Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 157/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Comentarii

0

Decizia nr. 157/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 22-01-2013 în dosarul nr. 7703/105/2011

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA NR. 157

Ședința publică din data de 22 ianuarie 2013

Președinte - V. - A. P.

Judecători - I. L.

- E.-S. L.

Grefier - V. M.

Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de contestatorul T. L., domiciliat în Ploiești, ., județul Prahova, împotriva sentinței civile nr.2691 din data de 9 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata C. Județeană de Pensii Prahova, cu sediul în Ploiești, ..1, județul Prahova.

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 15 ianuarie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la această dată, care face parte integrantă din prezenta decizie.

Curtea, pentru a da posibilitate părților să depună la dosar soluția pronunțată cu privire la cererea de strămutare formulată de recurentul-contestator, precum și concluzii scrise, ținând cont și de soluția dată cu privire la strămutarea cauzei, a amânat pronunțarea pentru astăzi, data de mai sus, când a pronunțat următoarea decizie:

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._, contestatorul T. L. a chemat în judecată pe intimata C. Județeană de Pensii Prahova, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea deciziei nr._/18.07.2011 privind revizuirea pensiei, emisă de intimată în baza dispozițiilor OUG nr.59/2011, menținerea în plată a pensiei de serviciu stabilită prin decizia nr._/31.10.2009 și menținută prin decizia nr._/28.04.2011, cu obligarea intimatei la plata diferenței dintre pensia de 3754 lei stabilită prin decizia nr._/31.10.2009, menținută prin decizia nr._/28.04.2011 și pensia de 1288 lei, revizuită prin decizia contestată.

În motivarea contestației, s-a arătat de către contestator că timp de 40 de ani a fost executor judecătoresc la Judecătoria Ploiești și Tribunalul Prahova, iar la împlinirea vârstei de 62 de ani, a fost pensionat de Ministerul Justiției și după șase ani de la pensionare, a fost inclus în categoria persoanelor care beneficiază de pensie de serviciu la împlinirea vârstei de 65 de ani, conform Legii nr.567/2004, modificată și completată prin Legea nr.17/2006.

A mai arătat contestatorul că prin decizia nr._/12.11.2007 emisă de intimată i s-a calculat o pensie de serviciu de 2566 lei, iar ulterior, prin decizia nr._/31.10.2009, necontestată și rămasă definitivă, i s-a recalculat pensia la suma de 3.754 lei.

S-a mai învederat că în baza Legii nr. 119/2010 a fost emisă decizia nr._/20.08.2010, prin care pensia de serviciu a contestatorului a fost recalculată, fiind redusă la 1274 lei, operându-se o reducere de peste 66 %, iar împotriva acestei decizii contestatorul a formulat contestație, ce a făcut obiectul dosarului nr._ al Tribunalului Prahova.

Intimata a emis și decizia nr._/20.01.2011 privind recalcularea pensiei prin valorificarea unor sporuri, majorând pensia cu 14 lei, decizie ce a fost, de asemenea, contestată, formând obiectul dosarului nr._ al Tribunalului Prahova.

S-a învederat că prin sentința civilă nr.644/01.04.2011 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr._ s-a admis cererea formulată de contestator în contradictoriu cu C. Județeană de Pensii Prahova și s-a dispus suspendarea executării deciziei de pensionare nr._/20.08.2010 a intimatei și menținerea în plată a deciziei nr._/31.10.2009 până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._ al Tribunalului Prahova, sentința fiind executorie, iar drept urmare, intimata a emis decizia nr._/28.04.2011 privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă, prin care s-a stabilit pensia de serviciu de 3754 lei, cu motivarea indicată în cuprinsul deciziei respective.

Contestatorul a menționat că ulterior, după . OUG nr.59/2011, din oficiu, C. Județeană de Pensii Prahova a emis decizia de revizuire nr._/18.07.2011, prin care i-a fost stabilită o pensie identică cu cea pe care a contestat-o, menționată anterior, astfel încât contestatorul se regăsește în aceeași situație pe care o avea la data emiterii deciziei în baza Legii nr.119/2010.

S-a susținut că această decizie este nelegală, deoarece OUG nr.59/2011 pe care se întemeiază decizia contestată nu este altceva decât o completare, o altă interpretare a dispozițiilor Legii nr.119/2010, prin care au fost suprimate pensiile de serviciu stabilite anterior prin legi speciale, singura deosebire fiind denumirea de recalculare și, respectiv, revizuire, ambele utilizând același criteriu de calcul și ajungând la același rezultat.

Deși în expunerea de motive a OUG nr.59/2011 se precizează că la adoptarea acesteia s-au avut în vedere și exigențele subliniate de puterea judecătorească în cadrul controlului jurisdicțional exercitat cu ocazia aplicării Legii nr.119/2010, în realitate, acest act normativ nu aduce nimic nou și ignorând exigențele la care se referă, revine la modul de calcul bazat pe Legea nr.119/2010 și HG nr.737/2010, abrogată prin art.4 din OUG nr.59/2011.

A arătat contestatorul că potrivit art.1 din OUG nr.59/2011, aceasta a vizat pensiile prevăzute la lit.c- h din Legea nr.119/2010, care au făcut obiectul recalculării conform prevederilor aceleiași legi, iar decizia contestată este nelegală întrucât actele normative în baza cărora s-a procedat la revizuirea pensiei de serviciu, respectiv Legea nr. 119/2010 și OUG nr. 59/2011, prin care se aprobă metodologia privind revizuirea unor pensii speciale, sunt nelegale, acestea cuprinzând norme retroactive care afectează drepturi anterioare, stabilite înainte de ., chiar dacă în cuprinsul lor se menționează că se aplică începând cu data de 01.09.2010, respectiv 01.08.2011.

A mai precizat contestatorul că înlăturarea pensiei de serviciu, care este un bun în sensul definit de art. 1 din Protocolul 1 din Convenția Europeană, act ce se aplică cu prioritate față de orice dispoziție de drept intern, reprezintă o expropriere în sensul jurisprudenței CEDO, care, în concepțiunea art. 44 alin. III din Constituție nu poate fi făcută decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu o dreaptă și prealabilă despăgubire.

S-a învederat că jurisprudența CEDO și art.53 din Constituția României au statuat că restrângerea unor drepturi cum este și acela de pensie poate interveni doar în situații excepționale și cu caracter temporar, iar Legea nr.119/2010 a operat o restrângere definitivă a dreptului contestatorului, în condițiile în care o atare măsură nu se justifică în absența unui decret prezidențial de declarare a stării excepționale în sensul art.93 din Constituția României.

O normă juridică ce intervine ulterior și modifică modalitatea de calcul al pensiei, este, în mod inevitabil, o normă ce se aplică retroactiv, ceea ce contravine art.15 din Constituția României, care interzice retroactivitatea legii, cu excepția legii penale mai favorabile.

S-a arătat că sunt încălcate și dispozițiile art. 44 din Constituție care prevăd că dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului, sunt garantate, iar prin diminuarea brutală, abuzivă și retroactivă a pensiilor stabilite printr-o legislație anterioară, statul nu prezintă nicio garanție și supremația legii rămâne de domeniul trecutului.

Contestatorul a mai susținut că aplicarea în timp a unei legi este guvernată de principiul neretroactivității legii noi, iar pensiile speciale au fost stabilite în baza legilor adoptate în domeniul pensiilor, pe anumite categorii socio-profesionale, fiind derogatorii de la dreptul comun.Pensiile speciale care se află în plată, a arătat contestatorul, constituie drepturi câștigate ce nu pot fi recalculate în baza unei legi noi, neputând fi nici modificate, întrucât legea s-ar aplica retroactiv.

A învederat contestatorul că prin decizia nr.375/2005 a Curții Constituționale s-a stabilit că noile reglementări nu pot fi aplicate cu efecte retroactive, respectiv în privința cuantumului pensiilor anterior stabilite, ci numai pentru viitor, începând cu data intrării în vigoare a acestora, în același sens pronunțându-se Curtea Constituțională și prin decizia nr.57/2006, la care s-a făcut în continuare trimitere.

Prin aplicarea Legii nr.119/2010, a arătat contestatorul, nu a fost respectat nici principiul proporționalității și contributivității, deoarece aportul personalului auxiliar de specialitate din justiție la fondul de pensii a fost mai mare, suplimentul din partea statului la pensia contributivă având un caracter compensatoriu pentru inconvenientele ce rezultă din rigoarea statutului special al celor ce prestează activitatea în sistemul judiciar, subliniindu-se că pensia de serviciu nu reprezintă un privilegiu, ea are o justificare obiectivă și rațională, astfel că nu poate fi eliminată în afara unor rațiuni și cauze puternice.

Totodată, s-a arătat că art.68 din Legea nr.567/2004 în temeiul căreia s-a stabilit dreptul de pensie al contestatorului își produce în continuare efectele, legea nefiind abrogată nici expres, nici tacit, iar potrivit teoriei drepturilor câștigate, un drept odată dobândit nu poate fi modificat decât în sens favorabil titularului acestuia, interpretarea acestui principiu rezultând din decizia nr.120/15.02.2007 a Curții Constituționale, prin care s-a statuat că în cazurile în care din recalculare rezultă un cuantum mai mic, se va acorda în continuare pensia anterior stabilită și aflată în plată, fără a se aduce atingere drepturilor legal câștigate anterior.

În drept, contestatorul și-a întemeiat contestația pe Legea nr.567/2004, Legea nr.19/2000, Legea nr.119/2010. OUG nr.59/2011, Constituția României, Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

La data de 21.02.2012 contestatorul a precizat că prin sentința civilă nr. 2122/30.09.2011 pronunțată de Tribunalul Prahova a fost admisă contestația pe care a formulat-o și s-a dispus anularea deciziilor de recalculare a pensiei nr._/20.10.2010 și nr._/20.01.2011 emise în baza Legii 119/2010, cauza aflându-se în recurs.

Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată, arătând că decizia contestată are ca temei un act normativ ce îndeplinește toate condițiile de validitate și în plus, a fost supusă și controlului de constituționalitate.

S-a învederat că prin decizia nr.873/25.06.2010 a Curții Constituționale, s-a constatat că dispozițiile legale ce reglementează recalcularea pensiei personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești sunt constituționale, neputându-se reține încălcarea principiului neretroactivității, astfel cum rezultă din motivarea deciziei respective, la ale cărei considerente s-a făcut referire, după cum nu se poate reține nici încălcarea disp.art.1 din Protocolul 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului întrucât având în vedere cele două componente ale pensiei de serviciu, precum și faptul că a doua componentă, adică suplimentul din partea statului, se acordă numai în măsura în care există resursele financiare necesare, suprimarea pentru viitor a acestei componente, fără afectarea părții contributive, nu poate avea semnificația unei exproprieri.

În privința noțiunii de „drepturi câștigate”, intimata a arătat că ele trebuie raportate doar la prestațiile deja realizate până la . noii reglementări.

Pe baza probelor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr.2691 din data de 9 aprilie 2012, Tribunalul Prahova a respins ca neîntemeiată contestația.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în esență, că în cauză, contestatorul a îndeplinit funcția de executor judecătoresc în cadrul instanțelor de judecată din județul Prahova, iar prin decizia nr._/31.10.2009 i-a fost recalculată pensia de serviciu în conformitate cu Legea nr. 19/2000, stabilindu-i-se o pensie în cuantum total de 3754 lei, din care 1204 lei reprezentând partea contributivă, iar 2.550 lei partea suplimentară suportată de la bugetul de stat.

A mai reținut tribunalul că după apariția Legii nr.119/2010 s-a dispus recalcularea pensiei de serviciu a contestatorului, prin eliminarea părții contributive din pensie, fiind emisă decizia nr._/20.08.2010, ce a fost anulată prin sentința civilă nr. 2122/30.09.2011 pronunțată de Tribunalul Prahova.Prin decizia contestată fusese eliminată diferența de parte suportată de bugetul de stat, stabilindu-se în favoarea contestatorului o pensie în cuantum de 1203 lei.

S-a arătat în continuare că în urma apariției OUG nr. 59/2011, a fost emisă o nouă decizie de pensie pe numele contestatorului, prin revizuirea celei anterioare, fiind emisă decizia nr._/18.07.2011, prin care s-a stabilit în favoarea acestuia o pensie în cuantum de 1288 lei, prin eliminarea părții necontributive.

Prin OUG nr. 59/2011, a arătat prima instanță, s-a dispus revizuirea tuturor categoriilor pensiilor de serviciu, inclusiv pensia contestatorului, astfel că din acest punct de vedere, tribunalul a constatat că nu există o identitate între prezenta cauză și cea care a făcut obiectul dosarului nr._, fiind vorba despre instituții juridice diferite, respectiv revizuirea pensiei în baza OUG nr.59/2011, în loc de recalcularea pensiei în temeiul Legii nr.119/2010.

De altfel, a arătat tribunalul, considerentele avute în vedere la pronunțarea deciziei civile nr. 2122/30.09.2011 a Tribunalului Prahova, nu mai pot fi avute în vedere cu ocazia soluționării prezentei contestații, între timp fiind pronunțate două hotărâri cu o valoare juridică deosebită, ce au schimbat fundamental modalitatea de analizare a acestor contestații, respectiv decizia nr. 29 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii, precum și decizia de inadmisibilitate pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza F. și alții contra României.

Tribunalul a subliniat că pensiile de serviciu au fost stabilite inițial pentru anumite categorii socio-profesionale, fiind alcătuite din două componente - pensia contributivă plătită din bugetul asigurărilor de stat (stabilită prin raportare la contribuția efectivă plătită de salariat) și pensie suplimentară suportată din bugetul de stat, fără plata unei contribuții, iar prin acordarea pensiei suplimentare nu a fost instituit un privilegiu în favoarea unor categorii socio-profesionale, fiind vorba de o măsură instituită de stat, ce poate fi oricând modificată pe cale legislativă din rațiuni de ordin economico-financiar și de politică economică a statului, în funcție de resursele financiare avute la dispoziție.

S-a arătat că în conformitate cu principiul contributivității prevăzut de Legea nr. 19/2000, principiu menținut în Legea nr. 263/2010 (act normativ ce abrogă Legea nr. 19/2000), în procesul de recalculare a pensiilor, fiecărei persoane i se determină și i se atribuie un punctaj mediu anual ce determină cuantumul pensiei, corespunzător stagiului efectiv de cotizare și prin raportare la contribuția efectiv achitată de asigurat.

A reținut tribunalul că prin decizia nr. 871/2010 a Curții Constituționale, referitoare la excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 119/2010 (prin care s-a recalculat inițial pensia contestatorului), s-a statuat că prevederile acestui act normativ sunt constituționale, nefiind discriminatorii, ele aplicându-se tuturor pensiilor speciale și, totodată, că acest act normativ nu prevede discriminări și diferențieri procentuale pentru diferitele categorii de persoane cărora li se adresează.

De asemenea, prin decizia nr. 873/2010, Curtea Constituțională a statuat, în argumentarea respingerii excepției de neconstituționalitate a Legii nr.119/2010, că acordarea pensiei suplimentare nu se subsumează dreptului constituțional la pensie, așa cum a fost reglementat în cuprinsul art. 42 alin. 2 din Constituție, arătând că în conceptul de „drepturi câștigate” pot intra doar prestațiile deja realizate până la . noii reglementări. De altfel, sub acest aspect, legea nu retroactivează, întrucât urmărește o recalculare echitabilă a dreptului de pensie, avându-se în vedere ca unic principiu, cel al contributivității.

A apreciat tribunalul că, pe de altă parte, aplicarea principiului drepturilor câștigate, după . noilor reglementări, ar conduce la inechități vădite între categoriile de personal stabilite de noul act normativ și cele pensionate anterior intrării în vigoare a acestei legi, creându-se o veritabilă stare de discriminare.

S-a mai reținut că Legea nr. 119/2010 și, ulterior, OUG nr.59/2011, nu încalcă principiul neretroactivității consacrat de art. 15 alin. 2 din Constituție întrucât nu se referă la o recalculare retroactivă a dreptului de pensie, legea dispunând numai pentru viitor.

A apreciat instanța de fond că neacordarea pensiei suplimentare raportat la resursele financiare aflate la dispoziția statului la un moment dat nu poate fi considerată o încălcare a prevederilor art. 20 din Constituție, raportat la art. 1 din Protocolul CEDO, întrucât măsura recalculării și a revizuirii nu echivalează cu o privare de proprietate, nefiind afectate contribuțiile efective ale beneficiarului pensiei.

De altfel, s-a arătat că în cauza Muller contra Austria, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că textul art. 1 din Protocolul 1 din CEDO nu poate fi interpretat în sensul că o persoană ar avea dreptul la o pensie într-un anumit cuantum.

Pe de altă parte, a reținut tribunalul, noțiunea de „bun” în sensul art. 1 din Protocolul 1 și jurisprudența CEDO a avut ca punct de vedere principiul garantării dreptului de proprietate, protecția instituită de Convenție fiind extinsă și la valori patrimoniale, iar instituțiile Convenției au statuat că plata unor contribuții la sistemul de securitate socială duce la nașterea unui drept cu valoare patrimonială protejat de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, însă ca acest drept să se nască, el trebuie să se nască și să fie recunoscut, cel interesat trebuie să îndeplinească toate condițiile prevăzute de legislația națională în materie.

În cauza de față, a precizat instanța de fond, contestatorului i s-a recunoscut dreptul la pensia de serviciu în baza legii speciale, iar această categorie de pensie intră sub sfera de aplicare a articolului 1 din Protocolul 1 la Convenție, recalcularea și revizuirea acestei categorii de pensie reprezentând o ingerință a statului, ce trebuie, însă, să se subordoneze celor 3 limitări impuse de primul paragraf al art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenție, respectiv: să fie prevăzută de lege, să aibă un scop legitim și să existe un raport de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit.

În speță, s-a reținut că această măsură este prevăzută de lege (Legea nr.119/2010 și OUG nr.59/2011), scopul recalculării și revizuirii pensiei este legitim (având în vedere că se urmărește diminuarea efectelor crizei economice și financiare ce afectează în prezent România), iar în cauză tribunalul a apreciat că se păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între mijlocul ales și interesul individual și nu a fost instituită o sarcină excesivă pentru contestator, întrucât cuantumul pensiei revizuite este de 1288 lei, cuantum ce depășește în mod semnificativ nivelul pensiei medii pe țară, fiind relativ apropriat de salariul mediu net pe economie.

Referitor la susținerile contestatorului, privind starea sa de sănătate, tribunalul a apreciat că deși actele medicale atestă faptul că acesta are unele afecțiuni medicale, acest lucru nu reprezintă un motiv suficient pentru a menține în favoarea sa pensia de serviciu stabilită în baza Legii nr.567/2004, arătându-se că majoritatea persoanelor vârstnice din România, pensionare, suferă de diverse afecțiuni medicale, iar Statul Român nu a emis până în prezent niciun act normativ prin care să le acorde vreun supliment la pensia socială, stabilită în baza Legii nr.19/2000 sau a Legii nr. 263/2010, sub forma unei pensii necontributive.

Tribunalul a menționat că persoanele care primesc pensie beneficiază de diverse gratuități sau reduceri la medicamente ori tratamente medicale și, mai mult decât atât, pensionarilor care și-au desfășurat activitatea în sistemul justiției li se acordă unele gratuități și facilități suplimentare în temeiul Legii nr.567/2004.

A concluzionat instanța de fond că ingerința statului în recalcularea și revizuirea pensiei contestatorului a avut loc cu respectarea celor trei limitări impuse de primul paragraf al art. 1 din Protocolul 1 adițional al Convenției, existând atât un scop legitim, cât și un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit, motiv pentru care contestația a fost respinsă ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței primei instanțe a declarat recurs contestatorul, criticând-o ca nelegală, invocând disp.art. 304 pct. 8 și 9 Cod pr.civilă, susținându-se că interpretând greșit actul juridic dedus judecății, instanța a schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia și că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, respectiv Legea nr.567/2004, Legea nr.19/2000, Legea nr.119/2010, Constituția României, Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Arată recurentul că în motivarea soluției de respingere ca neîntemeiată a contestației sale, instanța de fond a reținut că față de recalcularea pensiei, revizuirea este o instituție juridică diferită și de aceea nu pot fi avute în vedere în prezenta cauză considerentele sentinței nr. 2122 din 30.09.2011.De asemenea, s-a arătat că Legea nr.19/2000 instituie principiul contributivității, principiu menținut de Legea nr.263/2010, iar prin deciziile nr.871 și nr. 873/2010, Curtea Constituțională a statuat că prevederile Legii 119/2000 sunt constituționale, prin aceste prevederi neîncălcându-se principiul neretroactivității prevăzut de art. 15 alin. 2 din Constituție și nici art.1 din Protocolul 1 la Convenție.

Recurentul precizează că tribunalul a reținut că scopul revizuirii este legitim, el urmărind diminuarea efectelor crizei economice, iar cuantumul pensiei revizuite, de 1288 lei, nu impune o sarcină excesivă pentru contestator, el fiind relativ apropiat de salariul mediu net pe economie, precum și că starea de sănătate a contestatorului, valabilă pentru toate persoanele vârstnice pensionate din România, nu justifică menținerea pensiei de serviciu stabilită prin Legea nr.567/2004.

Învederează recurentul că motivarea este neconformă cu legislația națională și europeană, fiind bazată și pe o situație de fapt nereală, motiv pentru care sentința este vădit nelegală.

Se arată că decizia Curții Constituționale nr. 375/2005 nu se aplică în cauza de față pentru simplul motiv că în anul 2005 această instanță nu putea să anticipeze ce legi va emite fostul guvern în anul 2010 cu prelungiri în 2011, legi care nu retroactivează din cauza crizei care s-a abătut asupra României.

Susține recurentul că prin decizia nr._ din 31.10.2009, i s-a stabilit, în urma recalculării, o pensie de 3754 lei, decizia fiind definitivă, iar pensia în plată la apariția Legii nr.119/2010.

Recurentul precizează că după apariția Legii nr.119/2010, din oficiu, C. Județeană de Pensii Prahova a luat măsura recalculării pensiei și a emis decizia nr._ din 20.08.2010, prin care i s-a redus pensia la suma de 1274 lei, ceea ce înseamnă un procent de 66%.În urma revizuirii sporurilor de vechime, prin decizia nr._ din 20.01.2011, recurentului i s-a majorat pensia la suma de 1288 lei (o majorare de 14 lei), menționându-se că cele două decizii au fost contestate, iar prin sentința civilă nr 2122 din 30.09.2011 pronunțată de Tribunalul Prahova, definitivă și irevocabilă, s-a dispus anularea deciziilor contestate și menținerea în plată a deciziei nr._ din 31.10.2009 și, drept urmare, intimata a emis decizia nr._ din 18.11.2011, prin care menține în plată decizia nr._ din 31.10. 2009, astfel că litigiul cu intimata a fost soluționat definitiv și irevocabil.

În continuare, recurentul arată că pentru a contracara hotărârile pronunțate de instanțe, prin care au fost admise contestațiile privind deciziile abuzive de tăiere a pensiilor vizate de Legea nr.119/2010, fostul guvern, la numai un an diferență, dar cu motivarea că „s-au avut în vedere exigențele puterii judecătorești”, a venit în sprijinul acesteia cu OUG nr.59/2011, care obligă Casele Județene de Pensii să emită noi decizii decizii de revizuire, care, în realitate, nu au revizuit nimic, cele două acte normative fiind strâns legate între ele, ambele vizând aceleași pensii.

Prin urmare, consideră recurentul, s-a reluat mecanismul de tăiere a anumitor pensii și în baza noilor dispoziții ale OUG nr.59/2011 a fost emisă decizia nr._ din 18.07.2011, privind așa-zisa revizuire a pensiei sale de 1288 lei, stabilindu-se de fiecare dată o pensie identică cu cea pe care a contestat-o, astfel că revizuirea a fost inutilă, având ca scop tăierea anumitor pensii.

Se arată de către recurent că a contestat decizia de revizuire, iar prin decizia nr._ din 12.04. 2012, în baza Legii nr.263/2010 i-a fost admisă cererea înregistrată sub nr._/11.04.2012, stabilindu-i-se o pensie tot de 1288 lei, în mod eronat reținându-se prin decizia nr._ din 12.04.2012 că recurentul a formulat cerere de pensionare la 11.04. 2012, care ar fi fost înregistrată la nr._.

Învederează recurentul că potrivit art.149 alin.1 din Legea nr.263/2010 poate contesta această decizie în termen de 30 de zile de la comunicare la comisia de contestații competentă conform legii, arătând că a contestat și această decizie la casa teritorială de pensii, precum și la Tribunalul Prahova, formându-se astfel dosarul nr._, cu termen la 14 septembrie 2012.

Recurentul menționează că după ce a fost pensionat și pe baza Legii nr.263/2010, a primit decizia nr._ din 10.05.2012, privind recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlul de drepturi prevăzute de legile cu caracter special, prin care din fost executor judecătoresc a ajuns debitor al Casei Județene de Pensii Prahova cu suma de 17.622 lei, situație în care a contestat și decizia nr._ din 10.05.2012 la Tribunalul Prahova, formându-se dosarul nr._, cu termen la 24.09.2012.

Cu adresa indicată, intimata i-a adus recurentului la cunoștință că în urma verificărilor întreprinse, s-a constatat că este necesară revizuirea deciziei din 12.04.2012 în sensul modificării temeiului legal privind contestarea acestei decizii de pensie, iar în acest sens se va emite o nouă decizie, fiind astfel emisă decizia nr._ din 22.06.2012 de revizuire a aceleiași pensii, care poate fi contestată în termen de 30 de zile la tribunal, însă recurentul nu a apucat să depună contestația întrucât a primit o nouă decizie, având nr._/29.06.2012, privind revizuirea aceleiași pensii de 1288 lei, așa cum a fost recalculată în baza Legii nr.119/2010.

Recurentul subliniază că este pensionat pentru limită de vârstă în baza Legii nr. 3/1977, conform deciziei din 17.02.2000, deci nu a solicitat o nouă pensionare în anul 2012, iar în baza principiului neretroactivității legii civile nu i se pot aplica dispozițiile Legii nr. 263/2010, care poate avea efecte numai pentru viitor, precizându-se că Legea nr. 263 din 16 decembrie 2010, privind sistemul unitar de pensii publice, a intrat în vigoare la 01.01.2011 și după această dată, C. Județeană de Pensii a emis decizii - printre care deciziile nr._ din 20.01.2011, nr._ din 28.04.2011, ambele în temeiul Legii nr.19/2000.

În mod eronat, susține recurentul, decizia din 12.04.2012 este denumită „privind recalcularea pensiei de limită de vârstă”, acesta neformulând vreo cerere în acest sens, neexistând niciun motiv pentru a se proceda la o recalculare din oficiu.

Recurentul apreciază că anacronic este și cuprinsul motivării deciziilor din 12.04.2012, 10.05. 2012, 22.06.2012 și 29.06.2012, în sensul menținerii în plată a pensiei de asigurări sociale începând cu data de 01.08.2011, față de faptul că inițial decizia se referă la admiterea cererii de pensionare în baza Legii nr.263/2010, iar decizia din 29.06.2012 a anulat deciziile din 12.04.2012 și 22.06.2012.

Acestea au fost, potrivit susținerilor recurentului, consecințele respingerii contestației la așa-zisa revizuire a pensiei, prin sentința atacată.

Pe fondul cauzei, recurentul arată că după anunțul de reducere a salariilor cu 25% și a pensiilor cu 15%, a apărut Legea nr.119/2010, în baza căreia, din oficiu, pensia stabilită printr-o legislație anterioară, i-a fost recalculată prin decizia nr._ din 09.08.2010, pensia de 3754 lei fiind tăiată, iar în urma revizuirii din ianuarie 2011, cuantumul acesteia i-a fost stabilit la 1288 lei, reprezentând o reducere cu 66% a pensiei.

Se susține că în urma rămânerii definitive și irevocabile a sentinței civile nr.2122 din 30.09.2011 a Tribunalului Prahova, prin care s-a dispus menținerea în plată a deciziei nr._ din 31.10.2009, C. Județeană de Pensii Prahova a emis decizia nr._ din 18.11.2011, prin care se menține în plată decizia nr._ din 31.10.2009, iar prin deciziile contestate nu s-a dispus anularea deciziei din 18.11.2011, ceea ce nu ar fi fost nici legal câtă vreme era vorba de o decizie emisă de către intimată în baza unei hotărâri judecătorești definitivă și irevocabilă, cu putere de lucru judecat.

Consideră recurentul că așa cum decizia din 20.08.2010 și cea din 20.01.2011 au fost anulate ca nelegale de instanțele de judecată, pentru aceleași considerente trebuie anulată și decizia din 18.07.2011.

Se arată în continuare că hotărârea de respingere a contestației, în baza căreia C. Județeană de Pensii Prahova a mai emis încă patru decizii, ce au fost enumerate, este în flagrantă contradicție cu sentința civilă nr.2122 din 30.09.2011 a aceluiași tribunal, dată în dosarul nr._ și cu decizia din 21.02.2012 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, irevocabilă, prin care s-a respins recursul declarat de C. Județeană de Pensii Prahova, precum și cu decizia nr. 29 din 12 decembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, care, respingând recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al României și de câteva Curți de Apel, a decis că instanțele care au respins contestațiile nu au respectat legea.

Se învederează că OUG nr. 59/2011, pe care se întemeiază decizia contestată, nu este altceva decât o completare, o altă interpretare a dispozițiilor Legii nr.119/2010, iar astfel cum în mod expres prevede această ordonanță, „pensiile prevăzute la art. 1 lit.c - h din Legea nr. 119/2010 care au făcut obiectul recalculării conform prevederilor aceleiași legi se revizuiesc din oficiu de către casele teritoriale de pensii”, legătura dintre cele două acte normative fiind evidentă.

Așadar, precizează recurentul, în mod evident este vorba de aceeași Lege nr.119/2010, prin care au fost suprimate pensiile de serviciu, singura deosebire fiind sintagma ,,recalculare” din Legea nr.119/2010 și ,,revizuire” din OUG nr.59//2011, ambele utilizând același criteriu de calcul. Suprimând pensiile speciale recunoscute și reglementate de legislația anterioară, aflate deja în plată, prin adoptarea unui nou act normativ, Statul Român a încălcat din nou obligațiile asumate prin ratificarea Convenției Europene a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, cu specială referire la protecția proprietății private realizată prin art.1 din Protocolul 1 din Convenția Europeană, dar și norme din alte documente internaționale, respectiv art.17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.17 alin. 1 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, realizându-se prin aceasta o ingerință care afectează dreptul în substanța sa.

Recurentul menționează că în jurisprudența CEDO s-a statuat că noțiunea de „bun” înglobează orice interes al unei persoane de drept privat ce are o valoare economică, astfel încât dreptul la pensie este asimilat unui drept de proprietate, iar pensia un bun proprietate privată. Pensia de serviciu, arată recurentul, este, într-adevăr, un bun în înțelesul Convenției, întrucât această pensie a fost plătită ani îndelungați, deci legea care o prevedea a fost pusă în practică, pensia trebuind interpretată în sensul în care ea reprezintă un „bun existent și nu doar o speranță legitimă” la dobândirea unui bun.

Susține recurentul că la data intrării în vigoare a Legii nr.119/2010 a avut un bun actual în accepțiunea Convenției și ingerința autorităților publice în exercitarea dreptului la respectarea bunului a avut ca efect privarea de bunul respectiv în sensul celei de a doua fraze a primului paragraf al art.1 din Protocolul 1 la Convenție.

Mai subliniază recurentul că țara noastră nu a cunoscut perioade de diminuare a pensiilor aflate în plată, dimpotrivă, legiuitorul român a aplicat în mod constant principiul protejării drepturilor câștigate, modificările legislative presupunând indexări sau majorări ale acestor drepturi.Pentru acest motiv, în afară de faptul că Legea nr.119/2010 are efect retroactiv, a avut și un vădit caracter imprevizibil.În momentul în care se constată că sunt îndeplinite condițiile de pensionare stabilite pentru un moment dat în timp de lege și se emite decizia de pensionare, dreptul la pensie devine cert, în cuantumul stabilit de legislația în vigoare la momentul emiterii deciziei, născându-se corelativ obligația statului de a plăti acest cuantum al pensiei pe viitor, iar raportul juridic fiind definitiv fixat.

Cu alte cuvinte, arată recurentul, fără a contesta dreptul statului de a hotărî diminuarea pensiilor la un moment dat, exceptând însă, pensiile aflate în plată, se poate reține că dreptul la pensie este supus legii sub imperiul căreia s-a născut, în caz contrar încălcându-se atât principiul neretroactivității legii, cât și stabilitatea și certitudinea raporturilor juridice.

Cu privire la scopul legitim pentru luarea măsurii de a desființa pensia de serviciu, legiuitorul s-a rezumat la prezentarea unui scop general, în speță fiind important să se fi arătat de ce măsura era singura posibilă pentru reechilibrarea bugetară. De asemenea, nu s-a precizat în concret care sunt acele exigențe subliniate de puterea judecătorească cu prilejul controlului jurisdicțional exercitat cu ocazia aplicării Legii nr.119/2010 și a fost nevoie numai după câteva luni de un nou act normativ.

Recurentul arată că între mijloacele utilizate și scopul urmărit trebuie să existe un raport rezonabil de proporționalitate ( menționând în acest sens decizia CEDO în cauza Pressos Compania Naviera SA și alții contra Belgiei și cauza S. și alții împotriva României) subliniind că fără plata unei sume rezonabile în raport cu valoarea bunului, privarea de proprietate constituie, în mod normal, o atingere excesivă, iar lipsa totală a despăgubirilor nu poate fi justificată în domeniul art.1 din Protocolul nr.1 decât în cazuri excepționale. (Cauza Ex.Regele Greciei și alții împotriva Greciei, cauza Broniowski împotriva Poloniei).

Conchide recurentul că Legea nr.119/2010 și OUG nr.59/2011 nu oferă posibilitatea de a se obține despăgubiri pentru privarea de proprietate în cauză, mai mult, recurentul fiind în imposibilitate de a mai recupera diferența reprezentând sumele de bani rezultate din pensia de serviciu și pensia de asigurări sociale.

Procedându-se la recalcularea pensiei prin așa-zisa revizuire (care a stabilit același cuantum), recurentul arată că este lipsit de cea mai mare parte a dreptului de pensie deja câștigat, aducându-se atingere chiar substanței dreptului de proprietate, atingere care, în concepția instanței europene, este incompatibilă cu disp.art.1 din Protocolul nr.1 la Convenție.

Recurentul menționează că principiul respectării drepturilor câștigate, ca expresie a neretroactivității legii civile și ca o garanție a supremației dreptului, nu este numai o creație a doctrinei și practicii judiciare, ci a fost recunoscut de legiuitorul român prin acte normative precum Legea nr.24/2000 privind tehnica legislativă (art.69 din lege), căci niciun stat responsabil nu își poate permite să legifereze într-un mod haotic și necorelat, negând drepturi și libertăți recunoscute anterior în puterea legii.

Se susține că principiul legalității presupune existența unor norme de drept intern accesibile, precise și previzibile în aplicarea lor ( exemplificându-se cauzele Ex-Regele Greciei și alții împotriva Greciei, Beyeler împotriva Italiei, F. Rum Patrikhgi împotriva Turciei). În cazul de față, claritatea și previzibilitatea impuse de noțiunea de „legalitate” au fost afectate, astfel că măsura nu mai apare ca fiind justificată și rezonabilă într-o societate democratică.

Recurentul arată că restrângerea exercițiului unor drepturi, în lumina celui de-al treilea paragraf al art.2 din Protocolul nr.4 adițional la Convenția Europeană, trebuie să se raporteze la păstrarea echilibrului între drepturile individului și interesele unei societăți democratice, iar jurisprudența Curții Europene a stabilit regula strictei interpretări asupra condițiilor de restricționare care trebuie să fie prevăzute de lege și să fie necesare într-o societate democratică, precizând că „niciun alt criteriu decât acelea menționate în însăși clauza de exceptare nu va fi la baza vreunei restricții și aceste criterii trebuie să fie înțelese astfel încât limbajul să nu fie extins dincolo de înțelesul obișnuit.”

În opinia recurentului, povara măsurilor de reechilibrare a bugetului de asigurări sociale a fost suportată de o mică parte de pensionari și anume, numai de anumiți beneficiari de pensii de serviciu adică de mai puțin de 10%, măsura transformării pensiilor de serviciu în pensii obișnuite nerespectând cerința justului echilibru și neproducând efectele pretinse.

În acord cu jurisprudența CEDO în materia respectării dreptului de proprietate, recurentul susține că s-a stabilit o sarcină deosebit de împovărătoare, în raport de interesul comunității, ceea ce a condus la un evident dezechilibru între cerințele satisfacerii interesului general și imperativul respectării dreptului său de proprietate.

Se arată că instanțele interne independente și imparțiale, care alcătuiesc puterea judecătorească conform Legii nr.304/2004, sunt și trebuie să rămână singurele care au plenitudine de competență și singurele investite cu puterea de a aprecia în litigiile cu care sunt sesizate, dacă trebuie să aplice un text de lege dintr-o lege internă sau să aplice direct o normă internațională în baza prevederilor art. 20 alin. 2 din Constituție, susținându-se că prin decizia nr. 1344 din 9 decembrie 2008, Curtea Constituțională a reținut faptul că nu are atribuția de a rezolva conflictul unui act normativ intern cu legislația supra națională, aceasta revenind instanțelor judecătorești, arătând în continuare că acestora le revine sarcina de aplicare directă a legislației comunitare atunci când legislația națională este în contradicție cu aceasta.

Se învederează că judecătorul național este obligat să aplice cu prioritate reglementările internaționale față de legislația internă, chiar dacă s-a procedat la verificarea constituționalității acesteia de către Curtea Constituțională, principiu statuat și în materia dreptului comunitar, care are, de asemenea, preeminență față de dreptul intern la fel ca și prevederile internaționale referitoare la protecția juridică a drepturilor omului. Acest principiu al supremației dreptului comunitar a fost consacrat prin hotărârea Curții de Justiție a Comunității Europene din 15.07.1964, în cauza expres indicată.

Aplicând cu prioritate reglementările internaționale privitoare la drepturile omului sau dreptul comunitar, arată recurentul, instanțele de judecată nu depășesc limitele judecătorești deoarece nu creează norme noi, ci le aplică pe cele internaționale existente, care, prin ratificare sau prin aderarea României la Uniunea Europeană, au devenit parte a dreptului intern.

Se mai arată că restrângerea exercițiului unor drepturi în lumina celui de-al treilea paragraf al art. 2 din Protocolul nr. 4 adițional la Convenția Europeană trebuie să se raporteze la păstrarea echilibrului între drepturile individului și interesele mai largi ale unei societăți democratice. Jurisprudența Curții Europene a stabilit regula strictei interpretări asupra condițiilor de restricționare, acestea trebuind să fie prevăzute de lege și să fie necesare într-o societate democratică (cauza Sunday Times contra Regatului Unit - 1979). Adoptarea de restricții prevăzute de lege impune ca legea respectivă să fie accesibilă și formulată în mod precis, astfel ca orice cetățean să-și poată adapta conduita, iar exercițiul puterii de discreție al statului să vizeze un scop legitim (cauza Malone contra Regatului Unit -1984).

Pe de altă parte, arată recurentul, este adevărat că, așa cum a statuat în mod constant Curtea Europeană, statele dispun de o marjă largă de apreciere pentru a stabili ceea ce este în interesul public, mai ales atunci când este vorba de adoptarea și aplicarea unor măsuri de reformă economică sau de justiție socială (hotărârea V. contra României - 2008, hotărârea Ramadhi și alții contra Albaniei nr. 3222/02), însă se poate constata că mecanismul ales de legiuitorul intern pentru punerea în aplicare a măsurilor de reformare a sistemului de pensii, prin eliminarea inechităților din acest sistem, nu a fost implementat într-un mod compatibil cu art.1 din Protocolul nr.1 și cu celelalte reglementări din Convenție. Curtea Europeană a decis chiar că un stat nu poate invoca o stare generală de necesitate pentru a justifica restrângerea drepturilor și libertăților, dacă pericolul public sau criza nu au un caracter excepțional și că în niciun caz nu există o justificare din partea statului atunci când criza sau starea excepțională sunt ele însele rezultatul unor politici greșite ori al neluării măsurilor adecvate, astfel încât drepturile și libertățile cetățenilor să nu fie afectate într-o așa de mare măsură încât ei să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, întrucât orice cetățean are dreptul la o bună administrare conform art.41 din Carta Drepturilor Fundamentale.

Privarea de proprietate impune obligația statului de a despăgubi pe proprietar pentru că fără plata unei sume rezonabile raportate la valoarea bunului, ea constituie o atingere excesivă a dreptului la respectarea bunurilor individului prevăzut de art.1 din Protocolul 1.

Întrucât noțiunea de revizuire are în vedere „cercetarea din nou cu scopul de a verifica exactitatea și a corecta eventualele lipsuri”, (conform definiției din Dicționarul explicativ al limbii române ed. 1975, pag. 805), rezultă ca ea se impune când apar elemente noi menite să schimbe primul rezultat. Or, în speță, revizuirea a fost dispusă din oficiu și evident, neintervenind nicio situație nouă, s-a ajuns la același rezultat, deci nu s-a modificat nimic, dar caracterul perfid al măsurilor luate rămâne și vor fi repetate de câte ori este nevoie.

Recurentul precizează că revizuirea presupune date și elemente care au condus la rezultat și un buletin de calcul privind evaluarea pensiei, enunțul „privind revizuirea pensiei” nefiind suficient pentru a justifica tăierea unei pensii cu 66%, după ce recurentul a cotizat 44 de ani.

Arată recurentul că în motivarea soluției de respingere a recursurilor în interesul legii declarate de Procurorul General și de colegiile de conducere ale Curților de Apel B., Cluj, C., G., privind aplicarea dispozițiilor Legii nr.119/2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, judecând recursul în interesul legii, prin decizia nr. 29 din 12 decembrie 2011, referindu-se la raționamentul CEDO, a reținut, printre altele, faptul că stabilirea raportului de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat de către stat este o chestiune de apreciere în fiecare caz în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare.Altfel spus, stabilirea raportului de proporționalitate este rezultatul aprecierii materialului probator și a circumstanțelor proprii fiecărei pricini sau a situației de fapt reținute, fiind exclusiv o chestiune de aplicare a legii.

În cazul de față, recurentul arată că litigiul cu C. de Pensii a fost soluționat definitiv și irevocabil prin sentința civilă nr. 2122 din 30.09.2011 a Tribunalului Prahova, pronunțată în dosarul nr._ .Fostul guvern a încercat din nou tăierea anumitor pensii printr-o așa-zisă revizuire, emițând OG nr.59/2011.Deciziile emise în baza Legii nr.263/2010 îi privesc pe cei care s-au pensionat după 2011, pe când recurentul s-a pensionat cu 12 ani în urmă.

În contextul majorărilor repetate a prețurilor la alimente, gaze, energie electrică, medicamente etc., la care se adaugă TVA de 24%, pensia în sumă de 3754 lei, impozabil, reprezintă o sumă ce îi asigură recurentului un mod de viață civilizat după o activitate de peste 40 de ani în justiție, precizându-se că după reducerea pensiei de la 3754 la suma de 1288 lei, din care se rețin 30 lei CASS, 41 lei impozit, 566 lei pensie încasată necuvenit, recurentul rămâne în plată cu suma de 651 lei.

Precizează recurentul că potrivit biletului de ieșire din spital din 23 iulie 1992, a suferit „. antero-întins, aritmie extrasistolică ventriculară, stop cardiac resuscitat și insuficiență ventriculară stângă” și consideră că nu poate supraviețui cu 651 lei, chiar presupunând că medicamentele pe care le ia de trei ori pe zi sunt gratuite.

În opinia recurentului, o lege abuzivă nu putea duce decât la o situație aberantă. Arată că a muncit în Ministerul Justiției peste 40 de ani, iar din salariul său statul a reținut contribuția care să-i asigure o pensie din care să poată trăi, iar în anul 2000, când a fost pensionat la împlinirea vârstei de 62 de ani, i s-a calculat o pensie în cuantum egal cu salariul pe care l-a avut, însă pensia recalculată în anul 2010, de 1288 lei, este cu 70% mai mică decât salariul unui grefier, cu care au fost asimilați executorii, foștii lor colegi având venituri nelimitate.

Precizează recurentul că fostul guvern a susținut că legile care privesc anumite pensii nu retroactivează întrucât „nu se cer banii din urmă”.În anul 2011, din pensia de 1288 lei recalculată, recurentul își achita doar factura pentru consumul de gaze și electricitate, iar în anul 2012, după revizuirea pensiei, trăiește cu 651 lei.

Se solicită pentru aceste motive admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și pe fond admiterea contestației, fiind depuse la dosar în recurs o . înscrisuri noi, în copie.

Pentru termenul de judecată din data de 23.10.2012, recurentul a depus la dosar motive de recurs de ordine publică, în cuprinsul cărora a invocat disp.art. 304 pct. 9 Cod pr.civilă, susținând că nelegalitatea sentinței recurate constă în violarea disp. art 1200 pct. 4 și 1202 alin. 2 Cod civil.

Menționează recurentul că prin motivele de recurs a arătat că litigiul cu C. Județeană de Pensii Prahova a fost soluționat definitiv și irevocabil prin sentința civilă nr. 2122 din 30.09.2011, pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr._ .

Prin această sentință, arată recurentul, s-a stabilit irevocabil că operațiunea juridică de recalculare a pensiei de serviciu de care a beneficiat, este contrară art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției, care se aplică prioritar în raport cu Legea nr.119/2010, fiind îndreptățit să primească în continuare pensia stabilită inițial, ea fiind un drept câștigat.

Recurentul invocă prezumția legală ce rezultă din puterea ce legea o acordă autorității de lucru judecat potrivit disp.art.1200 pct.4 din Codul civil, precizând că autoritatea lucrului judecat nu se manifestă doar sub forma excepției procesuale, ci și sub forma prezumției de lucru judecat.

Precizează recurentul că efectul pozitiv al lucrului judecat presupune ca ceea ce a stabilit irevocabil instanța de judecată să nu fie contrazis de o alta ulterioară sau de dispoziții legale contrare, arătând că potrivit disp.art.1202 alin.2 cod civil „ nici dovadă nu este primită împotriva prezumției legale”, având în vedere caracterul absolut al acesteia.

Astfel, arată recurentul, drepturile recunoscute unei părți printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă nu pot fi contrazise printr-o altă hotărâre pronunțată ulterior într-o altă cauză, în acest sens pronunțându-se și instanța supremă prin mai multe decizii, respectiv decizia nr.6834/19 septembrie 2007, nr.995/4 februarie 2009, iar Curtea Europeană a decis că nu se poate concepe ca o hotărâre să-și piardă puterea lucrului judecat atunci când se schimbă cadrul legal ( Giulia P. și Raniero Dardani contra Italia nr._/1995 și nr._/1995).

Recurentul subliniază că prin sentința civilă nr.2122 din 30 09.2011, irevocabilă, Tribunalul Prahova a statuat cu putere de lucru judecat că potrivit legii speciale acesta are vocație la pensia de serviciu și că este nelegală măsura recalculării pensiei prin utilizarea altor criterii prevăzute de Legea nr.119/2010 și Legea nr.19/2000.În aceste condiții, arată recurentul, nu este posibilă revizuirea pensiei în baza OUG nr.59/2011, prin care s-a adoptat practic aceeași măsură de recalculare.

Se învederează că, după cum se arată chiar în cuprinsul expunerii de motive a acestui act normativ, OUG nr.59/2011 nu face altceva decât să interpreteze dispozițiile Legii nr.119/2010, fiind același act normativ prin care au fost desființate pensiile de serviciu stabilite prin legea specială, numai că în Legea nr.119/2010 s-a folosit termenul de recalculare, iar prin OUG 59/2011, termenul de revizuire, finalitatea fiind însă aceeași, în sensul că prin revizuirea prevăzută de OUG 59/2011 s-a revenit la pensia recalculată potrivit Legii nr.119/2010.

Arată recurentul că, astfel cum a precizat mai sus, cuantumul redus al pensiei rezultat din recalculare nu respectă exigențele Convenției, fapt stabilit definitiv și irevocabil de Tribunalul Prahova prin sentința civilă nr.2122 din 30.09.2011.

Prin urmare, conchide recurentul, cele statuate în cauza ce a format obiectul dosarului nr._ al Tribunalului Prahova, au intrat în puterea lucrului judecat și nu mai pot fi contrazise în prezentul dosar în care, prin decizia contestată, folosindu-se termenul de revizuire s-a revenit la pensia de serviciu stabilită prin legea specială și s-au încălcat astfel efectele unei hotărâri judecătorești irevocabile.

Se mai arată că în baza disp.art.304¹ Cod pr.civilă, instanța poate examina prezenta cauză sub toate aspectele.

Se solicită admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii instanței de fond, în sensul admiterii contestației.

Intimata nu a formulat întâmpinare cu privire la recursul declarat în cauză, însă a depus concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează:

Potrivit art. 304 pct.8 Cod pr.civilă, hotărârea poate fi modificată în cazul în care instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

În legătură cu motivul de modificare prev.de art. 304 pct.8 Cod pr.civilă, invocat de recurent, astfel cum s-a statuat în practica și literatura juridică, judecătorii fondului sunt suverani în aprecierea faptelor ce li se supun judecății, dar, totuși, puterea lor este limitată, în cazul actelor juridice, pe de o parte, de distincția ce trebuie făcută între clauzele clare și clauzele obscure, iar pe de altă parte, de interdicția de a trece dincolo de intenția părților, dând actului o altă calificare decât aceea pe care ele au avut-o în vedere, astfel încât, dacă au trecut peste aceste limite, hotărârea lor este modificabilă, situație care nu se regăsește însă în speță.

În cauza de față, recurentul a fost beneficiarul unei pensii de serviciu stabilită în temeiul Legii nr.567/2004, prin decizia nr._/31.10.2009 emisă de intimata C. Județeană de Pensii Prahova fiindu-i stabilită o pensie de serviciu în cuantum de 3754 lei, începând cu data de 01.10.2008.

Ulterior, intimata a procedat la recalcularea pensiei de serviciu a recurentului, în conformitate cu prevederile Legii nr.119/2010 și ale HG nr.737/2010, coroborate cu cele ale Legii nr.19/2000, conform deciziei nr._/20.08.2010, prin care s-a stabilit recurentului o pensie de asigurări sociale de 1274 lei începând cu data de 01.09.2010.La data de 20.01.2011 a fost emisă de către intimată o nouă decizie cu același număr, prin care recurentului i s-a stabilit, începând cu data de 01.11.2010, o pensie de 1288 lei, fiind recalculată pensia recurentului prin valorificarea unor sporuri, conform adeverinței nr.7992/A/04.10.2010 eliberată de Tribunalul Prahova.

De menționat, că în conformitate cu art.1 lit.c din Legea nr. 119/2010, pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, devin pensii în sensul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, iar potrivit art.3 alin.1 din același act normativ, pensiile prevăzute la art. 1, stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în plată, se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare.

Totodată, potrivit alin.2 al art.3 din Legea nr.119/2010, în situația pensiilor dintre cele prevăzute la alin.1, care au fost stabilite în baza legilor speciale, pensia din sistemul public se determină considerându-se a fi îndeplinite condițiile de acordare prevăzute de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare.

Prin sentința civilă nr.644/01.04.2011 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr._, s-a admis cererea formulată de contestator în contradictoriu cu C. Județeană de Pensii Prahova și s-a dispus suspendarea executării deciziei de pensionare nr._/20.08.2010 emisă de intimată și menținerea în plată a deciziei nr._/31.10.2009 până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._ al Tribunalului Prahova, sentința fiind executorie. Intimata a emis decizia nr._/28.04.2011 privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă, prin care s-a stabilit pensia de serviciu a recurentului, de 3754 lei, începând cu data de 01.09.2010, cu motivarea că se suspendă plata pensiei de asigurări stabilită conform deciziilor nr._/20.08.2010 și nr._/20.01.2011, reluându-se plata pensiei de serviciu stabilită conform legii speciale.

Deciziile nr._/20.08.2010 și nr._/20.01.2011 emise de intimată au fost anulate prin sentința civilă nr.2122/30.09.2011 a Tribunalului Prahova, menținându-se în plată decizia nr._/31.10.2009, astfel că intimata a emis la data de 18.11.2011 decizia nr._, prin care a stabilit plata pensiei de serviciu a recurentului în sumă de 3754 lei, drepturile fiind acordate tot începând cu 01.09.2010. Sentința civilă nr.2122/30.09.2011 a Tribunalului Prahova a rămas irevocabilă prin respingerea de către Curtea de Apel Ploiești, la data de 21.02.2012, ca nefondat, a recursului declarat de C. Județeană de Pensii Prahova împotriva sentinței respective.

La data de 30.06.2011 a fost publicată în Monitorul Oficial al României OUG nr.59/29.06.2011, pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c - h din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, statuându-se la art.1 alin.1 din acest act normativ că pensiile prevăzute la art.1 lit. c - h din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, care au făcut obiectul recalculării conform prevederilor aceleiași legi, se revizuiesc, din oficiu, de către casele teritoriale de pensii în evidența cărora se află dosarele de pensie, prin emiterea unor decizii de revizuire, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

Astfel cum rezultă din preambulul acestui act normativ, emitentul a avut în vedere exigențele subliniate de puterea judecătorească în cadrul controlului jurisdicțional exercitat cu ocazia aplicării Legii nr. 119/2010, reținându-se că în vederea instituirii unor măsuri legislative pe baza cărora instituțiile implicate să poată realiza toate procedurile administrative necesare stabilirii drepturilor de pensie într-un mod obiectiv și justificat, se impune instituirea unei etape de revizuire a cuantumului pensiilor, cu respectarea principiului contributivității și egalității, scopul fiind acela de a se stabili în mod just și echitabil drepturile de pensie pe care persoanele vizate de prezenta ordonanță de urgență sunt îndreptățite să le primească, astfel încât acestea să aibă posibilitatea să identifice și să depună la casele teritoriale de pensii toate documentele doveditoare ale veniturilor realizate pe parcursul întregii activități profesionale.

Prin art.4 din OUG nr.59/2011 s-a prevăzut că la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe de urgență se abrogă HG nr.737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c - h din Legea nr. 119/2010, iar anexa OUG nr.59/2011 cuprinde metodologia de calcul privind revizuirea pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c - h din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.

Pensia recurentului a fost, în consecință, revizuită prin decizia nr._/18.07.2011 emisă de intimată, în conformitate cu prevederile OUG nr.59/2011, iar în urma revizuirii, cuantumul pensiei începând cu data de 01.08.2011 a fost stabilit la 1288 lei.

Chiar dacă s-a purtat un proces anterior, prin care instanțele au dispus anularea deciziilor de recalculare a pensiei emise în baza Legii nr. 119/2010, nu se poate susține că pensia recurentului-contestator nu a făcut obiectul recalculării și în consecință, nu mai poate fi revizuită.Altfel spus, fiind vorba de o pensie ce se încadra în prevederile art.1 alin.1 din OUG nr.59/2011, pensia recurentului a fost revizuită, cuantumul pensiei revizuite fiind stabilit cu respectarea prevederilor OUG nr.59/2011, începând cu data de 01.08.2011, neputând fi primită critica recurentului potrivit căreia drepturile recunoscute acestuia prin hotărârea judecătorească irevocabilă anterioară nu pot fi contrazise prin hotărârea pronunțată în prezenta cauză, operând prezumția de lucru judecat.

De altfel, statul este singurul în măsură să stabilească politica salarială și a asigurărilor sociale, pe baza analizei bugetului de stat și al asigurărilor sociale, Această politică se înscrie în marja largă de apreciere conferită de CEDO, părților semnatare, pentru astfel de situații.

Prin decizia nr.871/25.06.2010, publicată în Monitorul Oficial al României nr.433/28.06.2010, Curtea Constituțională a statuat, printre altele, că dispozițiile art.1-5 și art.12 din Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor sunt constituționale în raport cu disp.art. 15 alin. 2- neretroactivitatea legii, art.16-egalitatea în drepturi a cetățenilor, art.44- dreptul de proprietate privată, art.47 alin.1- referitor la nivel de trai și dreptul la pensie, art.53- restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți și art. 135 alin. 2 lit. f din Constituție - privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții.

De asemenea, Curtea a reținut, prin aceeași decizie, că prevederile art. 1 - 5 și art. 12 din Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu încalcă dispozițiile constituționale și internaționale referitoare la dreptul de proprietate având în vedere art.44 din Constituție raportat la art.1 din primul Protocol adițional la Convenție.

S-a reținut, conform considerentelor expuse în cuprinsul deciziei mai sus menționate, printre altele, că dispozițiile legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu încalcă principiul neretroactivității legii consacrat de art.15 alin.2 din Constituție.

Totodată, prin decizia nr. 873/25.06.2010, publicată în Monitorul Oficial al României nr.433/28.06.2010, Curtea Constituțională a statuat, printre altele, că dispozițiile art.1 lit.a, b, d - i și art.2-12 din Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor sunt constituționale în raport cu disp. art. 15 alin. 2, art.47 alin.2, art.53 din Constituție și art.20 raportat la art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenție.

Instanța nu este îndrituită să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, după cum s-a statuat prin decizia nr.29/12.12.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr.925/27.12.2011, prin care s-au respins recursurile în interesul legii declarate de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de colegiile de conducere ale Curților de Apel B., Cluj, C. și G. privind aplicarea dispozițiilor Legii nr. 119/2010, raportat la art. 20 alin. 2 din Constituție, art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului și art. 14 din Convenție, referitoare la recalcularea pensiilor prevăzute de art. 1 din lege.

Tot în decizia nr. 29/12.12.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție- Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a reținut că nici referitor la discriminare, instanțele de drept comun nu puteau face reevaluări în temeiul art.16 din Constituție, iar perspectiva analizei în baza art.14 coroborat cu art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ar fi presupus stabilirea premisei că standardul european este superior standardului constituțional, ceea ce nu poate fi reținut, pentru considerentele arătate în cuprinsul deciziei respective.

Referitor la analiza de compatibilitate cu art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenție, se reține că în conformitate cu disp.art.20 alin.1 din Constituția României, dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte, iar potrivit alin.2 al art.20 din Constituție, dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.

Între abordarea Curții Constituționale și cea a Curții Europene a Drepturilor Omului există în mod incontestabil o diferență fundamentală: în timp ce Curtea Constituțională verifică conformitatea legii cu Constituția, nepronunțându-se asupra interpretării sau aplicării concrete a legii, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în principiu, nu verifică compatibilitatea în abstract a unei legi cu Convenția, ci se pronunță cu privire la efectele pe care le poate avea aplicarea unei legi la o anumită situație de fapt.

Prin urmare, judecătorul român trebuie să determine dacă, într-un caz concret, aplicarea legii produce efecte contrare Convenției și, chiar dacă s-a pronunțat deja Curtea Constituțională cu privire la constituționalitatea unei legi, acest lucru nu împiedică instanța de judecată să ajungă la concluzia că aplicarea acelei legi la o situație determinată este de natură să producă efecte contrare Convenției.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că un sistem bazat pe supremația Convenției și a jurisprudenței aferente acesteia asupra dreptului național este apt să asigure buna funcționare a mecanismului de apărare implementat de Convenție și de protocoalele sale adiționale constatând că statutul conferit Convenției în dreptul intern permite instanțelor naționale să înlăture - din oficiu sau la cererea părților - prevederile dreptului intern pe care le consideră incompatibile cu Convenția și protocoalele sale adiționale.

Controlul obiectiv, in abstracto, realizat de Curtea Constituțională în ceea ce privește compatibilitatea dintre Legea nr. 119/2010 și art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu exclude posibilitatea instanțelor judecătorești de a efectua o analiză nemijlocită, directă, de convenționalitate având în vedere situația particulară din fiecare speță, în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, ca obiect al încălcării reclamate în fiecare litigiu.

Din perspectiva reglementărilor internaționale, Curtea reține că potrivit art. 1 alin.1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional, iar conform alin.2 al aceluiași articol, dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare reglementării folosirii bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor.

Așadar, pentru cercetarea nesocotirii prevederilor art.1 al primului Protocol adițional la Convenție se impune ca fiecare cauză concretă dedusă judecății să fie analizată amănunțit, sub toate aspectele sale particulare de fapt, pentru a se putea determina, în concret:1. dacă partea reclamantă deține un „bun” existent; 2. dacă a apărut o ingerință a statului asupra dreptului la respectarea bunului; 3.dacă ingerința îndeplinește condițiile legalității, a existenței unui scop legitim (sau de utilitate publică) în acord perfect cu interesul general și a unei proporționalități rezonabile între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat.

În cauza de față, pensia recurentului reprezintă un „interes patrimonial” ce intră în sfera de protecție a art.1 din Protocolul nr.1, adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în jurisprudența acesteia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului statuând în acest sens (cauza Buchen contra Republicii Cehe, cauza Stec și alții contra Regatului Unit al Marii Britanii).

De asemenea, pensia de serviciu stabilită în temeiul actului normativ special reprezintă un „interes patrimonial” atât sub aspectul părții contributive - achitată de la bugetul asigurărilor sociale de stat, cât și sub aspectul părții necontributive - care se suportă de la bugetul de stat.

Astfel, în jurisprudența acesteia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a abandonat distincția dintre beneficiile de natură contributivă și cele de natură necontributivă sub aspectul incidenței art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenție.

În cauza Stec și alții împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din 12.04.2006, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenție nu impune nicio restricție asupra libertății statelor contractante în privința deciziei de a instaura sau nu un sistem de protecție socială sau de a alege tipul sau nivelul prestațiilor ce trebuie acordate în baza unui astfel de sistem. În schimb, din momentul în care un stat contractant instituie o legislație prin care se prevede plata automată a unei prestații sociale - fie că acordarea acestei prestații depinde sau nu de plata prealabilă a unor contribuții ‑ această legislație trebuie considerată ca generând un interes patrimonial în temeiul câmpului de aplicare a art. 1 din Protocolul nr. 1 în cazul persoanelor care îndeplinesc condițiile din acest articol ( motivare la care s-a făcut trimitere și în hotărârea din 18.02.2009 în cauza Andrejeva contra Letoniei).

Referitor la ingerință, aceasta este legală, fiind reglementată de Legea nr.119/2010, urmărind un scop legitim, de utilitate publică, în deplină concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale.

După cum s-a arătat în cuprinsul deciziei nr.29/12.12.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, ingerința trebuie analizată însă din perspectiva dreptului la respectarea bunurilor( regula generală și, totodată, prima normă din art.1 din Protocolul nr.1), iar nu precum o încălcare de tipul „privării de proprietate” ( cea de-a doua normă din același text).

În practica sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că art.1 al Protocolului nr.1 adițional la Convenție nu garantează o pensie într-un anumit cuantum.

Recunoscând marja de apreciere a statelor în materia legislației sociale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat obligația autorităților publice de a menține un just echilibru între interesul general și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale persoanei, echilibru care nu este menținut ori de câte ori prin diminuarea drepturilor patrimoniale, persoana trebuie să suporte o sarcină excesivă și disproporționată. Într-o astfel de situație, există o încălcare a art.1 din Protocolul nr.1 la Convenție, determinată de încălcarea caracterului rezonabil și proporțional al diminuării drepturilor patrimoniale (cauza Kjartan Asmundsson contra Islandei, din 12.10.2004).

Ingerința statului în dreptul recurentului îi dă posibilitatea și unei marje de apreciere cu privire la cuantumul valoric ce trebuia diminuat, marjă care, în acest domeniu, este una extensivă, însă această marjă trebuie să se limiteze la păstrarea echilibrului dintre cele două interese cu privire la care se adoptă măsura.

În analizarea raportului de proporționalitate, având în vedere situația particulară a recurentului, în raport de cuantumul pensiei medii lunare pe țară pentru limită de vârstă și de necesitatea asigurării mijloacelor de subzistență, Curtea reține că prin reducerea pensiei acestuia deși, incontestabil, considerabilă în privința cuantumului, nu se poate vorbi de o diminuare de natură să pună recurentul în situația de a nu mai face față propriilor cheltuieli și de a suporta o sarcină excesivă și disproporționată, cuantumul pensiei de 1288 lei depășind semnificativ nivelul pensiei medii pe țară. Actele medicale depuse de recurent la dosarul de fond, ce atestă că acesta suferă de o . afecțiuni medicale, respectiv facturile de plată a unor utilități, depuse, de asemenea, la dosarul de fond, nu pot conduce la o concluzie contrară, neconstituind un motiv suficient pentru a conchide că se justifică menținerea pensiei de serviciu a recurentului-contestator, stabilită în temeiul Legii speciale nr.567/2004, astfel cum corect a reținut și prima instanță.

S-a reținut în mod corect de către instanța de fond că majoritatea persoanelor vârstnice din țară, pensionare, suferă de diferite afecțiuni medicale- recurentul având la momentul de față vârsta de peste 75 de ani - iar persoanele care primesc pensie beneficiază de diferite gratuități sau reduceri la medicamente și tratamente medicale și în plus, pensionarilor ce și-au desfășurat activitatea în sistemul justiției, li se acordă unele gratuități și facilități suplimentare prin Legea nr.567/2004.

Pe de altă parte, facturile la utilități sunt stabilite, în mod evident, corespunzător consumului efectiv la imobilul recurentului, consum ce privește întreaga sa familie.

Nu în ultimul rând, se reține că prin decizia de inadmisibilitate pronunțată la data de 7 februarie 2012 în cauzele conexate A. M. F., Judita V. T., E. T., M. M. și L. G. împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat neîncălcarea de către Statul Român a dispozițiilor articolului 1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenție, sub aspectul transformării pensiilor speciale în pensii în sistemul public, în temeiul Legii nr.119/2010.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reiterat în cuprinsul deciziei respective că statele părți la Convenție dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale și dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil.

În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea Legii nr.119/2010 și anume, contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.

De asemenea, s-a reținut că pensia datorată reclamantelor în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în niciun fel afectată de reformă, fiind pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj.

În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor reclamantelor din acea cauză, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor prevăzut de Legea nr.19/2000, pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie.

Ca și Curtea Constituțională, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate.

Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.

În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie în sensul art.14 din Convenție în cazul în care nu are nicio justificare obiectivă și rezonabilă, iar faptul că anumite categorii se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor ține de marja de apreciere a statului, diferențele nefiind lipsite de justificare.

Prin urmare, recurentul nu a făcut dovada în concret că raportul de proporționalitate este compromis, respectiv că suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială sau că este lipsit total de respectivul beneficiu social ori i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență.

Fiind învestită cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor OUG nr.59/2011, excepție invocată de mai multe părți în diferite dosare ale Tribunalului Suceava, prin decizia nr.215/13.03.2012, publicată în Monitorul Oficial nr.315/11.05.2012, definitivă și general obligatorie, Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția.

S-a susținut de către părțile din cauzele respective, în motivarea excepției de neconstituționalitate, că actul normativ criticat, respectiv OUG nr.59/2011, prevăzând revizuirea tuturor pensiilor speciale care au făcut obiectul recalculării conform prevederilor Legii nr. 119/2010, a avut drept consecință stabilirea unui cuantum al pensiei diferit de cel din momentul pensionării, cuantum ce, în speță, a fost confirmat prin hotărâre judecătorească, anterior intrării în vigoare a ordonanței de urgență criticate.

De asemenea, s-a învederat că prin emiterea acestui act normativ sunt încălcate principiul constituțional al separației puterilor în stat, precum și principiul potrivit căruia România este stat de drept, democratic și social, deoarece legiuitorul delegat a intervenit în procesul de realizare a justiției, dat fiind faptul că deciziile de recalculare a pensiilor, emise în temeiul unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile prin care s-a dispus revenirea la cuantumul pensiilor avut înainte de . Legii nr. 119/2010, nu pot fi executate din cauza intervenției actului normativ criticat care dispune revizuirea tuturor pensiilor de serviciu.

În motivarea soluției de respingere a excepției de neconstituționalitate, prin decizia sus-menționată, Curtea Constituțională a reținut, printre altele, că OUG nr.59/2011 are în vedere o nouă procedură de recalculare a pensiilor, distinctă și ulterioară celei realizate prin Legea nr. 119/2010, act normativ care se circumscrie cadrului procesual aflat în dezbatere în litigii determinate, fără a afecta cuantumul pensiilor cuvenit în urma recalculării în baza metodologiei reglementate prin HG nr. 737/2010, în acest sens fiind dispozițiile art. 3 din ordonanța de urgență la care s-a făcut trimitere.

De asemenea, în cuprinsul aceleiași decizii, Curtea Constituțională a arătat că dacă Legea nr. 119/2010 constituie reglementarea de drept substanțial prin care pensiile de serviciu au fost transformate în pensii contributive, OUG nr. 59/2011 reprezintă prevederea legală de natură procedurală prin care statul reglementează procedura recalculării pensiilor și modul de calcul al drepturilor de pensie, ținând cont de specificul situațiilor categoriilor socio-profesionale în cauză.

Având în vedere cele de mai sus, precum și faptul că reglementarea criticată constituie o aplicare particulară a prevederilor legale ce vizează pensia de drept, precum Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale sau Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, Curtea Constituțională a conchis că nu poate reține susținerea conform căreia materia reflectată în actul normativ criticat ar ține de domeniul legislației secundare. De altfel, și aceste legi conțin prevederi tehnice care pun în aplicare principiile care stau la baza modului de calcul al pensiilor.

Pentru aceleași considerente, Curtea nu a reținut nici susținerea privind încălcarea principiul egalității de arme, element component al noțiunii de proces echitabil, astfel cum este definit în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dat fiind faptul că emiterea ordonanței de urgență criticate nu constituie o ingerință a Guvernului în administrarea justiției, în scopul influențării soluțiilor pronunțate în cazul unor litigii.

S-a arătat de către Curtea Constituțională că un argument suplimentar în sensul convenționalității măsurii de diminuare a pensiilor de serviciu îl constituie și Decizia Curții Europene a Drepturilor Omului din 7 februarie 2012, pronunțată în cauzele conexate A. M. F., Judita V. T., E. T., M. M. și L. G. împotriva României, prin care s-a constatat că măsura de transformare a pensiilor de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești în pensii contributive, în temeiul Legii nr. 119/2010, este conformă prevederilor art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, coroborat cu art. 14 din aceeași Convenție, chiar dacă acest lucru a însemnat o scădere cu 70% a cuantumului pensiilor.

Totodată, având în vedere că decizia Curții Constituționale este general obligatorie, Curtea a constatat în finalul deciziei nr.215/13.03.2012, că aceasta urmează a se aplica în consecință atât cu privire la constituționalitatea, cât și cu privire la convenționalitatea dispozițiilor legale supuse controlului său.

Contestația adresată de recurent primei instanțe a avut ca obiect decizia nr._/18.07.2011 emisă de intimata C. Județeană de Pensii Prahova, iar raportat la probatoriile administrate în cauză și dispozițiile legale incidente și având în vedere considerentele mai sus arătate, în mod corect a fost respinsă contestația ca neîntemeiată de către instanța de fond.Împrejurarea că ulterior pronunțării sentinței atacate intimata a emis și alte decizii în ceea ce-l privește pe recurentul-contestator, la care acesta a făcut referire în recurs, nu poate avea vreo relevanță în prezenta cauză, raportat la obiectul acesteia.

Concluzionând, față de cele ce preced, Curtea privește recursul de față ca nefondat, astfel încât în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă îl va respinge ca atare, în cauză nefiind incidente niciunele din motivele de modificare a sentinței invocate de recurent în motivarea recursului, sentința atacată fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatorul T. L., domiciliat în Ploiești, ., județul Prahova, împotriva sentinței civile nr.2691 din data de 9 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata C. Județeană de Pensii Prahova, cu sediul în Ploiești, ..1, județul Prahova.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 22 ianuarie 2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

V.-A. P. I. L. E.-S. L.

GREFIER

V. M.

Red.VAP

Tehnored.VM

2 ex./11.02.2013

d.f.nr._ Tribunalul Prahova

j.f.O.-C. Ș.

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr.3120/2006

← Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 784/2013. Curtea...		Asigurări sociale. Decizia nr. 789/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 219/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 1218/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 529/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 784/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI Asigurări sociale. Decizia nr. 789/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI Asigurări sociale. Decizia nr. 157/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI Obligaţie de a face. Decizia nr. 24/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 3868/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI