Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1867/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1867/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 20-06-2013 în dosarul nr. 10156/120/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 1867
Ședința publică din data de 20 iunie 2013
Președinte - D. V.
Judecători - G. M.
- P. C.
Grefier - C. O.
Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de pârâții Unitatea Administrativ Teritorială ., cu sediul în comuna Brănești, ., județul Dâmbovița, C. L. al comunei Brănești, cu sediul în comuna Brănești, ., județul Dâmbovița, Instituția P. comunei Brănești, cu sediul în comuna Brănești, ., județul Dâmbovița și de către chematul în garanție C. Județean Dâmbovița cu sediul în Târgoviște, Piața Tricolorului, nr. 1, județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 503 pronunțată la data de 25 februarie 2013 de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. L. Învățământ Dâmbovița, cu sediul în municipiul Târgoviște, ., nr. 62, județul Dâmbovița, în numele și pentru membrii de sindicat C. V., B. V., M. M., A. D. C., S. N., S. M., D. G., G. M., S. M., A. C., V. (V.) N., V. E., Veghiu O., C. E., Rainer A., Tanu M., R. R., B. I., S. C., B. A. M., A. V., Malau A., L. C., E. V., V. V., V. Creata, P. A. și P. A. și intimata-pârâtă Școala cu clasele I-VIII Brănești, cu sediul în comuna Brănești, ., județul Dâmbovița.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei de timbru.
Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 192/2006 informează părțile asupra posibilității și a avantajelor folosirii procedurii medierii și le îndrumă să recurgă la această cale pentru soluționarea conflictului dintre ele.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței că recursul declarat de pârâți este tardiv, iar recurentul chemat în garanție a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, consideră cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița la data de 21.12.2012, sub nr._, reclamantul S. L. Învățământ Dâmbovița, în numele și pentru membrii de sindicat C. V., B. V., M. M., A. D. C., S. N., S. M., D. G., G. M., S. M., A. C., V. (V.) N., V. E., Veghiu O., C. E., Rainer A., Tanu M., R. R., B. I., S. C., B. A. M., A. V., Malau A., L. C., E. V., V. V., V. Creata, P. A. și P. A., a chemat în judecată pârâții Unitatea Administrativ-Teritorială ., C. L. al comunei Brănești, Instituția P. comunei Brănești și Școala cu clasele I-VIII Brănești, solicitând instanței ca prin sentința ce va pronunța să oblige unitatea școlară la calculul și unitatea administrativ-teritorială la plata drepturilor salariale cuvenite și neacordate personalului didactic și didactic auxiliar semnatar al tabelului anexat, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite, în conformitate cu prevederile Legii nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, ca urmare a aplicării prevederilor Legii nr. 221/2008, pentru perioada 01.01._10, actualizate în funcție de coeficientul de inflație până la data efectivă a plății și obligarea unității școlare la calculul și unității administrativ-teritoriale la plata drepturilor salariale cuvenite și neacordate personalului didactic și didactic auxiliar semnatar al tabelului anexat, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite, în conformitate cu prevederile Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, ca urmare a aplicării prevederilor Legii nr. 330/2009, pentru perioada 01.01._11, actualizate în funcție de coeficientul de inflație până la data efectivă a plății, precum și obligarea pârâților la asigurarea finanțării pentru plata sumelor mai sus arătate.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că la data de 01.01.2010 a intrat în vigoare Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și că, potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (5) din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel: a) noul salariu de bază, solda funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta potrivit anexelor la prezenta lege; b) sporurile prevăzute în anexele la prezenta lege rămase în afara salariului de bază, soldei funcției de bază sau, după caz, indemnizației lunare de încadrare se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009.
Pe de altă parte, a arătat reclamantul, că membrii de sindicat semnatari ai tabelului anexă, au obținut pe cale judecătorească drepturile salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite personalului didactic și didactic auxiliar, în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008.
Raportat la cele de mai sus, reclamantul a precizat că, ulterior datei de 01.01.2010, salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar trebuia menținută la nivelul stabilit în raport de prevederile legale în vigoare în luna decembrie 2009, ca atare și în raport de dispozițiile Legii nr. 221/2008, a cărei aplicabilitate a fost recunoscută pe deplin de către Înalta Curte de Casație și Justiție, prin considerentele deciziei nr. 3/04.04.2011.
De asemenea, reclamantul a mai arătat că Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că urmare a deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale Ordonanțele de Urgență ale Guvernului nr. 136/2008, nr. 151/2008 și nr. 1/2009, dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 01.10.2008 și până la data de 31.12.2009.
Reclamantul a mai arătat că, făcând trimitere a dispozițiile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice, instanța urmează a avea în vedere și prevederile art. 7 alin. 2, potrivit cărora realizarea trecerii de la actualul sistem de salarizare la noul sistem de salarizare se efectuează în mod etapizat, astfel încât în perioada de implementare a prezentei legi nicio persoană să nu înregistreze o diminuare a salariului brut de care beneficiază potrivit actualelor reglementări, prin sintagma „actualelor reglementări”, raportat la speța de față, trebuie avute în vedere prevederile O.G. nr. 15/2008, în forma în care au fost modificate prin intermediul dispozițiilor Legea nr. 221/2008.
Reclamantul a precizat că la data de 25.01.2010, Guvernul României a emis O.U.G. nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, iar, potrivit dispozițiilor art. 5 alin. (l) din O.U.G. nr. 1/2010, începând cu luna ianuarie 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își păstrează salariul, solda sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare brut/brută avute la această dată, fără a fi afectate de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009 prevăzute la art. 10 din Legea nr. 329/2009, care se calculează după cum urmează: a) la salariul de bază, solda/salariul funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare corespunzătoare funcțiilor avute la data de 31 decembrie 2009 se adaugă cuantumul sporurilor și indemnizațiilor care se introduc în acesta/aceasta, prevăzute în notele la anexele la Legea-cadru nr. 330/2009, numai personalului care a beneficiat de acestea, în măsura în care își desfășoară activitatea în aceleași condiții; b) sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale prevăzute în anexele la Legea-cadru nr. 330/2009 care nu se introduc în salariul de bază, solda/salariul funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare se acordă în aceleași cuantumuri de la 31 decembrie 2009, numai personalului care a beneficiat de acestea, în măsura în care își desfășoară activitatea în aceleași condiții, cu respectarea prevederilor art. 23 din Legea-cadru nr. 330/2009.
Ca atare, în măsura în care în decursul lunii decembrie 2009 salariile personalului didactic și didactic auxiliar trebuiau calculate prin utilizarea coeficienților prevăzuți prin dispozițiile Legii nr. 221/2008, aceiași coeficienți trebuiau aplicați și în ceea ce privește salarizarea în decursul anului 2010, în conformitate cu prevederile Legii nr. 330/2009, care stabilesc, în mod imperativ, obligativitatea menținerii salarizării avute la nivelul lunii decembrie 2009.
A mai precizat reclamantul că Decizia nr. 877/28.06.2011, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 706/06.10.2011, decizie în cuprinsul căreia Curtea Constituțională statuează că prin Decizia nr. 3/04.04.2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii care viza aplicarea dispozițiilor Legii nr. 221/2008, astfel încât reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 01.01.2010 se va face pe coeficienții și salariul avut în plată la 31 decembrie 2009, stabilit în conformitate cu Legea nr. 221/2008 și nu cu O.U.G. nr. 41/2009.
De asemenea, Curtea Constituțională a mai reținut că, potrivit Deciziei Plenului Curții Constituționale nr. 1/1995 privind obligativitatea deciziilor sale pronunțate în cadrul controlului de constituționalitate, puterea de lucru judecat ce însoțește actele jurisdicționale, deci și deciziile Curții Constituționale, se atașează nu numai dispozitivului, ci și considerentelor pe care se sprijină acestea, așadar, Curtea reține că atât considerentele, cât și dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii, potrivit dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Constituție și se impun cu aceeași forță tuturor subiectelor de drept (D.C.C. nr. 872/2010, publicată în M.O. nr. 433/2010; D.C.C. nr. 414/2010, publicată în M.O. nr. 291/2010; D.C.C. nr. 415/2010, publicată în M.O. nr. 294/2010 și D.C.C. nr. 1.415/2009, publicată în M.O. nr. 796/2009).
În ceea ce privește salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar la nivelul anului 2011, urmează să se aibă în vedere dispozițiile art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, prin intermediul cărora legiuitorul stabilește ca punct de referință salariile avute la nivelul lunii octombrie 2010, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 330/2009 și, implicit, cu luarea în considerare a prevederilor Legii nr. 221/2008.
Astfel, a susținut reclamantul, că, potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, începând cu 01 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.
În sprijinul acestor susțineri reclamantul a invocat considerentele Deciziei nr. 11/08.10.2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, iar doleanțele membrilor de sindicat se opresc la data de 13 mai 2011, întrucât la această dată a intrat în vigoare Legea nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 112 Cod procedură civilă, art. 268 alin. (1) lit. c), art. 269-275 Codul muncii, art. 28 din Legea dialogului social nr. 62/2011, art. 7 alin. (2), art. 30 alin. (5) din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal și stabilirea salariilor acestora, precum și unele măsuri în domeniul bugetar și art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.
Ca probe s-au solicitat înscrisurile și orice alte probe a căror necesitate ar rezulta din dezbateri. Cererea a fost însoțită de tabelul ce cuprinde membrii de sindicat semnatari ai acțiunii. Ulterior, s-au mai depus la dosarul cauzei, din partea reclamantului, copii adeverințe, copii acte de identitate și copii decizii de pensionare ale membrilor de sindicat semnatari ai tabelului anexă la cererea introductivă, precum și decizia nr. 11/08.10.2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
De asemenea, s-au mai depus, în copie, încheierea din data de 20.12.2011 și sentința civilă nr. 2567/22.12.2011 pronunțate de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr._ .
La termenul de judecată din data de 28 ianuarie 2013, pârâții Unitatea Administrativ-Teritorială ., C. L. al comunei Brănești și Instituția P. comunei Brănești au depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care au solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii introductive de instanță, invocând dispozițiile H.G. nr. 2192/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, ale art. 35 alin. 3-4 din același act normativ și ale art. 39, susținând că, practic, actul normativ stabilește în sarcina unităților de învățământ preuniversitar obligația de a întocmi un proiect de buget în care să cuprindă toate cheltuielile pe care estimează că le va efectua în anul școlar, proiect de buget ce se va prezenta autorităților publice locale, or, în cauza de față, nicio unitate de învățământ nu a întocmit un astfel de buget, care să includă și diferențele salariale neacordate, astfel că, în opinia pârâților, nu se poate pune problema unui refuz în a achita drepturile salariale cuvenite, urmând ca instanța de judecată să aibă în vedere și dispozițiile art. 40 din H.G. nr. 2192/2004.
S-a conchis că atâta timp cât directorul unității școlare nu întocmește planul de buget în care să cuprindă toate cheltuielile, pe care apoi să îl prezinte consiliului local, pârâții au apreciat că nu pot fi obligați la plata diferențelor salariale.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile H.G. nr. 2192/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat.Ca probă s-au solicitat înscrisurile.
Odată cu întâmpinarea, pârâții au depus și o cerere de chemare în garanție a Consiliului Județean Dâmbovița, având în vedere că prin cererea de chemare în judecată se solicită și obligarea acestora la asigurarea finanțării sumelor cerute de reclamant, invocându-se dispozițiile art. 40 din H.G. nr. 2192/2004, dar și dispozițiile art. 28 lit. b) din același act normativ, astfel încât rezultă, fără putință de tăgadă, că sursa de finanțare pentru unitățile școlare se repartizează de consiliul județean unităților administrativ-teritoriale.
În ședința publică din data de 11.02.2013, s-a depus întâmpinare din partea Consiliului Județean Dâmbovița, prin care s-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Județean Dâmbovița, având în vedere prevederile art. 2 (1), art. 3 (1) și art. 4 din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, republicată, dar și faptul că în concordanță cu art. 33 (3) lit. a) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice, defalcarea din buget a sumelor cuvenite unităților administrativ-teritoriale (inclusiv județul) se face de către Direcția Județeană a Finanțelor Publice Locale, iar litera b) prevede că județul alocă 20% numai pentru programe de dezvoltare, nu și pentru salarizarea cadrelor didactice din unitățile de învățământ de pe raza județului.
Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamant, arătându-se că, potrivit Legii nr. 330/2009, salarizarea personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, se realizează etapizat în perioada 2010-2015, prin modificarea succesivă, după caz, salariilor de bază, a soldelor funcțiilor de bază pentru personalul militar și a indemnizațiilor lunare de încadrare, prevăzute în anexele la prezenta lege, stabilite anual prin legi speciale, invocându-se art. 8 din Legea nr. 330/2009.
S-au anexat întâmpinării copiile încheierii din data de 19.01.2010 și sentinței civile nr. 151/21.01.2010 pronunțate de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr._ .
Ulterior, la data de 25.02.2013, s-au mai depus la dosarul cauzei note de ședință formulate de reclamant și copiile deciziilor nr. 843/06.04.2011 și nr. 187/02.02.2011 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești în dosarele nr._ și nr._ .
Prin sentința civilă nr. 503 pronunțată la data de 25 februarie 2013, Tribunalul Dâmbovița a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Președintelui Consiliului Județean Dâmbovița, invocată de acesta prin întâmpinare.
A admis acțiunea formulată de reclamantul S. L. Învățământ Dâmbovița, cu sediul în municipiul Târgoviște, ., nr. 62, județul Dâmbovița, în numele și pentru membrii de sindicat C. V., B. V., M. M., A. D. C., S. N., S. M., D. G., G. M., S. M., A. C., V. (V.) N., V. E., Veghiu O., C. E., Rainer A., Tanu M., R. R., B. I., S. C., B. A. M., A. V., Malau A., L. C., E. V., V. V., V. Creata, P. A. și P. A., în contradictoriu cu pârâții Unitatea Administrativ-Teritorială ., cu sediul în comuna Brănești, ., județul Dâmbovița, C. L. al comunei Brănești, cu sediul în comuna Brănești, ., județul Dâmbovița, Instituția P. comunei Brănești, cu sediul în comuna Brănești, ., județul Dâmbovița, și Școala cu clasele I-VIII Brănești, cu sediul în comuna Brănești, ., județul Dâmbovița, și cu chematul în garanție C. Județean Dâmbovița, cu sediul în municipiul Târgoviște, Piața Tricolorului, nr. 1, județul Dâmbovița.
A obligat pârâta Școala cu clasele I-VIII Brănești la plata drepturilor salariale ale membrilor de sindicat, drepturi cuvenite și neacordate, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 330/2009, ca urmare a aplicării prevederilor Legii nr. 221/2008 pentru perioada 01.01._10, actualizate în funcție de coeficientul de inflație de la data când erau datorate la data plății efective în funcție de perioada efectiv lucrată de fiecare membru de sindicat la unitatea școlară pârâtă.
A obligat aceeași pârâtă la plata drepturilor salariale cuvenite și neacordate reclamanților membrii de sindicat, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 285/2010, ca urmare a aplicării prevederilor Legii nr. 330/2009 pentru perioada 01.01._11, actualizate în funcție de coeficientul de inflație de la data când erau datorate la data plății efective în funcție de perioada efectiv lucrată de fiecare membru de sindicat la unitatea școlară pârâtă.
A obligat pârâții Unitatea Administrativ-Teritorială ., C. L. al comunei Brănești și Instituția P. comunei Brănești la asigurarea finanțării pentru plata sumelor datorate către reclamanții membri de sindicat.
A admis cererea de chemare în garanție a Consiliului Județean Dâmbovița, formulată de pârâții Unitatea Administrativ-Teritorială ., C. L. al comunei Brănești și Instituția P. comunei Brănești.
A obligat Președintele Consiliului Județean Dâmbovița la asigurarea finanțării pentru plata sumelor datorate către membrii de sindicat.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că reclamantul S. L. Învățământ Dâmbovița, în numele și pentru membrii de sindicat C. V., B. V., M. M., A. D. C., S. N., S. M., D. G., G. M., S. M., A. C., V. (V.) N., V. E., Veghiu O., C. E., Rainer A., Tanu M., R. R., B. I., S. C., B. A. M., A. V., Malau A., L. C., E. V., V. V., V. Creata, P. A. și P. A., a chemat în judecată pârâții Unitatea Administrativ-Teritorială ., C. L. al comunei Brănești, Instituția P. comunei Brănești și Școala cu clasele I-VIII Brănești, solicitând instanței ca prin sentința ce va pronunța să oblige unitatea școlară la calculul și unitatea administrativ-teritorială la plata drepturilor salariale cuvenite și neacordate personalului didactic și didactic auxiliar semnatar al tabelului anexat, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite, în conformitate cu prevederile Legii nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, ca urmare a aplicării prevederilor Legii nr. 221/2008, pentru perioada 01.01._10, actualizate în funcție de coeficientul de inflație până la data efectivă a plății și obligarea unității școlare la calculul și unității administrativ-teritoriale la plata drepturilor salariale cuvenite și neacordate personalului didactic și didactic auxiliar semnatar al tabelului anexat, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite, în conformitate cu prevederile Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, ca urmare a aplicării prevederilor Legii nr. 330/2009, pentru perioada 01.01._11, actualizate în funcție de coeficientul de inflație până la data efectivă a plății, precum și obligarea pârâților la asigurarea finanțării pentru plata sumelor mai sus arătate.
A reținut tribunalul că, prin întâmpinarea depusă, C. Județean Dâmbovița a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive și cum, în conformitate cu dispozițiile art. 137 Cod procedură civilă, instanța are obligația de a se pronunța cu prioritate asupra excepțiilor care fac de prisos, în tot sau în parte, cercetarea în fond a pricini, iar excepția lipsei calității procesuale pasive este o excepție de fond, dirimantă și absolută, tribunalul a analizat-o cu prioritate.
Cauzei de față îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 84/1995 până la data de 09 februarie 2011, când, în urma abrogării acestui act normativ, au devenit aplicabile dispozițiile Legii nr. 1/2011 privind educația națională.
În conformitate cu dispozițiile art. 167 alin. 4 din Legea nr. 84/1995 a învățământului (act normativ aplicabil doar în parte prezentului raport juridic), Ministerul Învãțãmântului asigură de la bugetul de stat fondurile necesare pentru salarizarea personalului didactic auxiliar și administrativ din unitãțile și instituțiile învãțãmântului de stat, precum și cheltuielile de funcționare a acestora, iar, potrivit art. 16 din H.G. nr. 2192/2004 privind Normele metodologice de finanțare și administrare a unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțarea unitãților de învãțãmânt preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unitãților administrativ-teritoriale în a cãror rază își desfãșoarã activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.
În conformitate cu dispozițiile art. 104 -107 ale Legii nr. 1/2011 privind educația națională, în vederea realizării finanțării de bază (care cuprinde și cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale stabilite prin lege), a finanțării suplimentare și a finanțării complementare a învățământului preuniversitar sunt implicate atât unitățile administrativ-teritoriale, cât și consiliile locale, consiliile județene, președintele consiliului județean, precum și instituția primarului, fiecare dintre aceste instituții având atribuții specifice în funcție de natura finanțării.
Având în vedere cadrul legislativ mai sus enunțat, este evident că pentru realizarea finanțării unității școlare pârâte Președintele Consiliului Județean are atribuții specifice, situație ce îi conferă calitate procesuală pasivă cu privire la capătul de cerere privind realizarea finanțării.
Tribunalul a constatat, în conformitate cu actele depuse de către reclamant, că membrii de sindicat au fost sau sunt angajați ai Școlii cu clasele I-VIII Brănești, iar, conform adeverințelor depuse, membrii de sindicat au avut sau mai au încă raporturi de muncă efective doar cu unitatea școlară angajatoare și, în conformitate cu dispozițiile art. 267 din Codul muncii, părți în conflictele de muncă pot fi salariatul și angajatorul, calitatea de angajator putând-o avea persoana fizică sau juridică ce beneficiază de o muncă desfășurată în condițiile codului muncii.
Cum Unitatea Administrativ-Teritorială ., C. L. al comunei Brănești și Instituția P. comunei Brănești, nu au calitatea de angajatori ai membrilor de sindicat, titulara obligației de plată a sumelor de bani cuvenite acestora fiind doar unitatea școlară angajatoare, chiar dacă autoritatea publică are obligația de finanțare a cheltuielilor de natură salarială, instanța de judecată urmează a face distincție în cele ce urmează între obligația de plată a unității angajatoare și obligația de finanțare a celorlalți pârâți.
Cu privire la fondul cauzei deduse judecății, tribunalul a reținut că prin Decizia nr. 11/08.10.2012 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 734/31._, a fost soluționată, în esență, problema de drept ce face obiectul judecății de față.
Constată tribunalul că în cursul anului 2008, salariile de bază ale personalului didactic din învățământ au fost majorate prin Ordonanța Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, conform căreia, începând cu data de 01 octombrie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 a fost stabilită la 400,00 lei, aceasta urmând a fi valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare.
Prin dispozițiile art. 1 lit. b) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 136/2008 s-a diminuat coeficientul de multiplicare 1,000 la 299,933 lei pentru perioada octombrie-decembrie 2008, pentru funcțiile didactice prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. c) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, iar prin Decizia Curții Constituționale nr. 1.221 din 12 noiembrie 2008 s-a constatat că prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 136/2008 sunt neconstituționale.
Ulterior, prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 151/2008 a fost modificată și completată Ordonanța Guvernului nr. 15/2008, reglementându-se creșterile salariale care se vor acorda în anii 2008 și 2009 personalului din învățământ și stabilindu-se coeficientul de multiplicare 1,000 la valoarea de 299,933 lei, dispozițiile art. 1 pct. 2 și 3 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 151/2008 fiind, de asemenea, declarate neconstituționale prin Decizia instanței de contencios constituțional nr. 842 din 2 iunie 2009.
Consecvent politicii legislative anterioare, Guvernul, prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar, a modificat din nou dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, dar Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 989/2009, a constatat că art. 2 și 3 din acest act normativ încalcă și ele prevederile Legii fundamentale, stabilindu-se că art. 2 și 3 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2009 continuă abordarea anterioara a Guvernului de a adopta măsuri în sensul reducerii majorărilor salariale la care ar fi avut dreptul personalul din învățământ în temeiul Legii nr. 221/2008 de aprobare a Ordonanței Guvernului nr. 15/2008.
Ca urmare a constatării prin decizii succesive pronunțate de Curtea Constituțională a neconstituționalității modificărilor aduse Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, așa cum aceasta a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 3 din 4 aprilie 2011, pronunțată în recurs în interesul legii, a stabilit că dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate cu începere de la data de 01 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009.
Continuând prezentarea cronologică a legislației în domeniu, se reține că la data de 01 ianuarie 2010 a intrat în vigoare noua Lege-cadru a salarizării unitare nr. 330/2009, care prevede, la art. 1 alin. (2), că începând cu data intrării sale în vigoare drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar sunt și rămân exclusiv cele prevăzute în această lege.
Potrivit art. 30 alin. (5) din noul act normativ, în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut în luna decembrie 2009, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal, iar, potrivit art. 6 din același text de lege, pentru persoanele ale căror sporuri cu caracter permanent acordate în luna decembrie 2009 nu se mai regăsesc în anexele la lege sau nu au fost incluse în salariile de baza, în soldele funcțiilor de bază sau, după caz, în indemnizațiile lunare de încadrare, sumele corespunzătoare acestor sporuri vor fi avute în vedere în legile anuale de salarizare, până la acoperirea integrala a acestora.
Analiza textului de lege evocat denotă caracterul acestuia de normă de protecție, intenția legiuitorului de a proteja drepturile salariale ale personalului bugetar fiind evidentă.
În vederea stabilirii unor criterii de determinare a sintagmei „salariu avut”, prin art. 5 alin. (6) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar s-a prevăzut ca „reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 01 ianuarie 2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31 decembrie 2009, stabilite în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai-decembrie 2009, aprobată prin Legea nr. 300/2009”.
Față de conținutul normei citate rezultă că reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 01 ianuarie 2010 urma a se realiza luând în calcul salariul de bază la care ar fi fost îndreptățit acesta la data de 31 decembrie 2009, ceea ce reprezintă dreptul recunoscut și ocrotit de lege.
În consecință, nu se pune problema ultraactivității legii vechi, atât timp cat legea nouă a salarizării face trimitere la păstrarea salariului avut raportat la data de referință 31 decembrie 2009, iar Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 41/2009 prevede criteriile concrete de calcul al veniturilor personalului didactic prin raportare la salariile de bază ale acestora la aceeași dată de referință.
În acest context, se reține că noul salariu de bază pentru anul 2010 trebuie calculat pornind de la preluarea celui care corespunde funcției deținute potrivit grilei de salarizare valabile în luna decembrie 2009 și care trebuia plătit personalului didactic din învățământ, în raport cu valoarea de 400 lei a coeficientului de multiplicare 1,000.
Cu privire la aplicabilitatea în cauză a prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 41/2009, la care se referă Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2010 prin care este diminuată valoarea coeficientului de multiplicare 1,000, s-a apreciat că actul normativ menționat trebuie considerat ca fiind lipsit de efecte, față de următoarele argumente:
Prin Decizia nr. 124/2010 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 272 din 27 aprilie 2010, Curtea Constituțională a reținut că Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 41/2009, ca act normativ modificator al Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, este abrogată, dar a precizat expres că dispozițiile art. 2 din actul normativ erau oricum afectate de vicii de neconstituționalitate, întrucât modificau dispoziții legale declarate neconstituționale, denotând intenția legiuitorului delegat (Guvernul) de a reduce majorările salariale stabilite de Parlament.
De asemenea, prin Decizia nr. 877/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 6 octombrie 2011, Curtea Constituțională a respins, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. (6) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2010, dar nu ca urmare a abrogării normei, ci a împrejurării că textul criticat își găsește o aplicare conformă cu Constituția prin prisma interpretării date prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 3 din 4 aprilie 2011, pronunțată în recurs în interesul legii.
Aprecierile Curții Constituționale au caracter obligatoriu pentru instanțe, conform principiilor stabilite de instanța de contencios constituțional prin Decizia nr. 838 din 27 mai 2009, publicata in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009, prin care s-a reținut că, potrivit Legii fundamentale, singura autoritate abilitată să exercite controlul constituționalității legilor sau ordonanțelor este instanța constituțională; nici Înalta Curte de Casație și Justiție și nici instanțele judecătorești sau alte autorități publice ale statului nu au competența de a controla constituționalitatea legilor sau ordonanțelor, indiferent dacă acestea sunt ori nu în vigoare.
În consecință, singurele prevederi legale care produc efecte în cauză sunt cele ale art. 1 alin. (1) lit. c) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008, fără a fi avute in vedere modificările legislative operate prin ordonanțele de urgență afectate de vicii de neconstituționalitate.
De aceea, stabilirea drepturilor salariale ale personalului din învățământ prin raportarea la o valoare de referință redusă, în contextul în care demersurile legislative anterioare de reducere a acestei valori de referință au fost apreciate ca fiind contrare Constituției României prin decizii ale Curții Constituționale, iar Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia de recurs în interesul legii, a adoptat o modalitate de interpretare și aplicare unitară a prevederilor legale, poate reprezenta o ingerință a autorităților publice în exercitarea dreptului la respectarea bunului, care nu păstrează un echilibru just între cerințele interesului general și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului, în sensul celei de-a doua fraze a primului paragraf al articolului 1 din Protocolul nr. 1.
În concluzie, pentru toate aceste considerente, tribunalul a stabilit că membrii de sindicat, făcând parte din categoria personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ aflat în funcție la data de 31 decembrie 2009 au dreptul, începând cu data de 01 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.
Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere, tribunalul a apreciat că și acesta este întemeiat.
Astfel, în ceea ce privește salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar la nivelul anului 2011, urmează să se aibă în vedere dispozițiile art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, prin intermediul cărora legiuitorul stabilește ca punct de referință salariile avute la nivelul lunii octombrie 2010, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 330/2009 și, implicit, cu luarea în considerare a prevederilor Legii nr. 221/2008.
A reținut tribunalul că, potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, începând cu 01 ianuarie 2011 cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.
Făcând aplicarea acestor dispoziții legale la speța dedusă judecății, rezultă că până la data de 13.05.2011 când a intrat în vigoare Legea nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, membrii de sindicat urmau a fi salarizați în conformitate cu prevederile Legii nr. 285/2010 ca urmare a aplicării Legii nr. 330/2009.
Pe cale de consecință și pentru considerentele expuse, tribunalul a admis acțiunea și a obligat pârâta unitatea școlară la plata diferențelor de drepturi salariale, iar restul pârâților la asigurarea finanțării sumelor necesare plății acestor drepturi salariale pentru fiecare membru de sindicat în funcție de perioada efectiv lucrată de aceștia la unitatea școlară pârâtă.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții UAT ., C. L. Brănești, Instituția P. și chematul în garanție C. Județean Dâmbovița.
În recursul formulat chematul în garanție C. Județean Dâmbovița, susține că instanța de fond, în mod greșit a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Județean Dâmbovita, neținând cont de argumentele sale în sensul că în conformitate cu prevederile art.2 (1) din Legea nr.215/2001 privind administrația publică locală, republicată, se statuează că administrația publică în unitățile administrativ-teritoriale se organizează și funcționează în temeiul principiilor descentralizării, autonomiei locale, deconcentrării serviciilor publice, eligibilității, legalității și al consultării cetățenilor.
De asemenea, în art.3 (1) din același act normativ, se definește autonomia locală, iar art. 4 reglementează că „autonomia locală este administrativă și financiară", privind organizarea, funcționarea, competențele și atribuțiile, precum și gestionarea resurselor, care potrivit legii aparțin unităților administrativ-teritoriale.
Motivarea excepției are la bază și faptul că în concordanță cu art.33 (3) lit. „a" din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice, defalcarea din buget a sumelor cuvenite unităților administrativ-teritoriale (inclusiv județul) se face de către Direcția Județeană a Finanțelor Publice Locale, iar litera „b" prevede că județul alocă 20% numai pentru programe de dezvoltare, nu și pentru salarizarea cadrelor didactice din unitățile de învățământ de pe raza județului. Mai mult din actele depuse la dosarul cauzei nu s-a făcut dovada existenței vreunui raport juridic între chematul în garanție și celelalte părți litigante, de natură a justifica chemarea noastră în judecată.
Potrivit Legii învățământului nr. 1 /2011 unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, respectiv UAT Brănești, cum este cazul situației de față.
Prin urmare, calitatea de ordonator principal de credite în ceea ce privește cheltuielile de personal revine consiliului local în raza căruia se află unitatea de învățământ, iar nu C. Județean Dâmbovița.
Rezultă că cel chemat în garanție în litigiul de față nu are nici calitatea de ordonator principal sau terțiar în raport cu pârâții din proces și nici calitatea de angajator al membrilor de sindicat pentru care se solicită acordarea de drepturi salariale.
Se solicită admiterea excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Județean Dâmbovița și a se dispune scoaterea acestuia din cauză.
Pe fondul cauzei arată că la data de 1 ianuarie 2010 a intrat în vigoare noua lege cadru a salarizării și anume Legea-cadru nr.330/2009 care prevede că la data intrării sale în vigoare drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar sunt și rămân exclusiv cele prevăzute de această lege.
Potrivit aceleiași legi-cadru de mai sus salarizarea personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, se realizează etapizat în perioada 2010-2015, prin modificarea succesivă, după caz a salariilor de bază, a soldelor funcțiilor de bază pentru personalul militar și a indemnizațiilor lunare de încadrare, prevăzute în anexele la prezenta lege, stabilite anual prin legi speciale.
Făcând trimitere la dispozițiile Legii-cadru nr.330/2009, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice, conform prevederilor art.8 potrivit cărora: „ în anul 2010, majorarea salariilor, a soldelor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor se va face numai pentru acelea care au nivelul mai mic de 705 lei/lună și fără a depăși această valoare" rezultă că pentru celelalte nu se poate face nicio majorare pentru că s-ar depăși plafonul stabilit de legiuitor.
Apreciază că susținerea reclamantului și anume că potrivit legii „ nicio persoană să nu înregistreze o diminuare a salariului brut de care beneficiază potrivit actualelor reglementări", nu putea fi reținută de instanța de fond ca temei al acordării drepturilor solicitate deoarece legiuitorul prin reglementările prevăzute la art.8 din prezenta lege a statuat că doar majorarea salariilor, a soldelor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor se va face numai pentru acelea care au nivelul mai mic de 705 lei/lună și fără a depăși această valoare.
Se solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulată de S. L. Învățământ Dâmbovița ca nefondată.
In drept recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 299 și următoarele din Codul de procedură civilă.
În ce privește recursul formulat pârâții U.A.T. ., C. L. Brănești, Instituția P. la termenul de judecată din data de 20.06.2013, Curtea, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art.301 Cod pr. civilă, a invocat excepția tardivității formulării recursului.
Având în vedere prevederile art. 137 C.pr.civ., pronunțându-se cu prioritate asupra excepției tardivității recursului declarat de pârâții UAT ., C. L. Brănești, Instituția P., Curtea va constata că aceasta este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art.80 din Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, termenul de recurs în această materie este de 10 zile de la comunicării hotărârii pronunțată de instanța de fond, termen indicat, de altfel, și în dispozitivul sentinței atacate.
În cauza de față, recurenților UAT ., C. L. Brănești, Instituția P., le-a fost comunicată sentința primei instanțe la data de 14.03.2013, așa cum rezultă din dovezile de primire și procesele verbale de predare de la filele 94, 96 și97 din dosarul instanței de fond, situație față de care, ultima zi de declarare a recursului a fost data de 2 aprilie 2013.
Recursul a fost formulat însă, la data de 2 aprilie 2013, peste termenul legal procedural, mai sus-arătat, motiv pentru care, în baza art.312(1) Cod pr.civilă Curtea îl va respinge ca tardiv, fără a mai proceda pe cale de consecință la analiza motivelor de recurs, de vreme ce acesta a fost respins pe cale de excepție, care face de prisos cercetarea în fond a cauzei.
Cu privire la recursul declarat de C. Județean Dâmbovița, Curtea constată că este fondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit Legii învățământului nr.1/2011 unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea.
În aceeași ordine de idei, instanța de fond a mai reținut că potrivit art.16 din H.G. nr.2191/2004 privind Normele metodologice de finanțare și administrare a unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse potrivit legii.
Chiar dacă județul are unele atribuții privind finanțarea, după cum a reținut instanța de fond, totuși acestea nu justifică și calitatea sa procesuală de chemat în garanție și față de disp.art.33 alin.3 lit.b din legea nr.273/2006 privind finanțele publice potrivit cărora județul alocă n20% numai pentru programe de dezvoltare, nu și pentru salarizarea cadrelor didactice din unitățile de învățământ de pe raza județului.
Conform dispozițiilor legale mai sus-menționate, calitatea de ordonator principal de credite în ceea ce privește cheltuielile de personal revine consiliului local în raza căruia se află unitatea de învățământ, iar nu C. Județean Dâmbovița.
Rezultă așadar că cel chemat în garanție în litigiul de față nu are nici calitatea de ordonator principal sau terțiar în raport cu pârâții din proces și nici calitatea de angajator al membrilor de sindicat pentru care se solicită acordarea de drepturi salariale.
Prin urmare, Curtea constată nu sunt incidente disp.art. 60 C.pr.civ. atât timp cât între debitorul obligației de plată deduse judecății, respectiv instituția publică obligată la plată, și chematul în garanție, respectiv C. Județean, nu există o obligație de garanție sau de despăgubire.
În raport de argumentele expuse, fiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art.304 pct.9 C.pr.civ., în baza art.312 și 304 ind.1 C.pr.civ. Curtea va admite recursul declarat de recurentul C. Județean Dâmbovița, va modifica în parte sentința în sensul că va admite excepția lipsei calității procesual pasive a acestuia și va respinge cererea de chemare în garanție ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă, devenind de prisos examinarea criticilor privitoare la fondul cauzei.
Față de cele ce urmează a fi dispuse, va menține restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite excepția tardivității recursului formulat de pârâții Unitatea Administrativ Teritorială ., cu sediul în comuna Brănești, ., județul Dâmbovița, C. L. al comunei Brănești, cu sediul în comuna Brănești, ., județul Dâmbovița, Instituția P. comunei Brănești, cu sediul în comuna Brănești, ., județul Dâmbovița UAT Brănești, împotriva sentinței civile nr. 503 pronunțată la data de 25 februarie 2013 de Tribunalul Dâmbovița și respinge recursul ca tardiv formulat.
Admite recursul formulat de recurentul C. Județean Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, Piața Tricolorului, nr. 1, județul Dâmbovița, împotriva aceleiași sentințe în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. L. Învățământ Dâmbovița, cu sediul în municipiul Târgoviște, ., nr. 62, județul Dâmbovița, în numele și pentru membrii de sindicat C. V., B. V., M. M., A. D. C., S. N., S. M., D. G., G. M., S. M., A. C., V. (V.) N., V. E., Veghiu O., C. E., Rainer A., Tanu M., R. R., B. I., S. C., B. A. M., A. V., Malau A., L. C., E. V., V. V., V. Creata, P. A. și P. A. și intimata-pârâtă Școala cu clasele I-VIII Brănești, cu sediul în comuna Brănești, ., județul Dâmbovița, și în consecință:
Modifică în parte sentința în sensul că admite excepția lipsei calității procesual pasive a acestuia și respinge cererea de chemare în garanție ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 20 iunie 2013.
Președinte, Judecători,
V. D. M. G. C. P.
Fiind în concediu de odihnă
semnează Președintele instanței,
Grefier,
C. O.
Operator de date cu caracter personal
notificare nr.3120/2006
2 ex./01.07.2013
Red.MG
Tehnored.CO
d.f._ Trib. Dâmbovița
j.f. M. M.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 120/2013.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Hotărâre din... → |
|---|
