Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 1403/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1403/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 22-05-2013 în dosarul nr. 7168/105/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA NR. 1403
Ședința publică din data de 22 mai 2013
Președinte - E. S.
Judecători - I.-V. S.
- A.-C. B.
Grefier - D. V.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de intimata C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE „C.F.R.” SA, cu sediul în București, Bulevardul D. G., nr. 38, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 4801/1 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu contestatoarea P. V. E., domiciliată în P., ., județul Prahova.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, conform dispozițiilor art. 15 lit. a din Legea nr. 146/1997.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata-contestatoare P. V. E., personal, asistată de avocat G. A. I., din Baroul Prahova, lipsind recurenta-intimată C. Națională de Căi Ferate „C.F.R.” SA București și.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recursul se află la primul termen de judecată, este motivat și că recurenta-intimată C. Națională de Căi Ferate „C.F.R.” SA București a solicitat judecarea cauzei în lipsă în cuprinsul motivelor de recurs.
În dimineața ședinței de judecată, recurenta-intimată C. Națională de Căi Ferate „C.F.R.” București a depus la dosar note scrise prin intermediul Compartimentului Registratură, înregistrate sub nr._/22 mai 2013 la care a anexat practică judiciară, respectiv sentința civilă nr. 1277/6 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._/3/2011.
Avocat G. A. I., având cuvântul pentru intimata-contestatoare P. V. E., depune la dosar împuternicirea avocațială . nr._/22 mai 2013 și întâmpinare care reprezintă concluzii scrise. Arată că nu mai are cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.
Curtea ia act că nu mai sunt cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului și față de împrejurarea că recurenta-intimată C. Națională de Căi Ferate „C.F.R.” București a solicitat judecarea cauzei în lipsă în cuprinsul motivelor de recurs, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Avocat G. A. I., având cuvântul pentru intimata-contestatoare P. V. E., arată că programul de concediere colectivă, urmare a restructurării organizării activității în cadrul societății recurente a fost notificat la data de 25 aprilie 2011 la I.T.M., însă în cauză trebuia analizat, raportat exclusiv la persoana intimatei și la postul pe care aceasta la ocupat anterior emiterii deciziei de concediere, dacă restructurarea și reorganizarea a fost sau nu una efectivă.
Apreciază că, la compartimentul în care intimata a fost angajată, reorganizarea nu poate fi considerată una efectivă, în raport de probele administrate în cauză, având în vedere că a ocupat funcția de consilier juridic IV, nu s-au aplicat reguli legale, ci criteriul „ultimul venit, primul plecat”.
Această susținere are la bază împrejurarea că, deciziile emise pe numele intimatei-contestatoare încalcă dispozițiile legale aplicabile în materia restructurării și reorganizării în cadrul companiilor de stat, acestea fiind nule de drept, pentru simplul motiv că, indiferent de susținerile recurentei, este cert că în perioada supusă restructurării, aceasta, prin organele abilitate, a efectuat angajări pentru persoane cu studii juridice, făcând ca, în realitate, cauza reorganizării să nu mai fie reală și serioasă, așa cum prevăd dispozițiile legale în vigoare.
Precizează că, la data de 14 aprilie 2011, numita G. M. A. a fost angajată pe postul de consilier juridic în cadrul Direcției Relații Contractuale, aceasta fiind incompatibilă cu orice funcție juridică ce i s-ar fi putut atribui de către recurentă, întrucât figura și face parte și în prezent din tabelul avocaților din Baroul București.
Pentru ca această persoană să nu fie afectată de concedierea colectivă, i s-a desființat postul pe care îl ocupa în cadrul Direcției Relații Contractuale și se transferă postul de consilier juridic din cadrul Direcției de Asistență Juridică, pe care ulterior l-a ocupat.
Așadar, această reorganizare a avut loc efectiv în cadrul Direcției Relații Contractuale și nu la nivelul sectorului în care și-a desfășurat activitatea intimata-contestatoare, iar dacă angajarea nu ar fi fost făcută în modul nelegal, intimata ar fi fost angajata societății recurente, putând beneficia de acest post ocupat până în septembrie 2011.
Consideră că, intimata-contestatoare trebuia să beneficieze de criteriile prevăzute de dispozițiile art. 61 alin. 9 din CCM la nivelul recurentei, pe care aceasta, deși arată că dispozițiile sale sunt obligatorii pentru părțile care l-au încheiat, nu le-a respectat în nici o modalitate.
Pentru aceste considerente solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca fiind temeinică și legală. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele :
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 05.08.2011 sub nr._ contestatoarea P. V.-E. a solicitat, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Căi Ferate CFR, ca instanța, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea deciziei de concediere nr. 1/4313/27.06.2011, reintegrarea sa în funcția de consilier juridic deținută anterior emiterii deciziei de concediere, obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu valoarea indexată, majorată și reactualizată a drepturilor salariale cuvenite pe intervalul cuprins între data concedierii și data reintegrării, precum și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată suportate de în acest proces.
În motivarea cererii contestatoarea a arătat că, în perioada 03.05.2010 – 27.07.2011, a desfășurat activitatea de consilier juridic IV în cadrul Direcției Asistență Juridică din CNCF „CFR” SA.
Astfel, contestatoarea a susținut că la data de 27.06.2011 a primit decizia de concediere nr. 1/4313 prin care i se aducea la cunoștință că a fost concediată pentru motivul situației economico-financiară, reorganizarea și restructurarea companiei astfel cum rezultă din Notificarea nr._ înregistrată nr._/2011 la I.T.M. București cu nr._/2011 la A.M.O.F.M. București și cu nr. 161/2011 la A.L.O.F.M. sector 1 București, măsură dispusă în baza art. art. 55 litera c), art. 58 coroborat cu art.65, alin (1) și art.68 din Legea 53/2003-Codul Muncii.
Mai mult, contestatoarea a considerat că măsura de concediere este nelegală și netemeinică pentru motive de nelegalitate ce urmează a le învedera.
Astfel, contestatoarea a arătat că un prim motiv de nelegalitate vizează împrejurarea că această concediere nu a avut o cauză reală și serioasă, întrucât în plin program de restructurare angajatorul a efectuat angajări de personal pe funcția de consilier juridic.
În continuare, contestatoarea a susținut că, dacă aceste persoane nu ar fi fost angajate în timpul programului de restructurare, ar fi putut ocupa prin redistribuire funcția de consilier juridic deținută de una din persoanele angajate în timpul restructurării.
În acest sens, contestatoarea a învederat că la data de 15 aprilie 2011 a fost angajată în funcția de director al Direcției Asistență Juridică (direcția în care și-a desfășurat activitatea) d-na avocat G. A. M..
Ulterior, la data de 16 mai 2011, fiind revocată din funcția de director, aceasta a fost numită în funcția de consilier juridic la Direcția Relații Contractuale.
Mai mult, contestatoarea a solicitat ca instanța să rețină faptul că, dacă nu s-ar fi făcut aceasta angajare nelegală, ar fi putut ocupa prin redistribuire respectivul post de consilier juridic din cadrul Direcției Relații Contractuale și nu ar mai fi fost concediată.
Contestatoarea a arătat că un al doilea motiv de nelegalitate vizează faptul că a fost încălcat criteriul: "Măsura să afecteze mai întâi persoanele care nu au copii în întreținere" prevăzut de art.61 alin.9 litera b din Contractul Colectiv de Muncă 2011-2012, criteriu ce face parte din criteriile minimale obligatorii pe care intimata trebuia să le aibă în vedere la dispunerea măsurii de concediere a sa.
În acest sens, contestatoarea a arătat că are doi copii minori in întreținere.
Ori, a arătat contestatoarea că în ceea ce privește criteriile de natură socială conținute în art.61 alin.9 literele a-c din Contractul colectiv de munca 2011-2012 sunt obligatorii pentru angajator, acesta având obligația să le respecte la luarea măsurii de concediere și, din aceasta perspectivă a încălcării criteriului social minimal conținut în art.61 alin.9 litera b, apreciază ca nelegală măsura de concediere dispusă de angajator față de ea.
În ceea ce privește situația menționată de intimată la art.5 din decizia de concediere în sensul că "În cadrul unității nu există posturi vacante de natura celui ocupat de salariat" a fost creată din culpa exclusivă a intimatei care a dispus și efectuat angajări de personal în plin program de restructurare, măsura angajării de personal în timpul restructurării fiind incompatibilă cu măsura concedierii salariatului pentru motive ce nu țin de persoana acestuia.
Astfel că, postul vacant din cadrul Direcției Relații Contractuale ocupat de d-na avocat G. A., angajată în timpul restructurării, ar fi putut fi ocupat de ea.
În drept, contestatoarea și-a întemeiat contestația pe dispozițiile art.76-78 din Codul muncii, art.61 alin.9 lit.b din Contractul colectiv de munca 2011-2012.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 12.09.2011 sub nr._, contestatoarea P. V.-E. a solicitat, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Căi Ferate CFR, ca instanța, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea deciziei de concediere nr. 1.5833 din data de 02.09.2011, reintegrarea sa în funcția de consilier juridic pe care a deținut-o anterior emiterii decizie de concediere și obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu valoarea indexată, majorată și reactualizată a drepturilor salariale ce i se cuvin, în intervalul cuprins între data concedierii și data reintegrării efective.
În motivarea cererii, contestatoarea a învederat că, în perioada 03.05.2010 – 27.02.2011, a îndeplinit funcția de consilier juridic IV în cadrul Direcției Asistență Juridică a intimatei.
În continuare contestatoarea a susținut că la data de 27.06.2011 a primit decizia de concediere nr. 1/4313 prin care i se aducea la cunoștință că fusese concediată din cauza situației economico-financiare a societății, decizie pe care a contestat-o în termen, pentru ca, ulterior, la data de 02.09.2011 să primească și decizia contestă prin această cerere.
Mai mult, contestatoarea apreciază că măsura concedierii este nelegală întrucât nu a avut o cauză reală și serioasă, atâta vreme cât, în plin program de restructurare, angajatorul a efectuat angajări în funcția de consilier juridic.
Astfel, contestatoarea a susținut că, în cazul în care aceste persoane nu ar fi fost angajate în această perioadă, ar fi putut ocupa prin redistribuire funcția de consilier juridic ocupată, în acest caz, de una din persoanele nou angajate.
Contestatoarea a mai susținut, de asemenea, că a fost încălcat criteriul prevăzut de art. 61 alin. 9 lit. b cin CCM 2011 – 2012, criteriu care face parte din criteriile minimale obligatorii pe care intimata trebuia să le respecte la dispunerea concedierii sale, sens în care înțelege să dovedească cu acte că are doi copii minori în întreținere.
În acest sens, contestatoarea a învederat că, criteriile de natură socială prevăzute de disp. art. 61 alin. 9 lit. a-c din CCM 2011 – 2012 sunt obligatorii pentru angajator la luarea măsurii concedierii unui salariat.
La termenul de judecată din data de 01.02.2013 contestatoarea a formulat cerere de conexare a cauzei ce face obiectul dosarului nr._ cu cea care face obiectul dosarului nr._ , cerere pe care instanța a admis-o, astfel că la termenul de judecată din data de 25.04.2012 a reunit cele două dosare și a dispus soluționarea lor sub nr._ .
La data de 27.09.2011, în temeiul disp. art. 115 și următoarele Cod procedură civilă, intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației formulată de contestatoarea P. V.-E. împotriva deciziei de concediere nr. 1/4313/27.06.2011 ca neîntemeiată.
În motivare, intimata a arătat că, urmare a dificultăților economice care au impus necesitatea luării unor măsuri organizatorice, la C.N.C.F. „CFR" - SA s-a procedat la concedieri colective.
Intimata a arătat că măsura disponibilizărilor este o consecință a dificultăților economice prin care trece unitatea și a reorganizării activității care are ca urmare desființarea efectivă a unor locuri de muncă.
În acest sens, intimata a arătat că, în conformitate cu art. 69 alin.2 coroborat cu art. 70 din Legea 53/2003 Codul Muncii, republicată, au fost notificate la data de 03.05.2011, atât sindicatele la care salariații unității sunt membrii, cât și Inspectoratul Teritorial de Muncă și Agenția Municipală Pentru Ocuparea Forței de Muncă cu privire la intenția CNCF „CFR" -SA de a efectua o concediere colectivă.
Întrucât concedierea a avut caracter colectiv, dispozițiile art.65 din Codul Muncii au fost coroborate și cu obligația angajatorului de a respecta și criteriile (prioritățile) stabilite de contractul colectiv de muncă aplicabil, precum și toate dispozițiile prevăzute în art. 69 - 71 din același cod.
Totodată, intimata a precizat că art.69 lit. d nu poate fi interpretat în sensul că, în lipsa unui atare acord, concedierea colectivă nu este legal posibilă, ci înțelesul textului este acela al instituirii, în sarcina angajatorului, a unei obligații de diligență.
Mai mult, intimata a arătat că unitatea a respectat și dispozițiile art. 69 lit. c ținând cont de faptul că sindicatele au fost notificate, au avut cunoștință de măsura disponibilizărilor și au primit toate informațiile legate de aceasta pentru a se permite astfel să formuleze propuneri concrete.
Astfel, a arătat intimata că informarea transmisă a cuprins numărul total și categoriile de salariați, motivele care au determinat concedierea, numărul și categoriile de salariați care au fost afectați de concediere, criteriile avute în vedere pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere care s-au aplicat după evaluarea realizării obiectivelor de performanta, masurile pentru atenuarea consecințelor concedierii și compensațiile ce urmează a fi acordate salariaților concediați conform contractului colectiv de muncă, perioada în care vor avea loc concedierile, termenul înlăuntrul căruia sindicatele pot face propuneri pentru evitarea ori diminuarea numărului salariaților concediați.
Totodată, CNCF „CFR" - SA și-a îndeplinit, în conformitate cu prevederile art. 70 din Codul Muncii, obligația de informare a inspectoratului teritorial de muncă, având în vedere atribuțiile acestei instituții de a acționa activ pe piața forței de muncă, inclusiv de a găsi alternative pentru potențialii viitori șomeri.
Mai mult, intimata a susținut că CNCF „CFR"- SA a îndeplinit și obligația temporală instituită prin art. susmenționat comunicând notificarea la data de 03.05.2011 atât sindicatelor, cât și Inspectoratului Teritorial de Muncă și Agenției Municipală Pentru Ocuparea Forței de Muncă.
Ori, după respectarea termenelor prevăzute la art. 71, întrucât consultarea cu sindicatele nu a generat soluții pentru renunțarea la concedierea colectiva, CNCF „CFR"- SA a notificat, cu actul nr. 1/3505/24.05.2011 Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului București, Agenția Municipala pentru Ocupare a Forței de Munca București, Agenția Locala pentru Ocuparea Forței de Munca București cu privire la aplicarea măsurii de concediere colectiva.
Prin urmare, măsura concedierii colective este perfect legală întrucât s-au respectat condițiile statornicite prin art. 69-71 din Legea 53/2003 - Codul Muncii, republicat.
Intimata a susținut că, după respectarea termenului imperativ prevăzut la art. 72 alin. 1 din Legea 53/2003 - Codul Muncii (cel puțin 30 zile anterioare emiterii deciziilor de concediere) la data de 28.07.2011 s-a dispus concedierea unor salariați și s-au emise deciziile de concediere.
De asemenea, intimata a precizat că deciziile de concediere au fost emise respectând dispozițiile imperative ale art.76 din Codul Muncii și prin urmare, în mod legal s-a dispus concedierea d-nei P. V. - E. și s-a emis decizia de concediere nr. 1/4313/ 27.06.2011.
Intimata a mai învederat și faptul că, în conformitate cu art.65(l) din Legea 53/2003, concedierea a fost determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariată ca urmare a dificultăților economice, a reorganizării și restructurării activității.
Mai mult, intimata a arătat că desființarea locului de muncă a fost efectivă, întrucât acesta a fost suprimat din organigrama Direcției Asistenta Juridica și Resurse Umane, Serviciul Analize Contracte si Proiecte Europene unde contestatoarea își desfășura activitatea.
În dovedirea afirmațiilor sale, intimata a învederat că a depus la dosar cauzei organigrama existentă înainte de restructurare și organigrama aprobată de Adunarea Generală a Acționarilor după concediere cat și statele de funcții înainte și după restructurare.
În continuare, intimata a susținut că, din studierea celor două organigrame rezultă că în urma concedierilor colective, Direcția Asistenta Juridică și Resurse Umane dispune acum de un număr de 43 salariați din 49 salariați existenți înainte de disponibilizare și că din cadrul fiecărui serviciu a fost desființat cate un post.
Totodată, intimata a precizat că în cadrul Serviciului Analize Contracte și Proiecte Europene unde contestatoarea își desfășura activitatea în funcția de consilier juridic IV, înainte de concedierea colectiva exista un număr de posturi, iar după concediere au rămas 7 posturi, fiind desființat postul de consilier juridic IV, post pe care contestatoarea il deținea.
Mai mult, intimata a susținut că, așa cum se observă din compararea celor două state de funcții (înainte și după restructurare) în cadrul Serviciului Analize Contracte și Proiecte Europene nu mai există un alt post similar cu cel ocupat de contestatoare și anume, acela de consilier juridic IV, fapt ce a condus, prin desființarea acestui post din organigrama serviciului, la concedierea directă a contestatoarei.
Ori, față de afirmația contestatoarei că acesteia i se putea oferi postul de consilier juridic la Direcția Relații Contractuale, post pe care a fost încadrată d-na G. A. - M. după revocarea acesteia din funcția de director DAJRU, intimata a învederat faptul că, urmare procedurii de concediere colectivă și acest post de consilier juridic din cadrul Direcției Relații Contractuale a fost desființat.
Având în vedere cele mai sus prezentate, intimata a solicitat să se constate că toate afirmațiile contestatoarei sunt neîntemeiate întrucât, ca urmare a desființării efective a locului de muncă în mod legal s-a dispus concedierea acesteia, precizând, totodată, că în unitate nu există posturi vacante.
În cauză, instanța a încuviințat pentru contestatoare proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriu, iar pentru intimată, proba cu înscrisurile aflate la dosar.
Prin sentința civilă nr. 4801/01.10.2012, Tribunalul Prahova a admis contestațiile conexate formulate de contestatoare, a anulat Decizia de concediere nr. 1/4313/27.06.2011 și Decizia de concediere nr. 1/5833/02.09.2011, ca fiind neîntemeiate, a dispus reintegrarea contestatoarei în funcția deținută anterior deciziilor de concediere, a obligat pârâta să plătească contestatoarei o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea, luând act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut următoarele:
Prin contestația înregistrată sub nr._ la Tribunalul Prahova, contestatoarea P. V.-E. a solicitat în contradictoriu cu C.N.C.F. „CFR” SA, anularea Deciziei de concediere nr. 1/5833/02.09.2011, reintegrarea în funcția deținută anterior și plata de despăgubiri de la data concedierii și până la data reintegrării efective.
Inițial, sub nr._ la Tribunalul Prahova a fost înregistrată o nouă contestație împotriva Deciziei nr. 1/4313/27.06.2011 emisă de aceeași intimată, solicitându-se, de asemenea, anularea acestei decizii, reintegrarea în funcție și obligarea intimatei la plata drepturilor salariale în intervalul cuprins între data concedierii și data reintegrării, cât și cheltuielile de judecată. Aceste două dosare au fost conexate de către instanță tocmai în vederea unei mai bune administrări a justiției și având în vedere strânsa legătură de cauzalitate a celor două cauze.
Potrivit Contractului individual de muncă nr. 2/3115/219 din data de 01.10.1998, contestatoarea a deținut funcția de consilier juridic IV în cadrul Direcției de Asistență Juridică a intimatei.
Prin Decizia de concediere nr. 1/4313 emisă de intimată și comunicată la data de 27.06.2011, contestatoarea a fost concediată în temeiul dispozițiilor art. 65 alin. 1 Codul Muncii urmare a desființării postului deținut.
Intimata, având în vedere că la data emiterii acestei decizii contestatoarea avea contractul de muncă suspendat, fiind în incapacitate temporară de muncă, a emis o decizie rectificativă nr. 1/5833/02.09.2011 prin care a dispus încetarea contractului de muncă al contestatoarei începând cu 03.09.2011.
Prin Decizia inițială nr. 1/4313/27.06.2011 modificată prin Decizia nr. 1/5833/02.09.2011 emisă de intimată (doar sub aspectul datei la care încetează contractul individual de muncă al contestatoarei) s-a dispus încetarea contractului de muncă al contestatoarei în temeiul dispozițiilor art. 55 lit. „c”, art. 58 și art. 65 (1) din Codul Muncii, avându-se în vedere procedura concedierii colective determinate de situația economică, financiară și restructurarea companiei conform Notificării nr._ înregistrată la I.T.M. București și la A.M.O.F.M. București.
În conformitate cu art. 4 din Decizia inițială au fost stabilite criteriile de prioritate la concediere (în conformitate cu C.C.M. al C.N.C.F. „CFR” SA pe anii 2011-2012, cât și alte criterii minimale, menționându-se că în cadrul societății nu există posturi vacante de natura celui ocupat de contestatoare, respectiv de consilier juridic IV.
Din analiza statelor de funcții valabile la 01.04.2011, respectiv 28.07.2011, a motivat tribunalul, se constată că anterior concedierii erau ocupate trei posturi de consilier juridic IV, iar ulterior emiterii deciziei de concediere a rămas un singur post de acest fel.
Unitatea însă, deși în temeiul dispozițiilor art. 69 alin. 3 era obligată să aplice criteriile avute în vedere conform C.C.M. pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere după evaluarea obiectivelor de performanță, a dispus în mod nelegal concedierea contestatoarei fără a avea în vedere această obligație precizată de lege.
Tribunalul a apreciat că intimata trebuia să evalueze personalul anterior concedierii colective tocmai pentru a respecta cerințele legale precizate de Codul Muncii și anterior pentru a dispune aplicarea cerințelor precizate de C.C.M.
Astfel, a stabilit tribunalul, nu are relevanță sub acest aspect că posturile de aceeași natură cu cel deținut de contestatoare se aflau în cadrul altor secții și competențe ale societății, cât timp legea nu distinge sub acest aspect și nici procedura prevăzută de dispozițiile art. 68-73 din Codul Muncii.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata C. Națională de Căi Ferate CFR SA, pentru următoarele motive:
S-a arătat în fapt că, urmare a dificultăților economice care au impus necesitatea luării unor măsuri organizatorice, CNCF „CFR"-SA a procedat la concedieri colective. Măsura disponibilizărilor este o consecință a dificultăților economice prin care trece unitatea și a reorganizării activității, care are ca urmare desființarea efectivă a unor locuri de muncă.
În acest sens, în conformitate cu art. 69 alin.2 coroborat cu art. 70 din Legea 53/2003 Codul Muncii, republicată, au fost notificate la data de 03.05.2011 atât sindicatele la care salariații unității sunt membrii, cât și Inspectoratul Teritorial de Muncă și Agenția Municipală Pentru Ocuparea Forței de Muncă cu privire la intenția CNCF „CFR" SA de a efectua o concediere colectivă.
Întrucât concedierea a avut caracter colectiv, dispozițiile art.65 din Codul Muncii au fost coroborate și cu obligația angajatorului de a respecta și criteriile (prioritățile) stabilite de contractul colectiv de muncă aplicabil, precum și toate dispozițiile prevăzute în art.69 - 71 din același cod.
A precizat recurenta că art. 69 lit. d nu poate fi interpretat în sensul că, în lipsa unui atare acord, concedierea colectivă nu este legal posibilă, înțelesul textului fiind acela al instituirii, în sarcina angajatorului, a unei obligații de diligență.
De asemenea, unitatea a respectat și dispozițiile art. 69 lit. c, ținând cont de faptul că sindicatele au fost notificate, au avut cunoștința de măsura disponibilizărilor și au primit toate informațiile legate de aceasta pentru a le permite astfel să formuleze propuneri concrete. Astfel, informarea transmisa a cuprins numărul total și categoriile de salariați, motivele care au determinat concedierea, numărul și categoriile de salariați care au fost afectați de concediere, criteriile avute în vedere pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere, care s-au aplicat după evaluarea realizării obiectivelor de performanță, măsurile pentru atenuarea consecințelor concedierii și compensațiile ce urmează a fi acordate salariaților concediați, conform contractului colectiv de muncă, perioada în care vor avea loc concedierile, termenul înăuntrul căruia sindicatele pot face propuneri pentru evitarea ori diminuarea numărului salariaților concediați.
Totodată CNCF „CFR" - SA și-a îndeplinit, în conformitate cu prevederile art. 70 din Codul Muncii, obligația de informare a inspectoratului teritorial de muncă, având în vedere atribuțiile acestei instituții de a acționa activ pe piața forței de muncă, inclusiv de a găsi alternative pentru potențialii viitori șomeri.
Mai mult, CNCF „CFR"- SA a îndeplinit și obligația temporală instituita prin articolul susmenționat, comunicând notificarea la data de 03.05.2011 atât sindicatelor cât și Inspectoratului Teritorial de Muncă și Agenției Municipală Pentru Ocuparea Forței de Muncă.
După respectarea termenelor prevăzute la art. 71, întrucât consultarea cu sindicatele nu a generat soluții pentru renunțarea la concedierea colectiva, CNCF „CFR"- SA a notificat, cu actul nr. 1/3505/24.05.2011 Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului București, Agenția Municipala pentru Ocupare a Forței de Muncă București, Agenția Locala pentru Ocuparea Forței de Muncă București cu privire la aplicarea măsurii de concediere colectivă.
Prin urmare, măsura concedierii colective este perfect legală, a apreciat recurenta, întrucât s-au respectat condițiile statornicite prin art. 69-71 din Legea 53/2003 - Codul Muncii, republicat.
După respectarea termenului imperativ prevăzut la art.72 alin. 1 din Legea 53/2003 - Codul Muncii (cel puțin 30 zile anterioare emiterii deciziilor de concediere) la data de 28.07.2011 s-a dispus concedierea unor salariați și s-au emis deciziile de concediere, respectându-se dispozițiile imperative ale art. 76 din Codul Muncii.
A considerat recurenta că în mod legal s-a dispus concedierea d-nei P. V. - E. și s-a emis decizia de concediere nr. 1/4313/ 27.06.2011.
În conformitate cu art. 65(l) din Legea 53/2003, a arătat recurenta, concedierea a fost determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariată, ca urmare a dificultăților economice, a reorganizării și restructurării activității. Desființarea locului de muncă a fost efectivă, întrucât acesta a fost suprimat din organigrama Direcției Asistenta Juridica și Resurse Umane- Serviciul Analize Contracte si Proiecte Europene unde contestatoarea își desfășura activitatea, astfel cum rezultă din organigrama existentă înainte de restructurare și organigrama aprobată de Adunarea Generală a Acționarilor după concediere cât și statele de funcții înainte și după restructurare, depuse la dosar. Din studierea celor două organigrame rezultă că în urma concedierilor colective, Direcția Asistenta Juridica și Resurse Umane dispune acum de un număr de 43 salariați din 49 salariați existenți înainte de disponibilizare și că din cadrul fiecărui serviciu a fost desființat câte un post.
Recurenta a menționat că în cadrul Serviciului Analize Contracte și Proiecte Europene unde contestatoarea își desfășura activitatea în funcția de consilier juridic IV, înainte de concedierea colectiva exista un număr de 8 posturi, iar după concediere au rămas 7 posturi, fiind desființat postul de consilier juridic IV, pe care contestatoarea îl deținea, iar în cadrul Serviciului Analize Contracte și Proiecte Europene nu mai exista un alt post similar cu cel ocupat de contestatoare, fapt ce a condus, prin desființarea acestui post din organigrama serviciului, la concedierea directă a contestatoarei.
Față de aceste aspecte, recurenta a apreciat că instanța de fond în mod greșit a reținut că în statele de funcții existau trei posturi de consilier juridic IV, aflându-se într-o gravă eroare.
Recurenta a precizat că, din compararea celor două organigrame ale Direcției Asistență Juridică și Resurse Umane valabile înainte și după restructurare, rezultă că existau doar doua posturi de consilier juridic IV, unul în cadrul Serviciului Analize Contracte și Proiecte, care era deținut de contestatoare și unul în cadrul Serviciului Recuperări Creanțe, care la rândul lui a fost desființat, salariatul ce îl deținea a fost concediat și a formulat contestație, ce a făcut obiectul dosarului nr._/3/2011 aflat pe rolul Tribunalului București, instanță care a considerat decizia de concediere ca fiind legală și temeinică.
Față de afirmația contestatoarei că i se putea oferi postul de consilier juridic la Direcția Relații Contractuale, post pe care a fost încadrată d-na G. A.- M. după revocarea acesteia din funcția de director DAJRU, recurenta a arătat faptul că, urmare procedurii de concediere colectivă și acest post de consilier juridic din cadrul Direcției, Relații Contractuale a fost desființat.
Raportat la aceste aspecte, recurenta a apreciat că toate afirmațiile contestatoarei sunt neîntemeiate întrucât, ca urmare a desființării efective a locului de muncă în mod legal s-a dispus concedierea acesteia, în unitate neexistând posturi vacante.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței, în sensul respingerii contestației ca neîntemeiată și menținerii ca legală și temeinică a deciziei de concediere nr._ .
Intimata contestatoare nu a formulat întâmpinare în termen legal, ci s-au depus de către aceasta concluzii scrise la termenul de judecată din data de 22.05.2013.
Curtea, examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și dispozițiile legale incidente, reține că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare:
Deși recurenta susține că au fost respectate dispozițiile art. 69 alin. 2 și 3 din Codul muncii, din analiza deciziei de concediere nu se poate deduce că au fost respectate dispozițiile legale, dimpotrivă, rezultâ doar o înșiruire a criteriilor prevăzute de art. 61 (8) din CCM 2011- 2012, fără să se precizeze ce anume criterii, în mod concret, au fost avute în vedere pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere.
Susținerea recurentei că instanța de fond a pronunțat o sentință nelegală și netemeinică,pe motiv că a reținut că la momentul emiterii deciziei de concediere nu au fost respectate prevederile art. 69 alin. 3 din Codul Muncii ,este nefondată, având în vedere că, în raport de data emiterii deciziei de concediere – 27.06.2011 – dispozițiile art. 69 al.3 Codul muncii, care impuneau pentru departajarea salariaților, că aplicarea criteriilor reglementate de alin. 2 lit. d al aceluiași articol, să se realizeze după evaluarea analizării criteriilor de performanță, erau în vigoare, fiind introduse prin Legea nr.40/2011, publicată în M.O. nr. 225 din 31.03.2011, act normativ intrat în vigoare la data de 30.04.2011.
Textul de lege menționat a modificat criteriile pentru stabilirea ordinii de prioritate la concedieri, în sensul trecerii pe primul plan a celui privind competența profesională/realizările de la locul de muncă, astfel că numai după aplicarea acestui criteriu, intimata putea proceda la selecția salariaților care urmau a fi concediați prin utilizarea criteriilor de natură socială, prevăzute de contractul colectiv de muncă și de lege.
În cauza dedusă judecății, recurenta nu a ținut cont de dispozițiile art. 69 alin. 3 Codul muncii, aspect ce a fost corect constatat de către judecătorul fondului.
Curtea reamintește că, potrivit disp. art. 78 Codul muncii, concedierea dispusă cu încălcarea oricăreia dintre condițiile de fond sau de formă prevăzute de lege este sancționată cu nulitatea absolută.
În acest sens, Curtea Constituțională a stabilit prin decizia nr. 150/2010 că ambele condiții, de fond ori de formă constituie motive de ordine publică, de natură să atragă nulitatea absolută a deciziei de concediere.
Cum în speță recurenta nu a respectat condițiile prevăzute de art. 69 alin. 3 Codul muncii, în mod corect, prima instanță a procedat la aplicarea sancțiunii reglementată de art.78 Codul muncii, dispunând anularea deciziei de concediere contestată în prezenta cauză.
Curtea apreciază că este lipsită de relevanță susținerea recurentei privind îndeplinirea celorlalte condiții de fond și de formă, dispoziția legiuitorului stabilind expres, prin art.78 Codul muncii, menționat în precedent, că cerința pentru valabilitatea deciziei de concediere este ca toate condițiile legale să fie respectate, nicidecum o parte dintre acestea.
Critica recurentei că, potrivit art. 65 (1) din Legea 53/2003, concedierea a fost determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariată, ca urmare a dificultăților economice, a reorganizării și restructurării activității, iar desființarea locului de muncă a fost efectivă, întrucât acesta a fost suprimat din organigrama Direcției Asistenta Juridica și Resurse Umane - Serviciul Analize Contracte si Proiecte Europene unde contestatoarea își desfășura activitatea, astfel cum rezultă din organigrama existentă înainte de restructurare și organigrama aprobată de Adunarea Generală a Acționarilor după concediere cât și statele de funcții înainte și după restructurare, depuse la dosar, este nefondată, întrucât, într-adevăr, din organigrama recurentei, aflată la fila 75 dosar fond, în vigoare la data de 1.04.2011, la Serviciul Analize Contracte și Proiecte Europene era pentru postul de consilier juridic IV un singur post, însă la data de 28.07.2011 la același serviciu nu mai era un post de consilier juridic, regăsindu-se un post de consilier juridic IV doar la Serviciul Reprezentare.
Curtea apreciază că nu are relevanță serviciul în care era postul de consilier juridic IV, din moment ce, așa cum s-a mai arătat, nu au fost respectate art. 69 alin. 2,3 Codul muncii, deci nu s-a făcut o evaluare a performanțelor salariaților care ocupau posturi de același gen cu cel al contestatoarei.
În temeiul art. 312 al.1 Cod pr.civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
Se va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de intimata C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE „C.F.R.” SA, cu sediul în București, Bulevardul D. G., nr. 38, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 4801/1 octombrie 2012
pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu contestatoarea P. V. E., domiciliată în P., ., județul Prahova.
Ia act că intimata P. V.-E. nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 22 mai 2013.
Președinte, Judecători,
E. S. I.-V. S. A.-C. B.
Grefier,
D. V.
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120/2006
Red. ES
Tehnored. CC
2 ex./23.05.2013
d.f. nr._ - Tribunalul Prahova
j.f. Ș. O.-C.
| ← Contestaţie decizie de sancţionare. Decizia nr. 2462/2013.... | Acţiune în constatare. Decizia nr. 4093/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
