Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 256/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 256/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 05-02-2013 în dosarul nr. 4543/105/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA nr. 256
Ședința publică din data de 5 februarie 2013
Președinte - E.-S. L.
Judecători - V.-A. P.
- I. L.
Grefier - M. I.
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de reclamantul Sireș D. L. domiciliat în Ploiești, ., nr. 210A, ., . împotriva sentinței civile nr. 4859 din data de 10 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu intimata-pârâtă S. Națională de Transport Feroviar Marfă „CFR Marfă ” SA cu sediul procedural ales la Centrul Zonal de Marfă București, în București, Piața Gării de Nord, nr.1-3, sector 1.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 22 ianuarie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului a amânat pronunțarea la data de 29 ianuarie 2013, și apoi, pentru aceleași motive, la data de 5 februarie 2013, când a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._ la data de 13.06.2012, reclamantul Sireș D.-L., în contradictoriu cu pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Marfă „CFR Marfă” S.A. a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată pârâta la plata, în favoarea sa, a:
- diferenței de salariu pentru perioada iunie_10, ce rezultă din faptul că, în CCM aplicabil pe ramura transporturi, este prevăzut un salariu de bază minim brut negociat de 700 lei;
- a sporurilor permanente înscrise în cartea de muncă și a sporurilor nepermanente înscrise în CCM aplicabil pentru pentru perioada iunie_10, aplicate la diferența de salariu menționată la pct. 1;
- a sporului de noapte (50%) pentru munca prestată în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale, raportat la salariul majorat așa cum rezultă la punctul 1, pe perioada iunie 2009 și până la 31.12.2010, conform CCM pe Ramura Transporturi, aplicabil, ținând cont că reclamantul a prestat serviciu și pe timp de noapte, (pentru munca de noapte prestată în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale, pentru care a fost plătit cu un spor de 25%, astfel că solicită diferența).
- a salariului suplimentar reactualizat, echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului precedent (salariu de bază calculat așa cum rezultă la punctul 1), pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, pe anii 2008 și 2009 – diferența dintre salariul calculat așa cum rezultă la punctul 1 și salariul de bază de încadrare în plată la momentul respectiv (prin sentința civilă nr. 3004/21.11.2011 definitivă și executorie de drept, pârâta SNTFM „CFR MARFA” S.A. a fost obligată de către instanță să îi plătească salariul suplimentar pe anii 2008 și 2009 în funcție de salariul pe care îl avea în plată la momentele respective. În lumina capătului 1 din prezenta cerere prin care solicită recalcularea salariului său de bază în sensul creșterii acestuia, această creștere se răsfrânge și asupra acestor salarii suplimentare deja încuviințate de către instanță. Din aceste considerente, solicită plata diferențelor bănești rezultate).
- a salariului suplimentar reactualizat, echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului precedent (salariu de bază calculat așa cum rezultă la punctul 1), pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic pe anul 2010 – integral.
- a premierii de Ziua Feroviarului, stabilită la nivelul clasei 1 de salarizare de 700 lei, pe anul 2009, solicitând diferența de 130 de lei care rezultă din faptul că, prin sentința civilă nr. 3004/21.11.2011 definitivă și executorie de drept, pârâta a fost obligată de a-i plăti premierea în cuantum de 570 lei la momentul respectiv;
- a premierei de Ziua Feroviarului, stabilită la nivelul clasei 1 de salarizare - 700 lei, pe anul 2010 în baza capătului 1 din prezenta cerere.
- a premierei de P., stabilită la nivelul clasei 1 de salarizare – 700 lei, pe anul 2009 în baza capătului 1 din cerere – solicită diferența de 130 lei ce rezultă din faptul că - prin sentința civilă nr. 3004/21.11.2011 definitivă și executorie de drept, pârâta SNTFM „CFR MARFA” S.A. a fost obligată de către instanță să îi plătească această premieră în cuantumul clasei 1 de salarizare care la acel moment era de 570 lei.
- a premierei de P., stabilită la nivelul clasei 1 de salarizare – 700 lei, pe anul 2010, în baza capătului 1 din cerere.
- a premierei de C., stabilită la nivelul clasei 1 de salarizare – 700 lei, pe anul 2009, în baza capătului 1 din cerere – a solicitat diferența de 130 lei ce rezultă din faptul că prin sentința civilă nr. 3004/21.11.2011, definitivă și executorie de drept, pârâta SNTFM "CFR MARFA" S.A. a fost obligată de către instanță să îi plătească această premiere în cuantumul clasei 1 de salarizare care la acel moment era de 570 lei.
- a premierei de C., stabilită la nivelul clasei 1 de salarizare – 700 lei pe anul 2010, în baza capătului 1 din prezenta cerere.
- a premierei de vacanță pe anii 2009 și 2010 stabilită la nivelul clasei 20 de salarizare, (pe anul 2009 – diferența rezultată din suma acordată la momentele respective și suma de 1293.6 calculată în funcție de salariul minim aferent clasei 1 de salarizare de 700 lei și pe anul 2010 – integral, respectiv 1293.6 lei.).
- sumele ce i se cuvin să fie actualizate cu indicele de inflație la data plații efective a lor.
- la cheltuieli de judecată.
În fapt, a susținut că este privat de o parte din drepturile înscrise în CCM aplicabil, fiind anunțat de faptul că sumele aferente acestor drepturi nu au fost prevăzute în bugetul anual de venituri și cheltuieli al societății, în condițiile în care drepturile prevăzute în contractul colectiv au caracter imperativ.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 160, 268 alin. 1 lit. c), din Codul Muncii republicat, art. 8, art. 30 alin. 1 si 2 din L 130/1996, art. 1270 din Codul Civil, art. 3, art. 38 alin. 1 si 2, art. 41 alin.3 lit. a) si b), art. 43 alin. 2 lit. a), art. 113 alin. 3) si 4), art. 114 din Contractul Colectiv de Munca pe R. Transporturi aplicabil, art. 30 alin. 1, art. 49 alin. 3), art. 71, art. 127 alin. 2) și 3), art. 128, art. 130 din Contractul Colectiv de Munca pe G. de Unități aplicabil, art. 274 din Codul de Procedură Civilă.
În dovedirea acțiunii, au fost depuse la dosar înscrisuri, respectiv: carte de identitate, carte de muncă, sentința civilă nr. 3004/21.11.2011.
Pârâta a formulat întâmpinare, invocând excepția autorității de lucru judecat, întrucât prin sentința civilă nr. 3004/21.11.2011, definitivă și irevocabilă, pronunțată în dosar nr._, Tribunalul Prahova a admis în parte acțiunea și a acordat reclamantei drepturile bănești constând în salariul suplimentar actualizat în funcție de rata inflației aferentă datei plății efective pentru anii 2007, 2008 și 2009, prima ocazionată de Ziua Feroviarului actualizată în raport de rata inflației aferentă anilor 2008, 2009 și 2010, ajutorul material de P. pentru anul 2009 și ajutorul material de C. pentru anul 2009. A fost invocată această excepție cu privire la capetele de cerere prin care reclamanta a solicitat „plata drepturilor bănești stabilite pentru Ziua Feroviarului 2009, Ziua de P. și de C. 2009, precum și a salariului suplimentar pe anii 2008 și 2009”.
Pârâta a mai invocat excepția dreptului material la acțiune pentru diferența dintre salariul de bază minim brut de 700 lei (prevăzut în CCM la nivel de R. Transporturi 2008 – 2009) și salariul de bază minim brut de 570 lei (prevăzut în CCM al SNTFM CFR Marfă SA), pretențiile respective putând fi solicitate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, întrucât modificarea salariului de bază minim brut la nivel de unitate nu se face în mod direct și imediat, decât cu respectarea procedurii vizate de textele de natură normativă din contractele colective de muncă, cu analizarea și aprobarea Consiliului de administrație al societății.
Singurul acționar al pârâtei este Statul român, prin Ministerul Transporturilor, având o cotă de participare la beneficii și pierderi de 100%, fondul de salarii fiind limitat la suma aprobată printr-o hotărâre de guvern.
S-a menționat că salariul de bază minim brut negociat și stabilit de către sindicate a fost pentru suma de 570 lei, iar majorarea acestuia, urmează a se realiza prin includerea sporurilor în salariul de bază. Or, suma sporurilor acordate în conformitate cu anexa nr. 5 din CCM la nivel de unitate este mai mare decât diferența drepturilor salariale calculate în funcție de salariul minim de 700 lei și cel de 570 lei prevăzute în CCM.
În cauză, a fost administrată proba cu înscrisuri.
La data de 05.10.2012, reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare, menționând că nu a solicitat aceleași drepturi obținute deja prin sentința civilă nr. 3004/21.11.2011, ci diferențele rezultate în urma aplicării creșterii salariale izvorâte din calcularea salariului în funcție de salariul minim pe ramura transporturi. A solicitat respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune, pretențiilor solicitate fiindu-le aplicabil termenul general de prescripție de 3 ani.
Pe fondul cauzei, a reiterat faptul că, pe durata pentru care solicită diferența de salarii, era aplicabil contractul colectiv pe ramură transporturi, respectiv anexa 5.
Pe baza probatoriilor administrate în cauză, prin sentința civilă nr. 4859 din data de 10 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Prahova s-au respins excepția puterii de lucru judecat și cea a prescripției dreptului la acțiune,
Prin aceeași sentință s-a respins, în totalitate, cererea formulată de reclamantul Sireș D. L., în contradictoriu cu pârâta S. Națională de Transport Feroviar Marfă „CFR MARFĂ” SA ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:
Analizând cu prioritate excepția autorității de lucru judecat cu privire lacapetele de cerere având drept obiect plata drepturilor bănești stabilite pentru Ziua Feroviarului 2009, Ziua de P. și de C. 2009, precum și a salariului suplimentar pe anii 2008 și 2009, față de sentința civilă nr. 3004/21.11.2011, definitivă și irevocabilă, pronunțată în dosar nr._ de Tribunalul Prahova, instanța de fond a respins-o.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a apreciat că nu sunt întrunite condițiile cumulative prevăzute de art. 1201 cod civil raportate la art. 166 Cod pr.civilă, neexistând identitate de obiect între cele două acțiuni formulate de reclamant, întrucât, față de pretențiile solicitate în cadrul dosarului nr._, în prezenta speță, s-au solicitat diferențele salariale, în cuantumul indicat, raportate la nivelul clasei 1 de salarizare de 700 lei pe anul 2009.
Asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru toate capetele de cerere, invocată de pârâtă în temeiul art. 268 alin.1 lit. c din Codul muncii, instanța de fond a reținut că sunt aplicabile prevederile art. 268 alin.1 lit. e), potrivit cărora, „cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator”. Textul de la art. 283 din același cod invocat în susținerea excepției nu este aplicabil în cauză, astfel că tribunalul a respins excepția invocată.
Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că potrivit actului adițional la CCM la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar pe anii 2006-2008, înregistrat sub nr. 370/20.06.2008 la MMFES, salariul de bază minim brut, negociat și stabilit de sindicate a fost de 570 lei.
Același salariu minim brut a fost menținut și prin contractul colectiv aplicabil în anii 2009-2010 la nivelul unității.
În opinia instanței de fond în cauză nu există elemente pentru ca instanța să poată reține nelegalitatea înghețării salariului la nivelul anului 2008, față de contractul colectiv la nivel de ramură.
Astfel, suma sporurilor acordate în conformitate cu anexa nr. 5 din CCM la nivel de unitate (și care nu sunt prevăzute în CCM ramură transporturi) este mai mare decât diferența drepturilor salariale calculate în funcție de salariul minim de 700 lei și cel de 570 lei prevăzute în CCM unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010 și în CCM al SNTFM CFR MARFA SA începând cu luna aprilie 2008.
Perioada pentru care reclamantul solicită acordarea diferențelor salariale de la 570 lei la 700 lei coincide cu perioada în care au fost efectuate reduceri salariale de 25% în cazul tuturor persoanelor plătite din fondurile publice.
CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006 – 2008 a stat la baza încheierii CCM al pârâtei pe anii 2008 și 2009. În vederea respectării legislației în vigoare, au fost încheiate mai multe acorduri privind salarizarea care au fost concretizate prin încheierea unor procese-verbale din 25.05.2009 și 03.06.2009, semnate și aprobate de reprezentanții administrației și reprezentanții sindicali, părțile fiind de acord cu înghețarea salariilor de bază brute aferente claselor de salarizare prevăzute în grilele de salarizare pe anul 2009.
Mai arată instanța de fond că înțelegerea părților, consfințită prin cele două procese-verbale a stat la baza încheierii CCM 2009/2010 al pârâtei care a fost înregistrat la Direcția de Muncă și Protecție Socială sub nr. 2584/04.06.2009.
În concluzie, în urma negocierilor anuale și datorită lipsei fondurilor necesare, părțile semnatare ale contractelor colective de muncă încheiate la nivelul CFR Marfă nu au înțeles să folosească ca sistem de referință valoarea de 700 lei, ci valoarea de 570 lei pentru salariul minim de bază.
Reclamantul a beneficiat de toate drepturile salariale conform CCM al SNTFM CFR MARFA SA și a actelor adiționale înregistrate la Direcția de Muncă și Protecție Socială a municipiului București și i-au fost achitate toate drepturile bănești în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 3004/21.11.2011, conform dispoziției de plată din 20.04.2012.
În aceste condiții și în lipsa unor dispoziții speciale în contractul individual de muncă, prima instanță a apreciat că nu poate fi recunoscut dreptul reclamantului la diferențe salariale în raport de salariul minim pretins de 700 lei.
În ce privește premierea pentru Ziua Feroviarului și ajutorul de P. și de C. aferente anului 2010, instanța de fond a avut în vedere că acestea nu se acordă în anul 2010, în conformitate cu actul adițional nr. 1713 din 21.04.2010 la contractul colectiv la nivel de unitate pentru anii 2009/2010, prin care s-a modificat art. 64 din acesta.
De asemenea, prin același act adițional a fost modificat și art. 30 din contractul colectiv, în sensul că salariul suplimentar nu se acordă în anul 2010.
Pentru motivele expuse, sintetizând, tribunalul a constatat că niciuna dintre solicitările reclamantului nu este întemeiată, astfel că a respins cererea formulată, în totalitate, ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței primei instanțe a declarat recurs reclamantul, criticând-o ca nelegală și netemeinică, invocând în acest sens disp. art. 304 pct,7, 8 și 9 Cod pr.civilă, pentru următoarele
Recurentul arată că instanța de fond, în sentința atacată, referitor la capătul 1 din cererea introductivă, care are o influenta majora și pentru admiterea capetelor de cerere 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, da în mod eronat aplicabilitate primordiala nelegală contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar, deși așa cum a invocat pe tot parcursul procesului, contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi este superior acestuia.
Recurentul precizează în susținerea acestui motiv, referitor la capătul unu din cererea introductivă, că a fost întemeiat pe prevederi ale CCM la nivel de R. Transporturi, întrucât CCM încheiate la nivel inferior nu pot conține prevederi mai puțin favorabile salariatului decât cele încheiate la nivel superior, acestea constituind legea părților –Legea nr. 130/1996 aplicabilă în speța, art. 7 alin. „Contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților și art. 8 alin. 2).: „Contractele colective de munca nu pot conține clauze care sa stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca încheiate la nivel superior”.
De asemenea, Codul muncii la art. 38 prevede că: „Salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate”.
Atât timp cât în CCM la Nivel de G. de Unități, nivelul salariului minim brut (570 lei) a fost negociat la un nivel inferior celui prevăzut în CCM la nivel de R. (700 lei) - contract superior, care are un caracter minimal și imperativ, coroborând cu prevederile art. 8 alin. 2) din Legea nr. 130/1996, rezultă în mod clar că la nivel de grup de unități, în ceea ce privește salariul minim brut, contractul colectiv a fost încheiat prin nerespectarea dispozițiilor legale și prin urmare nu poate reprezenta legea părților.
Prin urmare, recurentul consideră că instanța de fond trebuia să identifice adevărata lege a părților raportat la actul dedus judecații și să constate că aplicând art. 38 din Codul muncii republicat, prevederea în ceea ce privește cuantumul salariului minim brut de 570 lei instituită de CCM la Nivel de G. de Unități este lovită de nulitate aceasta fiind înlocuită de cea din CCM LA Nivel de R. Transporturi (contract superior) în ceea ce privește salariul minim brut de baza care este de 700 lei.
Mai mult decât atât, Curtea Constituțională a statuat clar în jurisprudența sa constantă că indiferent dacă părțile s-au asociat, respectiv s-au afiliat ori nu, la organizațiile de la nivelul superior, clauzele contractelor colective de muncă referitoare la drepturile minimale sunt obligatorii la încheierea contractelor colective de muncă la niveluri inferioare.
Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel național sau la nivel de ramură constituie izvor de drept (ca și legea) la încheierea contractelor colective de muncă la nivel de unitate, ceea ce impune respectarea clauzelor referitoare la drepturile minimale”.
Învederează că intimata-pârâtă este una din societățile la care se aplică contractul colectiv de muncă unic la nivelul ramurii transporturi, figurând la poziția 2 în anexa 5 din acest contract al cărui extras l-a anexat.
În aceste condiții, consideră că instanța de fond trebuia să aplice prevederile CCM pe Ramura Transporturi având în vedere faptul ca cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe contracte încheiate la nivel superior, deoarece acestea conțin prevederi minimale cu caracter imperativ ce trebuiau a fi respectate la încheierea CCM la nivel inferior.
Raportarea salariului său la nivelul salariului minim de 700 lei prevăzut de contractul colectiv pe ramura transporturi, așa cum a demonstrat, are temei legal, iar față de aceasta susținere argumentează în sensul că prevederile CCM pe R. Transporturi sunt perfect aplicabile în speță, deci și prevederea referitoare la salariul minim de 700 lei.
In CCM la nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar aplicabil, la art. 7 alin. 4 se prevede că salariile de bază corespunzătoare fiecărei clase de salarizare se stabilesc în funcție de coeficienții de ierarhizare și de formula de calcul din Anexa nr.1 și care constituie baza minimală pentru negocierile CCM la nivelul unităților componente ale grupului de unități feroviare”.
Astfel, în Anexa nr. 1 se menționează coeficienții de ierarhizare ai claselor de salarizare și salariile de bază brute corespunzătoare, salariul de baza brut corespunzător fiecărei clase de salarizare și formula de calcul.
După cum se observă din formula arătată, toate salariile din grilă se calculează în funcție de salariul de bază brut corespunzător clasei 1 de salarizare care este salariul minim, iar coeficientul de ierarhizare aferent acestei clase este 1,000, în grila salariul de baza minim brut este de 570 lei în loc de 700 lei.
In Contractul Colectiv pe R. Transporturi aplicabil în speță, la art. 41 pct. 3 se prevede: „ a) Salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 01 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4y 12 lei/oră, salariul fund stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta;
b) Părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate, vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stipulat la art. 41, pct. (3), lit. a), pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de bază minim brute pentru fiecare categorie de salariați, vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art. 41, pct. (1) din prezentul contract colectiv de muncă.
Susține recurentul că instanța de fond, adoptând o atitudine simplistă, înlăturând total susținerile sale, nu a constatat că intimata-pârâtă nu a respectat prevederile art. 41 pct. 3 lit. a) și b) din Contractul Colectiv pe R. Transporturi aplicabil, fapt care a avut drept consecință diminuarea salariului său de bază, ținând cont că a fost personal cu funcție de execuție, primindu-și salariul potrivit unei clase de salarizare aferente funcției avute. Această diminuare a avut efect și asupra sporurilor ce le avea înscrise în cartea de muncă, deoarece acestea nu erau incluse în salariul de baza ci se aplicau separat la salariul calculat conform formulei de calcul.
Din argumentația adusă, rezultă în mod clar că instanța de fond a tratat superficial și eronat, neaplicând legea în actul dedus judecații în ceea ce privește diferența de salariu solicitată în capătul unu din cererea introductivă care are influență și pentru admiterea capetelor de cerere mai sus amintite pe perioada iunie 2009 și până la 31.12.2010.
Arată recurentul că această argumentație a susținut-o atât în răspunsul la întâmpinare cât și în concluziile puse la ultimul termen, însă instanța de fond în mod inexplicabil i-a aplicat sancțiunea neluării în seamă, preferând în motivarea sa să împrumute susținerile din întâmpinare ale intimatei, fapt ce nu poate duce decât la concluzia că a dat dovada de subiectivism.
Instanța de fond, ca motiv de respingere, face o impardonabilă confuzie între salariul de baza minim brut și salariul de baza brut.
Așa cum a precizat, recurentul arată că salariul său de bază se calculează în funcție de salariul minim brut căruia i se aplica un coeficient de ierarhizare raportat la clasa de salarizare care o avea. Asupra acestui salariu de bază astfel format se aplică sporurile prevăzute în CCM.
Aprecierea instanței de fond, în sensul că suma sporurilor este mai mare decât diferența drepturilor salariale calculate în funcție de salariul minim de 700 lei, nu are legătură cu obiectul acțiunii sale și demonstrează faptul că nu a fost înțeles sau nu s-a vrut să se înțeleagă actul dedus judecății.
Prin luarea în calcul a faptului că reprezentanții sindicali au fost de acord cu înghețarea salariului de baza minim brut (570 lei) la un nivel inferior celui prevăzut în CCM la nivel de R. Transporturi (700 lei), instanța de fond în mod nelegal, a înlăturat practic prevederile art. 38 din Codul Muncii republicat .
In speță, nu reprezentanții sindicali au calitate procesuală, ci recurentul, astfel că prin coroborare cu prevederile articolului de lege anterior amintit, nu-i poate fi opusă o astfel de motivare.
Reiterează recurentul faptul că instanța de fond în motivarea hotărârii atacate, în mod subiectiv ia în calcul numai aspecte în favoarea intimatei, împrumutând susținerile acesteia din întâmpinarea care a formulat-o, fapt care îi întărește susținerea sa că hotărârea atacată este nelegală.
Face referire în mod special la motivarea de respingere a acțiunii sale prin invocarea inexistenței fondurilor necesare pentru plata drepturilor salariale solicitate și la faptul că în mod eronat se apreciază că perioada pentru care a solicitat plata drepturilor bănești coincide cu perioada aplicării reducerilor salariale cu 25%, Practic instanța de fond acceptă susținerea intimatei din întâmpinare unde își invocă propria turpitudine, acest fapt fiind inadmisibil.
In sistemul român de drept contractul colectiv de muncă este un act juridic sui-generis, fiind pe de o parte o convenție bilateral-sinalagmatică, generând drepturi și obligații reciproce și interdependente, iar pe de altă parte fiind izvor de drept, având forța juridică a unui act normativ.
Așa cum s-a afirmat în doctrină, CCM reprezintă „Constituția dreptului muncii” întrucât reglementează principalele categorii de relații sociale care apar în procesul desfășurării muncii (salarizarea, condițiile de muncă, etc). Contractul colectiv de muncă prezintă trăsăturile caracteristice ale unui izvor de drept adică ale unei legi de ordine publica: caracter general și abstract, permanent și obligatoriu. Pe cale de consecință partea semnatară nu poate invoca dificultăți financiare, drept scuză pentru neîndeplinirea obligațiilor asumate.
Astfel, învederează că nu se poate reține motivarea instanței de fond referitor la faptul că obligația de a achita intimata drepturile pretinse de către recurent este condiționată de lipsa fondurilor, întrucât așa cum a arătat, dispozițiile legale ale celor două contracte colective de muncă sunt clare și lipsite de echivoc, nedispunând nicio limită în acest sens.
Mai mult decât atât conform adresei nr. 659/20.03.2008 a ministrului transporturilor, SNTFM „CFR MARFA” SA nu mai este agent economic monitorizat datorita profitului înregistrat în anii 2006-2007.
In același timp, S. Națională de Transport Feroviar de Marfă, deși are capital majoritar de stat, aceasta, conform statutului său, se autofinanțează, de la bugetul statului nealocându-i-se nicio sumă.
Conform HG nr. 582 din 10 septembrie 1998 privind înființarea Societății Naționale de Transport Feroviar de Marfă „C.F.R. Marfă” - S.A. prin reorganizarea Societății Naționale a Cailor Ferate Române, publicată în Monitorul Oficial NR. 350 din 15 septembrie 1998, intimata este o societate cu capital majoritar de stat, nu integral, care se autofinanțează, art. 13 (I) C.F.R. Marfă își stabilește bugetul propriu de venituri și cheltuieli care se aprobă de către Guvern, la propunerea Ministerului Transporturilor, cu avizul Ministerului Muncii și Protecției Sociale și al Ministerului Finanțelor.
Veniturile CF.R. Marfă se constituie din sumele corespunzătoare tarifelor pentru serviciile și prestațiile efectuate în conformitate cu statutul său și din chirii. Veniturile proprii se constituie și din valorificarea la intern și la export a deșeurilor refolosibile rezultate din reparații, demolări, casări de bunuri aflate în patrimoniu și din alte activități proprii.
In cazurile în care interese de stat, inclusiv cele de ordin militar, vor impune executarea de lucrări sau prestații de servicii speciale, sursele de finanțare vor fi stabilite prin hotărâre a Guvernului.
Investițiile pentru realizarea proiectelor de importanță națională, care asigura integrarea României în sistemul de transport european, se finanțează de la bugetul de stat sau din credite garantate de stat și rambursate de la bugetul de stat.
Sumele necesare realizării investițiilor prevăzute la alin. (4) se asigură și se transferă lunar C.F.R. Marfă, indiferent de nivelul veniturilor proprii ale acesteia.
După cum se observă, exista doar o singură situație clar delimitată (alin. 4 și 5) în care intimată primește bani de la bugetul statului, acest lucru făcându-se indiferent de nivelul veniturilor sale.
Mai mult decât atât, în hotărârea de guvern mai sus menționată la art. 15 alin. 2 se prevede că drepturile de salarizare și celelalte drepturi de personal se stabilesc de către consiliul de administrație pentru personalul de conducere și prin contractului colectiv de muncă pentru personalul de execuție. Recurentul face precizarea necesară că toată perioadă în care a lucrat la intimată, a făcut parte din personalul de execuție.
Concluzionând la acest punct, în lumina argumentației de mai sus izvorâte din texte legale, rezultă în mod clar că intimata nu este o instituție bugetară, angajații ei fiind plătiți din veniturile proprii ale acesteia și nu de la bugetul statului, prin urmare instanța de fond a interpretat eronat faptul ca la nivelul acestei societăți s-ar fi aplicat reducerea salarială de 25%, în condițiile în care aceasta reducere s-a aplicat doar angajaților bugetari.
Asupra motivelor de recurs invocate, în lumina argumentației de mai sus, solicită instanței de recurs să verifice în baza probelor aflate la dosar veridicitatea acestor susțineri și să dispună în consecință.
De asemenea, recurentul invocă există o practică judiciară unitară la nivelul Curții de Apel Ploiești în ceea ce privește acordarea drepturilor bănești de natură salarială pe care le-a solicitat.
Prin prisma tuturor aspectelor invocate, recurentul solicită admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței atacate.
Intimata a formulat întâmpinare cu privire la recursul declarat în cauză, solicitând respingerea acestuia ca nefondat.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este fondat potrivit considerentelor ce urmează:
În ceea ce privește cererea privind acordarea diferențelor dintre salariul de bază minim brut negociat la nivel de unitate și cel negociat la nivel de ramură art.41 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 prevede coeficienții minimi de ierarhizare pentru categoria de salariați, iar în alin.3 lit.a se prevede că salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi valabil din data de 01.01.2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie / lună este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.
Se prevede expres, la lit.b al aceluiași articol, că părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate, vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi stipulat la art.40 pct.3 lit.a pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv.
Din actul adițional la contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități în transportul feroviar pe anii 2006-2008, prelungit prin act adițional, rezultă că salariul de bază brut corespunzător coeficientului de ierarhizare 1 a fost de 570 lei și nu de 700 lei cum se prevedea în Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi.
Același salariu de bază brut, corespunzător clasei 1 de ierarhizare, de 570 lei era prevăzut și în Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
Curtea constată că prevederile CCM-ului la nivel de ramură transporturi se aplică în cauză prin prisma prevederilor art.241 alin.1 lit.b din Codul muncii și art.11 alin.1 lit.b din Legea nr.130/1996, potrivit cărora clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați la angajatorii care fac parte din grupul de angajatori pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel.
Dispozițiile legale evocate reprezintă măsuri de protecție a salariaților, menite să asigure exercițiul neîngrădit al drepturilor și al intereselor legitime ce li se cuvin în cadrul raporturilor de muncă, pentru a-i feri de consecințele unor eventuale abuzuri ori amenințări din partea angajatorilor.
Ca atare, orice contract colectiv de muncă se încheie nu numai în considerarea legii, dar și în considerarea clauzelor contractelor colective de muncă încheiate la nivel superior, iar în cazul în care, din diferite motive, părțile au încheiat contracte colective prin care au negociat, în favoarea angajatului, drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele încheiate la nivel superior, clauzele celor dintâi sunt înlăturate.
Așadar, contractele colective de muncă se constituie într-un sistem ierarhic în vârful căruia se află, în prezent, contractul colectiv la nivelul sectoarelor de activitate, iar la baza lui, contractele de la nivelul angajatorilor.
Atâta timp cât prin lege sau/și prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior (în speță, la nivel de grup de unități) s-au stabilit anumite drepturi în favoarea salariaților, aceștia nu pot renunța la ele, negocierea clauzelor contractului individual de muncă sau a contractului colectiv de muncă încheiat la nivel inferior, în speță, la nivel de unitate, fiind posibilă numai peste nivelul minimal al drepturilor recunoscute în lege și/sau în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.
Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi produce deci efecte juridice obligatorii față de pârâtă, în temeiul dispozițiilor art.41 alin.(5) din Constituție, art.236 alin.(4) și art. 241 alin.(1) lit. b) din Codul muncii și art.11 alin.(1) lit. b) din Legea nr. 130/1996, dispoziții imperative care nu pot fi înlăturate prin simpla voință a părților, astfel încât, în mod corect instanța de fond a apreciat că este întemeiată cererea reclamanților de obligare a pârâtei SNTFM CFR Marfă SA la acordarea acestor drepturi.
Din interpretarea dispozițiilor din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi, valabil la acea dată, rezultă că acordarea acestui drept, nu este condiționată de veniturile pârâtei sau de desfășurarea ori finalizarea vreunei negocieri, nefiind o obligație stipulată sub condiție suspensivă, ci o obligație pură și simplă, neafectată de modalități.
Faptul că recurenta a fost monitorizată și nu s-a putut constitui fondul necesar și bugetul de venituri și cheltuieli, nu este de natură a o exonera de obligațiile pe care și le-a asumat prin încheierea contractelor colective de muncă valabile, câtă vreme nu s-a invocat o legislație care să impună neonorarea răspunderii contractuale cu privire la drepturile ce au făcut obiectul convenției părților și nici faptul că aceste clauze ar fi nule de drept.
Prin urmare, instanța de recurs constată că drepturile salariale reprezentând diferența dintre salariile încasate și cele la care reclamantul Sireș D. L. avea dreptul pe perioadele indicate sunt prevăzute de dispozițiile art. 41 alin.3 lit.a și art.41 alin.1 și 2 din Contractul colectiv de muncă 2008-2010 încheiat la nivelul ramurii transporturi prin raportare la clasele de salarizare negociate prin CCM încheiate la nivelul unității pârâte; diferența dintre sporurile permanente înscrise în cărțile de muncă și nepermanente înscrise în CCM la nivel de unitate aferente perioadei iunie_10 se raportează de asemenea, la aceleași dispoziții legale cuprinse în CCM 2008-2010 încheiat la nivel ramură transporturi; sporul de noapte de 50% (diferența neachitată) își regăsește fundament juridic în dispozițiile CCM la nivel de ramură-transporturi 2008-2010 art. 42 alin.1 lit.g.
Capătul de cerere privind acordarea salariului suplimentar reactualizat echivalent cu salariul de încadrare în luna decembrie a anului precedent pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, integral pentru anul 2010, respectiv diferența dintre salariul calculat așa cum rezulta la punctul 1 și salariul de bază de încadrare în plată la momentul respectiv pentru anii 2008 și 2009 apare parțial întemeiat. Astfel, prin sentința civilă nr. 3004 din data de 21 noiembrie 2011 Tribunalul Prahova a obligat intimata la plata salariului suplimentar pentru anul 2009 către recurentul –reclamant, încât, față de admiterea primului capăt de cerere este fondată solicitarea de acordare a diferențele dintre cuantumul salariului suplimentar datorat în funcție de salariul de bază minim brut negociat în cuantum de 700 lei și cel acordat .
Salariul suplimentar pentru anul 2008 nu mai poate fi solicitat în prezenta cauză întrucât în cuprinsul hotărârii mai sus amintite se apreciază că reclamantul Sireș D. L. „ care în anul 2008 a fost sancționat disciplinar” nu este îndreptățit pentru acest an să-l primească, respingându-se acest capăt de cerere (fila 16 dosar de fond). Pe cale de consecință intimata-pârâtă nu datorează nici diferențele solicitate, în raport de noul salariul minim de bază brut negociat.
Pentru anul 2010 nu se prevede nimic în cuprinsul sentinței cu privire la salariul suplimentar, astfel că devin aplicabile dispozițiile art. 30(1) din CCM pe anul 2009/2010 înregistrat sub nr. 2984/04.06.2009 la DMSSF a Municipiului București care prevede că „ pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv “.
Chiar dacă textul folosește expresia „poate”, aceasta nu poate fi interpretată în sensul instituirii unei obligații pur potestative, care depinde exclusiv de voința angajatorului, întrucât angajamentul făcut sub o condiție pur potestativă din partea debitorului nu este valabil. Ori potrivit unui cunoscut principiu de drept (actus interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat) legea, deci și contractul colectiv de muncă, ce constituie legea părților, trebuie interpretată în sensul producerii efectelor ei și nu în sensul neaplicării.
Pe de altă parte, potrivit art. 31 criteriile care condiționează acordarea salariului suplimentar sunt cele din Anexa nr. 6, respectiv de salariul suplimentar nu beneficiază salariații cărora, în perioada aferentă acordării acestuia, li s-a aplicat una dintre sancțiunile enumarate de text. Cum în cursul anului 2010 reclamantului Sireș D. L. i s-a aplicat măsura sacționării disciplinare cu diminuarea salariului cu 5% pe o lună, acesta nu poate fi beneficiarului acestui drept suplimentar pentru anul 2010, astfel că și acest capăt de cerere este neîntemeiat.
Referitor la acordarea primelor de Ziua Feroviarului, Paști și C. pe anii 2009- 2010, Curtea reține că prin sentința civilă nr. 3004 din data de 21 noiembrie 2011, pârâta SNTFM CFR Marfă SA a fost obligată la plata către recurentul-reclamant a primei ocazionate de Ziua Feroviarului aferentă anilor_ și 2010, astfel că acesta din urmă este îndreptățit doar la plata diferențelor dintre prima acordată și cea calculată în raport de salariul de bază minim brut negociat de 700 lei.
Aceleași considerente stau la baza acordării și a diferențelor pentru ajutoarele de P. și C. aferente anului 2009, iar în ceea privește situația primelor de Paști și C. aferente anului 2010, Curtea apreciază întemeiată cererea recurentului – reclamant pentru următoarele considerente:
Pentru anii 2009-2010 art. 64 a fost parțial modificat. Astfel, în conformitate cu disp.art.64 din contractul colectiv de muncă al SNTFM - CFR MARFĂ SA pentru anii 2009-2010, în afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariații vor mai beneficia de următoarele: cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul 1 de salarizare ; de ajutorul respectiv nu vor beneficia salariații care, în cursul anului respectiv, au absentat nemotivat de la serviciu sau care au fost sancționați pentru consumul de băuturi alcoolice, precum și salariații SNTFM care la data acordării ajutoarelor cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C. se află în concediu fără plată cu o durată de un an; pentru Ziua Feroviarului se va acorda o premiere a cărei cuantum va fi stabilit de Consiliul de Administrație, cu consultarea delegaților aleși ai sindicatelor cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare. Pentru ambele prevederi se specifică faptul că își găsesc aplicarea începând cu 01 ianuarie 2010.
Aceste drepturi sunt prevăzute și în Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități pentru anii 2006-2008, art. 71, doar pentru premierea pentru Ziua Feroviarului menționându-se că acesta se stabilește de Consiliul de Administrație, tot la nivelul clasei 1 de salarizare.
Interpretarea literală a textelor din CCM-urile sus-menționate care folosesc în mod expres sintagma ”se va acorda” duce în mod logic la concluzia că este vorba de un drept al salariaților ce rezultă chiar din cuprinsul contractului, nefiind condiționată nașterea acestui drept de vreo clauză contractuală sau de o negociere prelabilă, acțiunea neputând fi respinsă pe motiv că în consiliul de administrație delegații aleși ai sindicatelor nu au solicitat acordarea primelor pentru anii 2008, 2009 sau consiliul nu a stabilit cuantumul acesteia.
În fine, față de temeinicia primului capăt de cerere și cuantumul premierii de vacanță deja acordate recurentului –reclamant pe anii 2009 și 2010 (conform statelor de plată de la filele 35, 36 dosar de fond ) urmează a fi modificat în sensul obligării intimatei – pârâte la plata diferențelor dintre sumele deja acordate și cele calculate în raport de salariul minim aferent clasei 1 de salarizare de 700 lei .
În vederea reparării integrale a prejudiciului suferit de recurentul – reclamant prin neplata la scadență a drepturilor salariale și salariale suplimentare Curtea urmează să oblige intimata- pârâtă și la reactualizarea acestora cu indicele de inflație la data plății efective.
Pentru toate aceste considerente, în baza disp. art. 312 C.pr.civ. coroborat cu art. 304 pct. 9 C.pr.civ. Curtea urmează să admită recursul formulat și să modifice în parte sentința, în sensul că va admite în parte acțiunea și va obligă pârâta la plata către reclamant a:
-diferenței de salariu pentru perioada iunie_10 ce rezultă din aplicarea salariului de bază minim brut negociat în cuantum de 700 lei,
-sporurilor permanente înscrise în cartea de muncă și cele nepermanente înscrise în CCM aplicabil pentru perioada iunie_10, aplicate la diferența de salariu menționată la punctul 1,
- sporului de noapte de 25% pentru munca prestată în zilele de sambata, duminica și sărbători legale, raportat la salariul majorat pentru perioada iunie_10, corespunzător cu orele efectuate,
- diferențelor dintre salariul suplimentar calculat astfel cum rezultă la punctul 1 pentru anul 2009 și salariul suplimentar la care parata a fost obligată prin sentința civilă nr. 3004 /21.11.2011,
-diferențelor dintre premierea de Ziua Feroviarului și primele de P. și C. pentru anul 2009 calculate în raport de salariul stabilit conform pct. 1 și cele la care parata a fost obligată prin sentința civila mai sus menționată;
-diferenței dintre prima pentru Ziua Feroviarului acordată prin sentința civilă mai sus menționată pentru anul 2010 și cea calculată în raport de salariul de bază minim brut negociat de 700 lei;
- primelor de și P. și C. integral pentru anul 2010, stabilite în funcție de salariul de bază minim brut negociat de 700 lei;
-diferenței dintre primele de vacanță calculate in raport de salariul stabilit conform punctului 1 din acțiune și primele de vacanță încasate în anii 2009, 2010.
Toate sumele sus menționate vor fi reactualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Vor fi menține restul dispozițiilor sentinței.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul Sireș D. L. domiciliat în Ploiești, ., nr. 210A, ., . împotriva sentinței civile nr. 4859 din data de 10 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu intimata-pârâtă S. Națională de Transport Feroviar Marfă „CFR Marfă ” SA cu sediul procedural ales la Centrul Zonal de Marfă București, în București, Piața Gării de Nord, nr.1-3, sector 1 și în consecință:
Modifică în parte sentința, în sensul că:
Admite în parte acțiunea și obligă pârâta la plata către reclamant a:
- diferenței de salariu pentru perioada iunie_10 ce rezultă din aplicarea salariului de bază minim brut negociat în cuantum de 700 lei,
- sporurile permanente înscrise în cartea de muncă și cele nepermanente înscrise în CCM aplicabil pentru perioada iunie_10, aplicate la diferența de salariu menționată la punctul 1,
- plata sporului de noapte de 25% pentru munca prestată în zilele de sambata, duminica și sărbători legale, raportat la salariul majorat pentru perioada iunie_10, corespunzător cu orele efectuate,
- plata diferențelor dintre salariul suplimentar calculat astfel cum rezultă la punctul 1 pentru anul 2009 și salariul suplimentar la care parata a fost obligată prin sentința civilă nr. 3004 /21.11.2011,
- diferențele dintre premierea de Ziua Feroviarului și primele de P. și C. pentru anul 2009 calculate în raport de salariul stabilit conform pct. 1 și cele la care parata a fost obligată prin sentința civila mai sus menționată;
- diferența dintre prima pentru Ziua Feroviarului acordată prin sentința civilă mai sus menționată pentru anul 2010 și cea calculată în raport de salariul de bază minim brut negociat de 700 lei;
- Primele de și P. și C. integral pentru anul 2010, stabilite în funcție de salariul de bază minim brut negociat de 700 lei;
- diferența dintre primele de vacanță calculate in raport de salariul stabilit conform punctului 1 din acțiune și primele de vacanță încasate în anii 2009, 2010.
Toate sumele sus menționate vor fi reactualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 5 februarie 2013.
Președinte Judecători
E.-S. L. V.-A. P. I. L.
Grefier
M. I.
Red. ESL/Tehnored.MI
2 ex. – 5.03.2013
d.f.._ Tribunalul Prahova
j.f.F. L. Șalar
Operator date cu caracter personal nr. notificare 3120/2006
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Contestaţie decizie de sancţionare. Decizia nr. 2462/2013.... → |
|---|
