Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 2591/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Curtea de Apel PLOIEŞTI - Sentințe și decizii de dreptul muncii / 2013

Decizia nr. 2591/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 02-10-2013 în dosarul nr. 6945/120/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

-SECȚIA I CIVILĂ-

Dosar nr._

DECIZIA NR. 2591

Ședința publică din data de 2 octombrie 2013

Președinte - P. M. G.

Judecători - A. P.

- V. G.

Grefier - J. Părcălăbescu

Pe rol fiind judecarea recursurilor formulate de reclamanta D. C. M., domiciliată în Târgoviște, .. 2, județ Dâmbovița și de pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ, cu sediul în municipiul București, sectorul 4, .-22 împotriva sentinței civile nr.1169 pronunțată la 17 iunie 2013 de Tribunalul Dâmbovița.

Recursuri scutite de taxă de timbru.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta-reclamantă D. C. reprezentată de avocat E. N. din Baroul B. și recurenta-pârâtă Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă prin consilier juridic Z. C.

Procedură îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că, atât reclamanta, cât și pârâta, au formulat întâmpinare la recursul formulat de partea adversă.

Se comunică părților, prin reprezentanți, copie de pe întâmpinările formulate.

Avocat E. N. și consilier juridic Z. C., având pe rând cuvântul, arată că nu solicită termen pentru a lua cunoștință de întâmpinări, precizează că alte cereri nu mai au de formulat și solicită cuvântul în dezbateri.

Curtea, ia act că părțile nu mai au cereri de formulat, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Avocat E. N., având cuvântul, arată că hotărârea este criticată prin prisma variantei omologată de instanță în ceea ce privește drepturile salariale cuvenite reclamantei.

Instanța a omologat varianta I a raportului de expertiza, apreciind că este singura variantă care respectă, atât legea în vigoare, cât și sentința civila nr. 1659/21.02.2011 a Tribunalului București, însă, actele și lucrările dosarului, dar mai ales considerentele expuse în raportul de expertiză, demonstrează contrariul.

Astfel, varianta I nu respectă prevederile legale deoarece expertul a stabilit cuantumul salariilor restante ținând cont de adresa nr. 1026/23.04.2010 a ANOFM, precum și de art. 4 din HG nr.595/2009 pentru aplicarea Legii nr. 490/2004, dispoziții abrogate odată cu . Legii nr.330/2009, pusă în aplicare prin OUG nr. 1/2010.

Ca atare, determinarea cuantumului salariului recurentei s-a realizat prin aplicarea unor acte normative ce nu mai erau în vigoare, ceea ce i-a creat un prejudiciu evident, deoarece i s-a diminuat cuantumul salariului lunar de bază.

Singura variantă care se înscrie în parametrii Legii nr.330/2009 și valorifică și contractul individual de munca nr.742/2009, pe care instanțele din București l-au considerat legal, cu excepția clauzei J, este varianta a II-a.

În varianta a II-a din raportul de expertiza, se dă eficiență prevederilor art.l alin. l din Legea nr. 330/2009, text potrivit căruia funcția de manager de proiect nu este plătită "din bugetul general consolidat al statului", ci din bugetul proiectului respectiv, în care în mod expres sunt stabilite sumele ce trebuie achitate pentru aceasta funcție

De asemenea, potrivit art. 39 din Legea nr.330/2009, salariile de bază ale personalului încadrat în funcții specifice, care nu sunt prevăzute în lege, se stabilesc de ordonatorii principali de credite, prin asimilare cu salariile de bază prevăzute în anexele la lege.

Prin adresa nr._/06.04.2012, Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice a arătat că funcția de manager de proiect nu se regăsește în anexa 4/04 la Legea nr.330/2009, astfel că neexistând o funcție similară, cuantumul salariului lunar de bază a fost determinat luând în considerare toate celelalte dispoziții ale Legii nr.330/2009, în baza "Ghidului solicitantului" aferent proiectului POSDRU.

La punctul 6 din cererea de finanțare a proiectului POSDRU sunt prevăzute costurile pentru managerul de proiect, pentru cei trei ani de desfășurare a proiectului, în valoare totală de 1.443.892 lei, respectiv 481.297 lei/an, menționându-se, totodată, că tariful orar nu poate depăși 300 lei, cu toate taxele și impozitele incluse.

Luând în calcul toate aceste reglementări, expertul determină în varianta I un cuantum al salariului lunar de baza de 29.400 lei, tariful orar fiind de 245 lei/ora, mai mic decât plafonul maxim prevăzut în buget, iar bugetul total necesar funcției de manager de proiect este stabilit la 448.119 lei/an, cu mult mai mic decât cel prevăzut în proiect, respectiv 481.297 lei.

Diferența semnificativă dintre cele două variante, în ceea ce privește cuantumul salariului ce i se cuvenea recurentei, este determinată de aplicarea în varianta 1 a unor acte normative care nu mai erau în vigoare la momentul efectuării expertizei, respectiv HG nr.595/2009 și Legea nr.490/2004.

Solicită admiterea recursului formulat de reclamantă și modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul de a se omologa varianta a II-a din raportul de expertiza contabilă.

Consilier juridic Z. C., având cuvântul, solicită respingerea recursului formulat de reclamantă, ca nefondat și admiterea recursului formulat de pârâtă, pentru următoarele considerente:

În cauză, operează excepția puterii lucrului judecat, deoarece pe rolul Tribunalului București a existat acțiunea înregistrată sub nr._/3/2010, care a avut ca obiect plata drepturilor salariale actualizate începând cu data de 01.01.2010 la zi, cuvenite potrivit dispozițiilor Contractului individual de muncă nr.742/10.08.2009, reținerea și virarea tuturor contribuțiilor sociale aferente salariilor neplătite începând cu luna ianuarie 2010 la zi, cerere care a fost respinsă, ca nefondată, prin sentința nr. 1659/21.02.2011, rămasă irevocabilă prin decizia civila nr.616/25.0l.2012 pronunțată de Curtea de Apel București, care a menținut soluția instanței de fond.

Ca atare, fiind îndeplinite condițiile triplei identități de parte, obiect și cauză, între acțiunea menționată și prezenta cauză, se impunea admiterea excepției puterii lucrului judecat.

În subsidiar, în situația în care se va trece peste excepția invocată, arată că în situația personalului încadrat de ANOFM în vederea implementării proiectelor finanțate în cadrul POSDRU, salarizarea se impune a se efectua în conformitate cu dispozițiile legislației naționale incidente în materia salarizării personalului încadrat în sectorul bugetar plătit din fonduri publice, aflate în vigoare în perioada de implementare a respectivelor proiecte.

Începând cu data de 01.01.2010, în situația personalului din sectorul bugetar plătit din fonduri publice au devenit incidente prevederile Legii-cadru nr.330/2009, act normativ care abroga, printre altele, Ordonanța Guvernului nr.6/2007 și Ordonanța Guvernului nr.10/2008.

Dispozițiile exprese ale art.10 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2010 prevăd că în conformitate cu prevederile art.30 din Legea nr.330/2009, la stabilirea salariilor personalului bugetar începând cu 1 ianuarie 2010 nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contractele și acordurile colective și contracte individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor și care excedează prevederilor Legii nr.330/2009.

De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art.l din Legea nr.284/2010, începând cu data intrării sale în vigoare, respectiv 01.01.2011, drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului sunt și rămân în mod exclusiv cele prevăzute în această lege.

Ținând seama de specificitatea funcțiilor deținute de personalul încadrat în vederea implementării proiectelor finanțate din POSDRU și de faptul că salariile de bază aferente respectivelor funcții nu sunt prevăzute în anexele la Legea nr.330/2009, instituția a depus toate diligentele necesare în vederea asimilării respectivelor salarii cu salariile de bază prevăzute în anexele la lege, însă nu a fost obținut avizul necesar.

Ca atare, nu se poate reține că angajatorul nu a procedat la reîncadrarea reclamantei potrivit dispozițiilor legale aplicabile de la 1 ianuarie 2010, respectiv potrivit Legii nr.330/2009, în condițiile în care s-au efectuat demersurile necesare în vederea reîncadrării intimatei-reclamante, dar nu au fost obținute avizele necesare.

Expertiza efectuată în cauză este nelegală, deoarece în situația reclamantei nu sunt incidente prevederile Hotărârii Guvernului nr.595/2009 pentru aplicarea Legii nr.490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare, cu modificările și completările ulterioare.

De asemenea, expertul contabil nu a ținut seama de prevederile art. 10 din OUG nr. 1/2010, incidente în cauză.

Dacă se acordă drepturile salariale în maniera stabilită de instanța de fond, acestea nu vor fi eligibile și nu vor fi recuperate din fondurile europene, ci de la bugetul asigurărilor pentru șomaj, generându-se implicații financiare deosebite asupra acestui buget din care sunt finanțate, atât măsurile de protecție socială și de stimulare a ocupării forței de muncă prevăzute de Legea nr.76/2002, cât și măsurile de protecție socială prevăzute de actele normative cu caracter special ce reglementează concedierile colective efectuate în diverse ramuri ale economiei naționale.

În ceea ce privește suma acordată cu titlu de cheltuieli de judecată, apreciază că este mare în raport de complexitatea cauzei.

Avocat E. N., având cuvântul cu privire la recursul formulat de pârâtă, arată că, în cauză, nu operează excepția puterii lucrului judecat, deoarece nu există tripla identitate de cauză, obiect și părți.

Astfel, în dosarul nr._/3/2010 se solicitau drepturile salariale începând cu luna ianuarie 2010 și până în luna iulie 2012, conform clauzei J din contractul de muncă, în timp ce în prezenta cauză se solicită stabilirea cuantumului salariului lunar de bază.

Atât timp cât prima cerere a fost respinsă de instanță, întrucât s-a constatat nulitatea contractului de muncă înregistrat sub nr. 742/2009, în ceea ce privește clauza J, reclamanta a fost nevoită să formuleze o nouă acțiune prin care să solicite instanței ca, prin mijloace specifice cercetării judecătorești, prin administrarea unor probe concludente, să stabilească salariul de bază lunar ce i se cuvine pentru munca prestată.

Solicită respingerea recursului ca nefondat.

Cu cheltuieli de judecată.

CURTEA :

Deliberând asupra recursului civil de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr._ /2013, reclamanta D. C. M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se stabilească cuantumul salariului lunar de bază cuvenit pentru munca prestată de reclamantă în perioada 01.01.2010 – 31.07.2012 în conformitate cu contractul individual de muncă nr. 742/10.08.2009 și cu actualele reglementări aplicabile în materia legislației muncii, să se dispună obligarea pârâtei la plata salariilor restante astfel cum vor fi stabilite pentru perioada de referință, la repararea prejudiciului creat prin neplata salariilor cuvenite pentru această perioadă constând în actualizarea sumelor datorate cu rata inflației la zi, precum și obligarea pârâtei la reținerea și virarea contribuțiilor sociale aferente salariilor neplătite pentru perioada 01.01.2010 – 31.07.2012 și la plata cheltuielilor de judecată.

Motivând cererea, reclamanta a arătat că a avut contract individual de muncă încheiat cu pârâta și înregistrat sub nr. 742/10.08.2009, că potrivit clauzelor contractuale a fost angajată în funcția de manager proiect C._ în vederea implementării unui proiect european, că salariul convenit a fost de 29.600 lei de bază lunar brut lunar, că de la momentul încheierii contractului și-a desfășurat activitatea potrivit competențelor profesionale pentru care fusese angajată, îndeplinindu-și în totalitate obligațiile asumate și că angajatorul i-a plătit salariul cuvenit pentru munca desfășurată în perioada august – decembrie 2009, că începând cu luna ianuarie 2010 angajatorul a refuzat să-i mai plătească salariul cuvenit, deși ea a continuat să-și desfășoare activitatea în mod neîntrerupt și că a formulat acțiune împotriva pârâtei, înregistrată sub nr._/2010 pe rolul Tribunalului București, dosarul fiind soluționat în sensul respingerii cererii, instanța admițând excepția nulității parțiale a clauzei referitoare la stabilirea salariului brut lunar, invocată de către pârât.

A mai arătat reclamanta că instanța de recurs, care a menținut soluția pronunțată de către instanța de fond, a reținut un aspect esențial referitor la faptul că nu s-a solicitat stabilirea salariului cuvenit conform actualei reglementări, judecătorul fondului fiind ținut a se pronunța numai cu privire la petitul acțiunii inițiale și angajatorul nu a procedat la reîncadrarea reclamantei potrivit noilor dispoziții legale și la stabilirea salariului cuvenit pentru munca prestată, situație ce poate genera în sarcina acestuia o obligație de despăgubire a reclamantei pentru eventualul prejudiciu cauzat, alături de obligația de plată a salariului cuvenit pentru munca prestată, potrivit dispozițiilor legale.

S-a mai precizat că între timp raporturile de muncă dintre reclamantă și ANOFM au încetat în conformitate cu dispozițiile art. 55 lit. b Codul Muncii prin cererea depusă și înregistrată la angajator sub nr. 3084/23.07.2012, și că solicitarea de a se stabili un salariu corespunzător muncii prestate și obligarea angajatorului la plata salariilor restante pe perioada de referință este legală, întemeiată și justificată întrucât salariata a respectat întru totul clauzele contractului individual de muncă.

În temeiul art. 115 C.pr.civilă, pârâta Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea excepției puterii lucrului judecat, a excepției necompetenței teritoriale a Tribunalului Dâmbovița, a excepției nulității parțiale a clauzei „J Salarizare” punctul 1 în ce privește cuantumul acestuia, iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii ca neîntemeiată și nelegală.

În motivarea excepției puterii lucrului judecat pârâta a arătat că reclamanta a înregistrat dosarul nr._/3/2012 pe rolul Tribunalului București, cu același obiect, în care a renunțat la judecată, că pe rolul aceleiași instanțe s-a aflat și dosarul nr._/3/2010 având ca obiect plata drepturilor salariale actualizate începând cu data de 01.01.2010 la zi cuvenite în baza aceluiași contract individual de muncă nr. 742/10.08.2009, cauza fiind soluționată în sensul respingerii contestației ca neîntemeiată, situație în raport de care este întrunită condiția triplei identități (de părți, obiect și cauză) între cele două pricini.

În susținerea excepției necompetenței teritoriale a Tribunalului Dâmbovița s-a arătat că această competență aparține instanței în a cărei circumscripție teritorială reclamantul își are domiciliul sau reședința, că mențiunea de stabilire a reședinței se acordă pe perioada solicitată, dar nu mai mult de un an și are valabilitate pe timpul cât persona locuiește în mod efectiv la adresa declarată ca reședință și că în cauză se constată că reclamanta nu a depus la dosar documente care să ateste faptul că la data înregistrării acțiunii și pe perioada judecății locuiește în mod efectiv la adresa menționată în acțiune. Mai mult, s-a arătat că în mod suspect, mai mulți reclamanți, din alte dosare înregistrate pe rolul Tribunalului Dâmbovița, și-au stabilit reședința la aceeași adresă cu cea a reclamantei din prezenta cauză.

Cu privire la cea de a treia excepție invocată referitoare la nulitatea clauzei J Salarizare, pârâta a arătat că personalul ANOFM și al unităților din subordine este format din funcționari publici și salariați încadrați pe baza unui contract individual de muncă și este salarizat potrivit prevederilor legale aplicabile funcționarilor publici și personalului contractual din sectorul bugetar, că în atribuțiile instituției revine și aceea de a asigura implementarea programelor destinate dezvoltării resurselor umane finanțate din fonduri ale Uniunii Europene, că în vederea implementării proiectului COMPROF în discuție au fost efectuate mai multe acte și operațiuni cu caracter administrativ printre care se numără și stabilirea de raporturi juridice de muncă cu reclamanta, că potrivit modelului – cadru cheltuielile angajate pe perioada de implementare a acestui proiect sunt eligibile în condițiile stabilite de H.G. nr. 759/2007 de Ordinul nr. 3/2008 al Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse și de Ordinul nr. 185/2008 al Ministerului Economiei și Finanțelor și că potrivit contractului de finanțare beneficiarul (ANOFM) trebuie să asigure managementul și implementarea proiectului în concordanță cu prevederile respectivului contract și cu legislația comunitară și națională aplicabilă.

A mai arătat pârâta că, având în vedere dispozițiile actelor normative care reglementează salarizarea personalului încadrat în instituții publice, s-a constatat că și în situația personalului încadrat de ANOFM în vederea implementării proiectelor finanțate în cadrul POSDRU salarizarea se impune a se efectua în conformitate cu dispozițiile legislației naționale incidente în materia salarizării personalului încadrat în sectorul bugetar plătit din fonduri publice aflate în vigoare în perioada de implementare a respectivelor proiecte, precum și faptul că începând cu data de 01.01.2010 au devenit incidente prevederile legii cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 330/2009.

Pârâta a învederat instanței că excepția invocată se referă la nulitatea parțială a clauzei J Salarizare punctul 1, cu referire la cuantumul salariului prevăzut în contractul individual de muncă, care a fost înlocuit de un cuantum în concordanță cu legislația în vigoare.

Pe fondul cauzei s-a susținut că în ce privește contractul de finanțare POSDRU /12/4.2/S/2, acesta a fost încheiat în conformitate cu modulul cadru al Contractului de finanțare pentru Programul operațional sectoriale „Dezvoltarea resurselor umane 2007 – 2013” aprobat prin Ordinul Ministrului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse nr. 499/2008, că potrivit modelului – cadru invocat cheltuielile angajate în perioada de implementare a proiectului sunt eligibile în condițiile stabilite de H.G. nr. 759/2007, de Ordinul nr. 3/2008 și de Ordinul nr. 185/2008, de Ghidul solicitantului de contractul de finanțare, de instrucțiunile AMPOSDRU precum și de alte dispoziții legale aplicabile, impunându-se a se efectua finanțarea cheltuielilor de personal în concordanța cu legislația în vigoare în plan național în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice.

Pârâta a învederat instanței că încă de la data încheierii contractului individual de muncă nr. 742/10.08.2009 erau incidente prevederile art. 57 alin. 4 din Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii conform cărora în situația în care o clauză este afectată de nulitate întrucât stabilește drepturi sau obligații pentru salariați care contravin unor norme legale imperative sau contractelor colective de muncă aplicabile, aceasta este înlocuită de drept cu dispozițiile legale sau convenționale aplicabile, iar potrivit dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 202/2006 personalul ANOFM și al unităților din subordine este format din funcționari publici și salariați cu contract individual de muncă și este salarizat potrivit prevederilor legale aplicabile funcționarilor publici și personalului contractual din sectorul bugetar, iar începând cu data de 01.01.2010 au devenit incidente prevederile Legii cadru nr. 330/2009 aplicabilă pe cale de consecință și reclamantei din prezenta cauză.

S-a mai arătat că deși angajatorul a făcut toate demersurile necesare pentru reîncadrarea reclamantei în conformitate cu noile dispoziții aplicabile, acest lucru nu a fost posibil deoarece nu s-a obținut avizul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale și cel al Ministerului Finanțelor Publice.

Concluzionând, pârâta a solicitat instanței să constate că salariul reclamantei nu poate fi într-un cuantum mai mic decât salariul minim brut pe țară garantat în plată și nu poate depăși cuantumul necesar a fi stabilit după obținerea avizelor celor două ministere și a făcut trimitere la spețe similare, soluționate în sensul respingerii acțiunilor având ca obiect acordarea drepturilor salariale într-un cuantum care excede prevederilor Legii cadru nr. 330/2009.

Prin răspunsul la întâmpinare, reclamanta a solicitat respingerea excepțiilor invocate de către pârâtă și a susținerilor pe fondul cauzei formulate de către aceasta.

Cu privire la excepția necompetenței teritoriale a arătat că aceasta nu poate fi primită deoarece a făcut dovada reședinței pe raza municipiului Târgoviște cu copia actului de identitate.

Cu privire la excepția puterii lucrului judecat a solicitat respingerea acesteia motivat de faptul că nu există tripla identitate de părți, obiect și cauză, obiectul dedus judecății fiind stabilirea cuantumului salariului lunar de bază în conformitate cu actualele reglementări aplicabile în material legislației muncii, prin decizia Curții de Apel București pronunțată în dosarul în raport de care a fost invocată excepția reținându-se faptul că reclamanta nu a formulat o solicitare în acest sens.

Pe fondul cauzei, reclamanta a arătat că nu pot fi primite apărările pârâtei, acestea fiind fundamentate pe confuzia făcută de pârâtă între „stabilirea salariului în raport de reglementările actuale în materia muncii” și „plata salariului conform contractului individual de muncă nr. 742/10.08.2009” - toate susținerile pârâtei pe fondul cauzei vizând aspecte ce țin de soluționarea dosarului având ca obiect plata salariului conform contractului individual de muncă, ce a fost soluționat de către instanță, și care a intrat sub puterea lucrului judecat.

Prin încheierea de ședință din data de 3 decembrie 2012 s-a luat act de faptul că pârâta nu a mai insistat în susținerea excepției necompetenței teritoriale a Tribunalului Dâmbovița, întrucât reclamanta a depus dovada stabilirii reședinței în municipiul Târgoviște. Prin aceeași încheiere a fost respinsă excepția autorității de lucru judecat. Pârâta a precizat că, pentru munca depusă, în perioada 1 ianuarie 2010 – 31 iulie 2012, reclamanta nu a primit bani pentru munca depusă.

După administrarea probatoriilor, prin sentința civilă nr. 1169 pronunțată la 17 iunie 2013, Tribunalul B. a admis acțiunea și a stabilit salariul lunar de bază cuvenit reclamantei pentru perioada 01.01.2010–31.07.2012 la suma brută de 18.926 lei, conform raportului de expertiză U. N. Robertino în varianta I; de asemenea, a fost obligată pârâta la plata salariilor restante pentru perioada 01.01.2010 – 31.07.2012 în sumă brută totală de 586.706 lei, conform raportului de expertiză U. N. Robetino în varianta I, suma urmând a fi reactualizată cu indicele de inflație de la data când era datorată la data plății efective; pârâta a fost obligată să rețină și să vireze contribuțiile sociale aferente salariilor neplătite pe perioada 01.01.2010– 31.07.2012 și să plătească reclamantei suma de 3500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că reclamanta D. C. M. a avut contract individual de muncă încheiat cu pârâta și înregistrat sub nr. 742/10.08.2009, iar potrivit clauzelor contractuale a fost angajată în funcția de manager proiect C._ în vederea implementării unui proiect european, salariul convenit conform acestui contract fiind de 29.600 lei de bază lunar brut lunar.

A mai reținut tribunalul că reclamanta a primit salariul stabilit în contract în perioada august – decembrie 2009, iar începând cu luna ianuarie 2010 angajatorul a refuzat să-i mai plătească această sumă considerând că încalcă dispozițiile legii, dar nici nu a stabilit o altă sumă drept contraprestație a muncii depuse de reclamantă.

Reclamanta a formulat acțiune împotriva pârâtei, înregistrată sub nr._/2010 pe rolul Tribunalului București, dosarul fiind soluționat în sensul respingerii cererii, instanța admițând excepția nulității parțiale a clauzei referitoare la stabilirea salariului brut lunar, invocată de către pârâtă. Prin această primă acțiune reclamanta a solicitat plata salariului stabilit prin contractul de muncă în timp ce prin prezenta acțiune reclamanta solicită un salariu pentru munca prestată, motiv pentru care nu operează autoritatea de lucru judecat.

De asemenea, tribunalul a reținut că, potrivit întâmpinării depuse de către pârâtă, precum și potrivit actelor de la dosar, rezultă că angajatorul nu a procedat la reîncadrarea reclamantei potrivit dispozițiilor legale aplicabile de la 1 ianuarie 2010, respectiv potrivit Legii nr. 330/2009 astfel încât reclamanta a prestat muncă fără a obține salariu. Angajatorul a făcut doar dovezi că a încercat să stabilească un salariu pentru reclamantă în condițiile Legii nr. 330/2009, dar nu a reușit acest lucru deoarece nu s-a obținut avizul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale și cel al Ministerului Finanțelor Publice.

Prin expertiza solicitată de reclamantă și încuviințată de instanță s-au întocmit două variante, una în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 330/2009 și alta în funcție de activitatea concretă desfășurată de reclamantă la locul de muncă.

S-a mai arătat că instanța este ținută în pronunțarea soluției în cauza de față, atât de existența Legii nr. 330/2009 care impune o anumită disciplină în stabilirea drepturilor bănești dar și de conținutul sentinței civile nr. 1659/21.02.2011 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII – Conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr._/3/2010, sentință prin care s-a constatat nulitatea parțială a clauzei referitoare la stabilirea salariului brut lunar la suma de 29.600 lei.

În conformitate cu dispozițiile art. 159 din Codul muncii astfel cum a fost modificat, salariul reprezintă contraprestația muncii depusă de către salariat în baza contractului individual de muncă și se exprimă în bani. De asemenea, conform dispozițiilor art. 166 din Codul muncii, salariul se plătește cel puțin o dată pe lună, la data stabilită în contractul individual de muncă, în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în regulamentul intern, după caz, iar întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.

Chiar dacă în conținutul Legii nr. 330/2009 nu este cuprinsă o funcție de natura celei deținută de reclamantă, pârâta avea obligația ca, pentru munca prestată, să acorde reclamantei o indemnizație corespunzătoare, în conformitate cu dispozițiile legale. Angajatorul este cel care a încheiat contractul de muncă și, fără a respecta dispozițiile legale în materie, a stabilit un salariu cu mult peste suma maximă conținută în lege, motiv pentru care, tot angajatorul avea obligația de a face tot posibilul pentru echivalarea funcției reclamantei cu o altă funcție ce se regăsește în anexele Legii nr. 330/2009.

Pentru aceste motive, tribunalul a apreciat că varianta I a raportului de expertiză, ține cont de dispozițiile Legii cadru nr. 330/2009 la stabilirea salariului cuvenit reclamantei. Apreciază instanța de judecată că aceasta este unica variantă posibilă deoarece această variantă respectă atât legea în vigoare cât și sentința civilă nr. 1659/21.02.2011 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII -a– Conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr._/3/2010.

A alege a II-a variantă a raportului de expertiză, variantă în care expertul stabilește un salariu aproape egal cu cel din contractul de muncă, ar însemna nesocotirea ambilor parametri impuși de lege și de sentința irevocabilă mai sus enunțată, motiv pentru care tribunalul apreciază că nu poate opta decât pentru prima variantă a raportului de expertiză.

Ca urmare a stabilirii salariului lunar de bază cuvenit reclamantei pentru perioada 01.01.2010 – 31.07.2012 la suma brută de 18.926 lei conform raportului de expertiză U. N. Robertino în varianta I, tribunalul a obligat pârâta la plata salariilor restante pentru perioada 01.01.2010 – 31.07.2012 în sumă brută totală de 586.706 lei conform raportului de expertiză U. N. Robetino în varianta I, suma urmând a fi reactualizată cu indicele de inflație de la data când era datorată la data plății efective precum și la reținerea și virarea contribuțiilor sociale aferente salariilor neplătite pe perioada 01.01.2010 – 31.07.2012.

Ca parte căzută în pretenții, în conformitate cu dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, pârâta a fost obligată și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate reclamantei de prezentul proces, respectiv onorariul de avocat și onorariul de expert.

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs, atât reclamanta D. C. M., cât și pârâta Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă.

Reclamanta D. C. M., susține că instanța a omologat varianta I a raportului de expertiza, apreciind că aceasta este unica variantă care respectă, atât legea în vigoare, cât și sentința civila nr. 1659/21.02.2011 a Tribunalului București.

Învederează recurenta că, deși instanța apreciază ca varianta I din raportul de expertiza contabilă este unica ce poate fi omologată, întrucât respectă, atât legea în vigoare cât și sentința civila nr. 1659/2011 a Tribunalului București, actele și lucrările dosarului, dar mai ales considerentele expuse în raportul de expertiză, demonstrează contrariul.

Astfel, în motivarea deciziei nr. 616/2012, Curtea de Apel București reține că toate contractele de muncă încheiate între ANOFM și proprii angajați trebuie să se conformeze Legii nr. 330/2009 și OUG nr. 1/2010.

Din analiza raportului de expertiza refăcut, depus la termenul din 20.05.2013, se constată că expertul U. a stabilit cuantumul salariilor restante pentru perioada 01.01._12 ținând cont de adresa nr. 1026/23.04.2010 a ANOFM, precum și de art. 4 din HG nr.595/2009 pentru aplicarea Legii nr. 490/2004, dispoziții abrogate odată cu . Legii nr.330/2009, pusă în aplicare prin OUG nr. 1/2010.

Menționează recurenta că determinarea cuantumului salariului său, pentru o lungă perioadă din intervalul indicat în petitul acțiunii (19 luni), s-a realizat prin aplicarea unor texte de acte normative ce nu mai erau în vigoare la acel moment, ceea ce i-a creat un prejudiciu evident, prin diminuarea cuantumului salariului lunar de baza la care era îndreptățită, prin prisma competentelor profesionale și funcției (manager proiect) în care fusese angajată prin contractul individual de munca nr.742/2009.

În aceasta situație, apreciază recurenta, chiar dezideratele pe care instanța fondului susține că le-a urmărit (respectarea legii în vigoare și sentința civilă nr. 1659/2011 a Tribunalului București) nu sunt aduse la îndeplinire.

Recurenta a mai susținut că, în antiteză cu prima variantă, varianta a II-a este cea care se înscrie în parametrii Legea nr.330/2009 și valorifică și contractul individual de munca nr.742/2009, pe care instanțele din București l-au considerat legal, cu excepția clauzei J, astfel încât el trebuie să producă efecte depline între angajator și angajat, deoarece în cuprinsul acestuia au fost stabilite, obligațiile ce reveneau funcției de manager proiect, raportate și la fișa postului.

În varianta a II-a din raportul de expertiză, se dă eficiență prevederilor art.l alin. l din Legea nr. 330/2009, text potrivit căruia funcția de manager de proiect nu este plătită "din bugetul general consolidat al statului", ci din bugetul proiectului respectiv, în care în mod expres sunt stabilite sumele ce trebuie achitate pentru aceasta funcție

Prin adresa nr._/06.04,2012, Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice arată expres că "funcția de manager de proiect nu se regăsește în anexa 4/04 la Legea nr.330/2009", astfel că neexistând o funcție similară, cuantumul salariului lunar de bază a fost determinat luând în considerare toate celelalte dispoziții ale Legii nr.330/2009, în baza "Ghidului solicitantului" aferent proiectului POSDRU și în baza Corrigendumului nr.l la acest proiect.

Susține recurenta că la punctul 6 din cererea de finanțare a proiectului POSDRU sunt prevăzute "Costuri directe" pentru managerul de proiect, pentru cei trei ani de desfășurare a proiectului, în valoare totala de 1.443.892 lei (481.297 lei/an). Același capitol, privitor la costurile directe, stabilind că tariful orar nu poate depăși 300 lei, cu toate taxele și impozitele incluse.

Luând în calcul toate aceste reglementari, expertul determina un cuantum al salariului lunar de baza de 29.400 lei, tariful orar fiind de 245 lei/ora (mai mic decât plafonul maxim prevăzut în buget), iar bugetul total necesar funcției de manager de proiect este de 448.119 lei/an, cu mult mai mic decât cel prevăzut în proiect, respectiv 481.297 lei.

Precizează recurenta reclamantă că expertul contabil, concluzionând, arată că salariul lunar de bază ce i se cuvine este de 29.400 lei, mai mic decât cel prevăzut în contractul individual de munca nr. 742/2009, cuantum care se încadrează în prevederile bugetului proiectului, dar și în tariful orar prevăzut în capitolul 14 "Cheltuieli eligibile" din "Ghidul solicitantului" aferent proiectului POSDRU".

În opinia recurentei, varianta a II-a din raportul de expertiza contabilă este cea care determină corect, temeinic și legal cuantumul salariului său lunar de bază ce i se cuvenea pentru activitatea desfășurată în funcția de manager proiect, în perioada de referință indicată în acțiune.

Susține recurenta că diferența semnificativă dintre Varianta 1 și Varianta 2, în ceea ce privește cuantumul salariului ce i se cuvenea, este determinată de aplicarea în varianta 1 a unor acte normative care nu mai erau în vigoare la momentul efectuării expertizei, respectiv HG nr.595/2009 și Legea nr.490/2004.

În raport de motivele invocate, se solicită admiterea recursului și modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul de a se da eficiență variantei 2 din raportul de expertiză contabilă.

Pârâta Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă printr-un prim motiv de recurs, a susținut că instanța de fond în mod vădit neîntemeiat a respins excepția puterii lucrului judecat.

În dezvoltarea motivului de recurs, se susține că prin acțiunea înregistrată la data de 11.06.2012, ce a constituit obiectul Dosarului nr._/3/2012, ce s-a aflat pe rolul Tribunalului București, intimata-reclamanta s-a adresat instanței cu o solicitare având același obiect cu al celei deduse judecății în prezenta cauză iar la termenul din data de 05.09.2012 a renunțat la judecată, astfel cum s-a constatat prin încheierea pronunțată la data de 05.09.2012.

Învederează recurenta că, potrivit art.166 din Codul de procedură civilă, excepția puterii lucrului judecat se poate ridica, de părți sau de judecător, chiar înaintea instanțelor de recurs.

Pe rolul Tribunalului București s-a aflat Dosarul nr._/3/2010, având ca obiect soluționarea litigiului dintre intimata-reclamanta și ANOFM, în calitate de pârâtă având ca obiect plata drepturilor salariale actualizate începând cu data de 01.01.2010 la zi, cuvenite potrivit dispozițiilor Contractului individual de muncă nr.742/10.08.2009, reținerea și virarea tuturor contribuțiilor sociale aferente salariilor neplătite începând cu luna ianuarie 2010 la zi.

Prin Sentința Civila nr. 1659/21.02.2011 pronunțată în dosarul menționat de Tribunalul București, definitivă și irevocabilă prin decizia civila nr.616/25.0l.2012 pronunțată de Curtea de Apel București, instanța a respins contestația intimatei-reclamante, ca neîntemeiată. Ulterior, a fost respinsă și contestația în anulare a deciziei civile nr.616/25.01.2012 pronunțata în Dosarul nr._/3/2010 de Curtea de Apel București, formulată de intimata-reclamantă.

În opinia recurentei, în cauză, sunt îndeplinite condițiile triplei identități de parte, obiect și cauză, între acțiunea menționată și prezenta cauză, motiv pentru care se impune admiterea excepției puterii lucrului judecat.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs, pârâta susține că sentința recurată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor exprese ale reglementărilor legale incidente în materia salarizării personalului contractual încadrat în sectorul bugetar și plătit din fonduri publice.

Astfel, în temeiul prevederilor art.l alin.(l) din Legea nr.202/2006 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Munca, republicata, ANOFM este instituție publică, cu personalitate juridica, sub autoritatea Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV), deținând statutul de organ de specialitate al administrației publice centrale.

Dispozițiile exprese ale art.8 din legea invocata prevăd ca personalul ANOFM și al unităților din subordine este format din funcționari publici și salariați încadrați pe bază de contract individual de muncă și este salarizat potrivit prevederilor legale aplicabile funcționarilor publici și personalului contractual din sectorul bugetar.

Conform art.6 alin.(l) lit.b) din legea invocată, pentru realizarea obiectivelor sale, ANOFM deține, printre atribuții, aceea de a asigura implementarea programelor destinate dezvoltării resurselor umane, finanțate din fonduri ale Uniunii Europene.

Având în vedere atribuția menționată, ANOFM a încheiat cu Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse (MMFES) - Direcția Generala Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane (AMPOSDRU) Contractul de finanțare cu numărul de identificare POSDRU/12/4.2/S/2, al cărui obiect îl constituie acordarea finanțării nerambursabile de către AMPOSDRU pentru implementarea proiectului COMPROF - „Creșterea nivelului de Competente Profesionale ale personalului Serviciului Public de Ocupare pentru furnizarea serviciilor personalizate persoanelor în căutarea unui loc de muncă, inclusiv șomerilor și grupurilor vulnerabile", ID 4495, denumit în continuare contract de finanțare.

Menționează recurenta că, în vederea implementării respectivului proiect, au fost efectuate mai multe acte și operațiuni administrative, printre care și stabilirea de raporturi juridice cu intimata-reclamantă, în temeiul Contractului individual de muncă cu timp parțial nr.742/10.08.2009, denumit în continuare contract individual de muncă.

În ceea ce privește Contractul de finanțare cu numărul de identificare POSDRU/12/4.2/S/2, acesta a fost încheiat în conformitate cu modelul-cadru al Contractului de finanțare pentru Programul operațional sectorial "Dezvoltarea resurselor umane 2007-2013", aprobat prin Ordinul ministrului muncii, familiei și egalității de șanse nr.499/2008.

Potrivit modelului-cadru invocat, cheltuielile angajate pe perioada de implementare a Proiectului sunt eligibile în condițiile stabilite de: Hotărârea Guvernului nr.759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operațiunilor finanțate prin programele operaționale, cu modificările și completările ulterioare, de Ordinul ministrului muncii, familiei și egalității de șanse nr.3/2008 și Ordinul ministrului economiei și finanțelor nr. 185/2008 pentru stabilirea regulilor de eligibilitate și a listei cheltuielilor eligibile în cadrul operațiunilor finanțate prin Programul operațional sectorial "Dezvoltarea resurselor umane 2007-2013", de Ghidul solicitantului, de contractul de finanțare, de instrucțiunile AMPOSDRU, precum și de alte dispoziții legale aplicabile.

Conform documentelor necesare implementării Programului operațional sectorial "Dezvoltarea resurselor umane 2007-2013", aprobate prin Ordinul ministrului muncii, familiei și egalității de șanse nr. 100/2008, cu modificările și completările aduse prin Corrigendumul nr.l la ghidurile solicitantului nr.1-16, aprobate prin Ordinul ministrului muncii, familiei și egalității de șanse nr.l93/2008 precum și în conformitate cu modelul-cadru al Contractului de finanțare pentru Programul operațional sectorial "Dezvoltarea resurselor umane 2007-2013", aprobat prin Ordinul ministrului muncii, familiei și egalității de șanse nr. 499/2008, incidente în situația Încheierii Contractului de finanțare cu numărul de identificare POSDRU/12/4.2/S/2, în calitate de beneficiar al finanțării nerambursabile ce poate fi acordată prin Programul operațional sectorial "Dezvoltarea resurselor umane 2007-2013" (POSDRU), ANOFM are obligația de a implementa proiectul pentru care se acordă respectiva finanțare în conformitate cu prevederile cuprinse în contractul de finanțare și cu legislația comunitară și națională aplicabilă.

Potrivit aceluiași contract de finanțare, ANOFM, trebuie să asigure managementul și implementarea proiectului în concordanță cu prevederile respectivului contract și cu legislația comunitară și națională aplicabilă, cu maximum de profesionalism, eficiență și în conformitate cu cele mai bune practici în domeniu.

În temeiul prevederilor art.l3 coroborate cu cele ale art.l8 din Hotărârea Guvernului nr.457/2008 privind cadrul instituțional de coordonare și de gestionare a instrumentelor structurale, MMFES (la data Încheierii contractului de finanțare) are responsabilitatea gestionarii și implementării asistentei financiare nerambursabile (POSDRU), îndeplinind prin AMPOSDRU funcția de autoritate de management pentru acest program.

De asemenea, în conformitate cu prevederile art.2 alin.(2) lit.m) din Hotărârea Guvernului nr.34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, cu modificările și completările ulterioare. Ministerul Finanțelor Publice îndeplinește funcția de autoritate pentru coordonarea instrumentelor structurale, având responsabilitatea coordonării pregătirii, dezvoltării, armonizării și funcționarii cadrului legislativ, instituțional, procedural și programatic pentru gestionarea instrumentelor structurale.

Potrivit precizărilor transmise de Ministerul Finanțelor Publice prin adresa nr.344/D.V.M.M./03.02.2010 Ministerului Educației, Cercetării și Inovării, depuse la dosarul cauzei, precizări transmise spre știință de AMPOSDRU instituției noastre spre a fi avute în vedere ulterior încheierii Contractului de finanțare cu numărul de identificare POSDRU/12/4.2/S/2, „referitor la plata personalului din instituțiile publice centrale și locale, care lucrează în cadrul proiectelor finanțate din fonduri structurale, remunerarea acestora se face în conformitate cu legislația națională în vigoare în domeniul salarizării, aplicabilă respectivelor instituții".

Menționează recurenta ca, față de cele invocate și avându-se în vedere dispozițiile actelor normative care reglementează salarizarea personalului încadrat în instituțiile publice, s-a constatat că și în situația personalului încadrat de ANOFM, în vederea implementării proiectelor finanțate în cadrul POSDRU, salarizarea se impune a se efectua în conformitate cu dispozițiile legislației naționale incidente în materia salarizării personalului încadrat în sectorul bugetar plătit din fonduri publice, aflate în vigoare în perioada de implementare a respectivelor proiecte.

În ce privește salarizarea funcționarilor publici și personalului contractual din sectorul bugetar, recurenta arată că prevederile art.l57 alin.(2) din Legea nr.53/2003 - Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare, incidente în cauză, reglementează, fără echivoc, că sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege.

Astfel Tribunalul este ținut în pronunțarea soluției în cauza de față, atât de existența Legii nr.330/2009 care impune o anumita disciplină în stabilirea drepturilor bănești dar și de conținutul Sentinței Civile nr.1659/21.02.2011 pronunțată de Tribunalul București.

Pe cale de consecință, în cauza dedusă judecații, în ceea ce privește salariul cuvenit intimatei-reclamante sunt incidente prevederile art.57 alin.(4) din Legea nr.53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora în situația în care o clauză este afectată de nulitate, întrucât stabilește drepturi sau obligații pentru salariați, care contravin unor norme legale imperative sau contractelor colective de muncă aplicabile, aceasta este înlocuită de drept cu dispozițiile legale sau convenționale aplicabile.

Începând cu data de 01.01.2010, în situația personalului din sectorul bugetar plătit din fonduri publice au devenit incidente prevederile Legii-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr.330/2009, act normativ care abrogă, printre altele, Ordonanța Guvernului nr.6/2007 privind unele masuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la . legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, cu modificările și completările ulterioare, precum și Ordonanța Guvernului nr.10/2008 privind nivelul salariilor de bază și al altor drepturi ale personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr.II și III la Legea nr.l54/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, precum și unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale personalului contractual salarizat prin legi speciale, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit dispozițiilor art.l alin.(2) coroborate cu cele ale art.2 alin.(3) din legea invocată, începând cu data intrării în vigoare a acesteia, drepturile salariale ale personalului încadrat pe baza contractului individual de muncă, ale personalului care ocupă funcții de demnitate publică și asimilat acestuia precum și ale personalului care beneficiază de statute speciale, inclusiv funcționarii publici, sunt și rămân în mod exclusiv cele prevăzute de legea invocată.

Conform dispozițiilor exprese ale art.39 din aceeași lege, salariile de bază ale personalului contractual încadrat în funcții specifice, care nu sunt prevăzute în aceasta lege, se stabilesc de ordonatorii principali de credite, prin asimilare cu salariile de bază prevăzute în anexele la legea menționată, cu avizul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și al Ministerului Finanțelor Publice.

În sensul dispozițiilor legale invocate sunt și prevederile art.4 alin.(5) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar.

Dispozițiile exprese ale art. 10 din Ordonanța de Urgență 1/2010 prevăd că în conformitate cu prevederile art.30 din Legea-cadru nr.330/2009, la stabilirea salariilor personalului bugetar începând cu 1 ianuarie 2010 nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contractele și acordurile colective și contracte individuale de munca încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor și care excedează prevederilor Legii-cadru nr.330/2009.

De asemenea, în conformitate cu dispozițiile exprese ale art.l din Legea-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr.284/2010, începând cu data intrării sale în vigoare, respectiv începând cu data de 01.01.2011, drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului sunt și rămân în mod exclusiv cele prevăzute în această lege.

Potrivit art.l alin.(l) al art.II din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr.80/2010 pentru completarea art.ll din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr.37/2008 privind reglementarea unor masuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, cu modificările și completările ulterioare, în anul 2012, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acorda personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011.

În temeiul prevederilor art.l alin.(l) lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, cu modificările ulterioare, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 8%, începând cu data de 1 iunie 2012, față de nivelul acordat pentru luna mai 2012.

Din analiza înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, se poate constata că, ținând seama de specificitatea funcțiilor deținute de personalul încadrat în vederea implementării proiectelor finanțate din POSDRU și de faptul că salariile de bază aferente respectivelor funcții nu sunt prevăzute în anexele la Legea-cadru nr.330/2009, instituția a depus toate diligențele necesare în vederea asimilării respectivelor salarii cu salariile de bază prevăzute în anexele la legea invocată, cu avizul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și al Ministerului Finanțelor Publice, însă până în prezent nu a fost obținut de către ANOFM avizul menționat.

Pe cale de consecință, apreciază recurenta, în cauză nu se poate reține că "angajatorul nu a procedat la reîncadrarea reclamantei potrivit dispozițiilor legale aplicabile de la 1 ianuarie 2010, respectiv potrivit Legii nr.330/2009", în condițiile în care ANOFM a efectuat demersurile necesare în vederea reîncadrării intimatei-reclamante, faptul că nu au fost obținute avizele necesare nefiind datorat culpei instituției noastre.

A mai susținut recurenta că rezultatul expertizei nu poate fi util, pertinent și concludent pentru soluționarea cauzei deduse judecații deoarece în cauză se impunea a se ține seama că în situația intimatei-reclamante nu sunt incidente prevederile Hotărârii Guvernului nr.595/2009 pentru aplicarea Legii nr.490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare, cu modificările și completările ulterioare.

Intimata-reclamantă nu face parte din categoria personalului ce deține atribuții privind gestionarea asistenței financiare nerambursabile comunitare, astfel cum este definită la art.l lit.a) din hotărârea invocată, respectiv totalitatea activităților de programare, implementare, monitorizare, raportare, evaluare, contractare, audit, verificare și control tehnic și financiar, efectuare a plăților, certificare, recuperare a sumelor necuvenite, asigurare a funcționării adecvate a sistemelor de management și control, precum și activități de natură financiar-contabilă și activități specifice de coordonare cu privire la instrumentele de preaderare PHARE și I., la fondurile structurale și de coeziune și la mecanismul financiar al Spațiului Economic European 2009-2014.

De asemenea, atribuțiile privind gestionarea asistenței financiare nerambursabile comunitare sunt exercitate în cadrul ANOFM numai de către personalul încadrat potrivit legii la Direcția Organism Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane care îndeplinește criteriile prevăzute de art.2 alin.(l) din Hotărârea Guvernului nr.595/2009, cu modificările și completările ulterioare.

În al doilea rând, susține recurenta, expertul contabil nu a ținut seama de prevederile art. 10 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 1/2010, incidente în cauză.

În opinia recurentei, stabilirea salariului de bază cu nesocotirea dispozițiilor legale incidente în materia salarizării personalului încadrat în sectorul bugetar și salarizat din fonduri publice în perioada avută în vedere de intimata-reclamantă în cererea dedusă judecății conduce, în mod implicit, la neeligibilitatea cheltuielilor astfel efectuate din bugetul asigurărilor pentru șomaj, potrivit art.l din Legea nr.202/2006, republicată, pentru rambursarea acestora din fondurile nerambursabile ce pot fi acordate din POSDRU, în temeiul contractului de finanțare, generându-se implicații financiare deosebite asupra bugetului asigurărilor pentru șomaj, buget din care sunt finanțate în prezent atât măsurile de protecție socială și de stimulare a ocupării forței de munca prevăzute de Legea nr.76/2002, cu modificările și completările ulterioare, cât și măsurile de protecție socială prevăzute de actele normative cu caracter special ce reglementează concedierile colective efectuate în diverse ramuri ale economiei naționale, consecință pe care, instanța de recurs nu și-o poate asuma.

În ceea ce privește suma acordata de instanța de fond cu titlu de cheltuieli de judecata, recurenta apreciază că este nepotrivit de mare în raport de volumul de muncă presupus de pregătirea apărării în cauza.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în cererile de recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată următoarele:

Referitor la primul motiv de recurs invocat de către pârâtă, privind respingerea de către prima instanță a excepției autorității de lucru judecat, curtea reține că prin cererea ce a format obiectul dosarului nr._/3/2010 al Tribunalului București, reclamanta D. C. M., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale indexate, majorate și reactualizate începând cu data de 01.01.2010 la zi, cuvenite potrivit contractului individual de muncă nr. 742/10.08.2009, cap. j art.1, reținerea și virarea tuturor contribuțiilor sociale aferente salariilor neplătite începând cu data de 1.01.2010 la zi.

Prin sentința nr. 1659/21.02.2011 pronunțată de Tribunalul București în cauza mai sus menționată, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului potrivit deciziei nr. 616/25.01.2012 a Curții de Apel București, s-a admis excepția nulității parțiale a clauzei referitoare la stabilirea salariului brut lunar de_ lei în cuprinsul contractului individual de muncă 742/10.08.2009 iar pe fond s-a respins acțiunea formulată de reclamantă ca neîntemeiată.

Potrivit art. 1201 cod civil este lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți făcute de ele și în contra lor în aceeași calitate, fiind necesară întrunirea identității tuturor elementelor invocate de text.

Principiul autorității de lucru judecat corespunde necesității de stabilitate juridică și ordine socială, fiind interzisă readucerea în fața instanței a chestiunii litigioase deja rezolvate.

Se constată că între cererea ce a format obiectul cauzei mai sus menționate și prezenta cauză există identitate de părți și parțial de obiect nu însă și de cauză, întrucât prin cererea soluționată irevocabil s-a solicitat obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale indexate, majorate și reactualizate cuvenite pentru perioada 01.01.2010 la zi, conform cap.j din contractul individual de muncă nr. 742/10.08.2009, iar prin cererea ce face obiectul prezentei cauze, tocmai urmare respingerii primei cereri ca o consecință a constatării nulității clauzei referitoare la stabilirea salariului brut lunar de_ lei în cuprinsul contractului individual de muncă 742/10.08.2009, s-a solicitat obligarea pârâtei la plata salariilor restante aferente perioadei 01.01._12, în conformitate cu actualele reglementări aplicabile în materia legislației muncii.

Se constată astfel că în mod temeinic și legal a apreciat prima instanță că nu este întrunită tripla identitate de părți, obiect și cauză care să atragă incidența excepției autorității de lucru judecat, prevăzută de art. 1201 din vechiul Cod civil, criticile recurentei pârâte subsumate primului motiv de recurs fiind nefondate.

Deși nu s-a admis în prezenta cauză excepția autorității de lucru judecat, față de lipsa de identitate a tuturor celor trei elemente prevăzute de art. 1201 din Codul civil, întrucât prin noua cerere s-au invocat alte temeiuri, se constată că statuările anterioare ale unor instanțe judecătorești, provin de la o putere publică și se impun cu puterea unor prezumții legale, potrivit art. 1200 pct. 4 din Codul civil.

Autoritatea de lucru judecat nu se manifestă doar sub forma excepției procesuale ( non bis in idem) ci și sub forma prezumției de lucru judecat, altfel spus a efectului pozitiv al lucrului judecat, care presupune că ce a stabilit o instanță să nu fie contrazis de cea ulterioară.

Potrivit prezumției lucrului judecat ( art. 1200 pct.4 cu referire la art. 1202 alin.2 Cod civil), o hotărâre irevocabilă exprimă realitatea raporturilor juridice dintre părți ( res judicata pro veritate habetur), neputându-se primi vreo dovadă contrară față de caracterul absolut al prezumției ( art. 1202 alin.2 Cod civil).

Prin urmare puterea de lucru judecat prezumă că hotărârea judecătorească rămasă irevocabilă corespunde adevărului.

Se constată astfel că în cuprinsul sentinței nr. 1659/21.02.2011 pronunțată de Tribunalul București s-a reținut că reclamanta D. C. M. a fost angajată în temeiul contractului individual de muncă pe perioadă nedeterminată înregistrat sub nr. 742/10.08.2009, pentru a ocupa în cadrul ANOFM postul de manager proiect, stabilindu-se timp parțial de muncă, respectiv 6 ore și un salariu de bază brut lunar de_ lei.

Reținând incidența în cauză a prevederilor art.1 alin.1 din Legea 202/2006 și a art. 8 din aceeași lege, potrivit căruia personalul Agenției Naționale și al unităților din subordine este format din funcționari publici și salariați încadrați pe bază de contract individual de muncă salarizat potrivit prevederilor legale aplicabile funcționarilor publici și personalului contractual din sectorul bugetar, respectiv a dispozițiilor din OG 10/2003 care a modificat OUG 1/ 2000 și a dispozițiilor art. 3 din OG nr.10/2008 privind salariile de bază ale personalului contractual valabile începând cu 1.10.2008, tribunalul a stabilit cu autoritate de lucru judecat prin sentința menționată, că stabilirea salariului reclamantei la suma de_ lei în momentul încheierii contractului individual de muncă cu aceasta s-a făcut cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la acel moment.

În conformitate cu prevederile art. 57 alin. 4 din Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii, în situația în care o clauză este afectată de nulitate întrucât stabilește drepturi sau obligații pentru salariați care contravin unor norme legale imperative sau contractelor colective de muncă aplicabile, aceasta este înlocuită de drept cu dispozițiile legale sau convenționale aplicabile.

Prin urmare față de incidența dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 202/2006 potrivit cărora personalul ANOFM și al unităților din subordine este format din funcționari publici și salariați cu contract individual de muncă și este salarizat potrivit prevederilor legale aplicabile funcționarilor publici și personalului contractual din sectorul bugetar, începând cu data de 01.01.2010 au devenit incidente în raporturile de muncă dintre părți, prevederile Legii cadru nr. 330/2009 și ale OUG nr.1/2010.

Întrucât s-a constat în mod irevocabil că salariul reclamantei a fost stabilit cu încălcarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii contractului individual de muncă, cuantumul stabilit nu poate fi avut în vedere la stabilirea salariului cuvenit acesteia pentru perioada ulterioară datei de 1 ianuarie 2010, față de aplicarea prevederilor art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009 potrivit prevederilor art. 10 din OUG nr.1/2010 .

Invocând aplicarea acestor acte normative, recurenta pârâtă a invocat lipsa avizului Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale și al Ministerului Finanțelor Publice, care condiționau potrivit art. 39 din Legea 330/2009 și art.4 din OUG 1/2010 stabilirea de către ordonatorii principali de credite a salariilor de bază ale personalului contractual încadrat în funcții specifice, care nu sunt prevăzute în lege, prin asimilare cu salariile de bază prevăzute în anexele la lege.

Ori, astfel cum rezultă din actele și lucrările dosarului, aceste avize nu s-au obținut nici până la data soluționării recursului, în condițiile în care reclamanta și-a îndeplinit atribuțiile asumate prin contractul individual de muncă înregistrat sub nr. 742/10.08.2009 aferente perioadei 01.01._12, fără a primi în schimb un salariu.

Caracterul oneros și comutativ al contractului de muncă presupune urmărirea de către fiecare parte a unui avantaj, existența drepturilor și obligațiilor părților să fie certă, iar întinderea acestora să fie determinată sau cel puțin determinabilă la momentul încheierii sale.

Caracterul de contract cu executare succesivă presupune de asemenea ca prestațiile reciproce și corelative pe care le presupune contractul individual de muncă să poată fi realizare succesiv, la anumite intervale de timp.

Prin urmare, angajatul care și - a îndeplinit succesiv pe o perioadă de 18 luni toate atribuțiile asumate prin contractul individual de muncă, avea dreptul la primirea unei remunerații succesive, corespunzătoare muncii prestate, care, chiar dacă nu poate fi acordată exact în cuantumul stabilit prin contract, întrucât dispoziția respectivă contravenea dispozițiilor legale și a fost anulată, trebuie și poate fi determinată prin raportare la dispozițiile legale incidente, astfel cum a procedat prima instanță.

Astfel cum s-a statuat în doctrină și jurisprudență contractul individual de muncă este un contract pur și simplu, neafectat de modalități, care deci nu poate fi afectat de nicio condiție suspensivă.

Prin urmare nu poate fi reținută critica recurentei privind greșita stabilire de către instanță a salariului cuvenit reclamantei în lipsa avizului Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale și al Ministerului Finanțelor Publice, care a pus-o pe aceasta în imposibilitate de a proceda la asimilarea salariilor personalului angajat în vederea implementării proiectelor finanțate prin POSDRU cu salariile da bază prevăzute de lege, întrucât obținerea acestor avize constituie veritabile condiții suspensive de aplicare a contractului de muncă.

Neeligibilitatea cheltuielilor astfel efectuate din bugetul asigurărilor pentru șomaj potrivit art.11 din Legea 202/2006, pentru rambursarea acestora din fondurile nerambursabile ce pot fi acordate din POSDRU, în temeiul contractului de finanțare, sa datorează numai conduitei pârâtei și lipsei de implicare a acesteia pentru stabilirea salariului cuvenit reclamantei cu respectarea dispozițiilor legale.

Se reține pe de altă parte că s-a stabilit în sarcina pârâtei obligația de plată a cheltuielilor de judecată dovedite și justificate de reclamantă cu ocazia judecății pe fond, cu respectarea dispozițiilor art. 274 Cod pr. civilă.

Pentru toate considerentele arătate, în temeiul art.312 alin.1 rap. la art.304 pct.9 Cod pr. civilă și art. 304¹Cod procedură civilă curtea va respinge recursul pârâtei ca nefundat.

Referitor la recursul reclamantei, curtea reține ce s-a statuat deja cu autoritate de lucru judecat prin hotărâre judecătorească irevocabilă, respectiv că fost constatată nulitatea clauzei cuprinsă în cap.j din contractul individual de muncă, pentru considerentul că s-a inserat cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la acel moment și că personalul Agenției Naționale și al unităților din subordine este format din funcționari publici și salariați încadrați pe bază de contract individual de muncă, salarizat potrivit prevederilor legale aplicabile funcționarilor publici și personalului contractual din sectorul bugetar.

În conformitate cu prevederile art. 2 alin.3 din Legea 330/2009, „intră în categoria personalului din sectorul bugetar personalul încadrat pe baza contractului individual de muncă, personalul care ocupă funcții de demnitate publică și asimilat acestuia, precum și personalul care beneficiază de statute speciale, inclusiv funcționarii publici”.

Prin urmare, față de prevederile art.2 alin.3 rap la art 1 alin.1 din Legea 330/2009 îi sunt aplicabile recurentei dispozițiile legale incidente în materia salarizării persoanalului plătit din fonduri publice.

În lipsa determinării salariului cuvenit reclamantei de către pârâtă cu respectarea prevederilor art. 39 din Legea 330/2009, și a lipsei prevederii în această lege a unei funcții similare celei deținute de reclamantă, se constată că expertul desemnat în cauză a stabilit salariul ce s-ar cuveni reclamantei pentru munca efectiv prestată, în perioada solicitată, în raport de principiile instituite de Legea 330/2009.

Astfel cum se poate constata, din cuprinsul raportului de expertiză U. N. R., răspuns la obiecțiuni, (f. 26-34) și în completarea ulterioară ( f.36-37), pentru a ajunge la salariul cuvenit reclamantei în prima variantă, reținută în sentința recurată, expertul a avut în vedere atribuțiile efective avute de reclamantă în funcția de manager de proiect, prevăzute în Regulamentul de organizare și funcționare a COMPROF și dispozițiile Legii 330/2009.

Referirea la adresa nr. 1026/23.04.2010 a ANOFM, și la prevederile art. 4 din HG nr.595/2009 pentru aplicarea Legii nr. 490/2004, este legală întrucât este singura în măsură să complinească anularea clauzei J din contractul individual de muncă, prin raportare la dispoziții legale aplicabile la data încheierii contractului individual de muncă(10.08.2009) și a fost utilă numai pentru a se stabili salariul la care reclamanta avea dreptul înainte de . Legii 330/2009, pentru a se aplica dispozițiile art. 30 alin.3 din Legea 330/2009, potrivit cărora “ reîncadrarea personalului se face corespunzător tranșelor de vechime în muncă și pe funcțiile corespunzătoare categoriei, gradului și treptei profesionale avute în luna decembrie 2009.”

Prin urmare, instanța de fond a stabilit singura modalitate de acoperire posibilă a prejudiciului cauzat reclamantei prin neacordarea salariului cuvenit pentru munca prestată, cu respectarea dispozițiilor legale aplicabile și prin reținerea aprecierilor privind nivelul exagerat și nelegal al salariului stabilit de părți prin contract, reținute cu titlu de autoritate de lucru judecat printr-o hotărâre irevocabilă.

Pentru considerentele arătate, în raport prevederile art. 312 rap. la art. 304 ¹și 304 pct. 9 Cod pr civilă, curtea va respinge ca nefondat și recursul reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursurile formulate de reclamanta D. C. M., domiciliată în Târgoviște, .. 2, județ Dâmbovița și de pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ, cu sediul în municipiul București, sectorul 4, .-22 împotriva sentinței civile nr.1169 pronunțată la 17 iunie 2013 de Tribunalul Dâmbovița.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 octombrie 2013.

Președinte, Judecători,

M. P. G. A. P. V. G.

Grefier,

J. Părcălăbescu

Red. GMP

Tehnored.PJ

2 ex/4.11.2013

j.f. M. M.

d.f._ Tribunalul Dâmbovița

operator de date cu caracter personal

nr. notificare 3120

← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 338/2013....		Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 256/2013.... →

Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 2591/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 2591/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI