Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 1675/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1675/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 11-06-2013 în dosarul nr. 9292/105/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA Nr. 1675
Ședința publică din data de 11 iunie 2013
Președinte – A.-M. R.
Judecători – V. S.
- E. M.
Grefier - C. G.-A.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de intimata . SA cu sediul în Ploiești, . nr. 1, împotriva sentinței civile nr. 4802 din 1 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu contestatorii S. Metalurgiștilor din . SA Ploiești, Piața 1 Decembrie 1918 și S. Metalurgiștilor din . SA Ploiești cu sediul ales la C.. av. M. și Zăhărachescu, Ploiești, ..A, jud. Prahova.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns: recurenta intimată . SA Ploiești prin avocat B. T. din Baroul C. în baza împuternicirii avocațiale aflată la fila 15 dosar, intimatul contestator S. M. din . SA Ploiești prin avocat N. R. din Baroul Prahova în baza împuternicirii avocațiale aflată la fila 25 dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că dosarul este la al doilea termen de judecată recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și că prin intermediul Serviciului registratură s-a depus la dosar de către membrii intimatului contestator întâmpinare, înregistrată la nr._/04.06.2013.
Curtea, comunică reprezentantului recurentei intimate copia întâmpinării.
Avocat B. T. pentru recurenta intimată solicită admiterea probei cu înscrisuri cu care înțelege să facă dovada că activitatea sindicală nu are legătură cu concedierea și depune la dosar un set de înscrisuri, comunicate părții adverse.
Avocat N. R. pentru intimatul contestator lasă la aprecierea instanței cu privire la admiterea probei.
Curtea, încuviințează pentru recurenta intimată proba cu înscrisuri și constată că a fost administrată cu înscrisurile depuse la dosar.
Părțile pe rând, prin apărători, arată că nu au alte cereri și solicită cuvântul în fond.
Curtea, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Avocat B. T. pentru recurenta intimată . SA Ploiești, solicită în principal admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate și respingerea contestației ca nefondată.
Arată că în mod greșit s-a reținut de instanța de fond că Legea dialogului social nu are aplicabilitate în cauză.
A mai arătat că instanța de fond nu a avut în vedere disp. art. 1 din Convenția Organizației internaționale a Muncii nr. 135/1971, că membrii de sindicat au condus echipa de negociere, iar activitatea sindicală nu a fost obstrucționată.
De asemenea, referitor la disp. art. 60, alin. 1 lit. g din Codul Muncii, apreciază că nu își găsesc aplicabilitatea, raportat la împrejurarea că aceste dispoziții au fost modificate implicit în urma intrării în vigoare a noilor norme cuprinse în Legea nr., 62/2011. Consideră că instanța de fond nu a lămurit și motivat excluderea textelor de lege invocate.
Concluzionând, a solicitat în principal admiterea recursului, apreciind că motivele de concediere au fost reale și serioase, modificarea în tot a sentinței atacate în sensul respingerii contestațiilor iar în subsidiar, modificarea în parte a sentinței în sensul înlăturării obligației de reintegrare în muncă a contestatorilor.
Referitor la cheltuielile de judecată a arătat că urmează a fi solicitate pe cale separată.
Avocat N. R. pentru intimatul contestator S. M. din . SA, solicită a se avea în vedere că recurentul nu a precizat împrejurarea că, contestatorii făceau parte din făceau parte din consiliul sindicatului, intimații fiind în exercitarea mandatului.
A mai învederat că potrivit disp. art. 60 lit. g din Codul Muncii, pe durata exercitării unei funcții eligibile într-un organ sindical, este interzisă concedierea salariaților ce dețin astfel de funcții.
A enumerat actele normative incidente în speță, arătând că recurenta nu a precizat criteriile de prioritate la concedierea colectivă, iar în cadrul societății, au rămas în continuare posturi identice cu cele ale persoanelor concediate, ceea ce a condus la o dezbinare a activității membrilor de sindicat.
A solicitat respingerea recursului ca nefondat. A depus la dosar practică judiciară în materie. A solicitat cheltuieli de judecată.
În replică, avocat B. T. pentru recurenta intimată, referitor la dezbinarea între membrii de sindicat, despre care face vorbire intimata, arată că pentru a fi membru de sindicat, nu trebuie să fi salariat al societății, iar conducătorul activității sindicale nu era salariatul societății.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 9292/ 105/2012, reclamantul S. Metalurgistului din . SA a chemat în judecată pârâta . SA, solicitând instanței ca prin sentința ce va pronunța anularea deciziilor contestate, repunerea părților în situația anterioară emiterii deciziei de concediere, obligarea pârâtei la plata despăgubirilor egale cu salariile indexate majorate și reactualizate și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariații de la data concedierii și până la data repunerii în situația anterioară și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii a arătat că salariații menționați în cererea de chemare în judecată au fost angajați ai societății pârâte, iar prin deciziile menționate în cerere pârâta a dispus încetarea contractelor individuale de muncă invocând ac temei de drept art. 58, art. 65 din Codul Muncii, precum și art. 172 alin. 1 lit. a și art. 180 din Contractul Colectiv de muncă unic al nivel de ramură construcții de mașini nr. 710/2008 prelungit și modificat prin actele adiționale ulterioare.
A mai susținut reclamantul că nu au fost respectate prevederile art. 72 alin.1 Codul Muncii care prevede „în situația în care, ulterior consultărilor cu sindicatul sau reprezentanții salariaților, potrivit prevederilor art. 69 și 71, angajatorul decide aplicarea măsurii de concediere colectivă, acesta are obligația de a notifica în scris inspectoratul teritorial de muncă și agenția teritorială de ocupare a forței de muncă, cu cel puțin 30 zile calendaristice anterioare datei emiterii deciziilor de concediere”, societatea pârâtă notificând inspectoratul teritorial de muncă despre aplicarea măsurii concedierii colective, însă, începând cu 12 septembrie 2011, cu mai puțin de 30 de zile de la notificare.
Reclamantul a mai arătat că pârâta nu a respectat nici prevederile art. 177 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivelul Ramurii Construcții de Mașini, înregistrat sub nr. 710/02/18.01.2008, întrucât salariații ale căror decizii de concediere sunt contestate fac parte din organele de conducere ale organizației sindicale, potrivit tabelului nominal cu noua componență a Consiliului Sindicatului Metalurgistului votată și aprobată în Adunarea Generală a reprezentanților membrilor de sindicat din 10.12.2008, tabel înscris în registrul special în baza sentinței civile nr. 1292/06.02.2009 pronunțată de Judecătoria Ploiești.
În drept, reclamantul a invocat prevederile art. 78-80 din Codul Muncii.
Pârâta a formulat întâmpinare la cererea de chemare în judecată solicitând respingerea acțiunii ca nefondată.
A susținut pârâta, cu privire la primul motiv de nulitate, că reclamantul se află în eroare, întrucât potrivit art. 72 alin. 5 din Codul Muncii care prevede că „la solicitarea motivată a oricăreia dintre părți, ITM cu avizul AJOFM poate dispune reducerea perioadei prevăzută la alin. 1 (termenul de 30 de zile) fără a aduce atingere drepturilor individuale cu privire la perioada de preaviz”, și în acest sens prin adresa nr. 01/2006/23.08.2011 s-a solicitat ITM reducerea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 72 alin. 1 Codul Muncii, motivat de situația economică precară a societății. De asemenea, a arătat că prin adresa nr._/06.09.2011 ITM Prahova a admis cererea menționată mai sus dispunând ca deciziile de concediere să fie emise începând cu data de 08.09.2011, concedierea efectivă urmând să aibă loc începând cu data de 6.10.2011, respectiv la împlinirea termenului de preaviz de 20 zile lucrătoare.
În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de nulitate invocat de reclamant, arată pârâta prevederile art. 177 din CCM la nivelul Ramurii Construcții de Mașini pe anii 2008-2010 lit. e contravine dispozițiilor art. 226 din Codul Muncii, art.10 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, art. 1 din Convenția Organizației Internaționale a Muncii nr. 135/1971 ratificată de România prin Decretul nr.83/1975 privind protecția reprezentanților lucrătorilor în întreprinderi și înlesnirile ce se acordă acestora. A mai susținut pârâta că prin aplicarea principiului „per a contrario” în analiza textelor de lege mai sus enunțate rezultă că salariatul care deține o funcție în organizațiile sindicale și se află în îndeplinirea mandatului încredințat de către salariați poate fi concediat pentru motive aplicabile oricărui angajat cu excepția faptelor și activităților întreprinse în exercitarea mandatului de reprezentant al salariaților.
A mai susținut pârâta că ar fi absurd să se susțină că liderii organizațiilor sindicale nu pot fi concediați ca urmare a desființării posturilor ocupate de către aceștia deoarece acest lucru ar aduce atingere exercitării atribuțiilor sindicale, cu atât mai mult cu cât menținerea acestor posturi în organigrama societății ar împiedica buna funcționare a întreprinderii.
În ședința publică, din data de 27.03.2013, reclamantul a depus la dosar note scrise prin care a învederat instanței că pârâta nu a respectat dispozițiile art. 60 alin.1 lit. g din Codul Muncii care prevede imperativ „concedierea salariaților nu poate fi dispusă …. g) pe durata exercitării unei funcții eligibile într-un organism sindical, cu excepția situației în care concedierea este dispusă pentru o abatere disciplinară gravă sau pentru abateri disciplinare repetate, săvârșite de către acel salariat”, astfel că potrivit art. 78 din Codul Muncii deciziile de concediere contestate sunt lovite de nulitate absolută.
De asemenea, a susținut reclamantul, în legătură cu susținerile intimatei din întâmpinare în sensul că prin adresa nr._/06.09.2011, ITM Prahova a admis cererea de reducere a termenului de 30 de zile prevăzut de art. 72 alin. 1 din Codul muncii, că în această adresă se menționează clar de către ITM „nu putem califica solicitarea dvs. drept cerere de reducere a termenului în înțelesul disp. art.72 alin. 5 din Legea nr. 53/2003 republicată”. În consecință, prin notificarea nr. 1*1988/22.08.2011 societatea pârâtă a înștiințat ITM Prahova despre aplicarea măsurii concedierii colective, însă fără a cere măcar reducerea termenului prevăzut de art. 72 alin. 1 din Codul muncii, începând cu 12 septembrie 2011, cu mai puțin de 30 de zile de la notificare și a început să emită deciziile de concediere.
Cu privire la apărarea intimatei privind nerespectarea prevederilor art. 177 din Contractul Colectiv de muncă, arată că acest articol nu face altceva decât să reia prevederile art. 60 alin. 1 lit. g din Codul Muncii și este inadmisibil să concediezi un salariat încălcând un articol imperativ din Codul Muncii și dint-un contract Colectiv invocând principiul „per a contrario”.
La termenul de judecată din data de 27.03.2012, pârâta a depus la dosar o cerere prin care solicită instanței suspendarea cauzei până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._ înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova cu termen de judecată 24.04.2012, apreciind că sunt îndeplinite dispozițiile art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod de Procedură Civilă. În motivarea cererii a arătat că prin acțiunea ce face obiectul dosarului nr._ societatea pârâtă a solicitat instanței în contradictoriu cu părțile semnatare ale CCM la nivel de ramură să se constate nulitatea absolută a prevederilor art. 177 lit. e din acest acord colectiv de muncă.
Prin încheierea de ședință din data de 27.03.2013, instanța a respins cererea privind suspendarea cauzei în temeiul disp. art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod de Procedură Civilă formulată de pârâtă.
În ședința publică din data de 22.05.2012, pârâta a depus la dosar completare la întâmpinare, prin care a precizat că textul de lege invocat de către reclamanți deși este în vigoare, nu este aplicabil având în vedere dispozițiile art. 226 din Codul Muncii, art. 10 din Legea nr. 692/2011 privind dialogul social, art. 1 din Convenția Organizației Internaționale a Muncii nr. 135/1971, ratificată de România prin Decretul nr. 83/1975 și art. 2 din Convenția Organizației Internaționale a Muncii nr. 135/1971 ratificată de România prin Decretul nr. 83/1975.
În ședința publică din data de 11.07.2012 pârâta a depus la dosar note de ședință prin care a invocat excepția lipsei de obiect a acțiunii în ceea ce-i privește pe reclamanții F. V., C. I., C. M. și Sirbulescu V..
Prin sentința civilă nr. 4802 din 1 octombrie 2012, Tribunalul Prahova a admis excepția lipsei de obiect privitor la contestațiile formulate pentru contestatorii F. V., C. I., C. M. și S. V. invocată de intimată.
A respins contestația formulată de contestatorul S. „M.” - . SA, în numele contestatorilor F. V., C. I., C. M. și S. V., în contradictoriu cu intimata ., împotriva Deciziilor de concediere nr. 1421/14.01.2011, nr. 1419/14.09._, nr. 1418/14.09.2011 și nr. 1136/12.09.2011, ca rămase fără obiect.
A admis în parte contestația formulată de contestatorul S. „M.” - . SA, în numele contestatorilor Bălăița M., T. L., I. D., S. V.-E. și P. D., în contradictoriu cu intimata ..
A respins capătul de cerere privind nulitatea absolută a deciziei nr. 1417/14.09.2011, nr. 1011/12.09.2011, nr. 1428/11, nr. 1426/14.09.2011 și nr. 1422/14.09.2011, emise de intimată.
A anulat deciziile de concediere nr. 1417/14.09.2011, nr. 1011/12.09.2011, nr. 1428/11, nr. 1426/14.09.2011 și nr. 1422/14.09.2011, emise de intimată și a repus părțile în situația anterioară concedierii.
A obligat intimata să plătească contestatorilor B. M., T. L., I. D., S. V.-E. și P. D. salariile indexate, majorate și reactualizate și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data concedierii și până la data reintegrării efective și să plătească contestatorilor față de care s-a dispus anularea măsurii concedierii câte 94 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
Pentru a pronunța această soluție tribunalul a reținut următoarele.
Prin cererea introductivă de instanță, S. M. . M. în calitate de reprezentat al reclamanților Balaita M., T. L., I. D., F. V., S. V. E., C. I., P. D., C. M., S. V. au solicitat în contradictoriu cu . SA anularea deciziilor de concediere emise pentru acești salariați în temeiul dispozițiilor art. 58, art. 65 din Codul Muncii, precum și a art. 172 alin.1 lit. a și art.180 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la nivel de R. Construcții Mașini (CCMURCM) nr. 710/2008 prelungit și modificat ulterior; obligarea la repunerea în situația anterioară și plata despăgubirilor reprezentând salariile majorate si reactualizate si celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data concedierii si până la data reintegrării efective.
Instanța a respins susținerea reclamantei referitoare la nulitatea absolută a deciziilor de concediere în sensul că nu ar fi fost respectat termenul de cel puțin 30 de zile prevăzut de art. 72 alin. 1 Codul Muncii de la data notificării la ITM Prahova și AJOFM Prahova privind emiterea deciziei de concediere, întrucât, în conformitate cu art. 72 alin. 5, acest termen poate fi redus motivat.
Astfel, prin adresa nr._/06.09.2011 ITM Prahova a comunicat societății pârâte că perioada de preaviz poate fi acordată salariaților disponibilizați între 08.09- 05.10.2011.
De asemenea, s-a mai reținut că deciziile contestate au fost emise în perioada 12-14.09.2011, însă și-au produs efectul după expirarea termenului de preaviz, respectiv începând cu data de 12 -14.10.2011, fără a fi astfel încălcate prevederile art. 72 din Codul Muncii, neputându-se reține vreun prejudiciu adus a cesteia sub acest aspect.
Tribunalul a respins și celelalte susțineri privind nulitatea absolută a deciziilor de concediere în sensul că nu ar fi fost respectată interdicția prevăzută de art. 177 din CCMURCM, unde se precizează că pe durata exercitării unei funcții eligibile, ca reprezentant ales în organele sindicale este interzisă concedierea cu excepția unor abateri disciplinare grave, întrucât prin art.10 din Legea nr. 62/2001 privind dialogul social s-a dispus interzicerea și/sau desfacerea contractelor de muncă ale membrilor organizației sindicale pentru motive ce privesc apartenența socială și activitatea sindicală. Astfel, o eventuală încălcare a acestor prevederi nu duce la nulitatea absolută a deciziilor de concediere, întrucât această sancțiune este prevăzută expres in Codul Muncii referitor la lipsa unor mențiuni în cuprinsul deciziei de concediere ori pentru nerespectarea unei procedurii obligatorii instituită de lege, nicidecum pentru eventualele motive de nelegalitatea ori netemeinicie a deciziilor contestate.
Referitor la excepția lipsei de obiect a acțiunii privitor la contestatorii F. V., C. I., C. M. si S. V., tribunalul a reținut că acești contestatori au fost concediați în temeiul Deciziilor nr. 1421/14.04.2011, 1419/ 14.09.2011, 1418/14.09.2001 respectiv nr. 1136/12.09.2011.
Prin Decizia nr.1545/10.10.2011 si nr. 1832/21.12.2011, emise pentru contestatorul F. V., nr. 157/24.11.2011 pentru contestatorul C. I., nr.1552/18.10.2011 si nr.1834/21.12.2011 emis pentru contestatorul C. M. și nr.1570/09.11.2011 pentru contestatorul S. V., (aduse la cunoștință acestor contestatori), au fost revocate deciziile contestate în prezenta cauză fiind emise alte decizii de concediere, decizii care nu fac obiectul prezentei cauze respectiv salariații necontestând aceste decizii in prezenta cauză.
Tribunalul față de aceste înscrisuri a admis excepția lipsei de interes invocată de intimată referitor la aceste constatări, întrucât deciziile contestate au fost revocate și înlocuite cu alte decizii în speță neexistând un interes actual și cert pentru a contesta aceste decizii care nu mai sunt în circuitul juridic și nu mai produc efecte față de aceste constatări.
Referitor la ceilalți contestatori, instanța a reținut că, în conformitate cu tabelul nominal depus de reclamantă aceștia fac parte din Consiliul Sindicatului votat și aprobat de Adunarea Generală a reprezentanților membrilor de sindicat din 10.12.2008 și atestat ca atare si prin sentința civilă nr.1299/06.02.2009 pronunțată de Judecătoria Ploiești.
În conformitate cu art. 60 lit. g din Codul Muncii, pe durata executării unei funcții eligibile într-un organ sindical (cu excepția situației concedierii pentru abateri disciplinare grave), este interzisă concedierea salariaților ce dețin astfel de funcții.
Această formulare din codul muncii este imperativă și nu a fost înlocuită de art. 10 alin. 1 din Legea nr. 62/2011, care se referă la interdicția concedierii membrilor de sindicat pentru motive ce privesc apartenența la sindicat și activitatea sindicală, această normă referindu-se la simpli membrii de sindicat nu la cei aleși in organele de conducere.
Pe de altă parte, art. 9 coroborat cu art. 12 din Legea nr. 62/2011 menționează că liderii de sindicat pot beneficia de măsuri suplimentare de protecție stabilite prin CCM aplicabile.
A m,ai arătat tribunalul că în conformitate cu dispozițiile art. 177 lit. e din CCMURCM, interdicția concedierii salariaților aleși în organul de conducere a organizațiilor sindicale a fost completată, fără a se aduce atingere în vreun dispozițiilor imperative ale. 60 lit. g din Codul Muncii, astfel încât, în baza acestui contract colectiv încheiat între patronat și sindicate, acești contestatori nu pot fi concediați în temeiul art. 58 art. 65 din Codul Muncii, întrucât legea a dispus instituirea unei pretenții suplimentare pentru acești contestatori.
Tribunalul nu a reținut nici susținerile intimatei că aceste înlesniri legale împiedică buna funcționare a societății, principiu la care face trimitere art. 2 din Convenția Internațională a Muncii nr. 135/1971, întrucât, în contextul măsurii concedierii colective, unitatea are libertatea să dimensioneze în mod corespunzător categoriile și numărul de persoane afectate de această măsură cu respectarea prevederilor legale mai sus menționate.
Din examinarea statelor de funcții și a organigramei societății înainte si după reorganizare, s-a constatat de către tribunal că ulterior concedierii colective există în statul de funcțiuni posturi și meserii (funcții) cu cele deținute conform calificării de către contestatorii din prezenta cauză, astfel încât nu se poate susține că ulterior restructurării societății pârâte menținerea contestatarilor din prezenta cauză ar fi dus la împiedicarea unei bune funcționări a societății intimate cu atât mai mult cu cat chiar și în cadrul secțiilor și compartimentelor in care au lucrat contestatorii au rămas în continuare posturi identice cu cele deținute de aceștia.
În consecință, în raport de toate aceste considerente, tribunalul a admis excepția lipsei de obiect privitor la contestațiile formulate de reclamanții F. V., C. I., C. M. și S. V., a respins contestațiile formulate de aceștia împotriva Deciziilor de concediere nr. 1421/11, nr. 1419/11, nr. 1418/11 și nr. 1136/11, ca fiind rămase fără obiect.
Pe fondul cauzei, tribunalul a admis în parte contestația, în sensul că a respins capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a deciziilor de concediere 1417/11, nr. 1011/11, nr. 1428/11, nr. 1426/11 și nr. 1422/11 emise de intimată, și a dispus anularea acestor decizii, precum și, în temeiul art. 80 din Codul Muncii, repunerea contestatorilor B. M., T. L., I. D., S. V.-E. și P. D. în situația anterioară, în sensul reintegrării acestora pe posturile deținute anterior concedierii, intimata fiind obligată să plătească acestor contestatori o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și actualizate, și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorii, de la data concedierii și până la data reintegrării efective.
În baza art. 274 C.proc.civ., a obligat intimata să plătească contestatorilor B. M., T. L., I. D., S. V.-E. și P. D., fiecăruia, suma de 94 de lei reprezentând onorariu avocat.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs intimata . SA Ploiești, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie susținând, în esență, că în mod nelegal instanța a apreciat că disp.art.10 din Legea 62/2011 ar fi aplicabile numai simplilor membri de sindicat nu și liderilor, că reținerile aceleiași instanțe în sensul că în organigrama societății adoptată după reorganizare ar fi existat posturi de natura celor desființate ocupate de contestatori este nereală, fiind contrazisă de actele dosarului.
S-a susținut că anularea deciziilor de concediere întemeiate pe disp.art.60 lit.g Codul muncii și art.177 lit.e din CCM la nivel de ramură aplicabil la acea dată este netemeinică și nelegală, recurenta apreciind că se aplică în cauză art.220 alin.2 Codul muncii care este într-o vădită contradicție cu textul reținut de instanță, în acest articol statuându-se că pe durata exercitării mandatului reprezentanții salariaților nu pot fi concediați pentru motive ce țin de îndeplinirea mandatului pe care l-au primit de la salariați, în timp ce art.10 din Legea 62/2011 precizează că sunt interzise modificarea și/sau desfacerea contractelor individuale de muncă ale membrilor organizațiilor sindicale pentru motive care privesc apartenența la sindicat și activitatea sindicală, recurenta făcând trimitere și la Convenția Organizației Internaționale Muncii nr.135/1971.
S-a arătat că această convenție precizează că înlesnirea acordată reprezentanților sindicali nu trebuie să împiedice buna funcționare a angajatorului și ea îngrădește exercitarea abuzivă a dreptului liderilor de sindicat la protecție și că este absurd a se susține că liderii organizației sindicale nu pot fi concediați ca urmare a desființării posturilor ocupate de ei pentru că aceasta ar aduce atingere exercitării atribuțiilor sindicale, cu atât mai mult cu cât menținerea acestor posturi în organigrama societății ar împiedica buna funcționare a acesteia.
A susținut recurenta că în ce privește disp.art.60 alin.1 Codul muncii acestea constituie norme generale care au fost modificate și înlocuite prin normele speciale prev. de art.10 alin.1 din Legea 62/2011 și de aici rezultă că singura interdicție de concediere aplicabilă în cazul liderilor sindicali este cea prev. de art.10 alin.1 din Legea 62/2011, respectiv interzicerea desfacerii contractelor de muncă ale membrilor organizațiilor sindicale pentru motive care privesc activitatea sindicală.
Pentru aceste critici formulate recurenta a solicitat admiterea recursului iar, în subsidiar, admiterea recursului și modificarea în parte a hotărârii instanței de fond în sensul respingerii cererii de reintegrare a intimaților pentru a nu se încălca dreptul exclusiv al angajatorului de a dispune cu privire la propria activitate și a faptului că decizia de menținere a unui post în cadrul organigramei este atributul exclusiv al angajatorului, neintrând în sfera de competență a instanțelor de judecată.
Examinând hotărârea atacată, în raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicate în cauză, Curtea reține că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin contestația adresată instanței de fond, s-a solicitat să se dispună anularea deciziilor de concediere emise contestatorilor, repunerea acestora în situația anterioară și plata despăgubirile reprezentând salariile majorare și reactualizate, precum și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la momentul concedierii și până la reîncadrarea efectivă.
Prin motivele de recurs s-a solicitat să nu se rețină aplicarea în cauză a disp.art.60 lit.g Codul muncii și ale art.177 lit.b CCM la nivelul ramurii pentru că în speță sunt incidente disp.art.220 alin.2 Codul muncii și ale art.10 din Legea 62/2011.
În speță, contestatorii-intimați făceau parte din consiliul sindicatului votat și aprobat de adunarea generală a reprezentanților membrilor de sindicat din 10 decembrie 2008 și atestat prin sentința civilă nr.1299/6 februarie 2009 pronunțată de Judecătoria Ploiești și conform art.60 lit.g Codul muncii pe durata exercitării unei funcții eligibile într-un organ sindical (mai puțin situația concedierii pentru abatere disciplinară) este interzisă concedierea salariaților ce dețin astfel de funcții.
Art.10 alin.1 din Legea 62/2011 se referă la interdicția concedierii membrilor de sindicat pentru motive ce privesc apartenența la sindicat și activitatea sindicală.
Deci, acest din urmă text are în vedere simpli membri de sindicat și nu pe cei ce dețin funcții eligibile.
M. mult decât atât, art.177 lit.e din CCM la nivel de ramură prevede interdicția concedierii salariaților aleși în organe de conducere a organizațiilor sindicale, iar art.9 și a rt.12 din Legea 62/2011 prevăd că liderii de sindicat pot beneficia de măsuri suplimentare de protecție stabilite prin CCM aplicabil.
Interdicția concedierii salariaților aleși în organul de conducere a organizațiilor sindicale prevăzut la art.177 lit.e din CCM a fost completată fără a se aduce atingere dispozițiilor imperative ale art.60 lit.g Codul muncii, astfel încât în baza acestui contract colectiv încheiat între patronat și sindicate contestatorii nu pot fi concediați în baza art.58 și 60 Codul muncii.
Nu poate fi reținută critica recurentei în sensul că ar fi aplicabile disp. art.220 Codul muncii și a rt.10 din Legea 62/2011, art.1 la Convenția Internațională a Muncii în sensul că salariatul ce deține o funcție în organele sindicale și se află în îndeplinirea mandatului încredințat de salariați poate fi concediat pentru motivele aplicabile oricărui angajat cu excepția faptelor și activităților întreprinse în exercitarea mandatului de reprezentant al salariatului și acesta față de dispozițiile legale aplicabile în speță, arătate mai sus și pe care în mod corect le-a reținut instanța de fond.
Susținerile recurentei în sensul că înlesnirile legale acordare membrilor organizațiilor sindicale ar împiedica buna funcționare a societății, cu trimitere la disp.art.2 din OIM nr.135/1971 nu pot fi avute în vedere deoarece, atunci când se ia măsura concedierii colective, unitatea are libertatea de a-și forma în mod corespunzător organigrama, categoriile și numărul de persoane afectate de concediere, dar cu respectarea prevederilor legale.
Sub acest aspect, corect a reținut instanța de fond că din examinarea statelor de funcții și a organigramei societății înainte și după reorganizare s-a constatat că ulterior concedierii colective există în statul de funcțiuni posturi și meserii similare celor deținute conform calificării de către contestatorii din cauza de față, astfel că nu se poate susține că menținerea acestora în posturile avute ar fi dus la disfuncții în activitatea societății-recurente.
În plus, nu s-a arătat care au fost criteriile de prioritate la concedierea colectivă conform art.69 pct.2 lit.d Codul muncii, respectiv de ce s-a preferat concedierea contestatorilor față de concedierea altor salariați, aceste criterii de prioritate trebuind să fie reale nu abstracte.
Pentru considerentele arătate, Curtea privește recursul ca nefondat și urmează a-l respinge ca atare în baza disp.art.312 pct.1 Cod pr.civilă, în cauză nefiind incidente motivele de casate sau modificare a hotărârii prev. de art.304 pct.1-9 Cod pr.civilă.
În baza dip.part.274 Cod pr.civilă recurenta va fi obligată către intimat la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de intimata . SA cu sediul în Ploiești, . nr. 1, împotriva sentinței civile nr. 4802 din 1 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu contestatorii S. Metalurgiștilor din . SA Ploiești, Piața 1 Decembrie 1918 și S. Metalurgiștilor din . SA Ploiești cu sediul ales la C.. av. M. și Zăhărachescu, Ploiești, ..A, jud. Prahova, ca nefondat.
Obligă recurenta să plătească intimatului suma de 1000 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 11 iunie 2013.
Președinte, Judecători,
A.-M. R. V. S. E. M.
Grefier,
C. G.-A.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
Red. EM/FA
2 ex./ 2013-06-12
d.f._ – Tribunalul Prahova
j.f. Ș. O.-C.
| ← Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 623/2013. Curtea... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
