Asigurări sociale. Decizia nr. 789/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Comentarii

0

Decizia nr. 789/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 26-03-2013 în dosarul nr. 2641/120/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA NR. 789

Ședința publică din data de 26 martie 2013

Președinte - G.-S. P.

Judecători - E.-S. L.

- V.-A. P.

Grefier - V. M.

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamantul S. C. Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere, în numele și pentru membrul său de sindicat S. I., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la SCPA C. G. și R. I. V., cu sediul în București,

.. 4, ..4, ., sector 3, împotriva sentinței civile nr. 2211 din data de 08.11.2012 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimații-pârâți M. A. Naționale - Departamentul Financiar Contabil, cu sediul în București, ., sector 5 și C. S. de Pensii a Ministerului A. Naționale, cu sediul în București, ..7- 9, sector 6.

Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 192/2006 informează părțile asupra posibilității și a avantajelor folosirii procedurii medierii și le îndrumă să recurgă la această cale pentru soluționarea conflictului dintre ele.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că recursul se află la primul termen de judecată, este motivat și că recurentul-reclamant a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Se mai învederează că prin C. registratură recurentul-reclamant a depus la dosarul cauzei o cerere înregistrată sub nr.5309 din data de 7.03.2013 prin care învederează că în prezenta cauză cadrul procesual pasiv este alcătuit din intimații M. A. Naționale, cu sediul în București, ., sector 5 și C. S. de Pensii a Ministerului A. Naționale, cu sediul în București, ..7- 9, sector 6.

Totodată, se învederează că intimatul-pârât M. A. Naționale a depus concluzii scrise înregistrate de C. Registratură sub nr. 6763 din data de 22.03.2013. În cuprinsul concluziilor scrise se solicită judecarea cauzei în lipsă.

Curtea, având în vedere actele și lucrările dosarului și împrejurarea că atât recurentul-reclamant cât și intimatul-pârât M. A. Naționale au solicitat judecarea cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față,constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr._ /28.03.2012, reclamantul S. C. Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere ca reprezentant al numitului S. I. a chemat în judecată M. A. Naționale și C. S. de Pensii a Ministerului A. Naționale pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la anularea hotărârii Comisiei de soluționare a contestațiilor din cadrul MAI, anularea deciziei de recalculare a pensiei nr._/07.12.2011, menținerea deciziei de stabilire a cuantumului pensiei nr._/14.05.2003, obligarea pârâtei la plata diferenței dintre pensia de serviciu stabilită conform Legii 164/2001, plătită în luna decembrie 2010 și pensia recalculată conform Legii 119/2010, HG 735/2010 și OUG 1/2011 de la data plății și până la repunerea în plată a pensiei inițiale, obligarea pârâtei la plata dobânzii legale și actualizarea acesteia cu indicele de inflație pentru sumele reprezentând diferențe de pensie, precum și la plata cheltuielilor de judecată. În subsidiar, reclamantul a contestat și cuantumul pensiei stabilit în urma recalculării ca urmare a aplicării greșite a dispozițiilor legale în vigoare.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că a formulat contestație în termenul legal de la comunicarea deciziei de revizuire, la comisia de contestații, astfel încât a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de lege. Deși s-a adresat în termenul legal cu contestație, reclamantul nu a primit nici un răspuns, lipsa răspunsului echivalând cu respingerea acțiunii.

Contestatorul a mai arătat că decizia de recalculare a pensiei a fost emisă în temeiul HG 735/2010, iar în decizia de revizuire se arată în mod eronat că aceasta ar fi fost emisă numai în temeiul Legii 119/2011, în condițiile în care în chiar decizia de recalculare se indică drept temei HG 735/2010.

Modalitatea de calcul precum și documentele în baza cărora s-a făcut recalcularea pensiilor sunt prevăzute de HG 735/2010 act administrativ suspendat ca urmare a sentinței civile nr.338/2010 pronunțată de Curtea de Apel Cluj. Așadar, emiterea deciziei de recalculare s-a făcut în baza unui act normativ lipsit de orice efect juridic în temeiul sentinței civile arătate mai sus.

Rezultă fără putință de tăgadă că recalcularea pensiei în baza unui act a cărui aplicare era suspendată, prin hotărâre judecătorească, reprezintă o gravă încălcare a Legii.

A subliniat contestatorul că prin Legea 119/2010 se încalcă dreptul de proprietate al reclamantului deoarece de-a lungul timpului nu au existat carnete de muncă, iar adeverințele cu veniturile militarilor sunt aproape imposibil de reconstituit la întreaga valoare a câștigurilor realizate, astfel încât actul normativ a obligat casele de pensie la calcularea cuantumului pensiilor la nivelul salariului mediu brut pe economie, ceea ce încalcă în mod fundamental dreptul de proprietate, creează un tratament discriminatoriu față de personalul civil care își poate valorifica toate câștigurile prin existența carnetelor de muncă.

De asemenea, prin recalcularea pensiilor se încalcă principiul dreptului câștigat deoarece pe parcursul anilor, în care a activat ca militar, a câștigat dreptul de a beneficia de sistemul de pensii sub imperiul căruia și-a desfășurat activitatea.

Contestatorul a precizat că decizia contestată este nelegală raportat la dispozițiile Constituției, ale dreptului comun cât și ale legislației europene în materie. Decizia de recalculare este lipsită de temei pentru că a fost emisă în temeiul HG 735/2010, deși prin sentința civilă nr.338/2010 pronunțată de Curtea de Apel Cluj s-a dispus suspendarea executării HG 735/2010, având în vedere efectele „erga omnes” ale suspendării actului administrativ prin decizii judecătorești rezultă că recalcularea pensiei reclamantului s-a făcut în lipsa unui act normativ lipsit de orice efect.

Intimatul M. A. Naționale a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prematurității acțiunii, acțiunea fiind prematură datorită faptului că nu este îndreptată împotriva unei decizii/hotărâri emise de Comisia de contestații, reclamantul neurmând procedura administrativă.

Pe fondul cauzei a arătat că la data de 03.02.2011 a intrat în vigoare OUG 1/2011 și a fost instituită o nouă metodologie și noi termene pentru revizuirea cuantumului pensiilor, cu respectarea principiului contributivității.

A precizat intimatul că potrivit art.1 din OUG 1/2011 pensiile militare de stat pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, se revizuiesc din oficiu, cel mai târziu până la data de 31.12.2011 pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate lunar de beneficiar. Prin urmare revizuirea pensiilor vizează toate acele pensii care au fost calculate parțial sau integral pe baza salariului mediu brut pe economie.

Din dispoziția art.1, alin.1 din OUG 1/2011 dar și din preambulul acestui act normativ reiese că procesul de revizuire vizează pensia contestatorilor și nu decizia de recalculare emisă în temeiul Legii 119/2010.

Cu privire la afirmațiile contestatorului potrivit cărora prin revizuirea pensiei s-ar încălca dreptul de proprietate, principiul neretroactivității Legii și principiul drepturilor câștigate, asupra acestor aspecte s-a pronunțat Curtea Constituțională prin deciziile nr. 871 și 873/2010, decizii ce sunt definitive și general obligatorii.

Reclamantul a depus cerere precizatoare prin care a solicitat și anularea deciziei nr._/02.03.2012 prin care i s-a stabilit un nou cuantum al pensiei, arătând că a contestat și această decizie la Comisia de Contestații, însă nu a primit nici un răspuns.

Pe baza probelor administrate, Tribunalul Dâmbovița prin sentința civilă nr. 2241 din data de 08.11.2012 a respins excepția prematurității formulării contestației, invocată de intimată și a respins contestația formulată de reclamant.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut în esență, următoarele:

Excepția prematurității acțiunii este nefondată deoarece art.22 din anexa 3 la OG 1/2011 prevede că împotriva deciziilor de pensie revizuite se poate introduce contestație, în termen de 30 de zile de la comunicare, la comisiile de contestații care funcționează în cadrul Ministerului A. Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații.

Potrivit contestațiilor aflate la filele 27 și urm. și 50 și urm. dosar, reclamantul a contestat atât decizia de revizuire nr._/07.12.2011 cât și decizia nr._/02.03.2012 solicitând anularea acestora, iar împrejurarea potrivit căreia Comisia de contestații din cadrul Casei Sectoriale de Pensii a MAPN nu a soluționat contestația formulată de reclamant, nu poate fi imputat acestuia, neputându-se reține că reclamantul nu a îndeplinit procedura prevăzută de lege, anterior formulării acțiunii de față. De altfel, acțiunea este îndreptată și împotriva hotărârii comisiei de soluționare a contestațiilor, contrar celor susținute de pârâtă prin întâmpinare.

Conform deciziei nr._/11.08.2003 s-a stabilit în favoarea reclamantului o pensie de serviciu în baza Legii nr.164/2001, în cuantum de 8.936.000 lei (rol). Ulterior, prin decizia nr._/31.12.2010 s-a dispus recalcularea pensiei instituita în favoarea contestatorului pe baza salariului mediu brut pe economie, luându-se în calcul vechimea în serviciu, stagiul potențial, perioada de contribuție la pensia suplimentară, stagiul complet de cotizare, însă în baza deciziei nr._/07.12.2011 s-a stabilit în favoarea contestatorului o pensie brută de 2070 lei, ținându-se seama de stagiul total de cotizare, inclusiv de activitatea desfășurată în calitate de cadru militar, de sporurile încasate, de vechimea în muncă.

La data de 02.03.2012 a fost emisă decizia nr._ prin care pensia reclamantul a fost revizuită în baza OUG 1/2011 stabilindu-se o pensie brută de 2307 lei, iar la emiterea deciziei contestate, pârâta a avut în vedere și a respectat dispozițiile legale în vigoare, respectiv OUG 1/2011 care la art. 1 prevăd: „pensiile prevăzute la art. 1 lit. a) și b) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, potrivit art. 5 alin. (4) din aceeași lege, se revizuiesc, din oficiu, cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2011, pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate lunar de beneficiari.” Art.6 alin.1 și urm. din OUG nr.1/2011, prevăd că până la emiterea unei noi decizii de recalculare a pensiei, se mențin în plată cuantumurile pensiei avute în luna decembrie 2010, începând cu luna ianuarie 2011, diferențele urmând să fie achitate până la sfârșitul lunii februarie 2011.

A apreciat tribunalul că dispozițiile OUG 1/2011 care au stat la baza revizuirii pensiei reclamantului stabilesc o nouă metodologie pentru calculul pensiei beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, metodologie bazată pe principiul contributivității, cu luarea în calcul a actelor doveditoare ale veniturilor realizate lunar de persoana vizată.

De asemenea, disp. art.1 și urm. din Legea nr.119/2010 stabilesc că la data intrării în vigoare a acestei legi o . categorii de pensii stabilite pe baza legislației anterioare devin pensii în interesul Legii nr.19/2000, inclusiv pensiile militarilor, din cadrul MApN, MAI, dispoziții care au fost declarate constituționale în conformitate cu deciziile nr.873/2010, nr. 871/2010, ale Curții Constituționale.

Așadar, din analiza probelor administrate în cauză, rezultă în opinia trbunalului că reclamantul a beneficiat inițial de o pensie de serviciu în temeiul Legii nr.164/2001, pensie care a fost recalculată în urma transformării pensiei de serviciu în pensie de asigurări sociale, în baza Legii nr.119/2010, ținându-se seama de criteriile prevăzute de lege, fiind emise deciziile contestate, însa ulterior conform OUG nr.1/2011 s-a dispus ca pensiile recalculate exclusiv pe baza salariului mediu brut pe economie, pentru perioadele constituind stagiu de cotizare ale căror cuantumuri ar fi fost mai mici decât cele aflate în plată, în luna decembrie 2010, să se mențină în plată în cuantumurile existente în luna decembrie 2010 începând cu luna ianuarie 2011 până la data emiterii deciziei de revizuire.

Ca atare, atât timp cât în baza art. 1 din Legea nr. 119/2010 s-a prevăzut în mod expres transformarea pensiilor de serviciu ale militarilor, în pensii în înțelesul Legii nr.19/2000, iar prin deciziile contestate, pensia de serviciu a reclamantului a devenit pensie în înțelesul Legii nr. 19/2000, înseamnă că în mod legal s-a procedat la recalcularea/revizuirea pensiei și stabilirea în favoarea reclamantului a unei pensii de asigurări sociale în înțelesul Legii nr. 19/2000, întrucât normele legale sus menționate produc efecte juridice de drept în mod imperativ, de la care părțile nu pot deroga.

Mai mult, chiar prin deciziile nr. 871/2010, 873/25.06.2010 ale Curții Constituționale s-a stabilit cu certitudine constituționalitatea și, deci legalitatea dispozițiilor Legii nr. 119/2010 privind transformarea pensiilor de serviciu în pensii de asigurări sociale în înțelesul Legii nr. 19/2000, decizii care au un caracter obligatoriu și produc efecte juridice pentru viitor.

Prin urmare, emiterea deciziilor de revizuire s-a făcut cu respectarea legislației interne în vigoare.

Tribunalul a subliniat faptul că în baza OUG nr.1/2011 s-a dispus mentinerea în plată în cuantumurile aflate în luna decembrie 2010, începând cu luna ianuarie 2011 și până la emiterea unei decizii de revizuire, recalculare, nu înseamnă în mod automat că se impune anularea primei decizii contestate, menținerea pensiei de serviciu, plata unor diferențe, dintre cele două categorii de pensii, deoarece, în realitate, dispozițiile Legii nr.119/2010 au un caracter constituțional, producând efecte juridice valabile, obligatorii pentru părți, iar emiterea OUG nr.1/2011 nu a făcut altceva decât să reglementeze situația pensionarilor foste cadre ale MApN, ale MAI, drepturile și obligațiile părților în cazul recalculării pensiilor, fiind atributul exclusiv al statului de a adopta anumite reglementări într-o anumită situație cu caracter special în raport de anumiți cetățeni, având, la rândul lor, un statut special.

În opinia tribunalului, apărările contestatorului, în sensul că decizia contestată ar reprezenta o încălcare a unor drepturi reglementate de art. 1 din Protocolul nr. 1 CEDO, pensia de serviciu fiind un drept al său, un bun care a intrat în patrimoniul său definitiv și irevocabil și că aceste principii au prioritate în raport de Legea nr. 119/2010, nu au relevanță în cauză, întrucât în speță, nu devin aplicabile principiile reglementate de CEDO în condițiile în care acestea vizează doar bunurile intrate în proprietatea unei persoane în mod efectiv, iar legile speciale care reglementează drepturile unor persoane privind pensiile au un caracter prioritar și înlătură aplicarea unor principii reglementate de normele europene.

Curtea Constituțională, a precizat tribunalul, s-a pronunțat deja stabilind că pensiile de serviciu, cum este și cea ce face obiectul prezentei cauze, se bucură de un regim juridic diferit în raport cu pensiile acordate în sistemul public de pensii, fiind compuse din două elemente și anume, pensia contributivă și un supliment din partea satului, iar partea contributivă a pensiei de serviciu se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, pe când partea care depășește acest cuantum se suportă din bugetul de stat și are caracter compensatoriu pentru anumite categorii sociale”, însă „ține de politica statului în domeniul asigurărilor sociale și nu se subsumează dreptului constituțional la pensie, ca element constitutiv al acestuia.”

S-a reținut că în raport de aceste drepturi suplimentare „legiuitorul are dreptul exclusiv de a dispune, în funcție de politica socială și fondurile disponibile, asupra acordării lor, precum și asupra cuantumului și condițiilor de acordare” și prin urmare ele nu pot constitui o „obligație ad aeternum a statului de a acorda acestor drepturi, singurul drept câștigat reprezentând doar prestațiile deja realizate până la . noii reglementări”

Prin urmare, a arătat tribunalul, raportându-se la aceste considerente și având în vedere și faptul că măsurile de revizuire au fost justificate prin cauze obiective, tribunalul nu se poate reține o încălcare a principiului neretroactivității.

În ceea ce privește încălcarea dreptului de proprietate garantat de art. 1 din Primul protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum s-a arătat în decizia 871/25.06.2010 de către Curtea Constituțională, în analiza încălcării acestui drept tribunalul a făcut referire din nou la „natura specială a pensiei de serviciu, a celor două componente, contributivă și necontributivă, ale sale, precum și a faptului că ultima componentă este supusă practic condiției ca statul să dispună de resursele financiare pentru a putea acorda și alte drepturi de asigurări sociale față de cele pe care Constituția le nominalizează în mod expres” și prin urmare „partea necontributivă a pensiei de serviciu, chiar dacă poate fi încadrată, potrivit interpretării pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat-o art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în noțiunea de "bun", ea reprezintă totuși, din această perspectivă, un drept câștigat numai cu privire la prestațiile de asigurări sociale realizate până la data intrării în vigoare a noii legi, iar suprimarea acestora pentru viitor nu are semnificația exproprierii.”

De asemenea, în jurisprudența CEDO se reține că dreptul la pensie intră în sfera de protecție a art. 1 din Primul Protocol numai dacă are o bază în dreptul intern, situația în care reclamantul nu se mai regăsește de la momentul intrării în vigoare a OUG 1/2011.Din această perspectivă, tribunalul urmează a avea în vedere și decizia de inadmisibilitate pronunțată la data de 7 februarie 2012 în cauzele conexate A. M. F., Judita V. T., E. T., M. M. și L. G. împotriva României (nr._/11,_/11,_/11,_/11,_/11), unde Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat neîncălcarea de către Statul român a dispozițiilor articolului 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, sub aspectul transformării pensiilor speciale în pensii în sistemul public, în temeiul Legii nr. 119/2010 și că reducerea pensiilor, chiar dacă este deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de Legea nr. 19/2000, pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională a României, Curtea de la Strasbourg a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate.

Tribunalul a apreciat că pretențiile reclamantului în sensul că în baza deciziilor emise și-ar fi pierdut gradul militar sunt nefondate deoarece în realitate la stabilirea cuantumului pensiei s-a ținut seama de întreaga perioadă în care contestatorul a prestat activitate, inclusiv în calitate de cadru militar, iar în urma pensionării acesta nu mai poate pretinde menținerea propriu-zisă, efectivă a gradului militar și deci plata unor drepturi în mod egal în raport de cadrele militare active.

Referitor la celelalte critici vizând cuantumul pensiei și care nu pot fi verificate pe baza documentelor depuse la dosarul cauzei, tribunalul a constatat că reclamantul nu a achitat onorariul pentru întocmirea expertizei, astfel încât în lipsa unor dovezi care să infirme corectitudinea datelor înscrise în deciziile contestate și probate de pârâtă prin înscrisurile înaintate, instanța nu poate primi susținerile acestuia.

În ceea ce privește cererea de menținere în plată a pensiei stabilită în baza Legii 164/2001, tribunalul a constatat că această cerere nu are nici o susținere legală, această lege fiind abrogată prin Legea 263/2010, iar OUG 1/2011 permițând menținerea cuantumului pensiei stabilite în temeiul legi respective numai până la emiterea deciziilor de revizuire, decizii de la emiterea cărora reclamantului îi sunt aplicabile dispozițiile OUG 1/2011.

Prin urmare tribunalul, având în vedere aceste considerente și constatând că au fost respectate disp. art.1 din Legea nr. 119/2010, ținându-se seama și de OUG nr.1/2011, a respins contestația în totalitate ca neîntemeiată, întrucât în condițiile în care deciziile contestate au fost emise cu respectarea normelor legale în materie, reclamantul nu mai poate pretinde menținerea în plată a deciziei inițiale de pensie și nici plata unor sume de bani cu titlu de diferențe de pensie pe care în realitate pârâții nu i le datorează, mai ales că nu există nicio dovadă la dosar că la data emiterii deciziei nu s-ar fi ținut seama de toate drepturile ce i se cuvin contestatorului, acesta refuzând să achite onorariul expertizei încuviințate de instanță, neimpunându-se recalcularea pensiei și plata unor diferențe reactualizate.

Împotriva sentinței primei instanțe a declarat recurs contestatorul S. C. Militare în Rezervă și în Retragere - în numele și pentru membrul de sindicat S. I., criticând-o ca nelegală și netemeinică, invocând dispozițiile art. 304 pct.9 și art. 304¹ Cod pr.civilă.

Referitor la revizuirea pensiei cu încălcarea dispozițiilor art. 1 din OUG nr.1/2011, recurentul reiterează situația membrului de sindicat, căruia i-au fost comunicate mai multe decizii de revizuire a pensiei, deși decizia de recalculare a pensiei a fost anulată printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă a Curții de Apel Ploiești.

Atât prin cererea introductivă, cât și prin cererile de completare a acesteia, s-a arătat permanent că deciziile de revizuire au fost emise cu încălcarea dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 1/2011, potrivit cărora se impune adoptarea de masuri imediate pentru reglementarea unor aspecte în scopul revizuirii pensiilor recalculate potrivit art. 1 lit. a) și b) din Legea nr. 119/2010: „Pensiile prevăzute la art. 1 Ut. a) și b) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, potrivit art. 5 alin. (4) din aceeași lege, se revizuiesc, din oficiu, cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2011, pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate lunar de beneficiari”.

Ținând cont de dispozițiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 1/2011, apreciază recurentul că interpretarea șl raționamentul instanței de fond sunt total greșite, neîntemeiate, adăugând la textul de lege, care definește foarte clar câmpul de aplicare al revizuirilor și anume: se revizuiesc numai acele pensii recalculate pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie.

De asemenea, conform prevederilor legale, nu toate pensiile se revizuiesc, ci numai acelea care au fost recalculate luându-se în calcul salariul mediu brut pe economie. Faptul că OUG nr.1/2011 a dispus menținerea în plată a pensiilor aflate în plată în decembrie 2010, nu are nici o relevanța asupra dispoziției din același act normativ potrivit căruia numai pensiile recalculate puteau fi revizuite. Or, în situația membrului de sindicat singura decizie de recalculare a pensiei a fost anulată printr-o decizie definitivă și irevocabilă a Curții de Apel Ploiești, astfel încât, în fapt, intimatele au revizuit pensia specială a acestuia dobândită în temeiul Legii nr. 164/2011 și menținută prin hotărârea irevocabilă.

Așadar, potrivit dispozițiilor legale, respectiv art. 1 alin 1 din OUG 1/2011 se revizuiesc numai pensiile pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, iar în cazul subsemnatului această condiție nu este îndeplinită, întrucât decizia de recalculare a pensiei a fost anulată prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.

Apreciază recurentul ca greșită interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 din OUG nr. 1/2011 de către instanța de fond care a reținut în mod eronat că „emiterea unei decizii de revizuire nu înseamnă automat că se impune anularea primei decizii contestate” întrucât instanța de fond nu a fost învestită cu un astfel de capăt de cerere, la momentul introducerii acțiunii decizia de recalculare fiind anulată prin hotărârea definitivă și irevocabilă a Curții de Apel Ploiești.

Faptul că o decizie de revizuire ar fi putut fi emisă în mod legal numai dacă ar fi existat o decizie de recalculare executorie, iar în cazul membrului de sindicat singura decizie de recalculare a fost anulată, este de natură a afecta în mod grav și ireparabil drepturile subsemnatului referitoare la accesul la justiție și la proprietate.

Așadar, în cazul membrului de sindicat, rolul instanței de fond era acela de a verifica dacă s-a revizuit o pensie al cărei cuantum a fost stabilit prin utilizarea salariului mediu brut pe economie. În măsura în care s-a revizuit o pensie care a fost altfel calculată decât prin utilizarea salariului mediu brut pe economie, sentința pronunțată nu este legală deoarece nu intră în sfera de aplicare a O.U.G. nr. 1/2011.

Cu privire la dreptul de proprietate, se arată că în fața instanței de fond, s-au susținut și motive de nulitate întemeiate pe dispoziții din dreptul internațional, respectiv art. 6, 13, 14 din CEDO și art. 1 la Protocolul nr. 1 la CEDO, prevederi de directa și imediata aplicabilitate.

Așadar, prin aplicarea cu prioritate, față de cele interne, a dispozițiilor Internaționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte și a interpretărilor acestor dispoziții date de forurile internaționale competente, instanțele de judecată nu încalcă prevederile art. 1 alin.3 din Legea nr.47/1992, potrivit cărora deciziile și hotărârile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor și nici pe cele ale art.31 din aceeași lege, conform cărora decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie, cu atât mai mult cu cât deciziile invocate anterior sunt de respingere a obiecțiilor de neconstituționalitate, iar nu de admitere a acestora.

Curtea europeană a constatat că statutul conferit Convenției în dreptul intern permite instanțelor naționale să înlăture - din oficiu sau la cererea părților - prevederile dreptului intern pe care le consideră incompatibile cu Convenția și protocoalele sale adiționale.

În consecință, constatarea anterioară a constituționalității Legii 119/2010 nu împiedică instanța națională să verifice dacă aplicarea Legii în concret nu produce efecte contrare Convenției.

Or, instanța de fond a ignorat la pronunțarea hotărârii încălcarea frapantă și gravă a dispozițiilor art. I al primului Protocol adițional ale Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, coroborate cu cele ale art. 14 din Convenție.

Instanța de fond a ignorat dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. I a Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, potrivit cărora orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

Or, instanța de fond avea obligația de a verifica respectarea acestor dispoziții prioritare ale dreptului internațional, instanța națională fiind obligată să interpreteze aceste norme în concordanță cu reperele statuate de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, a cărei practică se află în continuă dezvoltare și evoluție a concepțiilor, cu exigențe permanent sporite în garantarea drepturilor ocrotite de Convenție.

Această jurisprudența are o aplicare directă în dreptul intern și, în virtutea principiului subsidiarității, interpretarea situației europene se impune și instanțelor interne (în acest sens, Decizia nr.81/1994 a Curții Constituționale).

Așadar, instanța de fond avea obligația de a cerceta măsura în care situația de fapt a membrului de sindicat se înscrie în situația menționată la art. 1 din Protocolul I la Convenție, respectiv de a verifica următoarele aspecte: dacă partea reclamantă deține un „bun” existent; dacă a apărut o ingerință a statului asupra dreptului la respectarea bunului; dacă ingerința îndeplinește condițiile: legalității, respectiv a existenței unui scop legitim (sau de utilitate publică) în acord perfect cu interesul general; a proporționalității rezonabile a ingerinței (mijloacelor utilizate) cu scopul legitim urmărit; a prezervării unui echilibru echitabil între imperativul protecției dreptului fundamental de proprietate a individului și cerințele interesului general al societății; a nediscriminării.

În ceea ce privește pensia de serviciu (specială), din punctul de vedere al naturii juridice nu trebuie să se confunde și nici să nu se suprapună cu cea de pensie de drept comun.

Dreptul la pensia de serviciu s-a născut în baza unui regim profesional public de securitate socială instituit prin legea Internă, distinct de dreptul la pensie din sistemul general.

Oricum, începând cu hotărârea pronunțată în Cauza Stec și alții v. Regatul Unit, Curtea a abandonat definitiv (în materie de pensii și alte drepturi de securitate socială) distincția dintre beneficiile contributive și necontributive (plătite din resurse bugetare), ambele fiind deopotrivă și fără echivoc considerate ca situându-se sub protecția art.l al primului Protocol adițional la Convenție, ca bunuri proprietate individuală.

Mai mult, Curtea a adăugat, statuând în mod expres, că atunci când un stat alege să instituie prin legea internă o schemă (un regim) de pensii, toate drepturile individuale și interesele derivând din această schemă cad sub incidența art.l al Protocolului nr.l și art. 14 din Convenție, indiferent de plata sau nu a unei contribuții la schemă sau a scopurilor pentru care schema de pensii a fost fondată (Cauza Andrejeva v. Letonia, în care s-a reținut încălcarea art. 14 din Convenție coroborat cu art. 1 al Protocolului nr.l).

Art. 1 al primului Protocol adițional nu pune restricții libertății statelor de a decide dacă să pună în practică orice formă de schemă de securitate socială sau în a alege tipul sau cuantumul beneficiilor ce vor fi generate de schema ce va fi aleasă. însă, deîndată ce statul contractant a pus în vigoare legislația care acordă plata dreptului de securitate socială (indiferent dacă este sau nu condiționată de o prealabilă plată de contribuții), această legislație trebuie considerată ca generând un interes pecuniar ocrotit de art.l al Protocolului nr.l și art. 14 din Convenție, pentru toate persoanele care satisfac cerințele legale de pensionare (cauzele Stec și alții v. Regatul Unit, Andrejeva v. Letonia).

Curtea a observat că, în materie de pensii, odată ce o persoană a fost admisă într-o funcție publică, acea persoană a dobândit un drept (de a primi pensia corespunzătoare prevăzută de lege pentru îndeplinirea serviciului public), care constituie un „bun" în sensul art.l al Protocolului nr.l (cauzele Azinas v. Cipru, Apostolakis v. G.). Dreptul la alocația de pensie constituie un drept patrimonial, în sensul art.l al primului Protocol adițional, fiind suficient stabilit de autoritățile naționale în baza legislației în vigoare (cauzele Gauygusuz v. Austria și Bunchen v. Republica Cehă).

Rezultă așadar fără putință de tăgadă că și pensia de serviciu, stabilită de autoritățile române (serviciul public de pensii) printr-o decizie administrativă de pensionare, în baza Legii, reprezintă un „bun”, partea reclamantă exercitând acest drept prin încasarea lunară, a pensiilor, după data pensionării.

Curtea a statuat expres că, dacă statul reduce total sau parțial pensia ocupațională publică sau pensia de serviciu necontributivă (prin lege sau ca măsură disciplinară), este inevitabilă concluzia că acea reducere a operat ca o ingerință asupra dreptului la respectarea bunurilor, care trebuie analizată în lumina art. 1 al Protocolului nr.l (cauzele Azinas v. Cipru, Banfieid v. Regatul Unit, Apostolakis v. G.).

Așa cum s-a reținut și în alte cauze, reducerea cuantumului pensiei sau întreruperea plății acesteia reprezintă o ingerință ce trebuie justificată (cauzele Kjartan Asmudsson v. Islanda, Rasmussen v. Polonia, Wieczorek v. Polonia).

În acest context, prevederile abrogative ale art. 1-3 din Legea nr. 19/2010 (menținute și prin art. 196 lit.i din Legea nr.263/2010) au avut ca efect eliminarea totală șl intempestivă a pensiei de serviciu, fapt ce reprezintă o incontestabilă ingerință asupra proprietății din partea statului, și asta chiar dacă acest „bun” (pensia de serviciu) a fost înlocuit cu alt bun, dreptul la pensia de drept comun.

Având în vedere că pensia de serviciu („bunul”) a fost total suprimată, fiind abrogată însăși această instituție juridică în integralitatea ei, această situație poate echivala cu o veritabilă privare de proprietate întrucât în speță este cazul unei eliminări integrale și ireversibile a dreptului, iar nu o suspendare sau amânare a plății acestuia ori o reducere parțială de cuantum.

Testul de proporționalitate a ingerinței invocate de către instant de fond, constă în verificarea acordării de către stat a unei despăgubiri adecvate, în caz de privare de proprietate, chiar dacă compensația nu trebuie să fie integrală în anumite circumstanțe, totuși ea trebuie să fie rezonabilă.

Ori, acordarea în locul vechiului bun (pensia de serviciu), a unui alt bun (pensia de drept comun) cu o valoare substanțial și vădit diminuată, nu se încadrează în limitele rezonabilului.

În opinia recurentului, instanța de fond ar fi trebuit să procedeze la analizarea condițiilor ingerinței statului asupra dreptului la respectarea bunurilor, condiții fixate de Convenție:

a.(3.1.) legalitatea;

b.(3.2.)existența unui scop legitim în acord perfect cu interesul generale;

c.(3.3.)proporționalitatea rezonabilă a ingerinței (mijloacelor utilizate) cu scopul legitim urmărit;

d.(3.4.)prezervarea unui echilibru echitabil între imperativul protecției dreptului fundamentai de proprietate a individului și cerințele interesului general al societății;

e.(3.5.)nediscriminarea.

Or, instanța de fond ar fi trebuit, sa verifice cu prioritate dacă ingerința în cauză a satisfăcut cerințele legalității și nu a fost arbitrară (cauzele Beyeler v. Italia, Iatridis v. G., Wieczorek v. Polonia).

Principiul legalității comportă trei aspecte: existența normei legale care reglementează ingerința; caracteristicile normei legale; aplicarea normei într-o manieră care să nu fie vădit eronată sau arbitrară.

Or, în ceea ce privește ingerința, aceasta este prevăzută de lege și anume de art. 1-3 din Legea nr. 19/2000, ingerința producându-se în baza unei norme legale în materie.

Or întotdeauna, principiul legalității mai presupune ca norma aplicată din dreptul intern să fie suficient de accesibilă, precisă și predictibilă (cauzele Hentrich v. Franța, Beyeler v. Italia).

In acest sens este necesar ca reglementările legate interne să prevadă în mod clar și neechivoc, timp de mai mulți ani, că o anumită cauză, atrage pierderea totală sau parțială a pensiei de serviciu (ocupaționale), iar pensionarul să poată cu ușurință cunoaște aceste dispoziții ale Legii, lipsite de orice ambiguitate, fiind prevenit asupra consecințelor intervenirii respectivelor cauze legale exacte de încetare a acordării pensiei (cauzele Banfield v. Regatul Unit, Rasmussen v. Polonia).

Ori, în cazul de față, nicio dispoziție din legislația specială sau generală a pensiilor în vigoare la momentul recalculării nu prevede printre cazurile legale de încetare a plății pensiilor de serviciu dificultățile financiare ale bugetului de pensii.

Mai mult, instanța de fond ar fi trebuit sa observe ca stabilitatea și coerența plății pensiilor este garantată expres de către stat, care și-a asumat necondiționat obligația finanțării deficitului bugetului de pensii (art. 16 din Legea nr.19/2000, reluat și de art. 26 din Legea nr.263/2010)

Așadar devine evident că această condiție a legalității ingerinței nu este îndeplinită, deoarece acesta implica și o accesibilitate,precizie și predictibilitate a normei legale interne. în cazul de față stabilitatea, siguranța și coerența legislativă rezonabil sperată a fost înfrântă fără nicio prevenire prealabilă, care să fie lipsită de ambiguitate, încălcându-se astfel art.l din Protocolul nr.l al Convenției.

Sub un aspectul retroactivității Legii, de asemenea, recurentul apreciază că este greșită și reținerea instanței de fond potrivit căreia a apreciat ca aplicabile și incidente în cauză reținerile Curții Constituționale referitoare la faptul că reforma sistemului de pensii nu a avut efect retroactiv. în acest sens. Curtea Constituțională a reținut că noile acte normative nu au avut efect retroactiv și nu au adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, iar în cazul subsemnatului aceste susțineri nu pot fi reținute, întrucât situația de fapt este diferită, respectiv recurentul nu a dobândit niciodată un drept la pensie în temeiul contribuției la bugetul asigurărilor sociale, întrucât sistemul militar avea alte criterii pentru stabilirea dreptului la pensie.

Potrivit Deciziei nr. 466/2004 a Curții Constituționale, „legiuitorul este în drept să modifice și să completeze reglementările legale referitoare la condițiile de exercitare a dreptului la pensie ori de câte ori consideră că situația economică a țării și resursele financiare existente permit sau impun anumite modificări, dar orice reglementare nouă se aplică numai de la data intrării sale în vigoare, o nouă legislație referitoare la pensii neaplicându-se în mod automat persoanelor pensionate pe baza legislației anterioare în vigoare”.

Rezultă astfel că legea nouă prin care se dispune revizuirea se poate aplica numai faptelor ce se vor produce ulterior datei intrării sale în vigoare, nu și situațiilor anterioare, trecute, cu toate efectele care s-au produs și se produc în timp, datorită situației create la acel moment.

Or, pensia specială a membrului de sindicat reprezintă o situație juridică constituită sub norma veche, echivalată și de norma legală nouă, situație care a creat efecte juridice definitive, sub formă de prestații succesive, pe care statul este obligat să le respecte.

Așadar, prin aplicarea retroactivă a normei de revizuire a pensie, autoritățile naționale au încălcat art.l din Protocolul nr.l al Convenției, fapt neobservat de către instanța de fond.

Chiar instanța precizează clar dreptul la pensie a fost stabilit sub imperiul unei legi. Din moment ce el a fost stabilit sub imperiul unei legi și s-a stabilit pentru viitor, orice modificare a modalității de calcul înseamnă o reîntoarcere la legea care a stabilit cuantumul pensiei. D. în măsura în care aceste drepturi sunt mai favorabile pensionarului, se poate admite modificarea modalității de stabilire a cuantumului pensiei.

Prin dreptul la pensie se înțelege atât dreptul pur, modalitatea de calcul și cuantum. Faptul că se revizuiește cuantumul, prin modificarea modalității de calcul înseamnă că se revine la ceea ce este deja stabilit. Nu trebuie confundat efectul revizuirii, care este pentru viitor, cu retroactivitatea Legii care recalculează un drept deja stabilit.

Cu privire la proporționalitatea măsurii, recurentul arată că în expunerea de motive a Legii nr. 19/2010, depusă de inițiator la Parlament, există două motive care corespund condiției scopului legitim: continuarea crizei economice și anul 2009 și extinderea acesteia în anul 2010, ce atrage necesitatea asigurării sustenabilității financiare a sistemului de pensii publice, eliminarea privilegiilor din legile sistemelor speciale de pensii publice.

Este necesară însă o proporționalitate rezonabilă între ingerință (mijloacele utilizate) și scopul legitim urmărit. Curtea a acceptat că, în sens larg, poate reprezenta un scop legitim protecția sistemului economic al țării, în contextul necesității instituirii unui sistem de securitate socială viabil și a capacității reduse a bugetului național. Dar instanța europeană a subliniat că, și în acest caz, este obligatoriu să se determine dacă a existat un raport rezonabil de proporționalitate între mai sus menționatul scop legitim și mijloacele utilizate, în fiecare caz în speță (cauzele Andrejeva v. Letonia și Bunchen v. Republica Cehă). Ingerința trebuie să fie proporțională în mod rezonabil cu scopul urmărit (cauzele J. și alții v. Germania, Wieczorek v. Polonia).

Procedând la o asemenea verificare concretă, două condiții preliminare, comune ambelor scopuri legitime invocate (criza economică, respectiv eliminarea priviLegiilor unor pensionari), constau în păstrarea îndeplinirii condițiilor de pensionare specială de către partea reclamantă și lipsa caracterului discreționar al ingerinței. Partea reclamantă nu a încetat să îndeplinească condițiile legale ale pensiei speciale acordate, deci, nu poate fi invocată existența proporționalității în sensul reținut în Cauza Rasmussen v. Polonia.

În primul rând, sub aspectul asigurării sustenabilității bugetului de asigurări sociale în condițiile de criză economică, condiția proporționalității impune: motivarea suficientă a mijloacelor utilizate; acționarea de către stat într-un timp adecvat, într-o manieră corespunzătoare și cu o maximă consecință.

Privarea de proprietate, servind interesului public, trebuie să urmărească scopul legitim prin mijloace proporționale în mod rezonabil cu scopul urmărit.

Principiul „bunei guvernări” impune ca atunci, când o problemă de interes public apare, autoritățile publice să acționeze într-un timp adecvat, într-o manieră corespunzătoare și cu o maximă consecvență (cauzele Beyeler v. Italia, Moskal v. Polonia).Or, dacă mijloacele utilizate sunt insuficient motivate, este încălcată Convenția (cauza Beyeler v. Italia).

Obligația statului de a motiva ingerința (actul normativ - Legea nr. 119/2010) rezultă expres și din dispozițiile art. 6 și art. 7 din Legea nr.24/2000, trebuind să existe o expunere de motive a Legii însoțită de un studiu de impact, cu soluții care „trebuie să fie temeinic fundamentate”, în baza evaluării preliminare a impactului noilor reglementări.

Însă, așa cum remarcă expres și Curtea Constituțională în cuprinsul Deciziei nr.873/2010, se poate cu ușurință observa că la secțiunea a 4-a din expunerea de motive, intitulată „Impactul financiar asupra bugetului național general consolidat, atât pe termen scurt, pentru anul curent, cât și pe termen lung (5 ani), nu se face nicio precizare cu privire la modificarea aspectelor bugetare, deci nu a fost temeinic fundamentată această măsură”.

Cu privire la obligația statului de a acționa într-un timp adecvat, este de reținut că pentru a exista un raport de proporționalitate fată de caracterul pur temporar și excepțional al crizei economice, trebuie ca și mijloacele utilizate prin ingerința asupra dreptului de proprietatea să fie tot temporare.

Potrivit Deciziei nr.46/2002 a Curții Constituționale, „în cazul în care condițiile economice, financiare sau sociale o impun, legiuitorul poate suspenda temporar aplicarea unor dispoziții legale, printr-un act normativ de același nivel”.

Așadar ca, statul avea posibilitatea de diminua temporar, pe perioada existentei dificultăților economico - financiare a pensiilor special cu posibilitatea reluării imediate în plată a acestora în momentul în care condițiile care au determinat luarea măsurii ar fi dispărut.

Ori, mijlocul folosit (al eliminării definitive a dreptului la pensia de serviciu) nu se află într-un raport de proporționalitate rezonabil cu caracterul temporar al crizei economice și a perioadei rezonabile în care statul trebuie să găsească soluțiile adecvate.

Acest scop legitim (al apărării față de criza economică) justifică numai măsuri pe durata determinată a crizei, deci temporare, precum suspendarea temporară a exercițiului unui drept (cum ar fi cei ia pensie de serviciu).

Odată în plus, se susține că în speță a fost încălcat art.l al Primului Protocol adițional, pentru nerespectarea condiției proporționalității.

Și pentru al doilea scop legitim invocat, al eliminării privilegiilor, mijloacele utilizate nu sunt într-un raport de proporționalitate cu acest scop urmărit.

Așa cum s-a reținut și prin Decizia nr.20/2000 a Curții Constituționale și din natura juridică a dreptului la pensie de serviciu, acest drept, fondat pe un regim profesional public special de securitate socială, nu reprezintă un privilegiu și are o justificare obiectivă și rațională, fiind o compensație pentru incovenientele majore ce rezultă din rigoarea și riscurile deosebite ale statutelor profesionale speciale.

Aceste categorii profesionale speciale au acumulat un stagiu complex (atât contributiv, cât și privativ, simultan cu îndeplinirea unor obligații profesionale deosebit de restrictive și riscante), deci nu se află într-o situație similară cu celelalte categorii nesupuse unui astfel de regim ocupațional.

Or, principiul „echilibrului echitabil", între cerințele interesului general al societății și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale persoanelor, implică necesitatea unui raport rezonabil între mijloacele folosite și scopul urmărit a fi realizat, în contextul regulii statuate de prima frază a primului alineat al art. I din primul Protocol adițional, stabilirea faptului dacă a existat un asemenea echilibru, necesită o examinare completă a diferitelor aspecte incidente în speță, cum ar fi conduita autorităților sau a părții reclamante (Cauza Beyeler v. Italia).

Astfel, dacă autoritățile pot acționa oricând în sensul ingerinței asupra proprietății (de exemplu, prin eliminarea pensiei de serviciu), atunci drepturile proprietarului sunt întotdeauna restricționate, prin crearea unei continue incertitudini și insecurități, fiind încălcat art.l al Protocolului nr.l (Cauza Beyeler v. Italia).

Membrului de sindicat nu i se poate reproșa conduita acestuia, deoarece acesta s-a achitat de stagiul complex prevăzut de regimul profesional public special de securitate socială, care era obligatoriu.

De asemenea, nu a putut contribui la o schemă privată de pensii, deoarece autoritățile au adoptat tardiv Legea nr.411/2004, partea reclamantă nemaiputând în mod obiectiv realiza stagiul cerut de această lege înainte de data pensionării.

Așa cum s-a arătat în fața instanței de fond, membrul de sindicat se află într-o situație de vulnerabilitate financiară, socială sub aspectul mijloacelor de subzistență, deoarece statutul profesional i-a impus interdicții profesionale, concomitent cu suportarea riscurilor profesionale și a altor obligații statutare deosebite.

Ori, în urma supunerii membrului de sindicat la toate aceste privațiuni economice și sociale, este excesivă și disproporționată lăsarea acesteia fără compensația materială adecvată și proporțională privațiunilor suportate, fiind pusă intempestiv într-o situație neprevăzută de mare dificultate șt marginalizare socială, prin reducerea unicei surse de venit.

Așadar, în ceea ce privește reținerea scopului legitim al noii reglementări constând în situația de criză economică, vă rugăm să observați că acest scop nu a fost niciodată realizat, întrucât din chiar comunicările media ale intimatelor reiese că după recalcularea și revizuirea pensiilor, bugetul de pensii a crescut cu mai mult de 15%, cei cea. 27.500 (10%) de pensionari cărora le-au fost reduse pensiile fiind cei care trebuie să reechilibreze bugetul asigurărilor sociale pentru 4 milioane de pensionari.

Așadar, este evident că membrul de sindicat, care se numără printre cei 27.500 de pensionari care au suferit reduceri al cuantumului pensiei, suportă o sarcină excesivă și exorbitantă, în vederea realizării unui scop care nu este și nu va putea fi niciodată atins cu această reglementare.

Astfel, atâta timp cât este public faptul că scopul noii reglementări din domeniul pensiilor nu a fost realizat, ci din contră a fost nevoie ca bugetul asigurărilor sociale să fie majorat pentru a se putea plăti pensiile în cuantumul revizuit, apreciază recurentul că nu sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la CEDO.

Referitor la cuantumul pensiei revizuite, considerentul instanței de fond referitor la faptul că membrul de sindicat nu a făcut nicio dovadă că anumite elemente din dosarul său de pensie nu i-ar fi fost luate în calcul, pe de o parte, iar pe de altă parte, acesta are posibilitatea, comparând și verificând datele din buletinul de calcul, să aducă și alte dovezi până la 1 ianuarie 2012, apreciază recurentul că și această reținere este greșită, întrucât a arătat concret prin contestația adresată Comisiei de contestații, prin acțiune, precum și prin cererile depuse în fața instanței de fond, care sunt criticile directe referitoare la cuantumul pensiei. în raport și de înscrisurile foarte puține care se află în posesia membrului de sindicat.

Se susține că tocmai în vederea satisfacerii acestei solicitări a instanței de fond, membrul de sindicat a formulat cerere de probe prin care a solicitat obligarea intimatei la depunerea tuturor înscrisurilor primare care au stat la baza constituirii buletinului de calcul. Dar, nu s-au depus la dosar toate înscrisurile militare. Mai mult, aceste înscrisuri au fost întotdeauna numai în posesia intimatelor, membrul de sindicat neavând niciodată în posesia o copie a actelor doveditoare a veniturilor sale.

De asemenea, din înscrisurile înaintate de intimată nu reies toate veniturile membrului de sindicat care ar fi stat la baza revizuirii pensiei, sens în care la termenul de judecată, s-a solicitat obligarea intimatelor la depunerea tuturor înscrisurilor necesare pentru lămurirea situației veniturilor, dar instanța a respins această probă, apreciind că se afla deja depuse le dosar.

Precizează recurentul că în situația în care toate înscrisurile solicitate de către prin cererea de probatorii depusă în data de 10.04.2012 s-ar fi aflat la dosarul cauzei, întreaga situație a veniturilor ar fi putut fi lămurită. Or, la dosarul cauzei nu se află tocmai înscrisurile esențiale care atestă veniturile membrului de sindicat, ceea ce nu lămurește cu nimic situația veniturilor sale. În acest sens, este chiar reținerea instanței de judecată potrivit căreia criticile contestatorului nu pot fi verificate pe baza documentelor aflate la dosar.

Așadar, membrul de sindicat nu a fost niciodată în posesia unor înscrisuri care să ateste veniturile sale, acestea aflându-se numai în posesia intimatelor, apreciază că respingerea probei cu înscrisurile solicitate a fost neîntemeiată, iar efectuarea unei expertize fără aceste înscrisuri ar fi total neutilă întrucât expertul nu putea efectua un raport de expertiză decât în baza acestor acte total nelămuritoare.

Pentru considerentele expuse, recurentul solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, și pe cale de consecință modificarea în tot a sentinței recurate ca netemeinică și nelegală, iar pe fondul cauzei admiterea acțiunii astfel cum a fost completată, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu desfășurarea prezentului proces pe cale separată.

Deși au fost legal citați cu această mențiune, intimații-pârâți nu au formulat întâmpinare cu privire la recursul declarat în cauză ,însă,prin concluziile scrise intimatul-pârât M. A. Naționale a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Curtea, examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale incidente în speță reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată astfel cum a fost completată și precizată, contestatorul S. C. Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere, în numele și pentru membrul său S. I., a solicitat, în contradictoriu cu intimații M. A. Naționale – C. de Pensii și C. S. de Pensii a Ministerului A. Naționale, instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună, în principal, anularea Hotărârii comisiei de soluționare a contestațiilor din cadrul M.A.N., anularea deciziilor de revizuire a pensiei, prima indicată în tabelul nr.1 la rubrica, „decizie contestată” nr._/7.12.2011, și a deciziei de revizuire ulterioară nr._ /2.03.2012, menținerea deciziei de stabilirea a cuantumului pensiei, astfel cum este menționată la rubrica „decizie emisă în temeiul Legii nr.164/ 2001, a Legii nr.179/2004, a Decretului nr.214/1977, plătită în luna decembrie 2010”, obligarea intimaților la plata diferenței dintre pensia de serviciu stabilită conform Legii nr.164/2001, a Legii nr.179/2004, a Decretului nr.214/1977, plătită în luna decembrie 2010 și pensia revizuită conform Legii nr.119/2010, H.G. nr.735 /2010 și O.U.G. nr. 1/2001 de la data plății și până la repunerea în plată a pensiei inițiale, precum și obligarea intimaților la plata dobânzii legale și a indicelui de inflație aferentă sumelor reprezentând diferența dintre cele două decizii, dobândă calculată până la data plății efective a pensiei inițiale.

Pe fondul cauzei, Curtea reține că membrul de sindicat S. I. era beneficiarul unei pensii militare de stat în baza deciziei nr._ din data de 14.08.2003 în cuantum brut la acea dată de_ lei, iar prin decizia nr._/31.12.2010 s-a dispus recalcularea acesteia în baza Legii nr. 119/2010 ajungându-se la o pensie brută în cuantum de 1402 lei. S-a efectuat astfel trecerea la o pensie în înțelesul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificarea formulei de calcul a drepturilor de pensie, astfel cum aceasta este detaliată în HG nr. 735 /201, respectiv, în esență, prin determinarea stagiilor de cotizare și punctajelor medii anuale, pe baza veniturilor realizate lunar de către beneficiar .

Ulterior a intrat în vigoare OUG nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, prin care s-a abrogat hotărârea de guvern mai sus-menționată și s-au schimbat din nou regulile de calcul a pensiei, cu rolul declarat de a „ nu sancționa persoanele care, fără a avea vreo culpă, nu au reușit în intervalul inițial pus la dispoziție de legiuitor prin Legea nr. 119/2010 să identifice documentele doveditoare ale veniturilor realizate pe parcursul întregii cariere, având în vedere exigențele subliniate de puterea judecătorească în cadrul controlului jurisdicțional exercitat cu ocazia aplicării Legii nr. 119/2010, în vederea instituirii unor măsuri legislative pe baza cărora instituțiile implicate să identifice și să transmită caselor de pensii sectoriale toate elementele necesare pentru stabilirea drepturilor de pensie într-un mod obiectiv și justificat .

În conformitate cu disp.art. 1 alin.1 din OUG nr.1/2011, pensiile prevăzute la art. 1 lit. a și b din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, potrivit art. 5 alin. 4 din aceeași lege, urmau a se revizui, din oficiu, cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2011, pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate lunar de beneficiari.

La data de 12.12.2011, în baza Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 1/2011 mai sus amintite, privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională s-a emis, recurentului –contestator decizia nr._ /7.12.2011 privind revizuirea pensiei prin care i s-a majorat cuantumul pensiei brute anterior recalculate la suma de 2070 lei . Ulterior, la data de 28.02.2012 s-a emis o nouă decizie de revizuire potrivit prevederilor art. 1 alin. 1 din OUG nr. 1/2011 majorându-se cuantumul pensiei la suma de 2307 lei.

În ceea ce privește legalitatea deciziilor de revizuire contestate în raport cu normele interne, așa cum a arătat și instanța de fond, aceastea au fost emise în acord cu disp. Legii nr. 119 /2010 și a OUG nr. 1/2011, iar conformitatea dispozițiilor Legii nr. 119/2010 care a avut scop eliminarea pensiilor de serviciu cu principiile constituționale a fost recunoscută de către Curtea Constituțională prin deciziile nr.871 și 873 din 25.06.2010.

Astfel, prin Decizia nr. 871/2010 Curtea Constituțională a statuat faptul că prevederile art.1-5 și 12 din Legea nr. 119/2010 sunt constituționale în raport cu dispozițiile constituționale ale art.15 alin.2, neretroactivitatea legii, art. 16-egalitatea în drepturi, art.44 - dreptul de proprietate privată, art. 47 alin.1 - nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53- restrângerea exercițiului unor drepturi, art. 135 alin.2 lit.f privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții.

Prin decizia în interesul legii nr. 29/2011, obligatorie pentru instanțe potrivit dispozițiilor art. 330⁷ Cod pr.civilă, Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că, având în vedere caracterul obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale, precum și al considerentelor acestora, în limitele controlului de constituționalitate, instanțele judecătorești nu erau în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii sau al discriminării, formulate de părțile din litigiile deduse judecății.

Pe de altă parte, mai arată instanța supremă, controlul obiectiv, in abstracto, realizat de Curtea Constituțională în ce privește compatibilitatea dintre Legea nr. 119/2010 și art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția pentru Apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale nu exclude posibilitatea instanțelor de drept comun de a efectua o analiză nemijlocită, directă, de convenționalitate raportată la situația particulară din fiecare speță, în temeiul art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția pentru Apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, ca obiect al încălcării reclamate în fiecare litigiu.

Ca principiu general, dispozițiile Convenției Europene privind apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale au forță constituțională și supralegislativă.

Potrivit dispozițiilor art.20 din Constituția României dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte. Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale.

Normele juridice internaționale privitoare la protecția drepturilor omului au aplicabilitate directă în dreptul internațional. Obligația interpretării și aplicării dispozițiilor constituționale în materia drepturilor omului în conformitate cu tratatele internaționale ratificate de România, deci și în conformitate cu dispozițiile Convenției, se impune tuturor autorităților publice române, deoarece prevederile Constituției au aplicabilitate directă. În acest sens, în jurisprudența constantă a CEDO s-a reținut că judecătorul național însărcinat să aplice, în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lăsând, la nevoie, pe propria răspundere, neaplicată orice dispoziție contrară a legislației naționale,chiar ulterioară, fără a solicita sau aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional (Hotărârea din.9.03.1978 dată în cauza Amministrazione delle finanze dello Stato/Simmenthel nr. C 106/77)

De altfel, prin decizia nr. 1344 din 9.12.2008 Curtea Constituțională a reținut că „instanțelor judecătorești le revine sarcina de aplicare directă a legislației comunitare atunci când legislația națională este contradictorie cu aceasta”.

Prin prisma reglementărilor internaționale, Curtea reține următoarele:

Protocolul nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului la art.1 consacră respectarea dreptului de proprietate a bunurilor aparținând persoanelor fizice sau juridice în sensul că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică în condițiile prevăzute de lege cu respectarea principiilor generale ale dreptului internațional.

A..2 al acestui articol arată că dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legi pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții sau a amenzilor.

Din perspectiva art.1 din Protocolul nr.1 și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la aceste dispoziții, pensiile de serviciu, stabilite în temeiul actelor normative speciale reprezintă un „interes patrimonial” ce intră în sfera de protecție a acestui articol, atât sub aspectul părții contributive (partea care se achită de la bugetul asigurărilor sociale de stat), cât și sub aspectul părții necontributive (parte care se suportă de bugetul de stat). În acest sens s-a pronunțat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele Stec s.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din 12 aprilie 2006, cauza Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009, cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004.

Recunoscând marja de apreciere a statelor în materia legislației sociale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat obligația autorităților publice de a menține un just echilibru între interesul general și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale persoanei, echilibru care nu este menținut ori de câte ori prin diminuarea drepturilor patrimoniale, persoana trebuie să suporte o sarcină excesivă și disproporționată. Într-o astfel de situație, există o încălcare a art.1 din Protocolul nr.1 la Convenție, determinată de încălcarea caracterului rezonabil și proporțional al diminuării drepturilor patrimoniale (cauza Kjartan Asmundsson contra Islandei, 2004, cauza Moskol contra Poloniei 2009).

Ingerința statului în dreptul membrului de sindicat – persoană fizică- îi dă posibilitatea și unei marje de apreciere cu privire la cuantumul valoric ce trebuia diminuat, însă această marjă trebuie să se limiteze la păstrarea echilibrului dintre cele două interese cu privire la care se adoptă măsura.

În analizarea acestui grad de proporționalitate, având în vedere situația particulară a membrului de sindicat, în raport de cuantumul pensiei medii lunară în trimiestrul I din 2012 (766 lei conform statisticii prezentate de Institutul Național de S.), de pensia socială minimă garantată în cuantum de 350 lei și de necesitatea asigurării mijloacelor de subzistență, Curtea reține că prin reducerea pensie sale la suma de 2307 lei ( fila 58 dosar de fond), nu se poate vorbi de o diminuare de natură să pună partea în situația de a nu mai face față propriilor cheltuieli și de a suporta o sarcină excesivă și disproporționată.

Nu în ultimul rând, instanța reține că prin decizia de inadmisibilitate pronunțată la data de 7 februarie 2012 în cauzele conexate A. M. F., Judita V. T., E. T., M. M. și L. G. împotriva României (nr._/11,_/11,_/11,_/11, 4588/11), a constatat neîncălcarea de către Statul Român a dispozițiilor articolului 1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenție, sub aspectul transformării pensiilor speciale în pensii în sistemul public, în temeiul Legii nr.19/2010.

Curtea a reiterat că, deși articolul 1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenție garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr._/98; decizia Jankovic c. Croației, nr._/98; decizia Kuna c. Germaniei, nr._/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr._/00 și Maggio și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr._/09;_/08,_/0,_/08 și_/08 par.55).

Curtea a reamintit, în acest sens, că statele părți la Convenție dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale și dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cel mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (M. și S. c. României, decizia din 6 decembrie 2011, nr.4423/11 și_/11).

În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea Legii nr.119/2010 și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.

Pensia datorată, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite în cursul anilor de serviciu, nu a fost în niciun fel afectată de reformă fiind pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj.

În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor, deși substanțială, constituia o modalitate de a interpreta aceste pensii în regimul general al pensiilor prevăzut de Legea nr.19/2000, pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie.

Ca și Curtea Constituțională, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate.

De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.

În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie în sensul art.14 din Convenție în cazul în care nu are nicio justificare obiectivă și rezonabilă, iar faptul că anumite categorii se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor ține de marja de apreciere a statului, diferențele nefiind lipsite de justificare.

În mod similar Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat și în cauza C. A. și alții contra României, în care s - a avut în vedere chiar situația particulară a pensiilor de serviciu ale cadrelor militare și reforma produsă prin Legea nr. 119 /2010, apreciind încă o dată că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu, ci numai unei părți din pensie, care era susținută integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care reclamanții beneficiaseră mulțumită naturii profesiei lor.

Curtea europeană a considerat că măsurile criticate de reclamanți nu i-au determinat pe aceștia să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminați în raport cu alți pensionari.

Instanța de recurs concluzionează, prin urmare, că intimatul -contestator nu a făcut dovada în concret că raportul de proporționalitate este compromis, respectiv că suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excede marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială sau că este lipsit total de respectivul beneficiu social ori i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență.

În ceea ce privește criticile privind calculul pensiei Curtea constată că la dosarul de fond a fost depusă documentația ce a stat la baza emiterii deciziilor de revizuire, din care rezultă că s-a stabilit cuantumul pensiei prin determinarea stagiului de cotizare și a punctajului mediu anual în conformitate cu Metodologia de calcul privind revizuirea pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, cuprinsă în anexa 3 a OUG nr.1/2011.În procesul de revizuire a pensiei, C. de Pensii S. a Ministerului A. Naționale a valorificat documentele doveditoare aflate la dosarul de pensie, în urma identificării tuturor veniturilor realizate lunar pentru perioadele care constituie stagiul de cotizare, iar pensia a fost revizuită începând cu data de 01.01.2011,conform prevederilor legale.

Motivele de nemulțumire ale recurentului –contestator privind modalitatea de calcul al cuantumului pensiei în raport de toate actele care au stat la baza deciziei de revizuire, statele de plată în baza cărora au fost emise adeverințele de venit și toate ordinele de zi și fișele fiscale apar nefondate și pentru aceea că acesta nu a indicat concret în ce constă propriu –zis greșeala de calcul și nu a produs probe în sensul existenței unor eventuale erori de calcul sau de preluare greșită a datelor privind cuantumul soldei lunare, în raport de datele înscrise în buletinul de calcul depus la dosarul de fond.

Pentru aprecierea corectitudinii calculului pensiei revizuite în raport de situația veniturilor realizate lunar stabilite ca baza de calcul pentru pensie era necesară efectuarea unei expertize tehnice de specialitate, fiind excesiv a se solicita intimatei să depună la dosarul cauzei toate statele de plată în baza cărora au fost emise adeverințele de venit, toate ordinele de zi și fișele fiscale pe baza cărora s-a întocmit situația de venituri. Curtea observă că, deși contestatorul a formulat o cerere de admitere a probei cu expertiză a renunțat la administrarea acestei probe în fața instanței la termenul din 11.10.2012 .

In plus, se impune, de asemenea, a se preciza, cu privire la adeverințele de venituri eliberate de unitățile în care membrul de sindicat și-a desfășurat activitatea, că orice nemulțumire legată de modalitatea de întocmire a acestor adeverințe sau a datelor înscrise trebuie adresată în primul rând unității angajatoare în care și-a desfășurat activitatea membrul de sindicat, pentru efectuarea îndreptărilor necesare.

Chiar dacă s-a purtat, potrivit susținerilor din recurs, un proces anterior, prin care s-a dispus în mod irevocabil anularea deciziei de recalculare a pensiei emisă în baza Legii nr. 119/2010 - fără a se depune însă, la dosar, vreo dovadă în acest sens - nu se poate susține că pensia membrului de sindicat S. I. nu a făcut obiectul recalculării și în consecință, nu mai poate fi revizuită.Altfel spus, fiind vorba de o pensie ce se încadra în prevederile art.1 alin.1 din OUG nr.1/2011, pensia membrului de sindicat a fost revizuită, cuantumul pensiei revizuite fiind stabilit cu respectarea prevederilor OUG nr.1/2011, începând cu data de 01.01.2011

Pentru aceste considerente, în baza disp. art. 312 C.pr.civ. Curtea urmează să respingă ca nefondat recursul formulat de contestator și să mențină ca legală și întemeiată sentința pronunțată de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul S. C. Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere, în numele și pentru membrul său de sindicat S. I., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la SCPA C. G. și R. I. V., cu sediul în București,

.. 4, ..4, ., sector 3, împotriva sentinței civile nr. 2211 din data de 08.11.2012 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimații-pârâți M. A. Naționale - Departamentul Financiar Contabil, cu sediul în București, ., sector 5 și C. S. de Pensii a Ministerului A. Naționale, cu sediul în București, ..7- 9, sector 6.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 26 martie 2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

G.- S. P. E.-S. L. V.-A. P.

GREFIER

V. M.

Red. ESL

Tehnored. VM

2 ex/25.04.2013

d.f. nr._ Tribunalul Dâmbovița

j.f.G. C.

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr.3120/2006

← Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 157/2013. Curtea...		Asigurări sociale. Decizia nr. 157/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 1218/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 529/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 784/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 157/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI Asigurări sociale. Decizia nr. 157/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI Obligaţie de a face. Decizia nr. 24/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 3868/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 563/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI