Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 4138/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4138/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 10-12-2013 în dosarul nr. 1919/105/2012*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
- SECȚIA I CIVILĂ -
Dosar nr._
DECIZIA NR. 4138
Ședința publică din data de 10 decembrie 2013
Președinte – A. M. R.
Judecători – M. P.
- C. M. M. Grefier - C. C.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de contestatorul F. N. R. reprezentat de SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE ÎN REZERVĂ ȘI ÎN RETRAGERE cu sediul în București, ., sector 1 și cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la C.. av. C. G., în București, .. 4, ., ., împotriva sentinței civile nr. 1821 din 21 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații M. A. NAȚIONALE-DEPARTAMENTUL FINANCIAR CONTABIL, cu sediul în București, ., sector 5 și C. SECTORIALA DE PENSII A MINISTERULUI A. NAȚIONALE, cu sediul în București, ..7-9, sector 6.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns intimații M. A. Naționale și C. S. de Pensii a Ministerului A. Naționale reprezentați de consilier juridic S. M., lipsind recurentul contestator.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței că dosarul se află la primul termen de judecată, recursul este scutit de plata taxei de timbru, iar recurentul a solicitat, în cadrul cererii de recurs, judecata cauzei și în lipsa acestuia, potrivit dispozițiilor art. 242 alin.1 pct. 2 Cod pr. civilă.
Consilier juridic S. M., având cuvântul pentru intimați, declară că nu mai are alte cereri de formulat în cauză.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul reprezentantului intimaților în dezbaterea recursului.
Consilier juridic S. M., având cuvântul pentru intimați, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, Curtea reține următoarele:
Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, cu nr._ 12.03.2011 contestatorul F. N. R., reprezentat de Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere, a chemat în judecată pe intimații M. A. Naționale - Departamentul Financiar contabil și C. Sectoriala de Pensii a Ministerului A. Naționale, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună anularea deciziei de recalculare a pensiei, menținerea deciziei privind pensia de serviciu, obligarea intimaților la plata diferenței dintre pensia de serviciu si pensia recalculata, începând cu 01.01.2011 și până la repunerea în plată a pensiei inițiale sau emiterea unei noi decizii de recalculare, la plata dobânzii legale, a indicelui de inflație aferentă sumelor sus menționate, calculate până la data plății efective a pensiei inițiale, în subsidiar recalcularea pensiei, ținându-se seama de toate drepturile ce i se cuvin, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea contestației, contestatorul a arătat că inițial a beneficiat de o pensie de serviciu în temeiul unor legi speciale, respectiv Legea nr.164/2001, Decretul nr.214/1977, însă intimații în mod nelegal au procedat la recalcularea pensiei și emiterea unei noi decizii prin înlăturarea pensiei de serviciu, fără să țină seama că noua decizie este lovită de nulitate absolută, fiind emisă de MApN, deși începând cu 23.12.2010 s-au înființat Casele sectoriale de pensii, mai ales că s-au încălcat normele legale în materie, inclusiv CEDO, în ceea ce privește recalcularea pensiei, recunoașterea unor drepturi deja câștigate, a dreptului de proprietate asupra sumelor de bani încasate cu titlu de pensie.
La data de 02.04.2012, 25.05.2012 contestatorul și-a precizat și completat contestația în sensul că a respectat procedura prealabilă contestând decizia la Comisia de Contestații Pensii și că au calitatea de intimați în prezenta cauză atât MAPN cât și C. S. de Pensii a MApN, solicitând și anularea deciziilor de revizuire a pensiei nr._/20.01.2012,_/13.02.2012.
La data de 25.05.2012, intimatul M. A. Naționale a formulat o întâmpinare, prin care a invocat, excepția prematurității, în condițiile în care contestația nu a fost formulată împotriva unei decizii emise de către Comisia de Contestații din cadrul MAPN, nefiind respectată procedura prealabilă obligatorie, iar în baza OUG nr.1/2011 s-au menținut în plată cuantumurile pensiei avute în luna decembrie 2010, contestația fiind în realitate fără obiect, solicitându-se și respingerea contestației atât timp cât noua decizie a fost emisă cu respectarea normelor legale în materie, ținându-se seama de legislația care a transformat pensiile de serviciu în pensii de asigurări sociale, neexistând nicio încălcare a normelor CEDO, a principiilor neretroactivității legii, a teoriei drepturilor câștigate.
După administrarea probei cu acte, prin sentința civilă nr.4750/28.09.2012 a Tribunalului Prahova, a fost admisă excepția prematurității formulării contestației precizate și completate, invocată de către intimatul M.. fost respinsă contestația precizată și completată formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimații, ca fiind prematur formulată.
Pentru a se pronunța o asemenea soluție, s-a reținut că în baza disp. art.149 alin.1, art. 150 alin.3, art.151 alin.2 din Legea nr.263/2010, deciziile de pensie emise de casele teritoriale de pensii, de casele de pensii sectoriale pot fi contestate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Comisia Centrală de Contestații, respectiv la comisiile de contestații care funcționează în cadrul Ministerului A. Naționale, Ministerului Administrației și Internelor, Serviciului Român de Informații, ocazie cu care în urma soluționării contestațiilor, comisiile respective adoptă hotărâri care pot fi atacate la instanța judecătorească competentă, în termen de 30 de zile de la comunicare, astfel încât contestatorul, în calitate de beneficiar al unei asemenea decizii nu a respectat procedura sus menționată, nefiind soluționată contestația pe care a formulat-o, caz în care, în lipsa unei soluționări a respectivei contestații, acțiunea a fost prematur formulată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatorul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, motivându-se că a respectat procedura prealabilă, procedură nefinalizată din culpa intimaților, caz în care dreptul la acțiune există, iar acțiunea nu este prematur formulată.
Primindu-se dosarul la Curtea de Apel Ploiești, cauza a fost înregistrată cu nr._ la data de 08.01.2013.
În baza deciziei civile nr.735/20.03.2013 a Curții de Apel Ploiești a fost admis recursul declarat de către contestator împotriva sentinței civile nr.4750/28.09.2012 a Tribunalului Prahova în contradictoriu cu intimații, a fost casată această sentință și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Prahova, motivându-se că în mod greșit a fost admisă excepția prematurității contestației fără să se țină seama că în realitate au fost respectate disp. art. 149 și urm. din Legea nr.263/2010 în condițiile în care contestatorul a formulat contestație la Comisia de Contestații, iar în speță se impunea soluționarea pe fond a pretențiilor deduse judecății.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost reînregistrată cu nr._ la data de 05.04.2013.
În cauză, s-au administrat probe cu acte.
După administrarea probatoriilor, Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr. 1821 din 21 iunie 2013, respins contestația completată și precizată, formulată de contestatorul F. N. R. reprezentat de Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Prahova a reținut următoarele:
Conform actelor existente la dosar, s-a stabilit în favoarea contestatorului o pensie de serviciu în baza Legii nr.164/2001.
Ulterior, prin deciziile nr._/31.12.2010,_/04.02.2010 s-a dispus recalcularea pensiei instituita in favoarea contestatorului pe baza salariului mediu brut pe economie, luându-se in calcul vechimea in serviciu, stagiul potențial, perioada de contribuție la pensia suplimentara, sporurile, stagiul complet de cotizare, decizii contestate la Comisia de Contestații Pensii din cadrul MApN, contestații care au fost respinse.
Potrivit deciziile nr._/12.12.2011,_/20.01.2012,_/13.02.2012 s-a procedat la recalcularea pensiei de care beneficiază contestatorul, ținându-se seama de OUG nr.1/2011, ocazie cu care s-a stabilit că acesta are dreptul la o pensie de 1626 lei, luându-se în considerare stagiul total de cotizare realizat, întreaga perioadă lucrată, dispozițiile legale aplicabile.
Disp. art.6 alin.1 si urm. din OUG nr.1/2011, prevăd ca pana la emiterea unei noi decizii de recalculare a pensiei, se mențin in plata cuantumurile pensiei avute in luna decembrie 2010, începând cu luna ianuarie 2011, diferențele urmând sa fie achitate pana la sfârșitul lunii februarie 2011.
De asemenea, disp. art.1 si urm. din Legea nr.119/2010 stabilesc ca la data intrării in vigoare a acestei legi o . categorii de pensii stabilite pe baza legislației anterioare devin pensii in interesul legii nr.19/2000, inclusiv pensiile militarilor, din cadrul MApN, MAI, dispoziții care au fost declarate constituționale in conformitate cu deciziile nr.873/2010, 871/2010 ale Curții Constituționale.
Așadar, s-a constatat că din analiza probelor administrate în cauza, rezultă că petentul a beneficiat inițial de o pensie de serviciu în temeiul Legii nr.164/2001, pensie care a fost recalculata în urma transformării pensiei de serviciu in pensie de asigurări sociale, în baza Legii nr.119/2010, ținându-se seama de criteriile prevăzute de lege, fiind emise deciziile nr._/31.12.2010,_/04.02.2010, insa, ulterior conform OUG nr.1/2011 s-a dispus ca pensiile recalculate exclusiv pe baza salariului mediu brut pe economie, pentru perioadele constituind stagiu de cotizare ale căror cuantumuri ar fi fost mai mici decât cele aflate in plata, in luna decembrie 2010, să se mențină în plată în cuantumurile existente in luna decembrie 2010 începând cu luna ianuarie 2011 până la data emiterii deciziilor de revizuire, caz în care au fost emise decizii în acest sens în favoarea contestatorului în perioada decembrie 2011- februarie 2012, în temeiul cărora s-a stabilit o pensie în raport de dispozițiile legale în vigoare, de toate drepturile ce se cuvin contestatorului.
Ca atare, s-a constatat că atât timp cât în baza art. 1 din Legea nr. 119/2010 s-a prevăzut în mod expres transformarea pensiilor de serviciu ale militarilor, în pensii în înțelesul Legii nr.19/2000, iar prin deciziile contestate, pensia de serviciu a contestatorului a devenit pensie în înțelesul Legii nr. 19/2000, înseamnă că în mod legal s-a procedat la recalcularea pensiei si stabilirea în favoarea contestatorului a unei pensii de asigurări sociale în înțelesul Legii nr. 19/2000, întrucât normele legale sus menționate produc efecte juridice de drept în mod imperativ, de la care părțile nu pot deroga.
Mai mult, chiar, prin deciziile nr. 871/2010, 873/25.06.2010 ale Curții Constituționale s-a stabilit cu certitudine constituționalitatea și, deci legalitatea dispozițiilor Legii nr. 119/2010 privind transformarea pensiilor de serviciu în pensii de asigurări sociale în înțelesul Legii nr. 19/2000, decizii care au un caracter obligatoriu și produc efecte juridice pentru viitor.
Faptul că în baza OUG nr.1/2011 s-a dispus menținerea în plată în cuantumurile aflate in luna decembrie 2010, începând cu luna ianuarie 2011 si pana la emiterea unei decizii de revizuire, recalculare, nu înseamnă în mod automat ca se impune anularea deciziilor contestate, menținerea pensiei de serviciu, plata unor diferențe dintre cele două categorii de pensii, deoarece in realitate dispozițiile legii nr.119/2010 au un caracter constituțional, producând efecte juridice valabile, obligatorii pentru părți, iar emiterea OUG nr.1/2011 nu a făcut altceva decât să reglementeze situația pensionarilor foste cadre ale MApN, ale MAI, drepturile si obligațiile părților în cazul recalculării pensiilor, fiind atributul exclusiv al statului de a adopta anumite reglementari . cu caracter special în raport de anumiți cetățeni având la rândul lor un statut special.
De fapt, în realitate prin deciziile nr._/12.12.2011,_/20.01.2012,_/13.02.2012 s-a stabilit în favoarea contestatorului o pensie calculată în raport de dispozițiile legale în materie, ținându-se seama de stagiul de cotizare realizat, de perioada în care și-a desfășurat activitate, de toate drepturile ce i se cuvin contestatorului, caz în care nu există nicio împrejurare care să determine desființarea acestor decizii emise cu respectarea dispozițiilor legale în materie.
Tribunalul a apreciat că apărările contestatorului, în sensul că deciziile contestate ar reprezenta o încălcare a unor drepturi reglementate de art. 1 din Protocolul nr. 1 CEDO, pensia de serviciu fiind un drept al său, un bun care a intrat în patrimoniul său definitiv și irevocabil și că aceste principii au prioritate în raport de Legea nr. 119/2010, nu pot fi avute în vedere, întrucât în speță, nu devin aplicabile principiile reglementate de CEDO în condițiile în care acestea vizează doar bunurile intrate în proprietatea unei persoane în mod efectiv, iar legile speciale care reglementează drepturile unor persoane privind pensiile au un caracter prioritar și înlătură aplicarea unor principii reglementate de normele europene.
Prin urmare, instanța, având în vedere aceste considerente și constatând că au fost respectate disp. art.1 din Legea nr. 119/2010, ținându-se seama și de OUG nr.1/2011, a respins contestația completată și precizată, ca neîntemeiată întrucât în condițiile în care deciziile contestate au fost emise cu respectarea normelor legale în materie, contestatorul nu mai poate pretinde menținerea în plată a deciziei contestate care a fost anulată și nici plata unor sume de bani cu titlu de diferențe de pensie pe care în realitate intimații nu i le datorează, mai ales că nu există nicio dovada la dosar că la data emiterii deciziilor nu s-ar fi ținut seama de toate drepturile ce i se cuvin contestatorului, neimpunându-se recalcularea pensiei și plata unor diferențe reactualizate.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs contestatorul F. N. R. reprezentat de Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea cererii de recurs contestatorul a arătat că în mod eronat instanța de fond a respins contestația formulată, ignorând întregul probatoriu administrat în cauză precum și argumentele invocate în susținerea nelegalității Deciziei de recalculare contestată.
În ceea ce privește capacitatea intimatei de a emite Decizii de recalculare, instanța de fond a apreciat că acestea au fost emise în mod legal, ignorând dispozițiile art. 132 din Legea nr. 263/2010.
Recurentul a arătat că instanța de fond în mod greșit a reținut susținerile contestatorului conform cărora decizia contestată ar fi lovită de nulitate absolută, fiind emisă de un organ necompetent, nu au relevanță în cauză deoarece, în realitate intimatul avea dreptul să emită decizia de recalculare ținându-se seama de normele Legii nr. 19/2010 care au fost de strictă aplicare, interpretare, iar înființarea la 23.12.2010 a Casei sectoriale de pensii care ar fi preluat anumite atribuții în domeniul pensiilor, ale personalului militar, nu înlătură dreptul MapN-ului de a emite anumite decizii în acest domeniu, fiind organul abilitat de lege în acest sens, casele sectoriale aflându-se în subordinea acestuia, cu atribuții ce urmau să fie stabilite în 30 de zile de la . Legii nr. 263/2010 adică de la 20.01.2011, caz în care la data emiterii deciziei Casele sectoriale de pensii nu funcționau efectiv, neexistând o hotărâre a guvernului privind stabilirea atribuțiilor, organizare și funcționarea acestora.
Această argumentație a instanței de fond este eronată, fiind preluată pe de-a-ntregul din întâmpinarea depusă de intimată, fără ca argumentele invocate să fie cenzurate.
Potrivit dispozițiilor art. 132 alin. (1) din legea nr. 263/2010 coroborat cu dispozițiile art. 193 alin. (1) din aceeași lege, începând cu data de 23.12.2010 se înființau Casele sectoriale de pensii acestea fiind „succesoare de drept ale structurilor organizatorice responsabile cu pensiile din Instituțiile menționate la alin. (1)" (M. A. Naționale, M. Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații - s.n.), entități cu personalitate juridică, coordonate metodologic de către CNPP.
Așadar, începând cu data de 23.12.2010, în calitate de succesoare de drept ale structurilor responsabile cu pensiile din MApN, MAI și SRI, Casele sectoriale de pensii erau singurele abilitate să emită decizii de pensie.
Având în vedere textul art. 193 alin. (1), text care este de strictă interpretare și aplicare, rezultă că nu mai era necesară emiterea unor alte hotărâri din partea Guvernului României pentru ca noile entități, Casele sectoriale să funcționeze.
Totodată, recurentul a arătat că în mod greșit instanța de fond apreciază că atribuțiile caselor sectoriale trebuiau stabilite în termen de 30 de zile prin hotărâre a guvernului.
Legea nr. 263/2010 prevede cât se poate de clar că, în calitate de „succesoare de drept" Casele sectoriale urmau să aibă cel puțin aceleași atribuții ca structurile pe care le succed din cadrul MApN, MAI sau SRL Cu alte cuvinte, pe data de 23.12.2010 Structurile din cadrul MApN, Mai sau SRI urmau să piardă prerogativele deținute în domeniul pensiilor, aceste atribuții trecând, fără nici o altă formalitate în patrimoniul de atribuții al Caselor sectoriale, aceasta fiind de altfel și esența sintagmei „succesor de drept".
De altfel. Legea nr. 263/2010 nicăieri în cuprinsul ei nu condiționează înființarea sau funcționarea Caselor sectoriale de emiterea vreunei Hotărâri de guvern.
Așadar, rezultă fără putință de tăgadă că, decizia contestată a fost emisă cu încălcarea normelor legale în materie, de către o entitate care nu mal putea emite acte sau adopta măsuri în materia pensiilor.
În ceea ce privește recalcularea și revizuirea pensiilor, recurentul a învederat că recalcularea pensiilor militare de stat s-a făcut în temeiul HG nr.735/21.07.2010, act normativ suspendat prin sentința civilă nr.338/28.09.2010, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr._, măsură confirmată ulterior de Înalta Curte de Casație și Justiție. D. urmare, deciziile emise după data de 28.09.2010, în baza HG nr.735/2010 sunt nelegale, deoarece au la bază norme suspendate, HG nr.735/2010 fiind abrogată ulterior prin OUG nr. 1/2011, casa de Pensii a intimatei neemițând decizii de anulare a deciziilor de recalculare, în baza Legii nr. 119/2010 așa cum ar fi fost legal.
Așadar, Decizia contestată a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor legale, în temeiul unui acta cărui aplicare fusese deja suspendată la momentul emiterii deciziei de recalculare.
De asemenea, recurentul a menționat că în mod eronat instanța de fond a apreciat faptul că, pensia deși diminuată, depășește toate indemnizațiile sociale pentru pensionari, recurenții nefiind total lipsiți de mijloacele de subzistență.
O astfel de comparație trebuia făcută raportat la stilul de viață și necesitățile particulare ale recurentului șl în nici un caz prin raportare la marea masă a pensionarilor.
Or, este inechitabil ca pensionarii militari, după o viață întreagă de privațiune (a se vedea anexele cererii de chemare în judecată) să fie în continuare privați de un cuantum al pensiei care să îi asigure un trai decent.
Este inechitabil să respingi contestația având în vedere faptul că pensia asigură limita de subzistență în condițiile în care, pensionarii militari, în virtutea soldelor avute pe perioada în acre au fost cadre militare active dar și o pensie de serviciu decentă aveau asigurat un anumit nivel de trai.
Corect ar fi fost ca, instanța de fond să aprecieze această diminuare nu raportat la pensia de subzistență ci raportat la condițiile sociale efective ale recurentului, care, prin diminuarea pensiei, este pus în situația neplăcută de a nu-și mai putea plăti dările zilnice.
Referitor la decizia de revizuire, recurentul a precizat că prin decizia contestată, emisă de intimata, s-a recalculat pensia aflată în plată și s-a stabilit cuantumul ei în baza Legii nr. 119/2010 (art.1 lit. a), pensia fiind redusă drastic. În mod eronat instanța de fond a apreciat ca recalcularea pensiei s-a făcut in mod legal, apreciind că în speță nu a avut loc o încălcare a art. 1 alin. (1) din Primul Protocol adițional la Convenția Europeana a Drepturilor Omului, apreciind suplimentar ca ingerința statului in dreptul de pensie este justificata si deci legala.
Potrivit art.1 alin.1 pct. a din Legea nr. 119/2010, pensiile de serviciu ale personalului devin pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare.
Conform art. 3 din Legea nr. 119/2010 „Pensiile prevăzute la art. 1, stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în plată, se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare.
În situația pensiilor dintre cele prevăzute la alin. (1), care au fost stabilite în baza legilor speciale, pensia din sistemul public se determină considerându-se a fi îndeplinite condițiile de acordare prevăzute de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare."
Așadar, instanța de fond a fost investită cu analizarea legalității decizie emise prin prisma" legilor în vigoare, dar și a Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Curtea Constituțională este, potrivit dispozițiilor art. I st 2 din Legea nr.47/1991 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, garantul supremației Constituției României; asigurând controlul constituționalității legilor, a tratatelor internaționale, a regulamentelor Parlamentului și a ordonanțelor Guvernului.
Chiar dacă, în exercitarea atribuțiilor sale, Curtea Constituționala are posibilitatea raportării si la dispozițiile internaționale în materia drepturilor fundamentale ale omului, statuările acesteia, aflate în contradicție cu cele ale forurilor internaționale competente să interpreteze aceste prevederi, nu pot fi reținute de instanțele judecătorești sesizate cu soluționarea unui litigiu în care își găsesc aplicarea.
Dimpotrivă, instanțele judecătorești sunt obligate, în temeiul prevederilor art. 20 din Constituția României și a obligațiilor pe care România și le-a asumat în urma ratificării acestor pacte, convenții si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, să ignore legile interne și interpretările Curții Constituționale a României care contravin reglementarilor internaționale si interpretărilor date acestora de organele abilitate.
Așadar, prin aplicarea cu prioritate, față de cele interne, a dispozițiilor internaționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte și a interpretărilor acestor dispoziții date de forurile internaționale competente, instanțele de judecată nu încalcă prevederile art.l1 alin.3 din Legea nr.47/1992, potrivit cărora deciziile și hotărârile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor si nici pe cele ale art.31 din aceeași lege, conform cărora decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie, cu atât mai mult cu cât deciziile invocate anterior sunt de respingere a obiecțiilor de neconstituționalitate, iar nu de admitere a acestora.
Curtea europeană a constatat că statutul conferit Convenției în dreptul intern permite instanțelor naționale să înlăture - din oficiu sau la cererea părților - prevederile dreptului intern pe care le consideră incompatibile cu Convenția și protocoalele sale adiționale.
În consecință, constatarea anterioară a constituționalității Legii 119/2010 nu împiedică instanța națională să verifice dacă aplicarea legii în concret nu produce efecte contrare Convenției.
Or, instanța de fond a ignorat la pronunțarea hotărârii încălcarea frapantă șl gravă a dispozițiilor art.1 al primului Protocol adițional ale Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului si libertăților fundamentale, coroborate cu cele ale art. 14 din Convenție.
De asemenea, instanța de fond a ignorat dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. I a Convenția europeana pentru apărarea drepturilor omului si libertăților fundamentale: „(1) Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publica șl în condițiile prevăzute de lege șl de principiile generale ale dreptului internațional.
Or, instanța de fond avea obligația de a verifica respectarea acestor dispoziții prioritare ale dreptului internațional, instanța națională fiind obligată să interpreteze aceste norme în concordanță cu reperele statuate de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, a cărei practică se află în continuă dezvoltare și evoluție a concepțiilor, cu exigențe permanent sporite în garantarea drepturilor ocrotite de Convenție.
Această jurisprudență are o aplicare directă în dreptul intern și, în virtutea principiului subsidiarității, interpretarea situației europene se impune și instanțelor interne (în acest sens, Decizia nr.81/1994 a Curții Constituționale).
Așadar, recurentul a susținut că instanța de fond avea obligația de a cerceta măsura in care situația de fapt a recurentului - contestator se Înscrie in situația menționala la art. 1 din Convenție, respectiv de a verifica următoarele aspecte: dacă partea reclamantă deține un „bun" existent; dacă a apărut o ingerință a statului asupra dreptului la respectarea bunului; dacă ingerința îndeplinește condițiile: legalității; existenței unui scop legitim (sau de utilitate publică) în acord perfect cu interesul general; proporționalității rezonabile a ingerinței (mijloacelor utilizate) cu scopul legitim urmărit; prezervării unui echilibru echitabil între imperativul protecției dreptului fundamental de proprietate a individului și cerințele interesului general al societății; a nediscriminării.
În ceea ce privește pensia de serviciu (specială), din punctul de vedere al naturii juridice nu trebuie sa se confunde și nici sa nu se suprapună cu cea de pensie de drept comun.
Dreptul la pensia de serviciu s-a născut în baza unui regim profesional public de securitate socială instituit prin legea internă, distinct de dreptul la pensie din sistemul general.
Oricum, începând cu hotărârea pronunțată în Cauza Stec și alții v. Regatul Unit, Curtea a abandonat definitiv (în materie de pensii și alte drepturi de securitate socială) distincția dintre beneficiile contributive șl necontributive (plătite din resurse bugetare), ambele fiind deopotrivă și fără echivoc considerate ca situându-se sub protecția art.1 al primului Protocol adiționai la Convenție, ca bunuri proprietate individuală.
Mai mult, Curtea a adăugat, statuând în mod expres, că atunci când un stat alege să instituie prin legea internă o schemă (un regim) de pensii, toate drepturile individuale si interesele derivând din această schemă cad sub incidența art.1 al Protocolului nr.1 și art. 14 din Convenție. Indiferent de plata sau nu a unei contribuții la schemă sau a scopurilor pentru care schema de pensii a fost fondată (Cauza Andrejeva v. Letonia, în care s-a reținut încălcarea art. 14 din Convenție coroborat cu art. 1 al Protocolului nr.1).
Art. 1 al primului Protocol adițional nu pune restricții libertății statelor de a decide dacă să pună în practică orice formă de schemă de securitate socială sau în a alege tipul sau cuantumul beneficiilor ce vor fi generate de schema ce va fi aleasă. însă, deîndată ce statul contractant a pus în vigoare legislația care acordă plata dreptului de securitate socială (indiferent dacă este sau nu condiționată de o prealabilă plată de contribuții), această legislație trebuie considerată ca generând un interes pecuniar ocrotit de art.1 al Protocolului nr.1 și art. 14 din Convenție, pentru toate persoanele care satisfac cerințele legale de pensionare (cauzele Stec și alții v; Regatul Unit, Andrejeva v. Letonia).
Curtea a observat că, în materie de pensii, odată ce o persoană a fost admisă într-o funcție publică, acea persoană a dobândit un drept (de a primi pensia corespunzătoare prevăzută de lege pentru îndeplinirea serviciului public), care constituie un „bun" în sensul art.1 al Protocolului nr.l (cauzele Azinas v. Cipru, Apostolakis v. G.). Dreptul la alocația de pensie constituie un drept patrimonial, în sensul art.1 al primului Protocol adițional, fiind suficient stabilit de autoritățile naționale în baza legislației în vigoare (cauzele Gauygusuz v. Austria și Bunchen v. Republica Cehă).
Rezultă așadar fără putința de tăgadă că și pensia de serviciu, stabilită de autoritățile române (serviciul public de pensii) printr-o decizie administrativă de pensionare. în baza legii, reprezintă un „bun", partea reclamantă exercitând acest drept prin încasarea lunară, a pensiilor, după data pensionării.
Este inacceptabil argumentul instanței de fond, potrivit căruia nu există o ingerință asupra proprietății în caz de reducere a pensiei sub pretextul că viitorul cuantum ce va fi plătit va fi calculat în concordanță cu noile norme legale incidente.
Dimpotrivă, Curtea a statuat expres că, dacă statul reduce total sau parțial pensia ocupațională publică sau pensia de serviciu necontributivă (prin lege sau ca măsură disciplinară), este inevitabilă concluzia că acea reducere a operat ca o ingerință asupra dreptului la respectarea bunurilor, care trebuie analizată în lumina art. 1 al Protocolului nr.1 (cauzele Azinas v. Cipru, Banfield v. Regatul Unit, Apostolakis v. G.).
Așa cum s-a reținut și în alte cauze, reducerea cuantumului pensiei sau întreruperea plății acesteia reprezintă o ingerință ce trebuie justificată (cauzele Kjartan Asmudsson v. Islanda, Rasmussen v. Polonia, Wieczorek v. Polonia).
În acest context, prevederile abrogative ale art. 1-3 din Legea nr. 119/2010 (menținute și prin art. 196 lit.i din Legea nr.263/2010) au avut ca efect eliminarea totală și intempestivă a pensiei de serviciu, fapt ce reprezintă o incontestabilă ingerință asupra proprietății din partea statului, si asta chiar dacă acest „bun" (pensia de serviciu) a fost înlocuit cu alt bun, dreptul la pensia de drept comun.
Având în vedere că pensia de serviciu („bunul") a fost total suprimată, fiind abrogată însăși această instituție juridică în integralitatea el. această situație poate echivala cu o veritabilă privare de proprietate întrucât in speța este cazul unei eliminări Integrale si ireversibile a dreptului, iar nu o suspendare sau amânare a plătii acestuia ori o reducere parțială de cuantum.
Testul de proporționalitate a ingerinței invocate de către instant de fond, constă în verificarea acordării de către stat a unei despăgubiri adecvate. în caz de privare de proprietate, chiar dacă compensația nu trebuie să fie integrală în anumite circumstanțe, totuși ea trebuie să fie rezonabilă.
Ori, acordarea în locul vechiului bun (pensia de serviciu), a unui alt buri (pensia de drept comun) cu o valoare substanțial si vădit diminuata, nu se încadrează în limitele rezonabilului.
Instanța de fond ar fi trebuit sa procedeze la analizarea condițiilor ingerinței statului asupra dreptului la respectarea bunurilor, condiții fixate de Convenție: legalitatea; existența unui scop legitim în acord perfect cu interesul generale; proporționalitatea rezonabilă a ingerinței (mijloacelor utilizate) cu scopul legitim urmărit; prezervarea unui echilibru echitabil între imperativul protecției dreptului fundamental de proprietate a individului și cerințele interesului gendral al societății; nediscriminarea.
Or, instanța de fond ar fi trebuit, să verifice cu prioritate dacă ingerința în cauză a satisfăcut cerințele legalității și nu a fost arbitrară (cauzele Beyeler v. Italia, latridis v. G., Wieczorek V. Polonia).
Principiul legalității comportă trei aspecte: existența normei legale care reglementează ingerința; caracteristicile normei legale; aplicarea normei într-o manieră care să nu fie vădit eronată sau arbitrară.
Or, în ceea ce privește ingerința, aceasta este prevăzută de lege și anume de art. 1-3 din Legea nr. 119/2000, ingerința producându-se în baza unei norme legale în materie.
Întotdeauna, principiul legalității mai presupune ca norma aplicată din dreptul intern să fie suficient de accesibilă, precisă si predictibilă (cauzele Hentrich v. Franța, Beyeler v. Italia).
In acest sens este necesar ca reglementările legale interne să prevadă în mod clar și neechivoc, timp de mai mulți ani, că o anumită cauză, atrage pierderea totală sau parțială a pensiei de serviciu (ocupaționale), iar pensionarul să poată cu ușurință cunoaște adeste dispoziții ale legii, lipsite de orice ambiguitate, fiind prevenit asupra consecințelor intervenirii respectivelor cauze legale exacte de încetare a acordării pensiei (cauzele Banfield v. Regatul Unit, Rasmussen v. Polonia).
Recurentul a menționat că, în cazul de față, nicio dispoziție din legislația specială sau generală a pensiilor In vigoare la momentul recalculării nu prevede printre cazurile legale de încetare a plătii pensiilor de serviciu dificultățile financiare ale bugetului de pensii.
Mai mult, recurentul a arătat că instanța de fond ar fi trebuit sa observe ca stabilitatea și coerența plății pensiilor este garantată expres de către stat, care și-a asumat necondiționat obligația finanțării deficitului bugetului de pensii (art. 16 din Legea nr.19/2000, reluat și de art. 26 din Legea nr.263/2010).
Așadar devine evident că această condiție a legalității ingerinței nu este îndeplinită, deoarece acesta implica și o accesibilitate,precizie și predictibilitate a normei legale interne. în cazul de față stabilitatea, siguranța și coerența legislativă rezonabil sperată a fost înfrântă fără nicio prevenire prealabilă, care să fie lipsită de ambiguitate, încălcându-se astfel art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției.
În ceea ce privește retroactivitatea legii noi, recurentul a menționat că în mod eronat instanța de fond a apreciat că nu a operat o retroactivitate, argumentând ca, noul cuantum al pensiei urmează a fi achitat după momentul comunicării deciziilor de revizuire, cuantumurile achitate anterior nefiind afectate de revizuire.
Potrivit Deciziei nr. 466/2004 a Curții Constituționale, "legiuitorul este în drept să modifice și să completeze reglementările legale referitoare la condițiile de exercitare a dreptului la pensie ori de câte ori consideră că situația economică a țării șl resursele financiare existente permit sau impun anumite modificări, dar orice reglementare nouă se aplică numai de la data intrării sale în vigoare, o nouă legislație referitoare la pensii neaplicându-se în mod automat persoanelor pensionate pe bazo legislației anterioare în vigoare"
Rezultă astfel că legea nouă prin care se dispune revizuirea se poate aplica numai faptelor ce se vor produce ulterior datei intrării sale în vigoare, nu și situațiilor anterioare, trecute, cu toate efectele care s-au produs și se produc în timp, datorită situației create la acel moment. .
Or, pensia specială a recurentului - contestator reprezintă o situație juridică constituită sub norma veche, echivalată și de norma legală nouă, situație care a creat efecte juridice definitive, sub formă de prestații succesive, pe care statul este obligat să le respecte.
lata așadar cum, prin aplicarea retroactivă a normei de revizuire a pensie, autoritățile naționale au încălcat art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției, fapt neobservat de către instanța de fond.
Cu privire la proporționalitatea măsurii, recurentul a arătat că în expunerea de motive a Legii nr. 119/2010, depusă de inițiator la Parlament, există două motive care corespund condiției scopului legitim: continuarea crizei economice și anul 2009 și extinderea acesteia în anul 2010, ce atrage necesitatea asigurării sustenabilității financiare a sistemului de pensii publice, eliminarea privilegiilor din legile sistemelor speciale de pensii publice.
Este necesară însă o proporționalitate rezonabilă între ingerință (mijloacele utilizate) și scopul legitim urmărit. Curtea a acceptat că, în sens larg, poate reprezenta un scop legitim protecția sistemului economic al țării, în contextul necesității instituirii unui sistem de securitate socială viabil și a capacității reduse a bugetului național. Dar instanța europeană a subliniat ca, și în acest caz, este obligatoriu să se determine dacă a existat un raport rezonabil de proporționalitate între mai sus menționatul scop legitim și mijloacele utilizate, în fiecare caz în speță (cauzele Andrejeva v. Letonia și Bunchen v. Republica Cehă). Ingerința trebuie să fie proporțională în mod rezonabil cu scopul urmărit (cauzele J. și alții v. Germania, Wieczorek v. Polonia).
Procedând la o asemenea verificare concretă, două condiții preliminare, comune ambelor scopuri legitime invocate (criza economică, respectiv eliminarea privilegiilor unor pensionari), constau în păstrarea îndeplinirii condițiilor de pensionare specială de către partea reclamantă și lipsa caracterului discreționar al ingerinței. Partea reclamantă nu a încetat să îndeplinească condițiile legale ale pensiei speciale acordate, deci, nu poate fi invocată existența proporționalității în sensul reținut în Cauza Rasmussen v. Polonia.
În primul rând, sub aspectul asigurării sustenabilității bugetului de asigurări sociale în condițiile de criză economică, condiția proporționalității impune: motivarea suficientă a mijloacelor utilizate; acționarea de către stat într-un timp adecvat, într-o manieră corespunzătoare și cu o maximă consecință.
Privarea de proprietate, servind interesului public, trebuie să urmărească scopul legitim prin mijloace proporționale în mod rezonabil cu scopul urmărit.
Principiul „bunei guvernări" impune ca atunci, când o problemă de interes public apare, autoritățile publice să acționeze într-un timp adecvat, într-o manieră corespunzătoare și cu o maximă consecvență (cauzele Beyeler v. Italia, Moskal v. Polonia).
Or, dacă mijloacele utilizate sunt insuficient motivate, este încălcată Convenția (cauza Beyeler V. Italia).
Obligația statului de a motiva ingerința (actul normativ - Legea nr. 119/2010) rezultă expres și din dispozițiile art. 6 și art.7 din Legea nr.24/2000, trebuind să existe o expunere de motive a legii însoțită de un studiu de impact, cu soluții care „trebuie să fie temeinic fundamentate", în baza evaluării preliminare a impactului noilor reglementări.
Însă, așa cum remarcă expres și Curtea Constituțională in cuprinsul Deciziei nr.873/2010, se poate cu ușurință observa că la secțiunea a 4-a din expunerea de motive, intitulată „Impactul financiar asupra bugetului național general consolidat, atât pe termen scurt, pentru anul curent, cât și pe termen lung (5 ani), nu se face nicio precizare cu privire la modificarea aspectelor bugetare, deci nu a fost temeinic fundamentată această măsură.
Cu privire la obligația statului de a acționa într-un timp adecvat, este de reținut că pentru a exista un raport de proporționalitate fată de caracterul pur temporar si excepțional al crizei economice, trebuie ca si mijloacele utilizate (prin Ingerința asupra dreptului de proprietate) să fie tot temporare.
Potrivit Deciziei nr.46/2002 a Curții Constituționale, „în cazul în care condițiile economice, financiare sau sociale o impun, legiuitorul poate suspenda temporar aplicarea unor dispoziții legale, printr-un act normativ de același nivel"
lata așadar ca, statul avea posibilitatea de diminua temporar, pe perioada existentei dificultăților economico - financiare a pensiilor special cu posibilitatea reluării imediate în plată a acestora în momentul în care condițiile care au determinat luarea măsurii ar fi dispărut.
Or, mijlocul folosit (al eliminării definitive a dreptului la pensia de serviciu) nu se află într-un raport de proporționalitate rezonabil cu caracterul temporar al crizei economice și a perioadei rezonabile în care statul trebuie să găsească soluțiile adecvate.
Acest scop legitim (al apărării față de criza economică) justifică numai măsuri pe durata determinată a crizei, deci temporare, precum suspendarea temporară a exercițiului unui drept (cum ar fi cel la pensie de serviciu).
Iată odată în plus ca in speța a fost încălcat art.1 al primului Protocol adițional, pentru nerespectarea condiției proporționalității.
Recurentul a menționat, de asemenea că și pentru al doilea scop legitim invocat, al eliminării privilegiilor, mijloacele utilizate nu sunt într-un raport de proporționalitate cu acest scop urmărit.
Așa cum s-a reținut și prin Decizia nr.20/2000 a Curții Constituționale și din natura juridică a dreptului la pensie de serviciu, acest drept, fondat pe un regim profesional public special de securitate socială, nu reprezintă un privilegiu și are o justificare obiectivă și rațională, fiind o compensație pentru inconvenientele majore ce rezultă din rigoarea si riscurile deosebite ale statutelor profesionale speciale.
Aceste categorii profesionale speciale au acumulat un stagiu complex (atât contributiv, cât și privativ, simultan cu îndeplinirea unor obligații profesionale deosebit de restrictive și riscante), deci nu se află într-o situație similară cu celelalte categorii nesupuse unui astfel de regim ocupațional.
Or, principiul „echilibrului echitabil", între cerințele interesului general al societății și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale persoanelor, implică necesitatea unui raport rezonabil între mijloacele folosite și scopul urmărit a fi realizat, în contextul regulii statuate de prima frază a primului alineat al art. I din primul Protocol adițional, stabilirea faptului dacă a existat un asemenea echilibru, necesită o examinare completă a diferitelor aspecte incidente în speță, cum ar fi conduita autorităților sau a părții reclamante (Cauza Beyeler v. Italia).
Astfel, dacă autoritățile pot acționa oricând în sensul ingerinței asupra proprietății (de exemplu, prin eliminarea pensiei de serviciu), atunci drepturile proprietarului sunt întotdeauna restricționate, prin crearea unei continue incertitudini și insecurități, fiind încălcat art.1 al Protocolului nr.1 (Cauza Beyeler v. Italia).
Recurentului contestator nu i se poate reproșa conduita acestuia, deoarece acesta s-a achitat de stagiul complex prevăzut de regimul profesional public special de securitate socială, care era obligatoriu.
De asemenea, nu a putut contribui la o schemă privată de pensii, deoarece autoritățile au adoptat tardiv Legea nr.411/2004, partea reclamantă nemaiputând în mod obiectiv realiza stagiul cerut de această lege înainte de data pensionării.
Așa cum a demonstrate și instanței de fond, recurentul - contestator se află într-o situație de vulnerabilitate financiară socială sub aspectul mijloacelor de subzistență, deoarece statutul profesional i-a impus interdicții profesionale, concomitent cu suportarea riscurilor profesionale și a altor obligații statutare deosebite.
Ori, în urma supunerii recurentului la toate aceste privațiuni economice și sociale, este excesivă și disproporționată lăsarea acesteia fără compensația materială adecvată și proporțională privațiunilor suportate, fiind pusă intempestiv într-o situație neprevăzută de mare dificultate și marginalizare socială, prin reducerea unicei surse de venit.
Rezultă cu claritate faptul ca instanța de fond în mod eronat a respins contestația formulata, ignorând probatoriul administrat în cauză, practica europeană în materie, omițând să constate că în speță a operat o ingerința disproporționata din partea statului prin eliminarea pensiilor speciale si revizuirea pensiei recurentului cu consecința diminuării substanțiale a acesteia.
Față de toate aceste aspecte, recurentul a solicitat admiterea recursului formulat, și reținând cauza spre rejudecare, modificarea în tot a sentinței primei instanțe în sensul admiterii contestației.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, raportat la actele și lucrările dosarului, precum și la textele legale incidente, Curtea reține următoarele:
Referitor la critica recurentului în sensul că instanța de fond a încălcat art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Curtea constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a normelor incidente, inclusiv prin prisma Protocolului 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a jurisprudenței instanței de la Strasbourg.
Astfel, așa cum s-a arătat în precedentul prezentelor considerente obiectul cauzei este dat de o contestație împotriva unei decizii de pensionare și la emiterea căreia a fost avut în vedere un act normativ ulterior transformării pensiei de serviciu a recurentului din prezenta fază procesuală în pensie în sistemul public de pensii.
Pe de altă parte, pensiile de serviciu reglementate de legiuitor pentru anumite categorii socioprofesionale au fost compuse dintr-o parte contributivă, identică celei calculate în baza sistemului public de asigurări sociale de drept comun în reglementarea Legii nr. 19/2000 în prezent abrogată și înlocuită cu Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice ce se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat și o parte necontributivă care se achită de la bugetul de stat.
Prin adoptarea Legii nr. 119/2010 și a O.U.G. nr. 59/2011 titularii de pensii speciale au devenit titulari de pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei pana la limita corespunzătoare a beneficiului contributiv, ceea ce nu reprezintă o ingerință din perspectiva dreptului de proprietate în raport de prev. art. 1 din Protocolul nr. 1.
Cu privire la drepturile de creanță, prin Hotărârea CEDO în cauza F. și alții contra României s-a statuat că statele părți la Convenție dispun de o marja largă de apreciere pentru reglementarea politicii sale sociale și poate alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului, respectiv stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice.
În aceeași hotărârea s-a statuat că reducerea pensiilor constituie o modalitate de echilibra bugetul și de a corecta diferențele existente între sistemele de pensii.
Curtea Europeană, confirmând practica interpretărilor date de Curtea Constituțională începând cu decizia nr. 871/2010 și decizia nr. 1237/2010, care au statuat că pensiile de serviciu se bucură de un regim juridic diferit în raport cu pensiile acordate în sistemul public, iar acordarea suplimentului ca element al pensiei de serviciu constituie o compensație pentru anumite categorii socio-profesionale supuse unui statut special, compensație care ține de politica statului în domeniul asigurărilor sociale.
Cu privire la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească ingerința statului pentru a nu conduce la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO, deși recurentul le analizează separat pe fiecare în parte, respectiv existența bunului, ingerința să fie legală, să urmărească un scop legitim, să respecte raportul de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit de realizat, Curtea va reține că și condiția legalității ingerinței statului este îndeplinită fiind prevăzută de un act normativ, respectiv O.U.G. nr. 1/2011, O.U.G. nr. 59/2011.
Scopul legitim, așa cum a fost definit de hotărârea CEDO sus-menționată este de a echilibra bugetul de stat și a corecta diferențele existente în sistemele de pensii.
Reducerea pensiei recurentului nu poate fi considerată nerezonabilă sau disproporționată pentru că nu a fost atins acel prag de dificultate pentru a se putea constata o încălcare a drepturilor ocrotite de art. 1 din Protocolul nr. 1.
Raportul de proporționalitate este definit de faptul că reforma sistemului de pensii a fost fundamentată pe motive obiective, respectiv deficiențele economice și corectarea inegalităților între diferite sisteme de pensii.
Așa cum s-a mai arătat, statul are dreptul de a-și stabili politica în domeniul social și de a corecta diferențele între sistemele de pensii, situație în care nu se poate spune că s-a încălcat principiul drepturilor câștigate.
Deși recurentul susține că există erori cu privire la calculul pensiei, iar instanța de fond a reținut că din actele depuse la dosar nu au reieșit erori de calcul, însă printr-o simplă verificare a buletinului de calcul și a Anexei nr. 1 din O.U.G. nr. 1 rezultă mai multe erori, lipsuri sau neconcordanțe, Curtea va reține că aceasta este nefondată întrucât, pentru a se constata eventualele erori, trebuia efectuată o expertiză de specialitate care să stabilească eventualele erori de calcul sau neconcordanțe.
Atâta timp cât nu s-a efectuat o lucrare de specialitate în sensul arătat mai sus, nu se poate conchide că există erori la calculul pensiei.
De reamintit este că, potrivit art. 3307 alin. 4 Cod pr. civilă, „dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I”.
De asemenea, conform art. 99 lit. ș din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, constituie abatere disciplinară pentru judecători „nerespectarea deciziilor Curții Constituționale ori a deciziilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor în interesul legii”.
Așa cum s-a arătat și în Cauza F. și alții contra României, reducerea pensiilor, deși substanțială, a constituit o modalitate de integrare a acestor pensii în sistemul general de pensii, menită să asigure echilibrul bugetar și să corijeze disparitățile existente între diferitele sisteme.
În aceeași decizie s-a menționat că reforma sistemelor de pensii nu a avut efect retroactiv și nu a adus atingere dreptului la prestații sociale, dobândit în virtutea contribuțiilor vărsate în timpul anilor de serviciu.
Trebuie amintit că pensiile de serviciu au fost stabilite inițial pentru anumite categorii socio-profesionale, fiind alcătuite din două componente: pensia contributivă plătită de bugetul de stat din bugetul asigurărilor de stat și pensia suplimentară suportată din bugetul de stat fără plata vreunei contribuții.
Prin decizia nr. 871/2010 a Curții Constituționale, referitoare la excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 119/2010, s-a statuat că prevederile acestui act normativ sunt constituționale, nefiind discriminatorii, aplicându-se tuturor pensiilor speciale.
În raport de aceste considerente, în baza disp. art. 312 alin. 1 Cod pr. civilă coroborat cu art. 3041 Cod pr. civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de contestatorul F. N. R. reprezentat de SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE ÎN REZERVĂ ȘI ÎN RETRAGERE cu sediul în București, ., sector 1 și cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la C.. av. C. G., în București, .. 4, ., ., sector 3, împotriva sentinței civile nr. 1821 din 21 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații M. A. NAȚIONALE-DEPARTAMENTUL FINANCIAR CONTABIL, cu sediul în București, ., sector 5 și C. SECTORIALA DE PENSII A MINISTERULUI A. NAȚIONALE, cu sediul în București, ..7-9, sector 6, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 10 decembrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
A. M. R. M. P. C. M. M.
GREFIER,
C. C.
Red.CMM
Tehnored.CC
2 ex./16.12.2013
d.fond_ Tribunalul Prahova
j. fond M. C.
Operator date cu caracter personal
Notificare nr. 3120
| ← Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 3989/2013.... | Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 3864/2013.... → |
|---|
