Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 2644/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2644/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 03-10-2013 în dosarul nr. 2346/105/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 2644
Ședința publică din data de 3 octombrie 2013
Președinte – C.-M. M.
Judecători – A.-M. R.
- M. P.
Grefier - C. G.-A.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de contestatorul O. I. prin Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate în Retragere și Rezervă cu domiciliu ales la Cabinetul de avocatură C. G., sector 3, București, .. 4, ., . împotriva Sentinței civile nr. 517 din 20 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Prahova – Secția I Civilă în contradictoriu cu intimații M. A. Naționale – Departamentul Financiar contabil cu sediul în București, ., sector 5 și pârâta C. S. DE PENSII A MINISTERULUI A. cu sediul în București, .. 7-9, sector 6.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit: recurentul contestator O. I. prin Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate în Retragere și Rezervă, intimatul M. A. Naționale – Departamentul Financiar Contabil și intimata C. S. de Pensii a Ministerului A..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că dosarul este la primul termen de judecată, recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar și că s-a solicitat de recurentul contestator, prin motivele de recurs, judecarea cauzei și în lipsă, potrivit dispozițiilor art. 242 Cod procedură civilă.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului și având în vedere cererea de judecare a cauzei în lipsă, conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. _ la data de 23.03.2012 și precizata, contestatorul O. A. I. prin mandatar Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă și Retragere, în contradictoriu cu M. Apararii Nationale-Departamentul Financiar Contabil și C. sectorială de Pensii a Ministerului Apararii Nationale a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să se dispună, în principal: anularea Hotararii Comisiei de solutionare a contestatiilor din cadrul Ministerului Apararii Nationale; anularea Deciziilor de revizuire a pensiei nr._ din 12.12.2011 și_ din 15.02.2012; menținerea deciziei de stabilire a cuantumului pensiei nr._ din 13.05.2003; obligarea pârâtilor la plata diferenței dintre pensia de serviciu stabilită conform legii 164/2001, a legii 179/2004, a decretului 214/1977, plătită în luna decembrie 2010 și pensia revizuită conform legii 119/2010, HG 735/2010, OUG 1/2011, de la data plății și până la repunerea în plată a pensiei inițiale; obligarea pârâtei la plata dobânzii legale și a indicelui de inflație aferentă sumelor reprezentând diferența dintre cele două decizii și obligarea pârâtilor la plata cheltuielilor de judecată.
În subsidiar, contestatorul a contestat cuantumul sumei stabilite în urma revizuirii, ca urmare a aplicării greșite a dispozițiilor legale în vigoare, conform precizărilor din contestația adresată Comisiei de contestații din cadrul MAI.
În motivarea cererii, contestatorul a arătat că a formulat, în termen legal, contestație împotriva deciziei de recalculare, însă organul competent nu a formulat nici un răspuns, ceea ce echivalează cu respingerea contestației.
Un prim motiv al contestației formulate constă, în esență, în faptul că deciziile emise sunt lipsite de temei juridic. Decizia de recalculare (ce a fost anulata în instanta), cât și cea de revizuire s-au emis în baza HG 735/2010, act normativ ce era suspendat la data emiterii acestora, în baza Sentințelor civile nr.338/28.09.2010 și nr.443/23.11.2010 pronunțate de Curtea de Apel Cluj.
Un al doilea motiv al contestației vizează încălcarea dreptului de proprietate al contestatorului, prin reducerea pensiei, drept garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO.
De asemenea, contestatorul a susținut că revizuirea pensiei s-a realizat cu încălcarea principiului neretroactivității legii, prevăzut de art. 15 alin. 2 din Constituție.
Un alt principiu al cărei încălcare a fost susținută de contestatorul este cel al drepturilor câștigate. Acest principiu nu are o consacrare legală, dar are o construcție jurisprudențială, inclusiv în cea a Curții de Justiție a Uniunii Europene.
Contestatorul a mai arătat că potrivit art. 1 alin. 4 din OUG nr. 1/2011, „În cazul pensiilor prevăzute la alin. (1), pentru care, până cel mai târziu la data de 31 octombrie 2011, nu pot fi identificate veniturile realizate lunar pentru anumite perioade, la stabilirea punctajului mediu anual se utilizează cuantumul soldei de grad și al soldei de funcție minime corespunzătoare gradului militar deținut, conform anexei nr. 1, dar nu mai puțin de salariul mediu brut/net pe economie, iar pentru perioada anterioară anului 1952 se utilizează salariul mediu brut pe economie.”
Cu privire la capătul subsidiar de cerere, contestatorul a susținut că decizia nu a luat în calcul grupa de muncă în care și-a desfășurat activitatea, primele ce i-au fost acordate și al treisprezecelea salariu.
În drept, contestatorul a invocat dispozițiile art. 112 C.proc.civ. și cele ale Legii nr. 263/2010.
În dovedirea acțiunii, contestatorul a depus la dosar, înscrisuri.
La data de 05.06.2012, intimata M. Apararii Nationale a depus întâmpinare, prin care a solicitat instanței respingerea cererii ca neîntemeiată.
A fost depusa și întâmpinare, prin care intimata a arătat că termenul prevăzut de Legea 119/2010 nu a fost suficient pentru identificarea documentelor necesare dovedirii în totalitate a veniturilor în cadrul procesului de recalculare a pensiilor pentru un număr mare de persoane, astfel că a fost adoptată OUG nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională. În urma revizuirii pensiei, contestatorul a primit, începând cu luna ianuarie 2011, o pensie în cuantumul celei din luna decembrie 2010.
Intimata a susținut că, în speță, C. de Pensii S. M. a revizuit pensia contestatorului pe baza principiului contributivității, prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului pensiei, cu obligația de a lua în considerare documentele care atestă veniturile lunare individuale realizate de acesta. În cazul contestatorului, revizuirea s-a realizat pe baza adeverințelor care atestă veniturile lunare realizate, transmise de către unitatea la care a lucrat. Perioadele și veniturile valorificate apar în anexa la decizia contestată din 12.12.2011. Intimata a precizat că în cazurile în care unitatea nu a transmis datele necesare, C. S. a procedat la revizuire pe baza salariului mediu pe economie, urmând ca, pe măsură ce adeverințele vor fi primite, acestea să fie valorificate.
Intimata a mai arătat că susținerea contestatorului, în sensul că a săvârșit un abuz, o încălcare a dreptului de proprietate, este neîntemeiată, instituția nefăcând altceva decât să aplice prevederile legale. În acest sens, intimata a invocat decizia pronunțată de CEDO într-o cauză similară, respectiv în Aizpurua Ortiz s.a. impotriva Spaniei, și Hasani impotriva Croatiei, dar și alte hotărâri din practica acestei instanțe. Prin practica sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a confirmat interpretările succesive ale Curții Constituționale, prin deciziile nr. 871, 873/2010 precum și Decizia în interesul legii nr.29/2011 a I.C.C.J.. De asemenea, intimata a arătat că prin revizuirea pensiei s-a adus atingere doar acelei părți din pensie, suportată exclusiv din bugetul de stat și nu a fost incalcat principiul proportionalitatii raportat la salariul de baza minim brut pe tara și pensia medie de asigurari sociale de stat.
Prin sentința civilă nr. 517 din 20 februarie 2013 Tribunalul Prahova – Secția I Civilă a respins în totalitate contestația precizată.
Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut că, prin Decizia nr._ din 13.05.2003, intimata a stabilit în favoarea contestatorului, o pensie militară de stat în cuantum de 2247 lei.
Ulterior, prin Deciziile de revizuire a pensiei nr._ din 12.12.2011 și_ din 15.02.2012, s-a dispus revizuirea pensiei inițiale, stabilindu-se în favoarea contestatorului o pensie brută de 1928 lei, începând cu aceeași dată de 01.01.2011, această nouă decizie înlocuind ca efecte pe cea de recalculare a pensiei.
Deciziile de revizuire, ce fac obiectul prezentei contestații, au fost emise în baza dispozițiilor OUG nr. 1 /2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, menționată în cuprinsul său, dar și în temeiul Legii 119/2010.
Potrivit art. 1 alin. 1 din acest act normativ, „Pensiile prevăzute la art. 1 lit. a) și b) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, potrivit art. 5 alin. (4) din aceeași lege, se revizuiesc, din oficiu, cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2011, pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate lunar de beneficiari.”
Stabilirea cuantumului pensiilor se face în conformitate cu metodologia de calcul prevăzută în anexa la ordonanță, pe baza „documentelor care atestă veniturile realizate și a salariului mediu brut pe economie sau exclusiv pe baza salariului mediu brut pe economie pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare și ale căror cuantumuri sunt mai mari decât cele aflate în plată în luna decembrie 2010 se mențin în plată în cuantumurile rezultate în urma recalculării până la data emiterii deciziei de revizuire” (art. 3 și 5).
Conform art. 4, „Pensiile recalculate pe baza documentelor care atestă veniturile lunare individuale realizate pentru întreaga perioadă care constituie stagiu de cotizare rămân în plată în cuantumurile rezultate în urma recalculării”.
Potrivit scopului declarat în preambulul actului normativ necesitatea revizuirii pensiilor este dată de disfuncționalitățile constatate în procesul de recalculare a pensiilor conform metodologiei adoptate prin HG 735/2010.
Atât Legea 119/2010, cât și OUG 1/2011 au făcut obiectul controlului de constituționalitate, Curtea Constituțională pronunțând deciziile nr. 871 din 25 iunie 2010, respectiv nr. 919 din 06.07.2011, prin care a constatat conformitatea prevederilor acestor acte normative cu cele ale Constituției.
Prin contestația formulată, contestatorul critică decizia de revizuire emisă, nu atât sub aspectul neconformității ei cu actele normative interne, respectiv Legea 119/2010 și OUG 1/2011, ci, mai ales, sub aspectul neconformității acesteia cu prevederile constituționale și cu cele din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În ce privește constituționalitatea actului administrativ contestat, tribunalul a avut în vedere că, în realitate, criticile au în vedere înseși prevederile celor două acte normative menționate, apreciate ca fiind constituționale de către instanța de control constituțional, inclusiv sub aspectul retroactivității acestora și al încălcării principiului nediscriminării, învederate de contestatoare. Tribunalul a avut în vedere că aceasta este obligatorie în cauză, iar instanța sesizată cu aplicarea celor două acte normative nu are competența de a proceda la un nou control de constituționalitate a acestor dispoziții legale.
A mai reținut tribunalul că prin contestația formulată a fost criticat actul contestat și sub aspectul încălcării art. 1 din Protocolul 1 CEDO combinat cu art. 14 CEDO.
Cu privire la aplicarea dispozițiilor Legii 119/2010 prin raportare la art. 20 alin. 2 din Constituție, art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO și art. 14 CEDO, precum și la deciziile 871 și 873 din 25 iunie 1010 ale Curții Constituționale, Înalta Curte de Casație și Justiție, în complet special constituit pentru soluționarea unor recursuri în interesul legii, prin Decizia nr. 29 din 12.12.2011, a apreciat că instanțele naționale competente să soluționeze acest tip de cauze urmează să facă o analiză în concreto de compatibilitate a diminuării pensiei stabilite prin decizia contestată cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, căci controlul în abstracto efectuat de Curtea Constituțională nu îl exclude pe cel al instanțelor de judecată.
Referitor însă la compatibilitatea actelor normative cu prevederile art. 14 din Convenție coroborat cu art. 1 din Protocolul adițional la aceasta, a reținut tribunalul că instanța supremă a apreciat, prin aceeași decizie, că instanțele judecătorești nu au competența de a face reevaluări după ce Curtea Constituțională a stabilit constituționalitatea lor sub aspectul discriminării, neputându-se reține că standardul constituțional ar fi inferior standardului european.
Analizând în continuare decizia contestată din punct de vedere a compatibilității sale cu prevederile art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la CEDO, tribunalul a apreciat că pensia stabilită în favoarea contestatorului prin Decizia nr._ din 13.05.2003, reprezintă un „interes patrimonial” ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1, atât sub aspectul părții contributive, cât și sub aspectul părții necontributive, ce se suportă de la bugetul de stat.
Prin Legea 119/2010, sistemul de pensii a fost reformat, ceea ce a avut ca efect modificarea cuantumului pensiilor aflate în plată cu titlul de pensii de serviciu, până la limita corespunzătoare părții contributive.
Ținând seama de temeiul legal al acestei decizii, actele normative menționate, ingerința este legală. De asemenea, instanța a apreciat că această ingerință este justificată de un scop legitim, de utilitate publică, respectiv de necesitatea eliminării inechităților din sistem, echilibrarea lui și de situația economică și financiară cu care se confruntă statul.
Pentru conformitatea ingerinței cu exigențele art. 1 mai este necesară respectarea unui raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit. Tribunalul a avut în vedere că în cauză contestatorul a suferit o reducere a venitului net lunar de aproximativ 13 %, ceea ce nu poate fi considerată ca o sarcină excesivă suportată de acesta.
S-a arătat că în acest sens a fost și jurisprudența recentă a Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv deciziile de inadmisibilitate pronunțate la data de 07.02.2012 în cauzele conexate A.-M. F., Judita V. T., E. T., M. M. și L. G. împotriva României, respectiv în cauza C. A. și alții contra României. În prima cauză, reclamanții au suferit reduceri ale veniturilor permanente cu mai mult de 50 % și, ca și în această cauză, reducerea privea doar partea necontributivă.
În cea de-a doua cauză, ce privea chiar compatibilitatea unor decizii de pensionare date în baza actelor normative aplicabile în speță, Curtea a apreciat că reducerile suferite de beneficiarii pensiilor de serviciu nu pot fi considerate nerezonabile sau disproporționate, iar reforma sistemului de pensii nu a avut caracter retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, ci numai asupra unei părți din pensie, suportată integral de la bugetul de stat, care reprezenta un avantaj de care reclamanții au beneficiat mulțumită profesiei lor.
În prezenta cauză, situația de fapt nu prezintă elemente deosebite față de cele două cauze aflate pe rolul instanței europene. În condițiile în care reducerea pensiei este mult inferioară celei din Cauza F. și alții, tribunalul a apreciat că nu poate fi reținută o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție în prezenta cauză, respectiv că aplicarea dreptului intern prin decizia contestată ar fi dus la încălcarea acestuia articol al Convenției.
În ce privește criticile aduse modului de calcul, tribunalul a constatat că la dosar a fost depusă documentația ce a stat la baza emiterii deciziei, din care rezultă că modul de calcul se întemeiază pe adeverințele de salarizare depuse de angajatorii contestatorului. Contestatorul nu a solicitat o expertiză de specialitate, care să verifice modul efectiv de calcul, nu a precizat ce cuantum al pensiei îl apreciază ca fiind cel corect. De asemenea, susținerile acestuia în sensul că nu s-ar fi avut în vedere unele drepturi salariale sunt lipsite de orice suport probator. În aceste condiții, nu s-au putut reține erori în modul de calcul al pensiei și nu s-au constatat nici încălcări ale actelor normative interne în baza cărora a fost emisă decizia atacată, motive față de care, tribunalul a apreciat motivele invocate în contestație ca fiind neîntemeiate, respingând în totalitate contestația, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs contestatorul O. I. prin Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere, criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie raportat la dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
În motivarea cererii de recurs contestatoarul a arătat că, prin decizia contestată, emisă de intimata, s-a recalculat pensia aflată în plată și s-a stabilit cuantumul ei în baza Legii nr. 119/2010 - art.1 lit. a, pensia fiind redusă drastic.
A mai precizat recurentul că, în mod eronat instanța de fond a apreciat ca recalcularea pensiei s-a făcut în mod legal, apreciind ca in speța nu a avut loc o încălcare a art. 1 alin. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeana a Drepturilor Omului, apreciind suplimentar ca ingerința statului in dreptul de pensie este justificata si deci legala.
Potrivit art.1 alin.1 pct. a din Legea nr. 119/2010, pensiile de serviciu ale personalului devin pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare.
Conform art. 3 din Legea nr. 119/2010„Pensiile prevăzute la art. 1, stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în plată, se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare.
În situația pensiilor dintre cele prevăzute la alin. 1, care au fost stabilite în baza legilor speciale, pensia din sistemul public se determină considerându-se a fi îndeplinite condițiile de acordare prevăzute de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Așadar, instanța de fond a fost investita cu analizarea legalității decizie emise prin prisma legilor în vigoare, dar și a Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
A învederat recurentul că potrivit dispozițiilor art. 1 si 2 din Legea nr.47/1991 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, Curtea Constituțională este garantul supremației Constituției României, asigurând controlul constituționalității legilor, a tratatelor internaționale, a Regulamentelor Parlamentului și a Ordonanțelor Guvernului.
Chiar dacă, în exercitarea atribuțiilor sale Curtea Constituționala are posibilitatea raportării si la dispozițiile internaționale în materia drepturilor fundamentale ale omului, statuările acesteia, aflate în contradicție cu cele ale forurilor internaționale competente să interpreteze aceste prevederi, nu pot fi reținute de instanțele judecătorești sesizate cu soluționarea unui litigiu în care își găsesc aplicarea.
Dimpotrivă, instanțele judecătorești sunt obligate, în temeiul prevederilor art. 20 din Constituția României și a obligațiilor pe care România și le-a asumat în urma ratificării acestor pacte, convenții si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, să ignore legile interne și interpretările Curții Constituționale a României care contravin reglementarilor internaționale si interpretărilor date acestora de organele abilitate.
Așadar, prin aplicarea cu prioritate, față de cele interne, a dispozițiilor internaționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte și a interpretărilor acestor dispoziții date de forurile internaționale competente, instanțele de judecată nu încalcă prevederile art.1 1 ahn.3 din Legea nr.47/1992, potrivit cărora deciziile și hotărârile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor si nici pe cele ale art. 3l din aceeași lege, conform cărora decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie, cu atât mai mult cu cât deciziile invocate anterior sunt de respingere a obiecțiilor de neconstituționalitate, iar nu de admitere a acestora.
Curtea europeană a constatat că statutul conferit Convenției în dreptul intern permite instanțelor naționale să înlăture - din oficiu sau la cererea părților - prevederile dreptului intern pe care le consideră incompatibile cu Convenția și protocoalele sale adiționale.
In consecință, constatarea anterioară a constituționalității Legii 119/2010 nu împiedică instanța națională să verifice dacă aplicarea legii în concret nu produce efecte contrare Convenției
Ori, instanța de fond a ignorat la pronunțarea hotărârii încălcarea frapantă și gravă a dispozițiilor art.1 al Primului Protocol adițional ale Convenției Europene pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, coroborate cu cele ale art. 14 din Convenție.
Astfel, instanța de fond a ignorat dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene pentru apărarea drepturilor omului si libertăților fundamentale potrivit cărora „(1) Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
A arătat recurentul că instanța de fond avea obligația de a verifica respectarea acestor dispoziții prioritare ale dreptului internațional, instanța națională fiind obligată să interpreteze aceste norme în concordanță cu reperele statuate de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, a cărei practică se află în continuă dezvoltare și evoluție a concepțiilor, cu exigențe permanent sporite în garantarea drepturilor ocrotite de Convenție. Această jurisprudența are o aplicare directă în dreptul intern și, în virtutea principiului subsidiari tații, interpretarea situației europene se impune și instanțelor interne - în acest sens. Decizia nr.81/1994 a Curții Constituționale.
Așadar, instanța de fond avea obligația de a cerceta măsura in care situația de fapt a recurentului - contestator se înscrie in situația menționată la art. 1 din Convenție, respectiv de a verifica următoarele aspecte: dacă partea reclamantă deține un „bun" existent; dacă a apărut o ingerință a statului asupra dreptului la respectarea bunului; dacă ingerința îndeplinește condițiile legalității; a existenței unui scop legitim sau de utilitate publică în acord perfect cu interesul general; a proporționalității rezonabile a ingerinței - mijloacelor utilizate - cu scopul legitim urmărit; a prezervării unui echilibru echitabil între imperativul protecției dreptului fundamental de proprietate a individului și cerințele interesului general al societății;
a nediscriminării.
In ceea ce privește pensia de serviciu - specială, din punctul de vedere al naturii juridice nu trebuie sa se confunde și nici sa nu se suprapună cu cea de pensie de drept comun.
Dreptul la pensia de serviciu s-a născut în baza unui regim profesional public de securitate socială instituit prin legea internă, distinct de dreptul la pensie din sistemul general.
Oricum, începând cu hotărârea pronunțată în Cauza Stec și alții v. Regatul Unit, Curtea a abandonat definitiv în materie de pensii și alte drepturi de securitate socială distincția dintre beneficiile contributive și necontributive, plătite din resurse bugetare, ambele fiind deopotrivă și fără echivoc considerate ca situându-se sub protecția art. l al primului Protocol adiționai la Convenție, ca bunuri proprietate individuală.
Mai mult, Curtea a adăugat, statuând în mod expres, că atunci când un stat alege să instituie prin legea internă o schemă - un regim - de pensii, toate drepturile individuale și interesele derivând din această schemă cad sub incidența art.1 al Protocolului nr.1 și art. 14 din Convenție, indiferent de plata sau nu a unei contribuții la schemă sau a scopurilor pentru care schema de pensii a fost fondată (Cauza Andrejeva v. Letonia, în care s-a reținut încălcarea art. 14 din Convenție coroborat cu art. 1 al Protocolului nr.1)
Art. 1 al primului Protocol adițional nu pune restricții libertății statelor de a decide dacă să pună în practică orice formă de schemă de securitate socială sau în a alege tipul sau cuantumul beneficiilor ce vor fi generate de schema ce va fi aleasă însă, deîndată ce statul contractant a pus în vigoare legislația care acordă plata dreptului de securitate socială - indiferent dacă este sau nu condiționată de o prealabilă plată de contribuții - această legislație trebuie considerată ca generând un interes pecuniar ocrotit de art.1 al Protocolului nr.1 și art. 14 din Convenție, pentru toate persoanele care satisfac cerințele legale de pensionare (cauzele Stec și alții v. Regatul Unit, Andrejeva v. Letonia).
Curtea a observat că, în materie de pensii, odată ce o persoană a fost admisă într-o funcție publică, acea persoană a dobândit un drept - de a primi pensia corespunzătoare prevăzută de leg pentru îndeplinirea serviciului public, care constituie un „bun" în sensul art.1 al Protocolului nr.1 (cauzele Azinas v. Cipru, Apostolakis v. G.). Dreptul la alocația de pensie constituie un drept patrimonial, în sensul art.1 al primului Protocol adițional, fiind suficient stabilit de autoritățile naționale în baza legislației în vigoare (cauzele Gauygusuz v. Austria și Bunchen v. Republica Cehă).
Rezulta așadar fără putința de tăgada că și pensia de serviciu, stabilită de autoritățile române - serviciul public de pensii și printr-o decizie administrativă de pensionare în baza legii, reprezintă un „bun", partea reclamantă exercitând acest drept prin încasarea lunară, a pensiilor, după data pensionării.
A mai precizat recurentul că este inacceptabil argumentul instanței de fond, potrivit căruia nu există o ingerință asupra proprietății în caz de reducere a pensiei sub pretextul că viitorul cuantum ce va fi plătit va fi calculat în concordanță cu noile norme legale incidente.
Dimpotrivă, Curtea a statuat expres că, dacă statul reduce total sau parțial pensia ocupațională publică sau pensia de serviciu necontributivă - prin lege sau ca măsură disciplinară, este inevitabilă concluzia că acea reducere a operat ca o ingerință asupra dreptului la respectarea bunurilor, care trebuie analizată în lumina art. 1 al Protocolului nr.1 (cauzele Azinas v. Cipru, Banfield v. Regatul Unit, Apostolakis v. G.).
Așa cum s-a reținut si in alte cauze, reducerea cuantumului pensiei sau întreruperea plății acesteia reprezintă o ingerință ce trebuie justificată (cauzele Kjartan Asmudsson v. Islanda, Rasmussen v. Polonia, Wieczorek v. Polonia).
In acest context, prevederile abrogative ale art. 1-3 din Legea nr. 119/2010, menținute și prin art. 196 lit. i din Legea nr.263/2010 au avut ca efect eliminarea totală și intempestivă a pensiei de serviciu, fapt ce reprezintă o incontestabilă ingerință asupra proprietății din partea statului, si asta chiar dacă acest „bun" - pensia de serviciu a fost înlocuit cu alt bun, dreptul la pensia de drept comun.
Având în vedere că pensia de serviciu (..bunul") a fost total suprimată, fiind abrogată însăși această instituție juridică în integralitatea ei, această situație poate echivala cu o veritabilă privare de proprietate întrucât in speța este cazul unei eliminări integrale «și ireversibile a dreptului, iar nu o suspendare sau amânare a plății acestuia ori o reducere parțială de cuantum.
Testul de proporționalitate a ingerinței invocate de către instant de fond, constă în verificarea acordării de către stat a unei despăgubiri adecvate în caz de privare de proprietate, chiar dacă compensația nu trebuie să fie integrală în anumite circumstanțe, totuși ea trebuie să fie rezonabilă.
Ori, acordarea în locul vechiului bun pensia de serviciul, a unui alt bun - pensia de drept comun cu o valoare substanțial și vădit diminuata, nu se încadrează în limitele rezonabilului.
Instanța de fond ar fi trebuit sa procedeze la analizarea condițiilor ingerinței statului asupra dreptului la respectarea bunurilor, condiții fixate de Convenție.
Astfel, instanța de fond ar fi trebuit, sa verifice cu prioritate dacă ingerința în cauză a satisfăcut cerințele legalității și nu a fost arbitrară (cauzele Beyeler v. Italia, latridis v. G.,Wieczorek v. Polonia). Principiul legalității comportă trei aspecte: existența normei legale care reglementează ingerința, caracteristicile normei legale, aplicarea normei într-o manieră care să nu fie vădit eronată sau arbitrară.
Ori, in ceea ce privește ingerința, aceasta este prevăzută de lege și anume de art. 1-3 din Legea nr. 119/2000, ingerința producându-se în baza unei norme legale în materie.
Întotdeauna, principiul legalității mai presupune ca norma aplicată din dreptul intern să fie suficient de accesibilă, precisă și predictibilă (cauzele Hentrich v. Franța, Beyeler v. Italia).
In acest sens este necesar ca reglementările legale interne să prevadă în mod clar și neechivoc, timp de mai mulți ani, că o anumită cauză, atrage pierderea totală sau parțială a pensiei de serviciu (ocupaționale), iar pensionarul să poată cu ușurință cunoaște aceste dispoziții ale legii, lipsite de orice ambiguitate, fiind prevenit asupra consecințelor intervenirii respectivelor cauze legale exacte de încetare a acordării pensiei (cauzele Banfield v. Regatul Unit, Rasmussen v. Polonia).
Ori, în cazul de față, nicio dispoziție din legislația specială sau generală a pensiilor in vigoare la momentul recalculării nu prevede printre cazurile legale de încetare a plății pensiilor de serviciu dificultățile financiare ale bugetului de pensii.
Mai mult, instanța de fond ar fi trebuit sa observe ca stabilitatea și coerența plății pensiilor este garantată expres de către stat, care și-a asumat necondiționat obligația finanțării deficitului bugetului de pensii (art. 16 din Legea nr.19/2000, reluat și de art. 26 din Legea nr.263/2010).
Așadar devine evident că această condiție a legalității ingerinței nu este îndeplinită, deoarece acesta implica și o accesibilitate, precizie și predictibilitate a normei legale interne.
În cazul de față stabilitatea, siguranța și coerența legislativă rezonabil sperată a fost înfrântă fără nicio prevenire prealabilă, care să fie lipsită de ambiguitate, încălcându-se astfel art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției.
A mai învederat recurentul că instanța de fond a reținut că din actele depuse la dosar nu au reieșit erori de calcul, insă printr-o simplă verificare a buletinului de calcul și a Anexei nr. 1 din O.U.G. nr. 1 rezultă mai multe erori, lipsuri sau neconcordante.
Astfel, contestatorul a avut mai multe grade militare, pentru care in Anexa 1 la OUG nr.1/2011, solda minimă este in cuantum mult mai mare decât venitul menționat de intimata in buletinul de calcul al deciziei contestate sau în adeverințele care cuprinde sume identice cu cele din buletinul de calcul.
Așadar, în urma comparării acestor date, reiese ca de fapt cuantumul veniturilor din buletinul de calcul și adeverința/situația veniturilor este semnificativ mai mic decât cuantumul soldei minime pentru gradul deținut de subsemnatul.
De asemenea, adeverințele de venituri nu evidențiază, astfel cum ar fi legal si corect, componenta venitului, respectiv cat constituie brută, cât este solda minimă, cat din venitul respectiv sunt prime, sporuri sau alte drepturi bănești.
Așadar, este posibil ca venitul lunar menționat in adeverința de venituri sa fie mai mare decât solda minima menționata in anexa la OUG 1/2011, dar acel venit sa fie compus din prime, sporuri si alte drepturi bănești, iar cuantumul soldei care compune respectivul venit sa fie mai mic decât cel menționat in anexa nr. 1 la OUG 1/2011.
Astfel chiar și pentru perioadele în care venitul din buletinul de calcul și adeverință este mai mare decât solda minimă, nu se poate ști dacă acest venit reprezintă solda din luna respectivă sau include și alte drepturi bănești.
Recurentul a mai învederat că, în expunerea de motive a Legii nr. 119/2010, depusă de inițiator la Parlament, există două motive care corespund condiției scopului legitim: continuarea crizei economice și anul 2009 și extinderea acesteia în anul 2010, ce atrage necesitatea asigurării sustenabilității financiare a sistemului de pensii publice, eliminarea privilegiilor din legile sistemelor speciale de pensii publice.
Este necesară însă o proporționalitate rezonabilă între ingerință - mijloacele utilizate și scopul legitim urmărit.
Curtea a acceptat că, în sens larg, poate reprezenta un scop legitim protecția sistemului economic al țării, în contextul necesității instituirii unui sistem de securitate socială viabil și a capacității reduse a bugetului național. Dar instanța europeană a subliniat că, și în acest caz, este obligatoriu să se determine dacă a existat un raport rezonabil de proporționalitate între mai sus menționatul scop legitim și mijloacele utilizate, în fiecare caz în speță (cauzele Andrejeva v. Letonia și Bunchen v. Republica Cehă). Ingerința trebuie să fie proporțională în mod rezonabil cu scopul urmărit (cauzele J. și alții v. Germania, Wieczorek v. Polonia).
Procedând la o asemenea verificare concretă, două condiții preliminare, comune ambelor scopuri legitime invocate (criza economică, respectiv eliminarea privilegiilor unor pensionari), constau în păstrarea îndeplinirii condițiilor de pensionare specială de către partea reclamantă și lipsa caracterului discreționar al ingerinței. Partea reclamantă nu a încetat să îndeplinească condițiile legale ale pensiei speciale acordate, deci, nu poate fi invocată existența proporționalității în sensul reținut în Cauza Rasmussen v. Polonia. în primul rând, sub aspectul asigurării sustenabilității bugetului de asigurări sociale în condițiile de criză economică, condiția proporționalității impune: motivarea suficientă a mijloacelor utilizate; acționarea de către stat într-un timp adecvat, într-o manieră corespunzătoare și cu o maximă consecință.
Privarea de proprietate, servind interesului public, trebuie să urmărească scopul legitim prin mijloace proporționale în mod rezonabil cu scopul urmărit,
Principiul „bunei guvernări" impune ca atunci, când o problemă de interes public apare, autoritățile publice să acționeze într-un timp adecvat, într-o manieră corespunzătoare șl cu o maximă consecvență (cauzele Beyeler v. Italia, Moskal v. Polonia).
Or, dacă mijloacele utilizate sunt insuficient motivate, este încălcată Convenția (cauza Beyeler v. Italia).
Obligația statului de a motiva ingerința (actul normativ - Legea nr. 119/2010) rezultă expres și din dispozițiile art. 6 și art.7 din Legea nr.24/2000, trebuind să existe o expunere de motive a legii însoțită de un studiu de impact, cu soluții care „trebuie să fie temeinic fundamentate", în baza evaluării preliminare a impactului noilor reglementări.
Insă, așa cum remarcă expres și Curtea Constituțională in cuprinsul Deciziei nr.873/2010 se poate cu ușurință observa că la secțiunea a 4-a din expunerea de motive, intitulată „Impactul financiar asupra bugetului național general consolidat, atât pe termen scurt, pentru anul curent, cât și pe termen lung (5 ani), nu se face nicio precizare cu privire la modificarea aspectelor bugetare, deci nu a fost temeinic fundamentată această măsură.
Cu privire la obligația statului de a acționa într-un timp adecvat, este de reținut că pentru a exista un raport de proporționalitate fată de caracterul pur temporar si excepțional al crizei economice, trebuie ca și mijloacele utilizate - prin ingerința asupra dreptului de proprietatea să fie tot temporare.
Potrivit Deciziei nr.46/2002 a Curții Constituționale, „în cazul în care condițiile economice, financiare sau sociale o impun, legiuitorul poate suspenda temporar aplicarea unor dispoziții legale, printr-un act normativ de același nivel"
Așadar, statul avea posibilitatea de diminua temporar, pe perioada existentei dificultăților economico - financiare a pensiilor speciale cu posibilitatea reluării imediate in plata a acestora in momentul in care condițiile care au determinat luarea măsurii ar fi dispărut.
Ori, mijlocul folosit - al eliminării definitive a dreptului la pensia de serviciu - nu se află într-un raport de proporționalitate rezonabil cu caracterul temporar al crizei economice și a perioadei rezonabile în care statul trebuie să găsească soluțiile adecvate.
Acest scop legitim ,al apărării față de criza economică, justifică numai măsuri pe durata determinată a crizei, deci temporare, precum suspendarea temporară a exercițiului unui drept - cum ar fi cel la pensie de serviciu.
Se observă o dată in plus ca în speța a fost încălcat art.1 al primului Protocol adițional, pentru nerespectarea condiției proporționalității.
Și pentru al doilea scop legitim invocat, al eliminării privilegiilor, mijloacele utilizate nu sunt într-un raport de proporționalitate cu acest scop urmărit.
Așa cum s-a reținut și prin Decizia nr.20/2000 a Curții Constituționale și din natura juridică a dreptului la pensie de serviciu, acest drept, fondat pe un regim profesional public special de securitate socială, nu reprezintă un privilegiu și are o justificare obiectivă și rațională, fiind o compensație pentru incovenientele majore ce rezultă din rigoarea si riscurile deosebite ale statutelor profesionale speciale.
Aceste categorii profesionale speciale au acumulat un stagiu complex - atât contributiv, cât și privativ, simultan cu îndeplinirea unor obligații profesionale deosebit de restrictive și riscante, deci nu se află într-o situație similară cu celelalte categorii nesupuse unui astfel de regim ocupațional.
Ori, principiul „echilibrului echitabil", între cerințele interesului general ai societății și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale persoanelor, implică necesitatea unui raport rezonabil între mijloacele folosite și scopul urmărit a fi realizat, în contextul regulii statuate de prima frază a primului alineat al art. 1 din primul Protocol adițional, stabilirea faptului dacă a existat un asemenea echilibru, necesită o examinare completă a diferitelor aspecte incidente în speță, cum ar fi conduita autorităților sau a părții reclamante (Cauza Beyeler v. Italia).
Astfel, dacă autoritățile pot acționa oricând în sensul ingerinței asupra proprietății - de exemplu, prin eliminarea pensiei de serviciu, atunci drepturile proprietarului sunt întotdeauna restricționate, prin crearea unei continue incertitudini și insecurități, fiind încălcat art.1 al Protocolului nr.1 (Cauza Beyeler v. Italia).
Contestatorului nu i se poate reproșa conduita acestuia, deoarece s-a achitat de stagiul complex prevăzut de regimul profesional public special de securitate socială, care era obligatoriu.
De asemenea, nu a putut contribui la o schemă privată de pensii, deoarece autoritățile au adoptat tardiv Legea nr.411/2004, partea reclamantă nemaiputând în mod obiectiv realiza stagiul cerut de această lege înainte de data pensionării.
Așa cum s-a demonstrat si instanței de fond, contestatorul se află într-o situație de vulnerabilitate financiară socială sub aspectul mijloacelor de subzistență, deoarece statutul profesional i-a impus interdicții profesionale, concomitent cu suportarea riscurilor profesionale și a altor obligații statutare deosebite.
Ori, în urma supunerii la toate aceste privațiuni economice și sociale, este excesivă și disproporționată lăsarea contestatorului fără compensația materială adecvată și proporțională privațiunilor suportate, fiind pusă intempestiv într-o situație neprevăzută de mare dificultate și marginalizare socială, prin reducerea unicei surse de venit. Rezulta cu claritate faptul ca instanța de fond in mod eronat a respins contestația formulata, ignorând probatoriul administrat in cauza, practica europeana in materie, omițând sa constate ca in speța a operat o ingerința disproporționata din partea statului prin eliminarea pensiilor speciale si revizuirea pensiei contestatorului cu consecința diminuării substanțiale a acesteia.
F. de toate aceste s-a solicitat admiterea recursului formulat, reținerea cauzei spre rejudecare și modificarea in tot a sentinței pronunțate de prima instanța in sensul admiterii contestației si anulării deciziei de revizuire.
Curtea, analizând cererea de recurs prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente reține următoarele:
Inițial Tribunalul Prahova – Secția I Civilă a fost investit cu o contestație împotriva unei decizii de revizuire a pensiei persoanei în numele căreia a acționat Sindicatul Cadrelor Militare și în Rezervă, emisă în baza OUG nr. 1/2001.
Procedând la soluționarea cauzei prima instanță a respins în totalitate contestația precizată, ca neîntemeiată.
În fundamentarea acestei soluții tribunalul a plecat tocmai de la constatarea că, prin contestația formulată, contestatorul critică decizia de revizuire emisă, nu atât sub aspectul neconformității ei cu actele normative interne, respectiv Legea 119/2010 și OUG 1/2011, ci, mai ales, sub aspectul neconformității acesteia cu prevederile constituționale și cu cele din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, motiv pentru care, considerentele instanței au apreciat hotărârea pronunțată de comisie prin prisma cerințelor prevăzute de dispozițiile constituționale și normele europene.
Așa fiind tribunalul a procedat la analizarea raportului juridic litigios prin raportare la art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și la art. 14 din aceiași Convenție și a jurisprudenței instanței de la Strasbourg.
Pentru motivele expuse Curtea constată că sunt nefondate toate criticile recurentului potrivit cărora instanța era obligată să analizeze cu prioritate reglementările internaționale, să ignore legislația internă sau interpretările Curții Constituționale care contravin acestora sau cele potrivit cărora la pronunțarea hotărârii au fost ignorate încălcarea gravă a celor două dispoziții europene prin prisma jurisprudenței statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Pentru aceiași argumentație juridică sunt nefondate și criticile vizând omisiunea primei instanțe de a verifica în ce mod situația persoanei în numele căreia a acționat recurentul din prezenta fază procesuală se înscrie în situația menționată în Convenție sub mai multe aspecte și anume: dacă partea reclamantă deține un „bun" existent, dacă a apărut o ingerință a statului asupra dreptului la respectarea bunului, dacă ingerința îndeplinește condițiile legalității, a existenței unui scop legitim sau de utilitate publică în acord perfect cu interesul general, a proporționalității rezonabile a ingerinței - mijloacelor utilizate - cu scopul legitim urmărit, a prezervării unui echilibru echitabil între imperativul protecției dreptului fundamental de proprietate a individului și cerințele interesului general al societății, a nediscriminării.
Sub aspectul criticilor referitoare la noțiunea de bun, la proporționalitatea măsurii sau la valoarea vădit și substanțial redusă, dincolo de limitele rezonabilului a pensiei de serviciu, persoana în numele căreia a acționat recurentul fiind supusă unei poveri excesive și disproporționate, Curtea constată că și acestea sunt nefondate.
Astfel, nu numai că, așa cum în mod corect a reținut și tribunalul, din înscrisurile cauzei rezultă că în urma revizuirii pensiei contestatorului a rezultat un cuantum cu puțin mai mic decât cel anterior stabilit cu titlu de pensie de serviciu la momentul nașterii dreptului la pensie al acesteia, dar măsura a fost dispusă în baza OUG nr. 1/2001.
În alte cuvinte, la emiterea deciziei de revizuire a fost avut în vedere un act normativ ulterior transformării pensiei de serviciu a persoanei în numele căreia a acționat recurentul din prezenta fază procesuală în pensie în sistemul public de pensii.
Pe de altă parte, Curtea constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a normelor incidente, inclusiv prin prisma Protocolului 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.
În acest context Curtea reține că pensiile de serviciu reglementate de legiuitor pentru anumite categorii socioprofesionale au fost compuse dintr-o parte contributivă, identică celei calculate în baza sistemului public de asigurări sociale de drept comun în reglementarea Legii nr. 19/2000 în prezent abrogată și înlocuită cu Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice ce se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat și o parte necontributivă care se achită de la bugetul de stat.
Prin adoptarea Legii nr. 119/2010 și ulterior a OUG nr. 1/2011 titularii de pensii speciale au devenit titulari de pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei până la limita corespunzătoare a beneficiului contributiv, ceea ce reprezintă o ingerință din perspectiva dreptului de proprietate în raport de prevederile art. 1 din Protocolul 1.
Însă această ingerința îndeplinește condițiile pentru a nu conduce la încălcarea normei europene menționate și anume: este legală – prevăzută de actul normativ menționat, urmărește un scop legitim și respectă raportul de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit de realizat.
Sub acest ultim aspect Curtea reține că reforma sistemului de pensii a fost fundamentată pe motive obiective și anume contextul economic și corectarea inegalităților între diferite sisteme de pensii.
Pensia datorată persoanei în discuție în baza contribuției la bugetul asigurărilor sociale plătite de acesta nu este afectată în nici un mod de reformă, acesta pierzând numai suplimentul acoperit integral din bugetul de stat și care a reprezentat un avantaj de care a beneficiat acesta.
Ori modificarea pensiei persoanei în numele căreia a acționat recurentul, nu poate fi considerată nerezonabilă sau disproporțională, față de cuantumul sumei rezultate în urma revizuirii și care așa cum s-a menționat în precedent este cu puțin mai mic decât cea stabilit anterior cu titlu de pensie de serviciu și de împrejurarea că acesta este net superior cuantumului pensiei medii.
În acest context nu se poate susține că situația contestatorului este una de vulnerabilitate financiară sub aspectul mijloacelor de subzistență.
Faptul că persoana în numele căreia a acționat recurentul nu ar fi putut contribui la fondul privat de pensii nu are relevanță juridică de vreme ce o astfel de contribuție presupunea diminuarea veniturilor în timpul anilor de serviciu cu suma corespunzătoare și ca un rezultat al acesteia întregirea venitului din pensie.
Sub aspectul susținerilor potrivit cărora în mod greșit instanța de fond a reținut că nu există erori de calcul a drepturilor de pensie cuvenite Curtea reține că, tribunalul a avut în vedere împrejurarea că au fost valorificate de către C. de Pensii S. datele înscrise în actele doveditoare ale veniturilor realizate a căror corectitudine nu a fost contestată și nici nu a fost solicitată expertiză de specialitate care să verifice modul efectiv de calcul dacă se apreciază că acesta este incorect.
Ori, potrivit art. 1 al. 2 din OUG nr. 1/2011 obligația identificării și transmiterii la casele de pensii sectoriale a veniturilor realizate lunar de către fiecare beneficiar, în vederea efectuării revizuirii prevăzute la alin. 1, revine instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională în cadrul cărora beneficiarul și-a desfășurat activitatea.
În situația în care contestatorul consideră că datele din cuprinsul adeverințelor preluate în buletinul de calcul nu corespund realității, are posibilitatea să obțină datele corecte în baza cărora să solicite revizuirea cuantumului pensiei, în lumina dispozițiilor art. 2 al. 1 al aceluiași act normativ.
Totodată, modul efectiv de calcul nu poate fi verificat decât pe baza unei expertize de specialitate, așa cum în mod corect a reținut și tribunalul, probă însă de care contestatorul nu a înțeles să se folosească.
Așadar și criticile vizând aceste aspecte sunt nefondate.
Pentru toate considerentele pe larg expuse în precedent și având în vedere dispozițiile art. 312 al. 1 Cod pr. civ. coroborat cu art. 3041 Cod pr. civ. Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul declarat de contestatorul O. I. prin Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate în Retragere și Rezervă cu domiciliu ales la Cabinetul de avocatură C. G., sector 3, București, .. 4, ., . împotriva Sentinței civile nr. 517 din 20 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Prahova – Secția I Civilă în contradictoriu cu intimații M. A. Naționale – Departamentul Financiar Contabil cu sediul în București, ., sector 5 și pârâta C. S. DE PENSII A MINISTERULUI A. cu sediul în București, .. 7-9, sector 6, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 3 octombrie 2013.
Președinte, Judecători,
C.-M. M. A.-M. R. M. P.
Grefier,
C. G.-A.
Red. RAM
2 ex./07.10.2013
d.f. nr._ – Tribunalul Prahova
j.f. B. M.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
| ← Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 2948/2013.... | Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 2465/2013.... → |
|---|
