Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 623/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 623/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 13-03-2013 în dosarul nr. 6960/105/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 623
Ședința publică din data de 13 martie 2013
Președinte – V. D.
Judecători - M. G.
- C. P.
Grefier - A. M. B.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de contestatorul T. J. domiciliat în comuna T., . și cu reședința în municipiul Ploiești, . 1 ICIM, scara A, etaj 4, ., împotriva sentinței civile nr. 1492 din 28 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata . sediul în municipiul București, Piața Unirii nr.1, sector 3.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul-contestator T. J. prin mandatar T. I.-O., astfel cum rezultă din procura judiciară autentificată sub nr. 24 din 15 ianuarie 2013 eliberată de BNP C. M. –. ..
Procedura îndeplinită.
Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 192/2006 informează părțile asupra posibilității și a avantajelor folosirii procedurii medierii și le îndrumă să recurgă la această cale pentru soluționarea conflictului dintre ele.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recursul se află la al treilea termen de judecată, este motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Mandatar T. I.-O. pentru recurentul-contestator T. J., depune în fața instanței, în copie, diploma de licență nr.1964 din 27.01.2003 eliberată de Ministerul Educației și Cercetării -Academia de Poliție A. I. C., Universitatea Creștină D. C. București-Facultatea de D.. Totodată, arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Curtea, față de actele și lucrările de la dosar, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul recurentului-contestator prin mandatar.
Mandatar T. I.-O. având cuvântul pentru recurentul-contestator T. J., solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și completat, casarea deciziei atacate și reținerea pe fond a cauzei prin admiterea contestației.
La solicitarea instanței, precizează că cererea de completare a motivelor de recurs reprezintă de fapt o dezvoltare a acestora și nu sunt critici noi.
CURTEA :
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._ contestatorul T. J. a solicitat, în contradictoriu cu intimata . deciziei nr. 135/20.05.2011, prin care i s-a încetat contractul individual de muncă, conform art. 65 alin. 1 din Codul Muncii, reintegrarea sa în postul deținut anterior, plata despăgubirilor reprezentând drepturile bănești salariale, începând cu data de 21.06.2011 și până la reintegrarea sa efectivă pe postul deținut anterior încetării contractului de muncă, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, contestatorul a arătat că a fost angajatul intimatei, pe postul de „administrator imobiliar”, începând cu data de 01.09.2008, intimata având, printre altele, ca obiect de activitate, edificarea de construcții civile și industriale, incluzând asigurarea utilităților către beneficiarii acestor imobile.
A mai susținut contestatorul că la data de 29.06.2011 a primit decizia nr. 135/20.05._, emisă de intimată, prin care i s-a adus la cunoștință faptul că începând cu data de 20.05.2011 a încetat contractul individual de muncă al său, în temeiul art. 65 alin. 1 din Codul Muncii, pe motiv că începând cu data de 08.12.2010 s-a desființat locul de muncă ocupat de acesta, conform deciziei de reorganizare a activității nr. 92/11.03.2011. De asemenea, prin aceeași decizie a luat cunoștință de faptul că la data de 11.03.2011 i comunicat durata preavizului, însă contestatorul susține că a luat la cunoștință de acest preaviz.
Contestatorul a mai precizat că anterior primirii deciziei contestate a intrat în concediu de odihnă și medical.
În concluzie, contestatorul a susținut că, atâta timp cât desființarea locului său de muncă nu este efectiv și nu are o cauză reală și serioasă, așa cum prevăd dispozițiile art. 65 alin. 2 din Codul Muncii, solicită admiterea contestației, anularea deciziei contestate, reintegrarea sa în postul deținut anterior și obligarea intimatei la plata unor despăgubiri reprezentând drepturile bănești salariale începând cu data de 21.06.2011 și până la reintegrarea sa.
În drept, contestatorul a invocat dispozițiile art. 281 din Codul Muncii.
În dovedirea cererii sale, contestatorul a depus la dosar înscrisuri.
La data de 23.01.2012 contestatorul a formulat precizări prin care a arătat că la momentul încetării contractului individual de muncă se afla în concediu de odihnă și medical.
De asemenea, a menționat că nu mai stăruie în a solicita reintegrarea sa în postul deținut anterior.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată, arătând că între părți s-au derulat raporturi juridice în baza unui contract individual de muncă, pe durată nedeterminată, însă, având în vedere condițiile economice din ultimii doi ani, societatea a înregistrat o scădere semnificativă a activității economice, fapt ce a determinat o reorganizare a activității precum și a organigramei posturilor societății.
A mai precizat aceasta că una din măsurile luate pentru a evita starea de reorganizare judiciară și falimentul a fost cea privind desființarea unui post din cadrul departamentului administrativ, respectiv postul pe care îl ocupa contestatorul, acela de administrator la imobilul său din Ploiești, Șoseaua Vestului, nr. 12, deoarece numărul chiriașilor era în scădere, mulți dintre aceștia solicitând rezilierea contractelor de încheiere, astfel că motivul pentru care a fost desființat acest post este unul temeinic și serios.
În ce privește susținerea contestatorului conform căreia nu i s-a comunicat preavizul nr. 1527/11.03.2011, împreună cu decizia de reorganizare nr. 192/11.03.2011, în realitate acestea i-au fost comunicate la domiciliul său, astfel cum rezultă din confirmarea de primire semnată depusă la dosar.
De asemenea, intimata a precizat că decizia contestată a fost emisă cu respectarea dispozițiilor art. 65 alin. 1 din Codul Muncii, fiind vorba despre o concediere individuală, iar pe postul contestatorului nu a mai angajat o altă persoană ulterior concedierii.
În combaterea contestației și în susținerea celor afirmate intimata a depus la dosar înscrisuri.
În urma probelor administrate, Tribunalul Prahova a pronunțat sentința civilă nr. 1492 din data de 28.02.2012, prin care a respins în totalitate contestația formulată de contestatorul T. J., ca neîntemeiată, reținând că acesta a fost încadrat de societatea intimată . temeiul contractului individual de muncă înregistrat la ITM București sub nr. 1052/16.03.2009 în funcția de „tehnician mașini unelte și utilaje” pentru o perioadă determinată de muncă, respectiv 03.03 - 02.09.2009.
Ulterior, prin actul adițional nr. 1/02.09.2009 s-a convenit prelungirea contractului de muncă pe o perioadă de 6 luni, până la data de 02.03.2010, iar prin actul adițional nr. 2/02.03.2010 părțile au convenit modificarea contractului individual de muncă respectiv, în sensul prelungirii contractului de muncă pe o durată nedeterminată, fiind schimbată și funcția deținută, respectiv cea de „administrator imobile”.
Ulterior, prin adresa nr. 1365/07.03.2011 contestatorul a fost informat că în perioada 11.03.2011 – 07.04.2011 va beneficia de preaviz, întrucât postul pe care era încadrat va fi desființat (preavizul înregistrat sub nr. 1527/11.03.2011). Susținerea contestatorului, în sensul că nu a avut cunoștință despre acest preaviz, nu a fost primită de către tribunal, având în vedere că acest preaviz a fost trimis prin poștă la domiciliul acestuia, cu scrisoare recomandată, iar confirmarea de primire a fost semnată de mama acestuia (fila 32).
Prin Decizia nr. 92/11.03.2011 emisă de conducerea societății intimate a fost desființat postul de „administrator imobile” deținut de contestator, post aflat în organigrama societății intimate pentru punctul de lucru din Ploiești, Șoseaua Vestului, nr. 12, ca urmare a scăderii semnificative a activității în șantiere, precum și trecerea în administrare a utilităților către furnizorii de drept, dar din cauza faptului că au fost reziliate mai multe contracte de închiriere de către chiriașii din acele imobile de a căror administrare se ocupa contestatorul.
Prin decizia contestată, nr. 135/20.05.2011, intimata a dispus încetarea contractului individual de muncă al contestatorului în temeiul dispozițiilor art. 65 alin. 1 din Codul Muncii, începând cu data de 20.05.2011.
Pentru perioada 21.03.2011 – 11.04.2011 contestatorul a formulat cerere de concediu de odihnă, iar începând cu data de 31.03.2011 a fost și în concediu medical, până pe data de 18.04.2011, astfel că perioada de preaviz a fost prelungită, automat, până la data de 20.05.2011, dată de la care a și încetat contractul de muncă al contestatorului.
Tribunalul a reținut că, raportat la înscrisurile depuse de contestator, că la data emiterii deciziei contestate, de încetare a contractului individual de muncă al acestuia, contestatorul nu se afla nici în concediu de odihnă, nici în concediu medical, fapt care ar fi putut atrage eventuala nulitate a acestei decizii, în temeiul dispozițiilor art. 60 din Codul Muncii.
Potrivit confirmărilor de primire aflate în copie la dosar, intimata a comunicat contestatorului aceste decizii de concediere, însă, deși până la acel moment corespondența a fost primită de mama contestatorului, după această dată contestatorul a refuzat să mai primească corespondența trimisă de unitatea angajatoare, potrivit mențiunilor făcute de lucrătorul poștal pe confirmarea de primire ce însoțea scrisoarea recomandată (fila 39).
Prin urmare, tribunalul a apreciat că este culpa contestatorului că a refuzat primirea corespondenței din partea societății intimate, atâta timp cât aceasta i-a fost comunicată la adresa menționată în contractul individual de muncă.
Pe de altă parte, s-a mai reținut că prin adresa nr._/02.11.2011 a fost comunicat intimatei de către CJP Prahova faptul că prin decizia nr._/30.09.2011 a fost soluționată cererea de înscriere a contestatorului la pensie anticipată, astfel că acest contract individual de muncă al contestatorului, în situația în care a fi fost în continuare în vigoare, ar fi încetat de drept la data de 10.11.2011, data primirii acestei adrese de către intimată (fila 42).
În raport de aceste considerente, tribunalul a apreciat că, în speță, concedierea contestatorului în temeiul dispozițiilor art. 65 alin. 1 din Codul Muncii a fost legală și temeinică, desființarea postului deținut de contestator, acela de „administrator imobile” având o cauză serioasă și temeinică, respectiv o reducere semnificativă a activității societății intimate.
În consecință, tribunalul a respins contestația formulată de reclamantul T. J. împotriva deciziei de încetare a contractului individual de muncă nr. 135/20.05.2011 ca fiind neîntemeiată. Totodată, au fost respinse și celelalte capete de cerere accesorii din cadrul cererii de chemare în judecată, dat fiind modul de soluționare a capătului principal din acțiune.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatorul, considerând-o ca nelegală în condițiile stipulate de art. 304 pct. 9 Cod de procedura civilă, hotărârea pronunțată fiind lipsită de temei legal și dată cu încălcarea esențială și aplicarea greșită a legii, solicitând casarea acesteia și admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată și precizată.
Se susține de către recurentul-contestator că instanța de fond, examinând fondul pretenției, a apreciat în mod eronat că acțiunea promovată este neîntemeiată pentru considerentele dezvoltate lapidar în cuprinsul hotărârii atacate în speță.
Astfel, instanța a apreciat că "este culpa contestatorului că nu a primit corespondența", în situația în care așa cum a precizat anterior corespondența era expediată la adresa unde locuiește mama acestuia, contestatorul locuind în fapt la adresa de domiciliu, ca urmare nu putea să primească corespondența, din moment ce nu locuia acolo.
De asemenea, instanța a reținut ca probă esențială în vederea pronunțării hotărârii adresa nr._/02.11.2011 emisă de Casa Județeană de Pensii Prahova la cererea intimatei prin care comunica faptul ca numitul T. I., deci un terț, a formulat o cerere de pensionare anticipate care a fost soluționata prin decizia de pensionare nr._/30.09.2011, astfel că, reține instant "acest contract individual de muncă al contestatorului, în situația în care ar fi fost în continuare în vigoare, ar fi încetat de drept la data de 10.11.2011, data primirii acestei adrese de către intimate(fila 42)".
Mai arată contestatorul că nu a formulat niciodată cerere de înscriere privind pensionarea anticipată, ca urmare nu avea cum să beneficieze de o asemenea decizie. Totodată, așa cum reiese din documentul antecitat, persoana în cauza este un terț, care are același nume, T., dar un alt prenume, I., fără alte date de identificare (CNP, inițiala tatălui, domiciliu, etc.)
In opinia recurentului-contestator, instanța de fond a fost superficială în analiza probelor dosarului în cauza, luând act de un document care nu are nicio legătură cu cauza. Mai mult decât atât, chiar dacă ar fi fost un document care să privească persoana contestatorului, nu putea fi afectat fondul cauzei.
Prin cererea introductivă a solicitat anularea deciziei de concediere, și acordarea unei despăgubiri egală cu drepturile salariale, indiferent cât de lungă era această perioadă.
De asemenea, se învederează faptul că așa cum a formulat în cererea introductivă, concedierea contestatorului a fost nelegală întrucât desființarea locului de muncă nu este efectivă și nu are o cauză reală și serioasă.
Postul pe care l-a ocupat înainte de emiterea deciziei de concediere a fost reînființat și, intimata, deși a organizat o concediere colectivă în perioada mai 2012- iunie 2012, postul respectiv a rămas activ și este ocupat și în prezent. Ca urmare, activitatea societății nu a fost restrânsă nici pe departe așa cum a susținut intimata în dezbaterile asupra fondului cauzei.
Pentru cele arătate mai sus, se solicită admiterea recursului formulat, casarea în tot a hotărârii civile nr. 1492/2012 din 28 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr._ și, pe cale de consecință, admiterea cererii de chemare în judecata astfel cum a fost formulată și precizată.
Curtea, examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin decizia contestată, nr. 135/20.05.2011, intimata a dispus încetarea contractului individual de muncă al contestatorului în temeiul dispozițiilor art. 65 alin. 1 din Codul Muncii, începând cu data de 20.05.2011.
Prima critică se referă la faptul că recurentul a fost prejudiciat prin aceea că nu a primit corespondența la adresa reală, respectiv preavizul, decizia de reorganizare a activității și adresa nr.1526/11.03.2011 către AJOFM, însă, pe de o parte, recurentul nu a arătat în ce mod a fost vătămat în drepturile sale, iar pe de altă parte, corect a reținut tribunalul că acesta nu se poate prevala de propria culpă, din moment ce nu a comunicat societății o eventuală schimbare de domiciliu.
În plus, tribunalul a mai constatat că, fără a comunica o nouă adresă, contestatorul a refuzat să mai primească corespondența trimisă de unitatea angajatoare, potrivit mențiunilor făcute de lucrătorul poștal pe confirmarea de primire ce însoțea scrisoarea recomandată.
Însă ceea ce interesează, sub acest aspect, este că au fost îndeplinite condițiile legale pentru emiterea deciziei de concediere, întrucât angajatorul a ținut seama de perioadele de întrerupere a activității, respectiv de concediul de odihnă, alternativ cu concediile medicale.
Corect a reținut tribunalul că, raportat la înscrisurile depuse de contestator, la data emiterii deciziei contestate, de încetare a contractului individual de muncă al acestuia, contestatorul nu se afla nici în concediu de odihnă, nici în concediu medical, fapt care ar fi putut atrage eventuala nulitate a acestei decizii, în temeiul dispozițiilor art. 60 din Codul Muncii.
A mai susținut recurentul că, în mod eronat, instanța de fond a luat act de situația unui terț, deoarece recurentul nu a formulat niciodată cerere privind pensionarea anticipată, reținând instanța, ca probă esențială, adresa nr._/02.11.2011 emisă de Casa Județeană de Pensii Prahova prin care se comunică faptul că un terț, respectiv T. I., a formulat cerere de pensionare anticipată.
Curtea constată că instanța de fond nu a dat o valoare probantă deosebită adresei menționate, superioară celorlalte probe administrare, referitoare la o pensionare anticipată, ci a analizat, în principal, legalitatea deciziei de concediere și îndeplinirea cerințelor legale pentru desființarea postului în temeiul art.65 din Codul muncii.
Art.65 din Codul muncii nu limitează motivele care determină desființarea locului de muncă, impunând numai condiția ca acestea să fie reale și serioase.
În speță, prin Decizia nr. 92/11.03.2011 emisă de conducerea societății intimate a fost desființat postul de „administrator imobile” deținut de contestator, post aflat în organigrama societății intimate pentru punctul de lucru din Ploiești, Șoseaua Vestului, nr. 12, ca urmare a scăderii semnificative a activității în șantiere, precum și trecerea în administrare a utilităților către furnizorii de drept, dar din cauza faptului că au fost reziliate mai multe contracte de închiriere de către chiriașii din acele imobile de a căror administrare se ocupa contestatorul.
Rezultă că desființarea potului în discuție a fost reală și serioasă, având un caracter obiectiv, adică a fost reclamată de necesitatea eficientizării activității societății.
Instanța nu poate cenzura oportunitatea măsurii restrângerii activității, ci numai legalitatea măsurii concedierii, ori, în cauză desființarea locului de muncă a fost efectivă, în sensul că locul de muncă ocupat de contestator a fost eliminat din statul de funcții, fără a se face dovada reînființării sale și încredințării unei alte persoane.
Față de considerentele arătate, constatând că nu este incident în cauză niciun motiv de casare sau de modificare a sentinței, Curtea, în baza art.304, 304 ind.1 și art.312 C.pr.civ. va păstra sentința ca legală și temeinică și va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatorul T. J. domiciliat în comuna T., . și cu reședința în municipiul Ploiești, . 1 ICIM, scara A, etaj 4, ., împotriva sentinței civile nr. 1492 din 28 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata . sediul în municipiul București, Piața Unirii nr.1, sector 3.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 13 martie 2013.
Președinte, Judecători,
V. D. M. G. C. P.
Grefier,
A. M. B.
Red.MG
Tehnored.BA
2 ex./16.04.2013
dosar fond nr._ Tribunalul Prahova
jud.fond Ș. O.-C.
Operator de date cu caracter personal
notificare nr.3120/2006
| ← Calcul drepturi salariale. Decizia nr. 1863/2013. Curtea de Apel... | Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 1675/2013.... → |
|---|
