de textul de lege invocat, s-aconsiderat competentă în soluționarea cauzei, deși în cauză, astfel cum a demonstrat în întâmpinare, competența de soluționare a litigiului aparținea Tribunalului București, Secția a Vlll-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.
În al doilea motiv de recurs, a învederat instanței că în cauza se impunea admiterea de către instanța de fond a excepției lipsei de obiect a acțiunii deduse judecății.
Referitor la această excepție, a arătat că prin susținerile prezentate instanței de fond, cu scopul inducerii în eroare a acesteia, intimatul-reclamant a arătat că între acesta și ANOFM s-a încheiat la data de 05.11.2009 un contract individual de muncă având ca obiect „prestarea muncii și plata salariului în cadrul proiectului COMPROF".
Potrivit acelorași susțineri, intimatul-reclamant a început activitatea la data de 05.11.2009, „salariul brut fiind stabilit . 10.000 lei/luna, iar durata muncii de 2 ore/zi".
Or, în realitate, în vederea implementării proiectului COMPROF - „Creșterea nivelului de COMpetente PROFesionale ale personalului Serviciului Public de Ocupare pentru furnizarea serviciilor personalizate persoanelor în căutarea unui loc de muncă, inclusiv șomerilor și grupurilor vulnerabile", între recurentă și intimatul-reclamant a fost încheiat Contractul individual de muncă cu timp parțial nr.794/05.11.2009, anexat la dosarul cauzei, prin care intimatul-reclamant a fost încadrat în funcția de consilier juridic, funcție unică în cadrul echipei de implementare a proiectului menționat, pentru o fracțiune de normă de 4 ore/zi, și nu de 2 ore/zi, astfel cum a susținut intimatul-reclamant.
Prin acțiunea înregistrată la data de 16.03.2012, ce a constituit obiectul Dosarului nr._/3/2010*, a cărui soluționare s-a aflat pe rolul Tribunalului București, Secția a Vlll-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, intimatul-reclamant s-a adresat instanței cu o solicitare având ca obiect acordarea drepturilor salariale arătate a-i fi cuvenite, începând cu data de 01.01.2010 în temeiul Contractului individual de muncă cu timp parțial nr.794/05.11.2009, iar la termenul din data de 07.11.2012 a renunțat la judecată, astfel cum s-a constatat prin încheierea pronunțată la data de 07.11.2012 de Tribunalul București, Secția a Vlll-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în Dosarul nr._/3/2010*, depusă la dosarul cauzei.
Instanța de fond nu a luat în considerare susținerea recurentei, potrivit căreia înscrisul arătat de intimatul-reclamant a constitui contractul individual de muncă în temeiul căruia solicita acordarea drepturilor salariale pretinse nu constituie altceva decât un draft, nefiind dealtfel nici înregistrat, astfel după cum se poate observa, în registrul general de evidență a salariaților. Instituția recurentă a încheiat cu intimatul-reclamant un singur contract individual de muncă în vederea implementării proiectului COMPROF, respectiv Contractul Individual de muncă cu timp parțial nr.794/05.11.2009.
A solicitat a se reține că instanța de fond nu a ținut cont de dovada cu înscrisuri, în sensul în ca nu a luat în considerare foile colective de prezență întocmite pentru perioada ianuarie 2010-octombrie 2010 în cadrul respectivului proiect, depuse la dosarul cauzei, din care rezultă că durata timpului de lucru este de 4 ore/zi și nu de 2 ore/zi, cum este menționat în draftul depus de intimatul-reclamant la dosarul cauzei
De asemenea, a solicitat a se reține că nu poate fi primită motivarea instanței de fond referitoare la respingerea excepției lipsei obiectului, pe motivul că „în contractul individual de muncă cu timp parțial ce a fost înregistrat în registrul de evidență al salariaților sub nr.794/05.11.2009 s-a prevăzut un salariu lunar brut de 19.700 lei", și că intimatul-reclamant a acceptat și a solicitat plata salariului lunar brut de 10.000 lei lunar brut, în situația în care, de fapt, instituția a pus în discuție faptul că înscrisul prezentat de intimatul-reclamant și pe baza căruia își întemeiază pretențiile salariale, nu are caracter real, astfel încât, pe cale de consecință, drepturile salariale solicitate în baza acestuia nu au caracter nici cert și nici exigibil.
Aceste rețineri eronate ale instanței de fond sunt contrazise de însăși acțiunea promovată de intimatul-reclamant, care în acțiunea dedusa judecații în Dosarul nr._/3/2010*, a carul soluționare s-a aflat pe rolul Tribunalului București, Secția a Vlll-a Conflicte de Munca și Asigurări Sociale, s-a adresat instanței cu o solicitare având ca obiect acordarea drepturilor salariale arătate a-i fi cuvenite, începând cu data de 01.01.2010 în temeiul Contractului individual de muncă cu timp parțial nr.794/05.11.2009. Intimatul-reclamant nu a negat realitatea foilor colective de prezență întocmite pentru perioada ianuarie 2010-octombrie 2010 în cadrul respectivului proiect, din care rezultă că durata timpului de lucru este de 4 ore/zi și nu de 2 ore/zi
Pentru acest motiv de recurs a solicitat a se constata că instanța de fond nu a ținut seama că în realitate, în cauza, intimatul-reclamant și-a întemeiat solicitarea având ca obiect acordarea drepturilor salariale pretinse pe un înscris care nu a produs și nu poate produce efecte juridice între părți și a respins în mod eronat excepția lipsei de obiect a acțiunii deduse judecății.
În al treilea motiv de rcurs, a solicitat a se reține că Sentința nr. 873/23.04.2013, pronunțată în Dosarul nr._ /2013 de Tribunalul Dambovita, Secția Civila a fost data cu încălcarea dispozițiilor exprese ale actelor normative care reglementează salarizarea personalului contractual încadrat în instituțiile publice, aflate în vigoare în perioada menționată precum și organizarea și funcționarea ANOFM.
A precizat că în temeiul prevederilor art.1 alin.(l) din Legea nr.202/2006 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Munca, republicată, ANOFM este instituție publică, cu personalitate juridică, sub autoritatea Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, deținând statutul de organ de specialitate al administrației publice centrale.
Astfel cum se prevede expres prin art.8 din legea invocată, personalul ANOFM și al unităților din subordine este format din funcționari publici și salariați încadrați pe baza de contract individual de muncă și este salarizat potrivit prevederilor legale aplicabile funcționarilor publici și personalului contractual din sectorul bugetar.
Conform art.6 alin.(l) lit.b) din legea invocată, pentru realizarea obiectivelor sale, ANOFM deține, printre atribuții, aceea de a asigura implementarea programelor destinate dezvoltării resurselor umane, finanțate din fonduri ale Uniunii Europene.
A precizat onoratei instanțe că față de atribuția privind asigurarea implementării programelor destinate dezvoltării resurselor umane, finanțate din fonduri ale Uniunii Europene, deținută de ANOFM în temeiul Legii nr.202/2006, republicata, intre ANOFM și MMFES - AMPOSDRU a fost incheiat Contractul de finanțare cu numărul de identificare POSDRU/12/4.2/S/2, al carui obiect îl constituie acordarea finanțării nerambursabile de către AMPOSDRU pentru implementarea proiectului COMPROF „Creșterea nivelului de COMpetente PROFesionale ale personalului Serviciului Public de Ocupare pentru furnizarea serviciilor personalizate persoanelor în căutarea unul loc de muncă, inclusiv șomerilor și grupurilor vulnerabile", ID 4495, denumit în continuare contract de finanțare.
În vederea implementării respectivului proiect, au fost efectuate mai multe acte și operațiuni administrative, printre care și inchelerea Contractului individual de muncă cu timp parțial nr.794/05.11.2009, denumit în continuare contract individual de munca.
In ceea ce privește contractul de finanțare, a menționat că acesta a fost încheiat în conformitate cu modelul-cadru al Contractului de finanțare pentru Programul operațional sectorial "Dezvoltarea resurselor umane 2007-2013", aprobat prin Ordinul ministrului muncii, familiei și egalității de șanse nr.499/2008.
Potrivit modelului-cadru invocat, cheltuielile angajate pe perioada de implementare a Proiectului sunt eligibile în condițiile stabilite de: Hotărârea Guvernului nr.759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operațiunilor finanțate prin programele operaționale, cu modificările și completările ulterioare, de Ordinul ministrului muncii, familiei și egalității de șanse nr.3/2008 sl Ordinul ministrului economiei și finanțelor nr.185/2008 pentru stabilirea regulilor de eligibilitate și a listei cheltuielilor eligibile în cadrul operațiunilor finanțate prin POSDRU, de Ghidul solicitantului, de contractul de finanțare, de instrucțiunile AMPOSDRU, precum și de celelalte dispoziții legale aplicabile.
Conform documentelor necesare implementării POSDRU, aprobate prin Ordinul ministrului muncii, familiei și egalității de șanse nr.100/2008, cu modificările și completările aduse prin Corrigendumul nr.1 la ghidurile solicitantului nr.1-16, aprobate prin Ordinul ministrului muncii, familiei și egalității de șanse nr.193/2008 precum și în conformitate cu modelul-cadru al Contractului de finanțare pentru Programul operațional sectorial "Dezvoltarea resurselor umane 2007-2013", aprobat prin Ordinul ministrului muncii, familiei și egalității de șanse nr.499/2008, incidente în situația încheierii contractului de finanțare, beneficiarul are obligația de a implementa proiectul pentru care se acorda respectiva finanțare în conformitate cu prevederile cuprinse în acest contract de finanțare și cu legislația comunitară și națională aplicabilă.
De asemenea, potrivit contractului de finanțare, beneficiarul, respectiv ANOFM, trebuie să asigure managementul și implementarea proiectului în concordanță cu prevederile respectivului contract și cu legislația comunitară și națională aplicabilă cu maximum de profesionalism, eficiență și în conformitate cu cele mai bune practici în domeniu.
A menționat că în temeiul prevederilor art.13 coroborate cu cele ale art.18 din Hotărârea Guvernului nr,457/2008 privind cadrul instituțional de coordonare și de gestionare a instrumentelor structurale, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale are responsabilitatea gestionarii și Implementării asistentei financiare nerambursabile alocate Programului operațional sectorial "Dezvoltarea resurselor umane 2007-2013" (POSDRU), îndeplinind prin AMPOSDRU funcția de autoritate de management pentru acest program
De asemenea, în conformitate cu prevederile art.2 alin.(2) lit.m) din Hotărârea Guvernului nr.34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, cu modificările și completările ulterioare, incidente în cauză, Ministerul Finanțelor Publice îndeplinește funcția de autoritate pentru coordonarea instrumentelor structurale, având responsabilitatea coordonării pregătirii, dezvoltării, armonizării și funcționarii cadrului legislativ, instituțional, procedural și programatic pentru gestionarea instrumentelor structurale.
Potrivit precizărilor transmise de Ministerul Finanțelor Publice prin adresa nr.344/D.V.M.M./03.02.2010 Ministerului Educației, Cercetării și Inovării, depuse în copie ia dosarul cauzei, precizări transmise spre știința de AMPOSDRU, potrivit competentelor sale, instituției noastre pentru a fi avute în vedere ulterior încheierii contractului de finanțare și contractului individual de munca, invocate mai sus, „referitor la plata personalului din instituțiile publice centrale și locale, care lucrează în cadrul proiectelor finanțate din fonduri structurale, remunerarea acestora se face în conformitate cu legislația naționala în vigoare în domeniul salarizării, aplicabilja respectivelor instituții".
Față de cele invocate și avându-se în vedere prevederile actelor normative care reglementează salarizarea personalului încadrat în instituțiile publice, s-a constatat ca și în situația personalului încadrat de ANOFM în vederea implementării proiectelor finanțate în cadrul POSDRU, salarizarea se impune a se efectua în conformitate cu dispozițiile legislației naționale Incidente în materia salarizării personalului încadrat în sectorul bugetar și plătit din fonduri publice, aflate în vigoare în perioada de implementare a respectivelor proiecte.
A mai solicitat a se ține seama că în ce privește salarizarea funcționarilor publici și personalului contractual din sectorul bugetar, art.157 alin.(2) din Legea nr.53/2003 - Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare, incidente în cauză, reglementează, fara echivoc, că sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, că în cauza dedusă judecații, încă de la data încheierii între ANOFM și intimatul-reclamant a contractului individual de muncă, erau incidente prevederile art.57 alin.(4) din Legea nr.53/2003 - Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora în situația în care o clauza este afectata de nulitate, intrucat stabilește drepturi sau obligații pentru salariați, care contravin unor norme legale imperative sau contractelor colective de munca aplicabile, aceasta este înlocuita de drept cu dispozițiile legale sau convenționale aplicabile.
A precizat că nulitatea unui act juridic în general se referă la încălcarea condițiilor cerute de lege pentru încheierea sa valabila și, particularizând la speța dedusa judecații, este nula inca de la data încheierii contractului individual de munca clauza referitoare la cuantumul salariului, care a fost stabilit cu încălcarea dispozițiilor legale în vigoare la data Încheierii contractului, acesta fiind înlocuit de drept cu un cuantum aflat în concordanta cu legislația naționala în vigoare incidența în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice, gasindu-sî astfel aplicabilitatea prevederile art.57 alln.(4) din Legea nr.53/2003 - Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare. În cauza dedusă judecații, inca de la data încheierii intre ANOFM și intimatul-reclamant a contractului individual de munca, erau incidente prevederile art.57 alin.(4) din Legea nr.53/2003 - Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora în situația în care o clauza este afectata de nulitate, întrucât stabilește drepturi sau obligații pentru salariați, care contravin unor norme legale imperative sau contractelor colective de muncă aplicabile, aceasta este înlocuită de drept cu dispozițiile legale sau convenționale aplicabile.
Pe cale de consecință, la data încheierii cu intimatul-reclamant a contractului individual de munca, clauza „J. Salarizare" punctul 1 contravenea în ce privește cuantumul salariului, astfel cum a fost prevăzut în respectivul contract, normelor legale imperative incidente, respectiv Ordonanței Guvernului nr.10/2008, cu modificările și completările ulterioare, fiind înlocuita de drept, prin urmare, cu dispozițiile ordonanței invocate, dispoziții care reglementează în mod expres cuantumul drepturilor salariale de care putea beneficia intimatul-reclamant în calitate de consilier juridic.
F. de aceste precizări, a solicitat a se reține ca în mod eronat instanța de fond a reținut că "instanța constata că parata invoca o cauza de nulitate ulterioara încheierii contractului individual de munca", în situația în care temeiul juridic invocat de instituția noastră în întâmpinarea depusa în cauza, respectiv dispozițiile art.57 alJn.(4) din Legea nr.53/2003 - Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare, se aplica începând cu data încheierii contractului individual de munca, și nu ulterior, în timpul executării contractului respectiv.
Existenta cauzei de nulitate a clauzei menționate a fost constatata, astfel cum a arătat, la data de 03.02.2010, în urma transmiterii de către AMPOSDRU a precizărilor comunicate de Ministerul Finanțelor Publice prin adresa nr.344/D.V.M.M./03.02.2010, respectiva cauza de nulitate existând inca de la data încheierii cu intimatul-reclamant a contractului Individual de munca.
Pe cale de consecința, a solicitat a se reține ca în cauza, clauza „J. Salarizare" punctul 1 din contractul individual de munca încheiat cu intimatul-reclamant era anulabilă inca de la data încheierii contractului, astfel cum s-a constatat în urma transmiterii precizărilor invocate.
Referitor la înscrisul arătat de intimatul-reclamant a constitui contractul individual de munca în temeiul căruia solicita acordarea drepturilor salariale, în privința căruia susținerile recurentei sunt în sensul în care acesta nu a produs efecte juridice, a solicitat a se reține ca în mod eronat instanța de fond a reținut ca „in exemplarul înmânat reclamantului s-a menționat un salariu lunar brut de 10.000 lei pe care l-a acceptat în plata pana la 01.01.2010. solicitând instanței plata salariului cuvenit pana la 01.06.2012 în cuantum de 10.000 lei", presupunând, astfel, ca instituția noastră nu ar fi înmânat intimatului-reclamant, la data încheierii, un exemplar din Contractul individual de munca cu timp parțial nr.794/05.11.2009, prin care intimatul-reclamant a fost încadrat în funcția de consilier juridic, funcție unica în cadrul echipei de implementare a proiectului menționat, pentru o fracțiune de norma de 4 ore/zi. Or, aceasta presupunere a instanței de fond nu se confirma, având în vedere ca însuși intimatul intimatul-reclamant a depus la termenul din 12.03.2013 o copie a Contractul Individual de munca cu timp parțial nr.794/05.11.2009, semnat pentru conformitate cu originalul de către intimatul-reclamant, contract în legătura cu care acesta a promovat în contradictoriu cu instituția recurentă, acțiunea dedusa judecații în Dosarul nr._/3/2010*, a carui soluționare s-a aflat pe rolul Tribunalului București, Secția a Vlll-a Conflicte de Munca și Asigurări Sociale
Mai mult decât atat, un argument în sensul în care contractul depus de către recurentă este cel real și este cel în temeiul căruia intimatul-reclamant a prestat munca, îl constituie acela că pe Contractul individual de munca cu timp parțial nr.794/05.11.2009, depus de intimatul-reclamant la termenul din 12.03.2013, este menționată data încetării contractului individual de munca, respectiv data de 01.06.2012 și semnătura actualului președinte al ANOFM,
A solicitat a se reține, ca intimatul-reclamant a încheiat contractul individual de munca cu o instituție publica, respectiv ANOFM, că în cadrul proiectelor cu finanțare din fonduri externe nerambursabile derulate de ANOFM, plata salariilor personalului încadrat pentru implementarea respectivelor proiecte se efectuează în prima etapa din bugetul asigurărilor pentru șomaj, iar ulterior, dupa ce este verificata eligibilitatea cheluielilor. în sensul încadrării acestora în limitele impuse de cadrul legal în vigoare în materia salarizării personalului angajat în instituțiile publice, rambursarea cheltuielilor este efectuata din bugetul fondurilor externe nerambursabile, care, astfel cum am arătat, se încadrează în categoria fondurilor publice.
Reiteram onoratei instanțe ca statutul juridic al personalului ANOFM este reglementat în mod expres prin prevederile art.8 din Legea nr.202/2006, republicata.
Astfel, arătam ca personalul menționat, din rândul căruia face parte și intimatul-reclamant, este constituit din funcționari publici și salariați încadrați pe baza de contract individual de munca și este salarizat potrivit prevederilor legale aplicabile funcționarilor publici și personalului contractual din sectorul bugetar.
A solicitat a se reține ca intimatul-reclamant face parte din categoria personalului încadrat în sectorul bugetar și plătit din fonduri publice, căruia, pe cale de consecința, il este incident cadrul legal specific salarizării celor plătiți din fonduri publice, respectiv Ordonanța Guvernului nr.10/2008, cu modificările sl completările ulterioare și Legea-cadru nr.330/2009.
În opinia sa, în cauza dedusa judecații, intimatului-reclamant îi sunt aplicabile prevederile legale incidente în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice, fiind de domeniul evidentei imposibilitatea aplicării în speța a principiului negocierii salariului.
Astfel, pentru perioada cuprinsa între data încheierii contractului individual și data de 01.06.2012, salariul cuvenit intimatului-reclamant, în condițiile prestării efective a activității prevăzute în contractul invocat, nu poate depasi cuantumul salariului stabilit pentru funcția de consilier juridic, stabilit prin anexele la Ordonanța Guvernului nr.10/2008, cu modificările și completările ulterioare.
A mai învederat recurenta că menținerea soluției instanței de fond constând în obligarea ANOFM sa plătească intimatului-reclamant drepturile salariale cuvenite în perioada 01.01._12, calculate la suma de 10.000 lei lunar brut, ar pune recurenta în situația acordării de drepturi salariale cu nerespectarea prevederilor Ordonanței Guvernului nr.10/2008, cu modificările și completările ulterioare, conducând, în mod implicit, la neellgibilitatea cheltuielilor astfel efectuate din bugetul asigurărilor pentru șomaj, potrivit art.11 din Legea nr.202/2006,. republicata, pentru rambursarea acestora din fondurile nerambursabile ce pot fi acordate din POSDRU, în temeiul contractului de finanțareIn ceea ce privește suma acordata de instanța de fond cu titlu de ciieliuîeii de Judecata, va rugam sa constatați ca onorariul avocatului este nepotrivit de mare fata de valoarea pricinii și de munca indeplinita de avocat.
A mai precizat că în numeroase litigii având aceiași obiect cu al celui dedus judecații, instanța a respins cererile reclamanților privind acordarea drepturilor salariale . excedează prevederilor Legil-cadru nr.330/2009.
In acest sens, a învederat că . cu intimatul-reclamant din prezentul dosar, având același obiect cu al celui dedus judecații, Tribunalul București, Secția a Vlll-a Conflicte de Munca și Asigurări Sociale, prin Sentința civila nr.4361/02.05.2011 pronunțata în Dosarul nr._/3/2010, depusa la dosarul cauzei, a admis excepția nulității parțiale a clauzei referitoare la stabilirea cuantumului salariului brut lunar din contractul Individual de munca încheiat cu reclamantul, excepție invocata de Instituția noastră, și a respins acțiunea acestuia ca neîntemeiata.
A invocat practică judiciară în materie, solicitând admiterea recursului modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantului în integralitatea sa, ca nelegala și neîntemeiată.
Intimatul reclamant, legal citat, nu a formulat întâmpinare.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs, a actelor și lucrărilor dosarului, în raport de textele de lege incidente în cauză, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform dispozițiilor art. 304 1 C.pr.civ. Curtea constată ca recursul formulat este nefondat pentru considerentele pe care urmează a le expune în continuare:
Prin contractul individual de muncă încheiat cu pârâta, reclamantul a fost angajat de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă în funcția de consilier juridic C._, având un salariu lunar de_ lei.
Din probele administrate în cauză, reiese că în perioada dedusă judecății, 01.01.2010–11.06.2012, salariatul a prestat activitatea pentru care a fost angajat, însă angajatorul nu i-a achitat nici salariul negociat conform contractului și nici un salariu mai mic, conform Legii-cadru nr. 330, în raport de dispozițiile căreia care recurenta susține că s-a găsit în imposibilitate de a mai achita salariul negociat reclamantului din prezenta cauză.
În ceea privește excepția nulității clauzei „J. Salariul” pct.1 din contractul individual de muncă al reclamantului, în mod corect instanța de fond a respins-o ca neîntemeiată, întrucât nulitatea unui act este condiționată de existența cauzelor de nulitate la momentul încheierii actului și nu de situații ulterioare, ce nu puteau existau în momentul întocmirii acestuia.
Astfel cum prevede art.10 din Ordonanța de urgență 1/2010, în conformitate cu art.30 din Legea-cadru nr.330/2009, la stabilirea salariilor personalului bugetar începând cu 1 ianuarie 2010, nu vor fi luate în considerare drepturi salariate stabilite prin contractele și acordurile colective și contracte individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor și care exced prevederilor Legii-cadru nr.330/2009.
. încheierii contractului individual de muncă a unei noi legi de salarizare nu poate atrage nulitatea Clauzei J din contractul individual de muncă al reclamantului, privind salarizarea, ci cel mult reducerea cuantumului salariului acestuia, în măsura în care angajatorul emitea o decizie de calculare a noului cuantum în acest sens, iar salariatul era de acord cu aceasta modificare a contractului individual de muncă.
Mai mult, așa cum în mod legal și întemeiat a reținut instanța de fond, specificitatea nulității în dreptul muncii menționată în art.57 al.2 din Codul muncii constă în aceea că efectele constatării nulității contractului (în cazul în care ar exista motive de nulitate), se produc numai pentru viitor, neputând fi anulate prestațiile deja executate de părți referitoare la plata salariului, prestarea muncii, celelalte drepturi și obligații, pe durata existenței acestui contract. Ori, la data soluționării cauzei de către instanța de fond contractul de muncă al reclamantului –intimat încetase prin demisa acesteia, pentru neplata salariului.
În concluzie, cum între reclamant și recurenta pârâtă au fost stabilite raporturi juridice la data de 02.11.2009, dată la care Legea nr.330/2009 nu exista, în mod corect a constatat tribunalul că nu se poate reține că salariul plătit în baza Clauzei J din contractul de muncă contravine unui act normativ ulterior, care a fost publicat în Monitorul Oficial la data de 01.01.2010 și care nu-și găsește aplicabilitate în anul 2009. Recurenta nu a probat existența unei cauze de nulitate care ar fi afectat valabilitatea contractului de muncă la încheierea lui, motiv pentru care în mod legal tribunalul a constatat că acesta a fost valabil încheiat.
Curtea apreciază că instanța de fond a făcut o corectă aplicare și interpretare a legislației aplicabile în cauză. Între intimatul-reclamant și recurentă au fost stabilite raporturi juridice de muncă începând cu 02.11.2009, dată de la care au început să curgă obligațiile părților înscrise în contractul individual de muncă. De la acea dată intimatul reclamant a prestat activitatea înscrisă în contractul individual de muncă, în aceleași condiții, fără nici o modificare a vreuneia dintre condițiile de fapt care au existat încă de la angajare, respectiv fără modificarea niciuneia dintre prevederile contractului individual de muncă. Respectivul contract a fost încheiat în conformitate cu modelul-cadru al Contractului de finanțare pentru Programul operațional sectorial "Dezvoltarea resurselor umane 2007-2013", aprobat prin Ordinul ministrului muncii, familiei și egalității de șanse nr.499/2008.
Potrivit dispozițiilor art. J punctul 4 din contractul individual de muncă al reclamantului, ANOFM avea obligația de plată a salariului în fiecare zi de 7 ale lunii. Recurenta însăși recunoaște faptul că nu a plătit salariul reclamantului începând cu uarie 2010, însă a motivat aceasta neplata prin faptul că începând cu data de 01.01.2010, în situația personalului din sectorul bugetar plătit din fonduri publice au devenit incidente prevederile Legii-cadru nr.330/2009 și nu putea fi negociat salariul.
De vreme ce, după apariția Legii nr. 330/2009 nu s-a produs nici o modificare a prevederilor contractuale existente în contractul individual de muncă al reclamantului, nici sub aspectul cuantumului acestuia, nici al modalității de plată, prin urmare acest contract își produce efectele în forma în care a fost încheiat.
Chiar recurenta recunoaște faptul că nu a obținut avizul necesar pentru asimilarea salariilor personalului angajat în vederea implementării proiectelor finanțate din POSDRU cu salariile de bază prevăzute de Legea-cadru nr.330/2009, în ciuda tuturor demersurilor efectuate de instituția pârâta în acest scop.
În absența avizului invocat, ANOFM susține că este pusă în imposibilitatea de a proceda la asimilarea salariilor personalului angajat în vederea implementării proiectelor finanțate din POSDRU cu salariile de bază prevăzute de legea invocată, și implicit, la plata acestor salarii, susținere ce nu poate fi primită atâta vreme cât există un contract de muncă în ființă, cu drepturi și obligații corelative.
Lipsa avizului nu poate duce la exonerarea recurentei de obligația plății salariului, din moment ce reclamanta și-a îndeplinit obligația de a presta muncă în favoarea acesteia în tot intervalul de timp supus cercetării judecătorești. Salariul reprezintă contravaloarea muncii prestate în favoarea angajatorului, iar recurenta nu a plătit acest salariu, astfel că în mod corect tribunalul a admis acțiunea reclamantului, în modalitatea expusă în sentință.
Pentru aceste considerente, Curtea văzând că nu sunt incidente în cauza niciunul din motivele de nelegalitate invocate de către recurentă și încadrate în dispozițiile art. 304 C.pr.civilă, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin.(1) Cod procedură civilă va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta Agenția Națională pentru ocuparea Forței de Muncă cu sediul în București, .-22, sector 4, împotriva sentinței nr. 873 din 23 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamantul G. M. C. domiciliat în Târgoviște, .. 12, ., ., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 3 octombrie 2013.
Președinte, Judecători,
C.-M. M. A.-M. R. M. P.
Grefier,
C. G.-A.
Red. MP
2 ex./29.10.2013
d.f._ – Tribunalul Dâmbovița
j.f. G. P.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 165/2013.... | Acţiune în constatare. Decizia nr. 1265/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
