Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 1019/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Curtea de Apel PLOIEŞTI - Sentințe și decizii de dreptul muncii / 2013

Decizia nr. 1019/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 10-04-2013 în dosarul nr. 8058/105/2011

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA NR. 1019

Ședința publică din data de 10 aprilie 2013

Președinte - C. P.

Judecători - V. D.

- M. G.

Grefier - A. M. B.

Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de intimatul S. R. DE INFORMAȚII - C. DE P. SECTORIALĂ A SRI, reprezentat de Oficiul Juridic UM 0198, cu sediul în București, ., nr. 24-26, sector 2, împotriva sentinței civile nr. 5025 pronunțată la data de 22 octombrie 2012 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-contestator S. C. MILITARE DISPONIBILIZATE ÎN REZERVĂ ȘI ÎN RETRAGERE în numele membrului de sindicat V. L.-G. pentru comunicarea actelor de procedură la SCPA C. G. și R. I. V. cu sediul în București, sect.3, ..4, ..

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică de judecată din data de 3 aprilie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta.

Curtea, având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor de la dosar, a amânat pronunțarea la data de 10 aprilie 2013, când a dat următoarea decizie.

CURTEA:

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele ;

Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._ /2012 la data de 09.09.2011, contestatorul S. C. Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere, în numele membrului său V. L.-G., a solicitat ca, în contradictoriu cu intimații S. R. de Informații și C. de P. Sectorială a Serviciului R. de Informații, să se dispună, în principal anularea hotărârii Comisiei de soluționare a contestațiilor din cadrul Serviciului R. de Informații menționată în Anexa 1 la cerere; anularea deciziei de revizuire a pensiei nr._/10.06.2011 emisă de S. R. de Informații; menținerea deciziei nr._/22.02.2006 de stabilire a pensiei, emisă în temeiul Legii nr.164/2001, Legii nr.179/2004, Decretului nr.214/1977 (după caz), plătită în luna decembrie 2010; obligarea intimatei la plata diferenței dintre pensia de serviciu stabilită conform Legii nr.164/2001, Legii nr.179/2004, Decretului nr.214/1977 (după caz), plătită în luna decembrie 2010, și cea revizuită conform Legii nr.119/2010, H.G. nr.735/2010 și O.U.G. nr.1/2011, de la data plății și până la repunerea în plată a pensiei inițiale; obligarea intimatei la plata dobânzii legale și a indicelui de inflație aferente sumelor reprezentând diferența dintre cele două decizii, dobândă calculată până la data plății efective a pensiei inițiale, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În subsidiar s-a contestat cuantumul pensiei stabilit în urma revizuirii ca urmare a aplicării greșite a dispozițiilor legale în vigoare.

În motivarea contestației, contestatorul a învederat instanței, în esență, faptul că a îndeplinit procedura prealabilă instituită de dispozițiile art.148 alin.2 din Legea nr.263/2010, însă organul abilitat să răspundă sesizării sale nu a formulat niciun răspuns, iar lipsa unui răspuns echivalează cu respingerea contestației formulate, astfel că este îndreptățit să se adreseze instanțelor de judecată, că lipsește temeiul juridic al emiterii deciziei de revizuire, HG nr.735/2010 fiind suspendată la data emiterii acestei decizii, că prin decizia respectivă s-a încălcat dreptul de proprietate al contestatorului, s-a realizat o discriminare a acestuia, s-a încălcat principiul neretroactivității legii, precum și principiul drepturilor câștigate (principiu care are o construcție jurisprudențială, chiar dacă nu are o consacrare legală).

Pentru fiecare dintre motivele de nelegalitate, contestatorul a expus ample argumente.

În drept, au fost invocate prevederile art. 112 c.prciv., precum și dispozițiile Legii nr. 263/2010.

În dovedirea acțiunii, au fost depuse la dosarul cauzei înscrisuri.

La data de 22.12.2012, contestatorul a formulat cerere precizatoare, prin care a menționat că cererea de chemare în judecată este îndreptată atât împotriva S. R. de Informații, cât și împotriva Casei de pensii sectoriale a Serviciului R. de Informații, astfel că la termenul de judecată din data de 13.01.2012, în virtutea principiului disponibilității care guvernează procesul civil, instanța a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a Casei de P. Sectoriale a Serviciului R. de Informații.

La data de 19.10.2011, S. R. de Informații - C. de P. Sectorială a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, respingerea contestației ca fiind neîntemeiată.

În cauză, a fost administrată proba cu înscrisuri.

Prin sentința civilă nr. 5025 din 22 octombrie 2012, Tribunalul Prahova a admis în parte contestația precizată formulată de contestatorul S. C. MILITARE DISPONIBILIZATE ÎN REZERVĂ ȘI ÎN RETRAGERE în numele membrului de sindicat V. L.-G. și în consecință, a anulat Hotărârea Comisiei de contestații pensii nr. 320/23.08.2011.

A anulat decizia de revizuire nr._/10.06.2011 emisă de către intimata C. de P. Sectorială a Serviciului R. de Informații și dispune menținerea în plată a deciziei de pensionare nr._/22.02.2006, stabilită în temeiul Legii nr. 164/2001.

A obligat în solidar intimații la plata diferenței dintre pensia de serviciu stabilită conform Legii nr. 164/2001 (pensie inițială) și pensia revizuită potrivit Legii nr.119/2010, HG nr. 735/2010 și O.U.G. nr. 1/2001 de la data emiterii deciziei de revizuire și până la repunerea în plată a pensiei inițiale, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație de la data plății efective.

A respins cererea contestatorului privind obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată, ca fiind neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin decizia nr._/22.02.2006 emisă de C. de P. din cadrul Serviciului R. de Informații, contestatorul a fost pensionat în baza Legii nr. 164/2001, stabilindu-i-se o pensie de serviciu în cuantum brut de 2683 lei, indexată ulterior până la suma brută de 4068 lei.

Pensia de serviciu stabilită în favoarea contestatorului a fost revizuită în temeiul OUG nr. 1/2011, emițându-se în acest sens decizia nr._/10.06.2011, prin care i s-a fixat un cuantum de 3036 lei brut, cu începere de la data de 01.01.2011.

Contestația formulată de către contestator împotriva deciziei nr._/10.06.2011, conform art. 149 din Legea nr. 263/2010, a fost respinsă ca neîntemeiată de către Comisia de Contestații din cadrul Serviciului R. de Informații prin hotărârea nr. 320/23.08.2011.

Potrivit dispozițiilor art. 1 din OUG nr.1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, „pensiile prevăzute la art. 1 lit. a și b din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, potrivit art. 5 alin.4 din această lege, se revizuiesc din oficiu, cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2011, pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate de beneficiari”.

Conform art. 1 lit. a din Legea nr. 119/2010, pensiile de serviciu ale personalului militar devin pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare.

În fapt, prin acest act normativ au fost desființate pensiile de serviciu reglementate de Legea nr. 164/2001.

În ceea ce privește decizia nr._/10.06.2011, se observă că aceasta a fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale interne, prevederile ce au stat la baza revizuirii pensiei fiind declarate constituționale prin deciziile nr.871/2010 și 873/2010 ale Curții Constituționale.

Pe de altă parte însă, din perspectiva reglementărilor internaționale, tribunalul a reținut următoarele:

Art.1 al Protocolului nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului consacră respectarea dreptului de proprietate a bunurilor aparținând persoanelor fizice sau juridice, în sensul că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică, în condițiile prevăzute de lege, cu respectarea principiilor generale ale dreptului internațional.

A..2 al acestui articol stipulează că dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții sau a amenzilor.

Din perspectiva art. 1 din Protocolul nr. 1 și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la aceste dispoziții, drepturile care decurg din contribuțiile în cadrul regimurilor de securitate socială, cum este dreptul la pensie, constituie drepturi patrimoniale, care intră sub protecția art.1 din Protocol.

Recunoscând marja de apreciere a statelor în materia legislației sociale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat obligația autorităților publice de a menține un just echilibru între interesul general și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale persoanei, echilibru care nu este menținut ori de câte ori, prin diminuarea drepturilor patrimoniale, persoana trebuie să suporte o sarcină excesivă și disproporționată.

Într-o astfel de situație, există o încălcare a art.1 din Protocolul nr.1 la Convenție, determinată de încălcarea caracterului rezonabil și proporțional al diminuării drepturilor patrimoniale (cauza Kjartan Asmundsson contra Islandei, 2004, Cauza Moskal contra Poloniei, 2009).

Or, diminuarea drepturilor patrimoniale prevăzută de legea criticată, cu consecința pierderii dreptului la pensia de serviciu, impune persoanelor cărora le este aplicabilă o sarcină excesivă și disproporționată, fără a menține un just echilibru între interesul general și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale persoanei.

Ca principiu general, dispozițiile Convenției Europene privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale au forță constituțională și supralegislativă.

Potrivit disp. art.20 din Constituția României, dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte. Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale.

Normele juridice internaționale privitoare la protecția drepturilor omului au aplicabilitate directă în dreptul intern. Obligația interpretării și aplicării dispozițiilor constituționale în materia drepturilor omului în conformitate cu tratatele internaționale ratificate de România, deci și în conformitate cu dispozițiile Convenției, se impune tuturor autorităților publice române, deoarece prevederile Constituției au aplicabilitate directă.

În același sens, în jurisprudența constantă a CEDO s-a reținut că judecătorul național însărcinat să aplice, în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lăsând, la nevoie, pe proprie răspundere, neaplicată orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional (Hotărârea din 9.03.1978 dată în cauza Amministrazione delle finanze dello Stato/Simmeenthal nr.C 106/77).

Constatarea de către Curtea Constituțională a României, în cuprinsul deciziei nr.871/25.06.2010 publicată în Monitorul Oficial nr.433/28.06.2010, că Legea nr.119/2010 nu încalcă dispozițiile Constituției României, nu împiedică instanțele de judecată să facă aplicarea dispozițiilor art.20 din legea fundamentală și să dea prioritate pactelor și tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte.

De altfel, prin decizia nr.1344 din 9.12.2008 Curtea Constituțională a reținut că „instanțelor judecătorești le revine sarcina de aplicare directă a legislației comunitare, atunci când legislația națională este în contradicție cu aceasta”.

În acest sens a statuat și Comisia Europeană în cauza „C- 310/10 A. și alții”, având ca obiect o cerere a Curții de Apel Bacău de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în sensul că judecătorul național are obligația să înlăture aplicarea unei reglementări naționale contrare dreptului Uniunii. În acest scop tribunalele naționale nu sunt ținute să aștepte abrogarea sau modificarea dispozițiilor interne sau o schimbare a jurisprudenței Curții Constituționale care contravin dreptului Uniunii.

Aceste instanțe sunt, în opinia Comisiei, obligate să aplice dreptul Uniunii, așa cum a fost interpretat acesta de Curtea de Justiție, înlăturând, dacă este necesar, din oficiu, aplicarea dispozițiilor legislative naționale, sau a deciziilor Curții Constituționale care sunt contrare dreptului Uniunii.

Deși Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că interpretarea Convenției și a actelor adiționale trebuie făcută în maniera în care statele să poată respecta obligațiile internaționale și să nu împiedice tendința actuală de extindere și intensificare a cooperării internaționale, tot aceasta a considerat însă că, în cazul în care statul, prin măsurile legislative adoptate, nu acordă o protecție echivalentă cu cea asigurată de Convenție, trebuie aplicată aceasta din urmă, deoarece, într-un asemenea caz, rolul Convenției în calitate de instrument constituțional al ordinii publice europene în domeniul drepturilor omului este mai important decât interesul cooperării internaționale (23 martie 1995, Loizidou împotriva Turciei, paragraf 75).

În accepțiunea CEDO, o privare de proprietate nu este posibilă fără o dreaptă și prealabilă despăgubire, iar diminuarea substanțială a pensiei prin efectul legii aduce atingere esenței dreptului la pensie și constituie o gravă încălcare a art.1 din Protocolul Adițional nr.1 al Convenției.

Legat de distincția pe care intimații o fac între partea contributivă și suplimentul din partea statului ca și componente ale pensiei de serviciu, se impune a se preciza că în practica Curții Europene a Drepturilor Omului, care a evoluat în timp, s-a ajuns la concluzia că pensia reprezintă un bun în sensul art.1 din Protocolul nr.1, indiferent dacă aceasta are la bază principiul contributivității sau este stabilită în baza unei legi speciale.

Astfel, în cauza Buchen contra Republicii Cehe din 26 noiembrie 2002 (C._-97) Curtea a reținut că dreptul la pensie stabilit de autoritățile publice sub imperiul unei legi este un „bun” în sensul Convenției.

În cauza K. contra Austria s-a stabilit de Curte că dreptul la pensie nu este ca atare garantat de conventie, dar, conform jurisprudenței instituțiilor drepturilor omului, dreptul la pensie care derivă din exercitarea unor raporturi de muncă, poate fi asimilat, în anumite circumstanțe, dreptului de proprietate ( a se vedea în acest sens și cauza Apostolakis v Greece nr._/07- 22 octombrie 2009).

În cauza Stec ș.a. împotriva Regatului Unit din 2006, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că dacă statul a adoptat o legislație care reglementează drepturi provenite din sistemul de asigurări sociale, indiferent dacă acestea rezultă sau nu din plata unor contribuții, acea legislație trebuie să fie considerată ca generând un interes patrimonial în sensul art.1 din Protocolul adițional la convenție.

Curtea a abandonat, în acest fel distincția dintre beneficiile de natură contributivă și cele necontributive sub aspectul incidenței art.1 din Protocolul adițional la Convenție.

Având în vedere că dl. V. L.-G. era titularul unui bun în sensul art.1 din Protocolul 1, a fost analizată măsura în care ingerința autorităților publice (a statului) în exercitarea dreptului la respectarea bunului a avut ca efect privarea acesteia de bunul său, în sensul celei de-a doua fraze a primului paragraf al art.1 din Protocolul nr.1, păstrarea unui just echilibru între exigențele de interes general și imperativele fundamentale ale individului.

Tribunalul a apreciat că intervenția statului de a elimina pensia de serviciu prin recalcularea numai în raport de principiul contributivității, reprezintă în mod incontestabil o ingerință în exercițiul unui drept legal dobândit, astfel că acest amestec este permis numai în măsura în care corespunde unui interes de ordin general și este proporțional cu scopul urmărit.

Astfel, Legea nr.119/2010 în baza căreia pensia de serviciu a fost trecută în categoria pensiilor în înțelesul Legii nr.19/2000 nu cuprinde nicio motivare privind interesul general urmărit prin adoptarea acestei măsuri, scopul eliminării pensiilor de serviciu fiind identificat doar de către Curtea Constituțională, justificat de necesitatea reformării sistemului de pensii, înlăturându-se situațiile inechitabile pe fondul crizei economico-financiare cu care se confruntă statul.

Prin urmare, statul avea obligația să țină cont de asigurarea unei proporționalități între acest interes și speranța legitimă a contestatorului de a se bucura de dreptul câștigat pe viitor.

Ingerința statului în dreptul recurentului îi dă posibilitatea și unei marje de apreciere cu privire la cuantumul valoric ce trebuia diminuat, însă această marjă trebuia să se limiteze la păstrarea echilibrului dintre cele două interese cu privire la care se adoptă măsura.

Este evident și de netăgăduit dreptul statului de a legifera și de a înlătura eventuale inechități. Dar această operațiune se impune a fi efectuată astfel încât să nu aducă atingere dreptului de proprietate, substanței dreptului acordat și legiferat, iar măsura să fie previzibilă și să nu supună destinatarii acesteia la o sarcină excesivă și disproporționată.

Contestatorului, al cărui drept la pensie de serviciu a fost stabilit sub imperiul legii anterioare, previzibile, avea dreptul la o continuitate în ceea ce privește evoluția acelei legi în viitor.

Or, reducerea pensiei s-a produs prin Legea nr.119/2010 în mod total și evident imprevizibil.

Mai mult, diminuarea pensiei contestatorului ca urmare a recalculării și apoi a revizuirii de la suma de 4068 lei (brut) până la suma de 3036 lei (brut) și imposibilitatea de a-și mai recupera vreodată sumele de bani pierdute prin această reducere au dus la ruperea justului echilibru ce trebuie păstrat între protecția proprietății și cerințele interesului general, supunând contestatoarea la o sarcină exorbitantă.

Prin reducerea pensiei într-un cuantum semnificativ și prin înlăturarea totală și imprevizibilă a dreptului la pensia specială, contestatorul este pus în situația de a nu mai face față propriilor cheltuieli și de a suporta o sarcină excesivă și disproporționată.

Aceasta în contextul în care, pe toată durata exercitării activității sale de cadru militar, nu a avut șansa de a-și suplimenta veniturile, având de suportat incompatibilități și interdicții totale, în vreme ce alte categorii profesionale au beneficiat de șansa suplimentării veniturilor lor în lipsa oricăror incompatibilități și interdicții.

Cât despre beneficiul societății rezultat din reducerea pensiilor de serviciu, acesta este minim dacă se are în vedere numărul limitat al categoriilor de persoane beneficiare ale acestei pensii.

Concluzionând, pentru argumentele expuse în precedent, constatând că prin revizuirea pensiei contestatorului în temeiul Legii nr.119/2010 și a OUG nr. 1/2011 au fost încălcate dispozițiile art.1 din Protocolul nr.1 la Convenție, tribunalul a admis în parte contestația precizată, cu consecința anulării hotărârii Comisiei de contestații pensii nr. 320/23.08.2011 și a deciziei de revizuire nr._/10.06.2011 emise de C. de pensii a Serviciului R. de Informații.

În plus, s-a dispus menținerea în plată a deciziei de pensionare nr._/22.02.2006, stabilită în temeiul Legii nr. 164/2001 și a obligat intimații în solidar la plata diferenței dintre pensia de serviciu stabilită conform Legii nr. 164/2001 (pensie inițială) și pensia revizuită potrivit Legii nr.119/2010, HG nr. 735/2010 și O.U.G. nr. 1/2001 de la data emiterii deciziei de revizuire și până la repunerea în plată a pensiei inițiale, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație de la data plății efective.

Referitor la cererea contestatorului de obligare a intimaților la plata cheltuielilor de judecată, tribunalul a respins-o ca fiind neîntemeiată, având în vedere că nu s-a făcut dovada efectuării unor astfel de cheltuieli.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimatul S. R. DE INFORMAȚII - C. DE P. SECTORIALĂ A SRI, criticând-o ca nelegală și netemeinică, invocând dispozițiile art.304 pct. 9 și art. 304¹ C.proc.civ.,

respectiv "hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii", însă, în egală măsură, învederează și faptul că "recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304¹ Cod pr.civilă, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele."

În fapt, prin acțiunea în fond reclamantul a chemat în judecată C. de P. Sectorială a Serviciului R. de Informații, solicitând anularea Deciziei de revizuire a pensiei militare nr. nr._/10.06.2011, emisă în baza O.U.G. nr. 1/2011 și menținerea în plată a cuantumului pensiei stabilite prin decizia de pensie întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 164/2001 - decizia de pensie nr._/22.02.2006.

În aplicarea Legii nr. 119/2010, pensia intimatului a fost recalculată începând cu data de 01.01.2011, prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului pensiei, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000 cu modificările și completările ulterioare.

În urma identificării tuturor veniturilor realizate lunar pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare, în baza Legii nr. 119/2010 și Ordonanței de Urgentă a Guvernului nr. 1/2011, a fost emisă decizia de revizuire nr._/10.06.2011, prin care au fost stabilite drepturile de pensie revizuite, începând cu data de 01.01.2011.

Se arată de recurent că, în ce privește critica adusă de instanța de fond referitoare la faptul că situația intimatului nu se încadrează în ipotezele prevăzute de O.U.G. nr. 1/2011, întrucât la determinarea punctajului mediu anual nu s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, ci salariul efectiv realizat și încasat, identificat pentru întreaga perioadă în care a lucrat în S.R.I., instanța s-a aflat în eroare argumentând astfel, întrucât potrivit art. 1 din Legea nr. 119/2010, pe data intrării în vigoare a legii, devin pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare: a) pensiile militare de stat, iar potrivit art. 2 alin. 3, pensiile de invaliditate și pensiile de urmaș dintre cele prevăzute la art. 1 devin pensii de invaliditate, respectiv pensii de urmaș, în înțelesul Legii nr. 19/2000. cu modificările și completările ulterioare. Art. 3 din lege prevede câ pensiile prevăzute la art. 1, stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în plată, se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000. cu modificările și completările ulterioare.

În situația pensiilor dintre cele prevăzute la alin. (1), care au fost stabilite în baza legilor speciale, pensia din sistemul public se determină considerându-se a fi îndeplinite condițiile de acordare prevăzute de Legea nr. 19/2000. cu modificările și completările ulterioare. Recalcularea pensiilor prevăzute la art. 1 se realizează de către instituțiile în evidența cărora se află persoanele beneficiare.

Cuantumul pensiilor recalculate potrivit prevederilor alin.{1) se stabilește în baza punctajului mediu anual, determinat potrivit prevederilor Legii nr. 19/2000. cu modificările și completările ulterioare. Conform art. 7 alin. 1 din Legea nr. 119/2010, procedura de stabilire, plată, suspendare, recalculare, încetare a pensiilor recalculate este cea stabilită de Legea nr. 19/2000 cu modificările și completările ulterioare.

Ulterior, prin . Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, a fost abrogată Hotărârea de Guvern nr.735/2010 pentru recalcularea pensiilor stabilite potrivit legislației privind pensiile militare de stat, a pensiilor de stat ale polițiștilor și ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor, decizia de recalculare nemaifiind comunicată.

În acord cu aceste prevederi legale, drepturile de pensie ale intimatului au fost recalculate și puse în plată în luna ianuarie 2011 pe baza documentelor existente la dosarul de pensie, iar la data de 10.06.2011 a fost emisă decizia de revizuire nr_.

Pentru a dobândi caracterul de legalitate, decizia de pensie recalculată trebuie să reflecte determinarea stagiilor de cotizare și a punctajelor medii anuale, pe baza veniturilor realizate lunar de către beneficiari și stabilirea cuantumului fiecărei pensii. Or, recalcularea în termenele legale și cu recunoașterea integrală a dreptului, din motive obiective, nu a putut fi realizată decât pentru o parte din beneficiari.

În această ordine de idei, beneficiarii nu sunt afectați de necomunicarea deciziilor de pensie, emise în urma recalculării pensiilor în baza Legii nr. 119/2010 și a H.G. nr. 735/2010 întrucât, potrivit dispozițiilor art. 6 din noul act normativ:

„ (1) Pensiile recalculate pe baza documentelor care atestă veniturile realizate și a salariului mediu brut pe economie sau exclusiv pe baza salariului mediu brut pe economie, pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare și ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cele aflate în plată în luna decembrie 2010 se mențin în plată în cuantumurile avute în luna decembrie 2010 începând cu luna ianuarie 2011, până la data emiterii deciziei de revizuire;

(2) Diferentele aferente lunii ianuarie 2011 au fost achitate în luna februarie 2011." De la momentul emiterii deciziilor de recalculare a pensiilor si până în prezent, aceste diferente au fost eliminate, beneficiarilor fiindu-le restituite deia sumele de bani reprezentând diferența dintre cele două cuantumuri. ca urmare a modificării substanțiale a cadrului legislativ care reglementează materia asigurărilor sociale.

Prin urmare, dispozițiile O.U.G. nr. 1/2011 corectează diferențele între cuantumul pensiei recalculate, care a scăzut, și cel avut anterior recalculării, fiind eliminată posibilitatea producerii unor pagube beneficiarilor.

Mai mult, se poate constata faptul că intimatul nu a fost supus unui regim diferențiat față de alte persoane aflate în situații identice sau comparabile, prin Legea nr. 119/2010 legiuitorul înțelegând să abroge toate categoriile de pensii speciale, fără distincție, supunându-le unui regim de stabilire și calculare în regim unitar, aplicabil tuturor beneficiarilor sistemului de asigurări sociale.

Pensia, ca drept fundamental, este o formă de prestație de asigurări sociale plătită lunar în baza legii, inerentă și indisolubil legată de calitatea de pensionar, obținută în baza legii. Legea nr. 19/2000 garantează dreptul la asigurări sociale.

Chiar dacă există o reducere a pensiei, în această materie, Curtea Europeană a acceptat reduceri substanțiale ale cuantumului pensiei și altor beneficii de asigurări sociale fără a ajunge la concluzia încălcării principiilor statuate în convențiile europene, exemplificând astfel: 43% (T. c. Suediei - reducere de la 8625 coroane la 4950 coroane - neîncălcare), 38% (Jankovic c. Croației); 66% (Callejas c. Spaniei 18 iunie 2002), 30 - 50% din cuantumul alocațiilor speciale pentru văduve (A. C. Goudswaard-V. Der Lans c. Olandei).

Prin urmare, lipsa despăgubirii pentru diminuarea pensiei nu poate conduce eo ipso la încălcarea art. 1 din Protocol. Potrivit jurisprudenței CEDO, se consideră că proporționalitatea măsurii este înfrântă în situația în care o anumită „limită excepțională" a fost depășită (cauza Hasani c. Croației, cauza Velikovi and Others c. Bulgariei). Conceptul de „limită excepțională" este apreciat de către CEDO prin raportare la lipsirea în totalitate de pensie (Kjartan Asmundsson c. Islandei), lipsirea în totalitate de mijloace de subzistență (Azinas c. Ciprului) sau măsura este discriminatorie (Kjartan Asmundsson c. Islandei).

În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât prin Decizia nr. 29 din 12 decembrie 2011, dată în soluționarea recursului în interesul legii referitor la aplicarea dispozițiilor Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, raportat la art. 20 alin. (2) din Constituție, art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului și art. 14 din Convenție, referitoare la recalcularea pensiilor prevăzute de art. 1 din lege, că la analizarea proporționalității măsurii luate și a limitei până la care această măsură nu încalcă prevederile protocolului, pot fi avute în vedere criterii precum indemnizația socială pentru pensionari ori pensia medie lunară.

Or, învederează recurentul faptul că pensia medie din sistemul public este de aproximativ 740 de lei, iar potrivit datelor afișate de site-ul Institutul Național de S., salariul mediu brut pe economie pentru luna octombrie este de 2008 lei.

În această situație, când pensia revizuită a reclamantului depășește nivelul mediu al pensiilor din țara noastră și depășește cu mult chiar și venitul mediu al celor aflați în activitate, este greu de susținut că intimatul, prin revizuirea pensiei sale, a fost lipsit de mijloacele de subzistență.

Cu privire la reținerea instanței referitoare la aplicabilitatea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, învederăm faptul că, în materie de pensie. Curtea a acceptat reduceri substanțiale ale cuantumului pensiei și altor beneficii de asigurări sociale fără a ajunge la concluzia încălcării prevederilor arătate.

Stabilirea politicilor în materia asigurărilor sociale este lăsată de către CEDO, la aprecierea statelor, în funcție de factorii economici și financiari ce influențează sustenabilitatea bugetului de stat la un moment dat, pentru satisfacerea interesului general.

per a contrario, dacă s-ar susține în continuare faptul că evenimentele legislative nu ar trebui să influențeze, pentru viitor, drepturile câștigate, fie ele și la un anumit cuantum al pensiei, ar însemna, rezumându-ne în susținere strict Ia domeniul în care se dezbate cauza, că nici modificările favorabile nu ar trebui să se aplice. Or, este de" notorietate faptul că dispozițiile legale în materie au determinat actualizări a drepturilor bănești, fără a fi, în mod evident, contestat.

Totodată, este cel puțin bizar din partea instanței de fond a califica dreptul la pensie drept „bun", sub aspectul strict al cuantumului, întrucât, este adevărat că dreptul în sine este susceptibil de această interpretare, însă cuantumul său este stabilit în baza unor norme legale, are o fundamentare legală; atâta vreme cât Legea nr. 164/2001 nu mai este în ființă, fiind abrogată în mod explicit, și decizia de pensie suferă modificări în sensul prevederilor legale în vigoare, actualizăndu-se în virtutea temeiului legal incident si al algoritmului de calcul prevăzut de noua reglementare, în speța de fată Legea nr. 119/2010. Statul este garantul dreptului la asigurarea socială, nu al cuantumului prestației care poate varia în timp în funcție de politicile aplicabile. în cazul de față, o atare rațiune, se reține în expunerea de motive a Legii nr. 119/2010 ca fiind grava situație de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, pe de o parte, iar pe de altă parte, necesitatea reformării sistemului de pensii. Aceleași considerente au fost formulate și de Curtea Constituțională în Decizia nr. 871/2010, subliniind condiționarea acordării componentei necontributive a pensiei de existența resurselor financiare pentru a putea acorda și alte drepturi de asigurări sociale față de cele pe care Constituția le nominalizează în mod expres.

În cauza Keckho c. Ungariei, Curtea Europeană a considerat că este la libera apreciere a statului să stabilească ce beneficii sunt plătite persoanelor din bugetul de stat. Statul poate introduce, suspenda sau înceta plata acestor beneficii prin modificări corespunzătoare ale legislației. Autoritățile nu pot refuza plata unor drepturi și beneficii în cuantumul stabilit de legislația în vigoare.

De reținut este faptul că, potrivit jurisprudenței CEDO, în materie civilă, de principiu, nu este exclusă libertatea legiuitorului de a adopta noi dispoziții legale, chiar cu efect retroactiv, pentru a reglementa, pe viitor, drepturile care decurg din legislația în vigoare (hotărârea din 30.09.2010, Hasani c. Croației și Zielinski and Prada land Gonzalez and Others c. Franței).

în atare situație, o justă soluționare a cauzei este dată de desființarea sentinței civile nr. 5025/22.10.2012, ca nelegală și netemeinică și, pe cale de consecință, de respingerea acțiunii, astfel cum a fost formulată și motivată, ca neîntemeiată.

Curtea, examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, a actelor și lucrărilor dosarului precum și a dispozițiilor legale incidente în speță, va reține că recursul formulat este fondat pentru următoarele:

În ce privește critica adusă de instanța de fond referitoare la faptul că situația intimatului nu se încadrează în ipotezele prevăzute de O.U.G. nr. 1/2011, întrucât la determinarea punctajului mediu anual nu s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, ci salariul efectiv realizat și încasat, identificat pentru întreaga perioadă în care a lucrat în S.R.I., sunt întemeiate susținerile recurentului în sensul că instanța s-a aflat în eroare argumentând astfel, întrucât potrivit art. 1 din Legea nr. 119/2010, pe data intrării în vigoare a legii, devin pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare: a) pensiile militare de stat, iar potrivit art. 2 alin. 3, pensiile de invaliditate și pensiile de urmaș dintre cele prevăzute la art. 1 devin pensii de invaliditate, respectiv pensii de urmaș, în înțelesul Legii nr. 19/2000. cu modificările și completările ulterioare.

Art. 3 din lege prevede că pensiile prevăzute la art. 1, stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în plată, se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000. cu modificările și completările ulterioare.

Cuantumul pensiilor recalculate potrivit prevederilor alin.1) se stabilește în baza punctajului mediu anual, determinat potrivit prevederilor Legii nr. 19/2000. cu modificările și completările ulterioare. Conform art. 7 alin. 1 din Legea nr. 119/2010, procedura de stabilire, plată, suspendare, recalculare, încetare a pensiilor recalculate este cea stabilită de Legea nr. 19/2000 cu modificările și completările ulterioare.

De asemenea, pensia medie din sistemul public este de aproximativ 740 de lei, iar potrivit datelor afișate de site-ul Institutul Național de S., salariul mediu brut pe economie pentru luna octombrie este de 2008 lei.

Per a contrario, dacă s-ar susține în continuare faptul că evenimentele legislative nu ar trebui să influențeze, pentru viitor, drepturile câștigate, fie ele și la un anumit cuantum al pensiei, ar însemna, rezumându-ne în susținere strict Ia domeniul în care se dezbate cauza, că nici modificările favorabile nu ar trebui să se aplice. Or, este de" notorietate faptul că dispozițiile legale în materie au determinat actualizări a drepturilor bănești, fără a fi, în mod evident, contestat.

Față de considerentele mai sus expuse, se va reține faptul că recursul intimatului este fondat, instanța urmând ca în temeiul disp.art. 312 c.pr.civilă să modifice în tot sentința și pe fond, respinge ca neîntemeiată contestația.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Admite recursul declarat de intimatul S. R. DE INFORMAȚII - C. DE P. SECTORIALĂ A SRI, reprezentat de Oficiul Juridic UM 0198, cu sediul în București, ., nr. 24-26, sector 2, împotriva sentinței civile nr. 5025 pronunțată la data de 22 octombrie 2012 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-contestator S. C. MILITARE DISPONIBILIZATE ÎN REZERVĂ ȘI ÎN RETRAGERE în numele membrului de sindicat V. L.-G. pentru comunicarea actelor de procedură la SCPA C. G. și R. I. V. cu sediul în București, sect.3, ..4, ., ., și în consecință;

Modifică în tot sentința și pe fond, respinge ca neîntemeiată contestația.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 10 aprilie 2013.

Președinte, Judecători,

C. P. V. D. M. G.

Grefier,

A. M. B.

operator de date cu caracter personal

notificare nr.3120/2006

Red.DV

Tehnored.BA

2 ex./29.04.2013

dosar fond nr._ Tribunalul Prahova

jud.fond A.-M. L.

← Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 1102/2013....		Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 1482/2013.... →

Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 1019/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 1019/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI